A
sluji pe Dumnezeu nu înseamnă că cineva prestează doar un serviciu
anume pentru El. Înseamnă mai mult decât atât: înseamnă, în
realitate, că un om al lui Dumnezeu îşi manifestă, prin fapte de
slujire, caracterul său de slujitor. Aşadar, pentru a-L sluji pe
Dumnezeu trebuie ca mai întâi să devii un slujitor al lui
Dumnezeu. Conform Luca 1:68-75 şi Tit 2:14 lucrarea de răscumpărare
a lui Dumnezeu prin Fiul Său – Isus Cristos, vizează însăşi
transformarea caracterului nostru dintr-un caracter ostil lui
Dumnezeu într-unul dedicat Lui şi care se manifestă printr-o viaţă
de slujire sfântă faţă de El. Iată de ce, atunci când ne gândim la
formarea de slujitori ai lui Dumnezeu în Biserica Lui, trebuie să
avem în vedere că formarea acestora nu înseamnă doar echiparea din
punct de vedere tehnic în vederea slujirii (sau scriptural vorbind,
doar înzestrarea acestora cu daruri spirituale pentru slujire), ci
formarea unui caracter de slujitor, după voia lui Dumnezeu (vezi
formarea ucenicilor lui Isus).
Având în vedere toate acestea, ne vom uita la câţiva oameni ai lui
Dumnezeu despre care vorbeşte Sfânta Scriptură şi vom căuta să
înţelegem ce legătură este între a fi slujitorul lui Dumnezeu
şi a face faptele de slujire pe care le cere Dumnezeu.
EZRA – REFORMATOR SPIRITUAL
Ezra 7-10; Neem. 8
Contextul slujirii lui Ezra
Despre Ezra vorbeşte el însuşi în cartea care-i poartă numele. Viaţa
şi slujirea lui sunt legate de perioada de restaurare a poporului
lui Iuda după robia babiloniană. După această robie, în baza
decretului regelui medo-persan Cirus cel Mare din anul 538 î. Cr. (Ezra
1; 2 Cron. 36:22-23), au avut loc 3 întoarceri ale rămăşiţei
poporului iudeu în ţara natală - Iuda; fiecare dintre aceste
reveniri în ţara lui Iuda a fost legată de un om al lui(sau oameni
ai lui) Dumnezeu şi fiecare din ele a fost legată de o anumită
lucrare de restaurare în poporul iudeu:
•În
538 î. Cr. sub conducerea lui Zorobabel (descendent din David) şi a
marelui preot Iosua s-a întors în ţară un grup de aprox. 50.000 de
iudei (Ezra 1-2). În perioada 538 – 515 î. Cr. a fost reconstruit
Templul de la Ierusalim. În această perioadă au slujit şi profeţii
Hagai şi Zaharia (în special după anul 520 î. Cr. – vezi Ezra 1-6);
•În
458 î. Cr. (deci după 80 de ani) sub conducerea marelui preot şi
cărturar Ezra s-a întors în ţară un alt grup de aprox. 5000 de iudei
(Ezra 7-8). În perioada 458-456 î. Cr. poporul iudeu a fost
restaurat în plan spiritual (adus la pocăinţă sub conducerea lui
Ezra – vezi Ezra 7-10);
•În
444 î. Cr. dregătorul Neemia, a revenit în ţara lui Iuda pentru a
reconstrui zidurile Ierusalimului, în baza decretului regelui persan
Artaxerxe (cartea Neemia). Zidurile au fost reconstruite şi poporul
rededicat Domnului sub conducerea lui Neemia şi a lui Ezra. Neemia a
continuat restaurarea Ierusalimului şi după 432 î. Cr. În această
perioadă Neemia a condus reforma socială iar Ezra a condus reforma
spirituală a poporului iudeu. În această perioadă (aprox. 450-430 î.
Cr.) a mai lucrat şi profetul Maleahi – ultimul profet al Vechiului
Testament.
Ezra, deci, a lucrat în perioada de după 458 î. Cr. şi în vremea lui
Neemia (după 444 î. Cr.) în poporul iudeu în direcţia restaurării
spirituale a rămăşiţei poporului lui Dumnezeu (vezi Ezra 7-10; Neem.
cap. 8 şi 12:36).
Lucrarea lui Ezra
Ezra face parte din categoria marilor reformatori în plan spiritual
ai poporului lui Dumnezeu (vezi Ezechia – 2 Cron. 29-32; Iosia – 2
Cron. 34-35; Zorobabel şi marele preot Iosua – Ezra 1-6; marele
preot Ezra – Ezra 7-10; Neem. 8-12; Ioan Botezătorul – Mat. 3;
Martin Luther – în Germania; Jean Calvin – în Elveţia; etc.). Un
reformator este implicat într-o lucrare care are două faze: (1)
demolarea şi înlăturarea a ceea ce este stricat, şi (2)
reconstruirea şi restaurarea în vederea reînnoirii a ceea ce a fost
stricat şi dărâmat. O asemenea lucrare este extrem de delicată şi de
grea, şi presupune implicarea unor oameni speciali. Ezra a fost un
asemenea om. Lucrarea lui Ezra a fost o lucrare de mare preot pentru
că el a fost mare preot (vezi Ezra 7:1-5). Ca mare preot, Ezra a
condus poporul în închinare înaintea Domnului (Ezra 10; Neem 8:9-18;
12:36) şi a învăţat pe popor Cuvântul lui Dumnezeu (Ezra 7:10-12;
Neem 8). Lucrările pe care Ezra le-a săvârşit ca mare preot, în
poporul lui Iuda în perioada mai sus amintită au fost următoarele:
1)
Aducerea de daruri şi slujitori la Templu (Ezra 7-8)
Ezra este trimis de regele Artaxerxe la Ierusalim cu daruri pentru
Templu şi cu misiunea de a administra Legea Domnului în poporul din
Iuda şi Ierusalim (7:11-26). Este interesantă această misiune pentru
că ea este încredinţată lui Ezra de un rege păgân. Aceasta arată
câteva lucruri.
•
Inima lui Artaxerxe a fost sensibilizată de Domnul pentru ca el să
glorifice Casa Domnului şi să fie binevoitor faţă de poporul
Domnului (7:27).
Artaxerxe a ajuns să recunoască pe Dumnezeul lui Israel ca Dumnezeul
cel viu şi adevărat (7:15). În acelaşi timp, regele era conştient că
ar putea veni mânia lui Dumnezeu asupra împărăţiei pe care el o
conducea, asupra lui şi asupra familiei sale, dacă nu I s-ar fi
închinat cum se cuvine (7:23). De unde venea o asemenea atitudine la
un rege păgân? Ezra spune că Domnul i-a pregătit inima (7:27). Acest
lucru, desigur, s-a realizat prin intervenţia directă a lui
Dumnezeu. Dumnezeu a folosit fie situaţii speciale, fie mărturia
poporului lui Iuda în imperiul medo-persan, fie mărturia personală a
lui Ezra, care era bine cunoscut de rege. Artaxerxe a recunoscut în
Ezra o înţelepciune specială şi care venea de la Dumnezeu (7:25).
Artaxerxe a văzut că Ezra era „preotul şi cărturarul iscusit în
Legea Dumnezeului cerurilor” şi care „învăţa poruncile şi legile
Domnului cu privire la Israel” (7:12, 11, 21). Regele a putut vedea
aceasta din viaţa şi lucrarea lui Ezra în mijlocul iudeilor şi a
medo-persanilor acolo unde el trăia. O asemenea mărturie
strălucitoare a lui Ezra despre Dumnezeu îşi are secretul în ceea ce
ni se spune în 7:10: „Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi
să împlinească Legea Domnului, şi să înveţe pe oameni în mijlocul
lui Israel legile şi poruncile”. Sunt câteva lucruri demne de
menţionat în această remarcă: Ezra a iubit Legea Domnului. El a
iubit-o cu toată inima. Aşadar, inima întreagă era implicată în
această atitudine faţă de Legea Domnului. Cu toată inima el şi-a
propus (1) să adâncească Cuvântul Domnului. Aceasta presupune
citire, meditare, aprofundare pentru a înţelege toate aspectele
Cuvântului; (2) să împlinească Legea Domnului. Aceasta înseamnă că
el a căutat să lege cunoaşterea cu trăirea de fiecare zi; (3) în
final să înveţe pe oameni Cuvântul Domnului. Ezra a înţeles că era
dator să ofere şi altora ceea ce el cunoştea. Aceasta a fost
slujirea lui înaintea lui Dumnezeu. Dar aici mai apare o remarcă
interesantă – „să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi
poruncile”. Aceasta înseamnă, pe de o parte că el a fost chemat de a
învăţa în mod deosebit pe cei din poporul lui Dumnezeu. Ei trebuiau
să fie edificaţi în Cuvânt. Dar Cuvântul a ajuns şi la alţi oameni
din afara poporului Domnului; chiar şi Artaxerxe a beneficiat de
cunoştinţele lui Ezra. Modalitatea de a administra Cuvântul (din
partea lui Ezra) a fost „în mijlocul lui Israel” (7:10) şi „cu
privire la Israel” (7:11). Ce înseamnă asta? Că acest Cuvânt are
sens în cadrul planului pe care Dumnezeu îl are cu Israel – ca şi
popor binecuvântat de El. Conform Gen 12:2-3 toate familiile
pământului vor fi binecuvântate în sămânţa lui Avraam (vezi şi Gal.
3:16,29). Dumnezeu a ales sămânţa lui Avraam ca Cel în care
binecuvântările relaţiei cu Dumnezeu să fie materializate (vezi şi 2
Cor. 1:20). Iar ceilalţi oameni vor fi binecuvântaţi de Dumnezeu
doar însămânţa lui Avraam. Israel este sămânţa lui
Avraam, şi cei din poporul lui Dumnezeu erau în mijlocul
medo-perşilor. Artaxerxe era regele acestora. Deşi el era rege şi al
iudeilor (ca popor cucerit), regele a înţeles că viaţa şi
binecuvântarea lui depind de o atitudine de bunăvoinţă din partea
lui şi a poporului pe care-l conducea. Ezra i-a arătat lui Artaxerxe,
desigur şi chiar foarte bine, calea binecuvântării şi pentru el, şi
pentru familia şi poporul lui (7:23). Dar Sămânţa lui
Avraam (sămânţa prin excelenţă) este Cristos.
Ezra privea, desigur la această sămânţă prin credinţă. Noi trebuie
să arătăm oamenilor că binecuvântarea lui Dumnezeu vine şi peste ei
doar prin Cristos. Împlinirea Legii lui Dumnezeu (a Cuvântului Său)
este posibilă şi benefică doar prin Cristos (Gal. 3:16,29). Dacă îi
învăţăm pe oameni doar Legile şi poruncile (separat de Cristos şi de
planul pe care Dumnezeu Îl are prin El), atunci ne batem gura
degeaba. Ezra a înţeles acest lucru. Cunoaşterea lui cu privire la
Legea Domnului era deci reală şi profundă; ştia ce să-i înveţe pe
oameni, şi cum. Iată de ce Artaxerxe a fost sensibilizat în inima
lui de Dumnezeu (7:27). Cuvântul a ajuns la el din partea lui
Dumnezeu în modul potrivit printr-un canal (Ezra) potrivit.
•
Artaxerxe a ajuns să aibă o deplină încredere în Ezra, pentru ca
să-i încredinţeze daruri şi valori inestimabile, şi o misiune de
mare importanţă (7:12-26).
Artaxerxe, ca rege al imperiului medo-persan, a găsit că este
potrivit să se închine Dumnezeului lui Israel, Dumnezeul cerurilor
(7:15, 23), într-un mod potrivit Numelui Său. Astfel, el l-a trimis
pe Ezra cu mult argint şi aur, cu daruri deosebite pentru a fi aduse
Domnului ca jerfe la Templul din Ierusalim (7:15-17). I s-a dat lui
Ezra mână liberă să ia din tot ţinutul Babilonului tot ceea ce va
crede de cuviinţă pentru Templul din Ierusalim, conform voinţei lui
Dumnezeu (7:18-23). Mai mult decât atât, i s-a dat voie să
administreze aceste daruri fără a plăti vreo taxă pentru ele – deci
acces liber în imperiu pentru el şi pentru toţi însoţitorii lui
(7:24). Acest lucru presupune faptul că Artaxerxe nu a tratat actul
închinării sale înaintea Domnului cu superficialitate, dar şi faptul
că el a avut o deplină încredere în Ezra; încredere în caracterul
său (era sigur că nu-l va înşela în vreun fel), dar încredere şi în
abilităţile lui că va face tot ceea ce trebuie în maniera cea mai
potrivită. Dar Ezra nu a avut doar misiunea de a aduce Domnului
jertfe la Ierusalim. Lui i s-a încredinţat mandatul de a călăuzi
poporul iudeu într-o trăire demnă de Dumnezeu, conform Legii Sale
(7:14, 25-26). Este interesant de remarcat să vezi aceasta ca şi o
sarcină pentru marele preot Ezra venită din partea unui rege păgân.
Însă tocmai aici este frumuseţea lucrării lui Dumnezeu şi frumuseţea
unei mărturii extraordinare a unor oameni ai lui Dumnezeu (fie că
este vorba de Ezra, fie că este vorba şi de alţii, fie că este vorba
chiar de poporul iudeu ca şi întreg). Artaxerxe a văzut clar că
poporul iudeu este binecuvântat de Dumnezeu şi a ajuns să şi-o
dorească şi el pentru el însuşi şi pentru ai lui. A înţeles de
asemenea că dacă ar avea în imperiul său cetăţeni ca cei din poporul
Domnului, cu înaltele principii de viaţă ale Legii lui Dumnezeu, că
dacă ar avea sfetnici şi dregători în imperiu ca Ezra, atunci
imperiul său va prospera. A înţeles că binecuvântarea lui depinde de
bunăvoinţa sa faţă de poporul Domnului.
•
Ezra a condus întreaga operaţiune de aducere a oamenilor potriviţi
şi a darurilor pentru Templul din Ierusalim (Ezra 7-8)
Aducerea de slujitori şi daruri pentru Templu a însemnat în
totalitatea ei o lucrare în sine de închinare înaintea lui Dumnezeu,
din partea lui Ezra şi a însoţitorilor lui.
Ezra, mai întâi, s-a bazat pe Domnul în toate demersurile sale
privind însărcinarea avută. Drumul din Babilon până la Ierusalim a
durat aproape 5 luni (7:9), mai precis 5 luni fără 12 zile (8:31).
Un asemenea drum era dificil şi periculos. Expresia (sub diferite
forme) „mâna cea bună a Domnului Dumnezeului meu (nostru)” apare de
6 ori în cap.7-8 (7:6,9,28; 8:18,22,31). Aceasta este o expresie
cheie. El s-a bazat pe această mână a Domnului în aşa manieră încât
el a renunţat la protecţia din partea regelui; în acest fel Ezra a
depus o excelentă mărturie înaintea lui Artaxerxe (8:22), dar a fost
o îmbărbătare şi pentru însoţitorii lui, cât şi pentru poporul
iudeu. Ezra a chemat, a ales oamenii care urmau să slujească la
Templu, şi i-a motivat cu mare grijă. Ezra a avut în vedere o
închinare potrivită la Templu, condusă de oameni consacraţi Domnului
şi cu dar pentru slujire (vezi 8:18 – „bărbat cu minte”). Şi în
acest demers Ezra s-a bizuit pe Domnul (7:28). Mai mult, Ezra a
organizat un post de smerire înaintea Domnului, pentru a-I cere
ocrotire în misiune (8:21-23). Un serviciu divin în toată regula, am
spune. Ezra încredinţează toate darurile care trebuiau transportate
unei echipe destinate special pentru aceasta, şi-i conştientizează
că fac o lucrare specială pentru Domnul. Încredinţarea darurilor s-a
făcut cu mare grijă, şi minuţios, dar şi predarea lor la Ierusalim
s-a făcut la fel de atent (8:24-34). Iarăşi se poate constata că
toate aceste activităţi erau îndeplinite ca nişte ritualuri de
închinare înaintea Domnului. După ce au ajuns la Ierusalim, Ezra şi
cu toţi însoţitorii, împreună cu tot poporul lui Iuda, au adus
jertfe înaintea Domnului. Cu această ocazie au fost încredinţate şi
poruncile din partea regelui Artaxerxe, şi a dregătorilor lui către
poporul Domnului.
Impresia care ţi-o crează întreaga desfăşurare a lucrurilor, legată
de aducerea slujitorilor şi a darurilor pentru Templu, de întregul
drum, de plecarea din Babilon şi de sosirea în Ierusalim, este aceea
a unei procesiuni a închinării înaintea lui Dumnezeu şi a
mărturisirii numelui Lui. Ezra are un rol decisiv în conducerea
acestei procesiuni. Nu este evidentă aici doar o bună organizare a
tot ceea ce se face, ci mai mult decât atât: se degajă o atmosferă
solemnă, plină de măreţie; eşti parcă dus cu gândul la procesiunea
ieşirii poporului Israel din robia Egiptului (vezi Exodul), chiar
dacă datele problemei sunt cu totul altele. Vezi şi simţi realmente
„mâna cea bună a lui Dumnezeu” la lucru, aşa cum „mâna puternică” a
Domnului a fost văzută la marea Roşie (Ex. 14:31), şi în tot drumul
lui Israel până în Canaan. Meritul în întregime este a Domnului. În
acelaşi timp, Ezra este omul care conduce poporul, sub mâna cea bună
a Domnului, în aşa fel ca însoţitorii lui, poporul lui Iuda,
Artaxerxe şi supuşii lui să poată vedea această mână a Domnului. De
aceea se poate spune că Ezra este un om al închinării înaintea lui
Dumnezeu chiar şi când merge pe drum. Noi suntem îndemnaţi să facem
totul (şi când mâncăm) pentru slava lui Dumnezeu (1 Cor. 10:31).
Ezra este un mare preot adevărat. Rolul unui mare preot este să
conducă poporul Domnului în închinare înaintea Lui. Ei bine, Ezra nu
arată că este un conducător al închinării doar în servicii divine
consacrate (la Templu, în aducerea jertfelor) ci şi în lucrări care
aparent nu sunt menirea unui mare preot (ca parcurgerea drumului din
Babilon până în Ierusalim cu daruri pentru Templu – vezi atitudinea
lui Pavel care trebuie să ducă ajutoare la Ierusalim – Rom.
15:25-32). Este evident că Ezra nu are doar abilităţi de mare preot,
ci şi caracter de mare preot.
2)
Conducerea la pocăinţă a poporului Domnului (Ezra 9-10)
Ezra s-a confruntat cu o mare problemă a poporului Domnului chiar de
la sosirea lui în Ierusalim – problema amestecului celor din poporul
Domnului cu cei din popoarele păgâne prin căsătorii cu femeile
acestor popoare; în această criză au fost antrenaţi chiar şi
conducătorii lui Iuda, dacă nu cumva ei au amplificat criza
spirituală a poporului. Ce a făcut „marele preot” Ezra? Iarăşi putem
vedea la Ezra mai mult decât abilităţi de administrare a crizei;
vedem caracter în acţiune a unui adevărat mare preot.
•
Adoptarea unei atitudini potrivite în urma unei evaluări reale a
crizei, în lumina lui Dumnezeu.
Când a auzit acest lucru, Ezra se lasă cuprins de o mâhnire mare
până acolo încât îşi sfâşie hainele şi părul, se prăbuşeşte la
pământ, şi se roagă Domnului, împreună cu toţi care se temeau de
Domnul, rugăciune de pocăinţă (cap. 9). De ce a procedat aşa? Cert
este că numai un om care a evaluat în toată amploarea ei o asemenea
criză spirituală, va ajunge să procedeze aşa şi nu altfel. Fiecare
criză spirituală îşi are tratamentul ei. În acest caz descoperim că
a fost cea mai potrivită atitudine pe care putea să o adopte Ezra.
Mai întâi Ezra şi-a dat seama că este vorba de o criză spirituală,
care putea fi rezolvată doar cu arme spirituale (vezi Efes.
6:10-20). Rugăciunea este una dintre ele. În această situaţie Ezra a
realizat că numai intervenţia directă a lui Dumnezeu în vieţile
celor din poporul lui Dumnezeu putea rezolva problema. Trebuie luat
în calcul că Ezra nu putea deloc, în acest caz, să înceapă cu o
convocare generală a poporului, cu obligarea acestuia de a-şi însuşi
principiile Cuvântului, de a trece în forţă la măsuri radicale,
pedepsindu-i pe cei vinovaţi; dar nici să lase problema în această
situaţie, şi să invoce doar harul Domnului, că altceva oricum nu se
mai putea face, avertizând doar poporul ca să aibă grijă în viitor.
De ce a procedat Ezra aşa? Problema era profundă. Cei din popor
încălcaseră flagrant Legea Domnului cu privire la căsătorie şi
astfel erau sub incidenţa mâniei lui Dumnezeu (9:13-15). Mai mult
decât atât, problema avea implicaţii viitoare pe termen lung.
Căsătoriile mixte aduceau copii necredincioşi şi practici păgâne în
popor pentru multă vreme. Se vorbeşte de urâciuni ale păgânilor care
s-au infiltrat cu putere în popor (9:1-2). Poporul era efectiv
alterat, pervertit. Se pare că situaţia era aproape generală pentru
rămăşiţa lui Iuda. Viitorul mesianic era compromis foarte mult. Dar
soluţia era oare o intervenţie în forţă în popor? Ar fi fost
nimicită practic întreaga rămăşiţă a lui Iuda. Era oare înţelept să
se decreteze din start, din partea lui Ezra, o purificare dureroasă
– adică să li se ceară tuturor să-şi izgonească soţiile şi copiii?
Dar acest lucru antrena răni extrem de adânci, cu repercursiuni
extrem de grave, incapabil de controlat, şi care nu puteau fi
vindecate prin procedee omeneşti. Ar fi însemnat de fapt mutilarea
poporului. Şi chiar dacă s-ar fi decretat aşa ceva de la centru, iar
poporul ar fi acceptat, zicem noi din loialitate faţă de Dumnezeu,
strângând din dinţi, izgonirea nevestelor şi a copiilor, oare în
acest fel s-ar fi rezolvat problema crizei spirituale? Nu, deloc! De
ce? Pentru că asemenea măsuri radicale înseamnă de fapt să ajungem
să ne jucăm de-a căsătoria şi de-a părinţii. Dacă cineva face aşa
ceva, atunci aceasta ar echivala cu a-şi reteza capul pentru că ar
constata că ar fi bolnav, şi s-ar gândi să şi-l schimbe cu altul
sănătos. Aceasta înseamnă de fapt sinucidere curată. Toată această
analiză, desigur, a făcut-o Ezra. El şi-a dat seama că orice fel de
demers omenesc ar fi adus distrugere poporului. Singura soluţie era
intervenţia directă a lui Dumnezeu în viaţa oamenilor, intervenţie
care să aducă dezlegare lăuntrică, dar şi recreere (restaurare)
lăuntrică pe care numai Dumnezeu Creatorul ar fi putut să le facă.
Ori, Dumnezeu care trebuia invocat era mânios din pricina păcatului.
Iată de ce Ezra se prăbuşeşte el însuşi înaintea lui Dumnezeu ca
unul care mijloceşte pentru iertarea poporului, aşezându-se el în
locul poporului vinovat. El de fapt poartă pe umerii lui păcatele
poporului înaintea lui Dumnezeu (Exod 28:29-30). Ezra înţelege că
numai Dumnezeu poate cerceta pe fiecare păcătos, să-l dezlege
lăuntric de păcatul său, să-i rupă toate legăturile din fiinţa lui
şi apoi să restaureze lăuntrul său pentru o nouă viaţă. Numai
Dumnezeu poate aşa ceva. Ezra realizează cât de profundă este
problema, şi de aceea face ceea ce în mod normal un mare preot n-ar
fi făcut: îşi sfâşie hainele şi părul ( de menţionat este faptul că
marele preot nu avea voie să facă aşa ceva în situaţia când chiar
fiul lui ar fi decedat (Lev. 10:6-7). Dacă Ezra şi-a sfâşiat hainele
înseamnă că situaţia era de o gravitate fără precedent. Poporul lui
Iuda, identitatea lui ca popor sfânt pentru Domnul, viitorul lui
mesianic, mântuirea lumii întregi erau în pericol. Prin atitudinea
lui, Ezra arată că îşi dă seama că nu are altceva de făcut decât să
capituleze înaintea Domnului şi să invoce intervenţia plină de har
şi de putere a lui Dumnezeu. Ezra de asemenea se înconjoară în
demersul său înaintea lui Dumnezeu de oameni care simt cu el povara
poporului. Rugăciunea lui Ezra, de asemenea este o rugăciune de
pocăinţă profundă, mărturisitoare a păcatului, fără a ascunde ceva
şi fără a justifica vreo acţiune a poporului. Ezra parcă nici
iertare nu mai cere pentru popor, conştient de vinovăţia foarte mare
a lui. Nu înseamnă că el nu-şi doreşte iertare pentru popor, dar el
lasă totul la latitudinea harului lui Dumnezeu (vezi aceeaşi
atitudine la David – 2 Sam. 15:25-30). Aceasta este cea mai
potrivită atitudine care trebuia adoptată, de a atârna în totul de
harul lui Dumnezeu, considerând că meriţi loviturile Domnului dacă
El le va voi, dar considerând în acelaşi timp că El este plin de har
şi că are soluţii pentru orice problemă (Ezra 10:2). În acelaşi timp
Ezra înţelege că poporul are nevoie de eliberare lăuntrică de orice
legătură cu femeile străine şi de copiii care erau ai lor şi de care
se legaseră. Numai Dumnezeu ar putea face aşa ceva.
Se
vede că soluţia adoptată de Ezra a fost cea mai potrivită prin
faptul că din acest moment Dumnezeu Însuşi mişcă lucrurile. O mare
mulţime de oameni din Israel se alătură lui Ezra în rugăciunea lui.
Aceasta înseamnă că Domnul le-a mişcat acestora inimile (10:1-2).
Înseamnă că Dumnezeu a operat în adâncul fiinţelor lor dezlegare de
legăturile păcătoase (Este foarte important să ne punem problema
dezlegării de legăturile păcătoase din lăuntrul fiinţei oamenilor în
mod foarte serios – vezi Ps. 107:10-21; Lc. 1:68-75. Când le vorbim
oamenilor despre păcat şi despre mântuire trebuie să înţelegem că nu
putem cere oamenilor acţiuni radicale dacă Dumnezeu nu lucrează în
inimile lor. Predicând Evanghelia în mod clar, corect şi complet, în
dependenţă de Duhul lui Dumnezeu şi în duh de rugăciune, depinzând
în totalitate de Dumnezeu şi de lucrarea harului Său în lăuntrul
oamenilor, numai aşa le putem cere să renunţe la păcat şi la
legăturile păcătoase). Practic, asistăm aici (în Ezra 9-10) la o
reformă spirituală pe care Dumnezeu o face în inima poporului Său,
ca răspuns la demersul lui Ezra în rugăciune de pocăinţă adâncă.
Desigur pocăinţa a fost personală pentru fiecare iudeu, dar Ezra a
generat prin acţiunea lui, în puterea lui Dumnezeu, un proces de
pocăinţă la nivelul fiecărui individ. Este o mişcare a Duhului Sfânt
aici, mişcare care are efect creator (vezi Gen 1:2. În baza mişcării
Duhului Sfânt pe deasupra apelor, actul creator al lui Dumnezeu prin
Cuvântul Său a intrat în acţiune).
•
Adoptarea unor acţiuni concrete şi înţelepte care să vizeze
rezolvarea totală a crizei spirituale, nu flagelarea oamenilor (vezi
„asprime faţă de trup”, fără nici o eficienţă „împotriva gâdilării
firii pământeşti” – Col. 2:22-23).
Este foarte interesant să vezi că procesul pocăinţei nu a fost
dictat de Ezra, ci a pornit din interiorul oamenilor vinovaţi (Ezra
10:2-3). Nu înseamnă că Ezra nu a chemat poporul la pocăinţă (vezi
10:10-11), ci faptul că deschiderea pentru pocăinţă a realizat-o
Duhul lui Dumnezeu. Poporul era dispus să accepte acum mustrarea,
îndemnul la pocăinţă, soluţia lui Dumnezeu pentru criza lor. Ezra
este provocat de mai marii poporului şi de poporul însuşi să
gestioneze criza (10:4, 12). Ezra, datorită faptului că mâna
Domnului acţionează asupra poporului, datorită faptului că are
atitudinea corectă faţă de criză şi acţionează în maniera potrivită,
ajunge să acţioneze doar ca şi unealtă a Domnului în gestionarea
crizei, lucrarea în toată măreţia ei făcând-o Domnul Însuşi. Dar
merită menţionat faptul că Ezra acţionează potrivit. Îndeamnă
poporul la pocăinţă, arată ce trebuie făcut în mod concret. El nu se
sfieşte să ceară poporului măsuri radicale, dureroase, chiar dacă
poporul a ajuns să tremure (10:9-11; vezi cum lui Pavel nu-i pare
rău de întristarea pe care le-a provocat-o mustrarea lui şi care a
condus la pocăinţă – 2 Cor. 7:7-12). Acestea se impun, dar Domnul
este de partea lor, şi de aceea ei nu trebuie să se teamă de măsuri
şi acţiuni radicale (observă 10:2).
În
acelaşi timp îl vedem şi pe Ezra şi pe cei din fruntea poporului că
nu forţează lucrurile. În 10:13 sunt invocate numărul mare a
poporului şi ploaia – factori care îi împiedică să rămână tot timpul
la Ierusalim şi să se gândească la alte măsuri, mai eficiente, de
rezolvare a crizei spirituale. Aceasta nu a însemnat coborârea
ştachetei în rezolvarea crizei, ci doar o acţiune înţeleaptă.
Aceasta arată că scopul nu este, aşa cum vedem în Col. 2:22-23,
flagelarea oamenilor (mulţi consideră că ar trebui aceasta), ci
rezolvarea crizei. Cât de înţelepţi suntem noi în gestionarea unei
crize spirituale în vederea rezolvării ei în mod duhovnicesc şi
radical? Se observă că unii nu au fost de acord cu aceste măsuri
(10:15-16 – adică cu propunerea din v. 14; nu este vorba că nu au
fost de acord măsurile radicale spuse de Ezra în 10:11). Ezra a
stabilit un plan de măsuri eficient şi a asistat în totalitate
desfăşurarea acestui plan de măsuri (10:16).
Ezra se arată, în această criză spiritiuală fără precedent a
poporului Domnului, ca un adevărat mare preot. Este un om care ştie
să gestioneze după voia lui Dumnezeu crizele spirituale şi să
conducă poporul spre pocăinţă şi restaurare spirituală. Dar Ezra
apare din nou aici ca un mare închinător, cu o inimă care simte
durerea Domnului şi problema poporului, şi care ştie să conducă
poporul în pocăinţă şi restaurare. Aceasta înseamnă caracter în
acţiune.
3)
Conducerea poporului Domnului în cunoaşterea şi aplicarea Cuvântului
lui Dumnezeu (Ezra 7:10-12; Neem. 8; 12:36)
După aprox. 13 ani de la evenimentele menţionate în cartea Ezra
(adică în 444 î. Cr.), marele preot şi cărturar Ezra apare alături
de Neemia după ce zidurile Ierusalimului au fost restaurate în 52 de
zile. Cap. 8 din cartea Neemia arată că imediat după terminarea
lucrărilor de restaurare a zidurilor (din a 25-a zi a lunii Elul,
adică luna a 6-a – vezi Neem 6:15), din prima zi a lunii a 7-a
poporul Israel s-a adunat în faţa Ierusalimului pentru a auzi citită
şi explicată Legea Domnului (deci cele 5 cărţi ale lui Moise:
Geneza-Deuteronom). Ezra este chemat să citească Legea în faţa
poporului şi în fiecare zi a acestei luni de dimineaţa până la
amiază tot poporul „a fost cu luare aminte la citirea cărţii Legii”
(Neem. 8:1-3,18). Luna a 7-a a fost pentru poporul Domnului o lună
plină de bucurie, pe de o parte din cauza terminării lucrărilor de
restaurare a zidurilor într-un timp atât de scurt, şi pe de alta
pentru că în perioada 15-22 a acestei luni au celebrat sărbătoarea
corturilor, o sărbătoare a bucuriei, a strângerii roadelor şi a
aducerii aminte a drumului parcurs de Israel timp de 40 de ani din
Egipt până în Canaan sub conducerea lui Moise şi sub binecuvântarea
miraculoasă a lui Dumnezeu. În această lună a 7-a, poporul Domnului
a ţinut şi un post, şi-au mărturisit păcatele prin Neemia (cap. 9),
s-au rededicat Domnului prin reînnoirea legământului (cap. 10) şi
apoi (nu ştim exact când) au fost sfinţite zidurile Ierusalimului
printr-o procesiune solemnă, şi au fost reaşezaţi preoţii şi leviţii
în slujirea lui Dumnezeu în Templu (cap. 12).
La
toate aceste evenimente Ezra a colaborat excelent cu Neemia (marele
preot a condus reforma spirituală, iar Neemia, ca şi dregător, a
condus poporul în reformă civilă, socială; desigur nu poate fi vorba
de o delimitare strictă a implicărilor, cert este că s-au completat
unul pe celălalt în reforma poporului lui Dumnezeu după chemarea pe
care au avut-o fiecare de la Dumnezeu).
Ezra a fost implicat în mod deosebit în citirea, explicarea şi
interpretarea în vederea aplicării a Legii lui Dumnezeu în faţa
poporului. Studiind cap. 8 descoperim că această lucrare a lui Ezra
s-a desfăşurat într-o manieră solemnă, bine organizată ca un
serviciu de închinare faţă de Dumnezeu. Iată câteva aspecte pe care
le găsim aici:
•
Ocazia citirii Legii este una specială – după terminarea zidurilor,
înainte de sărbătoarea corturilor (8:1-3). Tot poporul era adunat să
fie cu luare aminte la citirea cărţii Legii. Înţelegem de aici că
Legea Domnului are locul potrivit în contextul lucrării lui
Dumnezeu. Dumnezeu a dat o izbândă poporului (6:15-16), redându-le
locul promis (Ierusalimul), şi urmau să se bucure înaintea Domnului,
plini de recunoştinţă de toate binecuvântările Lui (sărbătoarea
corturilor). Cele 2 evenimente reprezintă, putem spune, lucrarea de
răscumpărare a Domnului faţă de poporul Său. În acest context al
lucrării răscumpărătoare Cuvântul Domnului îşi are locul său
central. În Exod 20, atunci când Domnul dă Legea Lui lui Israel prin
Moise descoperim ceva care este de mare importanţă: Legea este dată
în contextul lucrării răscumpărătoare a lui Dumnezeu („Eu sunt
Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa
robiei” – Ex. 20:2; urmează apoi poruncile Legii). Dumnezeu nu a dat
lui Israel Legea pentru ca să fie eliberaţi din robie, ci pentru că
poporul era deja eliberat şi de aceea acum aparţinea Domnului, iar
Domnul era al lui Israel; de aceea, din cauza răscumpărării, poporul
era obligat să asculte de Domnul (vezi şi 2 Cor. 5:14-15). Ezra
cunoaşte bine toate acestea şi exploatează excelent momentul;
plasează Legea în contextul ei normal. Observă că poporul era deja
deschis ascultării Cuvântului Domnului (Neem. 8:1); poporul era
motivat din cauza lucrării lui Dumnezeu faţă de popor şi doritor
să-L asculte. Un bun cărturar, ca Ezra, ştie aceasta şi foloseşte cu
înţelepciune acest cadru. Ştie să atragă poporul Domnului lângă
Cuvântul lui.
•
Ezra citeşte Legea într-un mod solemn. S-a arătat că pentru Ezra
citirea Legii Domnului nu reprezintă un lucru banal, fără
importanţă; este un moment de închinare (8:4-6). În contextul de
atunci tot poporul s-a sculat, Ezra a binecuvintat pe Domnul şi toţi
s-au închinat înaintea Lui. Este clar că citirea Legii pentru Ezra
este un moment special de o covârşitoare importanţă. Avem aici în
vedere serviciile divine în care într-un cadru special citirea
Scripturii are un rol foarte important. Este important ca citirea să
se facă de oameni dedicaţi, să citească cu glas tare, în mod clar,
cu toată inima. Dar orice moment al citirii şi explicării Cuvântului
înaintea altora (chiar într-o conversaţie în doi), duhul de
închinare trebuie arătat şi perceput de cei din jur (vezi Lc.
24:30-31 – Isus a fost recunoscut prin maniera în care binecuvânta
şi împărţea pâinea; era un mod specific al lui Isus de a face cele
mai mici şi cele mai obişnuite lucruri).
•
Ezra a explicat Legea poporului (8:8). Putem vorbi de predicare
aici, dar şi de consiliere, de explicare a cuvintelor Scripturii.
Ezra cunoştea Legea Domnului şi ştia să dea explicaţii potrivite
care să-i ajute pe cei din popor să împlinească cum se cuvine
Cuvântul. De menţionat aici este faptul că nu vedem aici o citire de
10 minute sau o explicaţie ocazională. Ezra a citit Legea cel puţin
6 ore pe zi, şi aceasta aproape o lună de zile. Aceasta a însemnat o
expunere amănunţită, detaliată, completă a Legii. Este mare nevoie
de o expunere sistematică, clară, corectă, completă a Cuvântului lui
Dumnezeu tuturor credincioşilor. Dacă Biserica nu creşte şi nu este
puternică, este din cauză că în Biserică nu este un program de
expunere sistematică a Cuvântului lui Dumnezeu. Pavel se simţea
responsabil de expunerea întregului plan al lui Dumnezeu (Fap.
20:26-27 – atenţie la cuvintele: „sunt curat de sângele tuturor”;
vezi şi Fap. 19:8-10 – la începutul vieţii biseriii Pavel expunea
mult timp Cuvântul tuturor).
•
Ezra are la dispoziţie o echipă cu care colaborează în explicarea
Legii către popor. El nu poate lucra de unul singur; şi alţii sunt
implicaţi în această lucrare de învăţare a Cuvântului lui Dumnezeu
(8:4,7-8). Aceştia desigur au fost echipaţi şi apoi implicaţi în
slujire. Pentru această lucrare nu au fost chemaţi oricine, ci cei
care s-au validat prin caracter şi dar (vezi 1 Tim. 3; Tit 1; 2 Tim.
2:1-2).
•
Ezra, cu echipa lui, învaţă poporul şi cum să se bucure înaintea
Domnului, cum să celebreze sărbătorile Domnului (8:9-18). Merită să
medităm serios la aceste lucruri. Învăţarea Cuvântului presupune
edificarea credincioşilor în toate domeniile vieţii şi în toate
detaliile ei. Poporul este învăţat la un moment dat: „Duceţi-vă de
mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci şi trimiteţi câte o
parte şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este
închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va
fi tăria voastră” (8:10). Învăţăm noi pe credincioşi cum să se
bucure, cum să se distreze? Îi învăţăm noi care sunt adevăratele
momente în care să ne bucurăm înaintea Domnului? Îi învăţăm noi cum
să o facă cu adevărat? Sunt credincioşii motivaţi la a se bucura cu
adevărat de lucrările Domnului? Folosim noi aceste ocazii pentru a
învăţa pe credincioşi, dar şi pe cei din familia noastră Cuvântul
Domnului (Ex. 12:25-28)?
•
Ezra se implică în toate momentele, fie ele speciale, fie ele
obişnuite, ale vieţii poporului Domnului (Neem. 12:36), ca unul care
este în fruntea lor. Evenimentele vieţii oferă ocazii excelente de
a-i învăţa pe credincioşi Cuvântul Domnului. La inaugurarea
zidurilor restaurate ale Ierusalimului (o ocazie foarte specială
pentru popor) Ezra era de faţă şi conducea procesiunea de sfinţire a
zidurilor. Ezra era în mijlocul poporului. Desigur el a fost şi în
toate celelalte momente ale vieţii poporului, în mijlocul lui, în
fruntea lui cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul Domnului nu se învaţă
doar la seminarii speciale, în şcoli speciale, ci în mod deosebit în
mijlocul vieţii, în evenimentele ei, fiind în mijlocul
credincioşilor, în fruntea lor şi învăţându-i de fiecare dată să
împlinească Cuvântul în trăirea efectivă a vieţii.
•
Ezra nu ar fi putut nimic din toate acestea dacă n-ar fi fost el
însuşi umplut cu Cuvântul lui Dumnezeu (Ezra 7:10). Aşa cum s-a
arătat, el însuşi şi-a pus „inima să adâncească şi să împlinească
Legea Domnului” (vezi Colos. 3:16; 2 Tim. 3:14-17). Acest lucru a
fost pentru Ezra obiceiul său de-a lungul întregii sale vieţi. Apoi,
el şi-a pus inima „să înveţe pe oameni ... legile şi poruncile”. Nu
poţi să-i înveţi pe alţii Cuvântul lui Dumnezeu dacă în primul rând
nu te laşi tu învăţat de Dumnezeu în Cuvântul Său. Ezra a fost
înainte de orice un mare caracter şi astfel el a realizat o slujire
mare. Un mare caracter realizează o mare slujire.
De
numele lui Ezra sunt legate şi alte lucrări. Se pare că el este
autorul psalmilor 1 şi 119 (psalmi legaţi de importanţa Cuvântului
lui Dumnezeu). De asemenea tot el este autorul ultimelor cărţi ale
Vechiului Testament ebraic, adică ale celor 2 cărţi: 1şi 2 Cronici
(care reprezintă o cronică a întregii istorii a lui Israel până la
darea decretului lui Cirus de întoarcere acasă a poporului Israel).
În plus se pare că el a strâns toate cărţile Vechiului Testament,
formând canonul cunoscut al Vechiului Testament (cele 39 de cărţi pe
care noi le avem acum). El, ca şi mare preot, a condus poporul lui
Iuda (rămăşiţa lui Israel) în cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu
într-un mod mult mai pronunţat decât înainte. Avem în vedere aici
faptul că, în timpul robiei babiloniene, pentru că poporul nu mai
avea Templul şi deci nu mai puteau aduce jertfe Domnului, s-a
dezvoltat sinagoga (adunarea iudeilor pentru citirea Legii,
rugăciune şi părtăşie) şi în mod special activitatea de citire şi
interpretare a Legii (a Cuvântului lui Dumnezeu), ca o înlocuire a
aducerii de jertfe la Templu. Acest lucru a rămas şi după
reîntoarcerea din robie, citirea şi interpretarea Legii având un rol
important în serviciile de închinare ale poporului Domnului. Astfel
a apărut pregnant lucrarea cărturarului (cel care
citea, interpreta şi făcea copii ale Cuvântului lui Dumnezeu). Ezra,
deşi era mare preot era şi „cărturar” în Legea Domnului, adică
expert în aceasta (Ezra 7:12). Iată, deci, cât de mare şi importantă
a fost lucrarea lui Ezra. Putem spune, deci, că el a fost un mare om
al lui Dumnezeu, un om potrivit la locul potrivit şi care a făcut o
lucrare potrivită pentru Dumnezeu şi pentru poporul Său.
Concluzii legate de viaţa şi lucrarea
lui Ezra
Ezra este, alături de Neemia, reformatorul rămăşiţei lui Israel.
Ezra a fost prin excelenţă un om al Cuvântului lui Dumnezeu. Putem
spune că motto-ul care se potriveşte lui Ezra este cel din Ezra
7:10.
Ezra, de asemenea a fost un mare conducător. Dar în mod diferit de
Neemia. Neemia a fost conducătorul din faţa poporului, care a condus
poporul chemându-l după el. Ezra a fost conducătorul, să zicem, din
spatele poporului, deşi a fost şi el în faţa lui (Neem. 12:36). Ezra
a fost conducăorul care a influenţat imens poporul. El s-a
evidenţiat în mod deosebit prin influenţa care a avut-o (vezi în mod
special Ezra 9-10). El a adus în mijlocul poporului influenţa
Cuvântului lui Dumnezeu (vezi Evr. 4:12). A îndreptat atenţia
poporului spre Cuvântul Domnului, a fost unealta lui Dumnezeu prin
care Cuvântul a ajuns în inimile oamenilor şi care le-a luminat
lăuntrul lor, a învăţat pe Israel Cuvântul, i-a învăţat să-l aplice
şi să trăiască pentru Dumnezeu şi să se bucure în Dumnezeu.
Ezra s-a implicat în 3 lucrări majore: (1) Redeşteptarea ideii de
popor răscumpărat de Dumnezeu prin lucrarea braţului Său puternic –
Ex. 14:31 (a mâinii Sale bune – Ezra 8:31). Desigur era a 2-a
reîntoarcere în Ierusalim (vezi prima – Ezra 1-2), dar Ezra, prin
această reîntoarcere şi prin scrierea cărţii „Ezra” atrage atenţia
poporului reîntors că el este poporul răscumpărat al Domnului; mâna
Domnului s-a implicat în această reîntoarcere, oamenii ca Cirus sau
Artaxerxe au fost de fapt mânaţi de Domnul să elibereze pe Israel şi
să ajuncă în ţara promisă. Aşa cum Domnul Însuşi a scos pe Israel
din Egipt aşa şi de această dată Domnul scoate pe Israel di Babilon.
Şi dacă rămăşiţa lui Israel este răscumpărată de Domnul ea trebuie
să-L asculte pe Domnul, trăind în răscumpărarea Lui o viaţă dedicată
pentru Domnul. (2) Restaurarea spirituală din starea de păcat în
care era poporul. Amestecul cu popoarele străine prin căsătorii
mixte atrăgea mânia lui Dumnezeu, din cauza practicilor păgâne
infiltrate şi din cauza pierderii identităţii de „popor sfânt al
Domnului”. De aceea era nevoie de pocăinţă adâncă în popor. Ezra a
ştiut să conducă pe Israel la pocăinţă şi restaurare a stării lui
spirituale. El însuşi s-a implicat cu toată inima şi influenţa lui a
fost folosită de Domnul spre eliberarea lăuntrică şi vindecarea
poporului. (3) Restaurarea locului Legii în viaţa şi practica
poporului – citirea Legii, explicarea ei, îndemnarea la a o trăi,
aplicarea ei în toate compartimentele vieţii şi în toate detaliile
trăirii, legarea momentelor speciale din viaţa poporului de Cuvântul
lui Dumnezeu, dar şi a trăirii obişnuite a poporului, restaurarea
Legii în închinarea lui Israel – toate acestea le-a avut în vedere
Ezra atunci când s-a implicat ca şi cărturar în a oferi Cuvântul
Domnului poporului Său. Ezra, ca mare preot, a condus poporul
Domnului înaintea lui Dumnezeu; ca şi cărturar el a adus Cuvântul
Domnului în mijlocul poporului şi în inima lui. Ezra a îndeplinit o
lucrare care a presupus manifestarea unui mare caracter, o lucrare a
lui Dumnezeu pe care El a experimentat-o mai întâi în inima lui prin
lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu. Am putea spune că lucrarea lui
Ezra exprimă marile lucrări pe care Dumnezeu le face cu poporul Său.
Ezra nu s-a implicat în lucrări răsunătoare, nici în nimicuri, ci în
acele lucrări ale lui Dumnezeu care Îl arată pe El poporului Său şi
lumii aşa cum El este.
Ezra a făcut o lucrare potrivită vremii şi
nevoii poporului său; dar a realizat o lucrare care s-a încadrat
perfect în voia şi planul lui Dumnezeu. Nu s-a ocupat de zidire de
catedrale fastuoase când situaţia poporului impunea chemarea lui la
pocăinţă, de exemplu.
Ezra a folosit colaboratori pe care s-a bazat
în lucrarea lui (Ezra 8:24-30; 9:4; Neem. 8:4-8); nu a făcut
lucrarea lui Dumnezeu de unul singur.
Ezra a fost un om al rugăciunii. S-a rugat
mult, a postit chiar, a chemat şi a influenţat pe alţii la
rugăciune. Vedem aceasta atunci când a plecat din Babilon (Ezra
8:21), când a trebuit să rezolve criza spirituală a poporului (Ezra
9), atunci când a citit Legea înaintea poporului (Neem. 8:6). Aşadar
a folosit rugăciunea în toate lucrările pe care le-a făcut şi în
situaţiile când numai Dumnezeu putea rezolva problemele. Rugăciunea
a fost importantă în viaţa şi lucrarea pe care el a făcut-o. Ezra a
considerat că lucrarea lui nu era a lui şi controlată de el, ci era
lucrarea lui Dumnezeu şi numai Dumnezeu putea să realizeze ceea ce
Ezra lucra.
Ezra a trăit viaţa şi şi-a îndeplinit lucrarea sub mâna bună a
Dumnezeului lui. Acest lucru este evident. De aici şi succesul său
în slujire. El s-a lăsat în totul călăuzit de această mână a
Domnului şi s-a supus în totalitate ei. El a mărturisit clar acest
lucru şi a acţionat în consecinţă (Ezra 8:22).
Ezra a avut o mărturie excelentă înaintea lui Dumnezeu, înaintea
poporului Domnului, şi înaintea lui Artaxerxe şi a tuturor oamenilor
(vezi scrisoarea lui Artaxerxe – Ezra 7). Caracterul Său transcede
lucrarea Lui. Putem spune că slujirea lui Ezra este de fapt trăirea
caracterului său.
Putem fi şi noi ca Ezra? Dacă avem ca şi motto al vieţii noastre
motto-ul lui Ezra (Ezra 7:10) şi dacă avem mentalitatea lui J. Carey,
cel care a fost misionar în India, mentalitate care a fost
reflectată printr-o predică de a lui (vezi ideile principale):
-
cere lucruri mari de la Domnul;
-
fă lucruri mari pentru Domnul;
-
aşteaptă-te la lucruri mari din partea Domnului;
atunci şi noi putem fi oameni potriviţi în locul potrivit şi care
facem o slujire potrivită pentru că mâna Domnului Dumnezeului
nostru este peste noi (Ezra 7:6).
Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost
actualizată la versiunea 1.0!
Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi!Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare
propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!
Grup de Discuţii Apologetică - te poţi
abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup
de către membrii săi.
Forum - actualizat şi diversificat, securitate
crescută, caracteristici de ultima ora
CHAT Creştin!- aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi
faci prieteni noi. Teme diverse.
Pe pagina de
Resurse Baptiste
a site-lui, veţi găsi o serie de
subiecte
de studiu:
Pe pagina de
Teologie
Sistematică puteţi găsi o serie de
articole la subiectele
doctrinare despre:
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre
Duhul Sfânt şi alte duhuri)
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre
om, aşa cum a fost creat el)
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!
Apasă aici dacă doreşti să
primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr
al Publicaţiei de Apologetică