![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
În acest număr:
La azilul de bătrâni din Constanţa, într-o cameră retrasă, şade un frate iubit, Olteanu Gheorghe.
Exempul lui de creştin adevărat uimeşte cadrele de conducere, femeile ce fac curaţenie, colegii de cameră. O lumină vie de trăire a unei vieţi sfinte, acum în pragul împlinirii a 80 de ani !
La întoarcerea acasă de la azil, am simţit o grea apăsare, am deschis calculatorul anunţând aproape toată agenda mea de adrese despre cele întâmplate cu Gheorghe Olteanu. Rugăciunile bisericii noastre au început să se înalţe la cer. La îndemnul conducătorilor bisericii fratele a fost vizitat mai des şi încurajat.
Dumnealui a stat internat o vreme într-o clinică de specialitate şi a primit tratament. Acolo fraţii şi surorile ce-l iubesc i-au deschis uşa, în aşa fel încât uneori nu aveau loc în camera spitalului. I s-a arătat dragoste şi au fost ridicate neîncetat multe rugăciuni pentru însănătoşirea sa.
La o nouă vizită mi-a spus că a plâns văzând câţi oameni îl iubesc pe el şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru că este credincios promisiunilor. S-a întors din spital cu posibilitatea de-a putea mişca piciorul pe care nu spera să-l mai pună vreodată în pământ! Nu a contenit să mulţumească Domnului pentru acest lucru. Biserica a continuat să-l susţină în rugăciune şi cei ce l-au vizitat, să-l încurajeze. Momentan este supus procedurilor specifice în vederea recuperării integrale a piciorului şi zâmbetul cald al reuşitei i se citeşte pe faţă !
Comportamentul său creştin, într-o situaţie extremă, a uimit pe cei din jur. Este vorbit de bine şi persoana care i-a pricinuit, fără voia sa tot necazul a venit să-şi ceară iertare... Când intrăm în azil suntem primiţi cu mai multă căldură pentru că suntem „de-ai lui Olteanu”!... Cu ocazia zilei de 8 Martie copiii bisericii noastre au putut susţine un mic concert pentru femeile ce locuiesc la azil şi bucuria a fost imensă. Copiii erau de la „... biserica la care merge Olteanu”. Unele bătrânici au ascultat pentru prima oara Cuvântul lui Dumnezeu şi îndemnurile aduse de cei ce au însoţit copiii. Au aflat un lucru esenţial, că Dumnezeu le iubeşte. O acţiune binecuvântată zicem noi şi o uşă deschisă spre noi inimi.
Dumnezeu şi-a ţinut promisiunea şi l-a luat pe Braţul Său pe copilul iubit. Sperăm la o recuperare integrală a fratelui Gheorghe şi la oportunitatea de-a răspunde invitaţiei locatarilor azilului să-i vizităm şi copiii să le umple inima de bucurie cu susţinerea de programe creştine. A fost nevoie de un sacrificiu, Dumnezeu a îngăduit totul şi noi Lui îi suntem mulţumitori ... Odată cu primăvara… la Betania!
Dorinţa seniorilor de a se întâlni din nou, de-a scutura “pletele iernii” m-a mobilizat şi astfel pe data de 11 martie am programat o întâlnire a seniorilor, prima pe anul acesta. Obişnuim să ne întâlnim la Casa Laura, în natură, însă frigul de afară nu ne-a permis. Cu puţină teamă pentru timpul schimbător, pentru ploaie sau temperaturi scăzute, am început să pregătesc întâlnirea. Primul gând a fost să nu mai proiectez persoane, de data aceasta, să-i surprind pe invitaţi proiectand flori, peisaje şi multă poezie.
Până la urmă multă poezie nu a fost pentru că m-am gândit ulterior că invitaţii, fiind vârstnici nu pot citi la distanţă cele scrise pe ecran, aşa că am rămas la o strofă din poezia de mai jos, câteva citate pe care le voi expune aici, legate de femeia creştină, căci întâlnirea a avut ca subiect “Omagiu adus femeii (creştine)”
In Poverbe 31:30b ... ”dar femeia care se teme de Domnul, va fi lăudată”
Proverbe 31:31 - “Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii”.
Tit 2:1-5 “Tu însă,vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă”.
“Spune ca cei bătrâni trebuie să fie treji, vednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în rabdare.
Spune ca femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuvincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine, ca să înveţe pe femeile tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii; să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei. Să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentruca să nu se vorbească de rău Cuvântul Lui Dumnezeu”. Tit 2:1-5. Pag, 1172 (culese si prezentate Anisoara Capota)
Podoabele inimii unei femei creştine
Podoabele launtrice ale unei femei crestine sunt bunatatea inimii, un duh bland si linistit, o minte voioasa, o inima eliberata de mandrie, vanitate, precum si de framantarea de a atrage atentia prin ornamente exterioare. Aceasta este impodobirea care recomanda pe o femeie inaintea lui Dumnezeu, inaintea sotului si inaintea altora. Aceasta este impodobirea nu la nivelul buzelor, nu la suprafata pielii, ci in adancimea sufletului.
Intrebari la care au raspuns voluntarii Betaniei, expunand in fata asistentei..
Ce-mi spune mie această cifră în creştere, este că seniorii râvnesc astfel de agape. Atmosfera întâlnirilor de acest gen este caldă, primitoare şi destinsă. Aici se creaza relaţii noi, se aduc persoane noi, un vecin, o vecină, dornici să asculte ceva frumos…o atmosferă creştină.
Toate acestea nu ar fi posibile fără ajutorul donatorilor şi voluntarilor implicaţi şi pe care cu tot respectul doresc să-i afişez aici, mulţumind Domnului pentru ei şi dragostea lor pentru aceasta LUCRARE :
M U L Ţ U M I R I ...
DONATORILOR BETANIEI
VOLUNTARILOR PROIECTULUI
A Domnului să fie lauda! Proiectul Betania este proiectul Fundaţiei Creştine Osana din Constanţa cu care colaborează Misiunea Vox Dei. Pentru mai multe detalii despre Fundaţia Osana, puteţi vizita site-ul www.osana.ro
|
![]() |
![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate |
![]() |