Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 NOSTRA AETATE
 

 

 

August 2006
Caută în site
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Eseuri Creştine
Umor
Proiectul Betania
Mărturisiri
Pagina Femeii
Mass-Media
Ştiri
Lectură Creştină
Poşta Redacţiei

 


Nostra Aetate

În Zilele Noastre

 

Argumentum Ad Ignorantiam

Doctrina Trinităţii în limbajul teologilor primelor secole

de Caius Obeada

 

  

Octavian C. Obeada, Presedintele Misiunii Vox Dei

În urmă cu doi ani am avut ocazia de a comunica şi schimba o serie de idei referitor la doctrina Trinităţii cu un eretic care combătea această doctrină, punând sub semnul întrebării autenticitatea unor pasaje Biblice, susţinând că unii autori din primele secole au falsificat manuscrisele, incluzând formula Trinităţii ilegal.

 

După 2 ani am ajuns să am schimburi de idei cu un alt eretic care ignorând istoria Biserici primare face afirmaţia:

 

„Caius Obeada cu siguranţă nu te referi la învăţăturile apostolice pentru că scriptura nu conţine nici un argument pentru doctrina Trinităţii. Doar pe speculaţii se ajunge la această doctrină, nici nu e de mirare că prima idee apare în 325 şi crezul aşa cum este în ziua de azi doar în 382.”

 

Având în vedere mulţimea documentelor istorice pe care le avem, am hotărât să expun citate referitor la Trinitate, la persoana Fiului lui Dumnezeu: Isus Cristos, şi la persoana Duhului Sfânt, încercând să dovedesc că părinţii Bisericii primare nu au fost în neştiinţă cu privire la această doctrină. În baza citatelor folosite cu siguranţă ideea Trinităţii apare de la începutul istoriei Bisericii Primare.

 

Doctrina Trinităţii nu a fost pusă într-o formă scrisă până mai târziu când imperiul roman încetează prigoana, iar Biserica Primară capătă libertatea de a se reuni în forma de concilii locale şi ecumenice cu scopul de a formula într-o formă definitivă Crezul Bisericii. Faptul că Conciliile Bisericii din secolul 4 stabileşte în mod scris o serie de doctrine, aceasta nu dovedeşte că învăţăturile Bisericii Primare nu ar fi existat până atunci.

 

Citatele folosite în acest articol au scopul de a da o idee generală a diferiţi teologi şi apologeţi din primele secole în concepţia şi înţelegerea doctrinei Trinităţii. Trebuie să menţionez ca nu m-am folosit de toate citatele scrise de Tertulian şi Origen, având în vedere că un articol de viitor va trata doctrina Trinităţii expusă de Tertulian şi Origen.

 

Didache (50-120). Didache mai este cunoscuta şi drept "Învăţătura celor 12 apostoli". A fost, probabil, scrisă în jurul anilor 65-80 D. HR. şi se presupune că este învăţătura pe care au dat-o apostolii neamurilor despre viaţă şi moarte, despre rânduiala în biserică, despre post, botez, rugăciune, etc.

 

„7:1 în ceea ce priveşte botezul, aşa să faceţi: după ce aţi rostit toate aceste învăţături / acest crez, botezaţi în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, în apa curgătoare;

7:2 dar, daca nu aveţi apă curgătoare, botezaţi în orice altă apă şi, dacă nu puteţi boteza în apă rece, alegeţi apa caldă;

7:3 dar, daca nu aveţi de nici una, turnaţi apa peste cap de trei ori, în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.” (1)

 

Epistola lui Barnaba (Alexandria, 70-135). Epistola lui Barnaba este un mic tratat teologic (nu o epistolă), care dezbate întrebări cu care s-au confruntat urmaşii lui Isus încă din primele zile ale lucrării Sale: cum ar trebui să interpreteze creştinii Scripturile evreieşti? Care este natura relaţiei dintre creştinism şi iudaism?

 

„14:9 Iarăşi, profetul spune: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc prinşilor de război eliberarea şi orbilor căpătarea vederii, să vestesc anul de îndurare al Domnului şi ziua răsplătirii, să mângâi pe toţi cei ce jelesc”. (2)

 

Clement din Roma (80 – 140). Prima Epistolă. Probabil Clement era unul dintre neamuri, adică un roman. Se pare că el a fost la Filipi cu Sfântul Apostol Pavel (57 d.Hr.) în momente în care aceea biserică, întâia născută a vestului, trecea prin mari încercări ale credinţei. Acolo, împreună cu femei sfinte şi alţii, el a slujit apostolului şi sfinţilor.

 

„Prin urmare, hai să ne alipim de cei buni şi neprihăniţi, pentru că ei sunt aleşii lui Dumnezeu. De ce există lupte, şi zarvă, şi partide, şi schisme şi războaie între voi? Nu avem noi [toţi] un Dumnezeu şi un Christos? Nu un singur Duh al harului a fost turnat peste noi? Şi nu avem noi o singură chemare în Christos?” (3)

 

Policarp (70-155/160). Ucenicul apostolului Ioan şi episcopul din Smirna:

 

„O Doamne Dumnezeu cel atotputernic...te binecuvânt şi te glorific prin eternul şi cerescul marele preot Isus Cristos, Fiul tău cel iubit, prin care să fi glorificat, cu El şi cu Duhul Sfânt, acum şi pentru vecie.” (n. 14, ed. Funk; PG 5.1040).

 

„Nu l-au mai bătut în cuie, ci doar l-au legat. Iar el, punându-şi mâinile la spate şi fiind legat ca un berbec ales [luat] dintr-o mare turmă pentru jertfă şi pregătit să fie o ardere de tot plăcută lui Dumnezeu, a privit spre cer şi a spus: „O, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, Tatăl preaiubitului şi binecuvântatului Fiu Isus Cristos, prin care am primit cunoştinţa Ta, Dumnezeul îngerilor şi puterilor, al oricărei făpturi şi al întregului neam al celor neprihăniţi care trăiesc înaintea Ta, Îţi aduc mulţumiri că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi pentru acest ceas, ca să fac parte din numărul martirilor Tăi, în paharul lui Cristos, pentru învierea şi viaţa veşnică a sufletului şi a trupului, prin neputrezirea [oferită] de Duhul Sfânt. Fie ca printre ei să fiu primit şi eu astăzi înaintea Ta, ca o jertfă grasă şi plăcută, după cum Tu, Dumnezeul adevărat, ai stabilit mai dinainte, mi-ai revelat şi acum ai îndeplinit. De aceea Te laud pentru toate lucrurile, Te binecuvântez, Te slăvesc, împreună cu veşnicul şi cerescul Isus Cristos, preaiubitul Tău Fiu, împreună cu care dau slavă Tatălui şi Duhului Sfânt acum şi în veacurile viitoare. Amin.” (4)

 

