Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Exegetica
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Marturia Evangheliei
Exegetica
Viaţa Creştină
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Exegetica

 

 

Romeo Fulga

Pagina Exegetica este realizată de

 

Romeo Fulga

Asistent şi învăţător în cadrul biserici Elim Christian Church, membru al Society for Biblical Literature

 

 

Observaţii critice asupra textului: variante de manuscrise ale Noului Testament

 

 

Bart Ehrman, în recenta sa carte „Misquoting Jesus” („Citându-L greşit pe Isus”), din 2005, spune că textul Noului Testament este atât de denaturat, în mod intenţionat şi neintenţionat, încât a ajuns la punctul în care nu mai poate prezenta încredere. El afirmă că, odată ce nu dispunem de manuscrisele originale şi există prea multe variante scrise şi diferenţe între copiile Noului Testament pe care le avem, noi nu putem cunoaşte cu adevărat ceea ce textul de bază spune. Potrivit lui Ehrman, ar trebui ca copiile manuscriselor pe care le avem să fie datate la după doar câţiva ani de la producerea originalelor, pentru ca aceste copii să fie de încredere. El conchide că multe variante ale textelor Noului Testament par a fi, mai mult sau mai puţin, nesigure şi nedemne de încredere. Cum şi-a găsit dovezi o astfel de afirmaţie?

 

În privinţa criticismului textelor şi a plauzibilităţii textului conţinut de manuscrisele Noului Testament, să ţinem cont de aceste fapte importante: până la această dată, există 5.752 manuscrise greceşti ale Noului Testament. Mai avem şi un număr aproape dublu de manuscrise latine, adică mai bine de 10.000 în total. Dacă combinăm numărul tuturor celorlalte manuscrise, în siriană, coptă, georgiană, armeană, limbi gotice, etiopiană, slavonă bisericească veche etc., obţinem aproape acelaşi număr ca acela al manuscriselor latine (undeva între 8.000-10.000 manuscrise.) Totalul tuturor variantelor de manuscrise ale Noului Testament ajunge la un număr apropiat de 400.000 de variante textuale, cu un total de 25.000-30.000 de versiuni greceşti de manuscrise. Celor de mai sus li se pot adăuga peste 1.000.000 de manuscrise care conţin doar citate din textele Noului Testament, de la mulţi părinţi bisericeşti şi alţi autori ai creştinismului timpuriu. Este important să observăm că există mai multe variante de manuscrise ale Noului Testament (400.000), decât cuvinte în textul în sine al Noului Testament (140.000)! Cu alte cuvinte, există în medie, cam trei variante pentru fiecare cuvânt din textul Noului Testament!

 

