de Daniel Branzei
Retransmit, marturisind ca nu stiam … Cu siguranta nu stiati ca ….
1. - Singurul aliment ce nu se deterioriaza este mierea.
2. - In parlamentul britanic, care numara 650 de membri, sunt doar 400 de locuri. Cine intarzie trebuie sa stea in picioare
3. - Un melc poate dormi trei ani. continuare...
De T.A. McMahon
Tipărită cu permisiunea The Berean Call, 27 August, 2008
Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului. (Romani 1.16)Din mai multe motive, creştinii de diferite coloraturi cred că “evanghelia lui Cristos” are nevoie de ajustări. Nu schimbări majore, îţi va spune majoritatea, ci unele mici cioplituri pe aici şi acolo. Schimbările deseori încep cu unii care spun că nu e vorba de nici o schimbare reală ci o simplă schimbare de accent. Totuşi, indiferent de raţionament, rezultatul este îmi e ruşine de Evanghelia lui Cristos. Ruşinea de Evanghelie acoperă un număr de atitudini, de la a-ţi fi ruşine cu totul şi pînă la a crede că cineva o poate îmbunătăţi un pic pentru a o face mai acceptabilă. continuare...
de Paul Negrut
Credincioşii creştini baptişti din România şi, de altfel, din toate celelalte ţări ale lumii, îşi fundamentează crezul şi practica religioasă pe învăţăturile Sfintei Scripturi. În conformitate cu Scriptura, viaţa este un dar pe care-l primim de la Dumnezeu. Dumnezeu este autorul, Dumnezeu este izvorul vieţii şi, prin urmare, Dumnezeu este singurul care are ultima autoritate de a decide în problema vieţii şi a morţii. În societatea modernă omul doreşte să se substituie autorităţii lui Dumnezeu în privinţa vieţii şi a morţii.
Un caz specific ar fi cazul avortului. Din diverse motive - sarcini nedorite, activităţi sexuale ilicite, crize sau accidente, probleme de sănătate, perspectiva naşterii unui copil cu malformaţii - apar o multitudine de situaţii în care femeia sau fata care a rămas însărcinată, încearcă să scape de sarcină. continuare...
de Dan Lucescu
Argumentul cel mai puternic pentru ca un crestin sa-si permita sa poarte tatuaje pe pielea lui (sub piele) a devenit un verset din Biblie din Apocalipsa 19:16 “ Pe haina si pe coapsa avea scris numele acesta “Imparatul imparatilor si Domnul domnilor””
Mi-a trezit interesul acest subiect al tatuajelor, cand am vizitat California. In zona plajei am vazut o multime de ateliere pentru tatuare. Erau de cele de genul “taraba” probabil pentru cei care isi permiteau un mic tatuaj si dintre acelea mai sofisticate cu reclame luminoase si mai elegante. continuare...
Dietrich Bonhoeffer s-a nascut la 4 februarie 1906 ca cel de-al saselea din cei opt copii al unei familii din Breslau. Tatal, Karl Bonhoeffer, era un psihiatru si neurolog celebru care a devenit mai tarziu directorul Charité-ului din Berlin. Mama, Paula Bonhoeffer, era de origine nobila. A avut o sora geamana, Sabina. Familia facea astfel parte din elita sociala a burgheziei intelectuale. Educatia pe care a primit-o Dietrich se baza pe indeplinirea obligatiilor si stapanirea sentimentelor. A fost considerat o persoana polifonica, ceea ce inseamna ca putea sa asculte cel putin doua melodii in acealsi timp. Casa familiei Bonhoeffer era deschisa lumii, iar pentru Dietrich acest lucru a insemnat o multime de intalniri si influente diferite. continuare...
de Mark Kelly
RICHMOND, Va. (BP)—Cei mai mulţi creştini se îndepărtează ruşinaţi de apologetică – arta de a angaja necredincioşi în discuţii raţionale pentru a-i convinge că Creştinătatea este mai mult decât un mit sau superstiţie.
Noi încercăm să citim cărţi despre apologetică şi le considerăm greu de înţeles. Ascultăm discursuri detailate, apoi putem carneţelul de notiţe pe raft. Suntem foarte reţinuţi în a ne angaja în discuţii cu scepticii pentru că ne este frică că nu vonm putea să ne amintim toate motivele diferite pentru credinţa creştină - sau pentru că nu vrem să fim atraşi într-o dicuţie. .
Poate cel mai important, credem că totul este oricum o problemă de credinţă – că nimeni nu poate să dovedească ce este adevărat când este vorba de religie sau morală.
Acum, totuşi, Dumnezeu a făcut ceva dramatic – ceva atât de remarcabil că de fapt îndepărtează ultimele obstacole intelectuale în faţă credinţei creştine. El ne-a dat dovada că creştinătatea este adevărată în felul în care nici o altă religie, vedere despre lume sau sistem de credinţă poate proclama să fie adevărată. continuare...
Pastorii trebuie să predice harul lui Dumnezeu către „oaselor uscate”
De Jeff Robinson
LOUISVILLE, Ky. (BP) – Dumnezeu cheamă păstorii credincioşi să predice cu credincioşie oamenilor care sunt morţi spiritual cu o deplină încredere că Dumnezeu foloseşte Evanghelia pentru a împărţi viaţă spirituală, a spus R. Albert Mohler Jr. în 24 august în timpul adunării anuale de toamnă de la Seminarul Teologic Baptist de Sud.
Predicând din Ezechiel 37:1–14 – viziunea profetului cu valea de oase uscate – Preşedintele Southern Seminary a spus că viziunea este o parabolă care se poate aplica din belşug unei culturi moderne în care moartea spirituală domneşte.
„Noi trăim într-o eră de moarte spirituală – o rebeliune care a progresat atât de mult încât cei mai mulţi nu pot nici măcar să şi-L amintească pe Dumnezeul pe care ei au ales să îl desconsidere şi să nu îl asculte,” a spus Mohler. „Judecata lui Dumnezeu există printre atât de mulţi oameni din această cultură, acesta fiind văzut chiar în absenţa cunoştinţei lor despre o absenţă [a lui Dumnezeu].” continuare...
de William Masselink
Te întrebi: “Care este originea acestei ciudate doctrine?” Un studiu atent a istoriei bisericii ne va furniza un răspuns concludent. Premilenarismul este un descendent al Iudaismului antic. Găsim aici o asemănare izbitoare între copil şi părinte. Vechile concepţii iudaice despre un regat mesianic exterior şi-au găsit o întruchipare perfectă în teoria Chiliastică despre mileniu. Premilenarismul este o relicvă a Iudaismului. Dr. Hodge afirmă următoarele: “Este o doctrină iudaică. Principiile adoptate de avocaţii ei în interpretarea profeţiilor sunt la fel ca acelea adoptate de evrei în timpul lui Cristos şi au condus în mod substanţial la aceleaşi concluzii. Iudeii se aşteptau ca atunci când Mesia va veni, El să formeze o împărăţie pământească slăvită la Ierusalim. Astfel că cei care au murit în credinţă să fie înviaţi pentru a împărtăşi împărăţia mesianică astfel ca toate naţiunile şi oamenii de pe faţa pământului să le fie supuse lor şi fiecare naţiune care nu i-ar sluji să fie distrusă. Toate bogăţiile şi onorurile lumii trebuiau să fie la dispoziţia lor. Evenimentul a distrus aceste aşteptări şi principiile folosite pentru interpretările profetice s-au dovedit a fi greşite.” Hodge Systematic Theology (Teologie Sistematică) - Escatologie. continuare...
Erezia Fantomei: A condamnat Conciliul de la Efes (431) Chiliasmul?
Michael J. Svigel, Th.M., Ph.D. student, Dallas Seminary
Introducere
O resursă populară catolică afirmă, „În ceea ce priveşte mileniul, noi [Catolicii] tindem să fim de acord cu Augustin şi, în mod derivat, cu amilenialiştii. . . În anii 1940 Sfântul Oficiu a judecat că premilenialismul ‚nu poate fi predat cu siguranţă’, deşi Biserica nu a definit în mod dogmatic această chestiune”1. Pe de altă parte, un scriitor care comenta asupra istoriei gândirii milenare notează, „După Augustin, Biserica a crezut de mult că domnia sfinţilor prezisă de Apocalipsa era deja în operaţie prin propriile sale oficii bune, şi a arătat puţin entuziasm pentru ideea că Hristos s-ar întoarce în mod iminent să ridice o împărăţie pământească: într-adevăr, Conciliul de la Efes a declarat un astfel de crez eretic în 431”2. Problema de aici ar trebui să fie imediat de evidentă. A condamnat Conciliul de la Efes din 431 Chiliasmul ca erezie sau nu? Cu siguranţă, adevărul trebuie să fie undeva între „Biserica nu a definit din punct de vedere dogmatic această chestiune” şi „Conciliul de la Efes a declarat un astfel de crez eretic”.
Erezia Fantomei: Două tradiţii
Studentul istoriei milenialismului va învăţa curând că două tradiţii separate referitoare la acest subiect sunt propuse în mod curent. Cea mai veche tradiţie a scriitorilor din istoria milenialismului apare a fi ignorantă de oricare condamnare presupusă a Chiliasmului în oricare capacitate oficială şi dogmatică din istoria creştină timpurie3. Orice menţiune a unei condamnări oficiale de la Conciliul de la Efes lipseşte în mod evident din ceea ce apare a fi altceva prin lucrările din istoria milenialismului4. Deşi D. T. Taylor sugerează că Papa Damasus „a denunţat oficial Chiliasmul” la Roma în 373 d. Hr., el nu se referă la nici o condamnare din partea celui de-al treilea conciliu ecumenic5. De asemenea, D. H. Kromminga nu face nici o menţiune a presupusei condamnări în lucrarea sa standard despre milenialism, ci mai degrabă descrie o „subzistenţă treptată de chiliasm în biserica antică”, şi scrie, „Despre eforturile de reprimare împotriva chiliasmului nu apare nici o urmă”6. C. Cooper notează, „Din al 3lea şi până în al 5lea secol Chiliasmul a fost confruntat viguros şi a fost pus la pământ în mod crud, deşi aceasta nu a fost declarat în mod oficial o erezie. Acesta a fost mai degrabă penibil, deoarece anterior aproape că oricine fusese un Chiliast. . . Între Chiliasm şi acuzarea de erezie stă canonizarea lui Iustin Martirul şi Irineu”7. Într-o altă lucrare despre istoria mileniarismului, sub o sub-secţiune intitulată „Biserica se întoarce împotriva Milenarianilor”, Michael St. Clair nu face nici o indicare a vreunei condamnări la Conciliul de la Efes8. În final, Frederic J. Baumgartner apare să fie în totală ignoranţă a vreunei condamnări oficiale la Efes atunci când scrie, „Soluţia pentru anxietatea milenială oferită de Augustin de Hippo a devenit rapid cea acceptată pentru Creştinismul latin, în timp ce prin anul 400, pentru Biserica Greacă, mai preocupată cu disputele asupra naturii lui Hristos, absenţa Donatismului a redus sensul urgenţei mileniale”9. continuare...