„Vă dorim, fraţilor, toată fericirea, în vreme ce umblaţi potrivit cu doctrina Evangheliei lui Isus Cristos; împreună cu El dăm slavă lui Dumnezeu Tatăl şi Duhului Sfânt, pentru mântuirea sfinţilor Săi aleşi, după al căror exemplu a suferit binecuvântatul Policarp; fie ca prin urmarea paşilor lui să ajungem şi noi în împărăţia lui Isus Cristos! Caius a transcris aceste lucruri după o copie a lui Irineu (care a fost un ucenic al lui Policarp), el însuşi un apropiat al lui Irineu. Iar eu, Socrates, le-am transcris în Corint după o copie a lui Caius. Harul fie cu voi toţi.” (5)

 

Iustin Martirul (100?-165?). Apologet creştin şi martir:

 

„Căci ei primesc atunci spălarea cu apă, în numele lui Dumnezeu, Tatăl şi Domnul universului, al Mântuitorului nostru, Isus Cristos şi al Duhului Sfânt.” (PRIMA APOLOGIE A LUI IUSTIN, LXI – BOTEZUL CREŞTINILOR) (6)

 

„După cum Melhisedec a fost descris de Moise drept preot al Celui Prea Înalt, a fost preot al celor necircumcişi şi l-a binecuvântat şi l-a circumcis pe Avraam, care i-a dat zeciuială, la fel a arătat Dumnezeu că Preotul Lui cel veşnic, pe care Duhul Sfânt Îl numeşte şi Domn, va fi preotul celor necircumcişi.” (7)

 

„...ci doar trebuia să se prezinte curaţi înaintea energiei Duhului Sfânt pentru ca acesta, coborând din cer şi folosindu-i pe oamenii neprihăniţi ca pe o harpă sau o liră, să ne descopere cunoaşterea lucrurilor divine şi cereşti.” (8)

 

„Prin urmare, suntem numiţi atei. Şi noi mărturisim că suntem atei în ceea ce priveşte acest fel de zei, dar nu în legătură cu Dumnezeul cel adevărat, Tatăl neprihănirii, al cumpătării şi al altor virtuţi, Cel în care nu se găseşte necurăţie. Dar atât pe El, cât şi pe Fiul (care a venit de la El şi ne-a învăţat aceste lucruri şi oştirea de îngeri buni care-L urmează şi sunt făcuţi asemeni Lui) şi pe Duhul profetic noi Îi adorăm şi ne închinăm Lor, căci Îi cunoaştem pe bună dreptate şi în adevăr şi declarăm ceea ce am fost învăţaţi, fără duşmănie, tuturor celor care doresc să afle.” (9)

 

„Căci nimeni nu poate rosti numele Dumnezeului inefabil. Dacă cineva îndrăzneşte să spună că are vreun nume, aiurează într-o nebunie deznădăjduită. Iar această spălare este numită iluminare, pentru că cei ce învaţă aceste lucruri sunt iluminaţi în înţelegerea lor. Cel iluminat este spălat şi în numele lui Isus, care a fost răstignit în timpul lui Pilat din Pont, şi în numele Duhului Sfânt, care a prevestit toate lucrurile cu privire la Isus, prin profeţi.” (10)

 

„Aşa cum am arătat deja, şi Isus, pe când era cu ei, a spus: „Nimeni nu cunoaşte pe Tatăl afară de Fiul, nici pe Fiul, afară de Tatăl şi de cei cărora vrea El să li-L descopere”. Prin urmare, iudeii, fiind în întregime de părerea că Tatăl universului i-a vorbit lui Moise, deşi, în realitate, Cel ce i-a vorbit era Fiul lui Dumnezeu, care este numit deopotrivă Înger şi Apostol, sunt acuzaţi pe drept, atât de Duhul profeţiei cât şi de Cristos Însuşi, de faptul că nu Îl cunosc nici pe Tatăl, nici pe Fiul. Căci cei ce afirmă că Fiul este Tatăl, dovedesc faptul că nici nu Îl cunosc pe Tatăl, nici faptul că Tatăl universului are un Fiu, Cuvântul întâi-născut al lui Dumnezeu, care este şi El Dumnezeu.” (11)

 

„După ce încheiem rugăciunile, ne salutăm unii pe alţii cu o sărutare. Apoi sunt aduse conducătorului fraţilor pâine şi un pahar cu vin amestecat cu apă; acesta le ia, dă laudă şi slavă Tatălui universului, în numele Fiului şi al Duhului Sfânt şi aduce mulţumiri prelungi pentru faptul că am fost socotiţi vrednici să primim aceste lucruri din mâinile Lui. Iar când el a încheiat rugăciunile şi mulţumirile, toţi cei prezenţi îşi exprimă acordul, spunând „Amin”.” (12)

 

„După aceea, noi ne amintim mereu unii altora aceste lucruri. Iar cei bogaţi dintre noi îi ajută pe cei nevoiaşi, noi rămânem mereu împreună şi, pentru toate lucrurile care ne sunt date, Îl binecuvântăm pe Creatorul tuturor, prin Fiul Său, Isus Cristos şi prin Duhul Sfânt. Iar în ziua de duminică, toţi cei ce locuiesc la oraş sau la ţară se adună împreună într-un loc şi citesc memoriile apostolilor şi scrierile profeţilor, atât cât îngăduie timpul. Iar după ce a terminat cel care citeşte, conducătorul dă instrucţiuni verbal şi îndeamnă la imitarea acestor lucruri bune.” (13)

 

Ignatius din Antiohia (a murit în jurul anilor 98/117). Episcop din Antiohia care a scris în apărarea Creştinismului.

 

„În Cristos Isus Domnul nostru, prin care şi cu care glorie şi putere sa fie aduse Tatălui cu Duhului Sfânt pe vecie.” (n. 7; PG 5.988).

 

„....pentru ca, adunându-ne împreună, potrivit cu vremea martirajului său, să putem avea părtăşie cu învingătorul şi nobilul martir al lui Cristos, care l-a călcat în picioare pe diavol şi şi-a desăvârşit drumul pe care, din dragoste pentru Cristos, îl dorise, în Isus Cristos, Domnul nostru; prin El şi cu El, fie slava şi puterea Tatălui, împreună cu Duhul Sfânt, pentru totdeauna! Amin.” (14)

 

„Ignaţiu, numit şi Theophorus, către Biserica din Efes din Asia, care merita să fie felicitată, binecuvântată aşa cum este cu măreţie prin atotputernicia Dumnezeului Tată. Predestinată din Eternitate pentru o glorie care este nesfârşită şi neschimbată, unită şi aleasă prin adevărata suferinţă prin voinţa Tatălui în Isus Cristos Dumnezeul nostru...” (15)

 

„Este un singur Medic, care este trup şi duh, născut şi ne născut, care este Dumnezeu în om, adevărata viaţă în moarte, din Maria şi Dumnezeu, înainte să aibe abilitatea să sufere şi după aceia să nu mai sufere, Isus Cristos Domnul nostru.” (16)

 

„Tu eşti ca nişte pietre pentru un templu a Tatălui, pregătit pentru edificiu Dumnezeului Tată, ridicat la înălţimi prin macaraua lui Isus Cristos, care este crucea, folosind pentru sfoară pe Duhul Sfânt. Credinţa ta este cea ce te ridică, şi dragostea este drumul care te duce la Dumnezeu.” (17)

 

„Dumnezeul nostru, Isus Cristos, a fost prin Maria prin planul lui Dumnezeu: prin sămânţa lui David, este adevărat, dar şi prin Duhul Sfânt.” (18)

 

„Profeţii care erau oamenii lui Dumnezeu, au trăit în acord cu Isus Cristos. Din cauza asta au fost persecutaţi, inspiraţi ca şi cum ar fi prin har să convingă pe neascultători că este un singur Dumnezeu, care se manifestă prin Fiul Său, Isus Cristos, care este Cuvântul venit din tăcere, şi care a fost în toate după plăcerea Celui care L-a trimis... prin care taină am primit credinţa, prin care am şi suferit ca să fim găsişi ca ucenici a Lui Isus Cristos, singurul nostru Învăţător... cum am putea să trăim fără El pe când şi profeţii erau ucenici în Spirit, şi la care se uitau ca şi la un Învăţător...” (19)

 

„Aveţi grijă deci, să fiţi confirmaţi în legile Domnului şi a Apostolilor, ca în orice lucru pe care îl faceţi, să vă îmbogăţiţi în trup şi în suflet, în credinţă şi în dragoste, în Fiul şi în Tatăl şi în Spirit, în început şi în sfârşit, împreună cu voi şi cu venerabilul episcop....” (20)

 

Aristides din Atena 140. Un apologet şi filozof care a prezentat credinţa împăratului Hadrian când a vizitat Atena în jurul anului 125.

 

„Creştinii îşi trag originea în Domnul Isus Cristos. Cel ce a venit din ceruri în Duhul Sfânt pentru mântuirea omenirii este mărturisit să fie Fiul Dumnezeului Cel Mare. El a fost născut dintr-o sfântă Fecioară fără sămânţa unui bărbat, şi a luat trup fără sfidare, şi a apărut printre oameni să-i cheme de la eroarea Politeismului... cei care au continuat să ţină dreptatea care a fost predicată de ucenicii Săi chemaţi Creştini. Ei sunt acei care, mai presus ca şi orice om de pe pământ, au găsit adevărul; pentru că ei au recunoscut pe Dumnezeu, Creatorul şi Făcătorul tuturor lucrurilor, în singurul Fiu şi în Duhul Sfânt. În afară de El, nu au adorat nici un alt dumnezeu. Ei au avut legea lui Isus Cristos scrisă pe inimile lor.....” (21)

 

„(Creştini) sunt acei care, mai presus de toţi oameni de pe pământ, au găsit adevărul, pentru că recunosc pe Dumnezeu, Creatorul şi Făcătorul tuturor lucrurilor, în singurul Fiu şi Duhul Sfânt.” (22)

 

Epistula Apostolorum 140 -150. Epistola Apostolică este cunoscută sub numele Epistola Apostolilor. Deşi ea a fost scrisă original în greacă, ea s-a păstrat prin traducerile în limba coptă şi în etiopiană.

 

„În Dumnezeu, Domnul, Fiul lui Dumnezeu, noi credem că el este cuvântul întrupat: care a luat un trup în sfânta fecioară Maria, născut prin Duhul Sfânt, nu prin dorinţa (pofta) cărnii, ci prin voia lui Dumnezeu: că el a fost înfăşurat în scutece în Betleem şi a fost însemnat, şi a crescut şi a ajuns la vârsta maturităţii, când şi noi am crezut în el.”(23)

 

Irineu (115-190). Când erau copil asculta pe Policarp, ucenicul apostolului Ioan, mai târziu devenind episcopul din Lyons.

 

„Biserica, deşi a fost dispersată în toată lumea, chiar până la capătul pământului, a primit de la apostoli şi de la ucenicii lor aceasta credinţă: [Ea crede] într-un Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Creatorul cerului, a pământului, a mării şi a tuturor lucrurilor care sunt în ele; şi într-unul Hristos Isus, Fiul lui Dumnezeu, care s-a întrupat pentru mântuirea noastră; şi în Duhul Sfânt, care a proclamat prin profeţi voile lui Dumnezeu, venirile, naşterea dintr-o fecioară, patimile, şi învierea din morţi, înălţarea la cer în trup a iubitului Hristos Isus, Domnul nostru, [viitoarea] Sa manifestare din cer în slava Tatălui „ca să adune toate lucrurile într-un,” ca să învie din nou în trup toată rasa umană, pentru ca în faţa lui Hristos Isus, Domnul nostru, Dumnezeu, Mântuitor şi Împărat, potrivit cu voia Tatălui invizibil, „să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de supt pământ, şi orice limbă să mărturisească” Lui, că El îi va judeca drept pe toţi; pentru că El îi va trimite „răutatea spirituală,” şi pe îngerii care au păcătuit şi au devenit apostaţi, împreună cu cei ne-evlavioşi, nedrepţi, răi şi păgâni dintre oameni, în focul veşnic; dar, exercitându-şi harul Său, va acorda nemurirea celor drepţi, sfinţi, şi celor care au păzit poruncile Sale şi au perseverat în dragostea Sa, unii de la începutul [cursului lor creştin], şi alţii de la [data] pocăinţei lor, şi îi va înconjura cu o slavă veşnică.” (CARTEA ÎNTÂI A LUI IRINEU X.1) (24)

 

„Ar trebui să lăsăm lucrurile despre acea natură a lui Dumnezeu care ne-a creat, fiind în cel mai sigur caz asiguraţi că Scripturile sunt într-adevăr perfecte, din moment ce ele au fost rostite prin Cuvântul lui Dumnezeu şi a Duhului Său;...” (25)

 

„Prin urmare Duhul lui Dumnezeu a coborât peste El, [Duhul] Celui care a fost promis prin profeţi că El îl va unge, aşa încât noi primind din abundenţă din ungerea Lui, să putem fi mântuiţi. Deci, aceasta [este mărturia] lui Matei.” (26)

 

„Dar este evident din cuvintele lui Petru că într-adevăr el a păstrat Dumnezeul care era deja cunoscut de ei; dar el a adus mărturie faţă de ei că Isus Christos era Fiul lui Dumnezeu, Judecătorul celor vii şi celor morţi, în care le-a şi poruncit să fie botezaţi pentru iertarea păcatelor; şi nu numai aceasta, dar el a mărturisit că Isus Însuşi a fost Fiul lui Dumnezeu, care, fiind uns cu Duhul Sfânt, este numit şi Isus Christos.” (27)

 

„Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie, adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate, şi de curvie, şi tot ceea ce nu doriţi să vă facă oamenii vouă, să nu le faceţi nici voi altora: lucruri de care dacă vă veţi feri, veţi face bine, umblând în Duhul Sfânt.” Atunci, din toate aceste pasaje este evident că ei nu au învăţat existenţa unui alt Tată, ci a dat noul legământ al libertăţii celor care mai la urmă au crezut în Dumnezeu prin Duhul Sfânt.” (28)

 

„Acest Duh l-a cerut David pentru rasa umană, zicând, „Şi întăreşte-mă cu Duhul Tău cel Sfânt;” şi care, aşa cum spune Luca, a coborât în ziua de Rusalii, după înălţarea Domnului, peste ucenici, având puterea de a permite accesul tuturor naţiunilor pe poarta vieţii şi la deschiderea noului legământ; şi de atunci încolo; cu un acord în toate limbile, ei au adus laude lui Dumnezeu, Duhul aducând triburile îndepărtate la unitate şi oferind Tatălui pârga tuturor naţiunilor. De aceea şi Domnul a promis că va trimite un Mângâietor, care ne va lega de Dumnezeu. Pentru că după cum un bulgăre de aluat nu se poate forma din ceva uscat fără ceva fluid, nici o bucată de pâine nu posedă unitate, deci, în acelaşi fel, noi, care suntem mulţi, nu putem fi făcuţi una în Christos Isus fără apa din cer. Şi aşa cum pământul uscat nu aduce roade până nu primeşte umezeala, în acelaşi fel şi noi, fiind la început un pom uscat, nu am fi putut nici odată să aducem roade pentru viaţă fără ploaia voluntară de sus. Pentru că trupurile noastre au primit unitatea între ele prin intermediul acelui înveliş care duce la nestricăciune; dar sufletele noastre prin intermediul Duhului. Prin urmare sunt necesare amândouă, pentru că amândouă contribuie la viaţa lui Dumnezeu, Domnul nostru este plin de compasiune faţă de femeia Samariteancă care greşeşte – care nu avea un bărbat, ci a comis adulter [având] mai multe căsătorii – arătându-i şi promiţându-i apa vie, aşa încât ea să nu mai înseteze, nici să nu se mai ostenească cu obţinerea apei proaspete printr-un efort, având în sine apa care să curgă în viaţa veşnică. Domnul, primind aceasta ca un dar din partea Tatălui Său, El însuşi o conferă celora care sunt părtaşi în El Însuşi, trimiţând Duhul Sfânt peste tot pământul.” (29)

 

„Duhul lui Dumnezeu a arătat prin profeţi lucrurile care aveau să vină, modelându-ne şi adaptându-ne cu scopul de a ne face supuşi lui Dumnezeu, însă rămânea încă de domeniul viitorul posibilitatea omului de a-L vedea [pe Dumnezeu], prin buna plăcere a Duhului Sfânt; de aceea, trebuia ca cei prin intermediul cărora erau anunţate lucrurile viitoare să Îl vadă pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu şi Fiul să nu fie numai anunţaţi profetic, ci să fie şi văzuţi de toţi cei care sunt sfinţiţi şi învăţaţi în ce priveşte lucrurile lui Dumnezeu, ca omul să fie disciplinat dinainte şi pregătit pentru primirea în slavă, care va fi descoperită la urmă în cei care Îl iubesc pe Dumnezeu.” (30)

 

Tatian 160-170 D. HR. Tatian era un asirian, dar nu ştim nimic foarte precis cu privire la timpul şi locul unde s-a născut. Epiphanius (Haer, xlvi.) afirmă că el era nativ din Mesopotamia; şi noi deducem din alte fapte constatate cu privire la el, că el a înflorit cam pe la mijlocul celui de-al doilea secol. El a fost la început un student nerăbdător al literaturii păgâne, şi se pare că a fost devotat în special cercetărilor în filozofie.

 

„Dar Duhul lui Dumnezeu nu este cu toţi, ci locuieşte împreună cu cei care trăiesc drept, şi se uneşte intim cu sufletul, prin profeţii el a înştiinţat alte suflete despre lucruri ascunse.” (31)

 

„Dar mai departe, ne rămâne să căutăm ceea ce am avut odată dar am pierdut, să unim sufletul cu Duhul Sfânt, şi să tânjim după unirea cu Dumnezeu.” (32)

 

Melito, Filozoful 165-175. Melito, episcop de Sardes, a ocupat cel dintâi loc între episcopii din Asia la mijlocul secolului al 2-lea datorită influenţei sale personale şi a activităţii sale literare. La scurt timp înainte de sfârşitul acelui secol, numele lui este menţionat de Polycrates din Efes în scrisoarea sa către Victor din Roma (Eus. H. E. v. 24.) ca fiind unul din luminătorii bisericii asiatice.

 

„Degetul Domnului – Duhul Sfânt, prin care se spune că au fost scrise tablele legii în Exod; şi în Evanghelie: „Dacă Eu prin degetul lui Dumnezeu scot demonii” (33)

 

Athenagoras Atenianul 175-180 Filozof şi Creştin. Ştim cu certitudine despre Athenagoras că a fost un filozof atenian care a îmbrăţişat Creştinismul, şi că Apologia sa, sau aşa cum o porecleşte el, „Ambasada” (πρεσβεινα), a fost prezentată Imperatorilor Aurelius şi Commodus, aproximativ în anul 177 d.Hr.

 

„Prin urmare, dacă Plato nu este un ateu pentru că a conceput un singur Dumnezeu necreat, Constructorul universului, nici noi, care recunoaşte şi susţinem cu tărie că El este Dumnezeu care a dat formă tuturor lucrurilor prin Logos şi le ţine în fiinţă prin Duhul Său, nu suntem atei.” (34)

 

„Dar noi avem, ca o mărturie pentru lucrurile pe care le percepem şi credem, profeţii, oameni care, călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu, au făcut afirmaţii despre Dumnezeu şi lucrurile lui Dumnezeu. Şi voi veţi admite, excelând mai mult decât toţi ceilalţi în inteligenţă şi reverenţă faţă de adevăratul Dumnezeu, că ar fi iraţional din partea noastră să încetăm să mai credem despre Duhul lui Dumnezeu, care a mişcat limba profeţilor ca pe nişte instrumente muzicale, şi să aderăm la simple opinii ale oamenilor.” (35)

 

„Capitolul X – Creştinii se închină Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt.

 

Prin urmare, noi nu suntem atei, este evident că recunoaştem un Dumnezeu, necreat, veşnic, invizibil, impasibil, incomprehensibil, nelimitat, care este perceptibil numai prin înţelegere şi raţiune, care este învăluit de lumină şi frumuseţe, duh, şi putere inexprimabilă, prin care a fost creat universul prin Logosul Său, şi a aşezat ordine în el, şi îl ţine în fiinţă – Am adus destule dovezi. [Eu zic „Logosul Său”], pentru că noi recunoaştem şi pe Fiul lui Dumnezeu. Să nu dăm voie nimănui să gândească ca ceva ridicol faptul că Dumnezeu ar putea avea un Fiu. Pentru că deşi poeţii, în ficţiunile lor, îi reprezintă pe dumnezei ca nefiind cu nimic mai buni decât oamenii, modul nostru de gândire, despre Dumnezeu Tatăl sau Fiul, nu este acelaşi cu al lor. Ci, Fiul lui Dumnezeu este Logosul Tatălui, în idee şi în acţiune; toate lucrurile au fost făcute după tiparul Său şi prin El, Tatăl şi Fiul fiind una. Şi, Fiul fiind în Tatăl şi Tatăl în Fiul, în unitate şi puterea Duhului, înţelegerea şi raţiune (.......) Tatălui este Fiul lui Dumnezeu. Dar, dacă în inteligenţa voastră remarcabilă, se va întâmpla să faceţi cercetări cu privire la ce înseamnă Fiul, eu vă voi explica pe scurt că El este primul produs al Tatălui; nu ca şi cum ar fi fost adus în existenţă (pentru că de la început, Dumnezeu, care este mintea eternă [....] a avut Logosul în sine, fiind din eternitate pătruns de Logos [......]) ci ca cel ce a ieşit pentru a fi ideea şi puterea energizatoare a tuturor lucrurilor materiale, care zac ca o natură fără atribute şi un pământ inactiv, particulele mai mari fiind mixate cu cele mai mici. Şi Duhul profetic este în acord cu afirmaţiile noastre. Acesta zice: „Domnul m-a făcut pe mine, prima dintre lucrările Sale.” Şi Duhul Sfânt Însuşi, care a lucrat în profeţi, susţinem că este un eflux a lui Dumnezeu, curgând din Sine, şi întorcându-se înapoi ca o rază de soare. Atunci, cine nu va fi uimit să audă că, oameni care vorbesc de Dumnezeu Tatăl, şi despre Dumnezeu Fiul şi despre Duhul Sfânt , şi care declară atât puterea lor în unire cât şi distincţia lor în ordine, sunt numiţi atei? Nu că învăţătura noastră legată de natura divină este limitată la aceste puncte, dar noi recunoaştem şi o mulţime de îngeri şi slujitori , pe care Dumnezeu Creatorul şi Modelatorul lumii i-a distribuit şi numit în poziţiile lor prin Logosul Său, pentru a-i aşeza aproape de elemente, cerurile, lumea, de lucrurile din ea şi de minunata ordonare a acestora.” (36)

 

„...în timp ce oamenii care recunosc în viaţa prezentă o foarte mică valoare, şi care sunt mânaţi spre viaţa viitoare de acest unic lucru, că ei îl cunosc pe Dumnezeu şi Logosul Său, care este unitatea Fiului cu Tatăl, care este comuniunea Tatălui cu Fiul, ce este Duhul, care este unitatea dintre acestea trei, Duhul, Fiul, Tatăl şi care este distincţia lor în unitate; şi care ştiu că viaţa după care noi căutăm este mult mai bună decât poate fi descrisă în cuvinte, au siguranţa că noi intrăm în ea purificaţi de orice fapte rele...” (37)

 

„Dar, dacă recunoaşteţi un singur Dumnezeu, Stoicii ar putea spune, Cel suprem şi necreat şi etern, şi atât de multe trupuri compuse câte schimbări sunt în materie, şi zic că Duhul lui Dumnezeu, în timp ce domneşte peste materie, obţine, în concordanţă cu variaţiunile acesteia, o diversitate de nume pentru diferite forme ale materiei care vor deveni trupul lui Dumnezeu; dar atunci când elementele sunt distruse în conflagraţie, în mod necesar numele vor pieri împreună cu formele, numai Duhul lui Dumnezeu rămâne.” (38)

 

Melito, Filozoful 165-175. Melito, episcop de Sardes, a ocupat cel dintâi loc între episcopii din Asia la mijlocul secolului al 2-lea datorită influenţei sale personale şi a activităţii sale literare. La scurt timp înainte de sfârşitul acelui secol, numele lui este menţionat de Polycrates din Efes în scrisoarea sa către Victor din Roma (Eus. H. E. v. 24.) ca fiind unul din luminătorii bisericii asiatice.

 

„Activităţile lui Cristos după botez, şi în mod special minunile Sale, au dat o indicaţie şi o siguranţă lumii a Dumnezeirii ascunsă în trupul Său. Fiind Dumnezeu şi în acelaşi timp un om perfect, El a dat indicaţii pozitive referitor la cele două naturi ale Sale: a Dumnezeirii sale, prin minunile făcute în cei trei ani după botezul Său: în umanitatea Sa, în cei treizeci de ani înainte de botezul Său, timp în care, din cauza condiţiilor Sale în acord cu trupul Său, El a ascuns semnele Dumnezeirii Sale, fiind adevăratul Dumnezeu care a existat înainte de veacuri.” (39)

 

Theophilus din Antiohia 181. Un apologet asemănător lui Iustin şi Irineu, unul dintre primii comentatori a Evangheliilor şi unul dintre primii istorici Creştini a Bisericii vechiului Testament.

 

„Deci Dumnezeu, având Cuvântul Său (Fiul) înăuntru organelor Sale, l-a făcut, emiţându-L împreună cu Înţelepciunea Sa (Duhul Sfânt), înaintea tuturor lucrurilor. El a avut acest Cuvânt ca Ajutor în lucrurile pe care le-a făcut, şi prin El toate lucrurile au fost create. El a fost chemat Începutul (Apoc. 3:14) pentru că El conduce şi are putere peste toate lucrurile făcute de El... „Deci El, fiind Duhul lui Dumnezeu, Începutul, Înţelepciunea şi Puterea Dumnezeului Cel Mare, s-a pogorât peste profeţi şi prin ei au vorbit despre creaţia lumii şi despre restul lucrurilor, pentru că profeţii nu au existat când lumea a fost făcută, dar a fost Înţelepciunea, care a fost în El şi care a fost a lui Dumnezeu, şi Sfântul Său Cuvânt, care este prezent din Eternitate cu El.”(40)

 

„Cele trei zile înainte de creaţia luminătorilor sunt un exemplu a Trinităţii (este prima data când termenul Trinitate este găsit în manuscrise făcând referinţă la Dumnezeu): Dumnezeu (Tatăl), Cuvântul Său (Fiul), şi Înţelepciunea Sa (Duhul Sfânt).” (41)

 

„Şi ce altceva este vocea aceasta, doar Cuvântul lui Dumnezeu, care este Fiul Său, nu ca şi poeţii şi scriitori miturilor care spun despre fii dumnezeilor făcuţi prin împreunare, dar, cum adevărul ne spune, Cuvântul care a existat din totdeauna înăuntru inimii lui Dumnezeu? Pentru că înainte ca orice să fie creat, El a avut acest Consiliu, fiind Mintea şi Gândul Său; şi când Dumnezeu a vrut să creeze cea ce a decis, El a făcut Cuvântul Său, născut înaintea tuturor lucrurilor, fără să se fi golit de Cuvânt, dar făcând Cuvântul şi comunicând totdeauna cu Cuvântul Său.” (42)

 

„Aceasta este cea ce Scriptura ne învaţă, aşa cum şi toţi oameni inspiraţi, printre care şi Ioan ne-a spus, „la început a fost Cuvântul, şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu” (Ioan 1:1), arătându-ne că la început Dumnezeu a fost singur, şi Cuvântul a fost în El. şi după aceea a spus, “Şi Cuvântul a fost Dumnezeu, şi toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic nu a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Deci Cuvântul, fiind Dumnezeu şi fiind emanat din Dumnezeu, este trimis în orişice loc la voinţa tatălui universului: şi când El vine, fiind trimis de El şi găsit în loc, El este auzit şi văzut.” (43)

 

Clement din Alexandria 150 – 216. Teolog grec şi capul şcolii de caticheză din Alexandria.

 

„Cuvântul, deci, Cristos, este cauza începuturilor din vechime – pentru că El a fost în Dumnezeu – şi în noi însuşi. Şi acum, acelaşi Cuvânt a venit ca om. El singur este şi Dumnezeu şi om, sursa tuturor lucrurilor bune... El este noua cântare, manifestaţia care acum a fost făcută între noi, a Cuvântului care a existat de la început şi din înaintea începuturilor. Mântuitorul, care a existat mai dinainte, s-a făcut văzut numai la sfârşit. El care s-a arătat este în Cel care Este; pentru că Cuvântul era cu Dumnezeu (Ioan 1:1), Cuvântul prin care toate lucrurile au fost făcute, a venit ca Învăţătorul nostru; şi El, care ne-a dat viaţă la început, când, ca Creator al nostru, ne-a făcut, şi acum că a venit ca Învăţător, ne-a învăţat să trăim bine, ca mai târziu ca Dumnezeu, El să ne îmbrace în abundenţă cu viaţă veşnică.” (44)

 

„În ciuda aparenţei, dar în realitate Adorat, Înlocuitorul, Mântuitorul, Cel ce ne-a luat locul, Cuvântul Dumnezeiesc, El care cu adevărat este adevăratul Dumnezeu, El care este la acelaşi nivel cu Domnul Universului pentru că El era Fiul Său – şi Cuvântul era Dumnezeu (Ioan 1:1)” (45)

 

Deci, El a fost şi cine El a fost a fost demonstrat prin cea ce El a învăţat şi făcut. El s-a făcut văzut ca Străjerul adevărului, Mijlocitorul şi Mântuitorul, Cuvântul, Fântâna vieţii şi a Păcii care a fost revărsată peste faţa pământului; şi prin El, am putea spune, universul a devenit un ocean de lucruri bune....” (46)

 

„Nimic nu există în afară de cea ce Dumnezeu a făcut să fie. Deci, nimic nu există care să fie urât de Dumnezeu; şi nimic nu există să fie urât de Cuvânt. Amândoi sunt una, amândoi sunt Dumnezeu; pentru că se spune: “La început Cuvântul a fost în Dumnezeu, şi Cuvântul a fost Dumnezeu (Ioan 1;1).” (47)

 

“Că aceasta este o taină este destul de clar: Dumnezeu este în om, şi omul este în Dumnezeu, Mijlocitorul împlinind voia Tatălui. Mijlocitorul este Cuvântul care este acelaşi pentru amândoi, fiind Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul omului.” (48)

 

„Când (Ioan) a spus: „Cea ce a fost de la început (1 Ioan 1:1)”, el a atins generaţii fără începutul Fiului, care este egal cu Tatăl. Deci „A fost” este indicativ a unei eternităţi fără început, aşa cum şi Cuvântul însuşi, care este Fiul, fiind una cu Tatăl în ce priveşte egalitatea substanţei, este etern şi ne-creat. Că Cuvântul a existat din totdeauna este văzut în cuvintele care spun: „La început a fost Cuvântul” (Ioan 1:1) (49)

 

Tertulian (160-215). Apologet şi teolog care a scris în apărarea Creştinismului.

 

„Noi credem că sunt doi, Tatăl şi Fiul, şi trei cu Duhul Sfânt, şi acest număr este făcut prin calea mântuirii...(care) aduce unitate în trinitate, legându-i pe trei, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Ei sunt trei nu în demnitate, dar în stadiu, nu în substanţă dar în formă, nu în putere dar în fel. Ei sunt din aceiaşi substanţă şi putere, pentru că este un singur Dumnezeu din care aceste stadii, forme şi feluri sau dezvoltat în numele Tatălui, Fiului şi a Duhului Sfânt.” (50).

 

Hippolytus din Roma 200.

 

„Dumnezeu, existând singur şi nimeni fiind egal cu El, a dorit să creeze lumea... În afară de El nu era nimeni: dar cu toate că era singur, El era Mare (sau existând în pluralitate). Pentru că El nu era fără voinţă, sau fără înţelepciune, sau fără putere, sau fără consultaţie. Toate erau în El, şi El era totul. Când El a vrut şi în maniera în care a vrut şi la timpul determinat de El, El a făcut cunoscut Cuvântul Său, prin care a creat toate lucrurile.... Şi având acest Cuvânt cu El însuşi, invizibil să creeze lumea, L-a făcut pe El vizibil. Înainte de toate prin vocea Sa, şi după aceea făcând lumină din lumină, L-a trimis pe El ... Aşa a apărut Altcineva în afară de El însuşi. Când spun Altcineva, oricum, nu spun că ar exista doi dumnezei. De fapt, este ca şi cum ar fi fost Lumină din Lumină, sau apă din fântână, sau raze din soare. Pentru că este o singură putere, care este din Toţi: şi Tatăl este Toţi, din care vine Puterea, Cuvântul.”

 

„Deci, hai să credem dragi fraţi, în acord cu tradiţia Apostolilor, că Dumnezeu Cuvântul a venit din ceruri în sfânta fecioară Maria, astfel, luând un trup prin ea şi de asemenea luând un suflet, vreau să spun un suflet raţional, şi devenind tot ce un om este în afară de păcat, El salvând pe cei căzuţi în imoralitate şi care au crezut în numele Său. În toate acestea, cuvântul adevărului ne este demonstrat: prin faptul că, tatăl este Una, şi Cuvântul Său, prin care a creat toate lucrurile, este prezent cu El.”

 

„Şi aşa cum am fost anunţaţi despre El, a venit şi s-a manifestat El însuşi, fiind un om nou dintr-o Fecioara şi Duh Sfânt. Ca Cuvânt, a avut de la Tatăl tot ce este ceresc, aşa cum de la Adam am avut ce este pământesc, devenind întrupat printr-o Fecioara. A venit în lume şi, în trup, S-a arătat ca Dumnezeu, chiar dacă era un om perfect care a venit la noi. El a fost făcut om, nu în aparenţă sau asemănare, ci în adevăr.” (51)

 

„Un Dumnezeu, primul şi singurul, Creator şi Domn al tuturor....acest singur şi Dumnezeu universal, reflectând, a adus mai înainte Cuvântul – nu ca un cuvânt în vorbire, dar ca un cuvânt mintal, Motivul tuturor lucrurilor. Numai El a produs din cea ce a existat: pentru că însuşi Tatăl este o existenţă, din care L-a făcut pe El. (adică, unul în fiinţă cu Tatăl aşa cum Crezul ne spune)

 

„Cuvântul este cauza acelor lucruri care au venit în existenţă, purtând în El însuşi voinţa Celui care a fost născut...numai Cuvântul Său este din El, şi care este Dumnezeu, devenind substanţa lui Dumnezeu...pentru că Cristos este Dumnezeu peste toate lucrurile. (Romani 9:5) (52)

 

„...prin Fiul tău, Isus Cristos Domnul nostru, prin care să fie gloria, puterea şi onoare Ţie, Tatălui şi Fiul cu Duhul Sfânt, acum şi pentru totdeauna din veci în veci. Amin.”

 

„Adunaţi-vă ca una în plinătatea Duhului Sfânt voi sfinţii care participaţi; şi confirmaţi credinţa lor în adevăr ca să putem lăuda şi glorifica prin Fiul Tău Isus Cristos, prin care glorie şi onoare să-ţi fie adusă, Tatălui şi Fiului cu Duhul Sfânt, în sfânta Ta biserică, acum şi în veci vecilor. Amin.”

 

„Şi acum, o Doamne, lasă ca Graţie să fie păstrat între noi, şi fă-ne în stare ca în credinţă, să Te putem laudă şi servi în simplicitatea inimii; prin Fiul Tău Isus Cristos, prin care glorie şi onoare îţi aducem, Tatălui şi Fiului cu Duhul Sfânt, în sfânta Ta biserică, acum şi în veci vecilor. Amin.”

 

 „O Dumnezeule care ai creat toate lucrurile şi care ai rânduit totul prin Cuvântul Tău; Tată a Domnului nostru Isus Cristos, pe care l-ai trimis să slujească conform voinţei tale şi să ne facă clar voinţa Ta, dă-ne graţia, şi îngrijirea, şi mângâierea Duhului Sfânt slujitorilor Tăi... prin Fiul Tău Isus Cristos, prin care glorie şi onoare să-ţi fie adusă, Tatălui şi Fiului cu Duhul Sfânt, în sfânta Ta biserică, acum şi în veci vecilor. Amin.”

 

„O Doamne Dumnezeule, care ne-ai făcut demni pentru iertarea păcatelor prin Duhul Sfânt spălaţi într-o naştere din nou, puşi în ei harul ca să poată sluji în acord cu voinţa Ta: pentru că glorie să-ţi fie adusă, Tatălui şi Fiului cu Duhul Sfânt, în sfânta Ta biserică, acum şi în veci vecilor. Amin.”

 

„Te ung cu ulei sfânt în Domnul, Atotputernicul Tată şi Isus Cristos şi Duhul Sfânt.” (53)

 

Origen (185-254). Teolog din Alexandria care a apărat Creştinismul prin scrierile sale.

 

„Dacă (Duhul Sfânt nu era veşnic aşa cum El este, şi a primit cunoştinţă la un moment dat şi după aceia a devenit Duhul Sfânt) dacă aşa ar fi stat lucrurile, Duhul Sfânt niciodată nu ar fi fost socotit în unitatea Trinităţii, împreună cu neschimbatul Tată şi Fiul Său, doar dacă El din totdeauna a fost Duhul Sfânt.(54)

 

„În plus, nimic în Trinitate poate sa fie considerat mai mic sau mai mare, atâta timp cât fântâna divinităţii conţine toate lucrurile prin cuvântul şi raţiunea Sa, şi prin Duhul gurii Sale sfinţeşte toate lucrurile care sunt demne de sfinţire...” (55)

 

Ciprian din Cartagina 250.

 

„El nu poate să aibă pe Dumnezeu ca Tată dacă nu are Biserica drept Mamă. Dacă orişicine în afara arcei lui Noe a putut să scape, s-ar putea ca cineva în afara umbrei Biserici va putea să scape... Domnul a spus, „Tatăl şi Eu suntem una” (Ioan 10:30) şi din nou este scris despre Tatăl Fiul şi Duhul Sfânt, şi toţi trei sunt una.(1 Ioan 5:7-8)”

 

„Nu este nimeni care crede în această Unitate a Bisericii care vine din stabilitatea divină şi care este sudată împreună după planurile cereşti, poate să fie separată, şi poate să fie separată prin dorinţa unor voinţe opozite? Orişicine nu se ţine strâns de această Unitatea, nu ţine legea lui Dumnezeu, şi nici nu ţine credinţa Tatălui şi a Fiului, şi nici nu are viaţă sau mântuire.” (56)

 

„Dacă Isus Cristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, El însuşi marele Preot a Dumnezeului Tată; şi dacă se oferă pe El însuşi ca jertfă Tatălui, şi dacă El ne porunceşte să facem asta în memoria Sa – atunci cu siguranţă preotul, care imită cea ce Cristos a făcut, cu adevărat lucrează în locul lui Cristos.” (57)

 

„Dacă cineva ar putea să fie botezat de un eretic, el cu siguranţă ar putea primi iertarea păcatelor. Dacă el ar primi iertarea păcatelor, el ar putea să fie sfinţit. Dacă ar fi sfinţit, ar putea să devină templu lui Dumnezeu. Dacă ar deveni templu lui Dumnezeu – aş pune întrebarea:

 

„A cărui Dumnezeu? A cărui Creator? Dar aceasta este imposibil, pentru că el nu crede în El. A lui Cristos? Unul care nu recunoaşte că Cristos este Dumnezeu nu poate să devină templu Său. Despre Duhul Sfânt? Fiind trei în unul, cum poate Duhul Sfânt să se împace cu cel care este un duşman fie al Fiului sau al Tatălui?”

 

„După înviere, când Domnul a trimis Apostolii la neamuri, a poruncit să boteze neamurile în numele Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt (matei 28:19). Cum poate unii să spună că cu toate că unul este botezat după umbra sau în afara Bisericii, DA, chiar şi împotriva Biserici, fără sa mai ţinem cont de cine sau cum, atâta timp cât este făcută în numele lui Cristos, iertarea păcatelor o să urmeze - când însuşi Cristos a poruncit neamurilor să fie botezate în întregime şi uniţi în Trinitate?” (58)

 

Sfântul Dionisius din Roma 262

 

„Următorul, deci, mă adresez celor care împart, taie şi distrug Monarhia (Domnia lui Dumnezeu), cea mai sfântă proclamaţie a Bisericii lui Dumnezeu, făcând din ea, aşa cum ar fi, trei puteri, diferite în substanţă, şi trei dumnezei. Am auzit că unii din catehişti şi învăţătorii cuvântului divin sunt printre primii în această învăţătură. Ei sunt, am putea spune, diametral opuşi opiniei lui Sabellius. Pentru că el, în blasfemia sa, spune că Fiul este Tatăl, şi invers. Dar ei proclamă că într-un fel ar fi trei dumnezei, când ei divid sfânta unitate în trei substanţe, străine una de alta şi complet separate.

 

„Este necesar, deci, ca Cuvântul Divin (Isus Cristos) să fie unit cu Dumnezeul Universului; şi cu Duhul Sfânt cel mai ascultat şi împărtăşit în Dumnezeire. Deci Trinitatea Divină trebuie unită şi adusă împreună în Una, un consiliu, aşa cum ar fi - ce vreau să spun, Dumnezeul Omnipotent a Universului.....”

 

„Nici că ar fi mai puţin vinovaţi cei care susţin că Fiul a fost creat, şi se gândesc că Domnul a fost făcut, ca şi cum El ar fi fost un lucru care cu adevărat a fost creat. Divina declaraţie mărturiseşte la o generaţie corespunzătoare care vine la El, dar nu la una modernă a unei creaţii.”

 

Este o blasfemie deci, şi nu una normală, dar cea mai gravă, să spui că Domnul oricum a fost creat. Pentru că dacă El a venit să fie Fiul, odată s-ar părea că nu a fost, dar dacă, aşa cum El însuşi a spus, El este în Tatăl, şi dacă, ştiind că Sfânta Scriptură zice, Cristos este Cuvântul şi Înţelepciunea şi Puterea, şi aceste atribute sunt puterile lui Dumnezeu, atunci El din totdeauna a existat. Dar dacă Fiul a devenit o fiinţă, atunci a fost un timp când aceste atribute nu au existat; şi consecvent, a fost un timp când Dumnezeu a fost fără ele - care este total absurd....”

 

„Atunci, deci, am putea noi să împărţim în trei dumnezeirea frumoasa şi divina Unitate; sau am putea să discredităm demnitatea şi maiestatea Domnului prin al numi un lucru creat. Dimpotrivă, noi trebuie să credem în Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, şi în Cristos Isus, Fiul Său, şi în Duhul Sfânt, şi că Cuvântul este unit cu Dumnezeul Universului. Pentru că El a spus; „Eu şi tatăl suntem Una” şi „Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine”. Aşa Divina Trinitate şi sfânta proclamaţie a Domniei vor fi prezervate.” (59)

 

Note de subsol:

 

  1. http://www.voxdeibaptist.org/didache_romaneste.htm

  2. http://www.voxdeibaptist.org/epistola_barnabas.htm

  3. http://www.voxdeibaptist.org/clement_rom.htm

  4. http://www.voxdeibaptist.org/martiraj_polycarp.htm

  5. http://www.voxdeibaptist.org/iustin_apologia01.htm

  6. http://www.voxdeibaptist.org/justin_trypho_rom.htm

  7. http://www.voxdeibaptist.org/justin_grecilor.htm

  8. http://www.voxdeibaptist.org/martiraj_ignatius.htm

  9. Justin Martyr First Apology 6

  10. Justin Martyr First Apology LXI

  11. Justin Martyr First Apology LXIII

  12. Justin Martyr First Apology LXV

  13. Justin Martyr First Apology LXVII

  14. http://www.voxdeibaptist.org/epistola_apostolilor.htm

  15. Letter to Ephesians addr; 7:2

  16. Letter to Ephesians addr; 9:1

  17. Letter to Ephesians addr; 18:2

  18. Jurgens, vol 1, p. 17-18

  19. Letter to the Magnesians 8:1-2

  20. Letter to the Magnesians 13:1

  21. Aristides of Athena Apology 15

  22. Aristides. Apology 16

  23. http://www.voxdeibaptist.org/Ireneu_Cartea01.htm

  24. http://www.voxdeibaptist.org/Ireneu_Cartea02.htm

  25. http://www.voxdeibaptist.org/Ireneu_Cartea03.htm

  26. ibid 12

  27. ibid 12

  28. ibid 12

  29. http://www.voxdeibaptist.org/Ireneu_Cartea04.htm

  30. http://www.voxdeibaptist.org/tatian_romaneste.htm

  31. ibid 9

  32. http://www.voxdeibaptist.org/melito_rom.htm

  33. http://www.voxdeibaptist.org/pledorie_athenagoras.htm

  34. ibid 14

  35. ibid 14

  36. ibid 14

  37. ibid 14

  38. ibid 14

  39. St. Melito of Sardes, Fragment în Anastasius of Sinai

  40. Theophilus of Antioch:To Autolycus 2:10

  41. Theophilus of Antioch:To Autolycus 2:15

  42. Theophilus of Antioch:To Autolycus 2:22

  43. Jurgens, p. 75-76

  44. Clement of Alexandria, Exhortation to the Greeks 1:7

  45. Clement of Alexandria, Exhortation to the Greeks 1; 10

  46. Clement of Alexandria, Exhortation to the Greeks 110:1,3

  47. Clement of Alexandria, Instructor of Children 1:8:62:3,4

  48. Clement of Alexandria, Instructor of Children 3:1:2:1

  49. fragment în Eusebius History, Bk 6 Ch 14

  50. Tertullian. Adv. Prax. 23; PL 2.156-7

  51. Hippolytus of Rome, Against Noetus 10, 11, 17

  52. Hippolytus of Rome, Refutation of all Heresies 10:32,33,34

  53. Hippolytus of Rome, The Apostolic Tradition 3, 4, 8, 9, 22

  54. Alexander Roberts and James Donaldson, eds., The Ante-Nicene Fathers, Grand Rapids: Eerdmans, 1975 rpt., Vol. 4, p. 253, de Principiis, 1.111.4

  55. Roberts and Donaldson, Ante-Nicene Fathers, Vol. 4, p. 255, de Principii., I. iii. 7

  56. Cyprian of Carthage, Unity of the Catholic Church 6

  57. Cyprian of Carthage, Letters 63:14

  58. Cyprian of Carthage, Letters 73:12; 73:18

  59. Dionysius of Rome to Dionysius of Alexandria 1-3

sus

horizontal rule

Nu ezita! Accesează pagina de CONTACT şi trimite-ne un email!

Întrebările care sunt adresate despre oricare dintre subiectele din această Publicaţie vor primi răspunsul la pagina de POŞTA REDACŢIEI.

Aşteptăm mesajele dumneavoastră la adresa Misiunii!

horizontal rule

Ce este nou?

CHAT Creştin!

 

FORUM

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

  Înainte   

Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate