Hartă Site Contact Despre noi FORUM
 EDITORIAL
 


Home
Arhiva editurii

Cuprins Publicaţie
EDITORIAL
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Literatură
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri
POŞTA REDACŢIEI

Colaboratorii

 


Pagina Editorială

 

CHEMAREA DOMNULUI

de Caius Obeada

 

 Octavian C. Obeada, Presedintele Misiunii Vox Dei 

Ne este destul de cunoscută expresia folosită de o serie de creştini din bisericile noastre, prin care justifică dorinţa de a lucra pentru Domnul insinuând „chemarea Domnului”. În ultimii ani am primit mesaje prin care o serie de persoane mi-au transmis chemarea pe care o au de slujire. Printre aceştia îmi amintesc de un frate care avea chemarea să lucreze ca misionar în Turcia, având nevoie de o sponsorizare de 500 USD pe lună, 1500 USD pentru bilete şi transport, şi alţi bani în care ar fi inclus computer, literatură creştină, etc.... Un alt frate mi-a scris că este chemat de Domnul să înceapă o misiune pentru copii străzii dintr-un oraş al României, cerând sponsorizare pentru clădire, salarii, mobilier oficii, etc.... Alt frate mi-a scris că a primit chemarea să slujească în Siberia, însă are nevoie de sponsorizare pentru bilete de drum, bani lunar pentru închiriat apartament şi condiţii de misiune...

 

Exemple de genul acesta se pot enumera la nesfârşit, nu numai în contextul bisericilor Baptiste, însă şi în contextul altor denominaţii evanghelice din ţară, şi chiar şi din strainătate. Într-un timp, în fiecare săptămână, primeam mesaje de ajutor misionar ajungând să-mi pun întrebarea: Cum poţi deosebi pe cei „chemaţi să slujească” de chemarea imaginară pe care unii o au despre slujire? Într-o conversaţie, care am avut-o cu un prieten pastor/teolog, îmi spunea că dacă s-ar calcula miile de dolari care s-au investit în evanghelizarea Moldovei în ultimi ani, fiecare român din regiunea Moldovei ar fi trebuit să audă mesajul Evangheliei. Şi totuşi, bani s-au risipit, Biserici s-au construit, şi banii care ar fi trebuit să ajute le răspândirea Evangheliei au fost risipiţi pe cărămizi.

 

Acum câţiva ani în urma un frate de la ţară îmi trimitea un mesaj prin care mi-a cerut să-l ajut să-şi cumpere un cal pentru că vaca mergea prea încet la arat, şi un cal l-ar fi ajutat sa-şi termine treaba mai repede. C-am asta este şi situaţia bisericilor noastre prin care căutăm să ne uşurăm munca, fără să luăm în considerare care este planul lui Dumnezeu la misiune. De ce să mai mergem cu cărţi de cântări la adunare când printr-un ecran şi un proiector am putea elimina sarcina grea de a căra cărţi de cântări la biserică? Ideea multor fraţi români este că frăţietatea americană ar putea ajuta mai mult în necesităţile financiare pe misiunile din Romania, pentru că America are mai mulţi bani.

 

Nu de prea multa vreme, un frate căuta o cooperare prin care eu din America ar fi trebuit sa fiu responsabil cu procurarea de finanţe (sponsori), iar el în România sa fie responsabil cu administrarea fondurilor în vederea lucrării Domnului la care a fost chemat. În una din discuţii i-am atras atenţia că fraţii Americani nu sunt aşa de naivi în ce priveşte lucrarea Domnului şi au nevoie să ştie demersurile misiunii, unde şi pentru ce sunt consumate fondurile şi toate amănuntele pe care le pot avea. Fratele mi-a răspuns că atâta timp cât americani nu se amestecă în deciziile de administrare a banilor, el nu are nici o problemă să le spună, în mare, unde se duc banii. Cu alte cuvinte, fratele căuta o sursă sigură de bani, însă nu era interesat într-un parteneriat în care amândouă părţile să fie responsabile de lucrarea la care s-ar fi implicat.  

