Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Articole
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Discutii Forum
Site-uri Baptiste
Istorie
Pastorala
Articole
MEDIA
Stiri internationale
Din presa romana
Posta Redactiei

 


Articole de la cititori

 

Caracter de slujitor

Portretul Adevăratului Slujitor

 serie de articole de Marian Ghita, Pastor

 

Pastor Marian GhitaA sluji pe Dumnezeu nu înseamnă că cineva prestează doar un serviciu anume pentru El. Înseamnă mai mult decât atât: înseamnă, în realitate, că un om al lui Dumnezeu îşi manifestă, prin fapte de slujire, caracterul său de slujitor. Aşadar, pentru a-L sluji pe Dumnezeu trebuie ca mai întâi să devii un slujitor al lui Dumnezeu. Conform Luca 1:68-75 şi Tit 2:14 lucrarea de răscumpărare a lui Dumnezeu prin Fiul Său – Isus Cristos, vizează însăşi transformarea caracterului nostru dintr-un caracter ostil lui Dumnezeu într-unul dedicat Lui şi care se manifestă printr-o viaţă de slujire sfântă faţă de El. Iată de ce, atunci când ne gândim la formarea de slujitori ai lui Dumnezeu în Biserica Lui, trebuie să avem în vedere că formarea acestora nu înseamnă doar echiparea din punct de vedere tehnic în vederea slujirii (sau scriptural vorbind, doar înzestrarea acestora cu daruri spirituale pentru slujire), ci formarea unui caracter de slujitor, după voia lui Dumnezeu (vezi formarea ucenicilor lui Isus).

 

Având în vedere toate acestea, ne vom uita la câţiva oameni ai lui Dumnezeu despre care vorbeşte Sfânta Scriptură şi vom căuta să înţelegem ce legătură este între a fi slujitorul lui Dumnezeu şi a face faptele de slujire pe care le cere Dumnezeu.

 

EZRA – REFORMATOR SPIRITUAL

Ezra 7-10; Neem. 8

 

Contextul slujirii lui Ezra

 

Despre Ezra vorbeşte el însuşi în cartea care-i poartă numele. Viaţa şi slujirea lui sunt legate de perioada de restaurare a poporului lui Iuda după robia babiloniană. După această robie, în baza decretului regelui medo-persan Cirus cel Mare din anul 538 î. Cr. (Ezra 1; 2 Cron. 36:22-23), au avut loc 3 întoarceri ale rămăşiţei poporului iudeu în ţara natală - Iuda; fiecare dintre aceste reveniri în ţara lui Iuda a fost legată de un om al lui(sau oameni ai lui) Dumnezeu şi fiecare din ele a fost legată de o anumită lucrare de restaurare în poporul iudeu:

 

În 538 î. Cr. sub conducerea lui Zorobabel (descendent din David) şi a marelui preot Iosua s-a întors în ţară un grup de aprox. 50.000 de iudei (Ezra 1-2). În perioada 538 – 515 î. Cr. a fost reconstruit Templul de la Ierusalim. În această perioadă au slujit şi profeţii Hagai şi Zaharia (în special după anul 520 î. Cr. – vezi Ezra 1-6);

 

În 458 î. Cr. (deci după 80 de ani) sub conducerea marelui preot şi cărturar Ezra s-a întors în ţară un alt grup de aprox. 5000 de iudei (Ezra 7-8). În perioada 458-456 î. Cr. poporul iudeu a fost restaurat în plan spiritual (adus la pocăinţă sub conducerea lui Ezra – vezi Ezra 7-10);

 

În 444 î. Cr. dregătorul Neemia, a revenit în ţara lui Iuda pentru a reconstrui zidurile Ierusalimului, în baza decretului regelui persan Artaxerxe (cartea Neemia). Zidurile au fost reconstruite şi poporul rededicat Domnului sub conducerea lui Neemia şi a lui Ezra. Neemia a continuat restaurarea Ierusalimului şi după 432 î. Cr. În această perioadă Neemia a condus reforma socială iar Ezra a condus reforma spirituală a poporului iudeu. În această perioadă (aprox. 450-430 î. Cr.) a mai lucrat şi profetul Maleahi – ultimul profet al Vechiului Testament.

 

Ezra, deci, a lucrat în perioada de după 458 î. Cr. şi în vremea lui Neemia (după 444 î. Cr.) în poporul iudeu în direcţia restaurării spirituale a rămăşiţei poporului lui Dumnezeu (vezi Ezra 7-10; Neem. cap. 8 şi 12:36).

 

Lucrarea lui Ezra

 

Ezra face parte din categoria marilor reformatori în plan spiritual ai poporului lui Dumnezeu (vezi Ezechia – 2 Cron. 29-32; Iosia – 2 Cron. 34-35; Zorobabel şi marele preot Iosua – Ezra 1-6; marele preot Ezra – Ezra 7-10; Neem. 8-12; Ioan Botezătorul – Mat. 3; Martin Luther – în Germania; Jean Calvin – în Elveţia; etc.). Un reformator este implicat într-o lucrare care are două faze: (1) demolarea şi înlăturarea a ceea ce este stricat, şi (2) reconstruirea şi restaurarea în vederea reînnoirii a ceea ce a fost stricat şi dărâmat. O asemenea lucrare este extrem de delicată şi de grea, şi presupune implicarea unor oameni speciali. Ezra a fost un asemenea om. Lucrarea lui Ezra a fost o lucrare de mare preot pentru că el a fost mare preot (vezi Ezra 7:1-5). Ca mare preot, Ezra a condus poporul în închinare înaintea Domnului (Ezra 10; Neem 8:9-18; 12:36) şi a învăţat pe popor Cuvântul lui Dumnezeu (Ezra 7:10-12; Neem 8). Lucrările pe care Ezra le-a săvârşit ca mare preot, în poporul lui Iuda în perioada mai sus amintită au fost următoarele:

 

1) Aducerea de daruri şi slujitori la Templu (Ezra 7-8)

Ezra este trimis de regele Artaxerxe la Ierusalim cu daruri pentru Templu şi cu misiunea de a administra Legea Domnului în poporul din Iuda şi Ierusalim (7:11-26). Este interesantă această misiune pentru că ea este încredinţată lui Ezra de un rege păgân. Aceasta arată câteva lucruri.

