Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 NOSTRA AETATE
 

 

 

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Nostra Aetate

În Zilele Noastre

 

Ce înseamnă să evanghelizăm?

 

 de Caius ben Obeada

 

Problema evanghelizării devine o greutate pentru multe comunități și adunării creștine. Nu de mult am vorbit cu o soră despre evanghelizarea care a avut loc în adunarea lor, plângându-se de rezultatele acestui efort. Sora era tare dezamăgită de faptul că lumea nu vine la biserică și nu ar fi interesați de viața veșnică. Mi s-a spus ca au fost din poartă în poartă să invită lumea la biserică și au avut o recepție rece, dezinteresați de biserică. Unul dintre invitați a întrebat dacă programele speciale sunt ținute la Căminul Cultural, la care sora menționează ca programele sunt la biserică.

 

Am întrebat pe sora ce eforturi generale au făcut cei din adunarea sfinţilor în aceste campanii de evanghelizare. Mi s-a spus că cel puțin o dată pe an adunarea organizează câteva zile de evanghelizare prin care invită vorbitori buni, iar adunarea face invitații în comună, mergând din casă în casă. Am întrebat ce alte pregătiri se fac și dacă adunarea este implicată total în această misiune. Mi s-a spus că, în afara faptului că invită vorbitori buni, câteva surori se angajează să mearga din poartă în poartă. Un lucru dezamăgitor pentru această soră a fost realitatea faptului că nici frații și surorile adunării nu au venit la toate programele organizate, biserica fiind mai goală.

 

Astfel de situații dezamăgitoare sunt multe și avem mulți plângăreți în adunările noastre. Se pare că ne-am născut cu o noțiune greșită a ceea ce evanghelizarea ar trebui să fie.

 

Anul trecut am organizat un concert muzical creştin într-un sat de la poalele Padeșului, în Banat. Scopul concertului a fost să introducă muzica noastră unei audiențe creștin-ortodoxe. Am organizat acest concert pe un teren neutru, ca prietenii noştri să nu se simtă amenințați de o lucrare propagandistă sau prozelitism "pocăit". Nu am avut nici o problemă cu ortodocși satului cât am avut cu păstorul local, înnegrit de faptul ca nu am folosit șablonul de evanghelizare cunoscut. Fratele ar fi vrut să avem un vorbitor bun, să se facă o evanghelizare bună. Scopul concertului nu a fost de evanghelizare, a șablonului care încă este folosit și care nu mai merge. Am vrut să introducem muzica noastră, mesajul Evangheliei fiind transmis prin cântare, o metodă de evanghelizare folosită și în zilele noastre în Israel.

 

Am ajuns să avem probleme serioase în aplicarea metodelor de evanghelizare unde ne este frică să ne adaptăm schimbărilor culturale și sociale, a necesităților cu care suntem confruntați. Am intrebat pe sora care se plângea de faptul că nu vin oameni la biserică următoarea întrebare: "dacă ai fi fost invitată la biserica ortodoxă la o evanghelizare te-ai fi dus?" Sora îmi spune: "Binenţeles că NU." Am continuat să o întreb: "atunci de ce ar veni un prieten ortodox la biserica voastră? Ce vă face așa de speciali?" Sora a rămas fără cuvinte.

 

Atitudinea și înțelegerea evanghelizări ar trebui revizuită și explicată din nou, din perspectivă biblică și a istoriei creștine. Cine suntem, ce facem și cum trăim ar trebui să fie revizuit în contextul poruncii Domnului de a merge pâna la capătul pământului să vestim Evanghelia lui Cristos.

 

Ce este evanghelizarea?

 

Pe paginile Noul Testament găsim 3 termeni asociați cu evanghelizarea:

 

· Euaggelion – tradus evanghelia, care înseamnă vestea bună (1 Corinteni 15:1)

· Euaggelizo – tradus predicare, care înseamnă a aduce vestea bună (1 Corinteni 1:15)

· Euaggelistes – tradus evanghelist, unul care declară vestea bună (Fapte 21:8)

 

Evanghelizare înseamnă vestirea Evangheliei (vestea bună) despre Isus Cristos, a mesajului de mântuire prin jertfa Crucii. Evanghelizarea este o poruncă a Domnului Isus, şi nu o părere sau idee de susținere și menținere a unui număr de membri în biserică.

 

"Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit." Marcu 16:15-16

 

Existanța Creștinismului până în zilele noastre se datorează perseverenței și împlinirii porunci Domnului în propovăduirea Evangheliei. De-a lungul secolelor, evangheliștii, persoane cu un dar special în predicarea Evangheliei, au predicat vestea bună maselor. Oameni de rând au spus vestea bună a mântuiri de la om la om, de la vecin la vecin, de la un coleg la altul. Scriptura ne spune că fiecare copil a lui Dumnezeu a fost investit să fie un evanghelist, un vorbitor și un propovăduitor a veştii bune de mântuire prin jertfa Crucii.

 

Creștinii bisericii primare au adus vestea bună în ciuda martirajului, spunând tuturor despre vestea bună a mântuirii. Haralambie (strabunicul meu) bătut la talpă să nu mai poată să meargă, a mers în genunchi pe satele Dobrogene, să ducă vestea bună satelor condamnate la moartea veșnică. Astfel că Evanghelia a ajuns să fie mai mult decât o veste bună, a ajuns să fie singura sursă de viață, singura posibilitate de iertare în fața lui Dumnezeu, evanghelizarea fiind singura metodă de vestire a veştii dătătoare de viață veșnică.

 

Metode de evanghelizare

 

Metodele de evanghelizare din zilele noastre au ajuns să fie puncte de controversă, încercând să punem în aplicație ceea ce am fost obișnuiți să facem. Istoria Creștinismului ne arată metode și ceea ce înaintași noștri au făcut în aplicarea propovăduirii Evangheliei, totuși, fiecare generație a experimentat eșecuri, mai ales când principiile Biblice au fost abandonate. Metodele de evanghelizare folosite in istoria Creștinismului au fost următoarele:

 

Metodele de evanghelizare ale lui Isus - Isus a folosit cel puțin doua metode de evanghelizare când și-a chemat ucenicii să-L urmeze: contact personal sau relațional. Isus a intrat în contact direct cu unii din ucenicii Săi, chemându-i să vină după El. În alte ocazii îl vedem folosindu-se de relațiile pe care și le-a făcut. Un exemplu este chemarea lui Petru, când relația cu Andrei la pus în contact cu Petru. Aceleași metode le-au folisit și Petru când a intrat în contact cu Corneliu, Filip într-un contact direct a evanghelizat pe famenul Etiopean. Pavel a vorbit în mod direct și a luat contact direct cu persoane în piețe, în sinagogi. Isus a învățat pe ucenici să mărturisească Evanghelia într-un mod direct și personal (Root, 2011).

 

Urmărind exemplele apostolilor și a bisericii primare, apostolii au învăţat să vorbească în piețe, în sinagogi, la timp și nelatimp, în orice circumstanță Duhul le-a dat. Este important de notat că Isus, uncenicii și biserica primară au ieșit afară, nu au chemat la ei să fie ascultați, ci au mers conduși de Duhul Sfânt în piețe, sinagogi, casele prietenilor și a celor care i-au invitat.

 

Metodele de evanghelizare Ante-Nicea – au fost metode similare învățăturilor apostolilor. Biserica primară nu a aplicat metode organizate de evanghelizare sau misiune. Fiecare credincios a fost un predicator vecinilor săi, prietenilor sau asociaților de afaceri. Înarmați numai cu adevărul și steagul dragostei, fiecare credincios era un oficiu de propagandă, o mărturie a trăirii. Acești credincioși au fost un exemplu personal tuturor contactelor pe care le-au avut. Iustin Martirul sugera credincioșilor să convertească pe toți prin mărturia lor, luând contact cu toți prieteni și cunoștințele fiecăruia.

 

Cea mai puternică mărturie publică a fost cea a lui Polycarp, înainte de execuție, când a spus: „86 de ani I-am slujit, și nu mi-a făcut rău niciodată, și cum aș putea să-L blestem pe Regele meu care mi-a salvat viața?" Această biserică a persecuției a evanghelizat și mărturisit credința Evangheliei prin 10 metode distincte: dărnicie, au ajutat învățători și lideri, au ajutat văduvele și orfani, au ajutat pe bolnavi și cei în nevoie, au ajutat pe prizonieri şi pe cei condamnați să lucreze minele, au ajutat cu înmormântările nevoiașilor, au ajutat pe sclavi, au ajutat în timpuri de dezastre naturale, au dat de lucru nevoiașilor, și-au deschis casele cu ospitalitate.

 

O altă caracteristică a bisericii primare a fost apariția misionarilor evangheliști. Duhul Sfânt a găsit cu cale să folosească oameni înzestrați cu un dar aparte așa cum este identificat de apostolul Pavel efesenilor:

 

"...Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos..." Efeseni 4:11-12

 

Duhul Sfânt a înzestrat adunarea sfinților cu niște oameni cu capacități deosebite. Acești sfinți ai bisericii au fost înzestrați și chemați în mod specific și profesional (dacă am putea spune) să meargă în piețe, în diferite localități cu scopul precis de evanghelizare. Exemplu lui Pavel, Petru, Timotei, Tit și alții de pe paginile Noului Testament ne clarifică ideea unei misiuni particulare, a unor oameni particulari înzestrați cu Evanghelia lui Cristos, care au inițiat itinerare misionare în propovăduirea Evangheliei. În zilele noastre acest task se pare că este preluat de frații noștri misionari care pleacă în alte țări în predicarea Evangheliei.

 

Metodele de evanghelizare Post-Nicea - în această perioadă biserica a suferit multe atacuri doctrinare, astfel că entuziasmul evanghelistic se stinge. Creștinismul devine religie de stat, astfel că adunările sfinților sunt umplute cu creștini nominali, mai puțini interesați în spiritualitatea bisericii. Creștinismul ajunge la modă, întrunirile de casă înlocuite cu spectacole elaborate, mărturia personală înlocuită de mărturisire de credință aprobate de Sinoadele Bisericești.

 

Pe 4 iulie 325 AD, in jur de 300 de episcopi și diaconi din jumătatea de est a imperiului Roman s-au adunat la Nicea sub paza și protecția lui Constantin. La Nicea un grup de 220 din episcopi deja erau de 2 luni adunați să ajungă la un numitor comun în privința definiției lui Isus Cristos. În aceasta perioadă, ostilitățile politice din perioada Ante-Nicea au dispărut prin Edictul din Milano, care a mai fost cunoscut sub numele Edictul Toleranței. Astfel că toleranța religioasă este aplicată în tot imperiul Roman. Textul acestui edict spune: "Scopul nostru este acela de a acorda, atât creştinilor cât și altora, autoritatea deplină ca fiecare să urmeze orice credință dorește..."

 

Astfel că legătura între biserică și stat a existat și s-a consolidat din secolul 4 până în zilele noastre. Constantin, în efortul de a împăca pe episcopi primelor secole, a făcut remarca: „Certurile în biserică sunt mai rău decât războiul." Din această perioadă, pe o durată de alți 1000 de ani, s-a folosit metoda monastică. În această perioadă mânăstirile erau case fortificate pentru călugări. Aceste clădiri ajutau credincioșii să se separe de lume și influențele ei, să trăiască o viață de pietate și de apropiere de Dumnezeu. Aceste clădiri ajung să fie folosite în calitate de locașuri de predicare pentru păgâni. Prin această metodă Creștinismul a penetrat lumea Arabă, estul Britaniei, Scoția și teritoriile din vest a Ţării Galilor.

