Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Exegetica
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Marturia Evangheliei
Exegetica
Viaţa Creştină
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Exegetica

 

 

Romeo Fulga

Pagina Exegetica este realizată de

 

Romeo Fulga

Asistent şi învăţător în cadrul biserici Elim Christian Church, membru al Society for Biblical Literature

horizontal rule

Fericirile în tradiţia sinoptică - O analiză critică (continuare)

 

Analiză Critică

 

În predica de pe munte sunt imprimate opt beatitudini (sau nouă, depinde de cum se face numărătoarea).[1]  Aceste beatitudini din Matei sunt un bloc unitar în sine[2] şi funcţionează din punct de vedere literar ca şi un exordiu al predici de pe munte.  Din aceste opt beatitudini numai patru sunt înregistrate în pasajul paralel din Luca (6:20-22), şi anume ferice de cei săraci (aici lipseşte elementul pneumatologic), ferice de cei flămânzi (aici lipseşte ideea de sete şi neprihănire), ferice de cei care plâng (idea de confort este schimbată cu cea de râset), ferice de cei prigoniţi (formularea versetului este diferită, dar menţine idea de persecuţie şi răsplată în cer, dar fără contextul împărăţiei).  Aceste patru beatitudini (Matei 5:3-4, 6, 10-12),[3] datorită repetiţiei lor în predica din câmpie (Luca 6:20-22), sunt atestate ca aparţinând tradiţiei Q, şi sunt considerate astfel autentice.[4] 

 

Încă o dovadă a faptului că beatitudinile din Luca sunt toate patru incluse în Q este asemănarea lor cu fragmentul Qumran 4Q525.  În Luca, structura gramaticală a primelor trei beatitudini este sub forma de trei cuplete antitetice, scurte, începând cu fraza μακαριοι οι (fericiţi sunt cei) + substantiv, iar cea de a patra conţine μακαριοι εστε οταν (fericiţi sunteţi voi când).  Muzicalitatea, ritmică, repetitivă a versetelor din Q se aseamănă foarte mult cu cea din Matei: μακαριοι οι . . . οτι μακαριοι οι . . . οτι μακαριοι οι . . . οτι, μακαριοι . . . οταν . . . και οταν.[5] 

 

În mod comparativ, fragmentul Qumran 4Q525 foloseşte formula „binecuvîntaţi sunt aceia” pentru primele trei macarisme, iar pentru ultima este folosită fraza „binecuvântat este omul.”[6] O diferenţă fundamentală, este vizibilă între primele trei fericiri şi cea de-a patra, în ambele surse (Luca/Qumran). Aceeasi diferenţă există şi in cele patru beatitudini din Matei care sunt atestate ca fiind prezente in Q (5:3-4, 6, 10-12).  Celelalte beatitudini (Matei 5, 7-9) probabil aparţin tradiţiei Qmt,[7] sau tradiţiei M,[8] iar limbajul lor a fost foarte mult influenţat de vechiul testament.[9]  Prin introducerea termenilor τω πνευματι (duhul) la sărăcie (v. 3) şi την δικαιοσυνην (neprihănire) la însetare şi flămânzire (v. 6), Matei a fost interesat în dimensiunea spirituală a beatitudinilor, iar acest fapt se apoate aplica la toate beatitudinile din PM, dându-le o nuanţă spiritualizată şi astfel, escatologică în natură.  În contrast, Luca a fost interesat, în mod primordial, în dimensiunea socio-economică a beatitudinilor, deasemenea cu o consumare escatologică. 

 

Cu privire la cele patru declaraţii de jale (blesteme--ca gen literar)[10] din Luca 6:24-26, se poate spune că asemănarea lor cu beatitudinile din Q denotă faptul că ele au fost exprimate împreună.   Blestemele sunt deci exprimate de Luca, ca fiind o extensie naturală, contrastând macarismele beatitudinilor:  (1) Cuvântul πλουσιοις (bogaţilor) din prima declaraţie de jale contrastează πτωχοι (săraci) din prima beatitudine.  (2) Termenul εμπεπλησμενοι (care sunteţi sătui) din blestemul al doilea este în direct contrast cu πεινωντες (flămânzi) din beatitudinea a doua.  (3) Termenul γελασετε (veţi râde) din beatitudinea a treia este pus în contrast cu verbul dublu πενθησετε και καλουσετε (veţi plînge şi vă veţi tîngui).  (4) Tema de reversiune escatologică din beatitudini este prezentă şi în blesteme.  Termenul νυν (acum) care apare în beatitudinile 2 şi 3, precum şi în blestemele corespunzătoare, în prima parte a versetelor, este pus în contrast cu verbele la timpul viitor (escatologic) din partea a doua, iar aceste verbe sunt calificate prin fraza conclusivă din beatitudinea a patra ο μισθος υμων πολυς εν τω ουρανω: (răsplata voastră este mare în cer), intărind astfel dimensiunea de reversiune escatologică.[11] 

 

Astfel, aceste declaraţii de jale echilibrează şi elucidează înţelesul beatitudinilor în mod remarcabil.  Deasemenea, limbajul asemănător al acestor declaraţii de jale din Luca, cu cel folosit de Matei în alte contexte din PM, demonstrează ori că evanghelistul Matei a cunoscut pasajul declaraţiilor de jale (Luca/Q), ori că Luca a cunoscut textul predicii de pe munte a lui Matei, dar nu îl reproduce.[12] 

 

Deşi unii comentatori au sugerat că blestemele acestea nu se pot atribui lui Luca,[13] totuşi următoarele argumente demonstrează în mod ferm, faptul că, Luca este într-adevăr autorul lor.  Astfel:  (1)  Luca a mai folosit astfel de declaraţii de jale şi în alte locuri (10:13; 11:42-52; 17:1; 21:23; 22:22);  (2) Contrastul între bogat şi sărac se potriveşte cu Luca (cf.  16:19-31);  (3) πειναω (a fi flămând) este deasemenea juxtapus lângă εμπιμπλημι (a umple) şi în imnul Mariei din 1:53;  (4) Fraza καλους λεγω (a spune de bine) este tipică lui Luca (Fapte 28:25), precum şi παντες οι ανθρωποι (toţi oamenii) şi πλην (dar);  (5)  persoana a doua plural oglindeşte structura beatitudinilor din Luca.[14]  Este important să notăm faptul că în literatura ebraică antică limbajul retoric, binecuvântare / blestem, a fost uzitat foarte mult (cf.  Deuteronom 27:14-28:14).[15]  Aceste asemănări remarcabile între beatitudinile din Luca şi blestemele care le urmează, întăreşte sugestia că, blestemele, au aparţinut si ele tradiţiei Q.  Totuşi, declaraţiile de jale, lipsesc, nu numai din lista beatitudinilor din PM, dar şi în cele zece macarisme din evanghelia lui Toma.[16]

 

Beatitudinile din PM exprimă în mod consistent principiile care stau la baza întregii predici de pe munte şi vin la lumină în multe feluri de-a lungul textului  (in PM).  Limbajul şi forma lor, sunt tipice şi uniforme: „μακαριοι οι + subiect + oti + promisiune.”[17]  Faptul acesta ne poate determina să privim beatitudinile din PM, ca fiind una singură, extinsă prin şapte macarisme, clădite în mod climactic (ascendent) pe cea iniţială (1+7=8), având climaxul în versetul 12.[18]  Prima beatitudine este considerată ca fiind supremă între toate beatitudinile, deoarece prin ea, încă de la început, Isus face distincţia între cei săraci în duhul, reprezentând astfel standardul împărăţiei lui Dumnezeu, versus standardele lumii.  Astfel, prima fericire (v. 3) este cea de bază, iar celelalte (4-12), explică în mod treptat înţelesul ei.  În acestă ordine de idei, prima beatitudine le generează pe celelalte, iar fiecare beatitudine care urmează, constituie explicarea celei precedente şi confirmarea celei dintâi.  De aceea, părinţii bisericii au asemănat fericirile cu psalmii treptelor.  

 

În biserica primară şi în evul mediu, ordinea beatitudinilor din PM era comparată cu o cale regală în trepte ascendente.  Astfel, calea de la prima beatitudine (v. 3) până la ultima (v. 12) era asociată cu calea de la pocăinţă la perfecţiune.   Pe plan relaţional, B. Fărăgău consideră primele trei fericiri ca fiind primare.  Astfel, prima fericire (v. 3) defineşte relaţia omului cu Dumnezeu, a doua (v. 4) defineşte relaţia omului cu sine, a treia (v. 5) defineşte relaţia omului cu semenii, iar următoarele (v. 6-12) explică conţinutul primelor trei.[19]  Pentru Faragau, fericirile din PM, au de a face în general cu relaţia între caracter şi conduită, subliniind natura moral/etică – axiologică - a beatitudinilor.[20]  În orice caz, toate virtuţile binecuvântate prin aceste macarisme, trebuie să aparţină celor care sunt chemaţi să fie sarea pământului şi lumina lumii (cf.  Matei 5:13-16). 

 

NOTE DE SUBSOL:

[1] În textul acesta, deşi apar nouă macarisme, vom considera versiunea de opt beatitudini (unii consideră că sunt şapte iar alţii, zece).

[2] Beatitudinile sinoptice se disting prin forma lor succintă.

[3] Se presupune că versetul 10 din Matei este redacţional (vezi #25).

[4] Pentru o explicaţie şi analiză a tradiţiei Q (deasemenea Qmt, Qlk, M, L) vezi Excursus I.

[5] În Matei al doilea οταν lipseşte.

[6] Dale C. Allison, Jr., The Jesus Tradition in Q, Harrisburg, Trinity Press International, 1997, p. 97.

[7] W. D. Davies and Dale C. Allison, The Gospel According to Saint Matthew: A Critical and Exegetical Commentary, p. 1.434.

[8] Ori o combinaţie din amândouă tradiţiile Qmt şi M.

[9] Versetul 5: Psalm 36:11; v. 8: Psalm 23:4, cf Psalm 24:3-6.  Fraze frecvente în vechiul testament sunt: Klhronomevw (a primi mult). . . γην ( pământ), (LXX c.  37 de ori ); θεον θψονται (LXX) - a vedea pe Dumnezeu (limbaj cultic), ελεεω (a avea milă) cu referinţă la Dumnezeu.

[10] Termenul „blestem” este folosit în acest comentariu în sensul de gen literar.

[11] Tema apocaliptică din Q dovedeşte dimensiunea escatologică a beatitudinilor din Matei.

[12] I. Howard Marshall, The New International Greek Testament Commentary on the Gospel of Luke, Grand Rapids, WM. B. Eerdmans Publishing Company, 2004, p. 247.

[13] Dupont (Bẻatitudes, 1.299-342) consideră că blestemele din Luca sunt redacţionale; Lührmann (Logienquelle, 54) sugerează că ele sunt tranziţionale dar nu aparţin în Q; Schürmann (1.336, 339) şi Schneider (1.151) consideră că ele sunt tranziţionale dar aparţin negreşit în tradiţia Q.

[14] Francois Bovon, Luke 1: Hermeneia—A Critical and Historical Commentary on the Bible, , Minneapolis, Augsburg Fortress, 2002, p. 223.

[15] David Buttrick, Speaking Jesus: Homiletic Theology and the Sermon on the Mount, Louisville, Westminster John Knox Press, 2002, p. 63.

[16] Didache1:5 prezintă deasemenea o justapunere a unei beatitudini lângă un blestem.

[17] Excepţie face macarismul din ultima beatitudine care foloseşte fraza εστε οταν în loc de conjunctia  οτι.

[18] Alfred Plummer, An Exegetical Commentary on the Gospel According to Matthew, Grand Rapids, WM. B. Eerdmans Publishing Company, 1956, p.  60.

[19] Beniamin Fărăgău, Evanghelia după Matei, Cluj, Imprimeria Ardealul, 2001, p.  148.

[20] Deşi beatitudinile au o dimensiune practică-etică secundară, natura lor fundamentală primară este escatologică si NU etică/morală.  Pentru o dezbatere mai amănunţită vezi W. D. Davies and Dale C. Allison, The Gospel According to Saint Mathew: A Critical and Exegetical Commentary, pp 1.439-440.

 

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte

Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate