Nostra Aetate

În Zilele Noastre

Slujirea Conducerii Bisericeşti

de Caius Obeada

În urmă cu trei ani, ca să fiu mai precis pe data de 2 iulie, 2006 la ora 16:29 terminasem acest articol care trata subiectul „conducerii bisericeşti”. Având în vedere că există încă nemulţumiri şi neînţelegeri în tratarea acestei teme, m-am hotărât să lansez acest articol pierdut în arhiva scrierilor personale.    

Într-un articol precedent explicasem că nu există ideea de „slujba păstorală” în contextul bisericii primare sau a învăţăturilor Noului Testament. De fapt apostolul Pavel ne învaţă că în viaţa bisericii unii dintre membri ei ajung prin chemarea Domnului să slujească ca  „bătrâni a bisericii” pentru beneficiu şi serviciul altora. În realitate aceşti chemaţi funcţionează ca supraveghetori deoarece ei sunt bătrânii bisericii, cu un dar duhovnicesc de păstori (pastori). Acesta este un punct critic şi foarte important de înţeles atât pentru cei chemaţi să slujească, cât şi pentru cei care ajung să fie slujiţi.

Dacă nu vedem sau înţelegem acest lucru, ajungem să deschidem uşa larg pentru o autoritate străină bisericii Sale, o autoritate care nu există pe paginile Sfintelor Scripturi. Printr-un studiu atent al scrierilor Noului Testament se poate descoperi că nici un text nu face afirmaţia sau ar fi prezentat o biserică cu „un” bătrân sau pastor (un termen mai cunoscut şi folosit în bisericile noastre). De fapt, Noul Testament vorbeşte despre supraveghetori, folosind termeni greceşti la plural ci nu la singular, o caracteristică cheie în înţelegerea de „conducere” a bisericii lui Cristos.

Ideea unei biserici şi a unui păstor este necunoscută Noului Testament. Realitatea zilelor noastre ne confruntă cu ideea unui slujitor a bisericii numit „păstor”, în care toată autoritatea administrativă şi duhovnicească sunt investite în funcţia pastorală. Dar aceasta este o tradiţie introdusă bisericii în secolul 4 ci nu o învăţătură Biblică. Practica unui singur bătrân al bisericii, pastor sau episcop, în realitate înlesneşte pericolul de a porunci direcţia lui Hristos în biserică în baza unor convingeri personale şi nu a unei direcţii divine, aşa cum a demonstrat-o istoria bisericii de sute de ani.

Cei care susţin că pasajul din Apocalipsa (Apoc. 2:1) ar face referinţă la „îngerului Bisericii din Efes”, la forma singulară a unui caracter care ar reprezenta  biserica, ajung să introducă un sistem eclesiastic străin Scripturilor. De fapt, textul din Fapte 20:17 ne face cunoscut că biserica din Efes a avut mai mulţi bătrâni ci nu doar un înger / păstor. A trata şi explica texte biblice în afara contextului Scripturală dă o indicaţie cât de departe au mers unii pentru a susţine o doctrină care nu are nici un fundament pe paginile Noului Testament. Realitatea Biblică ne învaţă că Hristos este singurul care are autoritate asupra Bisericii Sale în care El îşi alege păstorii pentru slujirea turmei Sale.

IDENTITATEA CONDUCĂTORILOR SPIRITUALI ÎN BISERICA LOCALĂ

În contextul Noului Testament trebuie înţeles că „pastorul” este unul dintre bătrânii bisericii. Cuvântul grecesc folosit pe paginile bibliei pentru bătrânii bisericii este PRESBUTEROS, de unde vine cuvântul „presbiter”. În termeni generali un „presbiter” este un bătrân al bisericii nu ca funcţie ci ca vârstă. Noul Testament foloseşte acest termen numai la plural în contextul conducerii bisericii, aşa cum se poate vedea în pasajul din 1 Timotei 4:14, unde se foloseşte pluralul „ceata presbiterilor”.

Este evident, în contextul istoric al primului secol, că traducerea cuvântului presbiter făcea referinţă  la „un om mai în vârstă”, dar în acelaşi timp era folosit ca titlu pentru conducătorul sinagogii, a cărui datorie era să conducă şi să înveţe.” În 1 Timotei 5:17 bătrânii bisericii sunt prezentaţi drept „cârmuitori”, care prin virtutea poziţiei şi a lucrărilor merită onoare dublă.

Termenul „bătrânul bisericii” pune accentul pe caracterul omului, ceea ce este el, matur. În schimb, termenul  „Episcop” accentuează funcţia omului ca şi conducător, supraveghetor, administrator. Iar termenul de „pastor” accentuează lucrarea omului de a îngriji, a păzi, a proteja, a hrăni şi a conduce. Toţi trei termenii găsiţi pe paginile Noului Testament se referă la aceeaşi slujbă, dar accentuează un aspect diferit al ei.

Trebuie observat că bătrânii bisericii sunt păstori şi în acelaşi timp cârmuitori. Există înţelegerea greşită în zilele noastre că bătrânii bisericii sunt un consiliu de oameni cu mai mare autoritate decât diaconii, dar mai mică decât cea a păstorilor. Uneori bătrânii bisericii sunt văzuţi ca şi reprezentanţi ai adunării, aleşi pentru un anumit timp pentru a reprezenta interesele bisericii pastorului şi să îl sfătuiască cu privire la chestiuni legate de biserică. În alte biserici bătrânii bisericii sunt un consiliu de conducere pus deasupra pastorului. Aceste idei reflectă o înţelegere greşită a bătrânului bisericii din Noul Testament.

Păstorii sunt bătrânii bisericii în conceptul Nou Testamental, aşa cum bătrânii bisericii sunt păstori. Scriptura, în mod deliberat, prezintă pe un bătrân al bisericii ca presbiter – episcop – pastor, responsabilităţi şi caracteristici a unui personaj ales de Cristos spre slujire.

COMPETENŢE ALE CONDUCĂTORILOR SPIRITUALI ÎN BISERICA LOCALĂ

Problema competenţei conducătorilor spirituali are o mare importanţă în viaţa bisericii. Datorită naturii slujbei, este mai preferabil pentru o biserică să nu aibă bătrâni decât să aibe nişte caractere care să funcţioneze ca bătrâni. Nu este un lucru mai periculos pentru o biserică decât să aibe conducători care nu cunosc bine Scripturile, şi care nu sunt conştienţi că ei nu cunosc Scripturile. Realitatea zilelor noastre ne face cunoscut că această condiţie pare să fie un fenomen obişnuit al bisericilor noastre.  

Pavel ne face cunoscut că cârmuitorii bisericii trebuie să fie oameni care să fie bine informaţi în teologie şi să fie capabili să mânuiască Cuvântul lui Dumnezeu. O condiţie esenţială în calificarea de bătrân bisericesc, o statornicie doctrinară şi trăire exemplară în biserica lui Cristos. Pavel ca să ajute biserica Domnului, în pasajele din 1 Timotei 3:1-7 şi Tit 1:6-9 dă o listă de cel puţin douăzeci şi şase de cerinţe care trebuie să fie împlinite de un om pentru a fi considerat ca bătrân al bisericii.

1 Timotei 3:1-7

1. Fără vină. Termenul grec ANEPILEMPTOS, înseamnă „care nu poate fi prins”, adică, ireproşabil, care nu poate fi asaltat. El sugerează că acesta este cu adevărat demn de reputaţia sa bună. Acest cuvânt nu înseamnă fără păcat sau fără greşeală, ci indică faptul că caracterul şi evlavia sa nu pot fi asaltate.

2. Soţul unei singure soţii, sau mai exact, un bărbat cu o singură femeie (mias gunaikos andra). Aceasta nu este, aşa cum îşi imaginează unii, o cerinţă ca toţi bătrânii bisericii să fie căsătoriţi, deşi prezumţia lui Pavel poate fi şi că bătrânul bisericii (episcopul) să fie căsătorit. Aceasta este mai degrabă o cerinţă morală: el trebuie să fie „un om cu o singură femeie”, un om care nu flirtează şi care nu are ochi pentru toate femeile ci care este credincios soţiei sale. Întâmplător, această calificare nu poate fi îndeplinită niciodată de o femeie. Nu contează cât de evlavioasă şi de talentată ar putea fi femeia, ea nu poate fi niciodată soţul unei singure soţii, un om cu o singură femeie.

3. Precaut sau cumpătat. Acest cuvânt, NEPHALIOS, implica original abstinenţă de la alcool, dar a început să aibă şi un sens figurat semnificând, „cumpătat” sau „sobru”, „lucid”.

4. Cumpătat. Acest cuvânt SOPHRON, vorbeşte despre autocontrol. El implică ideea de atent, sensibil, sănătos la minte. El nu este totdeauna clovnul; el este serios.

5. Cu un comportament bun. Aceasta înseamnă „ordonat, bine aranjat” KOSMIOS. Mintea sa şi omul său interior sunt în ordine bună şi ele sunt evidente prin trăirea sa exterioară şi prin atitudinea sa.

6. Ospitalier. Acest termen PHILOXENOS, înseamnă literal „iubitor de străini” şi implică ideea de ospitalitate, generozitate faţă de oaspeţi şi deschidere faţă de toţi, nu selectarea câtorva persoane. Uşa sa este întotdeauna deschisă şi preşul său de bun venit este întotdeauna afară, în special pentru oamenii care sunt sub îngrijirea sa. El nu ezită în a-i lăsa pe alţii să îl vadă în viaţa sa familială.

7. În stare să înveţe. În timp ce unii bătrâni ai bisericii sunt mai talentaţi decât ceilalţi şi în timp ce unii pot fi mai dedicaţi slujirii publice din Cuvânt, cu toate acestea, toţi bătrânii bisericii trebuie să fie „talentaţi în învăţătură”. Această calificare implică faptul că bătrânul bisericii au o înţelegere superioară a Cuvântului lui Dumnezeu şi o dedicare hotărâtă de a învăţa. Mai mult, el trebuie să fie un student harnic al Scripturilor, cu o pasiune pentru adevăr şi o voinţă pentru a „munci” în Cuvânt. Dacă un pastor trebuie să îşi hrănească turma, el trebuie să aibă o anumită abilitate de a transmite Cuvântul şi el trebuie să fi obţinut o anumită măsură de cunoştinţă din el.

8. Ne dedat la vin. Acest termen PAROINOS, de la para, lângă, şi OINOS, vin, semnifică literal, „[unul care] nu [întârzie] lângă vinul [său]”. Adică el nu este dependent de vin. El îl poate controla, vinul nu îl controlează.

9. Nu este bătăuş. Un bătrân al bisericii trebuie să se controleze pe sine şi trebuie să fie „dedat la bătaie” sau dedat la violenţă. El nu trebuie să fie tipul acela de om care poartă o aşchie pe umăr sau unul care are un caracter iute.

10. Ci răbdător. (următorul în ordinea textului grecesc). În contrast cu a fi violent, bătrânul bisericii este „îngăduitor” şi nobil, blând, împăciuitor, tolerant, just.

11. Nu se ceartă. AMACHOS (următorul în ordinea textului grecesc) El nu este „un luptător, este potrivnic faţă de luptă”. El nu este nici măcar înclinat spre astfel de lucruri, fie ele fizice sau verbale. El nu se luptă şi nu se ceartă.

12. Nu este lacom de vre-un câştig murdar. Acest termen APHILARGUROS semnifică faptul că el „nu este un iubitor de bani, nu este îndrăgostit de bani”. Comoara pământească nu este scopul său şi el nu slujeşte pentru bani. Aceasta implică mai departe că el este generos, nu este foarte posesiv cu binecuvântările sale materiale.

13. Unul care îşi conduce bine casa sa având copii supuşi. Bătrânul bisericii nu este caracterizat ca având o soţie sau o familie nesupusă; mai degrabă el îşi conduce bine casa sa. Un om care nu poate să îşi conducă bine casa sa nu este doar nepotrivit ci nu este în stare să conducă biserica.

14. Nu este un începător. El nu este un „nou plantat”, un nou convertit. Evident, ideea vârstei este implicată, dar accentul cade pe maturitate, fie că are optsprezece sau cincizeci de ani. Maturitatea nu vine automat cu notele sale, chiar dacă el este de la un colegiu creştin.

15. El are o mărturie bună din partea celor din afară. El trebuie să aibă o reputaţie bună cu cei din afara bisericii. El trebuie să fie unul care are o reputaţie bună cu cei din afara bisericii. El trebuie să fie unul care are un nume bun în comunitate.

Tit 1:6-9

16. Fără vină. (ANEGLETOS) În esenţă este la fel ca şi în 1 Timotei 3:1 deşi nu este folosit acelaşi cuvânt. Bătrânul bisericii trebuie să fie „fără reproş, care nu poate fi inculpat”.

17. Are copii credincioşi care nu sunt acuzaţi de dezordine sau nesupunere. Din nou în esenţă este la fel ca în 1 Timotei 3:4-5 dar adaugă ideea credinţei copiilor: nu numai că ei se poartă frumos şi sunt disciplinaţi, ci şi ei sunt credincioşi. Viaţa lor urmează credinţa.

18. Fără vină ca şi administratori ai lui Dumnezeu. „Fără vină” este la fel ca în 1 Timotei 3:2 dar aceasta adaugă ideea administrării la aceasta. El trebuie să fie un bun administrator al lucrurilor pe care Dumnezeu i le-a dat.

19. Nu este încăpăţânat. Un bătrân al bisericii nu trebuie să fie îndărătnic, încăpăţânat, sau să nu vrea să îi asculte pe alţii. El nu trebuie să insiste întotdeauna asupra punctului său de vedere propriu sau asupra drepturilor sale.

20. Să nu fie iute la mânie. El nu este înclinat la mânie. El nu are un temperament iute.

21. Nu este dedat la un câştig murdar. Acest termen (AISCHROKERDES) SEMNIFICĂ „NU LACOM DE UN CÂŞTIG RUŞINOS” Bătrânul bisericii nu trebuie să fie unul care doreşte să facă bani prin metode dubioase. Din nou, el nu se concentrează pe lucrurile materiale ci pe cele spirituale.

22. Un iubitor de oameni buni. Această traducere este prea restrictivă. Cuvântul PHILAGATHOS implică mult mai mult; el este „un iubitor de ceea ce este bun,” fie de bărbaţi sau de femei sau de lucruri sau de adevărul în sine.

23. Corect. El este „cinstit”, corect, imparţial, obiectiv, în stare să ia decizii bazate doar pe principii.

24. Sfânt. Un bătrân al bisericii trebuie să fie un om „pios” (OSIOS).

25. Cumpătat. El trebuie să aibă „autocontrol, să se conducă pe sine”, în stare să îşi controleze pasiunile impulsive. El este supus voii lui Dumnezeu.

26. Ţine Cuvântul credincios. Aceasta implică o cunoaştere minuţioasă a Scripturilor şi o dedicare faţă de ele.

Acestea sunt competenţele care trebuie să le îndeplinească fiecare bătrân al bisericii.

Accentul

În timp ce mai multe abilităţi sunt necesare, cum ar fi învăţarea şi conducerea, accentul acestor competenţe este în mod clar asupra caracterului. Apostolul nu este atât de preocupat de daruri, ranguri, popularitate sau alte chestiuni care azi sunt considerate importante. El este preocupat în primul rând de caracterul omului. El trebuie să fie matur şi sfinţit.

Nu numai că el trebuie să îndeplinească cerinţele pentru un bătrân al bisericii, ci privind mai departe, apostolul Petru a scris specific despre patru lucruri critice pe care trebuie să le facă un om dacă el va fi recunoscut ca şi Bătrân al bisericii:

1. Păstorirea – Petru şi-a amintit ceea ce Domnul i-a spus în Ioan 21:15-17: „Mă iubeşti? Atunci paşte mieluşeii mei ... paşte oiţele mele ... şi paşte oile mele.” Petru a răspuns spunând: „Tu ştii toate lucrurile, tu ştii că te iubesc ...” Aici Domnul îi spune lui Simon că baza păstoritului este dragostea. Dragostea pentru oi? Nu, ci dragostea pentru Domnul Isus. Petru este direcţionat pentru a-şi concentra atenţia sa mai degrabă asupra Domnului Isus decât asupra oilor – într-o descriere normală a slujbei accentul ar fi pus pe descrierea slujbei ... păstorirea oilor. Dar în acest caz, nu este aşa ci accentul trebuie să fie pus pe Însuşi Domnul Isus.

Această numire curge din dragostea pentru Domnul. Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dar amintiţi-vă că este turma Sa. Bătrânii bisericii trebuie să fie evaluaţi în dragostea lor şi în relaţia lor spirituală cu Isus. Aplicând la biserică, bătrânii bisericii individual nu trebuie să răspundă la ceea ce vrea Dl. Pastor sau la ceea ce vrea cel mai extravertit Bătrân al bisericii, ci la ceea ce vrea Domnul. Urmărind ceea ce fac păstorii adevăraţi cu oile lor, ei trebuie să îndeplinească următoarele datorii:

a. să creeze o atmosferă fără frică (ca un păzitor)
b. să risipească conflictele dintre oi şi să potolească disputele
c. să le îngrijească de purici / muşte (hrană şi linişte)
d. să le furnizeze mâncare şi apă (păşuni verzi, ape de odihnă)

2. Conducând prin descoperirea voii lui Dumnezeu – Dacă Isus Hristos este Domnul Bisericii aşa cum spune El, El va trebui să conducă biserica. Întrebarea este: „Cum putem descoperi cu adevărat care este mintea Domnului într-un fel pragmatic ca să putem şti ce vrea El ca noi să facem?” Aşa cum am văzut în Fapte 15 se spune că „toţi conducătorii au căzut de acord conduşi de Duhul Sfânt”. Acest capitol oferă un exemplu al legării şi dezlegării legislative adusă de Duhul Sfânt. Acest capitol se termină cu o secţiune care arată că Dumnezeu a acceptat Neamurile ca membre ale bisericii Sale.

Azi nu mai avem apostolii ca să ne ajute să luăm decizii, dar avem, aşa cum au avut apostolii în biserica primară, pe Duhul Sfânt să ne călăuzească în deciziile noastre când ne uităm în Cuvânt (Ioan 16:13). Trebuie să observăm faptul că în timp ce azi este un obicei să presupui că majoritatea este corectă şi că majoritatea ar trebui să conducă, scriitorii Noului Testament nu au sugerat niciodată că deciziile bisericii ar trebui să fie luate în acest fel. Votul nu este convocat sau prescris niciodată. Nici unul. Niciodată.

Bisericilor li se porunceşte să lucreze împreună şi în unitate şi în înţelegere. Nu majoritatea ci unanimitatea este norma! „Fiţi cu un cuget” (2 Corinteni 13:11) „... faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.” (Filipeni 2:2) Cum este dobândită unanimitatea? Cu siguranţă nu printr-un vot. Un vot este o cerere pentru despărţire. Unanimitatea se realizează foarte uşor doar atunci când oamenii evlavioşi conduc responsabil, şi oamenii evlavioşi se supun de bună voie (Evrei 13:7, 17). Pentru a căuta mintea lui Hristos trebuie să urmăm trei reguli:

a. Nu este permisă răsucirea nici unui braţ.
b. Toţi trebuie să vorbească despre problemă.
c. Acordaţi timp pentru o decizie şi nu purtaţi de grijă cu privire la consecinţele privitoare la cât de mult durează până se ia decizia.

3. Domnind peste ea – structura bisericii este „Orizontală” în natură. Aceasta înseamnă că există un Cap, Isus Hristos şi toţi îi raportează Lui. Deci îl avem pe Hristos la un nivel şi restul Trupului primeşte ordinele lui de la Cap la următorul nivel folosind darurile pe care Duhul Sfânt le-a dat lor în misiunile respective în care Domnul le-a aşezat. Şi apoi Conducătorii şi Bătrânii bisericii care sunt „slujitorii tuturor” sunt în esenţă sub membrele Trupului dacă ar fi să alcătuim o diagramă organizatorică.

Misiunile sunt stabilite de El cu membrele Trupului Său ducând misiunea unde El i-a aşezat. Slujba unui bătrân al bisericii este să meargă lângă aceşti oameni şi misiuni ca un consilier / sfătuitor, cineva care să sară cu idei şi cineva care are grijă şi care se va ruga pentru oamenii implicaţi în misiunea lor.

Amintindu-ne că ea este biserica Domnului şi că întregul consiliu al bătrânilor bisericii stă împreună căutând mintea Domnului, rezultatul va fi că niciodată nu vom avea bătrâni ai bisericii „Stăpânind peste ea”, deoarece ei sunt toţi slujitori care caută o decizie unanimă cu privire la ceea ce doreşte Domnul pentru Biserica Sa.

4. Fiţi exemple – „Priviţi la cei care conduc şi considerând sfârşitul vieţii lor, imitaţi-le credinţa.” Aceasta este ceea ce trebuie să facă Bătrânii bisericii. Ei trebuie să trăiască în faţa tuturor astfel ca alţii să vadă sfârşitul vieţii lor şi umblarea lor spirituală în viaţa lor de acasă, la lucru, în comunitatea lor, etc.... Văzând conducerea lor slujitoare şi stilul lor de viaţă al Noului Legământ oile în schimb vor fi convinse să se supună şi să îl urmeze şi ele pe Domnul lor.

NOTE DE SUBSOL
1. Servant Leadership and Eldership, note din Conferinţa Pastorilor PBC din 1992
2. A Pastors Authority, Ray C. Stedman
3. Spiritual Leaders in the Local Church, Fred G. Zaspel
4. Leadership Authority in the Church, DD Paul Benware
5. Authority, Maryn Lloyd-Jones
6. Shepherds and Sheep, Jerram Barrs
7. Church Authority,, Leland M. Haines

sus