 

Inima lui Artaxerxe a fost sensibilizată de Domnul pentru ca el să glorifice Casa Domnului şi să fie binevoitor faţă de poporul Domnului (7:27).

 

Artaxerxe a ajuns să recunoască pe Dumnezeul lui Israel ca Dumnezeul cel viu şi adevărat (7:15). În acelaşi timp, regele era conştient că ar putea veni mânia lui Dumnezeu asupra împărăţiei pe care el o conducea, asupra lui şi asupra familiei sale, dacă nu I s-ar fi închinat cum se cuvine (7:23). De unde venea o asemenea atitudine la un rege păgân? Ezra spune că Domnul i-a pregătit inima (7:27). Acest lucru, desigur, s-a realizat prin intervenţia directă a lui Dumnezeu. Dumnezeu a folosit fie situaţii speciale, fie mărturia poporului lui Iuda în imperiul medo-persan, fie mărturia personală a lui Ezra, care era bine cunoscut de rege. Artaxerxe a recunoscut în Ezra o înţelepciune specială şi care venea de la Dumnezeu (7:25). Artaxerxe a văzut că Ezra era „preotul şi cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor” şi care „învăţa poruncile şi legile Domnului cu privire la Israel” (7:12, 11, 21). Regele a putut vedea aceasta din viaţa şi lucrarea lui Ezra în mijlocul iudeilor şi a medo-persanilor acolo unde el trăia. O asemenea mărturie strălucitoare a lui Ezra despre Dumnezeu îşi are secretul în ceea ce ni se spune în 7:10: „Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului, şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile”. Sunt câteva lucruri demne de menţionat în această remarcă: Ezra a iubit Legea Domnului. El a iubit-o cu toată inima. Aşadar, inima întreagă era implicată în această atitudine faţă de Legea Domnului. Cu toată inima el şi-a propus (1) să adâncească Cuvântul Domnului. Aceasta presupune citire, meditare, aprofundare pentru a înţelege toate aspectele Cuvântului; (2) să împlinească Legea Domnului. Aceasta înseamnă că el a căutat să lege cunoaşterea cu trăirea de fiecare zi; (3) în final să înveţe pe oameni Cuvântul Domnului. Ezra a înţeles că era dator să ofere şi altora ceea ce el cunoştea. Aceasta a fost slujirea lui înaintea lui Dumnezeu. Dar aici mai apare o remarcă interesantă – „să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile”. Aceasta înseamnă, pe de o parte că el a fost chemat de a învăţa în mod deosebit pe cei din poporul lui Dumnezeu. Ei trebuiau să fie edificaţi în Cuvânt. Dar Cuvântul a ajuns şi la alţi oameni din afara poporului Domnului; chiar şi Artaxerxe a beneficiat de cunoştinţele lui Ezra. Modalitatea de a administra Cuvântul (din partea lui Ezra) a fost „în mijlocul lui Israel” (7:10) şi „cu privire la Israel” (7:11). Ce înseamnă asta? Că acest Cuvânt are sens în cadrul planului pe care Dumnezeu îl are cu Israel – ca şi popor binecuvântat de El. Conform Gen 12:2-3 toate familiile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa lui Avraam (vezi şi Gal. 3:16,29). Dumnezeu a ales sămânţa lui Avraam ca Cel în care binecuvântările relaţiei cu Dumnezeu să fie materializate (vezi şi 2 Cor. 1:20). Iar ceilalţi oameni vor fi binecuvântaţi de Dumnezeu doar în sămânţa lui Avraam. Israel este sămânţa lui Avraam, şi cei din poporul lui Dumnezeu erau în mijlocul medo-perşilor. Artaxerxe era regele acestora. Deşi el era rege şi al iudeilor (ca popor cucerit), regele a înţeles că viaţa şi binecuvântarea lui depind de o atitudine de bunăvoinţă din partea lui şi a poporului pe care-l conducea. Ezra i-a arătat lui Artaxerxe, desigur şi chiar foarte bine, calea binecuvântării şi pentru el, şi pentru familia şi poporul lui (7:23). Dar Sămânţa lui Avraam (sămânţa prin excelenţă) este Cristos. Ezra privea, desigur la această sămânţă prin credinţă. Noi trebuie să arătăm oamenilor că binecuvântarea lui Dumnezeu vine şi peste ei doar prin Cristos. Împlinirea Legii lui Dumnezeu (a Cuvântului Său) este posibilă şi benefică doar prin Cristos (Gal. 3:16,29). Dacă îi învăţăm pe oameni doar Legile şi poruncile (separat de Cristos şi de planul pe care Dumnezeu Îl are prin El), atunci ne batem gura degeaba. Ezra a înţeles acest lucru. Cunoaşterea lui cu privire la Legea Domnului era deci reală şi profundă; ştia ce să-i înveţe pe oameni, şi cum. Iată de ce Artaxerxe a fost sensibilizat în inima lui de Dumnezeu (7:27). Cuvântul a ajuns la el din partea lui Dumnezeu în modul potrivit printr-un canal (Ezra) potrivit.

 

Artaxerxe a ajuns să aibă o deplină încredere în Ezra, pentru ca să-i încredinţeze daruri şi valori inestimabile, şi o misiune de mare importanţă (7:12-26).

 

Artaxerxe, ca rege al imperiului medo-persan, a găsit că este potrivit să se închine Dumnezeului lui Israel, Dumnezeul cerurilor (7:15, 23), într-un mod potrivit Numelui Său. Astfel, el l-a trimis pe Ezra cu mult argint şi aur, cu daruri deosebite pentru a fi aduse Domnului ca jerfe la Templul din Ierusalim (7:15-17). I s-a dat lui Ezra mână liberă să ia din tot ţinutul Babilonului tot ceea ce va crede de cuviinţă pentru Templul din Ierusalim, conform voinţei lui Dumnezeu (7:18-23). Mai mult decât atât, i s-a dat voie să administreze aceste daruri fără a plăti vreo taxă pentru ele – deci acces liber în imperiu pentru el şi pentru toţi însoţitorii lui (7:24). Acest lucru presupune faptul că Artaxerxe nu a tratat actul închinării sale înaintea Domnului cu superficialitate, dar şi faptul că el a avut o deplină încredere în Ezra; încredere în caracterul său (era sigur că nu-l va înşela în vreun fel), dar încredere şi în abilităţile lui că va face tot ceea ce trebuie în maniera cea mai potrivită. Dar Ezra nu a avut doar misiunea de a aduce Domnului jertfe la Ierusalim. Lui i s-a încredinţat mandatul de a călăuzi poporul iudeu într-o trăire demnă de Dumnezeu, conform Legii Sale (7:14, 25-26). Este interesant de remarcat să vezi aceasta ca şi o sarcină pentru marele preot Ezra venită din partea unui rege păgân. Însă tocmai aici este frumuseţea lucrării lui Dumnezeu şi frumuseţea unei mărturii extraordinare a unor oameni ai lui Dumnezeu (fie că este vorba de Ezra, fie că este vorba şi de alţii, fie că este vorba chiar de poporul iudeu ca şi întreg). Artaxerxe a văzut clar că poporul iudeu este binecuvântat de Dumnezeu şi a ajuns să şi-o dorească şi el pentru el însuşi şi pentru ai lui. A înţeles de asemenea că dacă ar avea în imperiul său cetăţeni ca cei din poporul Domnului, cu înaltele principii de viaţă ale Legii lui Dumnezeu, că dacă ar avea sfetnici şi dregători în imperiu ca Ezra, atunci imperiul său va prospera. A înţeles că binecuvântarea lui depinde de bunăvoinţa sa faţă de poporul Domnului.

 

Ezra a condus întreaga operaţiune de aducere a oamenilor potriviţi şi a darurilor pentru Templul din Ierusalim (Ezra 7-8)

 

Aducerea de slujitori şi daruri pentru Templu a însemnat în totalitatea ei o lucrare în sine de închinare înaintea lui Dumnezeu, din partea lui Ezra şi a însoţitorilor lui.

 

Ezra, mai întâi, s-a bazat pe Domnul în toate demersurile sale privind însărcinarea avută. Drumul din Babilon până la Ierusalim a durat aproape 5 luni (7:9), mai precis 5 luni fără 12 zile (8:31). Un asemenea drum era dificil şi periculos. Expresia (sub diferite forme) „mâna cea bună a Domnului Dumnezeului meu (nostru)” apare de 6 ori în cap.7-8 (7:6,9,28; 8:18,22,31). Aceasta este o expresie cheie. El s-a bazat pe această mână a Domnului în aşa manieră încât el a renunţat la protecţia din partea regelui; în acest fel Ezra a depus o excelentă mărturie înaintea lui Artaxerxe (8:22), dar a fost o îmbărbătare şi pentru însoţitorii lui, cât şi pentru poporul iudeu. Ezra a chemat, a ales oamenii care urmau să slujească la Templu, şi i-a motivat cu mare grijă. Ezra a avut în vedere o închinare potrivită la Templu, condusă de oameni consacraţi Domnului şi cu dar pentru slujire (vezi 8:18 – „bărbat cu minte”). Şi în acest demers Ezra s-a bizuit pe Domnul (7:28). Mai mult, Ezra a organizat un post de smerire înaintea Domnului, pentru a-I cere ocrotire în misiune (8:21-23). Un serviciu divin în toată regula, am spune. Ezra încredinţează toate darurile care trebuiau transportate unei echipe destinate special pentru aceasta, şi-i conştientizează că fac o lucrare specială pentru Domnul. Încredinţarea darurilor s-a făcut cu mare grijă, şi minuţios, dar şi predarea lor la Ierusalim s-a făcut la fel de atent (8:24-34). Iarăşi se poate constata că toate aceste activităţi erau îndeplinite ca nişte ritualuri de închinare înaintea Domnului. După ce au ajuns la Ierusalim, Ezra şi cu toţi însoţitorii, împreună cu tot poporul lui Iuda, au adus jertfe înaintea Domnului. Cu această ocazie au fost încredinţate şi poruncile din partea regelui Artaxerxe, şi a dregătorilor lui către poporul Domnului.

 

Impresia care ţi-o crează întreaga desfăşurare a lucrurilor, legată de aducerea slujitorilor şi a darurilor pentru Templu, de întregul drum, de plecarea din Babilon şi de sosirea în Ierusalim, este aceea a unei procesiuni a închinării înaintea lui Dumnezeu şi a mărturisirii numelui Lui. Ezra are un rol decisiv în conducerea acestei procesiuni. Nu este evidentă aici doar o bună organizare a tot ceea ce se face, ci mai mult decât atât: se degajă o atmosferă solemnă, plină de măreţie; eşti parcă dus cu gândul la procesiunea ieşirii poporului Israel din robia Egiptului (vezi Exodul), chiar dacă datele problemei sunt cu totul altele. Vezi şi simţi realmente „mâna cea bună a lui Dumnezeu” la lucru, aşa cum „mâna puternică” a Domnului a fost văzută la marea Roşie (Ex. 14:31), şi în tot drumul lui Israel până în Canaan. Meritul în întregime este a Domnului. În acelaşi timp, Ezra este omul care conduce poporul, sub mâna cea bună a Domnului, în aşa fel ca însoţitorii lui, poporul lui Iuda, Artaxerxe şi supuşii lui să poată vedea această mână a Domnului. De aceea se poate spune că Ezra este un om al închinării înaintea lui Dumnezeu chiar şi când merge pe drum. Noi suntem îndemnaţi să facem totul (şi când mâncăm) pentru slava lui Dumnezeu (1 Cor. 10:31). Ezra este un mare preot adevărat. Rolul unui mare preot este să conducă poporul Domnului în închinare înaintea Lui. Ei bine, Ezra nu arată că este un conducător al închinării doar în servicii divine consacrate (la Templu, în aducerea jertfelor) ci şi în lucrări care aparent nu sunt menirea unui mare preot (ca parcurgerea drumului din Babilon până în Ierusalim cu daruri pentru Templu – vezi atitudinea lui Pavel care trebuie să ducă ajutoare la Ierusalim – Rom. 15:25-32). Este evident că Ezra nu are doar abilităţi de mare preot, ci şi caracter de mare preot.

 

2) Conducerea la pocăinţă a poporului Domnului (Ezra 9-10)

Ezra s-a confruntat cu o mare problemă a poporului Domnului chiar de la sosirea lui în Ierusalim – problema amestecului celor din poporul Domnului cu cei din popoarele păgâne prin căsătorii cu femeile acestor popoare; în această criză au fost antrenaţi chiar şi conducătorii lui Iuda, dacă nu cumva ei au amplificat criza spirituală a poporului. Ce a făcut „marele preot” Ezra? Iarăşi putem vedea la Ezra mai mult decât abilităţi de administrare a crizei; vedem caracter în acţiune a unui adevărat mare preot.

 

Adoptarea unei atitudini potrivite în urma unei evaluări reale a crizei, în lumina lui Dumnezeu.

 

Când a auzit acest lucru, Ezra se lasă cuprins de o mâhnire mare până acolo încât îşi sfâşie hainele şi părul, se prăbuşeşte la pământ, şi se roagă Domnului, împreună cu toţi care se temeau de Domnul, rugăciune de pocăinţă (cap. 9). De ce a procedat aşa? Cert este că numai un om care a evaluat în toată amploarea ei o asemenea criză spirituală, va ajunge să procedeze aşa şi nu altfel. Fiecare criză spirituală îşi are tratamentul ei. În acest caz descoperim că a fost cea mai potrivită atitudine pe care putea să o adopte Ezra. Mai întâi Ezra şi-a dat seama că este vorba de o criză spirituală, care putea fi rezolvată doar cu arme spirituale (vezi Efes. 6:10-20). Rugăciunea este una dintre ele. În această situaţie Ezra a realizat că numai intervenţia directă a lui Dumnezeu în vieţile celor din poporul lui Dumnezeu putea rezolva problema. Trebuie luat în calcul că Ezra nu putea deloc, în acest caz, să înceapă cu o convocare generală a poporului, cu obligarea acestuia de a-şi însuşi principiile Cuvântului, de a trece în forţă la măsuri radicale, pedepsindu-i pe cei vinovaţi; dar nici să lase problema în această situaţie, şi să invoce doar harul Domnului, că altceva oricum nu se mai putea face, avertizând doar poporul ca să aibă grijă în viitor. De ce a procedat Ezra aşa? Problema era profundă. Cei din popor încălcaseră flagrant Legea Domnului cu privire la căsătorie şi astfel erau sub incidenţa mâniei lui Dumnezeu (9:13-15). Mai mult decât atât, problema avea implicaţii viitoare pe termen lung. Căsătoriile mixte aduceau copii necredincioşi şi practici păgâne în popor pentru multă vreme. Se vorbeşte de urâciuni ale păgânilor care s-au infiltrat cu putere în popor (9:1-2). Poporul era efectiv alterat, pervertit. Se pare că situaţia era aproape generală pentru rămăşiţa lui Iuda. Viitorul mesianic era compromis foarte mult. Dar soluţia era oare o intervenţie în forţă în popor? Ar fi fost nimicită practic întreaga rămăşiţă a lui Iuda. Era oare înţelept să se decreteze din start, din partea lui Ezra, o purificare dureroasă – adică să li se ceară tuturor să-şi izgonească soţiile şi copiii? Dar acest lucru antrena răni extrem de adânci, cu repercursiuni extrem de grave, incapabil de controlat, şi care nu puteau fi vindecate prin procedee omeneşti. Ar fi însemnat de fapt mutilarea poporului. Şi chiar dacă s-ar fi decretat aşa ceva de la centru, iar poporul ar fi acceptat, zicem noi din loialitate faţă de Dumnezeu, strângând din dinţi, izgonirea nevestelor şi a copiilor, oare în acest fel s-ar fi rezolvat problema crizei spirituale? Nu, deloc! De ce? Pentru că asemenea măsuri radicale înseamnă de fapt să ajungem să ne jucăm de-a căsătoria şi de-a părinţii. Dacă cineva face aşa ceva, atunci aceasta ar echivala cu a-şi reteza capul pentru că ar constata că ar fi bolnav, şi s-ar gândi să şi-l schimbe cu altul sănătos. Aceasta înseamnă de fapt sinucidere curată. Toată această analiză, desigur, a făcut-o Ezra. El şi-a dat seama că orice fel de demers omenesc ar fi adus distrugere poporului. Singura soluţie era intervenţia directă a lui Dumnezeu în viaţa oamenilor, intervenţie care să aducă dezlegare lăuntrică, dar şi recreere (restaurare) lăuntrică pe care numai Dumnezeu Creatorul ar fi putut să le facă. Ori, Dumnezeu care trebuia invocat era mânios din pricina păcatului. Iată de ce Ezra se prăbuşeşte el însuşi înaintea lui Dumnezeu ca unul care mijloceşte pentru iertarea poporului, aşezându-se el în locul poporului vinovat. El de fapt poartă pe umerii lui păcatele poporului înaintea lui Dumnezeu (Exod 28:29-30). Ezra înţelege că numai Dumnezeu poate cerceta pe fiecare păcătos, să-l dezlege lăuntric de păcatul său, să-i rupă toate legăturile din fiinţa lui şi apoi să restaureze lăuntrul său pentru o nouă viaţă. Numai Dumnezeu poate aşa ceva. Ezra realizează cât de profundă este problema, şi de aceea face ceea ce în mod normal un mare preot n-ar fi făcut: îşi sfâşie hainele şi părul ( de menţionat este faptul că marele preot nu avea voie să facă aşa ceva în situaţia când chiar fiul lui ar fi decedat (Lev. 10:6-7). Dacă Ezra şi-a sfâşiat hainele înseamnă că situaţia era de o gravitate fără precedent. Poporul lui Iuda, identitatea lui ca popor sfânt pentru Domnul, viitorul lui mesianic, mântuirea lumii întregi erau în pericol. Prin atitudinea lui, Ezra arată că îşi dă seama că nu are altceva de făcut decât să capituleze înaintea Domnului şi să invoce intervenţia plină de har şi de putere a lui Dumnezeu. Ezra de asemenea se înconjoară în demersul său înaintea lui Dumnezeu de oameni care simt cu el povara poporului. Rugăciunea lui Ezra, de asemenea este o rugăciune de pocăinţă profundă, mărturisitoare a păcatului, fără a ascunde ceva şi fără a justifica vreo acţiune a poporului. Ezra parcă nici iertare nu mai cere pentru popor, conştient de vinovăţia foarte mare a lui. Nu înseamnă că el nu-şi doreşte iertare pentru popor, dar el lasă totul la latitudinea harului lui Dumnezeu (vezi aceeaşi atitudine la David – 2 Sam. 15:25-30). Aceasta este cea mai potrivită atitudine care trebuia adoptată, de a atârna în totul de harul lui Dumnezeu, considerând că meriţi loviturile Domnului dacă El le va voi, dar considerând în acelaşi timp că El este plin de har şi că are soluţii pentru orice problemă (Ezra 10:2). În acelaşi timp Ezra înţelege că poporul are nevoie de eliberare lăuntrică de orice legătură cu femeile străine şi de copiii care erau ai lor şi de care se legaseră. Numai Dumnezeu ar putea face aşa ceva.

 

Se vede că soluţia adoptată de Ezra a fost cea mai potrivită prin faptul că din acest moment Dumnezeu Însuşi mişcă lucrurile. O mare mulţime de oameni din Israel se alătură lui Ezra în rugăciunea lui. Aceasta înseamnă că Domnul le-a mişcat acestora inimile (10:1-2). Înseamnă că Dumnezeu a operat în adâncul fiinţelor lor dezlegare de legăturile păcătoase (Este foarte important să ne punem problema dezlegării de legăturile păcătoase din lăuntrul fiinţei oamenilor în mod foarte serios – vezi Ps. 107:10-21; Lc. 1:68-75. Când le vorbim oamenilor despre păcat şi despre mântuire trebuie să înţelegem că nu putem cere oamenilor acţiuni radicale dacă Dumnezeu nu lucrează în inimile lor. Predicând Evanghelia în mod clar, corect şi complet, în dependenţă de Duhul lui Dumnezeu şi în duh de rugăciune, depinzând în totalitate de Dumnezeu şi de lucrarea harului Său în lăuntrul oamenilor, numai aşa le putem cere să renunţe la păcat şi la legăturile păcătoase). Practic, asistăm aici (în Ezra 9-10) la o reformă spirituală pe care Dumnezeu o face în inima poporului Său, ca răspuns la demersul lui Ezra în rugăciune de pocăinţă adâncă. Desigur pocăinţa a fost personală pentru fiecare iudeu, dar Ezra a generat prin acţiunea lui, în puterea lui Dumnezeu, un proces de pocăinţă la nivelul fiecărui individ. Este o mişcare a Duhului Sfânt aici, mişcare care are efect creator (vezi Gen 1:2. În baza mişcării Duhului Sfânt pe deasupra apelor, actul creator al lui Dumnezeu prin Cuvântul Său a intrat în acţiune).

 

Adoptarea unor acţiuni concrete şi înţelepte care să vizeze rezolvarea totală a crizei spirituale, nu flagelarea oamenilor (vezi „asprime faţă de trup”, fără nici o eficienţă „împotriva gâdilării firii pământeşti” – Col. 2:22-23).

 

Este foarte interesant să vezi că procesul pocăinţei nu a fost dictat de Ezra, ci a pornit din interiorul oamenilor vinovaţi (Ezra 10:2-3). Nu înseamnă că Ezra nu a chemat poporul la pocăinţă (vezi 10:10-11), ci faptul că deschiderea pentru pocăinţă a realizat-o Duhul lui Dumnezeu. Poporul era dispus să accepte acum mustrarea, îndemnul la pocăinţă, soluţia lui Dumnezeu pentru criza lor. Ezra este provocat de mai marii poporului şi de poporul însuşi să gestioneze criza (10:4, 12). Ezra, datorită faptului că mâna Domnului acţionează asupra poporului, datorită faptului că are atitudinea corectă faţă de criză şi acţionează în maniera potrivită, ajunge să acţioneze doar ca şi unealtă a Domnului în gestionarea crizei, lucrarea în toată măreţia ei făcând-o Domnul Însuşi. Dar merită menţionat faptul că Ezra acţionează potrivit. Îndeamnă poporul la pocăinţă, arată ce trebuie făcut în mod concret. El nu se sfieşte să ceară poporului măsuri radicale, dureroase, chiar dacă poporul a ajuns să tremure (10:9-11; vezi cum lui Pavel nu-i pare rău de întristarea pe care le-a provocat-o mustrarea lui şi care a condus la pocăinţă – 2 Cor. 7:7-12). Acestea se impun, dar Domnul este de partea lor, şi de aceea ei nu trebuie să se teamă de măsuri şi acţiuni radicale (observă 10:2).

 

În acelaşi timp îl vedem şi pe Ezra şi pe cei din fruntea poporului că nu forţează lucrurile. În 10:13 sunt invocate numărul mare a poporului şi ploaia – factori care îi împiedică să rămână tot timpul la Ierusalim şi să se gândească la alte măsuri, mai eficiente, de rezolvare a crizei spirituale. Aceasta nu a însemnat coborârea ştachetei în rezolvarea crizei, ci doar o acţiune înţeleaptă. Aceasta arată că scopul nu este, aşa cum vedem în Col. 2:22-23, flagelarea oamenilor (mulţi consideră că ar trebui aceasta), ci rezolvarea crizei. Cât de înţelepţi suntem noi în gestionarea unei crize spirituale în vederea rezolvării ei în mod duhovnicesc şi radical? Se observă că unii nu au fost de acord cu aceste măsuri (10:15-16 – adică cu propunerea din v. 14; nu este vorba că nu au fost de acord măsurile radicale spuse de Ezra în 10:11). Ezra a stabilit un plan de măsuri eficient şi a asistat în totalitate desfăşurarea acestui plan de măsuri (10:16).

 

Ezra se arată, în această criză spiritiuală fără precedent a poporului Domnului, ca un adevărat mare preot. Este un om care ştie să gestioneze după voia lui Dumnezeu crizele spirituale şi să conducă poporul spre pocăinţă şi restaurare spirituală. Dar Ezra apare din nou aici ca un mare închinător, cu o inimă care simte durerea Domnului şi problema poporului, şi care ştie să conducă poporul în pocăinţă şi restaurare. Aceasta înseamnă caracter în acţiune.

 

3) Conducerea poporului Domnului în cunoaşterea şi aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu (Ezra 7:10-12; Neem. 8; 12:36)

După aprox. 13 ani de la evenimentele menţionate în cartea Ezra (adică în 444 î. Cr.), marele preot şi cărturar Ezra apare alături de Neemia după ce zidurile Ierusalimului au fost restaurate în 52 de zile. Cap. 8 din cartea Neemia arată că imediat după terminarea lucrărilor de restaurare a zidurilor (din a 25-a zi a lunii Elul, adică luna a 6-a – vezi Neem 6:15), din prima zi a lunii a 7-a poporul Israel s-a adunat în faţa Ierusalimului pentru a auzi citită şi explicată Legea Domnului (deci cele 5 cărţi ale lui Moise: Geneza-Deuteronom). Ezra este chemat să citească Legea în faţa poporului şi în fiecare zi a acestei luni de dimineaţa până la amiază tot poporul „a fost cu luare aminte la citirea cărţii Legii” (Neem. 8:1-3,18). Luna a 7-a a fost pentru poporul Domnului o lună plină de bucurie, pe de o parte din cauza terminării lucrărilor de restaurare a zidurilor într-un timp atât de scurt, şi pe de alta pentru că în perioada 15-22 a acestei luni au celebrat sărbătoarea corturilor, o sărbătoare a bucuriei, a strângerii roadelor şi a aducerii aminte a drumului parcurs de Israel timp de 40 de ani din Egipt până în Canaan sub conducerea lui Moise şi sub binecuvântarea miraculoasă a lui Dumnezeu. În această lună a 7-a, poporul Domnului a ţinut şi un post, şi-au mărturisit păcatele prin Neemia (cap. 9), s-au rededicat Domnului prin reînnoirea legământului (cap. 10) şi apoi (nu ştim exact când) au fost sfinţite zidurile Ierusalimului printr-o procesiune solemnă, şi au fost reaşezaţi preoţii şi leviţii în slujirea lui Dumnezeu în Templu (cap. 12).

 

La toate aceste evenimente Ezra a colaborat excelent cu Neemia (marele preot a condus reforma spirituală, iar Neemia, ca şi dregător, a condus poporul în reformă civilă, socială; desigur nu poate fi vorba de o delimitare strictă a implicărilor, cert este că s-au completat unul pe celălalt în reforma poporului lui Dumnezeu după chemarea pe care au avut-o fiecare de la Dumnezeu).

 

Ezra a fost implicat în mod deosebit în citirea, explicarea şi interpretarea în vederea aplicării a Legii lui Dumnezeu în faţa poporului. Studiind cap. 8 descoperim că această lucrare a lui Ezra s-a desfăşurat într-o manieră solemnă, bine organizată ca un serviciu de închinare faţă de Dumnezeu. Iată câteva aspecte pe care le găsim aici:

 

Ocazia citirii Legii este una specială – după terminarea zidurilor, înainte de sărbătoarea corturilor (8:1-3). Tot poporul era adunat să fie cu luare aminte la citirea cărţii Legii. Înţelegem de aici că Legea Domnului are locul potrivit în contextul lucrării lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat o izbândă poporului (6:15-16), redându-le locul promis (Ierusalimul), şi urmau să se bucure înaintea Domnului, plini de recunoştinţă de toate binecuvântările Lui (sărbătoarea corturilor). Cele 2 evenimente reprezintă, putem spune, lucrarea de răscumpărare a Domnului faţă de poporul Său. În acest context al lucrării răscumpărătoare Cuvântul Domnului îşi are locul său central. În Exod 20, atunci când Domnul dă Legea Lui lui Israel prin Moise descoperim ceva care este de mare importanţă: Legea este dată în contextul lucrării răscumpărătoare a lui Dumnezeu („Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei” – Ex. 20:2; urmează apoi poruncile Legii). Dumnezeu nu a dat lui Israel Legea pentru ca să fie eliberaţi din robie, ci pentru că poporul era deja eliberat şi de aceea acum aparţinea Domnului, iar Domnul era al lui Israel; de aceea, din cauza răscumpărării, poporul era obligat să asculte de Domnul (vezi şi 2 Cor. 5:14-15). Ezra cunoaşte bine toate acestea şi exploatează excelent momentul; plasează Legea în contextul ei normal. Observă că poporul era deja deschis ascultării Cuvântului Domnului (Neem. 8:1); poporul era motivat din cauza lucrării lui Dumnezeu faţă de popor şi doritor să-L asculte. Un bun cărturar, ca Ezra, ştie aceasta şi foloseşte cu înţelepciune acest cadru. Ştie să atragă poporul Domnului lângă Cuvântul lui.

 

Ezra citeşte Legea într-un mod solemn. S-a arătat că pentru Ezra citirea Legii Domnului nu reprezintă un lucru banal, fără importanţă; este un moment de închinare (8:4-6). În contextul de atunci tot poporul s-a sculat, Ezra a binecuvintat pe Domnul şi toţi s-au închinat înaintea Lui. Este clar că citirea Legii pentru Ezra este un moment special de o covârşitoare importanţă. Avem aici în vedere serviciile divine în care într-un cadru special citirea Scripturii are un rol foarte important. Este important ca citirea să se facă de oameni dedicaţi, să citească cu glas tare, în mod clar, cu toată inima. Dar orice moment al citirii şi explicării Cuvântului înaintea altora (chiar într-o conversaţie în doi), duhul de închinare trebuie arătat şi perceput de cei din jur (vezi Lc. 24:30-31 – Isus a fost recunoscut prin maniera în care binecuvânta şi împărţea pâinea; era un mod specific al lui Isus de a face cele mai mici şi cele mai obişnuite lucruri).

 

Ezra a explicat Legea poporului (8:8). Putem vorbi de predicare aici, dar şi de consiliere, de explicare a cuvintelor Scripturii. Ezra cunoştea Legea Domnului şi ştia să dea explicaţii potrivite care să-i ajute pe cei din popor să împlinească cum se cuvine Cuvântul. De menţionat aici este faptul că nu vedem aici o citire de 10 minute sau o explicaţie ocazională. Ezra a citit Legea cel puţin 6 ore pe zi, şi aceasta aproape o lună de zile. Aceasta a însemnat o expunere amănunţită, detaliată, completă a Legii. Este mare nevoie de o expunere sistematică, clară, corectă, completă a Cuvântului lui Dumnezeu tuturor credincioşilor. Dacă Biserica nu creşte şi nu este puternică, este din cauză că în Biserică nu este un program de expunere sistematică a Cuvântului lui Dumnezeu. Pavel se simţea responsabil de expunerea întregului plan al lui Dumnezeu (Fap. 20:26-27 – atenţie la cuvintele: „sunt curat de sângele tuturor”; vezi şi Fap. 19:8-10 – la începutul vieţii biseriii Pavel expunea mult timp Cuvântul tuturor).

 

Ezra are la dispoziţie o echipă cu care colaborează în explicarea Legii către popor. El nu poate lucra de unul singur; şi alţii sunt implicaţi în această lucrare de învăţare a Cuvântului lui Dumnezeu (8:4,7-8). Aceştia desigur au fost echipaţi şi apoi implicaţi în slujire. Pentru această lucrare nu au fost chemaţi oricine, ci cei care s-au validat prin caracter şi dar (vezi 1 Tim. 3; Tit 1; 2 Tim. 2:1-2).

 

Ezra, cu echipa lui, învaţă poporul şi cum să se bucure înaintea Domnului, cum să celebreze sărbătorile Domnului (8:9-18). Merită să medităm serios la aceste lucruri. Învăţarea Cuvântului presupune edificarea credincioşilor în toate domeniile vieţii şi în toate detaliile ei. Poporul este învăţat la un moment dat: „Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci şi trimiteţi câte o parte şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră” (8:10). Învăţăm noi pe credincioşi cum să se bucure, cum să se distreze? Îi învăţăm noi care sunt adevăratele momente în care să ne bucurăm înaintea Domnului? Îi învăţăm noi cum să o facă cu adevărat? Sunt credincioşii motivaţi la a se bucura cu adevărat de lucrările Domnului? Folosim noi aceste ocazii pentru a învăţa pe credincioşi, dar şi pe cei din familia noastră Cuvântul Domnului (Ex. 12:25-28)?

 

Ezra se implică în toate momentele, fie ele speciale, fie ele obişnuite, ale vieţii poporului Domnului (Neem. 12:36), ca unul care este în fruntea lor. Evenimentele vieţii oferă ocazii excelente de a-i învăţa pe credincioşi Cuvântul Domnului. La inaugurarea zidurilor restaurate ale Ierusalimului (o ocazie foarte specială pentru popor) Ezra era de faţă şi conducea procesiunea de sfinţire a zidurilor. Ezra era în mijlocul poporului. Desigur el a fost şi în toate celelalte momente ale vieţii poporului, în mijlocul lui, în fruntea lui cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul Domnului nu se învaţă doar la seminarii speciale, în şcoli speciale, ci în mod deosebit în mijlocul vieţii, în evenimentele ei, fiind în mijlocul credincioşilor, în fruntea lor şi învăţându-i de fiecare dată să împlinească Cuvântul în trăirea efectivă a vieţii.

 

Ezra nu ar fi putut nimic din toate acestea dacă n-ar fi fost el însuşi umplut cu Cuvântul lui Dumnezeu (Ezra 7:10). Aşa cum s-a arătat, el însuşi şi-a pus „inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului” (vezi Colos. 3:16; 2 Tim. 3:14-17). Acest lucru a fost pentru Ezra obiceiul său de-a lungul întregii sale vieţi. Apoi, el şi-a pus inima „să înveţe pe oameni ... legile şi poruncile”. Nu poţi să-i înveţi pe alţii Cuvântul lui Dumnezeu dacă în primul rând nu te laşi tu învăţat de Dumnezeu în Cuvântul Său. Ezra a fost înainte de orice un mare caracter şi astfel el a realizat o slujire mare. Un mare caracter realizează o mare slujire.

 

De numele lui Ezra sunt legate şi alte lucrări. Se pare că el este autorul psalmilor 1 şi 119 (psalmi legaţi de importanţa Cuvântului lui Dumnezeu). De asemenea tot el este autorul ultimelor cărţi ale Vechiului Testament ebraic, adică ale celor 2 cărţi: 1şi 2 Cronici (care reprezintă o cronică a întregii istorii a lui Israel până la darea decretului lui Cirus de întoarcere acasă a poporului Israel). În plus se pare că el a strâns toate cărţile Vechiului Testament, formând canonul cunoscut al Vechiului Testament (cele 39 de cărţi pe care noi le avem acum). El, ca şi mare preot, a condus poporul lui Iuda (rămăşiţa lui Israel) în cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu într-un mod mult mai pronunţat decât înainte. Avem în vedere aici faptul că, în timpul robiei babiloniene, pentru că poporul nu mai avea Templul şi deci nu mai puteau aduce jertfe Domnului, s-a dezvoltat sinagoga (adunarea iudeilor pentru citirea Legii, rugăciune şi părtăşie) şi în mod special activitatea de citire şi interpretare a Legii (a Cuvântului lui Dumnezeu), ca o înlocuire a aducerii de jertfe la Templu. Acest lucru a rămas şi după reîntoarcerea din robie, citirea şi interpretarea Legii având un rol important în serviciile de închinare ale poporului Domnului. Astfel a apărut pregnant lucrarea cărturarului (cel care citea, interpreta şi făcea copii ale Cuvântului lui Dumnezeu). Ezra, deşi era mare preot era şi „cărturar” în Legea Domnului, adică expert în aceasta (Ezra 7:12). Iată, deci, cât de mare şi importantă a fost lucrarea lui Ezra. Putem spune, deci, că el a fost un mare om al lui Dumnezeu, un om potrivit la locul potrivit şi care a făcut o lucrare potrivită pentru Dumnezeu şi pentru poporul Său.

 

Concluzii legate de viaţa şi lucrarea lui Ezra

 

Ezra este, alături de Neemia, reformatorul rămăşiţei lui Israel. Ezra a fost prin excelenţă un om al Cuvântului lui Dumnezeu. Putem spune că motto-ul care se potriveşte lui Ezra este cel din Ezra 7:10.

 

Ezra, de asemenea a fost un mare conducător. Dar în mod diferit de Neemia. Neemia a fost conducătorul din faţa poporului, care a condus poporul chemându-l după el. Ezra a fost conducătorul, să zicem, din spatele poporului, deşi a fost şi el în faţa lui (Neem. 12:36). Ezra a fost conducăorul care a influenţat imens poporul. El s-a evidenţiat în mod deosebit prin influenţa care a avut-o (vezi în mod special Ezra 9-10). El a adus în mijlocul poporului influenţa Cuvântului lui Dumnezeu (vezi Evr. 4:12). A îndreptat atenţia poporului spre Cuvântul Domnului, a fost unealta lui Dumnezeu prin care Cuvântul a ajuns în inimile oamenilor şi care le-a luminat lăuntrul lor, a învăţat pe Israel Cuvântul, i-a învăţat să-l aplice şi să trăiască pentru Dumnezeu şi să se bucure în Dumnezeu.

 

Ezra s-a implicat în 3 lucrări majore: (1) Redeşteptarea ideii de popor răscumpărat de Dumnezeu prin lucrarea braţului Său puternic – Ex. 14:31 (a mâinii Sale bune – Ezra 8:31). Desigur era a 2-a reîntoarcere în Ierusalim (vezi prima – Ezra 1-2), dar Ezra, prin această reîntoarcere şi prin scrierea cărţii „Ezra” atrage atenţia poporului reîntors că el este poporul răscumpărat al Domnului; mâna Domnului s-a implicat în această reîntoarcere, oamenii ca Cirus sau Artaxerxe au fost de fapt mânaţi de Domnul să elibereze pe Israel şi să ajuncă în ţara promisă. Aşa cum Domnul Însuşi a scos pe Israel din Egipt aşa şi de această dată Domnul scoate pe Israel di Babilon. Şi dacă rămăşiţa lui Israel este răscumpărată de Domnul ea trebuie să-L asculte pe Domnul, trăind în răscumpărarea Lui o viaţă dedicată pentru Domnul. (2) Restaurarea spirituală din starea de păcat în care era poporul. Amestecul cu popoarele străine prin căsătorii mixte atrăgea mânia lui Dumnezeu, din cauza practicilor păgâne infiltrate şi din cauza pierderii identităţii de „popor sfânt al Domnului”. De aceea era nevoie de pocăinţă adâncă în popor. Ezra a ştiut să conducă pe Israel la pocăinţă şi restaurare a stării lui spirituale. El însuşi s-a implicat cu toată inima şi influenţa lui a fost folosită de Domnul spre eliberarea lăuntrică şi vindecarea poporului. (3) Restaurarea locului Legii în viaţa şi practica poporului – citirea Legii, explicarea ei, îndemnarea la a o trăi, aplicarea ei în toate compartimentele vieţii şi în toate detaliile trăirii, legarea momentelor speciale din viaţa poporului de Cuvântul lui Dumnezeu, dar şi a trăirii obişnuite a poporului, restaurarea Legii în închinarea lui Israel – toate acestea le-a avut în vedere Ezra atunci când s-a implicat ca şi cărturar în a oferi Cuvântul Domnului poporului Său. Ezra, ca mare preot, a condus poporul Domnului înaintea lui Dumnezeu; ca şi cărturar el a adus Cuvântul Domnului în mijlocul poporului şi în inima lui. Ezra a îndeplinit o lucrare care a presupus manifestarea unui mare caracter, o lucrare a lui Dumnezeu pe care El a experimentat-o mai întâi în inima lui prin lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu. Am putea spune că lucrarea lui Ezra exprimă marile lucrări pe care Dumnezeu le face cu poporul Său. Ezra nu s-a implicat în lucrări răsunătoare, nici în nimicuri, ci în acele lucrări ale lui Dumnezeu care Îl arată pe El poporului Său şi lumii aşa cum El este.

 

Ezra a făcut o lucrare potrivită vremii şi nevoii poporului său; dar a realizat o lucrare care s-a încadrat perfect în voia şi planul lui Dumnezeu. Nu s-a ocupat de zidire de catedrale fastuoase când situaţia poporului impunea chemarea lui la pocăinţă, de exemplu.

 

Ezra a folosit colaboratori pe care s-a bazat în lucrarea lui (Ezra 8:24-30; 9:4; Neem. 8:4-8); nu a făcut lucrarea lui Dumnezeu de unul singur.

 

Ezra a fost un om al rugăciunii. S-a rugat mult, a postit chiar, a chemat şi a influenţat pe alţii la rugăciune. Vedem aceasta atunci când a plecat din Babilon (Ezra 8:21), când a trebuit să rezolve criza spirituală a poporului (Ezra 9), atunci când a citit Legea înaintea poporului (Neem. 8:6). Aşadar a folosit rugăciunea în toate lucrările pe care le-a făcut şi în situaţiile când numai Dumnezeu putea rezolva problemele. Rugăciunea a fost importantă în viaţa şi lucrarea pe care el a făcut-o. Ezra a considerat că lucrarea lui nu era a lui şi controlată de el, ci era lucrarea lui Dumnezeu şi numai Dumnezeu putea să realizeze ceea ce Ezra lucra.

 

Ezra a trăit viaţa şi şi-a îndeplinit lucrarea sub mâna bună a Dumnezeului lui. Acest lucru este evident. De aici şi succesul său în slujire. El s-a lăsat în totul călăuzit de această mână a Domnului şi s-a supus în totalitate ei. El a mărturisit clar acest lucru şi a acţionat în consecinţă (Ezra 8:22).

 

Ezra a avut o mărturie excelentă înaintea lui Dumnezeu, înaintea poporului Domnului, şi înaintea lui Artaxerxe şi a tuturor oamenilor (vezi scrisoarea lui Artaxerxe – Ezra 7). Caracterul Său transcede lucrarea Lui. Putem spune că slujirea lui Ezra este de fapt trăirea caracterului său.

 

Putem fi şi noi ca Ezra? Dacă avem ca şi motto al vieţii noastre motto-ul lui Ezra (Ezra 7:10) şi dacă avem mentalitatea lui J. Carey, cel care a fost misionar în India, mentalitate care a fost reflectată printr-o predică de a lui (vezi ideile principale):

 

- cere lucruri mari de la Domnul;

- fă lucruri mari pentru Domnul;

- aşteaptă-te la lucruri mari din partea Domnului;

 

atunci şi noi putem fi oameni potriviţi în locul potrivit şi care facem o slujire potrivită pentru că mâna Domnului Dumnezeului nostru este peste noi (Ezra 7:6).

 

sus

horizontal rule

Ce este nou?

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Grup de Discuţii Apologetică - te poţi abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup de către membrii săi.

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

CHAT Creştin! - aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi. Teme diverse.

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate