Nostra Aetate

În Zilele Noastre

Şapte ani de la începerea lucrărilor misiuni Vox Dei

 de Caius ben Obeada

În fiecare an am celebrat anul apariţiei Publicaţiei de Apologetica Baptistă, în acest an cu ajutorul lui Dumnezeu ajungând să celebrăm şase ani de publicare pe internet. Ne-am identificat mult cu această publicaţiei datorită succesurilor la care sau ajuns, devenind o binecuvântare pentru mulţi dintre români împrăştiaţi în toate colţurile lumii. Totuşi, în acest an va trebui sa aduc aminte două lucrări importante, şi începuturile firave ale acestora.

Misiunea Vox Dei

În vara anului 2002 eram în toiul unor alegeri pastorale ale unei biserici baptiste americane de peste 100 de membri. Un grup de diaconi susţineau alegerea mea ca pastor al acestei biserici. Totuşi, fără să fi ştiut de planurile Domnului, sau să fi avut vre-o înclinaţie spre misiunea cu România, ajung să experimentez un eşec personal, în care o minoritate din biserică ajunge să se opună idei ca un emigrant român să slujească ca pastor, toţi ştiind că voi face această jertfă fără plată, un lucru ne-întâlnit la americani.

În această perioadă internetul începuse să fie o sursă şi un mod de comunicare internaţională frecventă, în care frăţietatea română ajunse-se să fie în legături mult mai strânse şi mai apropiate. Datorită mamei, ajunsesem implicat în nişte dialoguri interconfesionale susţinând şi apărând doctrinele şi practicile baptiste. În aceste timpuri mi-am dat seama de lipsa de cunoştinţă a istoriei creştine, a creştinilor primelor secole, a identităţii baptiste şi a necesităţii de apărare a cea ce baptişti sunt, cred, şi practică.

După mai multe discuţii cu familia şi prieteni dragi din America şi Romania, am ajuns la concluzia că ar fi necesar un site care să dea un ajutor tuturor românilor în a cunoaşte cine sunt baptişti. Astfel că ideea iniţierii unui astfel de site a început prin vara anului 2002. După luni de zile de pregătire şi preparare a materialelor necesare unui astfel de site, am ajuns să primesc aprobarea mai multor autori şi situri. În toamna anului 2002 un tânăr „baptist” îmi oferă un preţ special pentru realizarea sitului misiunii, cerându-mi 1,500 USD, un preţ mic în acele timpuri pentru realizarea unui site aşa de complex.

Fratele nostru dispare cu banii şi cu lucrările ne-terminate, aş putea spune chiar ne-începute. Un alt tânăr se angajează la începerile acestui proiect, ca până la urmă şi el să se dea bătut. De data asta nu am mai pierdut bani ci numai timp.  Văzând piedicile şi problemele care se ridicau, m-am rugat Domnului să-mi dea înţelepciune să fac eu situl. Nu am ştiut de unde să încep şi ce trebuie să fac, aşa că m-am dus la o librărie şi am cumpărat o carte de cel puţin două ori grosimea Bibliei şi am început să mă educ singur cum se poate face un site.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în luna Decembrie 2002 apare pe internet prima pagină a sitului Vox Dei, un început firav, însă născut din experienţe tulburătoare datorită unei chemări, necesităţi, şi prin sudoarea unuia care nu ştia complexitatea realizării unui site. Domnul a dat înţelepciune, El a dat viziunea şi toate lucrurile necesare iniţierii unei astfel de lucrări. 2002 a marcat anul lansării primelor pagini a misiunii Vox Dei. Daca in 2002 la adresa www.voxdeibaptist.org apărea numai o pagina de introducere, în luna ianuarie 2003 primele pagini ale misiunii, a unui site în construcţie ajung să dea cinste Domnului.

În acest context Misiunea Vox Dei celebrează 7 ani de la începuturile ei, ani care au trecut ca vântul, în care mulţi au ajuns să se asocieze, să lucreze, să se identifice, să se poată bucura de realizările Domnului.

Publicaţia de Apologetică Baptistă

Această publicaţie a apărut mai târziu, la aproximativ un an după lansarea sitului Vox Dei. În luna August a acestui an ajungând să sărbătorim 6 ani de la apariţia acestei publicaţii pe internet. Nu ne-a fost uşor, însă ca o linie istorică a acestei publicaţii se pot aminti următoarele:

2003 – în luna august Publicaţia de Apologetică creştină îşi face apariţia la căsuțele email la 1000 de români din America şi România. Dr. Benjamin Cocar, Nelu Ciobota, Gabi Olaru, Laurenţiu Nica şi o serie de alţi fraţi şi surori se ataşează lucrărilor în mod văzut. Dr. Caius Streian, Dr. Pavel Niculescu, Dr. Antonio Ramirez, Simion Obeada sunt  persoane care m-au ajutat în mod nevăzut sau cunoscut, prin sfaturile şi încurajările lor pentru lucrarea Domnului.

2004 – apare situl permanent al Publicaţiei de Apologetică la adresa: www.voxdeibaptist.com

2005 – aveam un număr de aproximativ 67.000 accesări pe lună.

2006 – Daniel Branzai şi Marian Ghiţă se alătură lucrării, publicaţia ajungând la peste 200,000 accesări lunare.

2007 – Fratele Ţon ne dă aprobarea de a lansa scrierile dânsului. Aurel Mateescu, Adrian Emanuel Sârbu, Doru Pop, Cosmin Pascu, Marius Cruceru li s-a cerut să ajute publicaţia. În acest an publicaţia bate recordul de peste jumate de milion accesări pe lună. În luna septembrie a acestui an, publicaţia de ştiri Vox Vocis apare ca o extensie a publicaţiei de Apologetică, datorită mulţimilor de ştiri din lumea creştină. Această publicaţie ajunge să genereze peste 300,000 de accesări lunare.

2008 – Ioan Pribag se atașează lucrări, lucrările continuând la acelaşi pas statornic cu care am început. Tot în acest an s-a început lansarea de scurte înregistrări video a unor învăţături expuse în 7-10 minute sub titlul: „Şapte minute în şapte zile”. Prin aceste scurte înregistrări s-a ajuns la o deschidere mai mare nu numai în rândul evanghelicilor, dar chiar şi în rândul evreilor români din Israel şi America.

2009 – a fost remarcat prin călătoria misionară apologetică făcută în mai multe adunări ale sfinților din România. Acest an a fost remarcat prin cea ce a ajuns să fie cunoscut a fi „Turneul Vox Dei”, un titlul pe care nu l-am apreciat sunând mai mult lumesc decât duhovnicesc, totuşi prin ajutorul şi învrednicirea lui Dumnezeu, am ajuns să petrec 23 de zile cu frăţietatea robilor lui Cristos din diferite localităţi a României.  

Turneul Vox Dei 2009

 

Pentru cei care nu mă cunosc, eu sunt plecat din ţară de peste 27 de ani, ultima vizită fiind în anul 1990, cu câteva luni înainte de moartea bunicului meu Ştefan Dumitru şi cu câteva luni după moartea bunicului Obeada Romulus. Din 2004 am cerut Domnului să-mi dea harul de a mă re-întoarce să-mi văd neamul. În bunătatea Sa, mi-a fost îngăduit această favoare după 5 ani de rugăciune. Astfel că mi-am anunţat familia şi prietenii că voi veni în ţară împreună cu băiatul meu, soţia ne-primind aprobare la concediul pe care am fi vrut să-l avem împreună.

Odată lansată ştirea venirii în ţară, o serie de schimbări ajung să ia loc, astfel că de la o vizită de familie, totul este schimbat într-o activitate misionară apologetică, un plan pe care nu l-am preconizat şi nici aşteptat. Astfel am ajuns să fiu implicat într-o serie de vizite şi invitaţii la mai multe adunări din România, celebrând în acest context şi şapte ani de la începuturile misiunii Vox Dei. Pe scurt am să scriu un raport a vizetelor şi binecuvântărilor primite din partea Domnului în această perioadă:

23 iunie - Constanţa

După mai bine de 24 de ore de călătorie (maşină, autobuz, avion) am ajuns la Otopeni unde verişorii mei din Constanţa trebuiau să mă aştepte. Avionul a ajuns mai devreme cu aproximativ o oră, astfel că m-am trezit în sala aeroportului, aşteptând neamurile. Nu aveam celular care să funcţioneze, şi nici valută nu am schimbat, aşa că eram oarecum pus pe gânduri. După o oră de aşteptare în aeroport, în care băiatul mă întreba daca cineva trebuia să vina sau dacă va veni, ajung şi verii mei Gabi şi Cristi Băcioiu.

Plecam cu un minivan spre Constanţa unde întreaga familie din Constanţa ne aştepta. Acasă la clanul Băcioiu suntem primiţi cu mare cinste, familia Dumitrăşcuţă fiind şi ea prezentă prin mătuşa mea Vali (sora mamei mele) şi a soţului Mihai. După o masă bogată, ajung să mă bucur cu familia şi cu verii amintindu-ne de multe lucruri din copilărie şi de cea ce Domnul face astăzi în vieţile noastre. În jurul orei 19,00 verii îmi prezintă maşina pe care aveam să o folosesc în ţară, GPS-ul şi telefonul. Verii Băcioiu: Marius, Gabi şi Cristi au avut pe inimă să mă ajute în această călătorie apologetică, punându-mi la dispoziție toate lucrurile necesare.  La ora 1:30 dimineaţa încă mai vorbeam cu Marius despre lucrarea Domnului şi lucrările în care ajunsesem să fim implicați prin învrednicirea Domnului.

24 iunie - Zolt

După o oră jumate de dormit, băiatul meu Marcus mă trezeşte. L-am întrebat cât este ceasul? Aflând că este ora 3 dimineaţa, i-am spus să se îmbrace că trebuie să plecăm spre Timişoara. În jumate de ora eram deja în maşină cu GPS-ul pus pentru direcţia Timişoara.  În jurul orei 10 deja telefoanele începeau să ajungă fără să fi ştiut de unde aflaseră numărul de telefon. Doru Hnatiuc mi-a telefonat să-mi confirme întâlnirea din Zolt, veri mi-au dat telefon să vadă pe unde am ajuns, Gabi din Constanţa să-mi ureze bun venit în Romania, şi aşa unul după altul, chiar câte două telefoane în acelaşi timp toţi mă căutau să-mi ureze bun venit şi călăuzirea Domnului în ţară.

În jurul orei de prânz mă aflam în Sibiu când Nelu Ciobota m-a rugat să-mi facă un interviu pentru RVE-Timişoara. Am încercat să-l conving că Laurenţiu ar putea să o facă mai bine, însă Nelu nu s-a lăsat, astfel că în parcarea lui McDonald din Sibiu am ajuns să fac un scurt interviu. Cu această ocazie am întrebat dacă mai este necesar să fiu la Timişoara în acea după-amiază sau ziua următoare, la care mi-a spus ca pot să fiu şi în ziua următoare.

GPS-ul este re-direcţionat pe adresa Zolt, unde în jurul orei 15,30 după-amiaza ajung să bat la poarta unchiului meu Ion. După mai multe bătăi la poartă, Marcus îmi sugerează că nimeni nu ar fi acasă. Totuşi, după o perdea aud glasul mătușii Ana, poarta casei deschizându-se cu lacrimi de bucurie. Aflu că unchiul este la cules ciuperci pe Valea Igonului. I-am spus Anei că merg după el. L-am luat pe Marcus şi ne-am dus peste deal pe Valea Igonului. După mai multe chemări, unchiul cu jumate de gură răspunde. A fost o surpriză care nu cred că o va m-ai uita pe restul vieţii sale. Am dormit la Zolt, după care dimineaţa am plecat la Timişoara.

25 iunie – Timişoara

La Timişoara am ajuns la casa vărului meu (din partea tatălui) Sorin Streianu. Soţia vărului ne-a aşteptat cu mâncare şi toate cele necesare.  Seara am plecat la adunarea sfinţilor de la Betel - Timişoara, unde fraţii păstori Petru Bulica, Alex Neagoe si Samuel Tutac slujesc. Datorită faptului că adunarea era în renovare, serviciul de seară s-a ţinut la subsolul bisericii unde părea a fi un număr de 200-300 de persoane. Nu ştiu dacă acesta a fost numărul celor prezenţi sau dacă am ajuns să număr şi o parte din cei nevăzuţi, însă mai important a fost părtăşia pe care am avut-o în această seară.

Tema prezentării a fost „Cunoscându-l pe Mesia”, care a prezentat aşteptarea unui Mesia de către restul religiilor lumii în care sunt cuprinse Budismul, Hinduismul, Islamul, Iudaismul şi Creştinismul. Timişoara a fost prima seara apologetică care a deschis uşa unei călătorii misionare care avea să fie plină de roade si sacrificii personale. Acest oraş primeşte o semnificaţie deosebită datorită istoriei pe care o aduce României prin începuturile revoluţionare din 1989, şi dintr-o coincidenţă a începutului călătoriei apologetice. Nu puteam să aleg un oraş mai semnificativ ca Timişoara pentru un început apologetic a misiunii Vox Dei, oraşul eroilor şi a vitejilor revoluţionari Români.

Totuşi, bucuria slujiri în Timişoara a fost mult mai mare în contextul întâlniri cu robii Domnului din acest oraş şi din această adunare. Aici am ajuns să cunosc şi faptul că sunt neam prin asociaţie cu fratele păstor Samuel Tuţac şi cu prietenul meu Ioan Ciobota de la Radio Vocea Evangheliei din Timişoara. După terminarea programului şi a părtăşiei cu o serie de fraţi şi surori a trebuit să merg la studiourile RVE-Timişoara împreună cu Ioan Ciobota.

La RVE-Timişoara după mai multe clipe de părtăşie mi s-a luat un interviu pentru emisiunea „Vieţi Transformate”. Timpul petrecut cu Ioan a fost scurt în durată, cu toate ca ajunsesem la miezul nopţii. A trebuit să ne îmbrăţişăm, să ne rugăm împreună şi să cerem călăuzirea Domnului în lucrările la care am fost chemaţi. Astfel a trebuit să ne despărţim, sperând să ne putem vedea la faţă din nou prin ajutorul bunului Dumnezeu. După o noapte scurtă de odihnă a doua zi a trebuit să plecăm la Arad.

