Nostra Aetate

În Zilele Noastre

”Baptismul o Identitate NU o Doctrină”

 de Caius ben Obeada

(continuare din numărul anterior)

Scurtă linie istorică Baptistă

Baptismul își are istoria în mișcarea Anabaptistă

Îmi aduc aminte de fascinația pe care am avut-o în calitate de copil față de istoria anabaptistă. Nu am știut prea multe și nici cărți nu am avut să pot citi, totuși, îmi aduc aminte de povestea celor 400 de fecioare anabaptiste care au fost sacrificate pentru credința lor la Hunedoara. Nu îmi aduc aminte contextul acestui martiraj, însă bunicul îmi spunea cum coadele fetelor au fost împletite cu coadele cailor, mai târziu să fie târâte spre moarte pentru credința lor. Au trecut ani de zile de la acele timpuri din copilărie, ca mai apoi să ajung în America și să fiu introdus istoriei Anabaptiste, a acestor „radicali” care au intrat pe paginile istoriei în jurul secolul 16. 

Există o serie de baptiști care favorizează idea că Baptismul își are originile în Anabaptism, sau ar trebui să fie în aceeași clasă cu anabaptiștii. Nu cunosc apartenența teologilor români în privința acceptanței anabaptiste în istoria baptistă, dar sunt la cunoștința unor sugestii din partea frățietății. Printre numele teologilor care susțin că istoria baptistă este legată de istoria anabaptistă putem menționa numele următorilor istorici și teologi:

· Walter Rauschenbusch de la Seminarul Teologic Baptist Rochester [Colgate]” din statul New York

· Henry C. Vedder, istoric de la Seminarul Teologic Crozer

· Ernest A. Payne, istoric Britanic

· Erroll Hulse, Baptist Britanic(1)

· Dr. William R. Estep, profesor de istorie bisericească la Southwestern Baptist Theological Seminary

· Malcolm Yarnell III, de la Southwestern Baptist Theological Seminary

· Dr. Steve Lemke de la New Orleans Baptist Theological Seminary (2)

În secolul 16, Europa cunoștea 3 mari grupări religioase în conflict: Romano-Catolicii, Luteranii și Protestanții Reformați, și „Radicalii”. Radicalii erau identici cu mișcarea Anabaptistă implicată în reconstruirea bisericii și a ordinii sociale. Dacă Reformatorii încercau o reformă a bisericii existente, Radicalii doreau să creeze o nouă biserică, a celor născuții din nou. Gruparea Radicală era și ea împărțită în 3 grupări secundare: Anabaptiștii, Spiritualiștii și Socienii (3). Nu se știe numărul mișcării Anabaptiste, având în vedere prigoana cu care erau confruntați, ascunși după ușile intolerante ale Europei. În ciuda timpurilor dificile a secolului 16, prezența Anabaptistă este cunoscută pe teritoriile  Elveției, Austriei, Cehiei, Germaniei, Alsaciei și Olandei.

Istoricii au identificat patru ramuri Anabaptiste cu multe subgrupări care sau adunat în jurul unor lideri si practici distincte, astfel că am ajuns să cunoaștem frățietatea Elvețiană, a grupărilor Germane/Austriece, a menoniților Olandezi și comunităților Huteriților. Secolul 16 a fost o perioada schimbătoare unde cele 3 grupări s-au confruntat social și teologic, cunoscute drept grupările săracilor, ajunând să plătească prețul morții pentru convingerile și practicile avute. Catolicii sau luptat cu Protestanții în câștigarea favoritismului monarh, căutând favoritism și apărarea teritoriilor și bisericilor pe care le controlau. Anabaptiștii fiind o minoritate, considerați niște eretici a timpului, au gustat din plin persecuția sub sabia puterilor și ocrotitorilor bisericilor Catolice, Protestante sau Luterane.