 

Câte exemple de risipă am putea sa dăm prin care comoditatea şi imaginaţia de a fi mai eficienţi ne face să risipim fondurile lui Dumnezeu? Ba mai mult, am ajuns să ne folosim imaginaţia şi să ne facem planuri pe fonduri pe care nu le avem, arta cerşitului de sponsorizare misionară fiind perfecţionată pe zi ce trece în rândurile frăţietăţii române.

 

Întorcându-ne la Scripturi, încercând să analizăm noţiunea expresiei „chemarea Domnului” în contextul în care a fost folosită în Noul Testament, Apostolul Pavel în câteva instanţe foloseşte această expresie încercând să redea semnificaţia ei. În Romani 8:29-30 găsim scris:

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe cari i-a cunsoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.”

În acest pasaj Biblic, Pavel ne scrie că „chemarea” este făcută după planul lui Dumnezeu în contextul unei asemănări după chipul lui Cristos. Aparent această „chemare” este făcută în contextul MÂNTUIRI, a unei TRĂIRI, nu doar a unei SLUJIRI. Suntem chemaţi să fim după chipul şi asemănarea lui Cristos, ceea ce necesită o trăire în primul rând şi după aceea o slujire. Necesitatea slujirii nu este o condiţie a chemării ci a trăirii. Prezenţa Duhului Sfânt în viaţa credinciosului modelează pe fiecare după asemanarea chipului Lui Cristos, ceea ce îl pregăteşte pentru slujire. Chemaţi să fim „asemenea Lui” nu dă un indiciu de chemare la slujire ci la trăire.

 

Din păcate mulţi măsoară credinţa şi asemănarea după chipul lui Cristos în funcţie de slujire şi mai puţin în funcţie de trăire. Cu toate că Isus le spune ucenicilor că ei sunt sarea şi lumina pământului, ceea ce indică faptul că un creştin, chemat al Domnului, îşi pierde dreptul excepţional de o viaţă privată în care nimeni nu ştie cine este şi ce face. Faptul că un credincios este misionar, pastor, dirijor, sau orice poziţie elevată în ochii lumii, nu înseamnă că această persoană are o trăire mai elevată. Slujirea şi responsabilitatea cu care suntem înzestraţi nu determină trăirea. Asemănarea cu chipul lui Cristos determină trăirea pe care o avem.

 

Un alt text asemănător este 2 Timotei 1:9 unde găsim scris următoarele:

„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii....”

În acest verset se pare că Pavel redă ordinea evenimentelor cereşti în care o persoană prin harul lui Dumnezeu primeşte mântuirea înainte de a primi chemarea, care redă spaţiu şi timp. Chemarea la mântuire este făcuta la timpul şi ceasul stabilit de Dumnezeu din veşnicii. Acest verset sublinează „chemarea sfântă” în contextul MÂNTUIRII.

„Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire.” 1 Tesaloniceni 4:7

Pavel scrie Tesalonicenilor că chemarea lui Dumnezeu pe care o au este spre sfinţenie, la o asemănare după chipul lui Cristos. Din nou este subliniat o chemare la MÂNTUIRE.

„De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică la Isus.” 1 Petru 3:1

Pentru cei cu chemare cerească, „chemarea mântuirii” trebuie să-şi îndrepte privirile la Isus Hristos, Apostolul şi Marele Preot. Petru explică mai bine chemarea pe care au primit-o aleşii Domnului în textul din 1 Petru 2:9.

„Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată....”

Acest verset scoate în evidenţă nu numai „chemarea” lui Dumnezeu la MÂNTUIRE, ci şi responsabilitatea care a fost încredinţată de a vesti puterile Celui care ne-a chemat, în responsabilitatea de preoţi. Apostolul Petru face cunoscut că chemarea MÂNTUIRII îşi are responsabilitatea slujirii ca preoţi. Toţi copiii lui Dumnezeu care au primit chemarea veşniciei prin harul lui Cristos, sunt investiţi ca preoţi a lui Cristos ca să vestească puterile minunate a Celui care i-a chemat.