26 iunie - Arad (Radna)

În jurul orei de amiază am ajuns la Arad unde am fost aşteptat de Ioan Damian, păstorul Bisericii Baptiste din Radna. Prânzul l-am făcut împreună cu familia lui Ioan care a inclus părinţii şi familia sorei. Legătura de familie între Obeada şi Damian a făcut ca clipele de prânz să fie binecuvântate aducându-ne aminte de familiile noastre şi istoria bogata care ne uneşte. După o masă bogată tip „roman” unde timpul este esenţa ci nu mâncarea, a trebuit să ne pregătim şi să mergem spre Radna.

La Radna a fost o seară tipică apologetică. După prezentarea temei „Cunoscându-l pe Mesia” am avut un timp de întrebări şi răspunsuri. La început am avut impresia că acest timp o să fie c-am jumate de ora ca durată. Prin insistenţa şi bunăvoinţa adunării am ajuns la o oră jumate extensie, ajungând să-mi pierd vocea şi resursele fizice de o continuare a serii. La această seară au mai fost 3 păstori şi un presbiter din zona Aradului, un privilegiu de a cunoaşte şi pe alţi lucrători din această zona a României.

După adunare, un scurt popas la familia Damian, o rugăciune împreună după care a trebuit să plec spre Timişoara să mai iau pe verişoara mea împreună cu viitorul ei soţ spre direcţia satului Zolt.

27 iunie – 1 iulie Zolt

Dimineaţa la orele 2,30-3,00, după o călătorie aventurieră pe şoselele în construcţie a României, am ajuns la porţile străbune a familiei Obeada. După mai multe bătăi insistente în poartă şi geamuri, am văzut că luminile casei se aprind şi porţile se deschid.  După îmbrăţişări şi descărcare a mașinii, a trebuit să ne punem din nou la masă, după care fiecare la patul său pentru câteva ore de odihna.

La semnalul binecuvântat al cocoşului, familia Obeada din Zolt era în picioare continuând pregătirile de rugă a satului Zolt. Ca o paranteză trebuie explicat că cuvântul  „rugă” este prescurtarea cuvântului rugăciune, un termen folosit în contextul rugăciuni de binecuvântare a bisericii ortodoxe. În fiecare an în satele bănăţene, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte ziua binecuvântări bisericii la care sunt invitaţi toate bisericile satelor vecine, fiecare familie a satului invitându-şi familia la această sărbătoare sătească.

Biserica Baptistă din satul Zolt se foloseşte de această ocazie pentru aşi invita frățietatea bisericilor vecine şi a posibilităţii de sărbătorire împreună a unei celebrări în cinstea Domnului şi Mântuitorului vieţilor noastre.  Pregătirile unei astfel de sărbători sunt egale cu cele de nuntă, numărul invitațiilor fiind mare. În acest context familia mea la semnalul cocoşului s-au sculat în vederea pregătirilor acestei sărbători.

În timp ce femeile familiei făceau pregătirile de masă, bărbaţii au trebuit să preia pregătirile estetice, mese, scaune, ultimele cumpărături, etc. Înainte de apunerea soarelui am avut ocazia să invit pe câțiva bătrâni a satului, din care doresc să amintesc pe doi. Am avut ocazia să revăd pe unul din bătrânii satului pe numele Ioniţă Cucu, un bătrând de 84 de ani, un neam de-al meu din vechime, neamurile noastre fiind legate de cel puţin de la ani 1800. L-am invitat să vină la biserică nu la baptişti ci la o sărbătoare la care să mă pot bucura împreună ca neam. O invitaţie pe care a acceptat-o.

Un alt bătrân pe care l-am invitat a fost aceea a lui Niţă Gaiţă, şi el un neam de-al meu din partea bunicii Obeada. Acest  bătrân nu a fost în biserică de zeci de ani, că nimeni nu îşi mai aducea aminte să-l fi văzut vre-odată în biserică. Tatăl lui un credincios baptist al satului, fratele lui plecat la Domnul cu o săptămâna mai devreme de venirea mea în România, am insistat să vină şi el la biserica unde tatăl lui şi fratele au fost membri. O invitaţie care a fost refuzată imediat spunându-mi că ce a fost scris nu se mai poate schimba. Ne-am despărţit fiind conştient că nu v-a veni la biserică cu toate ca invitaţia a fost făcută.

Duminică dimineaţa, sculaţi la semnalul cocoşului, cuptoarele sunt aprinse, activităţile bucătăriei încep, biserica este deschisă, ultimele aranjări sunt făcute, fiecare îşi începe pregătirile personale pentru a merge nu mai departe de câțiva paşi la clădirea vecină casei bunicilor mei. Toate invitaţiile au fost făcute, ajungând timpul aşteptării. Astfel că unul după altul membrii familiei Obeada ajung să vină de departe, la ore de mers cu maşina, alţii mai aproape, fiecare purtând bucuria revederii.

Printre oaspeţii acestei sărbători l-am avut pe prietenul meu Doru Hnatiuc. Fără GPS, întrebând pe unul şi pe altul, fratele meu vine de la Oradea, via Arad la Zolt, un sat bănăţean la poalele munţilor Poiana Ruscă.  După multe îmbrăţişări şi puţin timp de părtăşie, mergem la amvonul bisericii unde fratele păstor gazdă Ştefan Lăpugeanu, păstor Doru Hnatiuc şi Caius Obeada ajung să împărtăşească din cuvântul Domnului. Am avut binecuvântarea prezenţei a peste 90 de persoane, într-o bisericuţă unde au mai rămas în jur de 5 persoane la serviciile duminicale.

Corul bărbătesc de la Lugoj a dat cinste Domnului prin cantare, Sorin Streianu din Timişoara, Emanuel Streianu din Făget, Nelu Crăciun din Lugoj au adus saluturi şi mărturie Mântuitorului nostru. Bătrânul Ioniţă Cucu ne-a făcut bucuria prezenţei la adunare. Niţă Gaiţă care nimeni nu şi-a mai adus aminte să-l fi văzut vreodată în biserică a venit şi el. Aceasta duminică devine o binecuvântare înainte de a începe slava Celui care a dat şi dă viaţă tuturor. La începutul predicării cuvântului lui Dumnezeu, o ploaie binecuvântată bagă în biserică pe cei care aveau obiceiul să stea mai departe de părtăşia sfinţilor.

Ploaia a fost aşa de mare şi puternică că nu au avut scăpare nimeni, toţii fiind obligaţi de la adăpostul pomilor să intre la adăpostul bisericii de unde au ajuns să audă clar vestirea Evangheliei. Din cei care erau afară şi au ajuns să-şi găsească refugiu în biserică, o parte ajung să-l primească pe Domnul Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor, astfel că în jur de 6-7 peroane fac pasul credinţei la chemarea fratelui Doru. Dumnezeu şi-a folosit natura şi Cuvântul să cerceteze pe cei care încă erau departe de Evanghelia vieţii.

Masa de dragoste care a urmat după serviciu divin şi o ploaie torenţială binecuvântată, a forţat din nou pe toţi cei care participase la adunare, să participe şi la masă, astfel ca se ajunge la peste 100 de invitaţi, ca până la sfârşitul mesei soarele binecuvântării să apară şi să fie o duminică după-amiază extraordinar de frumoasă. Familia Obeada şi invitaţii ei au ajuns să se bucure nu numai de prezenţa Domnului ei dar şi de roadele prezenţei Celui care dă binecuvântarea. Despărţirea a fost mai grea, însă unul câte unul au trebuit să plece la casele lor, urându-ne binecuvântarea Domnului la umblarea la care am fost învredniciţi să o facem.

Restul zilelor petrecute în Zolt au fost binecuvântate, reuşind să-mi re-vad o parte din familie după 19 ani de despărţire. Joi dimineaţa după ultimele pregătiri a trebuit să-mi iau rămas bun şi să plec mai departe în călătoria misionară la care am fost învrednicit.

2 iulie – Timişoara

În jurul orei de prânz am luat pe mătuşa mea Aurica Obeada, o farmacistă pensionară să mă acompanieze în restul călătoriei, oprindu-mă la Făget în drumul meu spre Lugoj.  La Lugoj aveam să mai iau un tovarăş de călătorie, pe verişoara mea Ica Crăciun (o asistentă medicală cu peste 17 ani de experienţă), astfel că Marcus Obeada (băiatul meu), Aurica Obeada si Ica devin tovarăşii mei în această călătorie apologetică. După o masă de prânz la Lugoj la familia Birgean, la verişoara mea Corina (sora lui Ica), mergem mai departe spre Biserica Emanuel din Timişoara.

Spre surprinderea mea şi a păstorului Marius Birgean, care îmi  făcuse invitaţia la Emanuel, ajungem să aflăm că suntem neamuri prin asociere, fratele lui fiind soţul verişoarei mele Corina. Cu o descoperire de ultimă ora, atmosfera întâlniri ajunge să ia o viaţă deosebită rămânând uimiţi de căile Domnului de asocierea pe care o avem nu numai ca fraţi în Cristos dar şi ca neamuri pământeşti.

Tema serii a fost „Necesitatea păstrării identităţii baptiste”, coincizând cu 400 de ani de celebrare a istoriei Baptiste. Această seară devine binecuvântată aducând aminte frăţietăţii despre jertfele înaintaşilor noştri, despre cea ce ne uneşte sub porecla de baptişti. Seara se încheie cu o salutare sfântă, urând adunării Emanuel să rămână la căile Mântuitorului nostru, la învăţăturile înaintaşilor noştri aşa cum sunt găsite pe paginile Scripturilor. După terminarea serviciului de seară, m-am despărţit de frăţietatea adunării Emanuel şi slujitorilor ei, fiind invitat să merg la o altă verişoară din partea tatălui, la Camelia. Ne-am bucurat şi aici la miezul nopţii retrăgănu-ne spre paturile noastre pentru a începe o altă zi.

Sculaţi de dimineaţă, mergem să vizităm Timişoara, parcând maşina chiar în faţa sinagogii Timişorene. Am vizitat parcul Timişoarei, Catedrala, după care a trebuie să mergem mai departe spre Oradea, nu înainte de o oprire specială la Arad la familia prezbiterului Oprea Bujorel. La această familie ne-am bucurat de aproximativ 2 ore de părtăşie în care am putut să ne întărim unul pe altul şi să ne rugăm împreună.

3-5 iulie Oradea

După oprirea din Aradul Nou, am ajuns la Oradea la orele după-amiezii de vineri. Aici am fost cazaţi la familia Sferlea, socrii fratelui meu din armata Americană, Lauro Obeada. După luni de zile am reuşit să-mi revăd nepoţii si cumnata Ligia, şi pentru prima dată părinţii cumnatei. După cina de seară am avut parte de a vedea Oradea la orele nopţii de pe terasa casei din vârful colinei Orădene. Un joc de artificii a fost punctul culminant al serii, în glumă mulţumind gazdei pentru aranjamentul jocului în cinstea venirii mele.

Duminică dimineaţa am fost la adunarea Emanuel din Oradea, unde am fost şi eu părtaş împreună cu tovarăşii mei de călătorie la masa Domnului. Fiind pentru prima dată în Oradea, am ajuns să fiu impresionat de lucrarea Domnului de aici şi de bucuria părtăşiei cu copii Domnului de la Emanuel.

După-amiază am vizitat Biserica Baptistă din Aleșd unde Marius Cruceru păstoreşte. Aici am avut invitaţia de a împărtăşii din cuvântul Domnului, introducând adunării sofarul şi sacul de rugăciune evreiesc. Adunarea sărbătorea 4 ani de la înfiinţarea orchestrei, o bucurie extrem de mare pentru mine un fost dirijor de orchestră. Bucuria acestei seri rămâne întipărită în memoria mea, văzând dragostea şi râvna tinerilor acestei adunări pentru lauda Celui care ne-a dat viaţă tuturor.

După serviciul de seară am fost invitaţi la familia Achim, unde 7 surioare ne-au servit masa.  Şi aici am rămas copleşit de servitudinea şi primirea unor străini în casa lor, ajungând să împărtăşim amintiri, despre cunoştinţele comunie şi în mod special despre lucrarea Domnului. La o oră de noapte am ajuns înapoi la Oradea pentru ultima seară de odihnă cu familia fratelui meu.

6-7 iulie  Brașov

După un drum de mai multe ore ajungem la Brașov, nu înainte de a vizita castelul din Rupea. Cazaţi la familia Laurentiu Nica, după o seară de părtăşie şi o noapte scurtă de odihnă, a doua zi plecăm să vizităm castelul Râşnov. După-amiaza suntem acasă pregătindu-ne pentru seara apologetică de la Biserica Penticostală nr. 1 din Brașov, unde Mihai Ilas si Pop Aurel păstoresc.

Seara de apologetică din Braşov ajunge să fie o seară deosebită, Duhul Domnului punându-mi pe inimă să fac o invitaţie la care un tânăr de 14 ani primeşte pe Cristos ca Domn şi Mântuitor. Am spus fraţilor că nu sunt nici evanghelist şi nici un predicator, totuşi am avut îndemnul de a face această invitaţie, fără să fi ştiut planul Dumnezeiri. Un tânăr pe numele Sorin face pasul credinţei, trezind adunarea Domnului din loc la o râvnă a predicării şi a unei celebrări a câştigării unui suflet la Cristos. 

A doua zi am fost invitatul staţie RVE-Brasov unde mi-a fost luat un interviu pe tema „Dece apologetică?”. După amiază am plecat să vizităm castelul Bran, dorinţa fiului meu de vedea castelele României. Seara plecând spre Ploieşti cu oprire la Sinaia.

8 iulie Sinaia

După un drum de câteva ore de condus şi o privelişte monumentală a creaţiei lui Dumnezeu, ajungem la Sinaia. Aici nu durează mult să ne găsim cazare la motelul Eden, numărul camerei mele fiind 7. O coincidenţă de neuitat a călătoriei. După o noapte de repaus binevenită, mergem să vizităm palatul Peleş. Re-întâlniţi cu istoria României, ajungem să ne bucurăm de priveliştea şi cea ce acest castel oferă vizitatorului. După această vizită plecăm spre Ploieşti.

9 iulie Ploieşti

Am ajuns în jurul orei 2 la Ploieşti, mai bine zis undeva în afara Ploieștiului unde am fost aşteptaţi de către fratele Marian Miron. După scurte introduceri am fost invitat la un interviu la staţia de radio creştin din Ploieşti SOS. Aici mi s-a luat un interviu după care am fost direcţionaţi la casa unui frate din biserica din Ploiești pe nume Cristian. După o mică gustare, ne-am pregăti să mergem la adunare.

Biserica era în renovare, aşa că ne-am întâlnit la subsolul bisericii unde sala a fost plină. Cu ajutorul Domnului am prezentat tema „Cunoscându-l pe Mesia”, devenind o seara specială, mai ales pentru faptul că nu mai fusesem niciodată în adunarea fraţilor creştini după Evanghelie. După serviciu de seară şi părtăşia avută cu fraţii mei din Ploieşti, ne-am retras la casa fratelui Cristian unde am continuat părtăşia împreună cu familia dânsului şi a familiei prezbiterului Marian. După o altă scurtă noapte ne-am luat rămas bun şi am plecat spre Constanţa.

10 iulie Constanţa

După aproximativ 5-6 ore de condus am ajuns la casa verilor mei Marius, Gabi şi Cristi Băcioiu. După descărcarea bagajelor şi o scurtă odihnă am plecat spre Biserica Baptistă nr. 1 din Constanţa pentru prima seară apologetică pe tema „Un Domn, O Credinţă, un Botez”. M-am întâlnit cu păstorul Marian Ghiţă, un prieten din tinereţe. După câteva minute de părtăşie personală cu Marian, am mers în sala bisericii, unde plin de emoţii pierd firul prezentării, cerând ajutor special Domnului. Fiecare faţa cunoscută ajunge să-mi facă un semn special de bun venit, astfel că a trebuit să evit feţele fraţilor să nu mă pierd în mările emoţiilor personale.

La sfârșitul serii am avut ocazia să salut personal întreaga biserică, retrăgându-mă spre casă.

11 iulie Constanţa

De dimineaţă a trebuit să plec spre Biserica Baptistă nr. 3 unde Cristian Samuel păstoreşte. Aici a avut loc întâlnirea misiunii Betania la care au participat peste 80 de bătrâni, ajungând să mă întâlnesc cu o parte din cei 40 de bătrâni care m-au susţinut pe braţe de rugăciune pe durata acestei călătorii misionare. A fost o dimineaţă memorabilă unde m-am întâlnit cu „vitejii genunchilor”, a celor care nu se obosesc să ajute lucrarea Domnului pe genunchi la rugăciune.

Nu am cuvinte de a descrie această dimineaţă, având parte de o înviorare şi plăcere de a fi cu copii Domnului. La prânz am fost invitat la o părtăşie specială cu membri voluntari a misiunii Betania, având oportunitatea de ai cunoaşte şi a împărtăşi cu ei experienţele călătoriei şi a chemării pe care am primit-o din partea Domnului.

După-amiază la orele 16,00 am ajuns la întrunirea tinerilor de la Biserica Baptistă nr. 2, unde vărul meu Marius Băcioiu este implicat. Aici am avut oportunitatea de a fi cu tineretul bisericii şi invitaţii adunării, lăudând şi împărtăşind din cuvântul Domnului. În jurul orei 17,20 a trebuit să mă grăbesc spre Biserica Baptistă nr. 1 la a doua seară apologetică.

A doua seară a fost mai caldă, având posibilitatea de a spune fraţilor de lucrările misiunii Vox Dei, de cea ce se face şi prin cine. Această seară se termină printr-o încurajare la o trăire sfântă ca copii a lui Dumnezeu.

12 iulie Constanţa

De dimineaţă m-am re-întors la adunarea sfinţilor de la Biserica Baptistă nr. 1 unde am avut ultimul mesaj pe tema „Biserica lui Cristos este Vie”. Aici am făcut accent pe necesitatea trăiri în unitate, a rolului pe care biserica îl are şi fiecare din robii lui Cristos. Am adus cuvântul Domnului ca pentru ultima oară. La sfârşit mi-am luat rămas bun, neștiind dacă voi ajunge să-i mai văd, ultima oară vizitând această adunare având loc în urmă cu 19 ani. După multe îmbrăţişări mi-am luat la revedere plecând la casa familiei Băcioiu, unde unchiul meu Vasile celebra ziua de naştere.  

După amiază la orele 15,00 eram la Biserica Baptistă din Basarabi, o adunare mică cu o clădire excepţională, o adunare cu o istorie bogată printre care şi istoria slujirii bunicului meu. De fapt aici bunicul meu Stefan Dumitru m-a pus pentru prima dată să iau cuvântul la şcoala duminicală. M-am bucurat cu fraţii vorbind pe tema „Necesitatea păstrării identităţii creştine”. Despărţirea a fost emoţională, cerând frățietății să rămână în învăţătura înaintaşilor lor.

Seara am fost la Biserica Baptistă nr. 2 unde fratele Daniel Fodorean slujeşte. Aici am avut ocazia să împărtăşesc din cuvântul Domnului aducând aminte frățietății de necesitatea trăirii în unitate, o temă destul de clară a acestei călătorii misionare. După terminarea serviciului am ajuns să cunosc mai bine pe fratele Daniel, să ne bucurăm de slujirea şi învrednicirea pe care am primit-o din partea Domnului.

13-14 iulie Constanţa

Aceste două zile au fost dedicate familiei mele din Constanţa. Au fost doua zile scurte de vizite şi o introducere a băiatului meu la zilele copilăriei mele, a oraşului şi locurile unde am crescut.

15 iulie Bucureşti

După o dimineaţă în familie, după-amiază am plecat spre Bucureşti. Vărul meu Gabi Băcioiu făcându-mi plăcerea de a mă conduce pe ultima sută de metri spre ultima seară apologetică care avea să fie susţinută la Biserica Harul – București, unde Ioan Ceuta păstorește. După o întârziere neprevăzută datorită străzilor în construcţie şi a traficului aglomerat, ajung la adunare cu un minut înainte de a se începe seara.

Cu ajutorul Domnului am ţinut ultima seară pe tema „Cunoscându-l pe Mesia”, o seară binecuvântată care ajunge să se încheie cu punerea mâinilor peste cei care au ajuns să fie implicaţi în lucrările misiunii incluzând Caius şi Marcus Obeada, Laurenţiu şi Luminiţa Nica, Gabi Băcioiu. Turneul se încheie cu o invitaţie specială de a reveni la Bucureşti nu pentru o zi ci pentru o săptămână.

Concluzii

 

Anul 2009 nu s-a terminat, totuşi ajunge să fie un an special nu numai datorită celebrărilor anilor de slujire, ci şi datorită posibilităţii de a cunoaşte şi asculta mărturiile celor care citesc şi se folosesc de paginile publicaţiilor. Prin călătoria făcută în România am ajuns să întâlnesc fraţi şi surori care citesc fervent articolele şi publicaţiile lansate săptămânal şi lunar. Am ajuns să fiu invitat de fraţi care nu m-au cunoscut personal dar au cunoscut scrierile şi mărturiile personale. Am întâlnit mai mulţi presbiteri care lunar fac copii la articolele publicaţiilor pentru o distribuire la adunările unde slujesc sau în cursul vizetelor pe care le fac celor nevoiaşi.

Turneul apologetic mi-a dat posibilitatea de a vedea şi auzi mărturia celor care au ajuns să fie întăriţi, a celor care au ajuns în contact cu lucrările misiunii Vox Dei, fără să fi ştiut de existenţa sau de lucrarea acestor robi a lui Cristos care în tăcere ajung să folosească această unealtă. Vox Dei nu a apărut datorită unei dorinţe, ci datorită unei necesităţi pe care Dumnezeu a găsit cu cale să o satisfacă adunării sfinţilor. Vox Dei este o unealtă de care Domnul se foloseşte şi se va folosi atâta timp cât El va găsi cu cale să o folosească.

Şapte ani de la învrednicirea începeri unei astfel de lucrări în ciuda respingeri de a mă implica în orice lucrare care avea să fie cu frăţietatea română. Ca un Iona, am fugit de orice legătura sau lucrare în mijlocul poporului în care m-am născut. Totuşi, Domnul în îndurarea Sa a avut milă de mine să mă învrednicească la o lucrare începută pe zeciuiala copiilor mei, continuând şi în zilele acestea fără sponsorizări bisericeşti, fără ajutorul financiar din partea altora, ci numai din îndurarea Domnului şi zeciuiala şi jertfa unei familii sărace pe nume Obeada.

Domnul din totdeauna a reuşit să facă minuni şi să-şi facă planurile din sărăcia altora şi binecuvântarea Sa. Paşii mici a credinţei au ajuns în timp să fie acei mari paşi pe care am ajuns să-i citim cu plăcere în istoria mărturiei copiilor lui Dumnezeu. Domnul a dat şi va continua să dea binecuvântare lucrărilor Sale!

Coram Deo!

sus