 |
 |

















|
 |
Nostra Aetate
În Zilele Noastre
De ce să dăm?
de
Caius ben Obeada
Mulți
dintre noi avem probleme când ni se cere să ajutăm cu bani pe cineva sau
ceva. Când un țigan întinde mână să-ți ceară bani, care este reacția
imediată? Sau când un bețivan îți cere bani îi întorci spatele sau îi dai un
ban conștient că acest om strânge să-și satisfacă plăcerea. Aceastea sunt
cazuri extreme, însă ce ne facem cu frații și surorile care vin în numele
Domnului să ne ceară ajutoare? Suntem receptivi mesajului sau ajungem să-i
judecăm tot așa de ușor cum o facem cu țiganii sau cu alcoolicii străzilor
unde trăim? Care este balanța altora sau a unor lucrări care ne sunt
prezentate?
Experiența
fraților români din America din ani 1990 au făcut pe mulți să ajungă surzi
și mai puțin receptivi cerințelor de ajutorare a lucrărilor din țară. Nu de
mult un frate din Romania a vizitat o biserică românească din America unde a
adus salutul frățesc al bisericii de unde facea parte. Pe lângă acest mesaj,
fratele a expus și lucrarea la care a fost chemat cu speranța ca Domnul să
pună pe inima unora să ajute lucrarea în care era implicat. Imediat după
programul de adunare, un frate confruntă pe fratele oaspete asigurândul că
nu va primi nici un ban din partea bisericii. O atitudine destul de radicală
și vocală, însă mulți au ajuns să împărtășescă același sentiment. Acest
articol nu va trata sau scoate în evidență motivele de răcire și nepăsare la
care o majoritate a ajuns să o împărtășească, ci mai mult să observăm
obligațiile pe care le avem fața de chemarea Domnului și lucrările Sale.
Biserica Baptistă Sfânta Treime din Constanța este în renovare. De peste 70
de ani nu s-a făcut nici o renovare majoră de interior, frații au ajuns la o
strâmtorare financiară confruntați cu realitatea unei necesități imediate.
Datorită
numărului mic a frățietății rămase, greutatea financiară a ajuns să fie
simțită, necesitatea unei intervenții externe fiind eminentă. Un mesaj de
ajutorare a fost trimis constanțenilor plecați, cu speranța ca Domnul să
pună pe inima multora să ajute în limita posibilităților pe care le au.
Situația în care se află constănțeni este cunoscută în toată țara. De
exemplu, Biserica Baptista din Gladna Română, și ea se află într-un stadiu
de emergență, cu necesitatea de renovare imediată. Biserica este întru-un
stadiu de prăbușire, cu speranțe de reparație minimă. Reacția multora o
cunoaștem, însă care ar trebui să fie reacția noastră în calitate de copii
ai Domnului?
”Moise a pus să strige în tabără că nimeni, fie bărbat fie femeie, să nu
mai aducă daruri pentru sfântul locaș. Au oprit astfel pe popor să mai aducă
daruri.” (Exodul 36:6)
Ați trăit vreun momet în viața creștină în care să experimentați ceva de
genul scris mai sus? Poporul evreu a trebuit să fie oprit să mai dea pentru
că era prea mult. Meșterii nu au profitat de ocazie să continue strângerea
în vederea necesității de viitor, ci au cerut lui Moise să oprească poporul
pentru că nevoile au ajuns să fie satisfăcute. Cunoașteți vreo biserică care
să oprească pe membri ei să mai dea pentru că necesitățile au ajuns să fie
satisfăcute? Moise face cunoscut poporului porunca lui Dumnezeu și
necesitățile reale de construire a tabernacolului:
"4. Moise a vorbit întregii adunări a copiilor lui Israel, şi a zis:
"Iată ce a poruncit Domnul.
5. Luaţi din ce aveţi şi aduceţi un prinos Domnului. - Fiecare să aducă
prinos Domnului ce-l lasă inima: aur, argint, şi aramă;
6. materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu, in subţire şi păr
de capră;
7. piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm,
8. untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru
tămâia mirositoare;
9. pietre de onix şi alte pietre pentru împodobirea efodului şi a
pieptarului.” (Exodul 35:4-9)
Dumnezeu
a dat o poruncă și un plan bine deteriminat lui Moise. Detaliile planului de
construire a fost determinat din veșnicii. Poporului i se cere ascultare și
o inimă darnică, la care poporul ascultă și ajunge să fie oprit în dărnicia
de care au dat dovadă. Oare nu au fost și din cei care, ca în zilele
noastre, cârtesc, fac comentarii, influențează și pe alții să nu dea? Nimeni
nu a făcut observația că Moise vrea să construiască ceva prea luxos, prea
complicat, ceva ce nu este nevoie. Nimeni nu a făcut observația că ar trebui
să se facă mai mic, dinpotrivă, poporul răspunde cu o generozitate
neîntâlnită.
Când Solomon construiește Templu s-au făcut comentarii, ca în zilele
noastre, că este un gest de grandomanie? Câte biserici nu și-au primit
critica că sunt clădiri exagerate, care nu ar fi trebuit construite? Nimeni
nu a avut curajul să critice planurile Templului pentru că erau din partea
Domnului. Care este atitudinra noastră față de necesitățile reparațiilor
casei Domnului, a locașului unde copii Domnului se unesc în realizarea
prezenței Cristosului, în baza promisiunii că ”acolo unde sunt doi sau trei
adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”?
Când Dumnezeu construiește face lucruri extravagante, demne de mărimăția
numelui Său. Noi ne gândim mai întâi la buzunar, la dărnicia fraților,
uitând că construcțiile noastre sunt ridicate spre slava și lauda Celui care
dă totul. Suntem ispitiți să criticăm și să strângem buzunarul când este
vorba de biserică, însă găsim soluții când încercăm să etalăm sau șablona o
superioritate economică față de alții. Dacă Cristos este capul Bisericii, de
ce ajungem să fim așa de zgârciți?
Sunt multe motive care stopează pe unii să fie darnici, dar mai recent dăm
vina pe economie și starea economică. Am auzit frați care au avut destule
finanțe să meargă să vadă grupul Gaither, însă ajung handicapați când este
vorba de a întinde mâna în buzunarul lor și să facă un sacrificiu pentru
renovarea casei de rugăciune. Văduva săracă a uitat de economia Israelului
la timpul ocupării romane, și a dat ultimii bănuți. Nouă nu ni s-a cerut să
dăm ultimii bănuți, și totuși ne comportăm ca și cum am trăi mai rău ca
văduva săracă. 5 dolari sau euro sunt mai mult decât nimic. Unii nu dau de
rușine pentru că s-au ascuns după o mască care îi pune la o înălțime la care
nu sunt. Am cunoscut cazuri în care s-a spus că dacă nu dă 100 de dolari mai
bine nu dă. Greșeală mare, pentru că cu puținul de la noi și mai mult dela
Domnul s-au făcut lucrări extraordinare în câmpul evanghelic.
Aceste
mesaj este dedicat tuturor constănțenilor și acelor a căror bisericii au
nevoie de ajutor. Indiferent unde te-ai afla, în Constanța, sau departe în
unul dintre cele patru colțuri ale lumii, nu uita de unde ai plecat.
Biserica ta - unde te-ai bucurat la tinerețe - are nevoie de un ajutor. Nu
te sfii să ajuți, ia exemplul evreilor și a altor constanțeni care deja
și-au trimis darurile la visteriile bisericii. Scriu acest mesaj fară să fi
fost influențat de vreun membru al comitetului sau vreun lider al bisericii,
ci din necesitatea înțelegerii că casa Domnului este un loc al prezenței lui
Dumnezeu. Familia Obeada la 1871 a construit o casa de rugăciune, mai tărziu
în 1934 a ajuns să construiască o altă casă de rugăciune, și am ajutat și
alte case să fie construite sau renovate, totul datorită Celui care ne-a dat
totul, însuși viața Sa, ca eu să traiesc veșnic cu Dumnezeu. Vorbesc prin
exemplu, prin înțelegerea că Dumnezeul nostru merită mult mai mult decât un
ochi critic ar fi în stare să nu dea Domnului din cauza hoților visteriilor
care le-au fost încredințate.
Domnul să pună pe inima tuturor să nu uite sau să abandoneze casele de
rugăciune, care s-au construit și necesită să le susținem până la venirea
Celui care s-a dat pe Sine însuși.
Coram Deo! Shalom!
PS. Pentru constănţeni care au nevoie de mai multe informaţii referitor la
programul de renovare, accesaţi site-ul bisericii sau pagina bisericii de pe
Facebook.
http://www.sfantatreimect.ro/
http://www.facebook.com/pages/Biserica-Sfanta-Treime-Constanta/262248494936
sus
|
 |

Abonare gratuita! |
|
DE CITIT!!!! |
|
|
 |