 

Trebuie făcută o paranteză şi explicat faptul că slujirea nu este o responsabilitate imediată a unui creştin; responsabilitatea slujirii este primită odată cu creşterea trăirii şi apropierea asemănării cu chipul lui Cristos. Asemănarea chipului lui Cristos este un proces de trăire, nu de slujire. Apostolul Petru ne spune că chemarea la mântuire automat aduce responsabilitatea preoţiei împărăteşti. Petru nu ne spune că responsabilitatea slujirii ca preoţi este o responsabilitate imediată. Contextul Nou Testamental prin exemplu ucenicilor şi a învăţăturilor apostolilor ne indică faptul că o persoană trebuie să ajungă la un nivel de maturitate înainte de fi investit în responsabilitatea preoţiei. Responsabilitatea trăirii, a mărturiei unei vieţi după chipul şi asemănarea lui Cristos este o responsabilitate imediată primită odată cu chemarea MÂNTUIRII. Responsabilitatea slujirii vine mai târziu, în funcţie de procesul transformării, a maturizării după chipul lui Cristos.

 

În Noul Testament nu găsim nici un verset care să redea chemarea unui credincios la o funcţie de slujire, sau o poziţie Bisericească. Singura chemare la o poziţie de serviciu pe care o găsim în Noul Testament a fost chemarea Apostolilor, o chemare primită înainte de pogorârea Duhului Sfânt. Apostolii au primit o putere specială prin prezenţa Duhului Sfânt cu responsabilitatea specifică de a pune temelia Biserici pe învăţătura Domnului Isus Cristos. Textele din Matei 16:19, Fapte1:8, 5:1-11, Romani 15:15-19 ne indică responsabilitatea Apostolilor în predicarea Evangheliei, în iniţierea noilor Bisericii a lui Cristos. Nu găsim nici un text care să dea indicaţia unei chemări la o slujire specifică, având în vedere faptul că toţi primesc responsabilitatea slujiri ca preoţi, diferenţa fiind în responsabilitate, nu în chemare.

 

Pavel scrie Corintenilor:

„Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşie cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru” 1 Corinteni 1:9.

Noul Testament face cunoscut chemarea şi responsabilitatea particulară pe care Apostolii au primit-o în a pune temelia Bisericii lui Dumnezeu. Odată ce Biserica Domnului a fost fondată, fiecare credincios ales al Domnului a primit chemarea MÂNTUIRII, la o părtăşie cu Isus Cristos, în vederea asemănări după Chipul Fiului lui Dumnezeu. Odată cu chemarea MÂNTUIRII, fiecare credincios este născut într-o sămânţă aleasă, un neam sfânt, la o preoţie împărătească să vestească puterile minunate a Celui care a chemat. Chemarea părtăşiei ne indică trăirea cu Cristos, nu slujirea.

 

În lipsa de cunoştinţă a Cuvântului lui Dumnezeu mulţi încearcă să explice „chemarea” pe care au primit-o de slujire în Siberia, diferite misiuni din ţară, sau cu copii strazii, însă la ce chemare fac referinţă aceştia? Autorul Os Guinness în cartea sa „Chemarea” scrie:

„Nu exista nici o instanţă în Noul Testament a unei chemari speciale, a unuia la o ocupaţie plătită sau la un rol profesional religios.” (pag. 52)

Când tineri noştri mărturisesc chemarea de a merge ca misionari, pastorii la o biserică, oare care exemplu Biblic l-au urmat? Dacă toţi suntem o preoţie aleasă, ce rost mai are să menţionăm din nou ceea ce Dumnezeu a încredinţat la toţi? Dacă eu sunt preot al lui Dumnezeu, tu eşti preot al lui Dumnezeu, ce rost ar avea ca o altă persoană să se ridice în faţa adunării să spună că a primit chemarea de slujire, când de fapt toţi au responsabilitatea slujirii ca preoţi?

 

Pavel ne face o atenţionare prin pasajul din Efeseni 4:1, unde scrie:

„Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o....”

