Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Eseuri Creştine
 

 

 

Martie 2006
Caută în site
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Eseuri Creştine
Umor
Mărturisiri
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri
Poşta Redacţiei

 


Eseuri Creştine

 

 

Pagina de Eseuri Creştine este o nouă pagină pe care o introducem din anul 2006, un loc unde veţi putea citi diverse lucrări pe teme teologice sau apologetice. Vă menţionăm că tot ceea ce este conţinut în cadrul acestei pagini reprezintă părerile personale a celor care le scriu şi nu sunt neapărat părerea Misiunii Vox Dei - deci tot ce va apare aici este destinat unui dialog care să producă interes, dorinţă de studiu şi de participare cu diferite eseuri, precum şi adăugare de oricare păreri pro sau contra. Dacă aveţi un subiect care se încadrează specificaţiilor de mai sus, vă rog să vă faceţi de cunoscut intenţia şi să ne trimiteţi materialul dumneavoastră la adresa eseuri@voxdeibaptist.org, care trebuie să fie semnat şi documentat. Nu vom publica nici o lucrare care nu este semnată. Eseurile care sunt cele mai votate, vor fi premiate la sfârşitul anului cu suma de $100 USD (lei la cursul zilei). Aşteptăm mesajele dumneavoastră!

horizontal rule

Importanţa auto-cunoaşterii

 

 

Voi transcrie îndrumările pe care un misionar olandez, Ioseph Bookhout le-a dat unui grup din biserica noastră cu şapte ani în urmă, un om de vârstă medie, blând politicos, cu o mare disponibilitate de iubire şi înţelegere, care venise în România şi înainte de 1989, dar cu paşapoarte pe alte nume şi cu alte scopuri declarate, dar scopul lui era misionarism creştin, într-o ţară cu ideologie comunistă şi ateistă, după cum ştim şi după cum mărturisea. În 1998 revenise ca să vadă creştinii de aici, din ţară, care-l impresionaseră înainte, prin credinţa lor, simplă şi sinceră. Voi încerca să sistematizez ideile lui:

 

a) Pentru că suntem vulnerabili, neştiutori, robi ai prejudecăţilor (clişeelor de gândire) şi mai ales ai proastelor obiceiuri, trebuie să asimilăm învăţături, cunoaşterea să fie permanentă, dar ea nu are sens decât în vederea ascultării. El sesiza că românii sunt în genere oameni, înzestraţi cu inteligenţă receptivă, cu o anume cultură generală, dar indisciplinaţi, incapabili să transforme concret ce învaţă în moduri de a fi, în atitudini, şi acte destinate sprijinirii altora, societăţii. Cunoaşterea este individualistă, nu are un scop social, creştin, altruist, contributor, este un izvor de fală, de ascensiune personală, nu e percepută ca o zestre solidă, ca un dar de la Dumnezeu destinat rodirii.

 

b) El ne îndemna să dezvoltăm atenţia, concentrarea, selecţia, să luăm seama la tot ce ne înconjoară. Percepţia noastră va fi astfel gata să reţină esenţialul, căci totul ascunde o învăţătură. Astfel trebuie citită Biblia, care nu e o lectură oarecare, fiindcă ea ascunde în limbajul simbolic sensuri adânci, pe lângă care trecem cu uşurinţă. Uneori familiarizarea cu textul biblic după zeci de ani, dacă mesajul nu este interiorizat, produce o formă de opacitate de care credinciosul nu este întotdeauna conştient.

 

Orice învăţătură biblică să nu se rezume la înţelegere prin explicaţie, observând ce este legat de contextul cultural istoric, ce are valoare eternă şi ce ecou personal are la nivelul emoţiei şi aspiraţiilor fiecăruia. Aşadar explicaţia să aducă şi clarificarea implicaţiei celui ce cunoaşte şi mai ales aplicarea, prin trăire, a acelor adevăruri. „Priceperea şi inima, spunea Spurgeon, se află într-o strânsă, intimă legătură”, şi numai astfel, parafrazez, „ne lăsăm curăţiţi prin lucrarea Duhului. Orice pasaj din Biblie are, deci, o explicaţie la care să adăugăm imperios, alte două trepte: implicaţia şi aplicaţia în viaţa oricui şi a comunităţii.Ori, în fapt, tendinţa umană rămâne la un nivel pur teoretic, este dispusă să amâne implicarea şi aplicarea, care cer efort psihic şi fizic, lenea fiind mereu un duşman al unei trăiri plenare, în care acordul dintre gândire şi faptă să fie deplin. La oamenii integri, acest lucru e cu putinţă, cu anume fisuri şi discontinuităţi, care ţin de dispoziţia fluctuantă şi de fragilitatea naturii umane, expusă presiunii mediului şi cerinţelor curente ale vieţii.

 

c) Conştiinţa fiecărui om este un câmp de bătălie şi de aceea trebuie să fiu pururi treaz, lucid dacă vreţi, şi atent la felul cum se petrece procesul asimilării valorilor şi principiilor eterne, astfel încât ele, însămânţate, să prindă viaţă, „carne”, să dea rod: atitudini, gesturi, decizii, fapte specifice unui om matur spiritual. Tendinţa omului natural, opus celui spiritual, este către delăsare, amânare, superficialitate şi nerăbdare, care la un loc s-ar numi laxism spiritual, îngăduinţă excesivă. Astfel spunea pastorul olandez: „Tot ce-am asimilat prin creştere limba, logica, educaţia conduitei, cunoştinţele, cultura generală şi spirituală, năzuinţele se împiedică de gânduri şi motivări viclene. Unii pretind că prezenţa păcatului e un indiciu, sau atestă că omul este viu şi absenţa păcatului arată că omul este inert, mort; aceasta este o idee falsă, care justifică păcatul”. El spunea şi că demonii sunt „evanghelici” adică buni cunoscători ai Scripturii şi se înfioară, în timp ce oamenii, mândri de ceea ce ştiu, nu se prea înfioară, sunt nepăsători şi neveghetori, ca şi cum scopul asimilării ar fi să fim cu toţii „smart”, bine echipaţi teoretic, dar fără trăire, mărturisire şi roade. Cunoaşterea în sine nu are valoare, ea este doar un mijloc pentru un scop mai înalt, şi anume iubirea de oameni, de orice fel de oameni. Cunoaşterea are sens, ţel şi rod în angajare, legământ, act, altminteri este sterilă şi chiar pură demagogie.

 

d) Dar să luăm aminte, în procesul de cunoaştere şi anume că mai e necesar şi altceva. Experienţa istorică a omenirii în procesul educativ a arătat că mai sunt necesare şi detalierea, completarea cunoaşterii principiilor fundamentale ale Bibliei. Evident a fost şi este acela că Scriptura conţine sinteza tuturor învăţăturilor existente, de la care a pornit cunoaşterea ulterioară a umanităţii, şi mai ales cunoaşterea lui Dumnezeu, ca cea mai importantă relaţie, a omului cu Dumnezeu. Apoi ea oferă paradigma unor cadre de referinţă cu elemente comune dar şi diferite de la o epocă la alta, cuprinde şi istoria simbolică a poporului lui Israel. Îndemnul lui Ioseph Bookhaut era: „Cunoaşteţi-vă pe voi înşivă, slăbiciunile şi punctele forte, apoi familia ta, biserica, istoria, limba, ţara în care trăieşti, cultura poporului tău, mişcarea de idei a secolului al XX-lea, tendinţele omenirii actuale.” Acestea toate te vor echipa adecvat, îţi vor dezvolta discernământul, vor întări convingerile înalte, îţi vor da siguranţă într-o lume debusolată.

 

e) Cum se poate înfăptui acest lucru concret? Mai întâi să exersăm zilnic mărturisirea păcatelor, să ne lăsăm cercetaţi şi curăţiţi, despărţiţi de omul cel vechi. „Cunoaşte-te azi, schimbă-te azi, amânarea şi delăsarea vin de la duhurile răutăţii!” Ia seama că suntem rezultatul a ce primim şi respingem. Ceea ce aduce schimbarea este numai o gândire activă, efervescentă creativă, apelând deopotrivă la funcţiile specifice ambelor emisfere cerebrale.

 

f) Folosirea creierului în întregime este o recomandare a psihologiei moderne, care valorifică rezultatele cercetărilor. Astfel, azi se ştie că emisfera stângă asigură câmpul logic, expresia verbală, gândeşte secvenţial, este analitică, observă specificitatea, este legată de timp; emisfera dreaptă deţine câmpurile imaginative, intuitive, creative, operează cu imagini, sesizează ansambluri şi relaţii între părţi, este sintetică, simultană, atemporală. Oamenii se ajută de amândouă, dar una e dominantă, frecvent cea stângă. Majoritatea oamenilor nu apelează destul la emisfera dreaptă, iar, dacă ar face-o, ar vedea că latura meditativă a existenţei se adânceşte şi se fortifică, imediatul nu te mai apasă, ai acces la realitatea inteligibilă, atemporală, persoana îşi apropie perspectivele, acestea ne ajută, prin dialog constant cu Dumnezeu, să înţelegem care sunt scopul şi etapele drumului, modul de a împlini misiunea, şi capacitatea de a formula corect un credo. Cu alte cuvinte, reculegerea şi proiecţia gândurilor ne apropie mai mult de Creatorul nostru. De aceea trebuie să rezervăm un anume timp pentru a cugeta la cele citite.

 

Mi se par interesante observaţiile lui Sorin Lavric, filozof şi sociolog despre disperare, stare frecventă în lumea de azi, caracterizată prin descărcarea unei mari cantităţi de adrenalină pe metru pătrat.

 

DISPERAREA, crede universitarul acesta, cu gândire creştină, are următoarele atribute:

 

1) Este un dat al existenţei şi aproape fiecare fiinţă umană a trecut pe aici, a suferit o trădare, un eşec, o pierdere, dezamăgire cruntă, s-a simţit golit de speranţe şi de putere, a trăit un cutremur sufletesc, adică un dezechilibru psihic grav. În asemenea momente, când toate întrebările în privinţa sensului existenţei, nu capătă un răspuns alinător—în fiinţa umană se cască un pustiu, pe care nimeni şi nimic din jur nu-l umple. (De fapt îl umple complet numai Dumnezeu care iubeşte şi întăreşte necondiţionat)

 

2) Ea este provocată de iluziile pe care omul le configurează, le hrăneşte, investeşte în ele toate energiile; aşteptările sau iluziile sunt cu privire la ce ar trebui să-i aducă tinereţea, cariera, iubirea, familia, anturajul, viaţa în genere; evident că ele sunt în permanenţă stimulate, sporite de presiunea mediului, prin toate căile existenţei, mai ales media şi anturajul individului.

 

3) Pe vârste disperarea se manifestă astfel: a) cea a vârstei tinere provocată, fie de o crasă lipsă de pregătire pentru viaţă, fie de un apetit existenţial excesiv, fie printr-o resemnare timpurie, dar care izbucneşte în răzvrătire şi violenţă verbală şi fizică împotriva a tot şi a toate; b) disperarea scade după 40 de ani, pentru că scade vitalitatea, scad exigenţele şi aşteptările, pretenţiile, iar trădările şi pierderile sunt văzute ca făcând parte din jocul compensatoriu al binelui şi răului; c) la vârsta a treia disperarea este rară, înlocuită cu o resemnare puţin productivă însă, sau cu preocupări în folosul altora; apar alte gusturi şi priorităţi, aspiraţiile se îndreaptă spre ce se poate, nu spre imposibil; disperarea acută la 60-70 de ani se întâmplă de obicei la cei cu apetituri biologice şi financiare mari, di pricina perspectivei lor hedoniste asupra vieţii, sau dimpotrivă disperarea se converteşte în resemnare fără scop şi ascetism.

 

4) Disperarea la maturitate şi bătrâneţe este un semn al lipsei de educaţie, cultură elementară, generată de egocentrism, lipsa idealului moral-spiritual, deci semne ale sărăciei sufleteşti, de nevindecat. Oamenii egocentraţi, sau ahtiaţi de bunuri, de faimă, de plăceri, ajung, treptat, la 50 de ani sau la bătrâneţe, la narcisism, paranoia, la maladii fizice şi psihice, la dependenţă de ceva.

 

5) Vedem în jurul nostru, oameni care au fost joviali şi activi şi care după 45-50 de ani, devin acri, ursuzi, cu o perspectivă aşa de sumbră asupra vieţii, încât se cred o victimă a nepăsării, a incapacităţii şi defectelor celor din jur, a sistemului etc. pe care-i incriminează cu reacţii deseori isterice. Amărăciunea şi gândul eşecului le întunecă judecata şi erodează forţele psihice întocmai ca acidul vasul de lut în care e conţinut.

 

Sorin Lavric recomanda două posibile soluţii, experimentate în timp de a ieşi din disperare, de fapt sunt două perspective asupra vieţii, căi prin care omul se regenerează şi chiar corectează metehnele care întreţin starea de victimizare şi zădărnicie:

 

A) Perspectiva de a privi existenţa noastră biologică, în raport cu o realitate ideală, o armonia veşnică, spre o Instanţă supremă ca sursă a iubirii, iertării, reînnoirii, îndurării eterne, ceea ce este egal cu privirea spre trancendenţă; Instanţa supremă, Dumnezeu stimulează trăirea prin Iubirea Sa de umanitatea creată, ceea este de fapt trăirea prin credinţă a adevărurilor perene, prin supunere acceptată, adică viaţa prin credinţa mântuitoare; el face distincţia dintre credinţa puternică mântuitoare şi cea sporadică, aproximativă care nu-L caută pe Dumnezeu pentru caracterul Său de sfinţenie şi perfecţiune, ci pentru serviciile sale, în nevoile umane. Există o deosebire între această perspectivă şi credinţele asiatice pasive, care recomandă reprimarea sentimentelor şi gândurilor prin acte de voinţă proprie-încordată-voinţă care aspiră la neantizare-unirea sufletului individual Atman cu cel universal, Brahman

 

B) Soluţia laică este cea a moralei fără Dumnezeu şi anume poate fi o mare iubire pentru o fiinţă dragă, chiar când e departe sau când nu mai este; sau varianta iubirii caritative - manifestată prin zelul de a ajuta pe cei din jur, o iubire care funcţionează în cadrul automatismelor relaţiilor biologice (ajutarea fiilor, nepoţilor) sau unor stereotipii ale existenţei, care chiar ajută la renunţarea căutării sensului vieţii; la aceştia se observă evaziunea în preocupări pe pierdere a timpului: şah, rebus, cărţi de joc, citit, orice oricum, întruniri cu dialoguri vane, care nu zidesc, nu întăresc.

 

În concluzie, S. Lavric crede că disperarea, (care este un păcat, din punct de vedere al viziunii creştine, pentru că înseamnă lipsa, scăderea drastică a nădejdii după cum indică numele) este o stare naturală, normală, chiar necesară pentru metabolismul spiritual, este o descărcare de tensiune nervoasă, acel „hibris” culminare a mâniei, de care se vorbea cu referire la tragedia greacă, urmată de „katharsis” adică purificare de energia morbidă. În adevăr, în viaţă mulţi au experimentat starea de alinare şi bucurie, care a urmat, după ce etapa acută a crizei existenţiale s-a consumat.

 

În adevăr, procesul metabolismului fizic şi spiritual , cu suişuri şi coborâşuri, este un dat al Creaţiei, pe care omul, ca natură creată, componentă a creaţiei, dar pus responsabil s-o domine şi s-o apere, îşi gândeşte poziţia, faţă de Creator, dar şi faţă de valorile supreme pe care Dumnezeu i le revelează:

 

a) unitatea Creaţiei şi legile ei;

 

b) cunoaşterea care înseamnă relaţie;

 

c) Adevărul identic cu Dumnezeu şi care este predicatul existenţei, el mişcă tot ce există.

 

A) De aceea cunoaşterea „entropiei”, a dezagregării, degradării, expansiunii atomice şi a morţii, descoperită ca lege, târziu după cea a „gravitaţiei” care ne dezvăluia unitatea lumii oferă ambele două perspective asupra lumii: cea teologică, accentuând unitatea şi ordinea şi cea a fizicii, a excluderii transcendenţei, care vede destrămarea, declinul, moartea a tot ce există, relativizând totul.

 

B) Cunoaşterea este esenţială, descoperită şi de fizică şi ea nu e posibilă, fără relaţie, implicaţie, fără unitate. Unirea cu ce cunoşti este scopul suprem, adevăr biblic pe care fizica de azi îl confirmă.

 

C) Adevărul echivalat, adică stăpânit de Conştiinţa supremă, reflectă atributele lui Dumnezeu, lucrările lui, energiile divine, nu chiar fiinţa Sa. Creatorul nu se identifică creaţiei Sale, prin care se manifestă, ea Îl arată. Omul - capodopera creaţiei - intră într-o relaţie personală, în dialog cu Creatorul, înzestrat fiind cu suflu divin. Această relaţie, dacă nu e intimă, reală, dacă omul nu se supune, adică dacă nu intră pe aceeaşi frecvenţă cu Tatăl său (o metaforă accesibilă) se află doar în situaţia de a şti şi a vorbi despre Dumnezeu, nu de a-L cunoaşte, a experimenta binele şi răul, îndurarea şi mustrarea până la învăţarea deplină a lecţiilor. De aceea, noi nu ne putem contopi cu creaţia, deşi facem parte din ea, dar ne deosebim de ea prin acea natură divină care înseamnă putere de cunoaştere, de alegere a căii conştiinţă şi discernământ. Unii spun că această unire are ca parteneri Omul şi Biserica adică (creştinismul tradiţional instituţionalizat). Biblia precizează insistent, să nu ne legăm viaţa de ce este istoric şi trecător, deci relaţia apropiată este între persoane, este între Om şi Dumnezeu. Biserica, instituţie divin-umană are rolul de a explica Evanghelia mântuirii, de a-i călăuzi pe oameni în această bătălie spirituală, de a-i uni într-un trup uman şi spiritual cu Hristos, de a răspândi învăţătura creştină prin mişcarea misionară poruncită de Hristos, şi de a împlini nevoile spirituale ale oamenilor. prin aşa zisele sacramente, servicii în biserică, sau în viaţa privată.

 

CONCLUZII:

 

Ar trebui să li se repete copiilor şi tinerilor, dar de multe ori şi celor adulţi, indiferent de vârstă următoarele:

 

1) Goethe a spus:  “Tratează-l pe om aşa cum este şi aşa va rămâne. Tratează-l aşa cum el poate şi trebuie să fie şi el va deveni în adevăr aşa cum e capabil şi se cuvine să fie”. Astfel de atitudine de încredere şi de investire are Dumnezeu pentru noi, reînnoind-o zilnic, iar noi trebuie să-I urmăm exemplul în relaţiile cu semenii noştri.

 

2) Semeni un gând, culegi o faptă,

Semeni o faptă culegi un obicei (deprindere)

Semeni o deprindere, culegi un caracter,

Semeni un caracter, culegi un destin

 

Fiecăruia ni se cere o voinţă educată ca să formăm bunele deprinderi, încă din copilărie, atât de necesare şi pentru condiţia noastră biologică, pentru ca apoi ele să contribuie la formarea caracterului nostru, devenind a doua natură, cea dobândită, şlefuită, temeinic motivată, cea spirituală.

 

3) Integritatea caracterului nostru este un rezultat al acceptării modelării, pe care harul şi Duhul sfânt le înfăptuieşte în intimă colaborare cu partea cea mai bună pusă de Dumnezeu în noi.

 

Gânditorul englez Ralph Waldo Emerson (1803-1882) fiu de pastor unitarian, care a explicat şi răspândit numeroase curente religioase, filozofice şi literare ale primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, a scris gândul: “ Ceea ce facem cu tenacitate devine mai uşor de făcut, nu prin faptul că s-a schimbat ceva, ci pentru că abilităţile noastre s-au mărit”. Nu încercăm să schimbăm lumea, ci conducându-i pe oameni la Cristos, ne schimbăm noi înşine, devenind uneltele potrivite de care are nevoie Dumnezeu.

 

Prof. Ileana Jean

Constanţa

sus

horizontal rule

Ce este nou?

CHAT Creştin! Aici poţi să vorbeşti online pe teme de Apologetică, Teologie sau să îţi faci prieteni noi. Tot ce trebuie să faci e să intri cu un user (de preferinţă numele tău mic) apăsând aici.

 

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE(doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate