Nostra Aetate

În Zilele Noastre

De ce să dăm?

 de Caius ben Obeada

Mulți dintre noi avem probleme când ni se cere să ajutăm cu bani pe cineva sau ceva. Când un țigan întinde mână să-ți ceară bani, care este reacția imediată? Sau când un bețivan îți cere bani îi întorci spatele sau îi dai un ban conștient că acest om strânge să-și satisfacă plăcerea. Aceastea sunt cazuri extreme, însă ce ne facem cu frații și surorile care vin în numele Domnului să ne ceară ajutoare? Suntem receptivi mesajului sau ajungem să-i judecăm tot așa de ușor cum o facem cu țiganii sau cu alcoolicii străzilor unde trăim? Care este balanța altora sau a unor lucrări care ne sunt prezentate?

Experiența fraților români din America din ani 1990 au făcut pe mulți să ajungă surzi și mai puțin receptivi cerințelor de ajutorare a lucrărilor din țară. Nu de mult un frate din Romania a vizitat o biserică românească din America unde a adus salutul frățesc al bisericii de unde facea parte. Pe lângă acest mesaj, fratele a expus și lucrarea la care a fost chemat cu speranța ca Domnul să pună pe inima unora să ajute lucrarea în care era implicat. Imediat după programul de adunare, un frate confruntă pe fratele oaspete asigurândul că nu va primi nici un ban din partea bisericii. O atitudine destul de radicală și vocală, însă mulți au ajuns să împărtășescă același sentiment. Acest articol nu va trata sau scoate în evidență motivele de răcire și nepăsare la care o majoritate a ajuns să o împărtășească, ci mai mult să observăm obligațiile pe care le avem fața de chemarea Domnului și lucrările Sale.

Biserica Baptistă Sfânta Treime din Constanța este în renovare. De peste 70 de ani nu s-a făcut nici o renovare majoră de interior, frații au ajuns la o strâmtorare financiară confruntați cu realitatea unei necesități imediate. Datorită numărului mic a frățietății rămase, greutatea financiară a ajuns să fie simțită, necesitatea unei intervenții externe fiind eminentă. Un mesaj de ajutorare a fost trimis constanțenilor plecați, cu speranța ca Domnul să pună pe inima multora să ajute în limita posibilităților pe care le au. Situația în care se află constănțeni este cunoscută în toată țara. De exemplu, Biserica Baptista din Gladna Română, și ea se află într-un stadiu de emergență, cu necesitatea de renovare imediată. Biserica este întru-un stadiu de prăbușire, cu speranțe de reparație minimă. Reacția multora o cunoaștem, însă care ar trebui să fie reacția noastră în calitate de copii ai Domnului?

”Moise a pus să strige în tabără că nimeni, fie bărbat fie femeie, să nu mai aducă daruri pentru sfântul locaș. Au oprit astfel pe popor să mai aducă daruri.” (Exodul 36:6)

Ați trăit vreun momet în viața creștină în care să experimentați ceva de genul scris mai sus? Poporul evreu a trebuit să fie oprit să mai dea pentru că era prea mult. Meșterii nu au profitat de ocazie să continue strângerea în vederea necesității de viitor, ci au cerut lui Moise să oprească poporul pentru că nevoile au ajuns să fie satisfăcute. Cunoașteți vreo biserică care să oprească pe membri ei să mai dea pentru că necesitățile au ajuns să fie satisfăcute? Moise face cunoscut poporului porunca lui Dumnezeu și necesitățile reale de construire a tabernacolului:

"4. Moise a vorbit întregii adunări a copiilor lui Israel, şi a zis: "Iată ce a poruncit Domnul.
5. Luaţi din ce aveţi şi aduceţi un prinos Domnului. - Fiecare să aducă prinos Domnului ce-l lasă inima: aur, argint, şi aramă;
6. materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu, in subţire şi păr de capră;
7. piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm,
8. untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare;
9. pietre de onix şi alte pietre pentru împodobirea efodului şi a pieptarului.” (Exodul 35:4-9)

Dumnezeu a dat o poruncă și un plan bine deteriminat lui Moise. Detaliile planului de construire a fost determinat din veșnicii. Poporului i se cere ascultare și o inimă darnică, la care poporul ascultă și ajunge să fie oprit în dărnicia de care au dat dovadă. Oare nu au fost și din cei care, ca în zilele noastre, cârtesc, fac comentarii, influențează și pe alții să nu dea? Nimeni nu a făcut observația că Moise vrea să construiască ceva prea luxos, prea complicat, ceva ce nu este nevoie. Nimeni nu a făcut observația că ar trebui să se facă mai mic, dinpotrivă, poporul răspunde cu o generozitate neîntâlnită.