Acum, poate arăta ca un număr impresionant de diferenţe, însă povestea nu este întreagă încă. Mai există anumiţi factori care trebuie luaţi în considerare când se verifică şi confirmă plauzibilitatea acestor manuscrise ale Noului Testament. Mai întâi, este important să realizăm că imensul număr de variante pe care le avem se datorează numărului mare de manuscrise – cu cât mai multe manuscrise, cu atât mai multe variante. În al doilea rând, este important să se cunoască ce anume se poate socoti drept variantă. Orice diferenţă de ortografie, chiar şi o singură literă, este considerată drept variantă a textului! Şi orice schimbare a ordinii cuvintelor contează drept variantă. Din marele total de variante (400.000), aproape 75% sunt irelevante, conţinând erori de ortografie şi alte greşeli de tip absurd. Erorile de ortografiere înseamnă orice greşeală sau adăugire, ori schimbarea unei litere a textului. Cele mai multe sunt consemnate de prezenţa sau absenţa particulei greceşti mobile „nu” (ν), care însă nu are impact supra înţelesului cuvintelor în nici un fel. Aceste greşeli de ortografie sau de plasare pot fi făcute cu uşurinţă de un scrib obosit. De pildă, ambele feluri de greşeală se regăsesc la 1 Tesaloniceni 2:7. În unele manuscrise apare: „ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru…” iar în alt manuscris apare: „am arătat precum copilaşii în mijlocul vostru…” Diferenţa dintre cele două versiuni este pricinuită de prezenţa sau absenţa unei litere. În primul exemplu avem „ηπιοι”, iar în cel de-al doilea, “νηπιοι”. În acest caz, a fost mai degrabă vorba de o greşeală de ortografiere. S-a ivit fie din cauza scrierii făcute de scrib [1] a literei (v) din cuvântul anterior, fie prin omiterea ei.[2] Totuşi, într-un manuscris medieval, acelaşi verset conţine cuvântul grecesc “ιπιοι”, ceea ce ar însemna “ne-am arătat precum caii în mijlocul vostru.” Aceasta este o greşeală absurdă. În Ioan 1:30 avem în aproape toate manuscrisele “După mine vine un om,” folosind cuvântul grec “ανηρ”, dar într-un manuscris (codex L) este scris “După mine vine aerul”. Acest lucru este pricinuit de omiterea unei litere (v) de către scrib, care a scris “αηρ” în loc. Aceste ultime tipuri de greşeli sunt numite greşeli de tip absurd. Aşadar, aceste greşeli formează cea mai mare categorie de variante textuale. Tipurile acestea de greşeli nesemnificative sunt cel mai lesne de zărit, putând fi identificate şi reparate fără dificultate.

 

A doua mare categorie de variante textuale este legată de permutarea cuvintelor şi uzul sinonimelor. Permutările sunt schimbări ale ordinii cuvintelor, deoarece ordinea cuvintelor în propoziţie nu are vreo importanţă deosebită în limba greacă, neschimbând deloc înţelesul frazelor, propoziţiilor şi paragrafelor. Înţelesul rămâne acelaşi, în pofida acestor erori. Avem apoi erorile care implică sinonime. De cele mai multe ori, acest tip de greşeli este pricinuit de folosirea sau de lipsa articolelor greceşti „ο/η/το”, care acompaniază numele proprii. Prin urmare, în greacă, Maria şi Iosif au acelaşi sens dacă articolele respective sunt înlăturate complet. Înţelesul în engleză va fi acelaşi, în ambele situaţii, traducându-se tot ca “Maria şi Iosif.” Aceste tipuri de greşeli implică uzul sinonimelor. Mai departe, să luăm exemplul unei scurte propoziţii, “Isus îl iubeşte pe Ioan.” În limba greacă, prin întrebuinţarea permutărilor cuvintelor şi folosirea sinonimelor, există, în mod potenţial, sute de feluri de a scrie aceeaşi propoziţie de trei cuvinte fără ca sensul să se schimbe! Fiecare dintre acestea înseamnă o variantă de text.

 

 Următoarea categorie de variante ale textelor include acele variante care au înţeles, dar nu unul viabil. Însă prin non-viabil se înţeleg acele variante care survin în manuscrisele mai târzii, dar nu au un istoric al apariţiilor lor anterioare/timpurii care să sugereze că ele ar putea fi parte ale Ausgangtext (text original). Drept exemplu, să luăm versetul următor, 1 Tesaloniceni 2:9, unde scribul medieval a copiat versetul ca „evanghelia lui Hristos” în loc de „evanghelia lui Dumnezeu.” Aceste două ultime categorii (permutarea şi sinonimele, precum şi variantele cu înţeles, dar non-viabile), formează cam 25% din totalul variantelor.

