 |
|
|
|
Articole de la
cititori
Click pe titluri pentru articolul complet
de Laurentiu Balcan
 Intre 24 – 26 Mai, APME a organizat o conferinta de misiune la Valea Draganului. Am participat cu deosebit interes si profund sentiment de recunostinta fata de harul pe care Dumnezeu ni-l da de a duce Evanghelia pana la marginile pamantului. Agentia Penticostala de Misiune Externa este implicata intr-o treaba grozava si, chiar daca sustinerea din partea Cultului este modesta, tot mai multe biserici penticostale locale isi indreapta atentia spre misiune. Iata un fapt de apreciat!
Pastorul Mircea Detesan isi exprima nemultumirea ca la varful Cultului nu exista dorinta de misiune si ca suntem in stare sa vorbim despre orice altceva, dar nu si despre misiune. Chiar asa, de ce vorbim despre orice altceva dar nu si despre misiune, ca deziderat principal al Bisericii lui Hristos? Mi-am notat cateva ganduri acolo pe care le impartasesc cu voi.
1. Nu avem o inima de misionari. Noi ne numim apostolici, dar nu suntem apostolici in gandire. Din pacate, cea mai mare greseala pe care au facut-o penticostalii a fost sa-si insuseasca darurile si manifestarile Duhului, fara dezideratele Duhului. Am vrut experientele Duhului, dar fara a implini scopul Duhului, acela de a fi martori pana la marginile pamantului. Vorbim in limbi, experimentam minuni, ne inmultim mai rapid decat alte grupari evanghelice, dar nu mergem pana la marginile pamantului.
de Laurentiu Balcan
 Cei mai multi ne imaginam autoritatea sub forma unei piramide. Ni se spune ca pentru a ajunge in varf trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta si sa fim gata, daca situatia o cere, “sa calcam si peste cadavre”. Ideea aceasta lumeasca, draceasca, fireasca a fost definita inca din Evul Mediu de catre Machiaveli, care a lansat principiul “scopul scuza mijloacele.” Pentru a-ti atinge scopul – ni se spune obsedant! – nu trebuie sa te dai inapoi de la niciun compromis.
Sa presupunem ca reusesti sa urci si, dupa eforturi herculiene, ajungi in varful piramidei. Pentru o vreme vei fi cel mai tare. Dar ceea ce se uita intodeauna e ca locul acela din varful piramidei este extrem de instabil. E prea mic pentru a putea rezista pe el o perioada indelungata. Aceasta e problema campionilor mondiali. Cu cateva exceptii, cei mai multi dintre ei nu reusesc sa-si pastreze locul pentru prea multa vreme. Intodeauna va fi cineva care va atenta la pozitia ta si, in cele din urma, te va inlatura.
"Daca asceza nu este o vocatie autentica, poate degenera rapid intr-o "cariera""
Doctor in Teologie ortodoxa la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, cu studii la Heidelberg, Salonic si Hanovra, director al Institutului Roman de Studii Interortodoxe, Interconfesionale si Interreligioase, Radu Preda este o prezenta constanta in paginile revistelor teologice, dar si in presa laica, unde i se cere frecvent opinia de expert. S-a facut remarcat mai ales prin discursul lipsit de echivoc, privitor la problemele aparute in Biserica Ortodoxa Romana. A publicat mai multe volume de studii si eseuri despre raportul dintre ortodoxie si politic, si de teologie sociala. Prima sa carte a fost "Jurnal cu Petre Tutea" (1992), o evocare a ganditorului crestin caruia i-a fost alaturi in ultimii doi ani de viata, iar cea mai recenta este "Revenirea lui Dumnezeu. Studii social-teologice" (2011).
23 Mai 2011. Luni. Sabatul predicatorilor. Incerc sa recapitulez pentru mine si sa rezum pentru voi ce s-a intamplat de la ultima mea postare.
1. L-au prostit pe american!
M-am dus cu o seara inainte de luni dimineata la compania de unde urma sa inchiriez masina in Nurmberg. Doamna de acolo m-a mustrat acru, reprosandu-mi ca ii deranjez inainte de vreme. Pana la urma am americanizat-o si a fost mai amabila. Am rugat-o sa-mi arate un BMW seria 1 pentru ca vreau sa stiu ce ma asteapta a doua zi si, eventual sa incerc un upgrade, daca nu mi se potriveste. Mi-a raspuns ca nu are nici unul pe lot. Cred ca era nemultumita ca “am pacalit sistemul” si l-am sunat pe Valer, ginerele meu si facusem prin el o rezervatie de acolo (este la jumatate de pret). Am intrebat-o daca se vor tine de ce scrie in contract si voi avea o masina automatica. Mi-a raspuns ca nu exista nici o garantie in contract.
Astăzi obligat să port fustă
Nu am avut niciodată ocazia să vizitez pe-ndelete faimoasele mănăstiri din Moldova. Am vizitat Voronețul când eram mai mic și apoi anul trecut împreună cu tinerii noștri. Am însă ocazia acum să le vizitez și pe celelalte: Moldovița, Sucevița, Gura Humorului. Încerc să mă bucur împreună cu Lucas de aceste două zile în această zonă splendidă.
Când am ajuns astăzi în curtea mănăstirii Voroneț, am auzit o frază rostită de o măicuță în engleză, unui grup de turiști din Germania: “la acest subiect, noi, ortodoxii, suntem la fel ca și protestanții.”
Am fost curios să aflu la ce subiect se referă. Și în câteva minunte am înțeles. Era vorba despre iad și purgatoriu. Ne-a prezentat și explicat pictura exterioară a Voronețului care este socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Impresionanta scenă a Judecății de apoi unde se observă la mijloc cumpăna care cântarește faptele bune și pe cele rele, lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete iar în zona de nord raiul iar în cea de sud iadul.
Ce este dreapta-credinţă?
Eseu
Gabriel Memelis  Conotaţiile fudul-ortodoxiste, dar improprii, care grevează cuvântul „dreaptă-credinţă” în demagogia ecleziastică autohtonă, ca şi în mentalitatea pop religion a „poporului drept-măritor”, „majoritar ortodox”, sunt prea evidente ca să mai fim învinuiţi de rea-credinţă (sic) atunci când le constatăm. Redusă la accepţia unei simple apartenenţe formale la confesiunea ortodoxă şi la minimalismul unei gesticulaţii ritualist-cutumiare, dreapta-credinţă a ajuns să fie înţeleasă în mod obişnuit (şi, mai grav, chiar predicată creştinilor şi predată în şcoli laice sau teologice) ca un simplu ataşament tradiţionalist faţă de formele fosilizate ale experienţei istorice proprii creştinismului răsăritean. Aşa încât o încercare de restituire a viuluidreptei-credinţe este, cred, oricând binevenită.Mă voi apleca asupra acestui termen dintr-o perspectivă atipică, dar care va sfârşi, sper, prin a recupera, din perspectiva adevăratei Tradiţii, semnificaţiile „tari” ale dreptei-credinţe. Perspectiva pe care o propun este – oricât ar părea de straniu la prima vedere – cea a epistemologiei. Teza subînţeleasă a interpretării care urmează – şi pe care n-o voi argumenta aici mai mult decât o va face însuşi comentariul meu asupra textului evanghelic normativ – este aceea că religia creştină, mai mult decât orice altă spiritualitate, conţine in nuce paradigma metodologică a cunoaşterii valide ca o cunoaştere ipotetico-deductivă, bazată pe o theoria (viziune) contraempirică asupra realităţii (i.e. opusă celei pe care o validează experienţa imediată a lumii, realismul „bunului-simţ”), paradigmă pe care însăşi ştiinţa o va prelua atunci când se va afirma ca ştiinţă modernă (1). Scurt spus, Revelaţia creştină ne prezintă o arhetipologie a cunoaşterii adevărate; ceea ce face ca propunerea grilei epistemologice în interpretare să nu fie un simplu anacronism exotic, ci un demers pe care îl socotesc fructuos deopotrivă pentru teologie, ca şi pentru interacţiunea acesteia cu ştiinţa.
Un posibil dialog între transdisciplinaritate şi creştinism (1)
Otniel Vereş & Ioan G. Pop
 Într-una dintre lucrările sale despre implicaţiile globalizării asupra lumii politice şi economice, teologul german Hans Küng afirma că „globlizarea este marea speranţă pentru unii şi marea teroare pentru alţii”. Nu greşim dacă înlocuim în enunţul de mai sus cuvântul „globalizare” cu „transdisciplinaritate”. Pentru mulţi e o paradigmă absolut nouă de gândire, ce oferă promisiuni imense pentru raţionalitatea omului contemporan. În acelaşi timp, pentru mulţi creştini „tradiţionalişti”, gândirea transdisciplinară prezintă semnele unui nou „umanism”, deosebit de pernicios la adresa teologiei creştine. În fine, poate la fel de mulţi sunt complet indiferenţi şi dezinteresaţi de această problemă.
Trebuie avut în vedere ceea ce pretinde a fi şi a nu fi transdisciplinaritatea. Ea nu este o altă disciplină, deşi la o privire superficială şi în lipsa unei descrieri adecvate, poate părea aceasta. Transdisciplinaritatea nu este în acelaşi timp nici cheia secretă sau o baghetă magică pentru rezolvarea tuturor neclarităţilor şi dificultăţilor cu care se confruntă raţiunea umană în contextul actual al hiperspecializării şi fragmentării cunoaşterii. Împrumutând un termen folosit de acelaşi teolog catolic pentru a descrie metoda sa epistemologică de abordare a teologiei creştine în contextul globalizării, putem spune că transdisciplinaritatea este o „raţionalitate critică”, un nou tip de gândire şi atitudine opus raţionalismului clasic şi reducţionist al cărui accent pus pe obiectivitate (înţeleasă în sens îngust şi nerealist), tehnicitate şi profit a dus şi duce la sărăcirea interioară a omului şi la transformarea sa într-un obiect care trebuie să producă profit. Elementul uman, latura interioară, subiectivitatea sunt aspecte care lipsesc tot mai mult din educaţia academică şi din abordarea generală a cunoaşterii la orice nivel. Înainte de orice altceva, această accentuare a umanităţii omului, în cele din urmă, a subiectivităţii sale, în contextul unei descrieri tot mai accentuat robotizate a fiinţei umane, trebuie salutată în gândirea transdisciplinară.
Gata! Am slabit 15 kg! :-D
de E. A. Sarbu
In sfarsit, este oficial. Cantarul s-a stabilizat de vreo trei saptamani la greutatea pe care mi-o tot doresc de vreo opt-noua luni incoace.
Totul a pornit in momentul in care n-am avut ce face si mi-am facut asa-numitul IMC (indicele de masa corporala) si am vazut ca arata “supraponderal”. Ok, aveam eu ceva falcute, gandeam eu atunci, poate si ceva burtica, dar nu exagerat… Insa de aici si pana la “supraponderal”… parca era prea mult. Si uite-asa am tot facut la simulari, pana cand am constatat care este greutatea la care IMC-ul arata “normal”. Si de-atunci a inceput “chinul”. Am taiat micile scapari pe la KFC, am inlocuit shaorma cu mere, morcovi, ardei gras… mi-am facut un obicei din a lua un mic dejun “serios” alcatuit din fulgi de ovaz cu iaurt – fie degresat, fie iaurt “normal” amestecat cu lapte sau chiar cu apa, pentru a-i da o alta consistenta… Paine doar dimineata, apoi o zi da, o zi nu (in ziua in care nu mancam paine mancam cereale)… Si am inceput sa dau jos…
Experienta mea la UEO – continuare
Prima sesiune a trecut cu bine pentru toata lumea, sau
asa imi amintesc eu dupa 10 ani. Si inca acum 10 ani,
biblioteca era bine dotata, carti de teologie si
filosofie, de-mi lasa gura apa. Biblioteca plus
atmosfera studenteasca din campus ma facea sa-i invidiez
pe cei de la Zi. Efectiv ii consideram binecuvantati:
hrana pt minte – biblioteca (si unele dintre cursuri) si
hrana pt suflet – atmosfera celesta care umplea
relatiile dintre studenti. Daca cineva mi-ar fi propus
sa renunt la tot , medicina, alte planuri (nu o
cunosteam inca pe sotia mea ) in schimbul postului de
bibliotecar sau chiar de gardian la poarta UEO, as fi
acceptat imediat. E drept ca mai apoi m-am desmeticit,
afland ca postul de bibliotecar ( despre acesta am
cautat informatii ) era ravnit si de altii mai apropiati
de nucleu si capatat fara atat de multe renuntari.
Sesiunea din vara am amanat-o oficial printr-o cerere,
pregatindu-ma sa-mi sustin licenta la medicina la
inceputul lunii Septembrie. Au fost foarte deschisi,
acceptandu-mi aceasta doleanta. Apoi am revenit sa
sustin examenele fara nici o dificultate.
Experienta mea la UEO – final de sezon
din episoadele anterioare:
- am mers cu Mari(le) sperante la UEO
- atmosfera era divina pe de o parte, dar pe de alta
parte, uneori lucrurile se suceau
- ritmul in care eram obisnuit sa invat si laxitatea
nivelului de cerinte m-au indemnat sa incerc sa cumulez
2 ani universitari intr-unul singur
totul a fost cat de cat ok, dar mai apoi lucrurile
pareau sa navigheze in melasa, pana intr-acolo ca mi s-a
impotmolit incercarea la capatul firului unui telefon de
unde mi s-a dat dezlegarea de a abandona studiile
…a doua zi m-am dus si m-am intalnit cu
fratele I.T. pe teren neutru, intre Cluj si Oradea.
Asteptam sa gasesc o cat de mica tentativa de a se gasi
o solutie sau macar o explicatie (fie vorba intre noi,
sunt usor de convins cu argumente pertinente); asteptam
sa vad daca sunt interesant pt sistem, daca vor sa stie
ce gandesc, ce voiesc, unde doresc sa ajung, ce sunt
dispus sa parasesc si pt ce sunt gata sa lupt si sa mor…
Dar nici macar cat negru sub unghie. Decizia era de mult
luata. M-am simtit alienat intre ai mei, m-am simtit
pierdut si fara speranta. Deci, ne-am dat mana si am
mers fiecare pe calea lui. Eu, cu lacrimi in ochi.
Restul, nestingheriti.
Nota: Cititi continuarea articolelor
prin a face click pe titlul albastru al acestora. Materialele sunt pe site-ul Vox Vocis, o
diviziune a Vox Dei Ministries
|
|
|
|
Abonare gratuita! |
|
|
DE CITIT!!!! |
|
|
|
Intre 24 – 26 Mai, APME a organizat o conferinta de misiune la Valea Draganului. Am participat cu deosebit interes si profund sentiment de recunostinta fata de harul pe care Dumnezeu ni-l da de a duce Evanghelia pana la marginile pamantului. Agentia Penticostala de Misiune Externa este implicata intr-o treaba grozava si, chiar daca sustinerea din partea Cultului este modesta, tot mai multe biserici penticostale locale isi indreapta atentia spre misiune. Iata un fapt de apreciat!