 

Tot în această perioadă soldații, robii, comercianții și călătorii au ajutat la propovăduirea Evangheliei; Creștinismul devenind o religie de stat, și-a pierdut râvna trăirii și a mărturiei personale. În această perioadă predicatori itinerari chemau poporul la biserică şi nu la Cristos. Biserica creștea în urma inerției şi nu a unei lucrări misionare specifice.

 

Metodele de evanghelizare din Evul Mediu – au fost mai dramatice, folosirea sabiei și a forței armate au fost utilizate în evanghelizarea lumii. În această perioada întâlnim soldații împlicați în Cruciade, prin imperialismul lui Charlemagne și ambițiile Cavalerilor Teutoni. Această perioadă ne prezintă nebunia cruciadelor și a victemelor care ajung să primească Evanghelia cu sila în numele Creștinismului. O metodă mai blândă și civilizată în propovăduirea Evangheliei o vedem folosită de Chiril și Metodiu care, în secolul al nouălea, au tradus o parte din Biblie, precum şi din Liturghie în slavonă, un limbaj uşor de înţeles pentru toate popoarele slave.

 

În secolele 12 și 13 întâlnim grupările de Humiliati, Beguines, și Beghards care au fost voluntari laici îngrijorați de trupurile și sufletelor celor părăsiți și abandonați de societate. Tot în această perioadă îl întâlnim pe Peter Waldo, care a predicat pocăința, a distribuit Biblii, a mărturisit și predicat Evanghelia iertării. Metoda monastică de predicare a Evangheliei continuă și în această perioada prin micile grupări formate. Călugării mai multor grupări, cum ar fi Francescanii, Dominicanii, Carmelites, Servites, şi pustnicii Augustinieni, toţi s-au implicat în predicarea Evangheliei (Visser, 2009). A existat ideea că un sărac poate aduce o mărturie mai bună săracului, astfel că toate organizațiile călăgărești s-au lepădat de toate bunurile lumești să îmbrățișeze sărăcia. Dacă sabia nu te forța la o acceptare a Evangheliei, călugării erau misionarii timpului predicând în multe cazuri o Evanghelie plină de eroare, greșeli doctrinare, de trăire și practică.

 

Metodele de evanghelizare din perioada Reformei – se pare că se întorc la metodele bisericii primare în care membrii devin activi in mărturisirea Evangheliei printr-o mărturie personală, în care devin o mărturie în familiile lor, vecinilor de casă, străinilor cu care ajung în contact. Această perioadă se întoarce la principiile unei trăiri personale în Cristos, care îi ajută să devină o mărturie personală pentru cei din jur. Tot în această perioada ne întâlnim cu Anabaptiștii, o mișcare paralelă Reformei, o mișcare radicală în practica și propovăduirea Evangheliei.

 

Mișcarea Anabaptistă nu a făcut nici o diferență între clasa laică și cea eclesiastică. Pentru Anabaptiști fiecare membru era un predicator și un misionar, și fiecare membru avea oportunități egale în propovăduirea Evangheliei. Propovăduirea fiecărui membru devine o realitate cotidiană în implementarea conceptului biblic "preoția tuturor credincioșilor" (Schaeufele, 1962). Nici o mișcare de la începutul erei creștine nu a practicat și articulat conceputul uceniciei așa cum au făcut-o Anabaptiștii. Ei au fost foarte meticuloși în înțelegerea și punerea în practică a poruncii Domnului din Matei 28:19-20.

 

Anabaptiști au înțeles că trebuie să fie atenți la ordinea practicii de misiune cum a dat-o Isus Cristos:

 

1) mersul în toată lumea

2) aceasta este urmată de predicarea Evangheliei la orice făptură

3) în urma predicării există un sentiment de anticipare, că omul va răspunde la Evanghelie prin credință

4) apoi vine actul de botezului pentru cei care răspund prin credinţă. Numai ei având promisiunea mântuirii

5) încorporarea în părtăşie este ridicarea "adevăratului Creştinism." (Littell, 1947)

 

Această perioadă este caracterizată de implementarea unei metode folosite de biserica primară, în care fiecare credincios era un misionar și o mărturie a Evangheliei lui Cristos.

 

Metodele de evanghelizare din perioada primei "Mari Treziri" – care este perioada anilor 1730-1740, în care ne întâlnim cu marii titani ai credinței: Jonathan Edwards, John Wesley și George Whitefield. Este interesant să observăm cum a lucrat Duhul Sfânt în această perioadă. De exemplu, faimoasa predică a lui Jonathan Edwards nu a fost predicată, ci scrisă. În această perioadă Edwards era de părere că amvonul nu poate să fie folosit într-un mod manipulativ, în stârnirea emoțiilor auscultătorilor. Se punea întrebarea "de ce ar trebui să ne jucăm cu inima omului dacă Dumnezeu nu s-a hotărât să schimbe inima lui?" Jonathan Edwards nu a făcut chemări de la amvon, totuși a fost extrem de bucuros să știe că a dus la pocăință 300 de suflete (Michael, 2004).

 

John Wesley, fondatorul denominației Metodiste, a fost unul care a experimentat predicarea în "aer liber" pentru cei care, de obicei, nu mergeau la biserică. Această metodă i s-a părut esențială în metoda de evanghelizare a celor pierduți, celor fără biserici, ajungând să predice în piețe, ajungând să se folosească de piatra tatălui său din cimitir ca amvon personal. Wesley a ajuns la concluzia că biserica a uitat să cheme la pocăință, preoții și păstorii bisericilor ajungând să fie corupți și lipsiți de râvna Evangheliei (Wikipedia).

