Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 NOSTRA AETATE
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Site-uri Baptiste
Istorie
Pastorala
Proiectul Betania
Articole
MEDIA
Stiri internationale
Din presa romana
Posta Redactiei

 

 


Nostra Aetate

În Zilele Noastre

 

DECONSPIRAREA:

 “Every action has a re-action”

de Caius Obeada

 

 

Caius Obeada

În fizică am învăţat că fiecare acţiune are o reacţie, ceea ce m-a pus de multe ori pe gânduri, ori de câte ori am făcut sau scris ceva care să aibe de a face cu adunarea sfinţilor. De un an de zile citesc şi studiez problema deconspirării, o sumedenie de jurnalişti analizând situaţia bisericii Ortodoxe, alţii scriind opinii şi acţiuni care ar trebui luate de către evanghelici, chiar şi biserica Baptistă ajungând să fie analizată şi criticată de slăbiciunea pe care o are în tratarea acestei probleme naţionale.

 

Pe parcursul ultimului an am încercat să înţeleg principiile şi învăţăturile Biblice care ar justifica luarea unei acţiune sau alta. Am încercat să înţeleg acţiunile înaintaşilor noştri în istoria Bisericii, să văd cum au tratat ei problemele timpurilor lor. În această aventură intelectuală am ajuns la unele dileme, încercând să-mi folosesc pana în a trasa câteva gânduri ajutătoare şi altora, sau, care ar pune la studiu pe unii care încă doresc să rămână în parametri doctrinelor şi dogmelor care ne-au călăuzit până aici.

 

În această aventură de înţelegere a direcţiei pe care ar trebui să o luăm, ca individ sau ca adunare a sfinţilor, am să împart această scriere în 4 subiecte de studiu şi analiză:

1.      Istoria bisericii baptiste in timpurile comuniste

2.      Procesul rezolvării problemelor bisericeşti

3.      Autoritatea în adunarea sfinţilor

4.      Istoria bisericii în acţiune

Istoria bisericii baptiste in timpurile comuniste

 

În tratarea acestui subiect este important sa înţelegem contextul în care s-a ajuns la o colaborare între unii fraţi şi securitatea sau departamentul cultelor. Înţelegerea acestui context poate ca ajută pe cei mai tineri în elucidarea contextului, şi în multe cazuri a punctului de iniţiativa care a început în majoritatea cazurilor de la securitatea română.

 

Din totdeauna România a avut relaţii economice cu alte ţări, ceea ce este normal şi ajutător progresului economic al unei ţări. În tratativele economice, unele ţări ajung să fie favorizate în urma unor factori determinaţi de ţara care încearcă să oferă o mână de ajutor. În acest context România primeşte statutul unei naţiuni favorizate din partea Americii (MNF), ceea ce a făcut ca România să fie scutită de o serie de taxe şi impozite care ar fi trebuit să le plătească în schimburile economice de care s-ar bucura cu America, plus deschiderea unor noi favoritisme bancare prin creditele pe care ajunge să le primească în urma acestui statut.

 

Relaţiile cu America ajung să fie îmbunătăţite devreme în era comunistă, în ani 1960, când un tratat este semnat prin care se ajunge să se rezolve problemele unor proprietăţi americane în România. În acest an se iniţiază o schimbare culturală, ştiinţifică şi educaţională, iar în 1964 amândouă naţiuni au ajuns să promoveze stabilirea de ambasade. Ca răspuns la distanţarea României faţă de politica rusă, şi a continuări relaţiilor diplomatice cu Israelul, în 1969 preşedintele Americi Richard Nixon, face o vizită la Bucureşti.

 

Cu toate că diferenţele politice continuă între America şi România, preşedintele României ajunge să facă o vizită la Washington în anul 1978. În aprilie 1975 România primeşte statul celei mai favorizate naţiune (MFN) sub secţiunea 402 a documentului Trade Reform Act of 1974 (the Jackson-Vanik amendment) care leagă performanţa tării de libertatea de emigrare cu statul celei mai favorizate naţiuni (MFN). În 1980 criticismul adus la adresa României datorită deteriorării drepturile omului, face ca Congresul American să ameninţe România cu retragerea privilegiilor la cea mai favorizată naţiune (MFN), ceea ce a făcut ca 1988 Ceauşescu să renunţe la aceste tratative, sugerând ca fiind inacceptabil pentru România un tratativ care interferează cu suveranitatea ţări (1).

 

Din 1975 până în 1988, România ajunge să fie favorizată pe plan economic, având o serie de drepturi şi accesări la creditele bancare asigurate de băncile Americane şi a Vestului. Cu acest favoritism România şi-a luat şi angajamentul unei libertăţi de exprimare, a unei libertăţi religioase pe care comunismul nu le favoriza. Pentru apărarea intereselor economice, România ajunge să pună accent pe un control al informaţiei, astfel că orice scrisoare, convorbire cu străinătatea, contacte cu străinii erau suspicioase, totdeauna fiind frica pierderi unei favori economice datorită încălcărilor libertăţii omului care avea loc sub comunism.

 

În acest context se ajung la o serie de schimbări „protective” care ar asigura o continuitate economică. În numărul acestor schimbări se pot enumera:

 

  1. Interzicerea relaţiilor private a unui cetăţean român cu cetăţeni străini fără să fie declarate. Securitatea era foarte amabilă să-ţi facă o vizită, să te ia de pe stradă sau de la servici, să-ţi dea casa peste cap şi să te întrebe cum a fost întâlnirea ta cu cetăţeanul străin. Un spirit de „ne-cooperare” era rezolvat în interogări, care ajungeau să fie fizice, cu repercusiuni serioase nu numai fizice si psihologice, însă chiar şi familia ajungea să sufere în urma unei abateri de la partitura securităţii.

  2. În spiritul păstrării securităţii naţionale, fiecare pastor era obligat ca în fiecare luni, să facă o vizită la departamentul cultelor cu noile informaţii care ar ajuta păstrarea securităţii statului. Astfel că departamentul cultelor era la cunoştinţa tuturor care luau cuvântul la şcoala duminicală, predicatorilor care ne vizitau biserica, străinilor care se perindau (de unde sunt şi care era scopul vizetelor lor), a orice lucru care se întâmpla într-o zi de duminică sau în cursul săptămânii. Orice abatere sau împotrivire a programului stabilit de departamentul cultelor, ajungea să fie rezolvat în pierderea carnetului de pastor, pe care unii au încercat să-l protejeze chiar şi cu sacrificiul fraţilor lor.

  3. Pentru verificarea informaţiilor primite, securitatea ajunge la concluzia că este greu să te infiltrezi în numărul membrilor bisericilor fără să fi descoperit, cu toate ca în unele biserici au reuşit să se infiltreze, însă au găsit cu cale să angajeze indivizi din rândurile bisericii, aceştia ajungând să fie informatorii securităţii. Astfel că informaţiile pastorilor ajung să fie verificate de surse interne. Pentru câştigarea acestor informaţii, securitatea ajunge să se folosească de metode mai puţin civilizate, unii fiind sabotaţi cu pierderea serviciilor, alţii cu puşcăria, alţii în schimbul unui beneficiu economic (promoţii, prime, favoritisme, etc....) ajung să accepte cu uşurinţa rolul unui informator, pe când alţii sunt forţaţi să devină informatori.

  4. Calculând viitorul bisericilor evanghelice, şi în cazul nostru a bisericilor baptiste, guvernul ajunge la concluzia că este nevoie de un control şi orchestrare a noilor păstori care aveau să iasă de pe băncile seminarului de la Bucureşti. Astfel s-a ajuns la limitarea numărului de seminarişti, şi influenţarea celor care aveau să fie admişi. Astfel că înainte ca un tânăr să aibe şansă de intrare la seminar, păstorul bisericii care avea să te sponsorizeze, dacă am putea folosi aceşti termeni, îţi spunea ce şanse ai fi avut de câştigare a unui loc pe băncile seminarului. În acest context am căzut şi eu victimă acestui scrutin, datorită recordului lăsat cu securitatea de familia mea, şi neputinţa câştigării unui loc pentru Constanţa pe băncile seminarului, au făcut imposibil să fi ajuns la Bucureşti. Totuşi, cu toate încercările pe care securitatea le face prin departamentul cultelor, selecţia noilor păstorilor devine imposibilă, mulţi pastori ieşind de pe băncile seminarului de la Bucureşti, cu o integritate impecabilă, viteji ai Domnului.