 

 Ultima şi cea mai mică categorie de variante ale textelor Noului Testament include acele variante care sunt deopotrivă cu înţeles, cât şi viabile. Această categorie reprezintă mai puţin de 1% (de fapt, cam 0,5%) din totalul variantelor (400.000). Aceste variante includ omisiuni sau adăugiri ale conjuncţiilor, precum şi, sau, dar, pentru etc.). Aceste conjuncţii nu modifică cu adevărat sensul versetelor, propoziţiilor şi clauzelor, însă pot afecta legătura de înţeles cu versetul precedent, cu propoziţia sau clauza anterioară, ori pot avea impact asupra fluenţei discursului. Un exemplu al acestei greşeli rare se găseşte în binecunoscutul text al Apocalipsei 13:18. „Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: 666.” Însă un manuscris, care se întâmplă să fie cel mai vechi manuscris existent ce conţine acest verset, are scris numărul fiarei ca „616.” O greşeală care poate fi făcută uşor, deoarece diferenţa între 666 şi 616, la numeralele greceşti, este cauzată de schimbarea de la ξ la ι (666 = χξς şi 616 = χις). În privinţa acestei variante, Daniel B. Wallace scrie: „Această variantă textuală nu schimbă vreun crez cardinal al creştinilor, dar, dacă este original, ar putea trimite vreo şapte tone de literatură tematică drept în foc.”[3]

 

În concluzie, toate aceste variante textuale, fie luate separat, fie în legătură cu alte variante, nu au impact sau nu schimbă doctrinele esenţiale ale credinţei creştine. Chiar dacă pot apărea întrebări legate de ce anume învaţă un verset, suma doctrinelor creştine esenţiale (precum dumnezeirea lui Hristos, Treimea, naşterea Fecioarei, învierea, învrednicirea doar prin credinţă, ispăşirea, mântuirea, perspectiva istorică despre Isus, dar şi altele) rămâne neatinsă de toate acele variante pestriţe şi de diferenţele din manuscrise. Ca observaţie, de aceea caracterul canonic al diferitelor cărţi ale Noului Testament nu ţine seamă de vreuna dintre variante. Acest caracter este stabilit independent de ele. Ca atare, în pofida multelor variante de înţeles ale manuscriselor, una peste alta, textul Noului Testament rămâne un document străvechi plauzibil şi demn de încredere, iar ca atare, doctrinele creştine au rădăcini bine înfipte în el, rămânând intacte şi cu autoritate.

 

Note de subsol:

 

[1] Literă sau litere, ori cuvinte, repetate neintenţionat la copierea manuscriselor.

 

[2] O literă sau mai multe pierdute sau omise în procesul de copiere a manuscriselor.

 

[3] Daniel B. Wallace, Revisiting the Corruption of the New Testament: Manuscript, Patristic, and Apocryphal Evidence, (Revizuirea denaturării Noului Testament: Manuscrise, patristică şi dovezi apocrife)(Grand Rapids, MI: Kregel Publications, 2011), 43.

horizontal rule

Fericirile în tradiţia sinoptică - O analiză critică (prima parte)

 

Introducere

 

Beatitudinile prin structura lor literară se aseamănă foarte mult cu scripturile poetice din Vechiul Testament, cum ar fi Psalmii sau Proverbele lui Solomon.[1]  Astfel în termenul „beatitudine” se subînţelege o caracteristică literară poetică.  Deşi beatitudinilor le lipseşte rima şi ritmul care definesc literatura poetică, totuşi, exprimarea şi limbajul folosit în ele dă o notă poetică aproape melodioasă.  Numele „beatitudine” derivă din termenul latin beatitudo şi corespunde cuvântului din limba greacă μακαρισμος[2] (macarism).  Un astfel de titlu desemnează un anumit gen literar care a fost folosit adesea în noul testament şi înafara evangheliilor.[3]  Termenul acesta derivă de la cuvântul din LG (limba greacă) μακαριον şi înseamnă fericit, care la rândul lui provine de la un cuvânt-rădăcină grecesc μακαρ.[4]  Acest cuvânt nu denotă idea de binecuvântare primită de la Dumnezeu (pentru aceasta se foloseşte cuvântul ευλογητος [binecuvântat, lăudat][5] reflectând astfel termenul evreesc bārűk), ci reprezintă înţelesul de fericit, nu în sensul unuei stări mentale/spirituale, ci în sensul de norocos (bine este de omul . . .), oglindind astfel termenul evreesc ašrē (denotând astfel ideea de felicitare).[6]  Cercetătorii în semantică au ajuns la concluzia că termenul μακαριος (fericit) se trage din limba egipteană antică unde a avut acelaşi înţeles de bază, iar datorită faptului că beatitudinile[7] au fost foarte mult folosite în literatura egipteană din antichitate, o asftfel de concluzie pare să fie plauzibilă.[8] 

 

În literatura greacă antică, genul literar μακαριος a apărut pentru prima dată în lucrările literare a lui Pindar (aprox. 520 î.d.H.).    Termenul, μακαριος literalmente înseamnă „fără îngrijorare” sau „fără grijă”, şi a fost folosit cu referinţă la zei, care nu trudeau şi nu sufereau (cf. Homer, Od. 5.7; Socrate, Ep. 6.4).[9]  Acestă stare de suflet (tranchilitate şi prosperitate) putea fi transferată şi oamenilor prin ascultarea faţă de zei.  În literatura clasică greacă, forma predominantă a beatitudinilor începea cu cuvântul μακαρ sau μακαριος[10] (câteodată şi termenul (ολβιος)[11] urmat de o frază relativă ος, οστις (acela, oricine) şi de un verb, de obicei, la persoana a treia, plural.  Conţinutul acestor beatitudini clasice, în mod frecvent oglindeau filozofia de viaţă grecească, având ca obiect bunăstarea materială, virtuţile helenistice, onoarea, sau succesul militar, care la rândul lor aveu ecoul semantic al cuvâtului antic evreesc, şalom.

 

Beatitudinile (macarismele),[12] se pot găsi astfel şi în afara predicii de pe munte, în Νoul şi Vechiul testament, precum şi în literatura antică, în mod predominant în cea greacă şi egipteană.  Ele pot fi de natură Sitz im Leben,[13] sapienţiale,[14] precum şi escatologice.  Prin analizarea  şi compararea acestor beatitudini,[15] se pot trage următoarele concluzii:[16] 

 

1. Funcţia lor originală a fost ritualistică sau cultică.[17] 

 

2. Natura lor este de relatare declarativă. 

 

3. Orientarea lor poate să fie  prezentă (literatura sapienţială) sau eschatologică.  

 

4. Caracterul lor este etic şi moral. 

 

În vechiul testament beatitudinile folosesc cuvîntul „ašrē” sau „bārűk” (fericit sau binecuvântat ) urmat de un participiu sau un substantiv / pronume cu un participiu care identifică subiectul.  Astfel, aceste beatidudini din VT au în mod predominant un caracter sapienţial şi corespund astfel înţelegerii evreieşi a bunăstării cu privire la viaţă (Prov. 8:34), securitate / siguranţă (Psalm 40:4), eliberare (Psalm 2:11), posteritate / descendenţă (Psalm 127:5), succes militar (Deut. 33:29), prosperitate (Psalm 1:2), ajutor sau justiţie, precum şi abundenţă de hrană (Psalm 146:5-7).[18]  Acest fel de beatitudini cer credinciosului mai întâi să facă ceva şi apoi este pronunţată binecuvântarea asupra lui.[19]  În LLX (septuagint) beatitudinile felicită o fiinţă umană pentru relaţia sa cu Dumnezeu, bazată pe ascultarea faţă de legea mozaică, rezultând o stare de fericire, iar motivul unor astfel de macarisme este de a încuraja alţi cititori să imite virtuţiile care sunt lăudate.[20]  Exortaţia[21] morală sau etică este de obicei obiectul macarismului sapienţial şi schematica lui apare sub forma de faptă-rezultat.  Beatitudinea cultic-sapienţială are o natură declarativă, un ton etic / moral, şi implică o exortaţie parenetică.  Astfel, binecuvântarea macarismului, devine un model care trebuie urmat, sau un scop care trebuie să fie atins.

 

În noul testament termenul μακαριος apare de 50 de ori (exprimând aproape exclusiv o bucurie religioasă): de 13 ori  în Matei, 15 în Luca, două în Ioan, două în Fapte (nici una fiind beatitudini), şapte în epistolele Pauline (din care numai trei sunt beatitudini), două în Iacov, două în 1 Petru, şi şapte în Apocalipsa.  Substantivul înrudit μακαρισμος (declaraţie de felicitare) apare de două ori în Romani, şi o dată în Galateni, iar verbul μακαριζω (a binecuvânta) apare o dată în Luca şi o dată în Iacov.  În ceea ce priveşte structura literară, beatitudinile din noul testament prezintă o mare diversitate.  Astfel, unele aparţin tradiţiei sapienţiale (Romani 14:22; Iacov 5:11) şi altele sunt escatologice (Matei 5:3-12; Apocalipsa 19:9; 20:6; 22:7, 14). Unele sunt izolate (Ioan 13:17; 20:29; Romani 14:22; Iacov 1:12), iar altele sunt prezentate în serie (Matei 5:3-12; Luca 6:20-22; 11:27-28; 14:14-15; Apocalipsa 22:7, 14).  Unele sunt paradoxice deoarece prezintă o schimbare în viitor a condiţiei prezente (Matei 5:3-6), iar altele sunt dominicale, deoarece au de a face cu Dumnezeu sau implică divinitatea (Matei 5:7-10).  Unele binecuvântează pe Dumnezeu iar altele binecuvintează fiinţele umane.  Având în vedere Ιstoria Ιnfluenţei, beatitudinile se mai pot clasifica şi astfel:[22] prima categorie subliniază diseminarea harului (Matei 5:3-6), a doua accentuează dimensiunea morală, iar a treia prezintă ordinea şi valorile de viaţă în comunitatea credinţei (Matei 5:7-12).

 

Deşi pot avea şi un înţeles secundar sapienţial sau etic / moral (axiologic), beatitudinile din PM se includ în categoria de beatitudini escatologice.[23]  În acest caz, autorul acestor beatitudini este istoricul Isus Cristos, fiind înregistrate (ipsissima vox)[24] pe paginile scripturii de evaghelistul Matei, iar scopul lor nu este de a comunica, în mod necesar, verdicte apocaliptice, ci mai degrabă, binecuvântări sau felicitări care îşi aşteaptă consumarea, în viitorul escatologic al împărăţiei lui Dumnezeu.[25]  Deasemenea, deşi bazate pe conceptul iudaic al justiţiei divine, beatitudinile din PM nu au menirea de a pronunţa dogme esenţiale, necesare pentru accesul în împărăţia lui Dumnezeu.[26]  Macarismele escatologice au un caracter paracletic şi sunt de obicei adresate oamenilor care se află în situaţii sociale grele, care trec prin suferinţe şi încercări, promiţându-le o consolare viitoare, escatologică.  Astfel, acest staus quo prezent, este alterat prin speranţă, iar valorile prezente sunt reversate, având consumarea nu în lumea aceasta ci într-o lume nouă, viitoare.

 

Note de subsol:

 

[1] Beatitudinile din Matei sunt adresate la persoana a treia plural, spre deosebire de cele din Luca care sunt adresate la peroana a doua plural (adresă directă).  Aceasta întăreşte asemănarea lor cu proverbele.

[2] Windows Greek Font

[3] Galateni 4:15 vezi Betz, Galatians, 226-227; Romani 4:6, 9; 1 Clem.  50.7

[4] Μακαριος este repetat de nouă ori în PM (PM = Predica de pe Munte).

[5] Traducerile (în limba română) din paranteză sunt aproximate.  Pentru o înţelegere mai precisă din punct de vedere gramatical consutaţi un lexicon Grec-Român sau o Biblie Interliniară.

[6] R. T. France, The Gospel According to Matthew: An Introduction and Commentary, Grand Rapids, Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 2004, p. 108.

[7] În textul acesta termenii „beatitudine” şi „fericire” for fi folosiţi în mod interschimbabil.

[8] Cornelius de Heer, MAKAP ΔAIMΩN ΟΛΒΙΟΣΕΥΤΥΧΗΣ::: A Study of the Semantic Field Denoting Happiness in Ancient Greek of the 5th c. BC., Amsterdam, Hakkert, 1969.

[9] W. D. Davies and Dale C. Allison, The Gospel According to Saint Mathew: A Critical and Exegetical Commentary, New York, T&T Clark LTD, 1988, v.1, p. 1.431;  deasemenea vezi: Hans Dieter Bets, Sermon on the Mount: Hermeneia: A Critical and Historical Commentary on the Bible, Minneapolis, Augsburg Fortress, 1995, p. 93.

[10] Deasemenea au fost folosiţi şi alţi termeni, precum τρισμακαριος. (Aristophanes, Ach. 400; Philemo 93.1)

[11] ολβιος = fericit, binecuvântat

[12] Termenii „macarism” şi „beatitudine” sunt folosiţi în mod interschimbabil în literatura de specialitate.

[13] Se traduce prin „context in viaţă”  sau „situat în viaţă” (un gen literar).

[14] Sapienţial = cu privire la înţelepiune (ex.  Literatura înţelepciunii).

[15] Beatitudinile se mai pot clasifica ca fiind: 1. paradoxice şi 2. dominicale.

[16] Hans Dieter Bets, Sermon on the Mount, p. 93.

[17] Caracterul funcţional al beatitudinilor din PM a depăşit cel ritualistic.  Beatitudinile spuse de Isus au o funcţie de Sitz im Leben didactică.

[18] Gen. 10:13; Iov 5:17, Psalm 1:1-2; 2:12; 32:1-2; 34:8; 41:1; 84:12; 119:1; 127:5; Prov. 3:13. Excepţie fac Psalm 72:17; Isaia 30:18; 31:9; Daniel 12:12, având caracter escatologic.

[19] Psalm 41:2; 65:4; 84:4-5; 127:5; 137:8.

[20] L. John Topel, Children of a Compassionate God: A Theological Exegesis of Luke 6:20:49, Collegeville, The Liturgical Press, 2001, p. 62.

[21] Incurajare ca şi gen literar

[22] Ulrich Luz, Mathew 1-7: A Continental Commentary, Minneapolis, Augsburg Fortress, 1989, pp. 229-230.

[23] Rudolf Schnackenburg, The Gospel of Mathew, Grand Rapids, Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 2002, p. 46.

[24] Însăşi vocea lui Dumnezeu

[25] Aceasta nu înseamnă că Isus a inventat forma aceasta literară.  Beatitudinile cu formula asemănătoare cu cea folosită în PM, „μακαριος οσ(τιν)” precum şi formula „ολβιος οσ(τιν),” au fost foarte mult folosite în literatura antică gnomologică iudaică, precum  şi greacă cu mult înainte de Cristos (Imnul Homeric al lui Demeter şi fragmentul Qumran 4Q525, sunt doar câteva exemple).

[26] M. Dibelius consideră că beatitudinile conţin cerinţe necesare pentru intrarea în împărăţia lui Dumnezeu, Jesus, 2nd edition, Berlin, 1949, p.  95 (deasemenea, Windisch).  Totuşi acestă teorie este problematică când este comparată cu doctrinele Noului Testament (în special doctrina biblică a justificării prin credinţă).  Deasemenea vezi nota de subsol  # 53 mai jos.

 

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte

Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate