![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
În Zilele Noastre
Slujirea Conducerii Bisericeşti de Caius Obeada
În urmă cu trei ani,
ca să fiu mai precis pe data de 2 iulie, 2006 la
ora 16:29 terminasem acest articol care trata subiectul „conducerii
bisericeşti”. Având în vedere că există încă nemulţumiri şi neînţelegeri în
tratarea acestei teme, m-am hotărât să lansez acest articol pierdut în
arhiva scrierilor personale.
Într-un articol precedent explicasem
că nu există ideea de „slujba păstorală” în contextul bisericii primare sau
a învăţăturilor Noului Testament. De fapt apostolul Pavel ne învaţă că în
viaţa bisericii unii dintre membri ei ajung prin chemarea Domnului să
slujească ca „bătrâni
a bisericii” pentru beneficiu şi serviciul altora. În realitate aceşti
chemaţi funcţionează ca supraveghetori deoarece ei sunt bătrânii bisericii,
cu un dar duhovnicesc de păstori (pastori). Acesta este un punct critic şi
foarte important de înţeles atât pentru cei chemaţi să slujească, cât şi
pentru cei care ajung să fie slujiţi.
Dacă nu vedem sau înţelegem acest lucru,
ajungem să deschidem uşa larg pentru o autoritate străină bisericii Sale, o
autoritate care nu există pe paginile Sfintelor Scripturi. Printr-un studiu
atent al scrierilor Noului Testament se poate descoperi că nici un text nu
face afirmaţia sau ar fi prezentat o biserică cu „un” bătrân sau pastor (un
termen mai cunoscut şi folosit în bisericile noastre). De fapt, Noul
Testament vorbeşte despre supraveghetori, folosind termeni greceşti la
plural ci nu la singular, o caracteristică cheie în înţelegerea de
„conducere” a bisericii lui Cristos.
Ideea unei biserici şi a unui păstor este
necunoscută Noului Testament. Realitatea zilelor noastre ne confruntă cu
ideea unui slujitor a bisericii numit „păstor”, în care toată autoritatea
administrativă şi duhovnicească sunt investite în funcţia pastorală. Dar
aceasta este o tradiţie introdusă bisericii în secolul 4 ci nu o învăţătură
Biblică. Practica unui singur bătrân al bisericii, pastor sau episcop, în
realitate înlesneşte pericolul de a porunci direcţia lui Hristos în biserică
în baza unor convingeri personale şi nu a unei direcţii divine, aşa cum a
demonstrat-o istoria bisericii de sute de ani.
Cei care susţin că pasajul din
Apocalipsa (Apoc. 2:1) ar face referinţă la „îngerului Bisericii din Efes”,
la forma singulară a unui caracter care ar reprezenta
biserica, ajung să introducă un sistem
eclesiastic străin Scripturilor. De fapt, textul din Fapte 20:17 ne face
cunoscut că biserica din Efes a avut mai mulţi bătrâni ci nu doar un înger /
păstor. A trata şi explica texte biblice în afara contextului Scripturală dă
o indicaţie cât de departe au mers unii pentru a susţine o doctrină care nu
are nici un fundament pe paginile Noului Testament. Realitatea Biblică ne
învaţă că Hristos este singurul care are autoritate asupra Bisericii Sale în
care El îşi alege păstorii pentru slujirea turmei Sale.
Este evident, în contextul istoric al
primului secol, că traducerea cuvântului presbiter făcea referinţă
la „un om mai în vârstă”, dar în acelaşi timp
era folosit ca titlu pentru conducătorul sinagogii, a cărui datorie era să
conducă şi să înveţe.” În 1 Timotei 5:17 bătrânii bisericii sunt prezentaţi
drept „cârmuitori”, care prin virtutea poziţiei şi a lucrărilor merită
onoare dublă.
Termenul „bătrânul bisericii” pune
accentul pe caracterul omului, ceea ce este el, matur. În schimb, termenul
„Episcop”
accentuează funcţia omului ca şi conducător, supraveghetor, administrator.
Iar termenul de „pastor” accentuează lucrarea omului de a îngriji, a păzi, a
proteja, a hrăni şi a conduce. Toţi trei termenii găsiţi pe paginile Noului
Testament se referă la aceeaşi slujbă, dar accentuează un aspect diferit al
ei.
Trebuie observat că bătrânii bisericii sunt
păstori şi în acelaşi timp cârmuitori. Există înţelegerea greşită în zilele
noastre că bătrânii bisericii sunt un consiliu de oameni cu mai mare
autoritate decât diaconii, dar mai mică decât cea a păstorilor. Uneori
bătrânii bisericii sunt văzuţi ca şi reprezentanţi ai adunării, aleşi pentru
un anumit timp pentru a reprezenta interesele bisericii pastorului şi să îl
sfătuiască cu privire la chestiuni legate de biserică. În alte biserici
bătrânii bisericii sunt un consiliu de conducere pus deasupra pastorului.
Aceste idei reflectă o înţelegere greşită a bătrânului bisericii din Noul
Testament.
Păstorii sunt bătrânii bisericii în
conceptul Nou Testamental, aşa cum bătrânii bisericii sunt păstori.
Scriptura, în mod deliberat, prezintă pe un bătrân al bisericii ca presbiter
– episcop – pastor, responsabilităţi şi caracteristici a unui personaj ales
de Cristos spre slujire.
Pavel ne face cunoscut că cârmuitorii
bisericii trebuie să fie oameni care să fie bine informaţi în teologie şi să
fie capabili să mânuiască Cuvântul lui Dumnezeu. O condiţie esenţială în
calificarea de bătrân bisericesc, o statornicie doctrinară şi trăire
exemplară în biserica lui Cristos. Pavel ca să ajute biserica Domnului, în
pasajele din 1 Timotei 3:1-7 şi Tit 1:6-9 dă o listă de cel puţin douăzeci
şi şase de cerinţe care trebuie să fie împlinite de un om pentru a fi
considerat ca bătrân al bisericii.
3. Precaut sau cumpătat.
Acest cuvânt, NEPHALIOS, implica original
abstinenţă de la alcool, dar a început să aibă şi un sens figurat
semnificând, „cumpătat” sau „sobru”, „lucid”.
4. Cumpătat.
Acest cuvânt SOPHRON, vorbeşte despre autocontrol.
El implică ideea de atent, sensibil, sănătos la minte. El nu este totdeauna
clovnul; el este serios.
5. Cu un comportament bun.
Aceasta înseamnă „ordonat, bine aranjat” KOSMIOS.
Mintea sa şi omul său interior sunt în ordine bună şi ele sunt evidente prin
trăirea sa exterioară şi prin atitudinea sa.
6. Ospitalier.
Acest termen PHILOXENOS, înseamnă literal „iubitor
de străini” şi implică ideea de ospitalitate, generozitate faţă de oaspeţi
şi deschidere faţă de toţi, nu selectarea câtorva persoane. Uşa sa este
întotdeauna deschisă şi preşul său de bun venit este întotdeauna afară, în
special pentru oamenii care sunt sub îngrijirea sa. El nu ezită în a-i lăsa
pe alţii să îl vadă în viaţa sa familială.
7. În stare să înveţe.
În timp ce unii bătrâni ai bisericii sunt mai talentaţi decât ceilalţi şi în
timp ce unii pot fi mai dedicaţi slujirii publice din Cuvânt, cu toate
acestea, toţi bătrânii bisericii trebuie să fie „talentaţi în învăţătură”.
Această calificare implică faptul că bătrânul bisericii au o înţelegere
superioară a Cuvântului lui Dumnezeu şi o dedicare hotărâtă de a învăţa. Mai
mult, el trebuie să fie un student harnic al Scripturilor, cu o pasiune
pentru adevăr şi o voinţă pentru a „munci” în Cuvânt. Dacă un pastor trebuie
să îşi hrănească turma, el trebuie să aibă o anumită abilitate de a
transmite Cuvântul şi el trebuie să fi obţinut o anumită măsură de
cunoştinţă din el.
17. Are copii credincioşi care nu sunt
acuzaţi de dezordine sau nesupunere. Din nou în esenţă este la fel ca în
1 Timotei 3:4-5 dar adaugă ideea credinţei copiilor: nu numai că ei se
poartă frumos şi sunt disciplinaţi, ci şi ei sunt credincioşi. Viaţa lor
urmează credinţa.
18. Fără vină ca şi administratori ai lui
Dumnezeu.
„Fără vină” este la fel ca în 1 Timotei 3:2 dar aceasta adaugă ideea
administrării la aceasta. El trebuie să fie un bun administrator al
lucrurilor pe care Dumnezeu i le-a dat.
Nu numai că el trebuie să
îndeplinească cerinţele pentru un bătrân al bisericii, ci privind mai
departe, apostolul Petru a scris specific despre patru lucruri critice pe
care trebuie să le facă un om dacă el va fi recunoscut ca şi Bătrân al
bisericii:
Această numire curge din dragostea pentru
Domnul. Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dar amintiţi-vă că este turma Sa.
Bătrânii bisericii trebuie să fie evaluaţi în dragostea lor şi în relaţia
lor spirituală cu Isus. Aplicând la biserică, bătrânii bisericii individual
nu trebuie să răspundă la ceea ce vrea Dl. Pastor sau la ceea ce vrea cel
mai extravertit Bătrân al bisericii, ci la ceea ce vrea Domnul. Urmărind
ceea ce fac păstorii adevăraţi cu oile lor, ei trebuie să îndeplinească
următoarele datorii:
a. să creeze o atmosferă fără frică
(ca un păzitor)
Azi nu mai avem apostolii ca să ne ajute să
luăm decizii, dar avem, aşa cum au avut apostolii în biserica primară, pe
Duhul Sfânt să ne călăuzească în deciziile noastre când ne uităm în Cuvânt
(Ioan 16:13). Trebuie să observăm faptul că în timp ce azi este un obicei să
presupui că majoritatea este corectă şi că majoritatea ar trebui să conducă,
scriitorii Noului Testament nu au sugerat niciodată că deciziile bisericii
ar trebui să fie luate în acest fel. Votul nu este convocat sau prescris
niciodată. Nici unul. Niciodată.
Bisericilor li se porunceşte să lucreze
împreună şi în unitate şi în înţelegere. Nu majoritatea ci unanimitatea este
norma! „Fiţi cu un cuget” (2 Corinteni 13:11) „... faceţi-mi bucuria
deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.” (Filipeni
2:2) Cum este dobândită unanimitatea? Cu siguranţă nu printr-un vot. Un vot
este o cerere pentru despărţire. Unanimitatea se realizează foarte uşor doar
atunci când oamenii evlavioşi conduc responsabil, şi oamenii evlavioşi se
supun de bună voie (Evrei 13:7, 17). Pentru a căuta mintea lui Hristos
trebuie să urmăm trei reguli:
a. Nu este permisă răsucirea nici
unui braţ.
Misiunile sunt stabilite de El cu membrele
Trupului Său ducând misiunea unde El i-a aşezat. Slujba unui bătrân al
bisericii este să meargă lângă aceşti oameni şi misiuni ca un consilier /
sfătuitor, cineva care să sară cu idei şi cineva care are grijă şi care se
va ruga pentru oamenii implicaţi în misiunea lor.
Amintindu-ne că ea este biserica Domnului şi că întregul consiliu al
bătrânilor bisericii stă împreună căutând mintea Domnului, rezultatul va fi
că niciodată nu vom avea bătrâni ai bisericii „Stăpânind peste ea”, deoarece
ei sunt toţi slujitori care caută o decizie unanimă cu privire la ceea ce
doreşte Domnul pentru Biserica Sa. |
![]() |
![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate |
![]() |