Textul în greacă este puţin diferit:

„Parakalw oun umav egw o desmiov en kuriw aciwv peripathsai thv klhsewv hv eklhqhte”

„De aceea vă sfătuiesc (încurajez) aceasta, eu prizonier în Domnul, să mergeţi (să trăiţi) chemarea Celui care va chemat pe nume.”

Cuvântul grecesc peripathsai provine de la verbul Peripateo, care este tradus prin „a merge”, însă este acelaşi cuvânt pentru cuvântul evreiesc care este tradus „a trăi”. Pavel nu scoate în evidenţă în acest pasaj chemarea ci mersul sau trăirea pe care trebuie să o avem. Chemarea la MÂNTUIRE o avem toţi cei aleşi de Domnul. Toţi avem responsabilitatea unei preoţii împărăteşti. Ceea ce ne lipseşte este mersul sau trăirea în funcţie de necesitatea pe care o are Cristos în copii Săi. Trăirea cu Cristos ne ridică la o statură a maturităţii preparatoare responsabilităţii cu care să fim investiţi de Duhul Sfânt.

 

Întrebarea nu este care ne este chemarea ci care este trăirea la care am fost chemaţi să mergem cu Cristos. De obicei sunt doua metode prin care unii determină „chemarea lui Dumnezeu” în viaţa lor: în mod mistic sau în mod circumstanţial.

 

Metoda Mistică de a determina chemarea Domnului declară cunoaşterea chemării prin vise, viziunii, vedenii, voci, versete biblice şi o serie întreagă de exemple de genul acesta. Bineînţeles că Scriptura ne redă astfel de exemple, însă este de neuitat contextul în care astfel de exemple au fost redate. Astăzi când Biserica Domnului are Sfânta Scriptură drept ghid de trăire a credinciosului, şi prezenta Duhului Sfânt permanentă pentru călăuzirea de zi cu zi, mai putem să fim încrezători în metodele pe care Dumnezeu le-a folosit în era de dinaintea existenţei prezente continue a Duhului Sfânt în viaţa credinciosului? Mai putem să ne încredem în visuri de noapte şi deschiderea Bibliei la întâmplare, crezând că voia Domnului ni se va descoperi? Ce fel de Dumnezeu avem ca să trăim pe bâjbâite în vederea convieţuirii cu El?

 

Exemplele trăirii şi mersului cu Cristos văzute în creştinii trecutului cum ar fi sfinţii Bisericii Primare, sau a lui Tertulian, Augustin, Spurgeon, Moody, Alexa Popovici, Dumitru Ştefan şi a altor creştini, nu au fost determinate de un vis sau de o voce, au avut încredinţarea lui Dumnezeu prin prezenţa Duhului Sfânt în trăirea şi mersul cu Cristos. Ei nu şi-au pus întrebarea: să fiu doctor sau pastor, sunt chemat sa fiu teolog sau un inginer? Tertulian a fost avocat şi a slujit Domnului, Dumitru a fost mecanic şi a slujit Domnului ca pastor. Copii lui Dumnezeu şi-au cunoscut chemarea nu în sensul pe care îl folosim în zilele noastre, ca o descoperire a vocaţiei pe care o dorim să o practicam.

 

Unii se pregătesc să fie doctori, alţii să fie pastori, alţii se pregătesc să fie misionari, alţii să fie tâmplari, fiecare are o înclinaţie de a fi ceva, de a realiza ceva în viaţă. Indiferent de dorinţa şi căutarea pe care am dori să o descoperim, toţi avem aceiaşi chemare la MÂNTUIRE, slujind ca preoţi ai lui Dumnezeu cu diferite responsabilităţi, în funcţie de darurile Duhului Sfânt şi de necesitatea Adunării Sfinţilor unde am fost chemaţi să trăim.

 

Metoda Circumstanţiala face referire la necesităţi circumstanţiale cu care suntem confruntaţi în viaţă. De exemplu, o biserică îşi adresează necesitatea unui pastor asistent. Având în vedere această necesitate, o persoană care a terminat seminarul teologic, face o aplicaţie pentru poziţia respectivă sugerând că este voia Domnului să slujească în această capacitate. Bineînţeles că nu este nici un verset Biblic care să sugereze că metoda Biblică, metoda Circumstanţială. Şi Satana se poate folosi de această metodă să inducă în eroare Biserica Domnului. Câţi pastori şi pastori asistenţi nu au fost daţi afara din diferite motive circumstanţiale, în care au pacatuit, s-au rupt de viziunea Bisericii, înlocuind viziunea şi ghidul Duhului Sfânt cu aspiraţii personale, creând greutăţi Bisericii şi copiilor lui Dumnezeu?

 

Nu de mult am primit o scrisoare prin care mi s-a cerut un ajutor financiar pentru iniţierea unei asociaţii. Planurile de iniţiere erau bine alcătuite, aranjate pe puncte de necesitate, scoţând în evidenţă necesitatea fondului iniţial la o suma de 10.000 de USD. Eu am spus fratelui că orice lucrare care este a lui Dumnezeu, îşi găseşte resursele în planul divin (înainte de întemeierea lumii), aşa cum ne spune Pavel. Fratele indignat de faptul că nu îl voi ajuta, m-a întrebat retoric:

 

„Când ştii ca-ţi trebuie calculator să faci o revista electronică de Apologetică, aştepţi să ţi-l pună Dumnezeu în braţe, sau te mai şi rogi şi munceşti pentru asta?”

 

Din experienta mea personală, calculatorul îţi vine în braţe de la Domnul, nu în sensul ca l-ai găsi pe strada, cu toate că am cunoscut şi un caz în care un frate a primit un computer de la Domnul găsindu-l la gunoi în faţa casei lui. Orice lucrare a lui Dumnezeu nu aparţine ingeniozităţii creative cu care am fost înzestraţi, şi orice faptă cu care am crede că am putea ajuta lucrarea lui Dumnezeu nu ne aparţin. Pavel ne spune clar că faptele bune pe care le facem sunt iniţiativa lui Dumnezeu.

„Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblam în ele” Efeseni 2:10.

Faptele bune au fost pregatite mai dinainte de Dumnezeu şi nu pot fi aceleaşi lucru cu cele care am crede noi că le facem spre slava Sa, din iniţiativa propie. Dacă Dumnezeu ţi-a pus pe inimă iniţierea unei misiuni, a unei lucrări, nu crezi că El din veşnicii deja a pregătit tot ce este necesar împlinirii voii Sale? Câte misiuni declarate a fi „chemarea Domnului” au dat faliment? Câţi pastori, care au fost chemaţi să slujească la o Biserică, şi-au abandonat Biserica sub pretextul că au fost chemaţi la o altă lucrare? Pe cine să mai credem când unul şi altul declară chemarea Domnului?

 

Scopul acestui articol nu este acela de a reda formula magică de descoperire a voii lui Dumnezeu pentru viaţa fiecăruia sau pentru lucrarea Domnului. Am dorit să scot în evidenţă înşelăciunea pe care unii o trăiesc crezând că slujirea este o chemare specială a lui Dumnezeu care necesită o plată şi o menţinere financiara forţată din partea Bisericii Domnului. Noul Testament ne spune clar că toţi am fost chemaţi la MÂNTUIRE. Fiecare dintre noi facem parte dintr-o seminţie aleasă, un neam sfânt, slujind ca preoţi în vestirea puterii minunate a Celui care ne-a chemat de la întuneric la lumină.

 

În Faptele Apostolilor 13:2 găsim un exemplu, care în zilele noastre este din ce în ce mai puţin folosit. Luca scrie despre punerea deoparte a lui Barnaba şi Saul:

„Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”

La prima vedere se pare că avem o contrazicere, acest pasaj demonstrând o chemare la slujire. Aparent este o contrazicere, însă la o analiză atentă a textului putem observa faptul că Duhul Sfânt cheamă deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru o lucrare specifică. În acest verset chemarea de slujire este făcută de Duhul Sfânt. Chemarea lui Dumnezeu şi chemarea la slujire a Duhului Sfânt sunt doua lucruri diferite care au loc ca timp şi spaţiu în două perioade de timp diferite în viaţa credinciosului.

 

Aşa cum am demonstrat până acum, „chemarea Domnului” este făcuta în contextul MÂNTUIRII. Apostolul Petru ne spune că toţi avem nu numai chemarea dar şi responsabilitatea slujirii ca preoţi împărăteşti. Pavel continuă ideea că în urma trăirii asemănarea cu chipului lui Cristos ia fiinţă în viaţa credinciosului, producând o maturitate spirituală preparatoare pentru slujire. Ceea ce rămâne sa fie decis din partea Duhului Sfânt este locul unde suntem chemaţi să trăim pentru Cristos. Fiecare primeşte diferite daruri spirituale în scopul edificării Corpului lui Cristos, Biserica. În contextul textului din Faptele Apostolilor, Biserica Domnului din Antiohia primeşte instrucţiuni din partea Duhului Sfânt să pună deoparte pe Barnaba şi Saul pentru o lucrare specială pe care a pregatit-o pentru ei.

 

Acest text demonstrează faptul că Duhul Sfânt pune deoparte pe cine vrea El, în contextul necesităţii pe care o are Biserica Domnului. Barnaba şi Paul nu s-au prezentat în faţa Bisericii ca să facă o oferta de serviciu, ci Biserica Domnului, la instructajul Duhului Sfânt, propune celor doi necesitatea lucrării. În versetul 3 ni se relatează faptul că după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei. În zilele noastre această metodă nu mai este folosită, fiecare tânăr oferindu-şi serviciile pentru misiune fără să fi fost vreo-data chemaţi de Biserica Domnului. Câţi nu şi-au abandonat Bisericiele, şi-au găsit sponsori în străinătate, iar după o perioadă au ajuns falimetari din punct de vedere spiritual şi economic, fără să fi luat în considerare punerea deoparte a Duhului Sfânt?

 

Fiecare credincios, în funcţie de darurile duhovniceşti pe care le primeşte din partea Duhului Sfânt, umblă şi trăieşte cu Cristos, slujind ca preoţi în Biserica Domnului, ajutând la edificarea sfinţilor lui Dumnezeu. Faptul că unii slujesc Domnului permanent prin darurile pastorale nu îi pune la un nivel de importanţă mai mare în cadrul Trupului lui Cristos. Necesitatea unor slujitori permanenţi care să-şi dedice viaţa 24 de ore continuu în slujirea altora face parte din responsabilităţile preoţeşti pe care le-au primit unii dintre noi, nu sub o formă de chemare specială, ci de trăire specială.

 

Probabil că este timpul să instruim tineretul şi Bisericile noastre în studiu Scripturilor, făcând deosebire între chemarea Domnului şi trăirea sau mersul cu Domnul. Dumnezeu cheamă la MÂNTUIRE şi se foloseşte de noi ca preoţi pentru edificarea şi înmulţirea sfinţilor ce fac parte din Casa şi Biserica lui Cristos.

horizontal rule

Cum ţi se pare acest articol?

Ai vrea să adaugi şi tu ceva, sau să comentezi cele prezentate mai sus?

Doreşti să ne sugerezi un articol spre dezbatere care este important pentru tine?

 

Nu ezita! Accesează pagina de CONTACT şi trimite-ne un email! Întrebările care sunt adresate despre oricare dintre subiectele din această Publicaţie vor primi răspunsul la pagina de POŞTA REDACŢIEI. Aşteptăm scrisorile dumneavoastră la adresa Misiunii!

horizontal rule

sus

 

Ce este nou?

CHAT Apologetic!

Aici poţi să vorbeşti online pe teme de Apologetică, Teologie sau să îţi faci prieteni noi. Tot ce trebuie să faci e să intri cu un user (de preferinţă numele tău mic) apăsând aici.

 

Miercuri seara, între orele 21 si 22 (ora României) este disponibil pentru discuţii online Caius Obeada, Apologet Baptist, Realizatorul paginilor de Apologetică, Pastorală, Editorial, precum şi fondator al Misiunii Vox Dei.

 

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

[apasă aici pentru detalii]

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE(doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

 

Citeşte Biblia online!

Citeşte Biblia Online!

 

  Înainte   

Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate