Hartă Site Contact Despre noi FORUM
 EDITORIAL
 


Home
Arhiva editurii

Cuprins Publicaţie
EDITORIAL
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Literatură
Mărturisiri
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri
POŞTA REDACŢIEI

Colaboratorii

 


Pagina Editorială

 

CE ESTE TRADIŢIA?

de Caius Obeada

 

 Octavian C. Obeada, Presedintele Misiunii Vox Dei

Una din problemele de dezbatere inter-confesională (între baptişti şi ortodocşi) este neputinţa înţelegerii termenului TRADIŢIE, în sensul şi contextul pe care Biserica Ortodoxa îl foloseşte. Imaginea Baptista a termenului de TRADIŢIE, este blocat de icoane, moaşte, practici care au fost auzite sau văzute în Biserica Ortodoxa. Incompetentă preoţilor şi a creştinului ortodox să explice înţelegerea Ortodoxa a TRADIŢIEI, accentuează o imagine tulbura, a unor practici pe care unii din Biserica Ortodoxa ar susţine ca îşi au originea în practicile Apostolilor. Imposibilitatea ortodoxa în explicarea lucida a TRADIŢIEI în contextul Scripturii, a produs şi produce o separare, în unele părţi ale României ajungându-se la o intoleranta religioasă manifestata prin acţiuni civice violente.

 

Prin multe discuţii avute în diferite forme, cu prieteni sau duşmani ortodocşi, nu am reuşit să am o claritate a conceptului de tradiţie, fiind pus în situaţia de a recurge la o serie de scrieri teologice pro şi contra care ar trata acest subiect. Multe articole combat conceptul TRADIŢIEI, însă prea puţine încerca să explice esenţa conceptului care tachinează mintea Evanghelicilor, acest termen devenind aproape egal cu anatema. Baptiştii şi mulţi alţi Evanghelici s-au luptat şi se lupta împotriva tradiţiilor ne-Scripturale, a ceea ce ar lega o generaţie de alta în forme şi practici care în pararea unora ar lega mâinile Duhului Sfânt să opereze în Biserica lui Hristos.

 

Neputinţa şi acceptarea baptista a conceptului de TRADIŢIE, în mare parte se datorează versetelor Biblice care da o negaţie absoluta a conceptului de a practica o practica omeneasca. Verset după verset avertizează neconformitatea unui credincios în fata TRADIŢIEI. De exemplu în Evanghelia după Marcu găsim scris:

„Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datini aşezate de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea” (Marcu 7:8).

Acestea fiind cuvintele Domnului Isus, este greu să te ataşezi religiei care încurajează tinerea TRADIŢIEI şi păstrarea ei, mergând împotriva învăţăturii Domnului Isus. În versetul 13 din acelaşi capitol Isus spune:

„Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!” (Marcu 7:13).

În evanghelia lui Matei găsim scris:

„Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti” (Matei 15:8-9).

Este paradoxal, însă dacă nu se fac clarificări a conceptului de TRADIŢIE, cine ar putea să apere Ortodoxismul? Pavel scrie Colosenilor:

„Luaţi seama ca nimeni să nu va fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos” (Coloseni 2:8).

Aceste versete par a fi suficiente a convinge orice creştin de rolul tradiţiilor în viaţa unui credincios, totuşi, pentru Ortodoxism aceste versete nu sunt îndeajuns.

 

JUSTIFICAREA ORTODOXĂ ÎN INIŢIEREA CONCEPTULUI DE TRADIŢIE

 

Unul din versetele Biblice pe care apologeţii ortodocşi îl folosesc în justificarea conceptului de Tradiţie este textul din 2 Tesaloniceni 2:15 unde scrie:

Aşa dar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră” (traducerea Cornilescu).

 

„Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (traducerea ortodoxă).

 

Therefore, bretheren, stand fast, and hold the tradiţions which ye have been taught, whether by word, or our epistle (traducerea englezească KJV).

 

ara oun, adelfoi, sthkete, (5720) kai krateite (5720) tav paradoseiv av edidaxqhte (5681) eite dia logou eite di' epistolhv hmwn (versiunea greacă).

Scriitorul ortodox Clark (Innocent) Carlton în cartea să The Way, argumentează importanta textului grecesc şi a înţelegerii termenului pe care Pavel l-a folosit în acest verset. Folosindu-se de traducerea englezească a versiunii KJV, unde este folosit termenul tradiţions (în româneşte, tradiţii), scriitorul face următoarea explicaţie:

„Ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat. Predaniile (paradoseis) este un substantiv în cazul acuzativ, derivat de la verbul a preda mai departe (paradidomi). Sintagmele pe care le-aţi învăţat (edidachthate) este o variantă de la a învăţa (didasco). Ediţia NIV transformă verbul în substantiv – ţineţi învăţăturile – şi substantivul în verb – pe care vi le-am predat. Dacă ar fi să traducem ediţia NIV în greacă, în loc de paradoseis am avea didascalias, iar în loc de edidachthate am avea paredothate.

 

E drept că ediţia NIV traduce paradosis ca învăţătură în 2 Tesaloniceni 3:6 şi de asemenea în 1Corinteni 11:2, fără toate aceste jonglerii gramaticale. Totuşi, faptul că structura gramaticală a acestui verset a fost manipulată – traducătorii au dorit în mod evident să evite sintagma tautologică hold the teachings that we taught to you – este dovada că au premeditat aceasta. Traducând paradosis ca învăţătură, nu ca predanie, este rezultatul unei alegeri deliberate”.(1) (Traducerea românească a cărţii sub titlul „Calea”)

Traducătorul român, încercând să păstreze integritatea textului englezesc al cărţii, şi în acelaşi timp textul românesc a Sfintei Scripturi Ortodoxe, este forţat să folosească termenul de PREDANIE în loc de TRADIŢIE, aşa cum este găsit în traducerea ortodoxă a Scripturii. Clark Carlton în versiunea engleză a cărţii, încercă explicarea autoritativă a unei tradiţii creştine bazată pe termenul grecesc PARADOSEIS, care ar fi tradus prin TRADIŢIE în versiunea englezească. Cu toate că nici versiunea Cornilescu şi nici versiunea Ortodoxă nu foloseşte termenul de tradiţie, apologeţii ortodocşi români din zilele noastre folosesc explicaţia termenului PARADOSEIS drept echivalent al termenului TRADIŢION, ignorând semnificaţia termenului de PREDANIE, aşa cum a fost folosit în traducerea românească a Scripturii Ortodoxe.

 

Această extorsiune lingvistică ne face să căutam şi să înţelegem termenii folosiţi de Pavel în 2 Tesaloniceni 2:15, atât în limba greacă cât şi în limba română. Înţelegerea termenilor PARADOSEIS, PREDANIE şi TRADIŢIE, ne v-a ajuta să ajungem mai aproape de gândirea şi conceptul pe care Pavel încearcă sa-l redea tesalonicenilor. Înainte de a face apel la o serie de dicţionare care să ne explice aceşti termeni, este important să evidenţiem câţiva factori ajutători:

 

-          evoluţia lingvistică prin care fiecare limba trece;

-          contextul cultural în care a fost folosit;

-          paralela culturală a doi termeni folosiţi în traducerea unui text.

 

Având în vedere aceşti 3 factori, o să încercăm să analizăm fiecare termen în parte:

 

PARADOSEIS:

 

Dicţionarul grecesc dă următoarea explicaţie:

 

1. a da ceva, a da ceva înapoi, (a) actul de a da ceva înapoi, (b) predarea unui oraş

2. a da ceva înapoi pe cale orală sau în scris, tradiţie prin instructaj, naraţie, percept....

 

PREDANIE:

 

Dicţionarul limbii române. Cuvântul PREDANIE este compus din doua cuvinte:

PRE – Element de compunere însemnând „înainte”, „anterior”, care serveşte la formarea unor substantive... (lat. lit. Prae)

DANIE – Faptul de a dărui (avere, bani, ect.), dar, donaţie. De danie = act prin care se întăreşte în scris o donaţie. A se face danie cuiva = a-şi dărui averea.

TRADIŢIE:

 

Dicţionarul limbii române:

Moştenire de obiceiuri, datini, credinţe care se transmit (prin viu grai) din generaţie în generaţie şi constituie o trăsătură specifică a unui popor sau a unui grup social. * Obicei, uzanţă; datină.

În baza unei analize filologice a celor 3 termeni, putem concluziona următoarele:

 

a)     termenul grecesc PARADOSEIS îşi are o explicare mai apropiată în PREDANIE decât în termenul de TRADIŢIE.

b)     PREDANIE şi TRADIŢIE sunt două cuvinte care susţin două concepte diferite, aşa cum se poate vedea prin definiţiile dicţionarului românesc.

c)     PARADOSEIS nu are o paralelă culturală în TRADIŢIE.

 

Încercând să traducem textul grecesc a versetului din 2 Tesaloniceni 2:15, cuvânt cu cuvânt, acesta ar suna în felul următor:

ara oun, adelfoi, sthkete, (5720) kai krateite (5720) tav paradoseiv av edidaxqhte (5681) eite dia logou eite di' epistolhv hmwn.

 

Deci, aşa să fie fraţilor, perseveraţi şi stăpâniţi aceste [percepte, instrucţiuni, narative, predanii], care învaţă sau prin vorbire sau prin epistola noastră.

Cornilescu, confruntat cu problema filologică a termenului PARADOSEIS, foloseşte cuvântul ÎNVĂŢĂTURI, în loc de termenul PREDANIE, un termen scos din uzanţa culturală a limbii române. Cunoscător a teologiei Ortodoxe, care ar fi susţinut folosirea termenului TRADIŢIE, încearcă să rămână cât mai aproape de contextul textului, de mesajului apostolului Pavel. Dacă am traduce din română în greacă termenul ÎNVĂŢĂTURI (aşa cum îl găsim în versiunea Cornilescu), Pavel ar fi trebuit să folosească termenul grecesc DIDASCALIA. Totuşi, Pavel foloseşte un termen care în nici un caz nu face aluzie la un ritual sau o practică strămoşească.

 

Analizând şi confruntând toate aspectele care ar genera ideea că apostolul Pavel ar fi încurajat pe tesaloniceni să ţină TRADIŢIA apostolică, se pare că cad în fata unei simple analize filologice. Cuvântul cheie care ar fi tradus ca TRADIŢIE, ajunge să ne dea o altă înţelegere, care în nici un caz nu susţine o datină strămoşească din generaţie în generaţie. Cu toate acestea, istoria creştinismului ne dovedeşte folosirea expresiei de TRADIŢIE în contextul părinţilor Bisericeşti din primele secole, justificând existenta conceptului de TRADIŢIE. Ceea ce rămâne de văzut este contextul cultural în care această expresie a fost folosită de către biserica primară, prin care să încercăm să înţelegem acordul Bisericii primare în folosirea acestui termen.

 

ÎNŢELEGEREA CONCEPTULUI DE TRADIŢIE A PĂRINŢILOR BISERICII PRIMARE

 

Dacă textul din 2 Tesaloniceni 2:15 nu poate fi folosit din punct de vedere filologic ca o dovadă a conceptului de TRADIŢIE, aceasta nu a împiedicat faptul ca istoria Creştinismului să iniţieze o serie de tradiţii, unele Scripturale, pe când altele au fost formate în virtutea practicilor locale a Bisericilor sau a unui lider bisericesc din primele secole. Oricât am încerca să combatem conceptul TRADIŢIEI devine o imposibilitate, luând în considerare realitatea socială şi culturală în care Biserica şi-a desfăşurat activitatea.

 

Dacă majoritatea scrierilor Apostolice au fost scrise în Greacă, cu excepţia Evangheliei după Matei (în aramaică), cu timpul, schimbările social economice din primele secole au făcut ca scrierile părinţilor Bisericii Primare să abandoneze scrierea Greacă, recurgând la limba şi înţelegerea poporului în care aceşti părinţi au trăit, limba latină devenind limba imperiului Roman şi al Bisericii. În procesul schimbării lingvistice a teologiei primelor secole, o serie de noi termeni în limba latină îşi fac apariţia în cercurile teologice, precum şi al Bisericii.

 

Începând cu secolul al doilea, în scrierile Bisericii Primare apare deja noţiunea de TRADIŢIE. Irineu în jurul anilor 180–199, foloseşte deja expresia „tradiţia de la apostoli” în cadrul scrierilor sale, ceea ce ne indică o evoluare şi o iniţiere a unor practici bisericeşti, într-o formă perpetuă, ceea ce am numi o forma de tradiţie. Irineu, făcându-ne cunoştinţă cu existenţa unei „TRADIŢII APOSTOLICE”, ceea ce rămâne unui apologist este să descopere interpretarea şi înţelegerea a ceea ce scriitorii primelor secole identifică a fi o „tradiţie Apostolică”. Înţelegerea filologică a zilelor noastre a conceptului de TRADIŢIE poate să fie oare asemănătoare cu cea din primele secole? dacă NU, la ce se referea aceasta şi ce intenţionează scriitorii primelor secole ca noi să identificăm prin TRADIŢIA APOSTOLICĂ?

 

Înainte de a studia o serie de scrieri din primele secole, care ne vor ajuta să înţelegem conceptul „tradiţiei Apostolice”, voi încerca să explic necesitatea unui sistem în care o serie de învăţături şi practici au trebuit să fie date din generaţie în generaţie, pentru perpetuarea credinţei în puterea mântuitoare a Domnului Isus. Isus Hristos si-a început activitatea misionară cu un număr restrâns de oameni, dintre care 12 erau mai apropiaţi, recunoscuţi de istorie drept cei 12 ucenici. Pe parcursul a trei ani şi jumate Isus a învăţat o serie de concepte şi doctrine noi care şi-au avut originea în planul Dumnezeirii.

 

Dintre cei 12 ucenici, unul s-a pierdut pe cale, însă sute de alţi urmaşi a ceea ce devine Creştinism consolidează o alianţă şi o predare în mâna Celui care avea să moară ca oricine crede în El să aibă viată veşnică. Generaţia Apostolică sub ghidul şi conducerea ucenicilor Domnului Isus, propovăduieşte şi aduce o înmulţire a numărului celor care aveau să-L urmeze pe Hristos, devenind o structură organizaţională cu caracter divin, astfel făcându-şi apariţia trupul lui Hristos: Biserica. Duhul Domnului călăuzeşte apostolii într-o serie de decizii cu caracter doctrinar şi organizativ prin care o serie de ajutoare noi încep să-şi facă apariţia în cadrul bisericii Domnului, credincioşi împuterniciţi cu daruri spirituale din partea Duhului Sfânt, în vederea edificării trupului lui Hristos: Biserica.

 

Promisiunea întoarcerii lui Isus era aşa de însufleţită în inimile primilor creştini încât fiecare zi li se părea a fi mai aproape de a doua venire eminentă a Domnului Isus, conform promisiunii făcute ucenicilor. Anii au trecut, speranţa revenirii lui Isus începe să se stingă, prigoanele împart creştinătatea pe teritoriul imperiului Roman, şi frica de a pierde memoriile vieţii şi învăţăturilor lui Hristos fac ca unii dintre Apostoli, sub inspiraţia Duhului Sfânt, să lase o serie de scrieri ca mărturie a vieţii şi învăţăturilor Domnului şi Mântuitorului tuturor credincioşilor. În acelaşi timp, atacurile demonice asupra Bisericii, încercând să o ducă spre pierzare prin apariţia multitudinilor de erezii, au făcut ca necesitatea unor scrieri doctrinare să fie eminentă pentru ajutorarea Bisericii Primare şi vieţii tinere pe care trupul lui Hristos a ajuns să-l aibă. Duhul Sfânt găseşte cu cale să se folosească de unii din stâlpii Bisericii, cum ar fi Petru, Pavel, Iacov, Ioan şi alţii, pentru a compila o serie de scrieri necesare unei direcţionări a Bisericii după voia lui Dumnezeu.

 

Dacă prima generaţie s-a bucurat de prezenţa vie a apostolilor, a doua generaţie de creştini s-a bucurat de o continuitate a învăţăturilor Domnului Isus Hristos prin graiul şi trăirea unei generaţii noi de ucenici, ucenicii şi urmaşii Apostolilor. Această nouă generaţie de ucenici, în baza învăţăturilor primite pe cale orală, direct din gura Apostolilor, sunt împuterniciţi să continue ştafeta Evangheliei şi a Bisericii Domnului. În acest context de perpetuare a învăţăturilor Apostolice apare noţiunea de TRADIŢIE APOSTOLICĂ, cu referinţă la practica APOSTOLICĂ de a propovădui Evanghelia şi de a învăţa Biserica, doctrinele primite din partea Domnului şi a Mântuitorului: Isus Hristos.

 

Noua generaţie de ucenici folosindu-se de învăţăturile şi practicile învăţate de la Apostoli, continuă lucrarea vestirii Evangheliei. Scrierile Apostolilor încep să circule în Biserica Primară în diferite părţi ale imperiului Roman, astfel că prin al treilea secol, o serie de scrieri erau folosite cu regularitate în diferite Biserici din felurite părţi ale imperiului. „TRADIŢIA ORALĂ” a Apostolilor, care constă în învăţăturile Apostolice, îşi găseşte o confirmare scrisă în Scripturi, în scrierile Noului Testament. Biserica timpurie nu avea acordul răspândit asupra cărţilor Noului Testament până la finalul celui de-al 4-lea secol (Conciliul de la Hippo în 392, al 3-lea Conciliu de la Cartagina în 397, şi al 6-lea Conciliu de la Cartagina în 419), totuşi folosirea Scripturilor ca autoritate finala a Dumnezeirii a ajutat biserica să-şi verifice doctrinele şi învăţăturile primite pe cale orală. Propovăduirea pe cale orală a Evangheliei avea să fie verificată în conţinutul scris al Evangheliei lui Hristos.

 

TRADIŢIA ORALĂ APOSTOLICĂ a jucat un rol important în existenţa Bisericii primare. Învăţăturile Domnului Isus au fost transmise pe cale orală până în vremea când fiecare credincios a putut să se bucure de prezenţa Sfintelor Scripturi. Ceea ce este de remarcat în acest proces al divinităţii este paralela doctrinară şi teologică pe care le-au jucat atât TRADIŢIA ORALĂ cât şi TRADIŢIA SCRISĂ, Părinţii Bisericii Primare, prin scrierile lor, ne relatează similaritatea învăţăturilor, ajungând să declare că toate TRADIŢIILE îşi au validitatea în Sfintele Scripturi, şi nici o învăţătură sau practică nu are origine omenească. Orice TRADIŢIE care nu îşi are sursa şi confirmarea în Sfintele Scripturi, despre acestea părinţii Bisericii Primare ne scriu că ele nu vin de la Dumnezeu.

 

Pentru a înţelege mai bine atitudinea şi înţelegerea părinţilor Bisericii primare a conceptului de TRADIŢIE, o să apelăm la o serie de paragrafe şi citări din scrierile primelor secole:

Ignatius de Antiohia - Daca nu găsesc în vechile Scripturi, nu o să cred Evanghelia; în ceea ce le-aş spune, Este scris, ei mi-au răspuns, Asta rămâne de dovedit. Dar pentru mine Isus Hristos este în locul tuturor antichităţilor: crucea Lui, moartea şi învierea, şi credinţa care este prin El sunt momente de netăgăduit al antichităţii.... [Epistle to the Philadelphians 8,2 (c. 110 d. Hr.)].  

Episcopul Ignatius, împuternicit de apostolul Petru să slujească Bisericii Domnului din Antioch, Siria, scrie Bisericii din Filadelfia că dacă o învăţătură nu îşi are originea în vechile Scripturi să nu le creadă.

Irineu - „Apostolii la timpul acela mai întâi au predicat Evanghelia dar mai târziu prin voia lui Dumnezeu, ne-au dat-o prin Scripturi, ca să fie fundaţia şi stâlpii credinţei noastre” [Against heresies 3,1 (inter 180/199 d. Hr.)],

 

„Deci, de atunci, tradiţia apostolilor a existat în Biserică, şi este permanentă în mijlocul nostru, haideţi să recurgem la dovada Scripturilor dată de aceşti apostoli care au scris şi Evanghelia, în care ei au înregistrat doctrinele referitoare la Dumnezeu, dovedind că Domnului nostru Isus Hristos este adevărul şi că nici o minciună este în El” [Against heresies 3,5,1 (inter 180/199 d. Hr.)].

 

Şi cum ar fi dacă apostolii nu ne-ar fi lăsat scrierile? Nu ar fi fost necesar să urmărim cursul tradiţiei care a fost dată celor care au fost dedicaţi Bisericii?” [Against heresies 3,4,1 (inter 180/199 d. Hr.)].

 

„În această ordine, şi prin această succesiune, tradiţia eclesiastică de la apostoli, şi predicarea adevărului, au ajuns la noi. Şi aceasta este proba cea mai abundenta că este una şi aceiaşi credinţă care a fost păstrată de Biserică prin Apostoli până acum, şi predată în adevăr” [Against heresies 3,3,3 (inter 180/199 d. Hr.)].

 

„Ereticii nu sunt de acord nici cu Scriptura şi nici cu Tradiţia [Against heresies 3,2,1 (inter 180/199 d. Hr.)].

Pastorul Irineu, care mai târziu ajunge episcop de Lyons, Franţa, unul care a avut binecuvântarea de a cunoaşte şi asculta pe Policarp, ucenicul Apostolului Ioan, a făcut multe contribuţii scrise, în mod deosebit combătând ereziile timpului. În mod deosebit ne face cunoscut faptul că Apostolii au predicat pe cale orală Evanghelia, însă prin voia lui Dumnezeu au primit Scripturile, forma scrisă de călăuzire a credinciosului şi a Bisericii. Scripturile devin dovada TRADIŢIEI APOSTOLICE şi nu invers. Prezentându-ne ordinea divină prin care Evanghelia a ajuns şi la el, acesta ne scrie faptul că prin tradiţia Eclesiastică şi Apostolică s-a predicat adevărul. Prin predicarea adevărului făcând referinţă la TRADIŢIA APOSTOLICĂ.

 

Tot el ne scrie că ereticii nu au fost de acord nici cu Scripturile, forma scrisă a Evangheliei, şi nici cu TRADIŢIA, forma orală a predicării Evangheliei. Din ultimul citat al episcopului Irineu este important de văzut ordinea celor două elemente, SCRIPTURA şi TRADIŢIA. Cu toate că Biserica Ortodoxă încearcă să eleveze TRADIŢIA la un nivel superior în care SCRIPTURA ar fi parte integrantă, Irineu ne face cunoscut că pe primul loc este Scriptura şi după acea este forma orală de predicare şi învăţare a Scripturilor, ceea ce el numeşte TRADIŢIA APOSTOLICĂ.

Tertulian - „Noi nu luăm învăţăturile noastre Scripturale din parabole, însă noi interpretăm parabolele în acord cu învăţăturile noastre” [Purity 9,1 (c. 200 d. Hr.)].

 

Laşa-i să ne arate originea bisericilor lor, lasă-i să ne arate lista episcopilor lor, printr-o succesiune venită chiar de la început, că primul episcop al lor îşi are autoritatea şi precede din numărul Apostolilor sau a oamenilor apostolici, ba mai mult, că ei nu s-au îndepărtat de Apostoli. În această manieră biserica apostolică îşi prezintă înregistrările primare. Biserica din Smirna, de exemplu, înregistrează că Policarp a fost numit de Ioan; Romani, că Clement a fost ordinat de Petru. În aceiaşi formă, alte biserici arată cine au fost făcuţi episcopi de către Apostoli şi cine a transmis sămânţa apostolica la ei. Laşa-i pe eretici să-şi inventeze ceva de genul aceasta” [The Prescription Against heretics 32 (c. 200 d. Hr.)].

Tertulian, un avocat de meserie, care mai târziu ajunge pastorul Bisericii din Cartagina (Nordul Africii), scrie o serie de lucrării apologetice împotriva Ereziilor. El scrie că învăţăturile Bisericii sunt luate din Scriptură, fără să facă aluzie la TRADIŢIE, forma orală de perpetuare a învăţăturilor Apostolice. Încercând să demonstreze autoritatea Apostolică în predicarea Evangheliei, Tertulian demonstrează succesiunea episcopala până la vremea ucenicilor Domnului Isus, susţinând că punerea mâinilor a fost o practică perpetuă pentru fiecare episcop, începând cu Apostolii care au primit binecuvântarea şi împuternicirea din partea Domnului Isus Hristos. Şi în cazul acestui stâlp al Bisericii din Cartagina, SCRIPTURA este baza credinţei şi a predicării Evangheliei, şi nu TRADIŢIA.

Clement din Alexandria - „Dar ei au aparat adevărata tradiţie a binecuvântatelor învăţături, care au venit direct de la Apostolii Petru, Iacov, Ioan şi Pavel şi transmise de la tată la fiu au ajuns la noi prin ajutorul lui Dumnezeu ca să depoziteze în noi acea străbună şi apostolică sămânţa” [Stromata 1,11 (c. 205 d. Hr.)]

 

„Pentru noi ... care am îmbătrânit în Scripturi, conservând corectitudinea doctrinelor Apostolice şi eclesiastice, trăind o viată în acord cu Evanghelia, este călăuzirea Domnului să descopere probele pe care le caută în Lege şi profeţi” [Stromata 7,104 (c. 205 d. Hr.)].

Titus Flavius Clemens, teolog grec, primul membru al bisericii din Alexandria, capul scolii de cateheză din Alexandria, episcop al Capodociei şi mai târziu al Ierusalimului, ajută Creştinătatea să înţeleagă locul Scripturilor în viaţa credinciosului. „Adevărata tradiţie a binecuvântatelor învăţături” face referinţa la conţinutul TRADIŢIEI, şi anume la învăţăturile primite pe cale orală, în mod direct de la Apostoli. Clement foloseşte din nou expresia „îmbătrâniţi în Scripturi, conservând corectitudinea doctrinelor Apostolice”, expunând locul şi importanţa Scripturilor în contextul doctrinelor. Acest teolog nu face referire la o TRADIŢIE pe cale orală, neverificabilă în mesajul Scripturilor, dimpotrivă, el susţine importanţa Scripturilor şi a corectitudinii doctrinelor aşa cum au fost lăsate de Apostoli. Din nou ne este confirmat faptul că TRADIŢIA APOSTOLICĂ consta în învăţăturile şi comentariile, transmise din generaţie în generaţie pe cale orală, susţinute de Sfintele Scripturi.

Origen - Predicile Bisericii au fost aduse până la noi printr-o succesiune Apostolică, şi au rămas până în prezent. Aceasta trebuie să fie crezută ca adevăr care în nici un caz nu se va îndepărta de la tradiţia apostolică sau eclesiastică” [First Principles 1,2 (c. 230 d. Hr.)].

Origen, un elev a lui Clement din Alexandria, succesor în calitate de cap al şcolii de cateheză din Alexandria, teolog şi cercetător biblic, precizează cu claritate în ce consta TRADIŢIA ORALĂ. El ne face cunoscut faptul că „predicile Bisericii” au fost păstrate şi aduse până la generaţia lui printr-o succesiune Apostolică. Fiecare teolog şi scriitor din primele secole ne afirmă succesiunea învăţăturilor Apostolilor pe cale orală, confirmate în acurateţea scrierile Sfintelor Scripturi.

Hipolit de Roma„Nu este prin aderarea la Sfintele Scripturi sau prin apărarea tradiţiei de către unele persoane sfinte că eretici au formulat acele doctrine” [Refutation of All Heresies 1, Preface (c. 230 d. Hr.)].

Hipolit, martir, presbiter al bisericii din Roma, ucenicul lui Irineu, ne arată ordinea importanţei în ceea ce priveşte SCRIPTURILE şi TRADIŢIA. La fel ca şi alţi scriitori şi părinţi a Bisericii din primele secole, acest presbiter pune SCRIPTURA pe primul loc, TRADIŢIA fiind o adăugire orală, a unei metode de avansare a învăţăturilor Apostolice. Nu este de neglijat faptul că nu toţi creştinii au putut să beneficieze de o educaţie, mulţi dintre ei neavând abilitatea de a scrie sau de a citi. Învăţăturile Apostolice au fost transmise pe cale orală, prin predici, studii, servicii divine, confirmând fără nici un strop de îndoială întâietatea Scripturilor în viaţa fiecărui credincios.

Cyril de Ierusalim – „Dar în învăţarea Credinţei şi în trăirea ei, căutând şi ţinând numai aceasta, care îţi este dată de către Biserică şi care a fost clădită puternic din toate Scripturile[Catechetical Lectures 5,12 (c. 347 d. Hr.)]

 

„De asemenea învăţă cu atenţie, şi de la Biserică, care sunt cărţile Vechiului Testament, şi care sunt cărţile Noului Testament [Catechetical Lectures 5,33 (c. 347 d. Hr.)].

 

„Haideţi să primim de la Duhul Sfânt, deci, numai ce este scris; haideţi să nu fim preocupaţi de ceea ce nu este scris. Duhul Sfânt este autorul Scripturilor; El a vorbit despre El însuşi tot ce a dorit să ne spună, sau tot ce am putut să înţelegem; haideţi să ne limitam la ceea ce El a spus, pentru ca este periculos să nu facem altfel” [Catechetical Lectures 16,2 (c. 347 d. Hr.)]

Cyril, episcopul Ierusalimului, contemporan cu Jerome, numit de Biserica Catolică drept Doctor al Bisericii, în scrierile sale face o observaţie remarcabila; învăţarea credinţei se face de către Biserică în baza Scripturilor. Nu face nici o menţiune de TRADIŢIA ORALĂ, însă încurajează credinciosul să cunoască cărţile Vechiului şi a Noului Testament. Cyril încurajează pe credincios să nu îşi piardă timpul cu ceea ce nu este scris, lăsând pe Duhul Sfânt şi autoritatea Scripturilor să fie învăţătorul fiecăruia. În secolul patru, stâlpii Bisericii încă nu s-au îndepărtat de la încredinţarea şi certitudinea superiorităţii Scripturilor în ceea ce priveşte doctrinele, trăirea de zi cu zi a unui credincios.

Athanasius - „Daca am considera acum obiectul credinţei pe care noi creştinii îl deţinem, şi folosind regula ei, punând în practică, aşa cum Apostolii ne-au învăţat în citirea inspiraţiei Scripturilor. Pentru duşmani lui Hristos, fiind ignoranţi ai acestui obiect, s-au rătăcit de la calea adevărului şi s-au împiedicat într-o piatră a împiedicării, gândindu-se altfel decât ar fi trebuit să gândească” [Orations 3,28 (c. 350 d. Hr.)].

 

„Dar după el (diavolul) şi cu el sunt toţi inventatorii ereziilor nelegiuite, care într-adevăr fac referinţă la Scripturi, dar nu susţin astfel de opinii precum Sfinţii ni le-au lăsat, şi primindu-le ca tradiţii umane, greşeli, pentru că ei nu le cunosc cu adevărat şi nici puterea lor” [Festal Letter 2 (c. 350 d. Hr.)].

 

„... şi în ameţeala despre adevăr, sunt plini şi gata să acuze Conciliu, lăsaţii să ne spună care sunt Scripturile din care au învăţat, sau cine este Sfântul prin care au învăţat...” [De Decretis 18 (c. 350 d. Hr.)].

 

„... pentru că adevărul este mult mai exact aşa cum este descris în Scripturi, decât din orice altă sursă...” [De Decretis 31 (c. 350 d. Hr.)].

 

Dar ceea ce este ca punct, haideţi să notăm chiar ca tradiţia, învăţătura, şi credinţa Bisericii Catolice de la început a fost predicată de Apostoli şi păstrată de către Părinţi. Pe aceasta Biserica a fost fondată; şi dacă cineva se îndepărtează de la aceasta, el nici nu este şi nici nu ar mai trebui numit creştin” [Ad Serapion 1, 28 (c. 350 d. Hr.)].

 

De aceea ţineţi-va cu atâta mai nepătaţi din partea lor, şi ţineţi tradiţiile Părinţilor, şi mai ales Sfânta credinţă în Domnul Isus Hristos, care aţi învăţat-o din Scriptură şi din care voi de multe ori le-aţi primit în mintea voastră din partea mea” [Anthony de Egipt, Vita S. Antoni (c. 350 d. Hr.)].

 

„Dar credinţa noastră este adevărată şi începe de la învăţătura Apostolilor şi de la tradiţia părinţilor, fiind confirmata de Noul precum şi de Vechiul Testament [Epistles 60 (c. 350 d. Hr.)].

Athanasius, episcopul Ierusalimului, numit „Tatăl Ortodoxiei”, aduce o serie de contribuţii scrise Bisericii din secolul patru, lămurind mai bine conceptul TRADIŢIEI. Din scrierile sale ajungem la cunoştinţa că învăţătura Apostolilor este în citirea Scripturilor. Explicarea Scripturilor şi opiniile Sfinţilor au fost lăsate pe cale orală, însă o verificare a doctrinelor şi învăţăturilor îşi găseşte balanţa nu în evidenţele TRADIŢIEI, ci a Scripturilor. Citirea Scripturilor ajută păstrarea învăţăturilor doctrinare primite de la Apostoli.

 

Tradiţia pe care Athanasius o menţionează este predicarea, învăţăturile şi opiniile Apostolilor pe cale orală aşa cum au fost păstrate. În nici un caz nu face referinţă la învăţături adiţionale din afara mărturiei Scripturilor. O mare atenţie este acordată importanţei cunoaşterii Scripturilor, balanţa doctrinară a adevărului. El încurajează ţinerea tradiţiei părinţilor învăţate din Scripturi. TRADIŢIA trebuia să fie confirmată în adevărurile Scripturilor, fiind atent să menţioneze cu claritate cunoaşterea Noului şi Vechiului Testament.

Basil - „Haideţi să cercetăm care sunt concepţiile comune referitoare la Duh, şi de asemenea ceea ce noi am strâns din Sfintele Scripturi precum şi de la cei care au adunat o serie de preocupări ca şi cei care au primit din tradiţia nescrisă a Părinţilor” [Holy Spirit 22 (c. 370 d. Hr.)]

 

„Ascultătorii învăţaţi în Scriptură, trebuie să verifice ceea ce este spus de învăţători şi să accepte ceea ce este în acord cu Scriptura, dar să refuze ceea ce este străin” [Moralia 72,1].

Episcopul din Cezarea, supranumit Doctor al Bisericii, împreună cu Grigore de Nazianzus şi Grigore de Nyssa (fratele lui), sunt cunoscuţi ca trio al Capodocienilor. Acest teolog din primele secole încurajează Creştinătatea la cercetarea Sfintelor Scripturi în vederea verificării doctrinelor şi a învăţăturilor primite pe cale orală (prin tradiţie) din partea Părinţilor Bisericii.

Augustin - „Autoritatea Scripturilor, întărită prin consensul atâtor naţiuni şi confirmată prin succesiunea Apostolilor, a episcopilor şi a conciliilor, este împotriva ta” [Letter to Faustus 8:5 (c. 406 d. Hr.)].

 

„Nici o persoană sensibilă nu va merge împotriva raţiuni, nici un creştin nu va contrazice Scripturile, nici un iubitor de pace va merge împotriva Bisericii” [Trinitas 4,6,10 (c. A.D. 410 d. Hr.)].

 

„De ori şi unde ar veni această tradiţie, noi trebuie să credem că Biserica nu a crezut degeaba, chiar dacă autoritatea clară a scripturilor canonice nu este adusă ca dovadă pentru ea” [Letter 164 to Evodius of Uzalis (414 d. Hr.)].

Augustin, episcopul din Hippo (Nordul Africii), contemporan cu Sf. Ambrose episcopul din Milano, un doctor în teologie, apologet şi devotat credincios al Bisericii Primare, ne clarifica conceptul TRADIŢIEI, având începuturile în Scripturi. El confirma cu claritate autoritatea Scripturilor în confirmarea succesiunii Apostolilor. Cu alte cuvinte, fiecare generaţie provenită din învăţăturile Apostolilor au confirmat autoritatea Scripturilor. Tradiţia a confirmat autoritatea Scripturilor. Nici un creştin nu va putea contrazice Scripturile, scrie Augustin. Credinţa Bisericii şi învăţăturile Scripturii păstrate pe cale orală îşi au baza în scrierile Apostolilor şi a autorităţii scripturilor canonice.

 

Episcopii, teologii, părinţii Bisericii Primare ne confirmă autoritatea Scripturilor, explicând cu claritate că nici o învăţătură sau vreo tradiţie a vreunei învăţături care nu îşi găseşte validitatea în Scripturi, nu îşi are locul în învăţăturile Bisericii Domnului. Scripturile au fost explicate generaţie după generaţie pe cale orală, însă verificarea opiniilor şi a doctrinelor teologice îşi găsesc validitatea numai în Scripturi. Părinţii Bisericii Primare confirmă TRADIŢIA APOSTOLICĂ a fi citirea, studierea, predicarea Scripturilor. Nici o învăţătură din afară Scripturilor nu îşi găseşte valabilitatea ca provenind de la Apostoli. Claritatea scriitorilor primelor secole ne ajută să înţelegem mai bine conceptul TRADIŢIE APOSTOLICE, aşa cum a fost înţeleasă în primele secole.

 

Continuare în numărul viitor...

Din numărul viitor la această rubrică...

 

Conceptul Scripturii despre Tradiţie

 

Tradiţiile Bisericii Primare

 

şi alte detalii şi informaţii importante.

Cum ţi se pare acest articol?

Ai vrea să adaugi şi tu ceva, sau să comentezi cele prezentate mai sus?

Doreşti să ne sugerezi un articol spre dezbatere care este important pentru tine?

 

Nu ezita! Accesează pagina de CONTACT şi trimite-ne un email! Întrebările care sunt adresate despre oricare dintre subiectele din această Publicaţie vor primi răspunsul la pagina de POŞTA REDACŢIEI. Aşteptăm scrisorile dumneavoastră la adresa Misiunii!

sus

 

Ce este nou?

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

[apasă aici pentru detalii]

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE
(doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

 

Citeşte Biblia online!

Citeşte Biblia Online!

 

  Înainte   

Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate