Ruşine că sunt creştin
Din ciclul “tovarasii nostrii de credinta sunt mai smecheri decat ai lor“… am aflat o istorioara draguta - cu ghilimelele de rigoare - petrecuta in cadrul Cultului Baptist din Cluj-Napoca, intr-o mica si inocenta cardasie (ce anti-pleonasm, nu-i asa?) cu Liceul Emanuel -( oare e pe bune pus numele asta?) - din localitate.
Sa ne explicam:
postul de profesor de teologie de la liceul mentionat nu era scos pt titularizare de o bucata buna de vreme, ci era mentinut ca post de suplinitor pt dl. si fr.Vasile Lucaci. Acesta nu avea studile teologice necesare complete, se pare ca avea un master de specialitate in Irlanda si este student la UEO, daca nu ma insel. Dar, dintr-o eroare umana - am inteles ca dl. si fr. vasile Lucaci ar fi mentionat ca in sfarsit postul poate fi scos la concurs pt titularizare - postul a fost scos , deci, la concurs, fara a se mentiona ca postul este blocat pt “monsiu” Lucaci, cum nici n-ar fi fost normal, dar poate mai usor pt ei si pt noi, cei care ne-am intaratat acum.
Un prieten de-al meu si inca un alt tanar s-au inscris plini de emotie si nazuinte la acest concurs. Era o sansa nemaipomenita, mai ales ca prietenul meu lucra la o fundatie si a avut de ales intre a se inscrie la concurs sau a pierde acel post. S-a inscris la concurs cu credinta ca DUMNEZEU il va ajuta.
Surprize-surprize,
oameni buni!!!
Ca
intotdeauna
cand
DUMNEZEU
lasa oamenii
in voia
mintii lor.
Avea nevoie
de acceptul
cultului pt
a participa
la acest
concurs
-care in
alte ocazii
e o
formalitate
si un prilej
de a se mai
intalni
fratii
la o poveste.
Dar nu, acum
li s-a spus
franc, fara
prea multa
parere de
rau in glas,
ca postul
este scos pt
dl
si
fr
vasile
Lucaci, care
-
by-the-way-
din cauza
erorii (si/sau
ororii
) nu poate
participa la
concurs.
Eroarea de a
fi anuntat
inainte de
finish-ul
studiilor ca
situatia lui
este ok si
ca postul
poate fi
scos (in
contextul
schimbarlor
de la
nivelul
invatamantului
superior
referitoare
la anii de
studii).
Deci, nu exista un epilog - cel putin momentan, pt ca nu exista nici punctul culminant al acestei saga cu iz de mahala balcanica: postul va ramanea neocupat pt ca Cultul (nominal vorbind: fr.Cornel Veres, fr. Vasile Tamas, pe ceilalti doi nu-i mai stiu -fr,Liviu N.,parca era unul…) nu va binevoi sa-si dea acceptul, chiar daca postul ar fi - ipotetic vorbind - ocupat prin concurs. Neexistand epilog, nu mai discutam de happy-end. Prietenul meu tre’ sa-si caute altceva de lucru.
Raman discutiile de rigoare si sterile, binenteles: ca adevarul e intotdeauna la mijloc - ce porcarie expresia asta!, ca dl si fr V.Lucaci are merite (ceea ce nu negam!) deosebite clasa I si asta e decoratia pregatita pt domnia-sa, ca dumnealui e vechi in bransa, ca scoala s-a obisnuit cu el si el cu scoala…etc,etc.
Dar ramane acel gust amar de care am fugit din lume spre frati, doamnelor si domnilor!!!! Ca la noi e altfel, ca si subiectivitatea are miere-n ea, dar fara coada de fiere, ca exista dreptate pana sa ajungi la DUMNEZEU, ca doar vietuim intre sfinti (care nu-s carnivori, in pofida zicalei populare ca “pana la DUMNEZEU, te mananca sfintii”). Acel gust amar pe care mi-l lasa stirea ca colegii mei de facultate cu bani si fara minte au posturi de medici. asistenti univ si doctoranzi in Cluj, cand stiu ca nu-i duce mintea, ci doar buzunarul…. acel gust amar cand vad nedreptate peste tot.
Dar chiar peste tot??? si intre noi, sfintii lui DUMNEZEU??? iar ma ia cu greata!
*aceasta postare nu este pornita dintr-o dorinta vindicativa de a-i face dreptate prietenului meu, ci dintr-o lehamite crescanda si-o sila de crestinismul poleit pe fete si plin de murdarie gretoasa in interior. Este originat si de intaratarea pe care mi-a provocat-o dl Alin Cristea in dialogul de pe blogul lui Claudiu N.
Articol aparut in blogul lui Ciprian (http://ciprians.wordpress.com)
Consfătuirea de la Arad prin perspectiva unui participant
Aceasta interventie a sosit in calitate de comentariu la postarea “CONSFATUIREA DE LA ARAD”, insa cred ca ea merita o mai buna vizibilitate. Asadar, va fi si ca postare de sine statatoare. Multumim pentru interventie si clarificari.
Am participat la întâlnirea de la Arad şi –din această perspectivă – consider că este util să scriu câteva cuvinte. Văd că există un interes pentru acest eveniment şi –sper- ca demersul meu să contribuie la cunoaşterea adevărului. Voi puncta matematic câteva precizări :
1 Nu mi-am propus să particip pentru că nu am fost pastor în perioada comunistă. (Din 1986 am fost implicat activ, ca laic, în slujirea bisericii, ca diacon si apoi prezbiter.) O întâlnire programată miercuri m-a adus în Arad iar marţi după masa –împreună cu un coleg- ne-am hotărât să mergem fiindcă aveam un timp liber. Nu ştiu ce a fost în prima zi.
2 Prima surpriză : numărul foarte mic de participanţi. A doua surpriză : grup mic dar extrem de eterogen : pastori pensionari, pastori activi (unii tineri), lideri de comunităţi, de Uniune, reprezentare a diasporei (Nicolescu şi Sărac) etc. A treia surpriză : luările de cuvânt în marea majoritate nu s-au axat pe mărturisiri a vreunor slăbiciuni sau frângeri ci au evidenţiat aspecte de curaj şi demnitate în vremuri grele.
3. Ideea rezoluţiilor a fost a fr. Sărac (cel care a şi moderat întâlnirea) El a simţit spre ce finalitate se îndreptau lucrurile iar presiunea timpului devenise greu de suportat. In momentul începerii lucrului pe conţinut, am intervenit şi eu dându-mi seama că după multe vorbe, rezoluţiile trebuie să fie cât mai concise şi precise, în consonanţă cu scopul iniţial al întâlnirii.
4 Era nevoie de două rezoluţii pentru că am simţit pericolul unui „ghiveci” în care cele bune compensează pe cele rele şi astfel amestecate lucrurile lăsau impresia unei normalităţi „cu de toate”. M-am „luptat” pentru a fi două.
5. Prima rezoluţie nu şi-a propus să detalieze grade de vinovăţie în colaboraţionism (deşi sunt de acord că aşa trebuiesc judecate faptele). Am gândit să anatemizăm faptul în sine, lucru important în contextul acelei întâlniri în care părerile nu au mers numai în această direcţie.
6. A doua rezoluţie am conceput-o ca pe o declaraţie reparatorie (oare e posibil aşa ceva?) pentru cei care au preferat să fie „frânţi” în trup dar nu în cuget. Am propus să existe măcar o zi a eroilor baptişti în care să-l cinstim pe Dumnezeu pentru că ni I-a dat.
7. Punctul 3 al primei rezoluţii mi-a aparţinut şi am solicitat introducerea lui pentru că este ceea ce îngrijorează cel mai mult acum. Este o diabolică prelungire în prezent a unui trecut de care (în aspectele negative) vrem să ne vindecăm. Eu nu cunosc nume care să servescă de exemple aici. Dar nici dintre cei care au colaborat în trecut nu cunosc pe cineva care să fi recunoscut aceasta înainte de a fi dovediţi prin documente. Asta nu inseamnă ca n-au existat. Măcar cei (eventual) reactivaţi să ştie că ne pasă. Nu putem rupe trecutul de prezent.
Acest punct a stârnit o furtună de discuţii iar din moment ce „biruit-au gândul”(vorba cronicarului) unii nu au semnat această primă rezoluţie. Nu comentez aceasta.
8. Rezoluţiile au fost redactate marţi seara şi miercuri dimineaţa. Unii au trebuit să plece. Cei mai mulţi nu au semnat nemaifiind prezenţi miercuri la prânz când s-au pus în forma de document şi au fost semnate.
9 E clar că nu s-a realizat ceva extraordinar la Arad. Dar nu regret că am participat. Rezoluţiile ca documente ce exprimă hotărârea luată de o colectivitate în urma unor dezbateri se încadrează în logica termenului. Problematica pe fond o va rezolva numai Dumnezeu nu prin rezoluţie ci prin răsplată. In ziua aceea…
Ilie Milutin
Articol apărut pe Blogul Centrul de Istorie si Apologetica (http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com)