Când Solomon construiește Templu s-au făcut comentarii, ca în zilele noastre, că este un gest de grandomanie? Câte biserici nu și-au primit critica că sunt clădiri exagerate, care nu ar fi trebuit construite? Nimeni nu a avut curajul să critice planurile Templului pentru că erau din partea Domnului. Care este atitudinra noastră față de necesitățile reparațiilor casei Domnului, a locașului unde copii Domnului se unesc în realizarea prezenței Cristosului, în baza promisiunii că ”acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”?

Când Dumnezeu construiește face lucruri extravagante, demne de mărimăția numelui Său. Noi ne gândim mai întâi la buzunar, la dărnicia fraților, uitând că construcțiile noastre sunt ridicate spre slava și lauda Celui care dă totul. Suntem ispitiți să criticăm și să strângem buzunarul când este vorba de biserică, însă găsim soluții când încercăm să etalăm sau șablona o superioritate economică față de alții. Dacă Cristos este capul Bisericii, de ce ajungem să fim așa de zgârciți?

Sunt multe motive care stopează pe unii să fie darnici, dar mai recent dăm vina pe economie și starea economică. Am auzit frați care au avut destule finanțe să meargă să vadă grupul Gaither, însă ajung handicapați când este vorba de a întinde mâna în buzunarul lor și să facă un sacrificiu pentru renovarea casei de rugăciune. Văduva săracă a uitat de economia Israelului la timpul ocupării romane, și a dat ultimii bănuți. Nouă nu ni s-a cerut să dăm ultimii bănuți, și totuși ne comportăm ca și cum am trăi mai rău ca văduva săracă. 5 dolari sau euro sunt mai mult decât nimic. Unii nu dau de rușine pentru că s-au ascuns după o mască care îi pune la o înălțime la care nu sunt. Am cunoscut cazuri în care s-a spus că dacă nu dă 100 de dolari mai bine nu dă. Greșeală mare, pentru că cu puținul de la noi și mai mult dela Domnul s-au făcut lucrări extraordinare în câmpul evanghelic.

Aceste mesaj este dedicat tuturor constănțenilor și acelor a căror bisericii au nevoie de ajutor. Indiferent unde te-ai afla, în Constanța, sau departe în unul dintre cele patru colțuri ale lumii, nu uita de unde ai plecat. Biserica ta - unde te-ai bucurat la tinerețe - are nevoie de un ajutor. Nu te sfii să ajuți, ia exemplul evreilor și a altor constanțeni care deja și-au trimis darurile la visteriile bisericii. Scriu acest mesaj fară să fi fost influențat de vreun membru al comitetului sau vreun lider al bisericii, ci din necesitatea înțelegerii că casa Domnului este un loc al prezenței lui Dumnezeu. Familia Obeada la 1871 a construit o casa de rugăciune, mai tărziu în 1934 a ajuns să construiască o altă casă de rugăciune, și am ajutat și alte case să fie construite sau renovate, totul datorită Celui care ne-a dat totul, însuși viața Sa, ca eu să traiesc veșnic cu Dumnezeu. Vorbesc prin exemplu, prin înțelegerea că Dumnezeul nostru merită mult mai mult decât un ochi critic ar fi în stare să nu dea Domnului din cauza hoților visteriilor care le-au fost încredințate.

Domnul să pună pe inima tuturor să nu uite sau să abandoneze casele de rugăciune, care s-au construit și necesită să le susținem până la venirea Celui care s-a dat pe Sine însuși.

Coram Deo! Shalom!

PS. Pentru constănţeni care au nevoie de mai multe informaţii referitor la programul de renovare, accesaţi site-ul bisericii sau pagina bisericii de pe Facebook.

http://www.sfantatreimect.ro/

http://www.facebook.com/pages/Biserica-Sfanta-Treime-Constanta/262248494936

sus