 

O altă caracteristică a lui Wesley a fost plănuirea turneelor și a itinerarelor de predicare pe care le plănuia cu o precizie militară. Nu numai că dădea dovadă de o organizare desebită, dar planurile itinerare erau cunoscute, astfel ca toți au știut unde și când Wesley ar fi predicat. În afară de asta, el era foarte precaut în timpul pus la dispoziție în predicare. Începea exact la timp și termina la timp, așa cum i-a fost acordat timpul de predică, nu mai mult de o oră după regula Metodistă. În Irlanda, Wesley spune la o femeie "Oameni își imaginează că dacă predica este mai lungă, mai mult bine ar face. Asta este o mare greșeală." (HEITZENRATER, January 1999)

 

George Whitefield, unul din fondatori denominației Metodiste, și el a folosit metoda de evanghelizare în aer liber, în parcuri și unde avea posibilitatea predicării. A fost un om care a parcurs distanțe mari predicând Evanghelia în Marea Britanie şi America de Nord. Fără un amvon și biserică, a fost nevoit să predice pe unde a putut în aer liber, unde mii au ajuns să audă mesajul Evangheliei. Whitefield a fost un evanghelist itinerar, cu activități misionare bine organizate. A știut să se folosească de media, trimițând oameni înainte, să facă cunoscut venirea sa și unde va predica. La o evanghelizare organizată în Bristol, ni se spune că o mulțime de peste 20,000 de participanți au venit să-l asculte, ca mai târziu în anul 1742 aproape 30,000 l-au așteptat să predice la Cambuslang, în Marea Britanie. (Stout, 1991)

 

Perioada Marii Treziri a fost caracterizată de o necesitate a reînnoirii spirituale a bisericii, în care păstori misionari au parcurs distanțe mari, bine organizate, folosindu-se de media să predice Evanghelia. Aici se vede o schimbare a metodei de evanghelizare, în care oameni cu o dedicare deosebită investesc timp în predicarea Evangheliei, dacă nu în biserici, în aer liber, dacă nu au predicat, și-au tipărit predicile și au distribuit la cât mai mulți mesajul pentru a ajunge la cunoștința Evangheliei.

 

Metodele de evanghelizare din perioada celei de-a doua "Mare Trezire"- caracterizată de necesitatea predicării Evangheliei celor nemântuiți. Este o perioadă care începe la ani 1800, în mod special în America. În această perioadă ne întâlnim cu Charles Finney, considerat de mulți a fi "tatăl Evanghelismului modern." Până la el pocăința era considerată a fi o problemă personală. De exemplu, Whitefield s-a folosit și a manipulat sentimentele și emoțiile audienței, însă niciodată nu a cerut audienței să dea dovadă publică a pocăinței printr-o rugăciune publică sau alte semne, care să demonstreze acest act al pocăinței, într-un mod public.

 

Finney a fost inovativ în metodele de evanghelizare, predicând fără note ajutătoare, lăsând ca Duhul Sfânt să se folosească el. Pentru că el nu a crezut în păcatul original, el a crezut că omul se poate întoarce la Dumnezeu fără intervenția Duhului Sfânt, așa că orice metodă de convertire era folosită și necesară. El chema în față audiența ca un semn al pocăinței, și o decizie imediată a primirii lui Cristos în viața celor nemântuiți era o caracteristică a stilului de evanghelizare a lui Finney (Farley).

 

Perioada secolului 19 lea a fost caracterizată de explozia evanghelistică creată de o serie de predicatori care au ajuns să folosească orice metodă pentru a produce experiența pocăinței. Tot în această perioadă, noțiunea de "trezire spirituală" apare, la care membri bisericilor și a celor nepocăți sunt chemați la o trezire și legătură nouă cu Cristos (Scott).

 

Tot în această perioadă ne întâlnim cu "prințul predicatorilor", Charles Haddon (C.H.) Spurgeon. Pe parcursul vieții sale, Spurgeon a predicat la peste 10 milioane de persoane, ajungând să predice și de 10 ori pe săptămână în diferite locații. De la convertirea sa până la moarte, Spurgeon a fost obsedat cu salvarea sufletelor, a evanghelizării. Acest păstor folosind islustrații comice, tratând necesitățile de zi cu zi a fiecărui om, prin ilustrații și parabole, a predicat Evanghelia cu putere. De la o biserică de câteva sute de membri, acest păstor ajunge la o biserică de peste 10,000 de membrii, printr-un still de lucru energetic, folosindu-se de media, și toate metodele timpului în a face cunoscută Evanghelia lui Cristos (Day). Acest predicator a refuzat să cheme în față ca semn al pocăinței, și totuși Evanghelia a pătruns mii de inimi împietrite (Zaspel, 2011).

 

Această perioada a schimbat America prin apariția unei serii de denominaţii, și s-au folosit diverse metode de evanghelizare care nu s-au mai folosit în istoria Creștinismului. Până la această epocă nu s-au făcut chemări de pocăință, și nu au trebuit să se roage public ca semn al deciziei de urmare a lui Cristos. Această epocă introduce noi metode de evanghelizare, care au ajuns să fie folosite și în zilele noastre.

 

Metodele de evanghelizare din perioada celei de-a treia "Mare Trezire"- o perioada cunoscută în istoria Creștinsimului din America începând cu anii 1850 – 1900. În această perioadă ne întâlnim cu păstorul Dwight L. Moody, un fost pantofar, mai tărziu să-l întâlnim ca un tânăr om de afaceri convertit și mare evanghelist, care a predicat la peste 100 de milioane de oameni, a stabilit școli și universități, lăsându-și amprenta în istoria secolului al 19 lea. Moody a fost primul evanghelist de mase mari de oameni. Cu o experiență de om de afaceri, toate evanghelizarile organizate erau studiate cu atenție, nimic nu rămânea la voia întâmplării. Când mergea într-un oraș, cerea unitatea bisericilor în acțiune, deja aranja sponsori și finanțări a campaniilor de evanghelizare. Frații mergeau din ușă în ușă să invite la evanghelizare. Avea o echipă care aranja totul dinainte să se țină programele speciale. Acest evanghelist a lucrat din greu în școlile duminicale, înzestrând noua generație cu Evanghelia lui Cristos (William).

 

În această perioadă Moody s-a folosit de noi metode de evanghelizare:

 

* s-a mers din casă în casă să invite oamenii la evanghelizare

* a avut o atitudine ecunemica, încurajând cooperarea bisericilor locale, indiferent de denominație

* a încurajat sponsorizările filantropice a oamenilor de afaceri

* a închiriat clădiri unde s-au organizat toate aspectele legate de evanghelizare

* a introdus muzica drept parte integrantă a programului de evanghelizare

* a pregătit camere pentru cei care aveau să se pocăiască (Today, 2008).

 

În această perioadă metodele de evanghelizare sunt de masă, cu o organizare impecabilă în programele de evanghelizare. Mii și sute de mii de oameni ajung să audă mesajul Evangheliei datorită strădaniei de care acești evangheliști au dat dovadă.

 

Metodele de evanghelizare din perioada secolului XX – în acestă perioadă ne întâlnim cu doi mari evangheliști: William Ashley "Billy" Sunday și Billy Graham. La începutul secolului ne întâlnm cu Billy Sunday, un fost jucător profesionist de baseball, care acceptă pe Cristos în viața sa, ajungând să lucreze în câmpul Evangheliei. Acest evanghelist ajunge să predice Evanghelia la peste 100 de milioane, predicând de peste 20,000 de ori, cu aproximativ 48 de predici pe lună (Weisberger, 1958).

 

Billy Sunday devine mai eficient în programele de evanghelizare, lăsând deciziile organizative a campaniilor de evanghelizare pe mâinile soției. Responsabilitatea predicării era pe umerii săi, însă programele erau mult mai elaborate decât ale înaintașilor săi evangheliști. Homer Rodeheaver, directorul muzical al campaniilor de evanghelizare încălzea publicul prin cântare, folosindu-se de imnuri, coruri masive și grupul de laudă a campaniei organizative a lui Billy Sunday. Totul era organizat la precizie, conceptul de coreografie este intrudus și aplicat cu profesionalitate. La rândul lui, Sunday era un predicator energetic, predicând cu putere, aruncându-se pe genunchi să alunece dintr-o parte a scenei până la cealaltă, se urca cu picioarele pe amvon, trântea scaunele, se folosea de tot felul de metode artistice și dramatice în stârnirea emoțiilor audienței (Martin, 2002).

 

Billy Sunday era așa de preocupat cu coreografia programelor de evanghelizare că până și controlul acustic al sălilor era luat în considerare. Audiența era învățată cum să tușească, să facă mai puțină gălăgie, copii mici nu era lăsați să intre în sală. Pentru a acoperi gălăgia și rezonanța sălii, Sunday aranja ca rumeguș să fie aruncat pe podeaua săli să acopere gălăgia (Firstenberger, 2005). Trebuie amintit că în această perioadă, microfoanele încă nu existau și nu erau folosite, o voce puternică într-o sala cu o acustică superbă era singura speranța ca mesajul să poată fi auzit de mii de ascultători la campaniile de evanghelizare.

 

Un alt aspect, mai puțin vorbit sau cunoscut până la această perioadă, este aspectul financiar al unui evanghelist. Moody implica oamenii de afaceri în sponsorizarea evanghelizărilor pe care le făcea. Uitându-ne la biografia lui Sunday, ajungem să cunoaștem că la campania de evanghelizare din anii 1914 la Pittsburg, Pensilvania, a câștigat o medie de 217 USD pe predică sau 870 USD pe zi pe când un muncitor câștiga 836 USD pe an. În perioada anilor 1908-1920, Sunday a câștigat peste un milion de dolari pe când un muncitor ar fi câștigat 14,000 pentru aceași perioadă. Nu am face justiție reputației acestui evanghelist dacă nu am menționa și actele de caritate în care a donat sume mari de bani la diferite organizații. De exemplu, donațiile adunate de la una din evanghelizările din Chicago (în jur de 58,000 USD) le-a donat la Pacific Garden Mission, iar donațiile din New York (în jur de 120,000 USD) le-a donat la diferite misiuni de caritate pentru veteranii de război (Dorsett, 1958).

 

Un alt evanghelist care l-a întrecut pe Billy Sunday în predicarea Evangheliei, devenind cel mai mare evanghelist a secolului 20, a fost și este Billy Graham. Acest evanghelist a bătut toate recordurile posibile, predicând Evanghelia la peste 200 de milioane de oameni în 185 de țări, dintre care 2,874,082 au acceptat pe Cristos ca Mântuitor (Ministries, 1999). Billy Graham a perfecționat arta predicării folsindu-se de toate metodele stabilite de înaintașii săi, folosindu-se de stadioane, concerte elaborate, organizarea tuturor bisericilor din orașele unde campaniile evanghelistice erau programate.

 

Graham nu numai că a predicat Evanghelia cu putere, însă a știut cum să oragnizeze și să implice forța voluntară a bisericilor. Premergătoare campaniilor de evanghelizare, Graham și organizatorii campaniilor de evanghelizare au implicat pe toți în rugăciune, în publicizarea evenimentelor, organizarea scenică a celor mai bune formații și grupuri muzicale, totul a fost făcut cu o precizie deosebită. În metoda predicări a încercat să fie simplu în vorbire, să predice nu mai mult de 30 de minute, și a făcut chemări de primire a lui Cristos chemând poporul să vină în fața scenei pentru rugăciuni speciale pentru ei.

 

Din punct de vedere financiar, Billy Graham a ajuns să coordineze activitățile misionare a organizației Billy Graham Evangelistic Association (BGEA) cu un buget de peste 100 de milioane pe an, în anii 2000. Salariu acestui evanghelist în această perioadă era modest, după standartele salariilor altor păstori din America, cu un salariu de 101,250 USD pe an, plus a unei sume de 33,750 alocație de locuință (Ministries, 1999).

 

Billy Graham a rupt toate barierele a tuturor recordurilor posible la metoda de evanghelizare a maselor, folosindu-se de toate resursele de comunicare a secolului 20. A știut să se folosească de radio, televiziune, publicații, filme, documentare, ziare și jurnale, toate i-au fost la îndemână. A știut să-și facă prieteni în locuri înalte, să se folosească de ele când a fost nevoie. Graham încheie o perioadă de metodologie de evanghelizare care ajunge să fie părăsită în zilele noastre de mulți din contemporanii noștri.

 

Totuși, în ani 1920 pe plaiurile românești, Evanghelia lui Cristos era predicată cu putere. Oameni simpli au mers din sat în sat să predice pe Cristos cel Crucificat. În această perioadă fanfarele în zonele Bănățene și Ardelene atrăgeau mulțimea, pe când păstorii, presbiterii și oameni simpli se ridicau să vestească Evanghelia. Opriți de prigoană, unii s-au aventurat mai mult să predice Evanghelia cu prețul persecuției. Metodele de evanghelizare erau simple:

 

* mărturie personală

* mărturie publică în cadru botezurilor, înmormântărilor, nunților

* mărturie în cadru programelor speciale la casele de Rugăciune sau ale Adunărilor noastre

 

În această perioadă de început al secolului, în ciuda persecuției, mărturia Evangheliei pe meleagurile Românești este predicată cu putere. După unele calcule mai mulți sau întors la Dumnezeu în această perioadă decât în perioada de libertate câștigată la sfârșitul secolului. Evanghelicii de pe plaiurile României au reușit să vestească Evanghelia cu putere și cu roade deosebite.

 

În perioada comunistă, mărturia Evangheliei s-a făcut cu putere, în mod special prin două metode:

 

* mărturii personale

* programe de evanghelizare în cadru adunărilor noastre

 

În această perioadă ne întâlnim cu frați și surori care au suferit din cauza apartenenței denominaționale, cu tineri care au fost trimiși în armată la "dilinbau" (muncă forțată) sau la lopată, cum se mai spunea. Unii și-au pierdut serviciile, alții au rămas pe drumuri, la unii păstori buni li s-au luat carnetele de păstori. Vremuri nu erau așa de ușoare, însă Evanghelia a fost predicată cu putere în ciuda tuturor piedicilor celui rău.

 

Concepte de evanghelizare greșite

 

Istoria Creștinismului ne redă realitatea metodelor de evanghelizarea care au fost folosite de înaintașii noștri, a ceea ce a adus roade și ceea ce nu a fost compatibil cu princiipiile biblice. În primul rând trebuie înțeleasă porunca Domnului Isus când spune:

 

" Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile,

botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." Matei 28:19

 

La cine se referă, cui a fost dată această poruncă? Înțelegerea acestui pasaj Biblic ne ajută să înțelegem a cui este responsabilitatea mărturiei.

 

În ani 1786, William Carey, considerat "tatăl misiunii moderne" a ridicat problema misiunii, punând întrebarea "a cui este datoria predicării Evangheliei în toată lumea?". La o conferință pastorală acest tânăr, dupa ce pune această întrebare, primește un duș rece din partea păstorului mai bătrân J.R. Ryland: "Tinere, stai jos; când Dumnezeu o să aibă plăcerea de a mântui pe cei pierduți, El o să o facă fără ajutorul tău sau al meu." (Walker, 1925)

 

A cui este responsabilitatea evanghelizări?

 

Am întâlnit diaconi și membrii ai bisericilor noastre care sunt de părere că responsabilitatea evanghelizări este a păstorului. În multe discuții pe această temă mi s-a adus aminte că păstorul este plătit, este responsabilitatea sa să mențină și să ajute la mărirea numărului de membrii ai bisericii.

 

Dacă am învățat ceva din istoria bisericii, este categoric că responsabilitatea vestirii Evangheliei nu este cu esclusivitate responsabilitatea păstorului, mai ales dacă se ia în considerare faptul că în primi 400 de ani ai Istoriei Creștine, nu avem documente care să ne dea indicația existenței acestui oficiu pe care îl cunoaștem în zilele noastre ca oficiu pastoral. Mai mult de atât, nu există versete biblice care să ne dea indicația unei exclusivități eclesiasitice în mărturia Evangheliei, a responsabilității de semănare a Cuvântului lui Dumnezeu.

 

Responsabilitatea evanghelizării, a vestirii mesajului lui Cristos, prin mărturie personală de viață, sau prin cuvânt, este a tuturor copiilor lui Dumnezeu, a tuturor celor chemați la viață prin jertfa mântuitoare a lui Cristos. Noi toți suntem o preoție aleasă înzestrați și împuterniciți prin Duhul Sfânt să fim o sare și o lumină pe acest pământ.

 

Frățietatea și adunările care au primit o învățătură falsă în ce privește responsabilitatea mărturiei, sau care au hotărât să lase numai pe spatele păstorului responsabilitatea Evanghliei, au ajuns să simtă răceala adunărilor pe cale de dispariție. Din această cauză am ajuns să vedem biserici moarte, biserici în certuri, biserici rupte, fără vlagă și fără un viitor, creând o atmosferă ostilă de separare între clasa laică și eclesiastică.

 

Când nu merg evanghelizările?

 

În ultimi ani am avut multe discuții pe tema aceasta și am ajuns la unele păreri în ce privește greșelile pe care le facem, nu numai în concept dar și în metodele de practică a evanghelizării. Sunt câteva motive serioase pentru care o evanghelizare nu merge:

 

* când evanghelizarea este organizată de pastor. Este primul pas de eșec în așteptarea unor roade în urma campaniilor de evanghelizare. Indiferent cât de bun organizator poate fi un păstor, nici o persoană nu poate face o campanie de evanghelizare care să implice o biserică întreagă, fără să primească ajutorul necesar. În trupul lui Cristos, un deget sau o ureche nu poate să înceapă o organizare a unui event, fără ca restul trupului să fie implicat integral în planul de organizare și execuție a planului. Un păstor, prin eforturi personale, nu poate produce succes când biserica nu este gata și nu se implică în astfel de campanii. În biserica lui Cristos nu avem soliști ci grupuri de lucrare, avem un trup cu multe organe care lucrează în perfecțiunea lui Dumnezeu. Un bun organizator nu este cheia succesului.

 

* când biserica nu este gata de lucrare. Nu se pot organiza campanii de evanghelizare când frățietatea nu este gata de sacrificiu. Evanghelizarea nu este numai semănatul, aruncarea unei semințe în aer, crezând că va aduce roade. Adunarea sfinților joacă un rol mult mai important, în care trupul lui Cristos este implicat nu numai in semănare, dar la timpul potrivit și în strângerea roadelor. Această sămânță trebuie cultivată, acești noi convertiți trebuie ajutați în creșterea spirituală, au nevoie de materiale spirituale, sunt convertiți care nu au habar ce înseamnă a trăi în Cristos. Biserica trebuie să fie gata la o astfel de lucrarea, ea însăși fiind un exmplu de trăire, un ajutor real în transmiterea mesajului Evangheliei. Nici o campanie evanghelistică nu a avut succes fără unitatea bisericii, în care Duhul Sfânt a putut să coordineze lucrarea bisericii lui Cristos.

 

* când folosim șabloane vechi. Societatea în care trăim a fost și este într-o schimbare continuă. Prezența Duhului Sfânt este primordială în organizarea și punerea în practică a planului lui Dumnezeu. Anul trecut am organizat un festival muzical creștin cu scopul de a face cunoscut zonei Bănățene, de unde vine neamul meu, ceea ce "pocăițiilor" le place să asculte. Am introdus un sat întreg la muzica noastră, chemând 5 grupuri diferite din țară cu stiluri diferite, să ne facem cunoscut prietenilor ortodocși în ceea ce ne place să ascultăm. Un păstor local mi-a reproșat că nu am făcut bine, că ar fi trebuit să aduc un păstor bun, care sa fi făcut o evanghelizare bună. Am încercat să explic scopul festivalului, și faptul că frățietatea locală nu este gata să fie implicată la un astfel de program evanghelistic. Fratele s-a supărat extrem de tare, că nici în zilele astea nu vorbește sau comunică cu mine. Încăpățânarea și ceea ce am știut că merge s-ar putea să nu mai meargă, mai ales când neglijăm direcția și inspirația Duhului Sfânt.

 

* când ne folosim de evanghelizare ca o metodă de creștere numerică a adunării. Nici o biserică nu poate crește numeric în urma unei evanghelizări. Porunca Domnului de vestire a Evangheliei nu ne asigură succesul convertirii sufletelor, însă ne asigură de ascultarea poruncii pe care am primit-o. Fiecare naștere din nou, schimbare a unui suflet, de la o incapacitate mortală la viață, se face prin puterea și lucrarea Duhului Sfânt, la timpul și voia lui Dumnezeu. Evanghelizarea nu este o formă magică de convertire a oamenilor. Dacă biserica este un club social, și tratăm programele de evanghelizare ca o metodă de câștigare de membrii la clubul nostru, s-ar putea să existe un succes de campanie a bisericii. Dacă ne bizuim pe lucrarea Duhului Sfânt în nașterea din nou a unui păcătos, preocupările noastre nu vor fi în câte sufele s-au întors la Dumnezeu, ci la împlinirea și executarea porunci care ne-a fost dată. Evanghelizarea nu asigură creșterea bisericii când componenții principali sunt inexistenți: un spirit de sacrificiu, unitate și călăuza Duhului Sfănt a adunării sfinților.

 

Sugestii personale de evanghelizare

 

Adunarea lui Cristos, Biserica, nu a fost lăsată pe umerii noștri. De fapt, avem destule exemple din istoria Creștinsimului și a unor bisericii din timpurile noastre, care operează singure cu un Cristos care stă la ușă și bate, așteptând ca cineva să deschidă ușa bisericii. Trebuie să înțelegem și să acceptăm faptul că fiecare dintre noi (cei născuți din nou) suntem niște mădulare funcționabile în trupul lui Cristos, în care El este Capul. Planurile de zi cu zi sunt pe spatele Cristosului, şi nu a unui păstor, grup de păstori sau comitete. Prezența lui Cristos se face cunoscută prin Duhul Său, astfel că fiecare mădular lucrează în armonie, în baza darurilor spirituale pe care le-au primit.

Odată ce fiecare și-a înțeles darul și locul în trupul lui Cristos, este mult mai ușor să împlinim voia Sa. Dacă ar trebui să ne uităm în istorie și să identificăm ce merge și ce nu a mers, ar trebui să ajungem la următoarele concluzii:

 

1. Mărturia personală a unei vieți în Cristos este o poruncă a Domnului, când ni s-a cerut să fim o sare și lumină în locurile unde am fost puși. Mărturia personală ca metodă de evanghelizare a mers din totdeauna. Trăirea unei vieți curate în fața Domnului și a oamenilor a ajutat Duhul Sfânt să-și facă lucrarea de trezire.

 

2. Mărturie personală a mesajului Evangheliei a ajutat în semănarea mesajului Evangheliei. Predicarea la timp și nelatimp devine o responsabilitate a fiecărui credincios, şi nu numai a unui păstor sau evanghelist. Fiecare credincios se face un evanghelist când se lasă folosit de Duhul Domnului în predicarea Evangheliei.

 

3. Practicarea princiipilor Evanghelice prin dărnicie, ajutorare a săracilor, văduvelor, nevoiașilor care ajungem să-i cunoaștem. Mărturia noastră deschide uși care de altfel nu s-ar deschide niciodată. Spiritul de sacrificiu a copiilor lui Dumnezeu a fost notat întodeuna stârnind curiozitatea multora în a cunoaște succesul trăirii în pacea lui Cristos.

 

4. Organizarea unor eveniment sociale în care ne facem de folos societății în care trăim. Am cunoscut adunări care s-au implicat într-un aspect voluntar de vopsire a școlii de unde sunt. Alți frați s-au dus și au vopsit gardurile caselor nevoiașilor. Alții s-au dus și au săpat fântâni în numele Domnului. Aceste activități au deschis porți și oportunități de vestire a Evangheliei.

 

5. Organizarea unor concerte de muzică creștină. Artiști, formații, grupuri de laudă s-au implicat în organizarea unor concerte în parcuri, stații de tren, cămine culturale, și unde li s-a dat posibilitatea de vestire a Evangheliei, prin cântare. Într-un mod mai puțin amenințător prietenilor din alte denominații, cântăreții noștri au vestit Evanghelia nu în planul de a aduce noi convertiți la bisericile noastre, ci la o chemare nouă de trăire în Cristos.

 

6. Organizarea unor programe speciale la adunările noastre. Într-un mod mai puțin agresiv, și fără să intimidăm audiența, unele din adunările noastre au ajuns să se folosească de programe speciale prin care spunem și facem cunoscut necesitatea unei relații personale cu Cristos. Nu biserica este calea mântuirii, ci Cristos, devenind un mesajul central de prezentare a Evangheliei.

 

Nu dețin secretele evanghelizării de succes. Unii și-au făcut o meserie în predarea de lecții în metode de evanghelizare. Nu am găsit un învățător și îndrumător mai bun ca Duhul Sfânt, având în vedere că Adunarea sfinților este a lui Cristos, El este cel care decide prezentul și viitorul tuturor lucrurilor. Ceea ce a mers într-o adunare s-ar putea să nu meargă în alta. Ceea ce am crezut că este bine s-ar putea să fie total greșit. Numai Duhul poate să ne învețe, să ne călăuzească în necesitățile adunării lui Cristos.

 

Biserica nu are nevoie de buni organizatori, ci de împlinitori ai Cuvântului, care se lasă conduși de Duhul Sfânt în împlinirea voii Sale. Ce înseamnă să evanghelizăm? Să ne lăsăm la dipoziția Duhului Sfânt în predicarea Evangheliei la timp și nelatimp, să fim gata de sacrificiu în unitatea trupului lui Cristos, unde Cristos este capul, şi nu abilitățile noastre de organizare. Noi toți vrem să aducem la Cristos pe câți mai mulți și cât mai repede, totuși, nimic nu se face dacă nu este și în planul Său.

 

Coram Deo! Shalom!

Lucrări citate

 

Day, I. E. (fără an). Spurgeon – effective Gospel communicator. Preluat pe 2013, de pe Internet Evangelism Day: http://www.internetevangelismday.com/spurgeon.php

 

Dorsett, L. W. (1958). "Billy Sunday," American National Biography. Little, Brown and Company.

 

Farley, W. P. (fără an). Charles Finney: The Controversial Evangelist. Preluat pe 2013, de pe Enrichment Journal: http://enrichmentjournal.ag.org/200601/200601_118_Finney.cfm

 

Firstenberger, W. A. (2005). In rare form: a pictorial history of baseball evangelist Billy Sunday. University of Iowa Press.

 

HEITZENRATER, R. P. (January 1999). JOHN WESLEY'S PRINCIPLES AND PRACTICE OF PREACHING . Methodist History, 37:2.

Littell, F. H. (1947). Theology of Missions. MQR.

 

Martin, R. F. (2002). Hero of the Heartland: Billy Sunday and the Transformation of American Society. Indiana University Press.

 

Michael, G. (2004). Evangelism in the Early Church. Preluat pe 2013, de pe a mission-driven life: http://missionsforum.wordpress.com/2009/06/21/evangelism-in-the-early-church/

 

Ministries, B. D. (1999). Billy Graham General Teachings/Activities. Preluat pe 2013, de pe Biblical Discernment Ministries: http://www.rapidnet.com/~jbeard/bdm/exposes/graham/general.htm

 

Root, J. (2011). Evangelism and the Early Church. Preluat pe 2013, de pe Lausanne World Pulse: http://www.lausanneworldpulse.com/themedarticles.php/1474/12-2011

 

Schaeufele. (1962). Anabaptist Laity. MQR.

 

Scott, D. (fără an). Evangelicalism, Revivalism, and the Second Great Awakening. Preluat pe 2013, de pe National Humanities Center: http://nationalhumanitiescenter.org/tserve/nineteen/nkeyinfo/nevanrev.htm

 

Stout, H. S. (1991). The Divine Dramatist: George Whitefield and the Rise of Modern Evangelicalism. Wm. B. Eerdmans Publishing Co. .

 

Today, C. (2008). Dwight L. Moody. Preluat pe 2013, de pe Christianity Today: http://www.christianitytoday.com/ch/131christians/evangelistsandapologists/moody.html?start=2

 

Visser, A. D. (2009). Evangelism in Historical Perspective (Part 2). Preluat pe 2013, de pe Reformed Outfitters : http://reformedoutfitters.com/2012/03/21/evangelism-according-to-the-scriptures-2/

 

Walker, D. (1925). William Carey. Missionary Pioneer and Statesman . Chicago: Moody Press.

 

Weisberger, B. A. (1958). They Gathered at the River: The Story of the Great Revivalists and Their Impact upon Religion in America. Boston: Little, Brown and Company.

 

Wikipedia. (fără an). John Wesley. Preluat pe 2013, de pe Wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/John_Wesley

 

William, F. (fără an). D.L. Moody and 19th-Century Mass Evangelism. Preluat pe 2013, de pe Enrichment Journal: http://enrichmentjournal.ag.org/200702/200702_128_Moody.cfm

 

Zaspel, F. G. (2011). The Altar Call: Is It Harmful or Helpful? Preluat pe 2013, de pe Grace Online Library : http://www.graceonlinelibrary.org/salvation/evangelism/the-altar-call-is-it-harmful-or-helpful-by-fred-g-zaspel/

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înainte

Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate