Nostra Aetate

În Zilele Noastre

Maimuţă, papagal sau clovn

de Caius Obeada

Generaţie după generaţie, experimentele şi încercările înaintaşilor noştri sunt repetate şi experimentate, repercusiunile unei stări păcătoase de întuneric rămânând aceleaşi. Fiecare generaţie are speranţa unei schimbări, a unui trai mai bun ca a părinţilor lor. Totul devine ceea ce Solomon scrie in Leviticul: ”ce a fost va mai fi şi ce va fi a mai fost.”

Starea spirituală a omului rămâne o incertitudine, speranţa naşterii din nou rămânând o incertitudine pentru mulţi, oferta salvării rămânând în mâinile Celui care o oferă fiecărei generaţii. Incertitudinea inimii poartă mintea omului spre orizonturi şi speranţe inexistente. În învăţăturile rabinice mintea este prezentată ca un organ staţionar, care împlineşte comenzile inimii, un concept care explică rolul inimii faţă de cel al minţii.

Inima omului este cea care caută satisfacere, folosindu-se de capacitatea mintală în a găsi căi şi modalităţi de împlinire a voii sale. De exemplu, o inimă care simte singurătatea, ajunge să folosească mintea în găsirea unei modalităţi de ieşire din acest sentiment al singurătăţii. Unii ajung să-şi găsească satisfacerea în compania altora, în cluburi sociale, baruri, cluburi sportive, îşi găsesc o plinătate şi o satisfacere temporară.

Nimeni şi nici o generaţie, încă, nu a reuşit să găsească o soluţie sau vreun remediu unei inimi nesatisfăcute, în afară de soluţia Scripturii: Cristos. În grădina Edenului femeia ajunge să aibe dezideriul unui fruct necunoscut, în baza unei imagini, inima femeii ajunge să aibe dezideriul necunoscutului. Inima a deziderat fructul, mintea a început să-şi imagineze frumuseţea şi bunătatea, găseşte o cale prin care să-şi convingă bărbatul, totul în fantezia minţii la dezideriul inimii, riscând totul pentru satisfacerea unei imaginaţii.

Mulţi din cei ce citesc aceste rânduri sunt dintre acei care cunosc Biserica, merg la biserică ocazional, cunosc mesajul Scripturilor. Din sutele de creştini care frecventează bisericile noastre, câţi oare ajung să-şi împlinească satisfacţia inimii în prezenţa darului divinităţii în Isus Cristos? Din păcate, bisericile noastre ajung să aibă caractere care nu ajung să cunoască Cristosul, experienţa lor în biserică rămânând limitată la experienţa imaginară a ceea ce ar crede că un copil a lui Dumnezeu ajunge să experimenteze şi să trăiască.

Maimuţa

După teoria Darwinistă, omul s-ar trage din maimuţă. Unele aspecte fiziologice ar părea să fie asemănătoare omului, unii asociind caracteristicile animalice a maimuţei cu apucăturile necontrolate a omului. Maimuţa este o reprezentare animalică a unui om necontrolat, care caută să-şi satisfacă plăcerile şi necesităţile personale. Dacă dai o banană unei maimuţe, ea fuge, se ascunde şi se bucură singură de plăcerile imediate a unei gustări.

În acelaşi spirit, avem mulţi în bisericile noastre care îşi ascund bunătăţile, îşi satisfac necesităţile personale în singurătatea egoismului lor. La fel ca şi o maimuţă, se ascund, îşi apără prada cu orice preţ, nu sunt interesaţi în a împărtăşii darurile primite. Autorul epistolei către Evrei ne învaţă să fim ospitalieri, totuşi egoismul şi inima singuratică îşi găseşte satisfacţie în singurătatea inimii sale.

Tot în biserică aceste maimuţe ajung să ne bată pentru întâietate, de a fi primele în primirea unor bunătăţi, gata să atace şi să pună jos pe oricine le-ar sta în faţă. Aceste maimuţe fără Dumnezeu, imitatori a copiilor lui Dumnezeu, ajung să ne umple bisericile, să ne dea lecţii şi, în singurătatea inimii lor, să fure bogăţiile şi darurile primite din partea Domnului.

Aceştia sunt cei care nu au ajuns să cunoască pe Cristos, însă au reuşit să înveţe unele lucruri care ajung să mimeze, pentru scurte perioade, pe cei care sunt adevăraţi copii a Domnului. Aceste maimuţe ne-au umplut băncile, ne-au surzit urechile cu nemulţumirile lor, orişicând gata de atac, pentru satisfacerea unei inimi moarte, satisfacerea nevoilor carnale.

Una din catastrofele experimentale din generaţie în generaţie a Creştinismului este prezenţa maimuţelor îmbrăcate în veşmintele eclesiastice, moţăind şi sărind în sus şi în jos la amvoanele bisericilor noastre. Aceste maimuţe au blocat uşile bisericilor noastre, blocând total intrarea lui Hristos. În acest context îl găsim pe Hristos la uşă bătând în Apoc. 3:16.

Papagalul

Un alt aspect al singurătăţii unei inimi fără Dumnezeu este dorinţa de a se face auzit cu speranţa de a apropia sau câştiga o audienţă. Omul nu a fost făcut să fie singur. Devine o anormalitate ca o persoană să trăiască în singurătate. La fel ca şi o maimuţă, ne place să ne bucurăm singuri de cele mai bune sarmale, însă nu ne place să fim în singurătate.

Pentru câştigarea unei audienţe, unii ajung să stăpânească darul copierii. Cu mulţi ani în urmă era un tânăr căruia i s-a dus vestea că predică aşa de bine la fel ca şi Ţon. Spre nedumerirea multora, acest tânăr a fost invitat în biserici să predice Evanghelia. Totul a mers bine până când, într-una din predici, face afirmaţia: „În timpul când am studiat la Oxford...” Spre nedumerirea tuturor această afirmaţie i-a dat peste cap pe toţi. Când a studiat la Oxford acest tânăr? Era prea tânăr să fi studiat la o universitate. Acest tânăr era un papagal a generaţiei sale. Unul care memorase predicile fratelui Ţon, predicând evanghelia în imitaţia puterii şi a cuvintelor unui mesaj care nu îi aparţinea.

Câţi papagali nu sunt la amvoanele noastre? Unii şi-au luat masterate şi doctorate, având capacitatea de a imita şi repeta mesajele înaintaşilor noştri, copiind ceea ce nu le aparţine, copiind mesajele altora, câştigând aprecierea altora pe un mesaj care nu le aparţine. Într-o perfecţiune a vocii, cu intonaţii şi mesaje copiate, papagalii zilelor noastre, într-o fire animalică, îşi lasă găinăriile în faţa tuturora.

Aceşti papagali sunt cei cu mesaje memorate, care zbor de la biserică la alta, de la un amvon la altul, în fiecare biserică lăsându-şi găinăriile unui suflet fără Cristos. Păsări zburătoare cu culori acaparante, purtători a unui mesaj fără Cristos.

Clovn

Introducerea mea la acest caracter a fost în anii copilăriei când părinţii mei m-au dus la circul „Luna Parc”. Momente de neuitat, o seară perfectă, plină de râs şi voioşie, până când am ajuns acasă, întors la sărăcia pe care am cunoscut-o în calitate de copil. Câţi ar putea să reziste spiritului voios, zâmbăreţ, umorului pe care un clovn îl aduce audienţei?

Din păcate, bisericile noastre au ajuns să experimenteze mesajele superficiale a unor clovni, care încearcă să ne facă fericiţi pe moment, care încearcă să ne ridice sus, fără o schimbare dinăuntru, ci numai una superficială, de moment. Aceşti clovni ajung la amvoanele bisericilor noastre purtând mesaje de bucurie, de rezolvare a problemelor noastre numai printr-o afirmaţie sau un semn care ar identifica acceptarea lui Cristos în vieţile noastre.

Pentru unii, acceptarea lui Cristos în vieţile noastre pare a fi rezolvarea tuturor problemelor, datoriile bancare parcă ar dispărea, problemele de sănătate dispar peste noapte, problemele de căsnicie dispar, totul dispare în urma formulei magice de acceptare a lui Cristos în viaţa omului.

Câţi nu acceptă pe Cristos, pe această premiză, iar la prima încercare sau obstacol se trezesc la realitatea îngreunării problemelor, ajungând să-şi dea seama că problemele nu şi-au găsit o rezolvare în formula promisă ci, de fapt, o adâncire mai mare. Promisiunile unui clovn ajung să fie false, Cristosul de fapt promiţând mai mult probleme în urma acceptării în viaţa noastră a mesajului Evangheliei.

Mesaje false a unor clovni, nu numai că aduc nesatisfacţie, dar aduc întristare, frământare, necaz şi o îndepărtare mai mare faţă de Cristosul Salvării. Scriptura ne face promisiunea persecuţiei, a batjocorii, a îngreunării poverii în schimbul vieţii veşnice, totuşi, unii clovni vin să ne spună că bucuria, îmbogăţirea, înlăturarea tuturor problemelor, pot fi rezolvate în primire lui Cristos în viaţa omului.

Un mesaj străin, o fantezie momentană care te face bucuros, pe moment, până ajungi acasă la aceiaşi sărăcie, la aceleaşi probleme, fără sprijin sau ajutor, doar cu o promisiune care nu există din partea unuia care a încercat să te ridice din groapa în care şi el se află. Imitatori a unui mesaj care nu vine de la Cristos ci de la cel care încearcă să păcălească pe toţi.

Uitându-ne la cele trei caractere, nu ştii care este mai periculos pentru că toate trei au un mesaj străin Evangheliei, departe de adevărul Mântuitor a lui Cristos. Atâta timp cât ne place să auzim ce vrem, şi să ne complacem în fantezia inimilor noastre, aceste caractere vor rămâne în bisericile noastre aşa cum au rămas şi în timpurile înaintaşilor noştri.

Coram Deo!

sus