Exegetica

Fericirile în tradiţia sinoptică - O analiză critică (continuare)

Concluzie

În concluzie, deşi beatitudinile conform opiniei populare sunt considerate a fi o introducere la evanghelia împărăţiei cerurilor, ele în realitate, sunt evanghelia cerurilor.  Toate beatitudinile au fost rostite de Isus Cristos într-o singură ocazie,[1] apoi au fost înregistrate în tradiţiile Q, Qmt şi M,[2] după care Matei le-a colectat, redactat şi aranjat cu grijă, prin inspiraţia Duhului Sfânt,[3] încorporându-le astfel în evanghelia sa.[4]  Beatitudinile, la fel ca şi restul predicii de pe munte nu sunt un raport verbatim a tuturor cuvintelor lui Isus, ci este o colecţie reinterpretativă restrânsă de după înviere (aproximativ 30-40 de ani mai târziu), având menirea de a menţine şi întării credinţa comunităţii în Mesia cel înviat (cf.  Ioan 20:30-31).[5]  Astfel, să nu uităm că între Isus şi Evangelia lui Luca sau a lui Matei stă o istorie eclesiastică extinsă a influenţei.  Deşi Matei vrea ca noi, cititorii să îl auzim pe Isus în textul său, totuşi abilităţile exegetice şi creativitea sa literară nu au fost inactive.  După cum o fotografie, de multe ori poate spune mai multe lucruri despre fotograf decât persoana fotografiată, tot aşa şi textul lui Matei îşi caracterizează în mod remarcabil autorul.  Totuşi, conform scripturii, Duhul Sfânt a fost la lucru – probând ineranţa cuvântului divin -  inspirând-ul pe Matei să scrie în conformitate cu voia Tatălui din ceruri (cf. 2 Peter 1:19-21).

În consecinţă, beatitudinile, nu sunt cu preponderenţă etice sau morale - exprimate ca şi cerinţe de intrare în împărăţia lui Dumnezeu - ci sunt în mod fundamental escatologice (la fel şi D. C. Allison, W. D. Davies, R. Guelich, Ulrich Luz, R. T. France, D. P. Scaer, J. Nolland, R. H. Gundry, D. A. Hagner, J. Jeremiah, W. Carter, D. Bonhoeffer, H. Thielicke etc. susţin aceaşi concluzie) conţinând relatări declarative relevante evangheliei împărăţiei cerurilor care îşi aşteaptă consumarea în eschatos.[6]  În aceste beatitudini Isus nu pune la punct un sistem al meritului uman necesar pentru intrarea în împărăţia lui Dumnezeu, şi nici nu promovează o „evanghelie” a faptelor.  O astfel de înţelegere, ar contrazice evangelia harului care impregnează întreaga scriptură.  Prin beatitudini Isus nu cere o anumită conduită sau caracter, ci declară o binecuvântare (ferice de cei ce sunt . . . ).  Deasemenea, trebuie să notăm faptul că beatitudinile au fost declarate de Isus unei audienţe pre-creştine evreieşti, în felul de exprimare proverbial iudaic, înaintea împlinirii lucrării Sale de mântuire a lumii prin moartea şi învierea Sa. 

În mod implicit, atitudinea şi conduita morală din beatitudini, precum şi cerinţele legale din versetele care urmează (5:20-48) pot fi inteligibile, numai în lumina evenimentului reconciliator între divinitate şi umanitate, pecetluit de Isus prin lucrarea Sa salvifică consumată pe cruce.  Cu alte cuvinte, beatitudinile nu pot fi divorţate de contextul mai larg al scripturii, ci trebuie înţelese numai în conjunctura istoriei răscumpărării.  Promisiunile beatitudinilor sunt date sub forma de siguranţă / certitudine, şi nu răsplătire. Astfel natura beatitudinilor este în mod fundamental escatologică, având o implicaţie cristologică.  Totuşi, numai în mod secundar, ele pot avea şi o înţelegere etică / morală astfel exprimând conduita şi caracterul acelora care sunt îndemnaţi să fie sarea pământului şi lumina lumii. 

Note de subsol:

[1] O posibilă excepţie face v. 10 care este probabil redacţional.

 [2] Ulrich Luz, Studies in Matthew, Grand Rapids, WM. B. Eerdmans Publishing Company, 2005, pp. 39-53.

[3] Cei care au înregistrat în scris în tradiţiile Q şi Qmt sau M (ori au transmis sub formă orală) conţinutul predicii de pe munte nu au ştiut de Isus doar ca fiind un personaj al trecutului apropiat ci L-au cunoscut ca fiind Păstorul lor viu şi real.  Astfel, ei au păstrat istoria cuvintelor şi faptelor lui Isus pentru a vesti triumful Său ca şi Domn înviat din morţi.

[4] Leon Morris, Pillar New Testament Commentary: The Gospel According to Matthew, Grand Rapids, WM. B. Eerdmans Publishing Company, 2003, p. 92.

[5] Irwin W. Batdorf, Interpreting the Beatitudes, Philadelphia, The Wesminster Press, 1966, pp. 16-17.

sus