Unii istorici susțin că începuturile Anabaptiste își au originea în Războiul Țărănesc de la anul 1525, sub conducerea liderului spiritual al revoluției pe nume Thomas Muntzer. Acest păstor dorea să aducă o schimbare, alăturându-se războiului țărănesc de la Pădurea Neagră unde 6.000 de țărani ajung să fie masacrați pe data de 15 mai 1525. Tot în această zi, Muntzer este capturat, ca două zile mai târziu să fie decapitat. Contribuția acestui om asupra Anabaptismului este controversată, totuși nu toți istoricii sunt de acord cu ideea că Muntzer ar fi fost fondatorul sau unul din părinții mișcării Anabaptiste, luând în considerare diferența practicii și teologiei pe care o îmbrățișase. Dr. Buckland de la Seminarul Teologic din Rochester amintește că istoricii Hase, Gerard, Gieseler, Fusslin, Brandt şi Dorner nu au recunoscut contribuția lui Munster în cadrul mișcării Anabaptiste, el fiind văzut ca un caracter istoric important implicat în Războiul Țărănesc (4). 

Un alt grup de istorici au identificat începuturile Anabaptiste legate de disputa din primăria din Zurich între Zwingli și Anabaptiști, de pe data de 17 ianuarie 1525. Discuțiile au fost publice în fața magistraților din Zurich, unde s-au contrazis referitor la biserică și stat, la diferențele teologice dintre Reformatori și Anabaptiști, referitor la botezul copiilor mici, și multe alte discuții laterale la care nu au ajuns la un numitor comun.  La sfârșitul dezbaterilor, Zwingli este favorizat și magistratura dă ordin ca toți copiii mici să fie botezați, iar părinții care nu se supun deciziei să părăsească orașul. După câteva zile grupul Anabaptist se întâlnește în casa lui Manz, unde Jorg Blaurock cere lui Conrad Grebel să-l boteze, urmând ca Grebel să boteze pe restul celor care erau prezenți la această întâlnire. 21 ianuarie 1525 marchează prima întâlnire după ce conciliu de la Zurich a interzis orice adunare Anabaptistă.(5)

Anabaptiștii au protestat pe străzile din Zurich însă fără succes. Autoritățile au introdus pedeapsa cu moartea prin scufundare („Cel ce scufundă, va fi scufundat”), o parodie crudă a doctrinei Anabaptiste, o pedeapsă cunoscută a fi „al treilea botez”. Primul martir a fost Manz, care a fost legat la mâini și picioare și aruncat în râul Limmat pe data de 5 ianuarie 1527. Grebel a murit în închisoare iar Blaurock a fost biciuit pe străzi înainte de a fi alungat. După unele calcule, în primi 10 ani de existență Anabaptistă, peste 5.000 de credincioși au fost executați în Elveția, ca la ani 1535 mișcarea Anabaptistă să dispară.(6)

Începuturile Anabaptiștilor din Germania a fost sub conducerea unuia dintre cei mai renumiți lideri Romano-Catolici care a ajuns să-l cunoască pe Cristos ca mântuitor personal, pe numele de Balthasar Hubmaier (1481-1528). El a format o adunare botezând 300 de adulți folosind o găleată de lapte, stropirea cu apă în loc de scufundare fiind o practică folosită de mulți Anabaptiști din acele timpuri. Acest credincios a avut cununa martirilor împreună cu soția lui; Balthasar a fost ars pe rug la Viena pe data de 19 martie 1528, iar soția sa a fost înecată în Dunăre de biserica Romano-Catolică. Totuși, înainte de moarte, acest lider a dus mișcarea Anabaptistă în Moravia unde ajunge să fie cunoscută ca mișcarea Hutterită, a cărei lider a fost Anabaptistul Jacob Hutter. (7)

În Germania Anabaptismul ajunge să primească o pată dăunătoare mărturiei și credinței. Melchior Hofmann, un student a lui Luther în tinerețe, face o profeție susținând că Hristos se va întoarce în anul 1533 la Strasbourg, oraș care avea să fie „Noul Ierusalim”. Magistrații orașului Strasbourg îl bagă în pușcărie în același an când Hristos ar fi trebuit să revină, unde moare mai târziu în anul 1543. Jan Matthyszoon îl urmează ca lider, ca el însuși să se proclame a fi Enoh. El mută mii de Anabaptiști de la Strasbourg la Munster care are avea să devină „Noul Ierusalim” conform noii profeții. Munster devine o comunitate tip comunistă, ca mai târziu să fie asediată de soldați Romano-Catolici împreună cu soldați Luterani la anul 1534.  Matthyszoon moare în această luptă și John de Leyden îi ia locul.

Noul lider îndrăgostit de practicile Vechiului Testament, creează o conducere de 12 bătrâni care aveau să răspunde și să conducă cele 12 triburi ale „Noului Ierusalim”. John nu se oprește aici, introducând poligamia, el însuși având un harem de femei alese din mijlocul comunității Anabaptiste din Munster. John era un afemeiat, și un tiran care a tăiat capul și călcat în picioare trupul uneia din soțiile sale, ca un exemplu public în mijlocul pieței. Pe data de 24 iunie 1535, orașul Musen este invadat, liderii Anabaptiști torturați și executați. Istoria ne spune că trupurile mutilate au fost atârnate de clopotele bisericii St. Lambert. (8)  Ceea ce sa întâmplat la Munster a pătat mărturia Anabaptistă nu numai din Germania dar și din alte părți ale Europei.  

În Olanda preotul Romano-Catolic Menno Simons (1496-1561) preia conducerea Anabaptistă și adoptă termenul de „Frăție”, încercând să se îndepărteze de fanatismul și mărturia proastă pe care Anabaptiștii au adus-o în Elveția și Germania.  Printr-o umilință deosebită, și o dragoste de mărturie a Evangheliei, Menno propovăduiește Evanghelia în orele serii, fugind de mâna autorităților care încercau să-l aresteze. Un om al păcii, dedicat studiului și Cuvântului, slujește comunitatea Anabaptiștilor care mai târziu ajunge să fie cunoscuți drept Menoniți.(9) În secolul 17 apare gruparea Anabaptistă de Amish după numele liderului ei Jakob Ammann (1656-1730), un lider Menonit Elvețian care a preferat o disciplină mai dură, o aplicare mai severă a separării de lume, încurajând o separare socială a membrilor excomunicați. Astfel că o serie de Menoniți s-au separat să formeze gruparea Anabaptistă de Amish. (10)

Au existat diferențe teologice între grupările Anabaptiste, însă în general Anabaptiștii s-au diferit de Protestanții. Teologul John H. Redekop face următoarele distincții Anabaptiste:

1.      Autoritatea Cuvântului – Anabaptiștii au acceptat Scriptura ca autoritatea finală care ajută credinciosul într-o viață de ucenicie.  

2.      Superioritatea Noului Testament – Anabaptiștii au acceptat o diferență între Vechiul și Noul Testament, în care au citit Vechiul Testament în perspectiva Noului Testament, astfel că etica Anabaptistă derivă din paginile Noului Testament.

3.      Centralitatea lui Isus – Cristologia Anabaptistă își are originea în Cuvânt și legătura personală cu Hristos își are o validitate în toate aspectele vieții. În acest context mântuirea face parte dintr-un proces mai mare de transformare.

4.      Necesitatea unei bisericii de credincioși – Anabaptiștii cred că convertirea include o decizie rațională, unde copii nu pot avea o conștiință și nu pot, în mod inteligibil, să-l accepte pe Hristos în viața lor. Un botez voluntar și o decizie personală de umblare în curăție, constituie o bază importantă în calitatea de membru al biserici.

5.      Importanța uceniciei – a deveni un credincios implică nu numai credința dar și ucenicia. Anabaptiștii susțin că un credincios nu numai că este mântuit prin Hristos, dar și trăiește o viață de ascultare. Din acest punct de vedere Anabaptiștii nu au făcut jurăminte.

6.      O biserică fără clase și divizii – Anabaptiștii au crezut într-o egalitate în fața Capului bisericii, Isus Hristos.

7.      Biserica legământului – Anabaptiștii au crezut într-o comuniune frățească, de răspundere personala, unde individualismul nu își avea loc.

8.      Separarea de lume – Comunitatea oamenilor transformați aparțin împărăției lui Dumnezeu. În acest context Anabaptiștii au susținut separarea bisericii de stat, a unei religii statale.

9.      Biserica văzută ca o contracultură – unitatea frățească a bisericilor anabaptiste a avut un model alternativ de comunitate.

10.  Evanghelia include o răspundere în a căuta pacea după modelul prințului Păcii – Anabaptiștii au crezut că pacea nu este opțională, renunțând la violență în relațiile umanitare, ei au căutat pacea cu orice risc.

11.  Au crezut în servitudine – Hristos a fost servul tuturor, anabaptiștii au practicat slujirea unii altora.

12.  Biserica misionară – Anabaptiștii au practicat marea chemare a unei biserici misionare. Predicarea Evangheliei era o responsabilitate a fiecărui credincios. (11)

Trebuie clarificat faptul că nici un anabaptist nu a scris sau explicat teologia sistematică Anabaptistă, însă istoria ne revelează teologia pe care au urmat-o. Am putea spune că anabaptiștii nu au fost interesați în învățăturile marilor teologi a primelor secole, studiul biblic fiind centralizat pe învățăturile Domnului Isus, doctrinele Pauline și studiul Epistolei către Romani pierzând interes în favoarea Evangheliilor. Idea de ucenicizare devenind centrală în practica anabaptistă. Pe când teologi Reformei erau interesați în mântuirea personală, în doctrina și înțelegerea doctrinei păcatului, anabaptiștii erau interesați în idea umblării în Cristos, bazat pe teologia împărăției lui Dumnezeu. Ascultarea și împlinirea Cuvântului erau mai importante decât gândirea teologică cu referință la conceptul credinței. 

În teologia anabaptistă a scrierilor și citatelor păstrate de istorie se poate observa lipsa unor termeni teologici folosiți de teologi baptiști:

În contrast cu reformiștii, credința anabaptiștilor susținea următoarele:

Există multă confuzie în ce privește origine istorică a baptiștilor. Unii au sugerat pe anabaptiști ca părinți ai Bisericii Baptiste, alții au fost împotriva acestei asumpții. După citirea mai multor cărți și materiale istorice am ajuns să agreez cu ideea că baptiști nu își au originile în anabaptiști. Personal nu am să intru în detaliile explicări punctelor de separare între cele două denominații, însă am să las pe alții să o facă prin menționarea unei serii de articole explicative a acestui punct de vedere din limba engleză.   

În primul rând vreau să aduc aminte declarația lui John Murton, unul din fondatorii adunării Baptiste de la Amsterdam din anii 1607, contemporan si tovarăș de credință cu John Smyth. În cartea cu titlul englez ”Objections Answered by Way of Dialogue” publicată în anul 1615, încearcă să se distingă de identitatea și confuzia numelui de baptist cu cel de anabaptist.

„Martorii nedemni ai lui Cristos,... care de obicei, dar greșit sunt numiți Anabaptiști" (14)

Fred G. Zaspel (teolog și păstor baptist) în cartea ”Baptists: Their Historical Relation to the Protestant Reformation And the Roman Catholic Church” ajunge la următoarea concluzie:

„S-a demonstrat că baptiștii în America și Marea Britanie își au originile în Puritanismul Protestant, și conectarea lor cu anabaptiștii este doar imaginară. Asemănări există, dar marile diferențe trebuie admise de asemenea. Legăturile istorice cu anabaptiștii au fost negate continuu de baptiști care, în același timp, au susținut legături mai apropiate cu Reforma Protestantă. Anabaptismul, pe de altă parte, în mare parte, a provenit din șocul Romano-Catolic. S-a demonstrat de asemenea că, în timp ce câteva asemănări există între baptiștii de astăzi și unele secte religioase mai vechi, niciunul dintre acestea nu au de fapt ceea ce sunt astăzi baptiștii. Și ele au ieșit din Biserica Romei, și au fost în general sacramentaliste și uneori chiar păgâne.” (15)

Apologeții catolici au ajuns să facă o distincție între baptiști și anabaptiști scoțând în evidența diferența începuturilor istorice. Catolicii recunosc o distanțiere între originea baptistă care își are originea în separatiștii bisericii anglicane, pe când anabaptiștii își au originea în reformatorii elvețieni.(16) Teologul baptist Dr. Royce Smith în expunerea anabaptiștilor scria:

“Baptiștii nu s-au identificat niciodată ca anabaptiști pentru că ei nu rebotezau pe cei care aveau deja botezul scriptural.” (17)

Jesse Barnhart, un alt teolog baptist, ajunge să înțeleagă diferența baptistă-anabaptistă prin studiul pe care îl face și concluzia la care ajunge în articolul intitulat „Anabaptists: Baptism & the Lord's Supper.” Barnhart scrie:

„În zilele noastre sunt în jur de ¾ milioane de anabaptiști; noi nu îi cunoaștem ca anabaptiști ci ca Menoniți, Amish, Quakers, Brethren, și alte nume. Pe când Convenția Baptistă de Sud, la fel ca și alte organizații baptiste nu au o descendență anabaptistă, simt că derivăm o moștenire și din partea lor.” (18)

Este mult de citit si analizat în ce privește istoria, practica și teologia care ne desparte ca baptiști de anabaptiști. Trebuie avută mare atenție la citirea și la înțelegerea deosebirilor teologice care separă aceste doua denominații asemănătoare în nume, dar diferite in practică. În urma citirii și studiului în diferențierea celor două denominații, am ajuns la concluzia ca baptiștii nu își au originea în anabaptiști, cu toate că sunt câteva doctrine care ne apropie.

Istoria anabaptistă e bogată și mulți au primit cununa vieții ca martiri, măcelăriți sau înecați pentru credința lor. Sper ca aceste puține rânduri să trezească dorința studiului, dacă nu a unei citiri a unei istorii bogate a Creștinismului, a trăirii radicale pentru Cristos indiferent de circumstanțele vieții în care credinciosul se află. Istoria baptistă e bogată de exemple vii pe calea credinței. Anabaptiștii, într-o oarecare măsură pot fi considerați verișorii mărturiei, care au predicat Evanghelia până la moarte.

Va continua...

Coram Deo! Shalom!

Note de subsol

1. The Anabaptists and their Stepchildren by F.N. Lee - http://www.reformedreader.org/history/step.htm

2. What have Southern Baptists to do with Anabaptists? (Pt 1) by Dr. Scott Culpepper - http://sbcheritage.com/what-have-southern-baptists-to-do-with-anabaptists-pt-1-by-dr-scott-culpepper/

3.        Pack, Frank. review on Anabaptism and Asceticism, by Kenneth R. Davis, Journal of the Evangelical Theological Society 19, (Spring 1976): 146.

4. The Rise of the Radical Anabaptists: Re-institution instead of Reformation by Dr. C. Matthew McMahon

5. Those Anabaptists by K. D. Oldfield - http://www.baptistpillar.com/bd0370.htm

6. Anonymous, “Thomas Müntzer”, Christian History: The Anabaptists, 5 January 1985, Logos Research Systems, [CD-ROM] January, 1996.

7. Huldrich Zwingli (1484-1531) and the Swiss Reformation and The Anabaptists - http://www.enjoyinggodministries.com/article/19-zwingli-and-anabaptists/

8. ibid

9. Menno Simons (1496-1561) - http://gameo.org/index.php?title=Menno_Simons_(1496-1561)

10.       Amish - http://en.wikipedia.org/wiki/Amish

11.       Anabaptism, the Basic Beliefs by John H. Redekop - http://www.icomb.org/broch_anabaptist_beliefs

12.       Friedmann, R. (n.d.). Anabaptist Theology. Retrieved ianuarie 10, 2011, from Anabaptist Church Org: http://www.anabaptistchurch.org/anabaptist_theology.htm

13.       Network, A. (2008, February 28). What did Anabaptists believe? Retrieved ianuarie 10, 2011, from The Anabaptist Network: http://www.anabaptistnetwork.com/node/6

14.       Haykin, M. A. (n.d.). Historia ecclesiastica. Retrieved February 3, 2011, from The Andrew Fuller Center of the Southern Baptist Theological Seminary:http://www.andrewfullercenter.org/blog/2010/01/thomas-helwys-and-his-congregation-disavow-being-anabaptists/

15.  Zaspel, F. G. (1985). Baptists: Their Historical Relation to the Protestant Reformation. Retrieved February 3, 2011, from Biblical Studies: http://www.biblicalstudies.com/bstudy/ecclesiology/baptism.htm

16.  Apologetics, C. (n.d.). The Anabaptist and Baptist, Are They The Same Sect or Even Related ? Retrieved February 3, 2011, from Catholic Apologetics: http://www.catholicapologetics.info/apologetics/protestantism/baptist.htm

17.  Smith, R. (n.d.). THE ANABAPTISTS. Retrieved February 3, 2011, from Bethel Baptist Church: http://www.bethelbaptistchurchok.org/node/35

18.       Barnhart, J. (n.d.). Anabaptists: Baptism & the Lord's Supper. Retrieved February 3, 2011, from Acts 6:4: http://www.acts64.com/files/articles/anabaptists.html

sus