„Ce a fost , va
mai fi, şi ce sa făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare.” -
Eclesiastul 1:9
La anii 175-180 d.
Hr., episcopul din Lyons, Franţa, combătea ereziile timpului, făcând
cunoscut Bisericii Primare căderea şi abaterile doctrinare la care unii au
aderat, adăugând scrieri şi învăţături străine scrierilor apostolilor.
Irineu scrie o lucrare sub titlul „Împotriva Ereziilor” care devine una
dintre cele mai preţioase lucrări apologetice nu numai din primele secole
însă şi din timpurile noastre, combătând ereziile timpului. În „Prima Carte”
capitolul 31, Irineu menţionează doctrinele Cainaiţilor şi în mod particular
existenţa Evangheliei lui Iuda scriind:
Capitolul
XXXI. Doctrinele Cainiţilor.
1. Alţii
declară că, Cain şi-a derivat fiinţa sa din Puterea de sus, şi recunosc
faptul că Esau, Korah şi Sodomiţii şi toate persoanele de acest fel sunt
înrudite cu ei. Cu această ocazie, ei adaugă că eu fost asaltaţi de
Creator, deşi nici unul dintre ei nu a fost rănit. Căci Sophia avea
obiceiul să îndepărteze ceea ce îi aparţinea de la ei la ea. Ei afirmă
că Iuda trădătorul ştia în întregime aceste lucruri, şi că numai el,
ştiind adevărul cum alţii nu l-au ştiut, a îndeplinit misterul trădării;
prin el toate lucrurile, cele pământeşti şi cele cereşti, au fost astfel
aruncate în confuzie. Ei au făcut o istorie fictivă de acest fel, pe
care ei o numesc Evanghelia lui Iuda.
2. Am făcut
şi o colecţie a scrierilor lor în care ei sprijină anularea acţiunilor
lui Hystera. Mai mult, ei o numesc pe această Hystera creatorul cerului
şi a pământului. Ei mai susţin ca şi Carpocrates, că oamenii nu pot fi
mântuiţi până când nu au trecut prin toate felurile de experienţe. Un
înger, susţin ei, îi însoţeşte în fiecare dintre acţiunile lor păcătoase
şi dezgustătoare, şi îi îndeamnă să se aventureze cu îndrăzneală şi să
se expună la poluare. Oricare ar putea fi natura acţiunii, aceştia
declară că o fac în numele îngerului, spunând: „O, tu înger, folosesc
lucrarea ta; O, puterea ta, împlinesc acţiunea ta!” Şi ei susţin faptul
că aceasta este „cunoştinţa perfectă,” fără a se contracta în a se grăbi
în astfel de acţiuni despre care nu este permis nici măcar să fie
rostite.
3. A fost
necesar ca să dovedesc că, chiar propriile lor opinii şi regulamentele
lor îi arată pe cei care sunt de la şcoala lui Valentinus îşi trag
originea din astfel de mame, taţi, şi strămoşi, şi din care îşi au
doctrinele de la ei, cu speranţa că probabil unii din ei, exersând
pocăinţa şi întorcându-se la singurul Creator, Dumnezeul şi Făcătorul
universului, ar putea obţine mântuirea, şi pentru ca alţii să nu mai fie
duşi în rătăcire de acum înainte de către convingerile lor rele dar
plauzibile, imaginându-şi că vor obţine de la ei cunoaşterea unor
mistere mai mari şi mai sublime. Dar lasă-i mai degrabă să înveţe cu un
efect bun de la noi dogmele rele ale acelor oameni, privind cu dispreţ
asupra doctrinelor lor, în timp ce, în acelaşi timp, ei îi compătimesc
pe cei care încă se lipesc de aceste povestiri mizerabile şi fără bază,
şi au ajuns la un astfel de grad al aroganţei până acolo că se recunosc
superiori tuturor celorlalţi din cauza unei astfel de cunoştinţe, sau,
aşa cum ar trebui să fie numită, ignoranţă. Acum ei au fost pe deplin
expuşi; şi dacă doar le expui sentimentele, obţii o victorie asupra lor.
4. Prin
urmare m-am străduit să pun în lumină şi să dovedesc în mod clar starea
rea a acestei mizerabile vulpi mici. Căci nu va fi nevoie de multe
cuvinte pentru a răsturna sistemul lor de doctrină, atunci când ea a
fost arătată tuturor. Este la fel ca şi cu o bestie care se ascunde în
pădure şi, grăbindu-se să iasă din ea, are obiceiul să distrugă
mulţimile, unul care străbate pădurea şi o explorează în întregime,
încât constrânge animalul să iasă din ascunzătoare, nu se sforţează ca
să îl captureze, văzând că este într-adevăr o bestie feroce; ci cei
prezenţi pot urmări şi evita atacurile sale, şi pot arunca săgeţi din
toate părţile, şi o pot răni, şi în final înjunghie bruta aceea
distrugătoare. Deci, în cazul nostru, de vreme ce am adus misterele lor
ascunse la lumină, pe care ei le păstrează sub tăcere între ei, acum nu
vor fi necesare multe cuvinte pentru a le distruge sistemul lor de
opinii. Căci acum el este în puterea ta, şi în puterea tuturor
asociaţilor tăi, să te familiarizezi tu însuţi cu ceea ce a fost spus,
pentru a răsturna doctrinele lor rele şi crude, şi să oferi doctrine
agreabile adevărului. De vreme ce cazul stă astfel, mă voi strădui
potrivit cu promisiunea făcută, şi după cum mă vor sluji capacităţile
mele, să le răstorn, respingându-le pe toate în cartea următoare. Chiar
şi povestirea lor este o chestiune plictisitoare, după cum vezi 331. Dar
voi oferi mijloace pentru răsturnarea lor, indicând toate opiniile lor
în ordinea în care ele au fost descrise, pentru ca nu numai să expun
animalele sălbatice, ci să le produc răni de fiecare parte.1
Cu puţin mai mult
de 100 de ani înaintea lui Irineu, Pavel scria Galatenilor:
„Mă mir că
treceţi aşa de repede de la Cel ce va chemat prin harul lui Hristos, la
o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii
oamenii care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.”
Galateni 1:6-7
Ce este
Evanghelia?
În primele lecţii
de şcoală duminicală, fiecare copil învaţă traducerea cuvântului Evanghelie
a fi „Vestea Bună”. Cuvântul grecesc EUANGELION, care în era creştină a fost
tradus şi înţeles ca „VESTEA BUNĂ” sau „A ADUCE VESTEA BUNĂ”, a avut o
înţelegere puţin diferită în timpul lui Homer.2 În afara
literaturii creştine, EUANGELION făcea referinţa la mesager şi nu la mesaj,
la recompensa pe care un mesager o primea. Tranzacţia şi înţelegerea
cuvântului EUANGELION se datorează părinţilor apostolici şi scrierilor
creştine din primele secole.
Didache, care mai
este cunoscută şi sub numele de "Învăţătura celor 12 apostoli", a fost
(probabil) scrisă în jurul anilor 65-80 d. Hr. şi se presupune că este
învăţătura pe care au dat-o apostolii neamurilor despre viaţă şi moarte,
despre rânduiala în biserică, despre post, botez, rugăciune, etc. Didache,
foloseşte cuvântul EUANGELION fiind una dintre primele scrieri creştine care
face tranzacţia de la recompensa mesagerului la vestea bună a mesajului.
8:2 Nici sa
nu va rugaţi ca făţarnicii, ci cum a poruncit Domnul în evanghelia sa,
aşa să vă rugaţi: "Tatăl nostru, care eşti în cer, sfinţească-se numele
tău. Vina împărăţia ta. Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe
pământ. Dă-ne pâinea cea de toate zilele. Şi iartă-ne precum iertăm şi
noi celor ce ne greşesc. Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de
râu: căci a ta este puterea şi gloria în veci."3
Didache
Noul Testament
foloseşte termenul EUANGELION de 75 de ori în sensul de VESTEA BUNĂ, cea ce
face ca acestui cuvânt în contextul Scripturilor să i se dea o înţelegere
specifică a veştii bune pe care mesajul Scripturii o aduce. Este de remarcat
faptul ca Vestea Bună a fost şi este mesajul Scripturilor care include
Vechiul şi Noul Testament, şi nu o exclusivitate a Noului Testament.
Profeţii din vechime au prevestit Vestea Bună în persoana lui Cristos cu
sute de ani înainte de naşterea Mântuitorului. În Evanghelia lui Ioan găsim
cuvintele Domnului Isus când spune:
„Căci, dacă
aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre
Mine.”
Ioan 5:46
Isaia prezintă
Vestea Bună în persoana lui Mesia, Cristosul care avea sa vina sa aducă
mântuirea (Isaia 61). Iar în ce priveşte mesajul Evangheliei, apostolul
Pavel scrie:
„Vă fac
cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi
primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o
ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; astfel degeaba aţi crezut. V-am
învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit
pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat
a treia zi, după Scripturi; şi că sa arătat lui Chifa, apoi celor
doisprezece.”
1 Corinteni 15:1-5
Câte
Evanghelii au fost scrise?
Biserica Primară a
fost confruntată cu o serie de colecţii Canonice iniţiate de diferite
mişcări eretice, care încercau să justifice doctrinele şi practicile pe care
le ţineau. Marcion (110-160 d. Hr.) care reuşeşte să organizeze o mişcare
eclesiastică paralelă Bisericii din Roma, el însuşi fiind un teolog şi
episcop, produce prima listă Canonică a Noului Testament. Mutilează Canonul
Nou Testamental (pe care îl folosim în zilele noastre), folosind numai o
Evanghelie şi 10 din Epistolele apostolului Pavel.4.
După Marcion alţi
teologi au produs diferite liste Canonice, creând o dispută între apologeţii
Bisericii şi restul mişcărilor eretice în unificarea şi conformitatea unei
colecţii Canonice Creştine. Irineu este unul dintre apologeţii care a
încercat să dea în vileag rătăcirile diferitelor mişcări eretice prin
scrierile sale. Astfel diferite comunităţi creştine au folosit diferite
scrieri şi colecţii până când Biserica Primară realizează necesitatea unei
uniformităţi a mesajului şi doctrinelor lăsate de apostoli.
Până la finalul
celui de-al 4 lea secol (Conciliul de la Hippo în 392, al 3 lea Conciliu de
la Cartagina în 397, şi al 6 lea Conciliu de la Cartagina în 419), nu a
existat un acord referitor la Canonul Nou Testamental. Cele trei concilii
aduc o uniformitate între creştinii vestului unde Roma era în control. În
realitate, Canonul nu a fost legalizat până la conciliu ecumenic din 1546.
Apariţia Protestantismului creează o dispută în recunoaşterea cărţilor
apocrife folosite de Biserica Catolică şi Ortodoxă, care continuă şi în
zilele noastre.
Primele 4 secole
produce o serie de scrieri creştine care au fost categorisite ca Evanghelii
(în jur de 30), Fapte (în jur de 34), Epistole (în jur de 13), Apocalipse
(în jur de 11), şi alte scrieri. Toate aceste colecţii de scrieri fiind
considerate a fi scrieri apocrife, care nu au avut autoritatea Canonică a
autorităţii şi inspiraţiei Duhului Sfânt. Din lista Evangheliilor se pot
număra5:
Evanghelia
lui Toma
(gnostică). Scrisă c. 200 d. Hr. Cea mai faimoasă dintre
evangheliile apocrife. Aceasta începe astfel, „Acestea sunt
cuvintele secrete pe care Isus cel viu le-a rostit şi pe care
geamănul, Iuda Toma, le-a scris.” Învăţăturile ei în mod hotărât
neagă unica divinitate a lui Hristos, care în această evanghelie
spune Toma: „Eu nu sunt stăpânul tău. Pentru că ai băut, te-ai
îmbătat din şuvoiul spumat pe care l-am măsurat…. Cel care va bea
din gura mea va deveni ca mine: eu însumi voi deveni el, şi
lucrurile care sunt ascunse îi vor fi revelate lui”. În 1897 şi 1903
fragmente dintr-o versiune greacă a acestei evanghelii au fost
descoperite la Oxyrhynchus, Egipt. Un manuscris complet în coptică a
fost descoperit în 1945 la Nag Hammadi, Egipt, alături de alte texte
gnostice, inclusiv Evanghelia lui Filip, Evanghelia Adevărului,
Apocrifon (Învăţăturile Secrete) a lui Ioan, şi alte documente
gnostice.
„Evanghelia Secretă a lui Marcu”.
În 1958, Prof. Morton Smith a descoperit o scrisoare către Theodore
atribuită lui Clement din Alexandria la mănăstirea Mar Saba, în
sud-estul Ierusalimului. Această scrisoare afirmă faptul că o
evanghelie secretă scrisă de Evanghelistul Marcu a fost păstrată
pentru o elită spirituală la o bibliotecă din Alexandria. Autorul
spune că aceasta nu trebuia să circule printre bisericile în general
şi să fie negată public dacă era necesar. Un fragment din evanghelia
secretă este citat, care menţionează faptul că un tânăr pe care
Hristos l-a înviat din morţi a venit la el noaptea, „purtând o haină
din în peste corpul său gol. Şi el a rămas cu el în acea noapte,
căci Isus îl învăţase misterul Împărăţiei lui Dumnezeu.” Autorul
scrisorii îl asigură pe Theodore că fraza afirmată „omul gol cu omul
gol” nu este conţinută în scrisoarea secretă.
Evanghelia
Adevărului
(gnostică). Acest document este parte a colecţiei Nag Hammadi. Mulţi
scolastici cred că această aceiaşi „Evanghelie a Adevărului” este
criticată ca „plină de blasfemie” de către Irineu (Episcop de Lyons,
c. 180) în cartea sa în 5 volume Distrugerea şi răsturnarea
falsei aşa zise cunoaşteri.
Evanghelia
lui Filip
(gnostică). Acest document, parte din colecţia Nag Hammadi, este un
document asupra teologiei sacramentale gnostice. Aceasta include
următoarea relatare neortodoxă: „. . . însoţitoarea [Salvatorului
este] Maria Magdalena. [Dar Hristos a iubit-o] mai mult decât [toţi]
ucenicii, şi obişnuia să o sărute [adesea] pe [gura ei]. Restul
[ucenicilor erau ofensaţi]. . . Ei i-au spus, „De ce o iubeşti pe ea
mai mult decât pe noi toţi?” Salvatorul le-a răspuns şi a zis, „De
ce nu vă iubesc pe voi cum (o iubesc) pe ea?” Epifanius şi Leontius
de Myzantium menţionează această Evanghelie.
Evanghelia
Egiptenilor
(gnostică). Acest document este parte a colecţiei Nag Hammadi. Ea se
pretinde a fi „[cartea sacră] a Marelui [Spirit] Invizibil”.
Evanghelia
Arabică a Prunciei Salvatorului
(origine catolică). Aceasta este o lucrare original gnostică cu
retuşări catolice, c. 600 d. Hr., şi nestorienii sirieni au
folosit-o în mod considerabil. Această Evanghelie înregistrează
multe evenimente din evangheliile canonice precum şi miracolele din
Egipt care nu se găsesc în nici o altă Evanghelie, incluzând:
vindecarea leprosului prin apa de băit a lui Isus, vindecarea
bolnavilor prin hainele purtate de Hristos. Aceasta include şi
legenda hoţilor Titus şi Dumachus: Sfânta Familie a căzut în mâinile
lor în Fuga spre Egipt; Titus îl mituieşte pe Dumachus ca să nu-i
molesteze; Pruncul Hristos profeţeşte că în treizeci de ani ei o să
se reîntâlnească şi că Titus va fi crucificat la dreapta Sa şi
Dumachus la stânga Sa şi că primul îl va însoţi pe El în paradis.
Evanghelia
Evreilor.
Această Evanghelie este foarte antică şi a fost unica evanghelie
folosită de comunitatea creştino-evreiască palestiniană „Nazareană”
pentru un timp înainte să fie înlocuită de canonica Evanghelie după
Matei, care ar putea purta o dependenţă literară de aceasta. Aceasta
a fost probabil citită ca Scriptură în anumite biserici
non-palestiniene de asemenea, judecând din respectul care îi este
acordat de Clement din Alexandria, Origen, Eusebius şi Sf. Epifanius.
Jerome a tradus-o din aramaica originală în greacă. Doar 24 de
fragmente au fost păstrate în scrierile părinţilor Bisericii, care
includ multe lucruri în comun cu Matei precum şi un număr de
naraţiuni şi spuse ale lui Isus, care nu se găsesc în Evangheliile
canonice.
Evanghelia
lui Pseudo-Matei
(origine catolică). Scrisă c. 400 d. Hr. Aceasta afirmă că Maria era
logodită cu Iosif la vârsta de 14 ani şi narează fuga în Egipt cu
următoarele înfrumuseţări: dragonii, leii şi alte fiare sălbatice
din deşert îl adorau pe prunc; palmierii îşi plecau capetele ca
Sfânta Familie să poată să ia roadele lor; idolii din Egipt sunt
zdrobiţi când Pruncul Divin intră în ţară.
Evanghelia
Naşterii Mariei.
Scrisă la o dată necunoscută dar târzie. Aceasta este o versiune
prelucrată a Evangheliei lui Pseudo-Matei, care se opreşte la
naşterea lui Isus.
Evanghelia
lui Gamaliel
(origine catolică). Acest număr a fost atribuit la un număr de
fragmente coptice similare care citează din evanghelia lui Ioan şi
sunt atribuite lui Gamaliel (cf. Fapte 5:34). Alţi scolastici
presupun că aceste fragmente au format parte a unei „Evanghelii a
celor 12 Apostoli”.
Protoevangelium (Proto-Evanghelie) a lui Iacov
(origine catolică). Scrisă c. 150 d. Hr. Acesta descrie naşterea,
educaţia şi căsătoria Fecioarei Maria (cap. 1-11), incluzând
următoarele legende populare: Maria era odrasla miraculoasă a lui
Joachim şi Ana, anterior fără copii; părinţii ei au dus-o la templul
la 3 ani pentru a-şi împlini jurământul lor de a o dedica
serviciului său; marele preot l-a ales pe Iosif ca soţ pentru ea
când ea avea 12 ani, în conformitate cu un semn miraculos, un
porumbel venind din toiagul lui Iosif şi aşezându-se pe capul său.
Această carte este de valoare principială istorică în atestarea unei
date anterioare a venerării Mariei.
Evanghelia
lui Ioan referitoare la Adormirea (Moartea) Mariei
(origine catolică). Atribuită Sf. Ioan apostolul, această carte
populară a fost larg citită şi tradusă în biserica timpurie. Aceasta
descrie moartea lui Maria şi poate avea vreo legătură cu originea
doctrinei Presupunerii Mariei, profesată de creştinii catolici şi
ortodocşi. Conform cărţii, toţi apostolii vi au fost în mod
supranatural schimbaţi la patul de moarte al Fecioarei şi apostolii
care muriseră au fost resuscitaţi ca şi ei să poată să ia parte. Un
evreu care se aventurează să-i atingă corpul ei îşi pierde
instantaneu ambele sale braţe, dar apostolii se roagă pentru el şi
mâinile lui sunt ulterior restaurate. Hristos şi o companie de
îngeri se coboară să primească sufletul Mariei, după care apostolii
îi duc trupul ei în Gheţimani şi o pun într-un mormânt. Trupul este
apoi luat viu la Ceruri.
Evanghelia
lui Bartolomeu.
Scrisă probabil devreme în timpul secolului al 4lea. Printre
scrierile existente ale Bisericii, la aceasta se face pentru prima
dată aluzie de către Sf. Jerome. Fragmente din ea au fost
descoperite în manuscrisele coptice vechi.
Evanghelia
Egiptenilor
(gnostică). Această evanghelie supravieţuieşte doar în citările
limitate de către Părinţii Bisericeşti (Clement din Alexandria,
Origen, Hipolit şi Epifanius), care afirmă cu toţi larga sa
folosinţă răspândită de către sectele eretice, în special de către
gnostici în Egipt. Extrasele care au supravieţuit tind spre
condamnarea Encratită a căsătoriei şi un Gnosticism panteistic.
Evanghelia
lui Petru
(Docetică). Scrisă c. 190 d. Hr. Un lung fragment din această
evanghelie în greacă, descriind Suferinţa, Îngroparea şi Învierea,
au fost descoperite de arheologii francezi la Akhmon, Egipt în iarna
lui 1886-87. existenţa evangheliei a fost cunoscută din timpul
Bisericii timpurii, după cum câţiva Părinţi Bisericeşti o
menţionează ca o lucrarea Docetică. Evanghelia lui Petru este
semnificativă din punct de vedere istoric datorită dependenţei sale
literare de cele patru evanghelii canonice care oferă evidenţe
acceptării lor timpurii. Aceasta este probabil nici pur legendară şi
nici pur istorică. Fragmentul existent conţine un episod care poate
păstra o autentică tradiţie extra-canonică: Hristos pus în batjocură
pe un tron de către chinuitorii Săi.
Evanghelia
Prunciei lui Toma
(text grec A, text grec B, text latin). Anterior descoperirii Nag
Hammadi, această evanghelie era cunoscută simplu ca Evanghelia lui
Toma. Ea include multe episoade extravagante şi uneori ofensive din
copilăria lui Hristos, portretizându-l ca un făcător de miracole şi
un copil minune din punct de vedere intelectual. Ea este singura
evanghelie care să descrie viaţa ascunsă a lui Hristos dintre vârsta
de 5 şi 12 ani. Unele minuni sunt înfăptuite uneori pentru fantezii
copilăreşti, altele din binefacere şi altele din pedeapsă aspră.
Relatarea miracolului a băiatului Isus care făcea porumbei din lut,
şi aducerea lor la viaţă şi zborul lor atunci când el bătea din
palme este de asemenea relatat în Coran.
Evanghelia
lui Matias.
Deşi nici un document al acesteia nu supravieţuieşte, Origen şi
Eusebius o menţionează ca parte a literaturii eretice. Referinţele
la un „discurs secret” al apostolului Matias la gnosticii
Basilideani (Hipolit) şi la o „Tradiţie a lui Matias” (Clement din
Alexandria) s-ar putea referi la această lucrare.
Evanghelia
celor 12 Apostoli.
Acest document, subiectul dezbaterii scolastice, a fost menţionat de
Origen în secolul al 3lea şi a fost probabil scrisă în greacă şi
folosită de ebioniţii gnostici din secolul al 2lea.
Evanghelia
lui Barnaba.
Nu este existentă; nu se cunoaşte nimic decât numele ei.
Evanghelia
Sf. Andrei.
Nu este existentă; nu se cunoaşte nimic decât numele ei. s-ar putea
să fie identică cu gnostica „Faptele lui Andrei”.
Evanghelia
lui Tadeus.
Nu este existentă; nu se cunoaşte nimic decât numele ei.
Evanghelia
lui Eva.
Nu este existentă; nu se cunoaşte nimic decât numele ei.
Evanghelia
lui Iuda Iscarioteanul
(gnostică). Acest document, folosit de secta gnostică de Cainiţi, îl
glorifică pe trădător.
Evanghelia
lui Iacov
Evanghelia
Domnului
(de Marcion).
Evanghelia
Mariei
[Magdalena]
Evanghelia
după Ebioniţi
(evreo-creştină).
Dialogul
Salvatorului
(gnostică). Acest document este parte a colecţiei Nag Hammadi.
Comentariul lui Heralcon asupra Evangheliei Canonice a lui Ioan
(gnostică). Scris c. 160-170 şi foarte influenţatoare. Rezervările
din Biserica timpurie cu privire la canonizarea Evangheliei lui Ioan
se datorau folosinţei sale larg răspândite de către gnostici.
Fragmente din acest comentariu sunt păstrate în lucrarea lui Origen
Comentariu asupra Evangheliei lui Ioan.
Comentariul lui Ptolemeu asupra Evangheliei lui Ioan Prolog
(gnostică). Păstrată în lucrarea lui Irineu, Împotriva Ereziilor.
Evanghelia lui
Iuda?
Irineu fiind
primul apologet care menţionează Evanghelia lui Iuda în scrierile sale, ne
lasă câteva informaţii ajutătoare în înţelegerea contextului şi folosirii
acestei Evanghelii în secolul doi. Cu toate că poartă numele lui Iuda
Iscarioteanul, nu există nici o dovadă istorică, arheologică sau a altor
scrieri din primele secole care ar atesta sau dovedi ca autor pe Iuda. Nu
autenticitatea manuscrisului lansat de National Geographic este în dispută,
ci autenticitatea autorului.
„National
Geographic Society” a anunţat lumii descoperirea şi traducerea unei
Evanghelii care ar schimba credinţa Creştinismului aşa cum o cunoaştem în
zilele noastre. Descoperirea acestei Evanghelii având capacitatea de a
schimba opiniile şi înţelegerile doctrinare cunoscute, teologii zilelor
noastre fiind forţaţi să rescrie doctrinele Nou Testamentale.
Lansarea acestui
document care are o autenticitate a secolului 3-4, nu reuşeşte să convingă
creştinii secolului 21 în autenticitatea autorului, care este mai importantă
decât autenticitatea manuscrisului. Unii cercetători biblici datează acest
document ca aparţinând ramurei Gnostice Sethian, numiţi Cainiţi de către
liderii bisericii primare. Cainiţii glorificau pe Cain şi restul
personajelor negative ale Bibliei, ca fiind lucrători a voii lui Dumnezeu.
Din scrierile lui
Irineu reiese că Cain şi-a însuşit puterile de la Dumnezeu, iar Esau, Korah,
Sodomiţii, şi restul personajelor Biblice asociate cu caracterul şi natura
păcătoasă erau din aceiaşi liniei genealogică. Cainiţii, aşa cum au fost un
mare număr din grupările gnostice erau „semi-maltheists” care credeau că
Dumnezeul Vechiului Testament (Yahweh) era un demon, o fiinţă inferioară
dumnezeirii care a creat universul, responsabil în trimiterea lui Cristos.6
Cainiţii susţineau
că faptele lui Iuda au ajutat în mântuirea lumii, ucenicii uitându-se la o
împărăţie temporară pe când Iuda ar fi fost cunoscător al planului secret de
mântuirii a lui Cristos pe crucea Golgotei. Din trădător al lui Cristos,
Iuda devine un erou al Mântuirii care facilitează planul Dumnezeirii,
gnosticismul fiind doctrina mântuirii printr-o cunoştinţă specială.
Evanghelia lui
Iuda sugerează că Iuda a fost instruit de către Cristos să-l vândă
Sinedriului, ca moartea Sa să împlinească profeţiile Mesianice a Vechiului
Testament.7 Actul lui Iuda fiind un act de ascultare ci nu de
trădare. În unul din pasajele Evangheliei lui Iuda găsim scris:
„Iuda
întreabă despre destinul său
Iuda spune:
„Domnul meu, se poate ca seminţia mea să fie sub controlul stăpânilor?
Isus
răspunde şi spune: ”Vino, ca să (lipseşte două linii) ....., dar tu o să
fii întristat când o să vezi împărăţia şi toate generaţiile ei.”
Când a
auzit acestea, Iuda i-a spus: ”Ce bine este pe care să-l fi primit?
Pentru că mai pus deoparte pentru acea generaţie.”
Isus a
răspuns şi i-a zis: Tu vei fi al treisprezecelea, şi vei fi blestemat de
restul generaţiilor – şi vei veni să stăpâneşti peste ei. În zilele din
urmă ei vor blestema ridicarea ta la sfânta (generaţie).8
Importanţa
Evangheliei lui Iuda?
Gnosticismul a
fost o erezie a primelor secole, fiind o realitate istorică, teologică şi
doctrinară a Bisericii Primare. După legalizarea Creştinismului, devenind
religia imperiului Roman, liderii Bisericii de la Roma au avut puterea şi
căile de oprire a ereziilor timpului. Învăţătorii gnostici au fost omorâţi
sau trimişi în exil, iar manuscrisele şi scrierile gnostice distruse. Până
la anul 1945 nimeni nu a putut cerceta manuscrise gnostice datorită
dispariţiei lor.
În nordul
Egiptului lângă localitatea Nag Hammadi, într-un complex de 150 de peşteri
au fost descoperite ascunse în nişte vase de lut cea mai mare colecţie de
scrieri gnostice dispărute din secolul 4-5 până la anul 1945. Aceste
manuscrise erau traduceri coptice după textul grecesc, limba Noului
Testament. Manuscrisul Evangheliei lui Iuda a fost descoperită în
circumstanţe asemănătoare în 1970 în desert lângă El Minya, Egipt.
Din punct de
vedere istoric manuscrisul Evangheliei lui Iuda are o semnificaţie istorică,
iar din punct de vedere a mesajului şi a autorului, manuscrisul întăreşte
opiniile lui Irineu şi a părinţilor Bisericii Primare care au combătut
erezia Cainiţilor şi a gnosticismului. Mesajul manuscrisului cu titlul
Evanghelia lui Iuda, nu are mesajul şi substanţa unui mesaj autoritar a
inspiraţiei lui Dumnezeu.
O manipulare a
manuscrisului pentru un câştig financiar nu are puterea să schimbe sau să
pună la îndoială mesajul Evangheliei lăsate de Cristos şi apostoli. Lansarea
globală pe care National Geographic Society a făcut-o manuscrisului nu a
reuşit să pună la îndoială ceea ce Dumnezeu a lăsat prin puterea Evangheliei
Sale în inimile aleşilor Săi. Scriptura a suferit multe încercări de-a
lungul secolelor; „ce a fost v-a mai fi şi ce v-a fi a mai fost” scrie
Solomon.
Importanţa
cunoaşterii Scripturilor şi apărarea lor depinde de chemarea şi alegerea pe
care Dumnezeu o face din veşnicie în prepararea aleşilor Săi la o slujbă
apologetică. Aleşii Săi au apărat Biserica şi mesajul Dumnezeirii din
generaţie în generaţie aşa cum o face şi în zilele noastre.
Nu ezita! Accesează pagina
de CONTACT
şi trimite-ne un email!
Întrebările care sunt adresate despre oricare
dintre subiectele din această Publicaţie vor primi răspunsul la pagina de
POŞTA REDACŢIEI.
Aşteptăm mesajele dumneavoastră la adresa Misiunii!
Ce este nou?
CHAT Creştin!Aici poţi să vorbeşti
online pe teme de Apologetică, Teologie sau să îţi faci
prieteni noi. Tot ce trebuie să faci e să intri cu
un user (de preferinţă numele tău mic) apăsând
aici.
FORUMde discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii
libere!
Pe pagina de
Resurse Baptiste
a site-lui, veţi găsi o serie de
subiecte
de studiu:
Pe paginile fiecărui
subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.
Pe pagina de
Teologie
Sistematică puteţi găsi o serie de
articole noi la subiectele
doctrinare despre:
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre
Duhul Sfânt şi alte duhuri)
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre
om, aşa cum a fost creat el)
HAMARTIOLOGIE(doctrina despre păcat)
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Apasă pe titluri pentru a accesa
paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!
Apasă aici dacă doreşti să
primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr
al Publicaţiei de Apologetică