 

Sunt multe lucruri pe care securitatea le-a experimentat în bisericile noastre, însă scopul era acelaşi, controlul informaţiilor care ar ajunge la urechile americane, care ar ajunge să ameninţe tratatele şi beneficiile economice ale ţării. Aruncând o privire obiectivă la ceea ce se întâmpla în bisericile noastre în era comunistă, informaţii pe care securitatea le urmărea, aş putea menţiona câteva lucruri:

 

  1. Cum ajungeau informaţii de încălcarea drepturilor omului la Europa Libera sau Vocea Americii?

 

Securitatea era într-o continuă căutare a acelor indivizi care reuşeau într-un fel sau altul să trimită aceste informaţii în afara tării. În această goană după informaţie, securitatea citea poşta, înregistra convorbirile telefonice cu străinătatea, înregistra convorbirile celor care ar fi bănuiţi de conspirare, întâlniri frăţeşti în case private erau interzise, în multe cazuri ascultate de securişti cu aparatură specială, fraţii erau percheziţionaţi, erau chemaţi la securitate sau ameninţaţi.

 

  1. Cum se introduceau Bibliile, Cărţile de Cântări şi broşurile religioase în ţară?

 

Securitatea ajunge să se folosească de orice metodă să prindă pe infractori, încercând să se infiltreze prin colaboratorii lor în rândurile celor care ajung să faciliteze distribuirea acestor cărţi binecuvântate. În această continuă alergare, securitatea ajunge să se folosească de metoda interogatoriului, bătăilor, ameninţărilor cu viitorul familiei sau a copiilor.

 

  1. Cine sunt cei care au neamuri în străinătate, care au posibilitatea comunicării de informaţii dăunătoare comunismului?

 

Era uşor pentru ei să afle de relaţiile cu străinătatea, ceea ce nu reuşeau este să descopere metodele şi modul de transmitere a informaţiilor. În multe cazuri convorbirile erau codificate, ceea ce da bătăi de cap securităţii. Ajutorul informatorilor era mai mult ca necesar în descifrarea unui vocabular „pocăit”.

 

  1. Cine sunt cei care au acces la maşinile de bătut?

 

Pentru unii nici nu ştiu la ce mă refer, având în vedere că trăim într-o era cu totul deosebită. Totuşi, în anii 1960-1970 frăţietatea nu avea acces la broşuri tipărite, astfel că se recurgea la cărţi bătute la maşină. Un frate care ar fi avut o maşină de scris ar fi avut posibilitatea de a copia până la 5 copii o dată, ceea ce lua timp foarte mult de copiere a unei cărţi creştine. Securitatea era în căutare continuă a celor care „ilegal” copiau cărţi religioase. Se pare că în acele timpuri nimeni nu mai punea problema la copyright, unele cărţi fiind traduse în română fără ca autorul cărţii să fi ştiut vreodată. Când erai prins, o colaborare imediată era aşteptată, sau un ajutor fizic din partea securiştilor te ajuta să-ţi aduci aminte de unde ai primit cartea şi la cine ai mai dat-o.

 

Securitatea era în căutare continuă a celor care într-un fel sau altul ar dăuna intereselor comuniste. În această goană după informaţie şi a controlului de informaţii unii au căzut, s-au făcut colaboratori, informatori, trădători de fraţi. Mi-aş pune nişte întrebări la care caut răspuns:

 

bullet

Putem judeca pe toţi cu aceiaşi măsură? NU. Pierderile aduse bisericii au fost diferite, fiecare caz fiind aparte.

bullet

Pentru că obligaţia păstorilor era să se prezinte la departamentul cultelor în fiecare luni i-a făcut colaboratori? NU. Însă trebuie să recunoaştem că unii au ajuns să fie mult mai darnici în informaţiile date, astfel că unii au ajuns chiar să-şi piardă viaţa. 

bullet

Cine au făcut mai mare daună biserici: păstorii sau informatorii de pe băncilor bisericilor noastre? Am tendinţa să cred că colaborarea unor membri din bisericile noastre au adus mult mai mari daune adunării. În multe cazuri nu existau relaţii intime cu fraţii păstori ca să nu fie compromişi, sau să ajungă la cunoştinţa unor informaţii care ar dăuna poziţiei spirituale la care au fost chemaţi. Fraţii au făcut mult trafic de informaţie, Biblii, cărţi, fără să fi făcut cunoscut păstorilor de ceea ce se întâmpla, să fi cunoscut detalii.

 

 

În acest context sumar se pune problema deconspirării, a curăţirii bisericii de elemente care au adus daună sfinţilor. În acest context nu îmi pun problema validităţii unei deconspiraţii, ci a metodelor de deconspirare, a mandatului pe care l-am avea în această acţiune de purificare. Unii vor să dăm la o parte pe pastori, alţii vor să dea la o parte pe cei care şi-au mânjit mâinile, ce facem şi cum se pune întrebarea? Care este direcţia şi învăţătura biblică de aplicarea a doctrinelor în contextul unei deconspirări?

 

Procesul rezolvării problemelor bisericeşti

 

În decursul anilor am avut multe lecţii de învăţat, fiindu-mi greu să înţeleg diferenţa dintre dragostea şi justiţia lui Dumnezeu. Acest concept al dragostei lui Dumnezeu în confruntare cu justiţia Sa m-a tulburat de multe ori. Unii dintre noi suntem mai mult înclinaţi spre dreptate şi mai puţin faţă de dragoste, pe când alţii sunt mai mult înclinaţi spre dragoste, implicând chiar şi conceptul toleranţei, ignorând dreptatea şi justiţia lui Dumnezeu.

 

Ne aflăm într-o situaţie dificilă în care o serie de fraţi din adunarea sfinţilor sunt suspectaţi de colaborare cu securitatea:

 

a.      unii au făcut-o şi au recunoscut

b.      unii au făcut-o şi nu vor să recunoască

c.      alţii nu au făcut-o însă sunt suspectaţi

d.      alţii nu sunt suspectaţi dar au făcut-o.

 

În aceasta dilemă unii fraţi încurajează demascarea, printr-o deconspirare, alţii sunt mai retraşi temându-se de repercusiunile unei astfel de acţiuni, iar mulţi sunt dezinteresaţi, amuzaţi de o informaţie sau alta, indiferenţi de deciziile sau repercusiunile unei acţiuni sau alta.

 

Ascultând toate argumentele, parcă aş avea tendinţa să fiu şi pro şi contra unei acţiuni de deconspirare, însă ceea ce mă pune pe gânduri este responsabilitatea mea în faţa lui Dumnezeu. Dacă Moise a fost cercetat de Dumnezeu şi i-a fost luată binecuvântarea intrării în ţara promisă datorită pierderi temperamentului, care va fi repercusiunea acţiunii pe care un muritor ca mine ar putea să o ia în faţa Cristosului, Capul bisericii Sale? Dacă ar trebui să dau o justificare în faţa lui Dumnezeu, care este răspunsul meu?

 

Confruntat cu decizia alegerii unui răspuns, a trebuit să clarific în inima mea legalitatea unei astfel de acţiuni de DECONSPIRARE. În baza cărui act, eu ca membru al adunării sfinţilor iniţiez sau cer iniţierea acestei acţiuni de deconspirare?

 

Scriptura ne învaţă câteva lucruri în ce priveşte drept de acţiune în caz de păcat. Având în vedere că avem mai multe situaţii, problema se pune dacă vom generaliza principiu, sau vom acţiona în baza fiecărei situaţii în particular?

 

Se spune ca fratele Nichifor trebuia să plece în altă localitate şi era în gară cu o valiză care era destul de grea. Gara era plină de oameni, fratelui i-a venit nevoia de a folosi toaleta. Neştiind ce să facă cu valiza, i-a cerut Domnului să aibe grijă de valiză, şi a lăsat valiza în mijlocul gării. După ce şi-a făcut nevoile, fratele Nichifor îşi găseşte valiza neatinsă, mulţumeşte Domnului şi cu valiza după el merge la casa de bilete. Aşteptând la coadă, la ghişeul de bilete, fratele îi mulţumeşte Domnului pentru că a avut grijă de valiză şi i-a spus Domnului că de acum o să aibe el grijă de valiză. Nu durează mult şi lumea de la coadă începe să se apropie de ghişeu. Fratele încearcă să mute valiza, însă valiza nu mai era.

 

În prisma procesului deconspirării, ceea ce mi-a fost frică şi îmi este frică să ne trezim că cerem Domnului să ne lase pe noi să avem grijă de valizele noastre. Privind practic la situaţiile pe care le-am enumerat mai sus, cred că suntem puşi în faţa următoarelor acţiuni Biblice:

 

A. Ce facem în situaţia celor care au colaborat cu securitatea, dar şi-au recunoscut păcatul, şi-au mărturisit nelegiuirea, şi au fost acceptaţi de Dumnezeu şi adunarea sfinţilor?

 

În cazul acestor persoane nu se poate face prea multe, pentru că însuşi Dumnezeu i-a iertat, şi a aruncat păcatele în marea iertării. Nu există nici un drept de re-deschidere a procesului, de a redescoperi şi judeca păcatele în baza la noi evidenţe omeneşti, nu există nici o regulă sau principiu care ne-ar da dreptul de re-judecare a cazului. Odată pocăit de faptele păcatului, cazul este închis în faţa lui Dumnezeu, orice intervenţie pe care am face-o, ar fi împotriva deciziei Dumnezeieşti.

 

Am putea să ne imaginăm care ar fi poziţia apostolului Pavel în ceea ce am dori să facem în bisericile noastre? Dacă generaţia lui Timotei ar fi început o deconspirare, Pavel ar fi căzut victimă a acestui proces, împreună cu restul apostolilor, toţi fiind vinovaţi în faţa acestui cort public de opinie. Spre bucuria aleşilor Săi, noi nu funcţionăm în urma unui vot de favoritism public ci în baza chemări şi acceptării lui Dumnezeu de a sluji în biserica Sa. Odată pocăiţi de faptele lor nu mai este nimic de adăugat decât gunoaie şi lucruri cunoscute de Dumnezeu şi uitate datorită Crucii din Golgota.

 

B. Ce facem în cazul în care un frate a colaborat cu securitatea, sunt evidenţe obiective, având martori oculari care au suferit direct sau indirect din cauza acestui frate?

 

În această situaţie Scriptura ne dă doua aplicaţii în funcţie de situaţia creată: Matei 18 sau 1 Corinteni 5, disciplina bisericii devine regula şi călăuza în împlinirea nu a unei satisfaceri personale, ci a împlinirii principiilor Biblice aşa cum ne-au fost lăsate de Cristos şi apostoli. Când un frate este în păcat, adunarea trebuie să acţioneze din cel puţin 3 motive:

 

1.                  împlinirea Scripturilor

2.                  recuperarea fratelui căzut

3.                  menţinerea unităţii sfinţilor într-o atmosferă fără păcat

 

Pentru a se putea iniţia o acţiune disciplinară, trebuie să existe un martor, dacă este vorba de un membru al bisericii, iar în cazul păstorilor sau a diaconilor, trebuie să existe mărturia a cel puţin doi sau trei. Având în vedere că nu discutăm despre învăţături false ci despre mărturii mincinoase (minciună), este nevoie de o colaborare şi o mărturie obiectivă cu care să se poate confrunta fratele căzut.

 

Din păcate avem tendinţa de a judeca lucrurile la pripeală, să judecăm înainte ca vreo evidenţa să fie produsă sau un martor să fie adus în faţa adunării. În cele mai multe cazuri pe care le-am auzit, unii au ajuns să judece din auzite, judecând păstori pe care nu îi cunosc, judecând situaţii subiective. Ca să fi parte la un proces disciplinar care are ca scop disciplinarea unui pastor sau a unui frate care a colaborat cu securitatea, trebuie să faci parte din biserica în care păstorul respectiv slujeşte.

 

Declaraţii şi acuzaţii publice nu ajută procesul Biblic care ne-au fost date să le urmăm. Dacă ai ceva împotriva fratelui tău, du-te şi confruntă-l, nu pe bloguri, nu în scrisori deschise, ci faţă la faţă, aşa cum ne învaţă Scriptura. Nu trebuie uitat niciodată principiile disciplinei şi de ce au fost lăsate. Suntem interesaţi în câştigarea fratelui sau în răzbunarea momentană de care mulţi ajung să fie fericiţi pentru un moment?

 

C. Ce facem în situaţia unuia care a colaborat cu securitatea, însă nu există nici o dovadă conclusivă, obiectivă prin care să se poată confrunta fratele?

 

În acest caz nu se poate face prea multe. Nu poţi acuza şi nu poţi iniţia nici o acţiune care să dea în vileag păcătoşenia, atâta timp cât există numai o suspiciune. Sunt unii care prin mijloace seductive au încercat să scoată la iveală păcate, fără să aibă succes, ci mai mult discordie şi ceartă între fraţi. Unii au crezut că prin folosirea de mijloace mai puţin pocăite ar putea să-l facă pe un frate sau altul să mărturisească un păcat care ar putea să existe, însă nimeni nu este sigur de el. Trebuie să fim atenţi în a ispita pe sfinţii Domnului, că groapa săpată altora ajunge să fie groapa ta. Răbdarea sfinţilor este soluţia acestor cazuri.

 

Am cunoscut un lucrător al Domnului care în viaţa sa a avut mult succes în lucrare, însă la bătrâneţe a murit dement mintal, ajungând să ia decizii ruşinoase pentru unul care a fost un păstor proeminent. Am cunoscut un alt frate care la fiecare adunare generală sau chiar şi la şcoala duminicală se ridica şi acuza surorile pentru rochii scurte, cocuri şi o sumedenie de lucruri care îi trecea prin cap. Nimeni nu a putut să-l oprească pe fratele, însă la sfârşitul zilelor a fost găsit înecat de aceiaşi limbă cu care acuza pe fraţii şi surorile lui.

 

În nici unul din cazurile prezentate nu s-a putut confrunta fratele obiectiv, însă Dumnezeu a avut grijă să-şi rezolve problemele Sale, aşa cum a făcut-o din totdeauna, uitându-ne pe paginile Vechiului Testament. Când nu ai dovadă, lasă pe Domnul să-şi cureţe adunarea Sa.

 

D. Ce facem în situaţia unuia care nu a colaborat, însă norul suspiciuni există peste capul acestuia?

 

Atâta timp cât nu există o mărturisire, o dovadă, nu se poate impune şi nu se poate forţa nimic disciplinar sau o acţiune care ar forţa pe fratele să mărturisească. Cu ani în urmă, Uniunea Cultului Baptist a luat decizia ca fiecare pastor să declare printr-un document notarial, prin care să afirme că nu au colaborat cu securitatea. Personal am fost împotriva unei acţiuni de genul acesta, punând pe unii să mintă, ceea ce în termeni Biblici înseamnă a ispiti pe cineva şi al face să cadă în păcat.

 

Bisericii Domnului i-a fost lăsate învăţături prin care adunarea sfinţilor să păstreze integritatea bisericii, a menţinerii unui statut de curăţenie prin care păcatul să fie eliminat, sau scos din adunarea sfinţilor Săi. Orice metodă care iese din spectru doctrinelor pe care le propovăduim, nu sunt decât căi omeneşti care încearcă să soluţioneze probleme care în realitate sunt ofensive lui Dumnezeu mai mult decât adunării sfinţilor.

 

Atâta timp cât disciplina bisericii nu este practicată, orice decizie administrativă, extra-biblică nu are nici un fundament sau practicabilitate. Dosarele CNSAS, cărţile acuzatoare a unora sau opiniile altora, nimic nu pot înlocui procesul disciplinar în care biserica trebuie să practice. Membrii bisericii locale sunt chemaţi să practice Scripturile şi nu opinia publică şi cerinţele altora care nu au nici o legătură cu biserica de unde fratele acuzat ar face parte.

 

Autoritatea în adunarea sfinţilor

 

Una din problemele care confruntă bisericile noastre constă în înţelegerea funcţionalităţii bisericii lui Dumnezeu. Dintr-un motiv sau altul avem impresia că biserica ar fi ierarhică, în care păstorul ar fi capul, comitetul biserici (bătrâni sau diaconii) fiind autoritatea imediată de sub păstor, restul adunării fiind obligată să urmeze direcţia şi iniţiativele conducerii pastorului şi a comitetului. Oare aceasta este învăţătura Biblică?

 

Au ajuns baptişti să fie conduşi prin comitete şi ierarhii pastorale sub egida Cultului Baptist? Scripturile ne învaţă prin scrierea lui Marcu următoarele:

 

“Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru.” (Marcu 10:42b-43)

 

Adunarea sfinţilor este proprietatea lui Cristos, cumpărată prin jertfa Crucii. Cristos este Capul Bisericii, piatra unghiului aruncată de pietrari, nu în mod simbolic, cum unii ar da de înţeles, ci în mod obiectiv, Cristos fiind la cârma Bisericii Sale, luând decizii zilnice în păstrarea şi perpetuarea a ceea ce este Mireasa Sa.

 

În râvna trupească de care unii dau dovadă, se pare că impulsul personal, dorinţa de a păstra biserica curată, ajung la decizii iraţionale care nu ţin cont de autoritatea Cristosului care este capul bisericii Sale. Oare are nevoie Cristos de gura mea sau de perspicacitatea mea de a da în vileag pe unul şi pe altul?

 

În Vechiul Testament pământul se deschidea şi înghiţea pe împotrivitorii lui Dumnezeu. Duşmanii poporului Israel mureau de boală şi ciumă, de sabia îngerilor lui Yehova. Oare nu acelaşi Dumnezeu are capacitatea, voinţa şi posibilitatea de aşi menţine, curăţii şi susţine biserica Sa?

 

Este atât de jignitor să crezi că iniţiativa unui muritor ar salva faţa bisericii Sale, a adunări sfinţilor pentru care Cristos şi-a dat viaţa. Cristos este Cârmuitorul, Judecătorul şi Susţinătorul adunării Sale. Orice intervenţie din partea oricărui muritor este interpretată ca iniţiativa celui care în Vechiul Testament a crezut că ajută chivotul să nu cadă din carul cu boi. Câtă slăbiciune să poţi crede că iniţiativa unei deconspirări ar putea ajuta curăţenia bisericii Sale, atâta timp cât Dumnezeu nu este lăsat să-şi facă voia Sa la timpul Său, ci nu la repezeala noastră.

 

Nu iniţiativa deconspirării este tulburătoare, ci metodele şi repezeala de face curăţenie, fără să luăm în evidenţa mandatul pe care l-am primit de a trăi în curăţenie, de a lăsa adunarea sfinţilor de a practica învăţătura Biblică la impulsul Duhului Sfânt ci nu la scrierile unora şi a altora.

 

Dumnezeu în esenţă nu are nevoie de o deconspirare să-şi cureţe Biserica, ci de oameni curaţi care caută sfinţenia, caută faţa lui Dumnezeu şi voia Sa. Multe iniţiative au fost luate de unul şi de altul ca la sfârşit să nu aducă roadele preconizate ci mai multă durere şi pagubă.

 

Biserica este a lui Cristos şi El însuşi este în stare să-şi cureţe adunarea fără intervenţia unora sau a altora care cer deschis deconspirarea. Cuvântul Său este o sabie cu două tăişuri, oare mai este nevoie de gura noastră, sau de blogurile noastre prin care ne arătăm nemulţumirea? Decât împotriva unui Dumnezeu al dreptăţii, mai bine pe genunchi în partea dragostei Sale, preocupaţi de trăirea noastră ci nu a altora.

 

 

Istoria bisericii în acţiune

 

Istoria bisericii este plină de evenimente şi circumstanţe, care, alocuri, a dat impresia unei crize finale, însă, în mod miraculos, în ciuda tuturor eforturilor şi preconizărilor făcute, ea iese biruitoare, mâna Cristosului fiind vizibilă de ochii generaţiilor trecute şi prezente.

 

Biserica a fost fondată în învăţăturile Domnului Isus, ea fiind obligată prin poruncile Sale, să păstreze şi să perpetueze învăţătura care ne-a lăsat-o. Păstrarea bisericii în curăţenie merge pe principiul trăirii personale în Cristos, a prezenţei Duhului Sfânt în viaţa fiecărui individ şi a bisericii. Cristos însuşi face promisiunea că unde 2 sau trei sunt adunaţi în numele Său şi El este prezent.

 

Problema deconspirări aduce pentru unii o finalitate, generaţia prezentă crezând că uscăciunile trecutului vor fi puse deoparte, însă realitatea istorică ne spune că aceste uscături vor fi cu noi tot timpul.

 

Dacă unii păstori din generaţia mai veche au căzut ispitei de colaborare cu securitatea, câţi din generaţia prezentă nu au căzut ispitei luxului, a diplomelor şi doctoratelor, ca şi cum nu se mai poate predica dacă nu ai un doctorat. Dacă generaţia trecută a avut o ispită de care nu a putut trece, putem crede că Diavolul este mai gingaş, şi generaţia prezenta fiind mai tare va putea rămâne în picioare în faţa încercărilor?

 

Câţi nu au cerut să fie sponsorizaţi înainte de a merge în misiune? Câţi nu au făcut site-uri în engleză crezând ca ajutor va veni mai uşor dacă frăţietatea americană ar citi nevoile bisericilor din România? Ce au făcut înaintaşii noştri?

 

Pavel ar fi putut fi pus deoparte de noua generaţie în lumina faptelor făcute înainte de pocăinţă. Cei din Corint au ajuns să se justifice că unii sunt a lui Apolo, alţii a lui Pavel, dezbinaţi în tabere cu opinii diferite, uitând că Cristos este centrul. Unii din generaţia mai bătrână au colaborat la diferite nivele cu securitatea, unii dintre ei s-au pocăit, şi-au cerut iertare în bisericile unde au păstorit, însă unora dintre noi nu le convine, li se pare ca au scăpat prea uşor. Pavel ar fi trebuit să fi fost pus deoparte în baza trăirii sale înainte de pocăinţă?

 

Din toate timpurile au fost informatori. În timpul imperiului roman unii au spionat pe fraţii lor, ajungând la groapa cu lei pe stadioanele imperiului. Ce a putut biserica să facă? Biserica a fost pe genunchi, nu preocupată de deconspirarea trădătorilor, ci de pregătirea de a se întâlni cu Creatorul. Câţi ani au trecut până ca rugăciunea fraţilor să fie împlinită, să se poată bucura de libertate religioasă? Iar cu libertatea religioasă a venit căderea în acceptarea tradiţiilor păgâne a imperiului roman.

 

În secolul 4, când Biserica se lupta cu erezia Ariană, aceasta nu şi-a plănuit deconspirarea şi darea afară a celor care şi-au recunoscut păcatul învăţături Ariene, ci au primit cu braţe deschise pe cei care pe genunchi au ajuns să ceară să intre în apa botezului. Duhul lui Dumnezeu şi prezenţa Sa în adunarea sfinţilor o păstrează în faţa ispitelor şi tentaţiilor pe care Diavolul la are pentru copii Săi.

 

Isus îi spune lui Petru:

 

„Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:31-32)

 

Unii dintre noi nu au ajuns să fim ispitiţi, pentru că nu suntem cunoscuţi nici de Dumnezeu şi nici de Diavolul, aşa că am ajuns să plutim neobservaţi în timpurile comunismului. Alţii au fost prea tineri ca să fie folosiţi de Dumnezeu în lucrare, iar cei care au fost chemaţi în lucrări au fost ispitiţi, unii ajungând să cadă ispitei sperând să se întoarcă înapoi la căile credinţei.

 

Sunt fraţi care au căzut şi s-au ridicat, dar sunt şi fraţi care nu s-au lăsat de credinţă în favoarea ispitelor favoritismelor comuniste. Punerea deoparte a unora sau altora care s-au pocăit ar mai avea vreun scop educativ al bisericii Sale? Nu a existat un pastor în comunism care să nu fi mers lunea la departamentul cultelor să dea raportul. Au fost colaboratori? Depinde pe cine întrebi?

 

În Constanţa în ani 1970, 70 de membri au fost daţi afară din biserică pentru tendinţe penticostale, vinovaţi de a se strânge la rugăciune în fiecare săptămână. Fostul pastor al bisericii, secretarul general, membri din comitetul bisericii, tânăr seminarist, fraţi din conducerea bisericii au fost daţi afară. Niciodată nu a existat gândul deconspirării din partea acestor fraţi, ci au stăruit pe genunchi ca Cristosul să-şi apere biserica.

 

Concluzie

 

Biserica este a lui Cristos, şi El este cel care a iniţiat deconspirarea din veşnicii, nu la iniţiativa unuia sau a altuia care a ajuns să citească dosarele CNSAS. Viitorul baptist nu stă în deconspirarea unei generaţii ispitite de colaborare cu comunismul, ci de trăire şi curăţenie personală. NU certurile şi dezbinările ne vor ajuta, ci credinţa şi rugăciunile lui Cristos pentru noi ca să nu fim cernuţi de Diavolul.

 

Iniţiativele administrative de curăţire, pe care Cultul le-ar iniţia, nu ajută la nimic dacă nu sunt venite de la Domnul şi nu sunt împlinite de bisericile locale. Dacă o biserică locală nu găseşte cu cale să pună deoparte pe un pastor vinovat de colaborare, cum o poate face Cultul?

 

O să poată Cultul Baptist să dea afară o biserică pentru că nu pune deoparte un pastor care a colaborat cu securitatea? Ce ne facem cu păstori implicaţi în politică? Dar pastorii care au investiţii şi companii? Cei care nu îşi au grijă de bisericile diasporei vor fi sancţionaţi? Sau cei care cer salarii de patriarh, la biserici care nu reuşesc să-şi plătească încălzirea?

 

Nu cred că curiozitatea de a ştii cine au fost colaboratori şi informatorii securităţii îmi va schimba trăirea în Cristos. Îmi va produce durere de cap şi tristeţe, însă nu mă va ajuta spiritual, ci mă va ispiti să judec pe fraţii mei. Celor tineri care cer deconspirarea le-aş sugera nu toleranţă şi trecerea cu vederea a unei păcătoşenii ascunse, ci o trăire în adevăr, în plinătatea Duhului Sfânt, ca ei, la rândul lor, să poată trece cu bine ispitele timpurilor în care trăiesc.

 

Coram Deo!

 

NOTE DE SUBSOL

 

1. U.S. Department of State Background Note (link)

sus

Ce este nou?

Mapamond Creştin Baptist - ştiri de interes pentru creştinătatea română.

 

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Grup de Discuţii Apologetică - te poţi abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup de către membrii săi.

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

CHAT Creştin! - aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi. Teme diverse.

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înainte

Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate