Domnul este aproape

Meditaţii

www.quickbible.net

1 NOIEMBRIE

Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă.

1 Petru 5.8-9

Unii credincioşi, şi anume acei care citesc puţin Cuvântul lui Dumnezeu au despre diavolul o anumită impresie care adesea se bazează pe datina oamenilor. Ei nu cunosc pe diavolul aşa cum ni-l prezintă Sfânta Scriptură, care ne arată că el este cel mai mare împotrivitor faţă de Dumnezeu şi de credincioşi. Unii spun că cea mai bună tactică de a învinge pe diavolul este de a-l ignora, adică de a considera că nu există. Acest gând nu este încuviinţat de Cuvântul lui Dumnezeu. Diavolul este împotrivitorul nostru al fiecăruia căci el ne urmăreşte şi caută să ne înghită. Lui trebuie să i ne împotrivim şi nu trebuie să aşteptăm ca Dumnezeu să se împotrivească pentru noi, sau Domnul Isus să ne ferească de el. Noi înşine trebuie să ne împotrivim în momentul când el se apropie de noi şi cu tărie şi fără încetare să stăm în luptă. Tare şi conţinu - arată că această luptă durează şi de aceea necesită puteri tot mai mari ale luptătorului, chiar până aproape de epuizarea lui.

Noi credincioşii suntem ţinta Celui Rău deoarece necredincioşii sunt sclavii săi; şi cu cât ne este mai clar acest adevăr, cu atât ne înarmăm mai tare în vederea atacurilor lui mişeleşti. „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului” (Efes. 6.11). Armătura lui Dumnezeu ne stă la dispoziţie. Dacă o folosim în lupta credinţei, atunci vom alunga duşmanul. În deosebi sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu este cea mai bună armă de împotrivire faţă de duşman şi de biruinţă. La fel şi Domnul nostru l-a biruit pe marele ispititor, când în pustie se apropia de El, cu Cuvântul lui Dumnezeu: „Este scris." De L-am urma pe El!

Este prea mult pentru carne şi sânge să găsească vrăjmaşi chiar în familie. Legăturile de sânge lovesc astfel în credincioşia faţă de Cristos. Să nu ne lăsăm amăgiţi!

sus

2 NOIEMBRIE

Scaldă-te de şapte ori în Iordan;... şi vei fi curat.

2 Împăraţi 5.10

Naaman - căpetenia oştirii Siriei - avea tot ce îi cerea inima, dar era lepros. Acest „dar" schimbă toată situaţia: acest om nu mai este acum de invidiat ci de compătimit. Lepra în Scriptură este o imagine a păcatului. Situaţia oamenilor este total schimbată prin păcat. Ca şi Naaman, omul este un fiu al morţii, iar iniţiativele lui nu-i schimbă cu nimic situaţia. Ce stare dezastruoasă şi de compătimit! Nu există oare nici un mod de scăpare? Slavă lui Dumnezeu că există! Proorocul din Israel ştie cum îl poate ajuta pe Naaman: „Scaldă-te de şapte ori în Iordan" îi spune proorocul printr-un sol.

Iordanul este o pildă a morţii Domnului Cristos. Păcătosul trebuie sa se scufunde în moartea lui Cristos. Trebuie să recunoască faptul că moartea de care a suferit Domnul pe cruce o merita el, că Isus a fost judecat pentru el. În faţa acestor lucruri omul ar trebui să se închine şi să mulţumească pentru că Altul a murit în locul lui. Dar mândria inimii nu vrea acest lucru. Nici Naaman nu a vrut la început aşa cum mulţi oameni nu vor nici astăzi. Nu este şi starea ta la fel? Nu vei afla adevărata fericire până când nu vei recunoaşte înaintea lui Dumnezeu că Isus Cristos a fost judecat din pricina păcatelor tale ca să nu te lovească judecata lui Dumnezeu. Căpetenia oştirii Siriei la insistenţele ostaşilor a făcut totuşi ceea ce a spus proorocul şi nu i-a părut rău, căci a fost vindecat. La fel se întâmplă cu cei care primesc pe Domnul Isus ca Mijlocitorul lor care a mers la judecată pentru păcatele noastre ale fiecăruia în parte. Cu inima plină de fericire vor putea merge pe calea Lui, spre slava Tatălui şi a Fiului aici pe pământ.

Apa, venind peste cel care se botează, arată că firea lui pământească (omul său cel vechi) este înmormântată, arată că locul lui în fire nu mai este luat în seamă, arată că firea Iui cea veche este cu TOTUL înlăturată - în scurt arată că el este un om mort (C. H. Mackintosch).

sus

3 NOIEMBRIE

Fiindcă CRISTOS a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca Să călcaţi pe urmele Lui.

1 Petru 2.21

Renumitul general de armată Robert E. Lee (1807-70) povestea că într-o zi geroasă de iarnă se plimba cu fiul său. Zăpada era mare. La început fiul se ţinea de mâna tatălui. Încet, încet s-a despărţit şi a rămas în urmă. Când generalul după un timp s-a întors să vadă ce face, l-a văzut că, caută sa efectueze aceleaşi mişcări ca şi ale tatălui său. Pentru cel mic era greu să apese picioarele lui mici în urmele lăsate în zăpadă de tatăl său. „Când am observat cum cel mic se străduia să-mi copieze urmele, mă simţeam obligat să fiu mai prudent în paşii mei ca să mă poată urma, şi să fiu o pildă luminoasă pentru fiul meu." Ce schimbare ar fi în lumea aceasta, dacă fiecare creştin de azi s-ar simţi obligat să fie o pildă pentru cei din jur şi să lase urme de binecuvântare în urma lui!

Aceste îndemnuri ar trebui să dea de gândit tuturor urmaşilor Domnului Isus, ca să aibă urme de recunoscut care dau notă despre ucenicia la învăţătorul nostru şi în felul acesta fiecare călător să se poată folosi de urmele noastre ca ghid! Gândeşte-te că pe urmele tale calcă fiul şi fiica ta. Unde le va duce calea deschisă de tine?

Calci tu pe urmele Domnului Isus? Atunci prin harul Domnului şi copiii tăi vor găsi calea cea binecuvântată şi fericită. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea har înzecit să urmăm pe Domnul Isus!

Aceeaşi lumină care ne arată păcatul, ne face să vedem şi calea ca să ieşim din el. Duhul care ne descopere păcatul ne va aduce în starea în care să ne despărţim de păcat şi de lucrurile care îl înlesnesc. Lucrurile care păreau îndoielnice mai înainte, se arată astăzi ca vinovate. O mulţime de lucruri aşa zis nevinovate se dovedesc a fi primejdioase pentru cel care vrea să facă voia lui Dumnezeu.

sus

4 NOIEMBRIE

Ascultă, fiule învăţătura tatălui tău, şi nu lepăda îndrumările mamei tale!

Proverbe 1.8

În toate textele Sfintei Scripturi ascultarea de părinţi este pusă în relaţie directă cu supunerea faţă de Dumnezeu. Dacă există o neascultare faţă de părinţi, atunci această fiinţă nu se supune nici lui Dumnezeu, căci părinţii au primit autoritatea din partea lui Dumnezeu. Aceasta nu a fost valabil numai în timpul legii ci şi astăzi este la fel. De aceea apostolul Pavel spune: „Copii ascultaţi ÎN Domnul de părinţii voştri, căci este drept" şi mai adaugă, căci aceasta „este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă" (Efes. 6.1-3). Copiii care sunt mădulare ale Trupului Domnului Isus ar trebui să fie un exemplu în ascultare, ca în acest mod să arate frumuseţea învăţăturii lui Cristos. Împotrivirea şi neascultarea copiilor de părinţi sau de superiorii lor este unul din primele şi cele mai serioase semne ale ultimilor zile în care trăim, în care decăderea faţă de Dumnezeu se înmulţeşte şi orice ordine dumnezeiască va fi răsturnată (2 Tim. 3.1-5). Timpul fărădelegii va avea culmea maximă atunci când va veni „cel fără de lege" sau anticristul „care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau de ce este vrednic de închinare" (2 Tes. 2.4).

Lumea aceasta este o „vale a morţi şi a plângerii" dar mult mai rău este când va deveni arena activităţii Satanei care prin „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii" leagă oamenii şi îi aruncă în necaz, în vechea pierzare, în moartea a doua. Îndeosebi tineretului îi pune destule piedici şi capcane. „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune." Ce cuvânt serios găsim în Iacov 4.4: „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine se face prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu."

Vrei să faci una ca aceasta?

„Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Gal. 6.7).

sus

5 NOIEMBRIE

Pentru că DOMNUL vă iubeşte;... v-a scos DOMNUL ... şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna lui Faraon.

Deuteronom 7.8

Când pronunţăm cuvântul „împăcare" trebuie să ne gândim că înainte a fost vorba de vrăjmăşie iar când e vorba de noţiunea „izbăvire" înseamnă că înainte a fost sclavie. Un sclav se putea cumpăra cu argint sau cu aur. Poporul Israel avea în Egipt un domnitor aspru căruia îi era supus ca rob şi pe deasupra era şi închinător la idoli (Ezec. 20.8). Dumnezeu a vrut să-i izbăvească, şi a găsit o cale prin care putea fi izbăviţi: SÂNGELE MIELULUI PASCAL!

Fondat pe aceasta, apostolul Petru scrie: „Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump la lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Pet. 1.18-19). În Romani 3.24-25 citim de izbăvirea ÎN Cristos Isus în har, prin credinţă în sângele Său. După Efeseni 1.6-7 suntem răscumpăraţi în Preaiubitul Său „prin sângele Lui." În Evr. 9.12 citim că Cristos cu sângele Său a intrat în Locul Prea Sfânt „după ce a iniţiat veşnica răscumpărare." Ce măreţie! După ce Domnul pe cruce Şi-a încredinţat duhul în mâinile Tatălui. Dumnezeu a îngăduit ca ostaşul roman să-I străpungă coasta din care a ieşit sânge şi apă - dovada morţii. Acest sânge al Domnului Isus ne izbăveşte din robia păcatului şi a Satanei. Noi nu mai suntem robi ai păcatului ci robi ai neprihănirii (Rom. 6.18).

Noi aparţinem unui Cristos în locurile cereşti, căruia noi vrem să-i slujim din toată inima şi vrem să trăim o viaţă spre slava Sa.

Adevăraţii ucenici evită în orice împrejurare, PUBLICITATEA. Ei se ţin în umbră. Scopul lor este să-L proslăvească pe Cristos, şi numai pe El să-l facă cunoscut semenilor lor. Ei nu se lasă afectaţi nici de laudele oamenilor, nici de ocările lor.

sus

6 NOIEMBRIE

Pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui CRISTOS ca pe o fecioară curată.

2 Corinteni 11.2

Apostolul Pavel avea ca ţintă în toată lucrarea lui ca Domnul Isus Cristos să fie proslăvit în toate şi în toţi; Slujba lui era pentru acei oameni care odinioară stăteau sub puterea Satanei, în întuneric, dar acum sunt „sfinţi ÎN Cristos", „chemaţi să fie sfinţi" (1 Cor. 1.2). Ei au devenit acum „lumină în Domnul" şi au fost îmbărbătaţi să umble ca „copii ai luminii" (Efes. 5.8).

Prin jertfa pe cruce, Domnul Isus a biruit pe Satana „şi i-a izbăvit pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor." Domnul le-a iertat păcatele şi prin pocăinţă şi credinţă ei au primit certitudinea (siguranţa) iertării păcatelor. Partea credinciosului este ispăşirea veşnică. NIMENI nu poate să-I smulgă din mâna Tatălui şi din mâna Domnului.

Aşa cum Satana a ispitit-o pe Eva prin viclenie, corintenii erau în pericol de a fi abătuţi de la SIMPLITATEA şi ADEVĂRUL lui Cristos. ACEASTA E PRIMEJDIA ÎN CARE NE GĂSIM ÎN ZILELE DIN URMĂ, dinaintea venirii Domnului Isus. Tot ce este necesar să ştim despre Persoana Domnului ne este redat în Cuvântul lui Dumnezeu. La fel cum existau pe timpul acela apostoli falşi, lucrători nevrednici, la fel există şi în zilele noastre oameni care neagă adevărul, Lucrarea acestor oameni este cu atât mai periculoasă cu cât se amestecă adevărul cu învăţături false. Satana însuşi se preface în înger de lumină şi la fel fac slujitorii lui.

De aceea să ne ferim cu toată puterea dumnezeiască de influenţele lor! Trebuie evitată orice literatură, orice prietenie care ne-ar depărta privirea de la unica ţintă a creştinismului: ISUS CRISTOS.

În sistemele oamenilor Domnul Cristos nu e lăsat să CONDUCĂ deoarece în acestea totul e autoritatea omului. Iată de ce ne-am despărţit de ele. Tu ce poziţie ai?

sus

7 NOIEMBRIE

DUMNEZEU a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători.

Daniel 1.9

Fidelitatea şi hotărârea fermă a lui Daniel de a nu se spurca cu bucatele alese ale împăratului, a fost luată în considerare de Dumnezeu şi răsplătit prin faptul că a primit bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători. El însuşi a putut cunoaşte adevărul cuvântului: „Dacă lui Dumnezeu îi plac drumurile unui om, atunci îl lasă să trăiască în pace chiar şi cu duşmanii." Hotărârea şi devotamentul lui Daniel şi al prietenilor lui a fost răsplătită de Dumnezeu prin faptul că după zece zile ei arătau mai bine decât ceilalţi.

Nici în zilele noastre nu s-a schimbat felul lui Dumnezeu de a lucra. Tinerii credincioşi pe care în aceste zile de pe urmă mersul acestui veac rău încearcă să-i doboare, rămân neclintiţi ca să nu se întineze cu lucrurile acestei lumi (cu moda, cu alcoolul, cu nesupunerea la Cuvântul lui Dumnezeu şi cu multe altele) vor face aceeaşi experienţă ca şi Daniel. Deşi „retraşi" Domnul va găsi o cale să-i înalţe în faţa colegilor necredincioşi în aşa fel încât să nu fie defavorizaţi şi nici să se nască în ei vreun gând că dacă sunt despărţii de rău nu au nici un folos.

Nu numai că aceşti tineri arătau mai bine, dar au fost insuflaţi de Dumnezeu cu toată înţelepciunea şi priceperea cu mult mai înaltă decât a prietenilor lor.

La fel se întâmplă şi astăzi când cineva se bizuiesc pe Cuvânt. Dumnezeu însuşi îl va înălţa şi-i va da înţelepciune. Pofta firii pământeşti şi înţelepciunea dumnezeiască NU CONLUCREAZĂ niciodată; ele se resping totdeauna şi se exclud una pe alta.

„Firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi."

sus

8 NOIEMBRIE

Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă sunt cărări bătătorite.

Psalmul 84.5

Dacă în Cuvântul lui Dumnezeu, credinciosul este numit OM, atunci în majoritatea cazurilor, este arătat în SLĂBICIUNEA şi DEPENDENŢA lui. Este o mare întărire pentru noi că Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu S-a coborât şi a devenit OM. Nimeni nu a ocupat o poziţie mai dependentă de Dumnezeu, ca Domnul Isus pe acest pământ. El ca Om îşi găsea toată puterea în dependenţă faţă de Dumnezeu şi de aceea şi noi avem posibilitatea de a-L urma şi de a călca pe calea atât de clară a totalei dependenţe de Dumnezeu Tatăl.

Simţul nostru de neputinţă ne va îndemna totdeauna la completa dependenţă faţă de Domnul însuşi. De aceea Pavel spune: „Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine” (2 Cor. 12.9). Puterea omenească nu este de folos lui Dumnezeu, pentru lucrarea Lui, ci mai degrabă o frână. Dumnezeu niciodată nu va uni puterea Lui cu puterile noastre. Atâta timp cât noi înaintăm în puterea noastră, puterea Iui Dumnezeu nu ne umple şi vom vedea că puterea noastră ne lasă în pană chiar atunci când avem nevoie de ea. Vom avea înfrângeri mari şi multe când ne bizuim pe noi. Aceste înfrângeri scot la iveală iubirea de sine, îngâmfarea, lăudăroşia, necinstea şi multe altele. Toate faptele firii pământeşti sau toate păcatele ascunse trebuie să iasă la iveală în lumina Iui Dumnezeu, apoi judecate şi abia atunci există „cărări drepte, bătătorite" pentru Dumnezeu în inima noastră, iar calea noastră va deveni o „umblare înaintea Lui." Atunci avem părtăşie cu Dumnezeu, care ne va da şi puterea necesară ca să ne bizuim pe braţul Său atotputernic dacă ne încredem în puterea Lui atunci putem fi tari chiar într-o lume plină de primejdii.

În Adunarea lui Dumnezeu trebuie ca firea pământească să fie judecată, cum trebuie judecat în fiecare zi şi mersul fiecăruia dintre noi.

sus

9 NOIEMBRIE

Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe DUMNEZEU.

Romani 8.28

De ce? Aşa a întrebat în decursul mileniilor câte un suflet încercat. Poate ai spus şi tu acest: „De ce?" cu ochii plini de lacrimi, şi nu ai găsit nici un răspuns la întrebarea ta. Vai cât de mulţi „de ce?" se ridică în nopţile grele de suferinţă, când inima e apăsată. De ce această boală? De ce această cădere? De ce această singurătate şi părăsire? De ce această jale? De ce această spaimă? Adesea nu înţelegem cauza acestui examen şi această enigmă măreşte şi mai mult durerea noastră.

Există mustrări a căror cauze le poţi găsi dacă ai un cuget sensibil, păstrat înaintea lui Dumnezeu. Această durere e mai uşoară pentru tine, pentru că o meriţi? Cealaltă încercare nu ţi-a fost trimisă oare pentru a-ţi înfrânge îngâmfarea? Într-o cântare este următorul verset:

Îţi vine vreo durere?

Întreabă în tăcere

Dar fii liniştit

Căci veşnica iubire

Nu ţi-o trimite din plăcere.

Sunt multe încercări pe care acum nu le pricepi, însă le vei pricepe după aceea. Durerea de ieri pe care ai simţit-o atât de profund, mâine îşi va dezvălui în ea o binecuvântare! Cei ce-L iubesc pe Dumnezeu ştiu că toate lucrurile lucrează împreună spre binele lor. Oare acest răspuns dumnezeiesc nu lămureşte pe deplin toate întrebările tale? Dumnezeu te iubeşte, te cunoaşte şi ştie de ce ai nevoie. El are posibilitatea de a opri la un moment dat încercările asupra ta. Nu te înspăimânta ci bizuieşte-te pe El.

Aţi ajuns voi la acel loc numit Calvar? Dumnezeu nu vrea numai să vă dea bucuria de adunări binecuvântate, ci El însuşi ar vrea să se bucure de predarea voastră ÎNTREAGĂ şi să vă dea o deplină părtăşie cu El. Vreţi voi să acceptaţi dorinţa Lui?

sus

10 NOIEMBRIE

Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui DUMNEZEU.

Romani 7.22

Fiecare credincios adevărat va spune din inimă aceste cuvinte. Legea în acest capitol este denumită „legea primită de mintea mea" (vers. 23). Omul dinăuntru este cugetul curat şi viaţa. El are plăcere în acele lucruri care îi plac şi lui Dumnezeu. Unii credincioşi oftează sub marea jale: „Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac" (vers. 19). De unde vine aceasta? Astfel de suflete nu sunt libere, sunt preocupate de ele însele nu sunt libere de ele, sunt sclavii voinţei proprii. Ei nu au recunoscut încă COMPLETA DISTRUGERE a EULUI, pentru care s-a dat sentinţa de moarte pe cruce şi nu savurează încă starea nouă ÎN Cristos.

În asemenea cazuri natura (firea) cea nouă este în lanţuri şi astfel este frânată să se dezvolte liber. Din această cauză, interesele personale ocupă locul dintâi şi nu interesele lui Dumnezeu. Ce viaţă săracă, fără bucurie şi fără fericire! Omul este plin de el însuşi şi de preocupările sale. Împrejurările grele, necazurile şi încercările prin care lasă Dumnezeu să treacă astfel de oameni, pentru a învăţa creşterea în duh nu vor fi o pricină de înălţare ci mai degrabă una de nemulţumire.

De aceea, să stăm neclintiţi în libertatea pentru care Cristos ne-a eliberat. Atunci se va dezvolta natura cea nouă şi se va arăta în umblarea noastră Voinţa şi dorinţele noastre vor fi în acord şi dependenţă cu voinţa lui Dumnezeu. Atât timp cât omul se va gândi numai la experienţele sale, va striga tot timpul: „O nenorocitul de mine!" El are plăcere de legea lui Dumnezeu, dar în sinea lui nu are putere de a o îndeplini. Nu te mai uita la tine. Uită-te ţintă la Dumnezeu care în Isus Cristos a făcut totul pentru tine!

„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?" (Gen. 18.14).

sus

11 NOIEMBRIE

Trebuie să dau înapoi ce n-am furat.

Psalmul 69.4

Domnul Isus a fost răspunzător pentru vinovăţiile noastre, deoarece a stat pentru noi în faţa lui Dumnezeu. El a trebuit să plătească şi să dea înapoi ceea ce noi furasem Noi am furat cinstea şi onoarea lui Dumnezeu. Nu I-am adus nici o mulţumire şi nici o slavă (Rom. 1.22), ci am călcat legile lui Dumnezeu în picioare. Dumnezeu nu poate trece prin judecată nici o nelegiuire, nici un păcat de-al nostru, deoarece Domnul Isus după ce s-a făcut Mijlocitorul nostru a plătit toate păcatele noastre. Cu cât ne amintim mai des de aceste lucruri cu atât va creşte în noi mulţumirea şi dragostea personală faţă de El. Vom fi mai vigilenţi şi ne vom feri de cel mai mic păcat, dacă ne gândim la durerile şi suferinţele pe care a trebuit să le poarte pentru noi. Acestea ne amintesc de „verdeţurile amare" care nici odată nu trebuie să lipsească când e vorba de moartea Domnului Isus. El însuşi a fost Mielul fără cusur şi fără pată care a primit de la Tatăl mărturia: „în Tine îmi găsesc toată plăcerea." Dar „El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui ... El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre."

De-ar fi tot timpul acest lucru în faţa ochilor noştri înfipt adânc în inimile noastre, încât sa rămânem simţitori tot timpul la lucrurile care ar putea să-L întristeze! Abia atunci vom fi „morţi pentru păcat şi vii pentru neprihănire."

Care e situaţia ta? Ai venit cu păcatele tale la Domnul Cristos? Şi pentru tine a fost răstignit, vrea să plătească şi pentru tine totul, ca tu să fii salvat pe veci şi să fii cu El în împărăţia Sa. Fără Domnul Isus dacă apari în faţa lui Dumnezeu te va lovi judecata dreaptă şi veşnica pierzare.

Napoleon Bonaparte a spus despre Isus: „Între El şi oricare altul nu există termen de comparaţie. El mă uimeşte ..." Tu ce spui?

sus

12 NOIEMBRIE

Şi au mers astfel amândoi împreună înainte.

Geneza 22.6-8

După o călătorie de trei zile Avraam a văzut de departe locul unde urma să-l jertfească pe fiul său iubit. Isaac urma să fie o ardere de tot dar el nu ştia. În spinare ducea lemnele, iar Avraam ducea focul şi cuţitul. Aşa au mers împreună, ca să aducă o ardere de tot lui Dumnezeu. Isaac nu s-a gândit să arunce lemnele grele, deoarece tatăl său îl încărcase cu ele. Dar un gând îl înfiora şi care l-a mărturisit şi tatălui său: anume că nu au luat nici o oaie cu ei pentru arderea de tot. Oare cum o fi străpuns inima lui Avraam întrebarea lui Isaac? Dar în liniştea credinţei a răspuns: „Fiule... Dumnezeu însuşi va purta de grijă de miel." Dacă înainte au mers amândoi împreună cu gândul ca să aducă o jertfă lui Dumnezeu acum se năştea întrebarea cu privire la mielul pentru arderea de tot. Citim pentru a doua oară că ei au mers amândoi împreună.

Ce minunată pildă avem aici cum Dumnezeu, la împlinirea vremurilor, a trimis pe Unicul Său Fiu! Desigur e numai o pildă căci luat în amănunt şi comparat cu Isaac, Domnul Isus ştia dinainte de întemeierea lumii că El însuşi va deveni jertfa. Era suficient timp ca Domnul Isus să spună către Dumnezeu: Să schimbăm acest plan, căci îndeplinirea lui este prea grea pentru Mine. Dar când a venit în lume, Domnul Isus a zis: „Iată vin să fac voia Ta!" Chiar şi în Ghetsimani când stătea în faţa duşmanilor a spus: „Să nu beau paharul pe care Mi-l dă să-L beau?"

O, adorat să fie Domnul nostru. Era imposibil să întristeze pe Tatăl prin neascultare, cât de amară ar fi fost durerea Lui. În toate El a vrut să proslăvească pe Tatăl.

Cel credincios care e plin de ascultare faţă de Mântuitorul său e convins că locul lui e AFARĂ din TABĂRĂ unde Cristos a suferit şi unde îi cheamă pe ai Săi. Eşti şi tu gata să asculţi de înalta chemare a lui Isus despărţindu-te de tot ce este urmă de religie, de forme, de impunătoarele slujbe ale omului? Decide-te acum de cine vrei să asculţi!

sus

13 NOIEMBRIE

Cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie,... îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau: Vrednic eşti DOAMNE şi DUMNEZEUL nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile.

Apocalipsa 4.10-11

Regina Victoria a Angliei auzise pe unul din preoţi vorbind de a doua venire a lui Cristos. După aceea discutând cu un prieten de al ei a spus: „Vai ce mult doresc ca Domnul să vină în timpul vieţii mele!" „De ce, Maiestate, aveţi această dorinţă profundă?" - întrebă acesta. Cu o adâncă mişcare a răspuns: „Deoarece şi eu aş arunca coroana la picioarele Lui."

Aici pe pământ în urmarea Mântuitorului Isus Cristos cel lepădat şi batjocorit, noi credincioşii, nu purtăm cununi în chipul versetului nostru ci noi avem de purtat crucea suferinţelor şi a batjocorilor. Dar pentru a-i îmbărbăta pe ai Săi să fie tari până la capăt, Domnul a prezis celor care vor învinge că vor primi cununi (Apoc. 2.10). Celor care au luptat lupta cea bună a credinţei, şi au isprăvit alergarea, au păzit credinţa, le este pregătită „cununa neprihănirii" (2 Tim. 4.8). Celor care au inimă pentru turma lui Dumnezeu, o slujesc şi caută să o păzească, Păstorul cel Mare le promite o „cunună care nu se poate veşteji, a slavei" (1 Pet. 5.4).

Ce fericire pentru cei credincioşi, care o dată în faţa Tronului vor arunca cununile, proslăvind Numele Dumnezeului celui Viu în slava Sa!

Dorim mult să vedem la acest apropiat sfârşit al veacurilor ridicându-se o ceată de creştini care să apere cu îndârjire sfântă adevărurile Bibliei şi care să lupte sub steagul pe care e scris nepieritorul Nume al lui CRISTOS.

Vrei să fi şi tu, cititor creştin, un astfel de luptător, care să recunoşti că NUMAI Numele lui Isus este de ajuns?

sus

14 NOIEMBRIE

DOMNUL Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.

Exodul 14.14

Arătându-şi puterea cea mare, Dumnezeu a scos poporul Său din robia Egiptului. După această salvare El îi conducea ziua prin nor şi noaptea prin stâlpul de foc (Exod. 13.17,21). Ajunşi la Marea Roşie au ajuns într-o situaţie foarte critică: în faţa lor marea, în spatele lor Faraon cu toată oastea lui înainta spre ei. Se părea că nu este cale de scăpare. Cum s-a manifestat poporul în această situaţie? Din păcate manifesta aceleaşi sentimente ca şi astăzi. Ei îi spuneau lui Moise: „Nu erau morminte în Egipt ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustiu?" Aşa vede ochiul necredinţei, numai împrejurările, judecă în mod critic şi caută să arunce vina pe altul. Oare a uitat Israel ceea ce Dumnezeu a făcut în puterea Sa egiptenilor? Nu erau cele 10 urgii şi ieşirea din ele o dovadă că Dumnezeu este cu ei şi puterea Lui este mai tare ca cea a lui Faraon?

Cu totul altfel trece acest examen Moise, omul credinţei! El introduce în această situaţie puterea lui Dumnezeu. Dacă ochiul firesc este ţintit pe situaţii şi împrejurări atunci ochiul credinţei este ţintit spre Dumnezeul cel Atotputernic, căruia toate îi stau la dispoziţie. Ce deosebire între popor şi Moise! El plin de nădejde putea să spună: „Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi."

Dumnezeu nu s-a schimbat din zilele lui Moise şi nici nu se va schimba. Ca copiii Lui preaiubiţi avem posibilitatea ca în fiecare zi şi în toate împrejurările să ne ridicăm ochii spre El. De L-am slăvi prin încredere şi credinţă!

Să ţinem tare la Cuvântul lui Dumnezeu! Să păstrăm acest Cuvânt în inimile noastre şi să-l cercetăm tot mai mult cu rugăciune! Numai astfel vom fi feriţi de multele înrâuriri stricăcioase ale îndoielii şi necredinţei. Sufletul nostru va fi astfel hrănit cu laptele curat al Cuvântului lui Dumnezeu.

sus

15 NOIEMBRIE

Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre.

1 Petru 3.7

Ferice de orice familie care trăieşte după indicaţiile date de Dumnezeu prin Cuvântul Său! Unde soţul o respectă pe soţie gândind că este un vas mai slab, că e răscumpărată ca şi el prin har şi stând pe aceeaşi temelie, acolo este într-adevăr fericire. Fiind conştienţi de părtăşia lor, se va naşte în amândoi simţul dependenţei faţă de Domnul Isus care se va vedea în rugăciunea comună. Rugăciunea comună este un factor esenţial în căsnicia creştină, căruia trebuie să-i acordăm toată atenţia şi s-o respectăm. Rugăciunile noastre să fie îndreptate sub lumina Domnului spre interese, necesităţi şi gânduri comune. Pentru aceasta e necesar ca să ne cunoaştem unul altuia necesităţile şi abia atunci se poate împărtăşi totul în faţa lui Dumnezeu. Dacă aceasta lipseşte atunci, rugăciunile noastre nu vor găsi ascultare. Dacă a fost odată o dizarmonie cum se îndepărtează? Prin aceea că recunoaşte fiecare ce a fost rău şi îngenunchează. Dacă rămâne această dizarmonie atunci şi rugăciunile noastre vor fi împiedecate şi prăpastia dintre cele două inimi se măreşte. Pentru ca cineva să se poată ruga împreună trebuie să existe armonia inimilor apoi nu e permis să fie nimic ascuns între cei doi.

Domnul să ne ajute ca familiile noastre să fie o UNITATE.

Ce cinste înaltă pentru fiecare cap de familie creştină, să-i adune pe toţi ai casei în jurul Cuvântului şi să-şi verse cu ei inima în rugăciune înaintea lui Dumnezeu! Da, credem că este datoria deosebită a capului familiei să facă acest lucru. O, de-am putea spune şi noi ca Iosua;

„EU ŞI CASA MEA VOM SLUJI DOMNULUI"

sus

16 NOIEMBRIE

Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui CRISTOS, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul...

2 Corinteni 5.10

Sfinţii NU vin la judecată - aceasta a purtat-o Cristos pentru ei la cruce - dar ei se vor înfăţişa în faţa scaunului de judecată a lui Cristos şi vor primi răsplata pentru ceea ce au făcut când erau în trup. Lucrul şi faptele lor sunt minore în comparaţie cu ceea ce a făcut El pentru ei. Dar totuşi vor primi o răsplată. Dar dacă neglijezi harul şi mărturia Duhului din tine şi pe calea aceasta nu aduci roade, atunci vei suferi consecinţele. Ce important este a umbla tot timpul în lumina lui Dumnezeu şi a judeca tot ce nu poate suporta această lumină. Din partea lui Dumnezeu nu lipseşte nimic pentru a putea efectua tot binele. În faţa scaunului de judecată al lui Cristos sufletul va recunoaşte acest adevăr. Cât de rău este că inimile noastre sunt atât de împietrite şi dragostea lui Dumnezeu nu poate aduce roade în noi. Aceasta înseamnă pentru noi o pierdere care în veci nu o mai putem recăpăta. Foloseşte timpul şi priceperea ta pe deplin pentru Acela care şi-a dat viaţa pentru tine! Domnul este aproape! Mahrama uşoară care desparte timpul de veşnicie tremură la suflarea Aceluia care vine. Dacă ar veni astăzi cum veţi sta în faţa Lui? Puteţi pofti în acelaşi timp premii cereşti şi pământeşti? Puteţi să umblaţi în acelaşi timp cu Isus şi cu imboldurile firii pământeşti? E timpul ca inima să strige: „Oh, Galileene, m-ai biruit!" Numai predându-te pe de-a întregul lui Cristos poţi să aduci roade vrednice de veşnicul Său Nume.

Vă rog, copii ai lui Dumnezeu, care mai trăiţi pe pământ, pentru bogăţiile nemăsurate ale dragostei Lui, să nu păstraţi pentru voi înşivă un dram din comorile voastre, o părticică din talentele voastre, o fărâmă din puterile voastre, o secundă din vremea voastră. TOTUL pentru Cristos!

sus

17 NOIEMBRIE

Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui CRISTOS.

2 Corinteni 3.2-3

Corintenii au fost o mărturie vie a adevărului şi a lucrării lui Pavel între ei. Era vizibil şi clar că ei erau o epistolă a lui Cristos, pregătiţi în slujbă prin apostolul Pavel, „scrisă de noi ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului cel viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne."

Iată ce este un creştin - o persoană în care lumea poate să-L citească pe Cristos, deoarece Duhul Sfânt este adânc pus în inima sa. Aceasta nu înseamnă că în viitor ar trebui să fie aşa ci ESTE acum în prezent o epistolă nescrisă. Dacă un creştin nu o arată, aceasta e ceva trist şi ruşinos, dar un copil rămâne copil indiferent de purtarea lui.

Credinciosul este o epistolă a lui Cristos care poate să fie citită de toţi oamenii; acesta e tot aşa de adevărat cum erau cele două pietre pe care era scrisă legea. El trebuie să transpună în practică acest adevăr şi el are înaintea lui Dumnezeu răspunderea dacă nu o face; el este însă o epistolă. Duhul Sfânt gravează adânc în inimile noastre pe Cristos şi aceasta trebuie să se arate în viaţa noastră practică. Dar mai mult: în momentul când vom vedea slava Sa vom fi schimbaţi în chipul Său şi vom primi din slava Sa şi vom merge din slavă în slavă.

Acesta e credinciosul sub har, nu sub lege. Harul ne-a făcut o epistolă vie a lui Cristos. Cum răspund inimile noastre la un astfel de har? Ce citeşte lumea în viaţa noastră? Este o mărturie numai cu buzele sau este o lucrare a inimii? Noi îi putem înşela pe oameni cu faptele bune, dar nu pe Domnul nostru care cunoaşte situaţia inimii.

Vrăjmaşii creştinului sunt cumpliţi. Sunt descurajări de întâmpinat, lacrimi, sânge şi suferinţă. Sunt lungi ceasurile de veghe. Şi cu toate acestea SUNTEM mai mult decât biruitori prin Acela care ne iubeşte.

sus

18 NOIEMBRIE

După cum este scris: Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.

Romani 9.13

Cuvintele de mai sus au fost rostite de Dumnezeu prin proorocul Maleahi, deşi viaţa celor doi fraţi s-a desfăşurat cu mult timp în urmă. Esau a umblat pe calea lui Cain, el nu a respectat îndrumările date de Dumnezeu, şi-a vândut dreptul de întâi născut pentru o ciorbă, ignorând astfel îndrumările date de Dumnezeu în direcţia aceasta. După aceea a luat ca neveste din fiicele canaaniţilor, lucrând împotriva voii lui Dumnezeu. Esau şi toată seminţia lui - edomiţii - au rămas astfel duşmani ai lui Dumnezeu. Când Israel era strâmtorat din cauza neascultări sale, edomiţii au stat de partea duşmanilor, neavând milă de poporul care era fratele lui. Singura lor dorinţă era să stăpânească, dar Dumnezeu în binecuvântările Sale a spus: „cel mai bătrân (Esau) să slujească celui mai tânăr" (Iacov). Dar această prorocie nu au vrut să o asculte. O astfel de poziţie este o urâciune pentru Dumnezeu! Iacov a făcut multe greşeli pe calea sa, dar niciodată nu s-a desprins de comuniunea cu Dumnezeu. Dreptul său de întâi născut şi binecuvântarea tatălui erau foarte valoroase pentru el. Desigur că trebuia să înveţe să-şi judece eul şi să se dedice lui Dumnezeu fără nici o rezervă. Ce binecuvântat a fost sfârşitul vieţii lui!

Suflete drag, de ce parte vrei să stai? Ia seama la învăţătura aceasta, nu te împotrivi lui Dumnezeu ci primeşte-L pe Isus ca Mântuitorul care ţi-a pregătit mântuirea pentru fericirea ta veşnică.

Voltaire a fost mare ateu în viaţă, iar când a sosit clipa morţii, îngrozit cerea medicului său să-i prelungească viaţa măcar cu câteva minute. Iată ce scrie medicul său: „Când a văzut Voltaire că are să moară, era gonit ca de furii. El mi-a oferit sume mari numai ca să mai poată trăi câteva minute. S-a agăţat cu încleştare de viaţă. Eu aş dori ca toţi care s-au lăsat amăgiţi de cărţile sale să-i fi văzut şi groaznica lui moarte."

sus

19 NOIEMBRIE

El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

Isaia 53.8

După ce Domnul nostru prea iubit ca înlocuitor al nostru a purtat judecata cea grea impusă de Dumnezeul cel sfânt şi drept, a găsit ascultare fiind scăpat de coarnele bivolului şi din gura leului.

Învierea a fost mărturia vizibilă a ascultării. În cuvintele exprimate de Domnul pe cruce: „Tată în mâinile Tale îmi încredinţez duhul" vedem COMPLETA DEPENDENŢĂ. Întunericul a fost îndepărtat, judecata purtată, mânia a fost liniştită şi păcatul ispăşit. Dacă moartea trebuia să-şi facă intrarea - căci moartea este plata păcatului - Îl vedem pe Domnul în pace încredinţându-şi duhul Său în mâna lui Dumnezeu în deplină desfătare de părtăşia cu El... Domnul Isus a fost părăsit din cauza păcatelor noastre, dar problema păcatului a fost rezolvată în faţa Dumnezeului celui Sfânt, după ce El a băut paharul Tatălui. El a fost ascultat după ce a purtat întreaga judecată a Dumnezeului celui Sfânt, pentru păcat. Ca om a fost înălţat după isprăvirea lucrării. Ca primul născut între mai mulţi fraţi Domnul nostru intonează acum cântarea de laudă în adunare spre lauda lui Dumnezeu şi Tatăl nostru.

Vrei şi tu iubite copil a lui Dumnezeu să cânţi şi tu această cântare de laudă intonată de Domnul Isus?

Se cere multă supunere faţă de Cuvântul lui Dumnezeu ca să ne dăm seama bine ce înseamnă TABĂRA şi multă putere duhovnicească pentru ca să ieşim din ea şi astfel dirijaţi NUMAI de Domnul Isus Cristos să putem cânta cântarea de laudă. În tabără dirijează omul şi firea lui pământească!

sus

20 NOIEMBRIE

Bucuraţi-vă totdeauna în DOMNUL!

Filipeni 4.4

În Domnul Isus este şi azi ca în toate timpurile o bucurie continuă şi fără sfârşit, căci El însuşi este izvorul nesecat al acestei bucurii. Noi avem ocazia să cunoaştem această bucurie, care nu o cunoaşte nici cel mai bogat om din lume, nici cel mai bun, nici cel mai înălţat. În toate cât le oferă lumea nu se găseşte bucurie care să rămână. Totul este trecător, totul este distrus prin păcat, totul este deşertăciune. Singur credinciosul are totdeauna temelia bucuriei, el are dreptul să se bucure totdeauna în Domnul său Preaiubit. Oriunde ne ridicăm ochii spre El găsim motive de bucurie adevărată, sinceră şi statornică.

Să ne gândim la mântuirea noastră cea veşnică şi măreaţă, care ne-a fost dăruită în Domnul Cristos Isus. Odinioară eram săraci şi pierduţi, păcătoşi înrăiţi, distruşi, fără nici o putere, morţi în păcate şi nelegiuiri şi nu ne puteam aştepta la altceva din partea unui Dumnezeu sfânt şi drept decât la veşnică pierzare. Dumnezeu care e Iubire, S-a îndurat de noi şi a dat pe singurul Său Fiu prea iubit şi întâi născut pentru ca noi prin credinţa în El să avem o mântuire desăvârşită, deplină iertare a păcatelor, şi o viaţă nouă netrecătoare.

Prin lucrarea Sa desăvârşită suntem scoşi din vechea stare a lui Adam şi transpuşi în una nouă; noi stăm acuma ÎN Cristos în faţa lui Dumnezeu. Noi am încetat să fim sclavi Satanei şi ai păcatului şi nu ne mai găsim în lanţurile lor. Prin credinţă în El am primit viaţa veşnică, acea viaţă care era la Tatăl şi care s-a arătat în învierea plină de victorie.

Gândul la această măreaţă lucrare ne umple inimile cu bucurie şi fericire. Nu-i oare acesta marele subiect al adevăratei bucurii?

Niciodată n-ar trebui să pierdem din vedere, noi creştinii că NU avem o religie, fie ea chiar creştină ci avem VIAŢA, îl avem pe Isus care nu are nimic cu părerile, dogmele;...

sus

21 NOIEMBRIE

Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete, dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.

Ioan 4.13,14

Samariteanca cu care vorbea Domnul la fântâna din Sihar, era un obiect al milosteniei Domnului nostru. Toate gândurile ei se roteau în jurul nevoilor pământeşti şi a împlinirii poftelor ei. Samariteanca era expusă pierzării. Ea îşi împărţea traiul cu toţi oamenii fireşti, care sunt în această lume fără nădejde deoarece au părăsit izvorul de apă vie şi şi-au făcut „puţuri crăpate care nu ţin apa" (Ier. 2.13) ca să-şi astâmpere setea. Chiar şi fântâna din Sihar, pe care a săpat-o Iacov, putea să astâmpere cerinţele trupeşti pentru o bucată de vreme fiind nevoie să scoată apă de fiecare dată.

Dar acum Domnul Isus se ocupă de această femeie pentru ca, mai întâi să trezească în ea necesitatea binecuvântărilor a cărui izvor este însuşi Dumnezeu. Osteneala Domnului nu a fost în zadar, deoarece femeia samariteanca a fost pusă în lumina lui Dumnezeu unde şi-a văzut viaţa ei plină de vinovăţie şi de păcat. Ce întuneric o fi fost în viaţa ei şi ce efect a avut când lumina a pătruns în ea! Nu s-a mai gândit la ulciorul ei şi a fugit repede în oraş să mărturisească despre un om care i-a spus tot ce a făcut. Setea trupească a uitat-o, ea a devenit un izvor de apă care ţâşneşte în viaţa veşnică.

Dacă ai de gând să înaintezi în viaţa creştină, să te bucuri mai mult de viaţa dumnezeiască şi să-L cunoşti şi mai mult pe Isus, retrage-te în pustiul inimii tale, şi astfel golul din inimă să fie umplut de El. El să-ţi fie singura hrană, Mana din pustie. Culege-l ca albina mierea, de pe rouă limpede a Cuvântului Său şi hrăneşte-te cu El.

sus

22 NOIEMBRIE

Dacă DUMNEZEU este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?

Romani 8.31

Este necesar să ne gândim la puterea care e pentru noi, cât şi la puterile care sunt împotriva noastră. Dacă nu cunosc puterea care e pentru mine atunci sunt neliniştit; în loc s-o folosesc în toate împrejurările, sunt într-o continuă luptă individuală. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră, atunci nici cea mai aspră împotrivire nu mă poate clinti.

Eu trebuie să fiu învăţat că Dumnezeu este în TOATE chiar şi PESTE lucrurile care mă preocupă sunt cel fără putere să rezist împotrivirilor unei lumi plină de ură şi să fiu liniştit aşa cum El mă călăuzeşte, căci numai aşa este bine. Cu cât cunosc mai bine şi mai mult puterea împotrivirii, natura şi ţinta ei cu atât voi fi mai bine pregătit la atacurile ei. Şi cu cât cunosc puterea duşmanului meu cu atât mai mult mă voi folosi de izvorul puterii lui Dumnezeu care îmi aparţine. Cine îl ignoră sau îl subapreciază pe duşman, se bizuie pe puterea sa proprie şi acceptă prea puţin adevărata putere; dar cine-l recunoaşte în adevărata sa brutalitate, cere puterea necesară de la Dumnezeu şi o va primi.

Cuvântul lui Dumnezeu îi numeşte duşmani pe: căpeteniile, domniile, stăpânitorii întunericului, duhurile răutăţii (făpturi spirituale). Sunt duşmani puternici şi noi facem bine dacă nu-i ignorăm ca nu cumva să cădem prin ei în păcate. Dar totuşi nu avem nici un motiv să ne fie frică deoarece TOATĂ puterea lui Dumnezeu este de partea noastră, pentru noi şi cu noi. Oare ce putere ar putea să-i reziste? Dacă Dumnezeu este PENTRU noi cine va fi împotriva noastră?

Vrăjmaşul poate să se împotrivească planurilor lui Dumnezeu, dar El este mai tare. De aceea nu avem nevoie de nimic altceva, decât de simplitatea şi duhul unui copilaş, care îşi pune toată încrederea NUMAI în Dumnezeu.

sus

23 NOIEMBRIE

Iată însă scrierea care a fost scrisă: Mene - DUMNEZEU ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt. Techel - înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor. Peres - înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor.

Daniel 5.26-28

Aceasta a fost inscripţia de la palatul regal din Babilon pe care Belşaţar a primit-o când s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi nu s-a smerit. Scrierea era de la Dumnezeu şi semnificaţia celor scrise pentru împotrivitorul lui Dumnezeu este judecată şi decădere. Belşaţar a primit multă lumină de la Dumnezeu şi de aceea era mai răspunzător şi mai vinovat - Măreţele relevaţii ale lui Dumnezeu în timpul domniei lui Nebucadneţar nu-i erau ascunse; să ne amintim de acel vis al împăratului, de păzirea celor trei tovarăşi a lui Daniel, smerenia împăratului şi reînălţarea lui Nebucadneţar. Atunci a mărturisit împăratul: „Acum eu, Nebucadneţar, laud şi slăvesc pe împăratul cerurilor căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să smerească."

Cu toate acestea duhul lui Belşaţar s-a înălţat, Domnul împietrindu-i inima.

Dacă tu nu eşti mântuit şi azi Dumnezeu cumpăneşte viaţa ta, ce ar putea să-ţi recunoască din lucrările tale? Tu nu poţi să-i dai nimic, decât o inimă răutăcioasă şi multe, multe păcate. Dar harul lui Dumnezeu nu a lipsit niciodată. Tu trebuia să te pocăieşti, să-ţi recunoşti păcatele, dar ţi-ai împietrit inima şi nu te-ai abătut de la rău. Dacă mai persişti în această situaţie, atunci te va judeca versetul de astăzi. Această întâmplare să-ţi fie o avertizare. POCĂIEŞTE-TE! ca nu cumva să auzi din partea judecătorului cuvintele: „Mene techel."

„Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele..." (Fapt. 3.19).

sus

24 NOIEMBRIE

Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian! oare nu te trimit Eu? Eu voi fi cu tine.

Judecători 6.14-16

Vârstnicii pot adesea să înveţe chiar de la copii. Un tată a observat cum un copil se chinuia să îndepărteze o piatră mare. Tatăl a văzut că piatra este prea grea pentru copil şi l-a întrebat: „Vrei cu orice preţ să-ţi iroseşti puterea ta?" „Asta vreau să fac" a răspuns ostenit copilul. „Nu, nu vei face asta" a răspuns tatăl, „tu nu mi-ai cerut încă niciodată ajutorul!"

Este minunat, că Dumnezeu în multe locuri ale Cuvântului Său promite puteri celor care în dragoste şi în ascultarea credinţei doresc să-I slujească. Să avem deplină ÎNCREDERE că vom fi ascultaţi când venim înaintea tronului de har pentru a primi milostenie în orice timp.

Versetul de azi tratează despre Ghedeon. Dumnezeu s-a arătat şi i-a dat o solie mare şi grea, dar tânărul bărbat se simţea foarte „sărac" şi prea „tânăr" pentru a traduce în viaţă ceea ce i s-a impus. El simţea ce slab e pentru a duce această solie prin puterea proprie. Dar cât de bine l-a îmbărbătat Dumnezeu pe Ghedeon. El trebuia să se convingă că Dumnezeul Atotputernic e de partea lui. Numai în deplină dependenţă de Dumnezeu putea să ducă solia în ascultare.

Cine Îl primeşte pe Domnul Isus Cristos în credinţă curată, ca Mântuitor şi Salvator, acela are o putere care izvorăşte direct din Dumnezeu, - Izvor de putere care biruie orice din această lume. Însuşi Cristos vrea să ne călăuzească cu puterea Sa, şi să ne ajute în feluritele încercări şi primejdii care persistă pe drumul nostru prin această lume. Aceste puteri le primesc numai aceia care-I slujesc. Nu vrei să-I slujeşti şi tu?

Ne întrebuinţăm noi toată dibăcia şi iscusinţa pe care o avem pentru interesele adevăratei Adunări a lui Dumnezeu sau le folosim pentru a împodobi o lume nelegiuită?

sus

25 NOIEMBRIE

Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.

Daniel 1.8

Din cauza neascultării, poporul Israel a fost luat şi dus în Babilon. O dată cu acesta a fost luat ca prizonier şi tânărul Daniel. Dar fidelitatea lui Daniel nu a fost uitată de Dumnezeu care nu l-a lăsat în ţara îmbâcsită peste măsură de păcate. Daniel trebuia să fie un martor a lui Dumnezeu într-o ţară străină. Acolo nu s-a împotrivit ca să primească el şi prietenii săi nume care stăteau în directă legătură cu idolii ţării respective, căci nu căuta stima şi onoarea proprie ci pe a lui Dumnezeu. Foarte uşor se putea lăsa tentat de împrejurările în care se găsea. Dar la aşa ceva nu s-a gândit căci el era hotărât în inima lui să nu se spurce. Intelectul omului judecă altfel când stăpâneşte gândirea firii pământeşti, dar Daniel care cunoştea Sfânta Scriptură a rămas credincios prescripţiilor lui Dumnezeu. Frica sa faţă de Dumnezeul Cel Viu nu l-a părăsit cu nici un chip şi astfel a umblat pe calea îngustă cu preţul vieţii. Chiar atunci când mulţimea celor exilaţi s-a unit să slujească idolilor şi au făcut multe nelegiuiri, Daniel nu s-a lăsat corupt ci a rămas credincios Cuvântului.

Cum vorbeşte această pildă inimilor noastre! Vai! noi suntem foarte influenţabili ca să-i privim pe oameni când ei mărturisesc că sunt credincioşi. Dima a părăsit Calea din dragoste faţă de lume, dar Pavel nu s-a gândit niciodată să facă lucrul acesta. Dacă îi vedem în zilele noastre pe unii care se spurcă din bucatele alese ale împăratului întunericului, atunci să-i avertizăm serios şi să nu-i luăm ca pilde cu nici un chip!

Credinciosul se arată necredincios lui Cristos în măsura în care are legături cu lumea.

sus

26 NOIEMBRIE

Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.

Psalmul 103.12

Aşa va vorbi rămăşiţa lui Israel în zilele din urmă despre bunătatea şi milostenia lui Dumnezeu. Dar şi nouă ni s-a prezentat Dumnezeu în milostenia Lui, şi noi avem multe pricini să lăudăm Numele Lui. Fărădelegile noastre care ne despărţeau de Dumnezeu, au fost îndepărtate de El atât de mult cât este răsăritul departe de apusul Soarelui. Aşa cum aceste două nu se întâlnesc, nu se pot uni, tot aşa nici păcatele noastre nu mai sunt luate în seamă de Dumnezeu. „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor şi nici de fărădelegile lor" (Evr. 10.17). Dacă ne gândim că aceasta este spusă tocmai de rămăşiţa lui Israel şi că în versetul nostru este prima dată amintit răsăritul, înţelegem încă un gând frumos.

La cortul întâlnirii - locuinţa lui Dumnezeu pe acest pământ intrarea şi curtea au fost aşezate totdeauna către răsărit. In schimb în apus era Sfânta Sfintelor - acolo trăia Dumnezeu în nor care era aşternut peste chivot - şi numai o dată pe an era posibil ca marele preot să intre şi atunci nu fără sânge. Poporul stătea departe - în răsărit - în ziua ispăşirii când intra marele preot. Oricât de mare ar fi fost dorinţa israelitului ca să intre în prezenţa lui Dumnezeu nu ar fi fost posibil. Păcatul mărea această depărtare şi împiedica apropierea.

După ce Domnul Isus a isprăvit lucrarea Sa pe Golgota perdeaua din templu care despărţea Sfânta Sfintelor s-a rupt în două de sus în jos şi în felul acesta în faţa lui Dumnezeu s-a isprăvit ceea ce era de făcut pentru păcatele noastre. Noi acum putem să ne apropiem de El şi să-I aducem adorarea care El singur o merită.

Noi suntem răspunzători să recunoaştem şi să ne găsim locul în Adunarea lui Dumnezeu care nu este o organizaţie meşteşugită de om ci un Trup viu, format prin Duhul Sfânt.

sus

27 NOIEMBRIE

Să nu mănânci pâine nici să nu bei apă, şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.

1 Împăraţi 13.9

Din cauza neascultării lui Solomon, Dumnezeu a împărţit împărăţia încât a luat zece seminţii de la Roboam şi le-a dat lui Ieroboam. Dar locul unde se slăvea şi se înălţa Numele lui Dumnezeu (în Deuteronom se precizează lucrul acesta de 21 de ori) şi unde toţi bărbaţii se întâlneau de trei ori pe an, rămânea Ierusalimul. Aici era sfinţenia, era Templul, aici stătea altarul, pe care trebuia să se aducă neîntrerupt arderile de tot. Numai sub această jertfă Dumnezeu a putut să stea în mijlocul poporului.

Prin prezenţa părţii bărbăteşti la aceste trei mari sărbători s-a dat practic expresia unităţii poporului. Pentru Ieroboam comuniunea şi expresia unităţii poporului cu Dumnezeu era ceva de domeniul indiferentului. Poziţia şi viaţa lui erau mai de preţ, pentru el. De aceea a spus către popor: „Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului."

Aşa a introdus în Israel noutăţi care s-au născut în inima lui abătând poporul de la ascultarea de Dumnezeu şi chiar la depărtarea de El. Aici omul lui Dumnezeu nu avea voie nici să mănânce, nici să bea, pentru a nu avea COMUNIUNE cu răul. Cu toată puterea a judecat fapta lui Ieroboam şi propovăduia judecata lui Dumnezeu. Dovada că Dumnezeu se ţine de promisiunile Lui a fost arătată prin aceea că proorocul a primit înştiinţarea să nu se întoarcă pe drumul pe care a venit. Întoarcerea proorocului pe acelaşi drum însemna că nu e ascultător de Cuvântul lui Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu se poate găsi numai pe calea FIDELITĂŢII.

Când vedem sfântul Nume al Domnului Isus pus alături cu stricăciunea şi răutăţile fără margini ale omului; când vedem sfintele Lui cuvinte amestecate cu nişte obiceiuri religioase, nelegiuite putem spune că ne apropiem cu paşi repezi de cele din urmă zile.

sus

28 NOIEMBRIE

Este omul lui DUMNEZEU care n-a ascultat de porunca DOMNULUI, şi DOMNUL l-a dat în ghearele leului.

1 Împăraţi 13.26

De ce a trebuit să vină un prooroc din Iuda ca să mărturisească împotriva împăratului lui Israel? Nu era în Betel un prooroc bătrân? Nu trebuia acesta să propovăduiască împotriva celor care se abat de la prescripţiile lui Dumnezeu pentru a nu fi ştirbită cinstea şi slava lui Dumnezeu? întotdeauna este aşa: Nu eşti ascultător la început de voia lui Dumnezeu, atunci ochii se întunecă foarte repede şi cugetul devine nesensibil. Dacă locuieşti împreună cu cei a căror iniţiative nu sunt călăuzite de Cuvântul lui Dumnezeu atunci mergi pe cale în jos. Proorocul din Iuda a făcut lucrarea sa în fidelitate şi se găsea deja pe drumul spre casă. Dar ispititorul s-a apropiat de el, în persoana proorocului din Betel. Ce simplu era dacă omul din Iuda ar fi rămas la cele spuse de Dumnezeu de a nu intra în comuniune cu răul prin mâncare şi băutură în Israel. El trebuia să ştie că Unul şi Acelaşi Dumnezeu nu dă două legi care se contrazic. Din nefericire el a părăsit linia clară a DESPĂRŢIRII de rău şi s-a întors să mănânce şi să bea. Urmările au fost foarte triste şi serioase. Nici proorocul din Betel, deşi era prooroc mincinos nu a fost lovit cu o judecată aşa de aspră. Simţurile Iui au devenit imune la cuvintele lui Dumnezeu.

La fel şi astăzi ispititorul vine la noi să ne înşele să mâncăm şi să bem acolo unde nu e voia lui sau unde Domnul nostru nici nu e prezent. Cum ar putea un creştin să mănânce pâinea şi să bea vinul în amintirea morţii Domnului în biserica din Laodicea, când de fapt El nu este acolo şi mai mult decât atât îi cheamă pe cei ce vor să asculte să iasă afară din tabără unde este şi El? (Apoc. 3.14-22; Evr. 13.13; 1 Cor. 5.6-13; 2 Cor. 6.14-18; 1 Cor. 10.14-23).

De aceea să fim sinceri şi să ascultăm de voia lui exprimată cu atâta claritate şi practicată în Filadelfia!

sus

29 NOIEMBRIE

DOMNUL este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

Psalmul 23.1

Ce valoare mare a avut şi are acest Psalm pentru inima credinciosului! El a mângâiat mai mult decât orice balsam pe acest pământ; el a îmbărbătat o mulţime de întristaţi; a fost un balsam în inima celor îndoliaţi, a fost uleiul care se turna pe răni deschise. El nu va părăsi această vale a plângerii până când ultimul trecător va părăsi acest pământ, până când ultima lacrimă va fi fost ştearsă.

Foarte important este locul ocupat de acest Psalm în Psaltire. Psalmul 22 ne înfăţişează sentimentul de adâncă durere care avea să vină peste Domnul Isus la cruce, iar Psalmul 24 ne descrie venirea Lui ca împărat în slavă în care se va arăta împărăţia Lui pe pământ. Între cruce şi slavă este pustietatea iar partea credincioşilor, şi calea lor fericită în această pustie face obiectul temei din Psalmul 23.

Din conţinutul lui putem desprinde, deşi descrie calea prin pustie, că nu e vorba de nici un oftat şi de nici o jale. Sufletul îşi îndreaptă privirea NUMAI spre El, spre Acela care e Domnul sufletului. Plin de El strigă: „Domnul este PĂSTORUL meu." Sufletul nu spune: „O ce bine ar fi dacă Domnul ar fi Păstorul meu." sau „El va deveni cândva Păstorul meu. NU, sufletul ştie şi se bucură de această stare care El însuşi i-a dat-o. El este azi şi mâine, El este şi rămâne Acelaşi! Cine poate spune: cel Veşnic, cel Neschimbat, Cel care a făcut şi întreţine această lume este şi „Păstorul meu" acela poate să spună: „Nu voi duce lipsă de nimic."

Numai ca popor mântuit, după ce adunarea lui Israel a ieşit din botezul lor prin „nor şi mare" şi când i-au putut privi pe egiptenii morţi pe ţărmul mării, auzim cântecul de biruinţă. La fel şi noi, mai întâi trebuie să ne ştim mântuiţi prin puterea morţii şi învierii Domnului Isus, pentru a realiza mărturia unui cuget curat prin botez şi a aduce o adorare plăcută Lui şi bine înţeleasă de noi.

sus

30 NOIEMBRIE

Căci DUMNEZEU va aduce orice faptă la judecată şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns fie bine, fie rău.

Eclesiastul 12.14

Dumnezeu va cumpăni şi va judeca chiar şi gândurile ascunse ale oamenilor care erau păcate. Dumnezeu cunoaşte orice gând. Psalmistul spune: „Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă şi Tu Doamne îl cunoşti în totul" (Ps. 138.4).

Prin mărturisirea judecăţii, Dumnezeu dovedeşte încă o dată că omul nu încetează să existe chiar şi după despărţirea sufletului de trup în moarte. Dumnezeu în înviere va uni iarăşi trupul cu sufletul, pe cel credincios într-un trup de slavă pe când cel necredincios cu un trup care în continuare rămâne în păcat şi legăturile lui, deoarece nu au primit harul nemărginit descoperit în Cristos. Necredincioşii vor fi judecaţi în faţa tronului alb. Ioan îi vede în Apocalipsa 20 pe morţii mici şi mari, înfăţişaţi în faţa acestui tron, unde va veni judecata lui Dumnezeu peste ei, partea lor fiind iazul de foc, care arde continuu. Credinciosul NU VINE la judecată deoarece Domnul Isus a fost judecat în locul lui. Noi îi vedem pe credincioşi în Apocalipsa 5 şezând pe tronuri şi aducând adorare şi închinăciune Mielului lui Dumnezeu. Noi ne vom înfăţişa, da în faţa tronului de judecată a lui Cristos pentru a recunoaşte cum apreciază Dumnezeu viaţa noastră. Domnul va răsplăti ceea ce harul Iui Dumnezeu a putut lucra în credincioşi.

De care înviere vei avea parte suflete scump? De învierea judecăţii deoarece ai făcut ce este rău lepădându-L pe Domnul, sau vei avea parte de învierea la viaţă veşnică deoarece ai făcut ce este bine?

Cum s-ar putea îndoi un creştin când ştie că un Advocat, adică „Isus Cristos cel drept" îi ţine necurmat locul în faţa scaunului de domnie al lui Dumnezeu? (1 Ioan 2.1).

sus