Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Apologetica
 

 

 

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

Watch videos at Vodpod and more of my videos

 


Pagina de Apologetică

 

 

Octavian C. Obeada

Pagina de Apologetică este realizată de

 

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

 

În acest număr:

 

Apologetica istorică

 

Capitolul 1

 

Apologetica istorică / juridică

Dr. Johnson C. Philip & Dr. Saneesh Cherian

 

O diferenţă dintre credinţa creştină şi celelalte multe alte religii ale lumii este natura istorică a Bibliei. Chiar dacă şi celelalte cărţi religioase oferă multe poveşti, acestea nu pot pretinde că sunt relatări istorice.

 

Chiar şi acolo unde alte religii afirmă că prezintă de fapt istorisiri, filosofia şi teologia acelor religii nu depind de naraţiunea istorică respectivă. Aşadar, chiar dacă acele relatări istorice sunt false sau chiar dacă ar fi eliminate, nu ar avea vreo importanţă în afirmaţiile filosofice şi teologice ale acelor religii. Este un lucru adevărat în special în cazul religiilor orientale. El nu este însă valabil şi pentru Biblie sau credinţa creştină.

 

Credinţa creştină este bazată pe istorie în mod solid şi inseparabil. Dacă Adam, Eva, Edenul, Potopul, Moise, proorocii, Isus, Rusaliile şi apostolii sunt eliminaţi din Biblie, nu mai rămâne nimic substanţial din creştinism. În cele din urmă, toate doctrinele de temelie, cardinale, majore biblic depind de relatarea istorică a evenimentelor consemnate de Biblie.

 

Natura istorică a Bibliei a fost recunoscută de radicalişti şi atei chiar mai mult decât de creştini. Ei ştiu că această temelie poate fi distrusă, apoi credinţa creştină se va nărui automat, fără vreun alt efort. S-au arătat a fi corecte şi în bisericile liberale. În aceste biserici păstorite de radicalişti teologici, membrilor li s-a spus timp de decenii că nu există baze istorice pentru Biblie.

 

După circa cinci decenii de astfel de învăţături, toate aceste biserici au atins pragul cel mai de jos al decadenţei duhovniceşti. Astăzi nu mai există perversiune spirituală considerată greşită de laicii sau clerul bisericilor liberale. Odraslele lor au picat într-o epocă a promiscuităţii şi infidelităţii, a copiilor nelegitimi, a divorţului şi avortului, a căsătoriilor în serie şi a tuturor orgiilor sexuale imaginabile sau ba, în naţiunile occidentale.

 

Creştinii care mai cred în Biblie au recunoscut primejdiile care i se pot întâmpla unui credincios dacă bazele istorice ale acestei credinţe sunt etalate ca invalide. În consecinţă, de cel puţin două secole, multe mii de scolastici străluciţi şi-au dedicat vieţile examinării, clarificării şi apărării relatărilor istorice din Biblie. Atât de mult, încât întreaga disciplină de studiu şi cercetare a ajuns în cadrul seminarelor, colegiilor şi universităţilor din toată lumea, ca urmare a muncii acelor scolastici. La fel de mare este importanţa studiilor istorice pentru credinţa creştină, iar apologetica istorică este doar o mică parte a acestor studii istorice. Vom căuta să discutăm următoarele subiecte în acest capitol:

 

1 – Instrumentele apologeticii metodelor juridice

2 – Instrumentele apologeticii istorice

3 – Aplicaţii ale acestor instrumente

4 – Alte valori ale investigaţiilor istorice

 

Haideţi să le studiem mai în detaliu pe fiecare dintre acestea.

 

Instrumentele apologeticii juridice

 

Fiecare ramură de învăţământ are propriile sale instrumente de studiu, metode de evaluare şi abordări deductive. Adesea, metodele care funcţionează într-o ramură, nu funcţionează şi în alta, deşi ambele ramuri sunt bazate pe aceeaşi fundaţie de logică.

 

Astfel, instrumentele fizicii nu sunt şi acelea ale medicinii, iar cele ale matematicii nu sunt aceleaşi cu ale istoriei. Doar studiile interdisciplinare fac uz de instrumente comune, dar nici măcar aici lucrurile nu sunt întotdeauna facile. Acesta este motivul pentru care foarte puţini oameni optează pentru cercetare/predare în domenii interdisciplinare. Chiar multe zone ale apologeticii creştine sunt interdisciplinare prin natura lor, astfel că puţini sunt cei care lucrează în ele. Majoritatea celor interesaţi în apologetică preferă disciplinele singulare, cum ar fi apologetica pur filozofică (sau filozofia religiilor) sau apologetica pur raţionalistă (adică Biblia şi ştiinţa).

 

Apologetica legală este o combinaţie de reconstrucţie juridică şi istorică. Odată ce ea implică procese juridice şi istorice. Este necesar să înţelegem instrumentele folosite în ambele metode. Uneltele folosite de metoda juridică sunt următoarele:

 

1 – Metoda reconstrucţiei juridice: Apologetica juridică are de-a face cu investigarea juridică, pentru a constata dacă un anumit lucru a avut loc sau nu. Ca şi în cadrul curţilor de judecată, în care o bună perioadă de timp este alocată stabilirii faptului dacă un anume eveniment s-a întâmplat sau nu. Informaţia este colectată de la martorii disponibili. Ei sunt examinaţi sub un tir încrucişat de întrebări, pentru a se determina atât integritatea lor personală, cât şi cea a descrierilor date de ei. Odată ce martorii au fost astfel examinaţi şi informaţiile inacceptabile sau incerte au fost înlăturate, restul informaţiilor sunt legate într-o relatare coerentă. Această relatare este apoi acceptată ca fiind o reconstrucţie plauzibilă a lucrurilor care au parvenit, lucruri legate de evenimentele anchetate. Aceasta este metoda prin care curţile de judecată reconstituie evenimentele desfăşurate şi îi pedepsesc sau achită pe cei acuzaţi.

 

Deoarece evenimentele din Biblie sunt de natură istorică, metoda reconstrucţiei juridice şi istorice se aplică evenimentelor istorice consemnate în Biblie. Mai mult, odată ce relatările istorice au ajuns ţinta favorită a atacurilor radicaliştilor şi raţionaliştilor deopotrivă, reconstrucţia juridico-istorică devine un instrument important în mâinile apologetului creştin.

 

2 – Dovada suficientă şi cea completă în metoda juridică: Cei mai mulţi oameni care vorbesc despre „dovadă” au în gând doar o aşa-zisă „dovadă ştiinţifică”. Cu toate acestea, domeniul investigării adevărului este mult mai vast decât zona ştiinţelor fizicii, ca atare metodele de obţinere şi stabilire a dovezilor sunt şi ele mai variate. Ceea ce constituie o dovadă amplă într-o anume disciplină, poate să nu valoreze nimic în alt domeniu, aşa că este esenţial să aruncăm o privire la câteva tipuri de dovezi.

 

În matematică şi geometrie, dovada constă în a arăta cu un anume set de condiţii sunt adevărate în privinţa anumitor lucruri, indiferent de tipul lucrului ales. De exemplu, dacă o anume proprietate este demonstrată ca adevărată pentru un număr „n” (unde „n” poate avea orice valoare), atunci se acceptă ca dovadă că această proprietate este valabilă pentru orice alt număr de aceeaşi natură. În mod similar, dacă o anumită proprietate este dovedită ca adevărată pentru un triunghi oarecare, această proprietate se presupune că este aplicabilă tuturor triunghiurilor din Univers. Acelaşi lucru, aşadar, este valabil şi în cazul dovezii din geometrie.

 

În dovada ştiinţifică, evenimentul luat în considerare este repetat în diferite condiţii şi în diferite laboratoare. Dacă evenimentul în sine se repetă la fel în acelaşi set de condiţii date, se presupune că este veridic.

 

În cazul dovezii juridico-istorice, dovada este necesară pentru a demonstra că un eveniment probabil s-a desfăşurat, dincolo de orice îndoieli. Este necesar să se demonstreze şi că desfăşurarea acelui eveniment este cea mai bună explicaţie, conform informaţiilor avute la îndemână.

 

În toate cele trei cazuri de mai sus, un lucru este acceptat ca adevărat sau dovedit, dacă dovada disponibilă este suficientă. Dovada „completă” a unui eveniment ar însemna ca cineva să examineze fiecare posibilitate imaginabilă şi pe toate la un loc, stabilind că fiecare din ele este veridică. Acest lucru este omeneşte imposibil. Aşa că, într-o curte de judecată, odată ce veridicitatea generală a martorului s-a clarificat, declaraţiile lui sunt acceptate ca plauzibile. În mod similar, în cazul Bibliei, nu este omeneşte posibil să se verifice fiecare din zecile de mii de afirmaţii istorice.  Aşadar, ceea ce caută un expert juridic sau istoric este plauzibilitatea generală a acelor lucruri care pot fi verificate cumva. Dacă ele sunt găsite ca veridice, se consideră că este suficient şi pentru acceptarea restului ca plauzibil.

 

De exemplu, nu este posibil să se verifice dacă Avraam a rostit fiecare dintre declaraţiile atribuite lui. Cu toate acestea, dacă se află că existenţa istorică a lui Avraam, oraşele menţionate în legătură cu el şi informaţiile în general sunt lucruri plauzibile, se consideră o dovadă suficientă şi pentru ca relatările lui Avraam să fie veridice. Aceasta este procedura standard pentru dovedire, procedură urmată de practicile juridice şi istorice. În cazul de mai sus, existenţa lui Avraam, Moise, a regilor din Israel şi Iudeea, a proorocilor, proclamările relatărilor din Evanghelie etc, pot fi considerate ca suficient dovedite şi demonstrate.

 

Instrumentele apologeticii istorice

 

Deşi apologetica juridică şi cea istorică sunt strâns legate între ele, de dragul clarităţii ar fi totuşi de folos să le privim separat la fiecare aspect al apologeticii în care perspectiva istorică este proeminentă.

 

1 – Arheologia: arheologia este o ştiinţă mai nouă, ea ocupându-se cu studiul civilizaţiilor străvechi. Chiar dacă oamenii culegeau artefacte antice de secole, arheologia s-a născut în 1798, atunci când Napoleon a diriguit un studiu sistematic al monumentelor şi artefactelor antice din Egipt. De aici înainte, arheologia a avut o dezvoltare lentă, atingându-şi apogeul şi forma ştiinţifică în secolul al XX-lea.

 

Arheologia biblică/laică: iniţial nu s-a făcut vreo deosebire între arheologia biblică şi cea laică, însă erudiţii şi-au dat rapid seama că descoperirile arheologice ţinuturile în care s-a desfăşurat istoria Bibliei sunt de o importanţă imensă pentru studiul istoriei biblice. Astfel s-a dezvoltat arheologia biblică, ca ramură a arheologiei generale. Arheologia biblică de astăzi a crescut până la un asemenea nivel, încât câteva societăţi şi jurnale sunt consacrate complet şi exclusiv acestei discipline. Mai multe detalii despre Biblie şi arheologie sunt incluse într-o altă secţiune a acestei lucrări.

 

Cronologia/istorisirile: interesul în corelarea istoriei seculare şi a celei biblice corespunzătoare a luat amploare pe la jumătatea secolului al nouăsprezecelea. Creşterea a fost susţinută în parte şi de atacurile teologilor radicali şi a raţionaliştilor, care încercau să întrebuinţeze istoria laică pentru a ataca plauzibilitatea Bibliei. Aceste atacuri i-au stimulat pe scolasticii care credeau în Biblie să investigheze subiectul mai profund. În consecinţă, astăzi o vastă cantitate de istorie şi cronologie biblică a fost deja corelată cu punctele de reper corespunzătoare din istoria laică. Dacă a mai rămas vreo incertitudine, acest lucru este pricinuit doar de încă incompleta cunoaştere din istoria laică.

 

O zonă de interes a fost cronologia succesiunii regilor din Cartea Împăraţilor şi Cronici. Adesea afirmaţiile par să se contrazică reciproc, iar acest lucru i-a lăsat perplecşi pe scolasticii care cred în Biblie. Raţionaliştii arătau cu încântare către aceste contradicţii aparente, chiar şi astăzi tendinţele lor potrivnice Bibliei le menţionează ca pe puncte forte în atacarea Bibliei. Totuşi cercetările de la jumătatea secolului al douăzecilea au clarificat aceste probleme.

 

În timpul cărţii Regilor (Împăraţilor), Israelul şi Iudeea foloseau cel puţin cinci tipuri diferite de evidenţe calendaristice. Astfel că aceeaşi dată ar fi căpătat valori diferite conform unor calendare diferite, iar acesta este şi motivul acestor conflicte între date. După decenii de cercetare, adesea ajutată de computere puternice şi algoritmi, aceste cercetări au rezolvat acum problema şi nu mai există vreo problemă serioasă privind cartea Împăraţilor şi Cronicile. Aceasta este o altă zonă în care apologetica istorică a venit în ajutorul oamenilor care cred în Biblie.

 

2 – Tehnici de datare: descoperirea cu exactitate a vechimii unei descoperiri arheologice ajută în reconstrucţia istorică precisă. Determinarea vechimii ajută Biblia în mai multe feluri. De exemplu, un giulgiu despre care se pretinde a fi giulgiul funerar al Domnului Isus a fost dovedit recent ca având doar vreo 600 de ani. Astfel că orice falsă pretenţie de autenticitate a fost respinsă, iar creştinii care cred Biblia au fost salvaţi de o înşelătorie istorică.

 

Determinarea vechimii se desfăşoară pe mai multe căi. Una este datarea istorică. Datele multor artefacte sau regate sunt cunoscute din punct de vedere istoric, astfel că datele obiectelor respective asociate cu datele cunoscute sunt ipotetic aceleaşi. O altă metodă este datarea comparativă. Forma şi stilul produselor de olărit, folosirea metalelor, întrebuinţarea materialelor de construcţie etc, s-au schimbat odată cu epocile. Astfel, compararea unui lucru descoperit cu obiecte similare cu date cunoscute dau o aproximare a epocii de care aparţine respectivul obiect. A treia metodă este datarea ştiinţifică. Folosind multe metode ştiinţifice, inclusiv datarea cu carbon (radioizotopul 14C, nota trad.), se poate determina data multor obiecte descoperite arheologic. Acest fel de datare s-a folosit şi în cazul giulgiului menţionat mai sus.

 

Determinarea vechimii este o îmbinare complexă de ştiinţă şi artă, iar paragraful precedent a încercat să dea doar un crâmpei din imaginea acestui domeniu. Este suficient să spunem că determinarea datei unor artefacte şi civilizaţii străvechi a avut un rol cât se poate de semnificativ în reconstruirea istoriei, a trecutului. Această reconstituire, la rândul ei, i-a ajutat pe scolastici la corelarea istoriei biblice cu cea laică. Ca o consecinţă a întregii munci de acest tip, astăzi Biblia reprezintă cea mai precisă carte antică din punct de vedere istoric.

 

3 – Studiile lingvistice: Biblia este scrisă în două limbi antice (ebraica şi greaca antică), limbi moarte, care nu mai sunt vorbite astăzi. Unele capitole din Daniel sunt scrise în arameică. Ebraica antică, greaca antică şi arameica sunt foarte diferite de urmaşele lor moderne. În consecinţă, o investigare lingvistică amănunţită a fost necesară pentru a înţelege într-un grad satisfăcător aceste limbi. Aceste studii, în schimb, au adus mari beneficii apologeţilor creştini.

 

a. Limbile biblice - o istorie a studiilor: secolele al optsprezecelea şi nouăsprezecelea au fost perioade în care studierea limbilor biblice a fost revigorată. Multă muncă de fundal s-a depus, atât de teologii conservatori, cât şi de cei radicalişti. Apoi, secolul al XX-lea a adus un adevărat torent de material literar din lumea antică.

 

Codul lui Hammurabi (300 de paragrafe de material scris), sute de scrieri pe tăbliţe de lut găsite în Ugarit, câteva mii de tăbliţe Nuzi, douăzeci de mii de tăbliţe scrise la Mari, sute de suluri ale Vechiului Testament descoperite la Marea Moartă, cele douăzeci şi două de mii de tăbliţe şi fragmente scrise găsite la Ebla – în Siria modernă, sute de suluri descoperite la Oxryhynchos în Egipt etc, sunt câteva exemple ale îmbelşugatului material scris descoperit în ţinuturile biblice. Scrise în limbi şi dialecte biblice, acest material a ajutat scolasticii la studierea limbilor biblice într-o manieră extinsă şi aprofundată.

 

b. Valoarea studiilor lingvistice: studiile lingvistice au ajutat la o mai bună înţelegere a înţelesului textelor biblice antice, precum Iov, care conţine multe cuvinte folosite de om în timpul perioadelor imediat următoare vremii lui Noe. Întrebuinţarea termenului „soră” pentru soţie de către Avraam, Isac, a termenului „iubire” în Cântările lui Solomon, toate au devenit mai clare. În mod similar, s-a pus mai bine în lumină sensul cuvintelor acelor vremuri.

 

Multe obiceiuri străvechi erau totalmente diferite de ceea ce vedem astăzi. De exemplu, adopţia lui Ismael de către Serai, împotrivirea lui Avraam de a-l alunga după naşterea lui Isac, ritualul folosit de Eliazar pentru a face legământul cu Avraam etc, sunt lucruri care pot fi înţelese doar dacă şi obiceiurile lor sunt înţelese. Doar materialele scrise pot ajuta la o asemenea înţelegere. Astfel că descoperirea materialului scris şi studiile aferente au ajutat nu doar lingviştii, ci şi pe cei cărora le place să studieze obiceiurile şi culturile antice.

 

Un alt beneficiu al studiilor lingvistice a fost abilitatea noastră de a evalua acurateţea şi autenticitatea manuscriselor antice. O întreagă ramură a ştiinţei, denumită „critică textuală” s-a dezvoltat în jurul acestei activităţi. Ea i-a ajutat pe scolasticii conservatori să apere autenticitatea cărţilor Bibliei. De exemplu, cartea lui Daniel a fost o ţintă favorită a atacurilor radicale şi raţionaliste. Una dintre insinuările acestor atacuri era prezenţa unor anume cuvinte persane în această carte, scrisă abia prin anul 100 înainte de Hristos, şi nu în 600 înainte de Hristos. Scolastici precum Robert Dick Wilson au reuşit să combată aceste acuzaţii, folosindu-şi cercetările lingvistice.

 

Profesorul Wilson vorbea fluent aproape 50 de limbi, se putea descurca binişor în alte 50 de limbi sau dialecte. El a lansat o provocare deschisă oricui ar fi vrut să arate orice dovadă împotriva Bibliei, în orice limbă, actuală sau moartă. Chiar a promis că va învăţa acea limbă, dacă în acel moment îi era necunoscută. Biblia de astăzi stă pe o poziţie justă şi solidă, ca urmare a acestor investigaţii lingvistice.

 

Orice manuscris copiat de mână timp de mii de ani şi, eventual, în circumstanţe cât se poate de neprielnice, este supus greşelilor de copiere. Acestea pot include omiterea unui rând întreg – dacă două rânduri încep cu acelaşi cuvânt, repetarea cuvintelor etc. Studiile lingvistice i-au ajutat pe erudiţi să descopere şi să clasifice problemele obişnuite ale copierii în limbile biblice. Apoi, cu ajutorul zecilor de mii de manuscrise disponibile astăzi, ei sunt capabili să reconstituie originalul cu o fidelitate mare şi o încredere pe măsură.

 

4 – Statutul prezent al manuscriselor: criticii argumentează deseori că tomurile antice, precum Biblia, nu pot fi plauzibile. Ei compară Biblia cu alte cărţi antice şi pretind că toate celelalte cărţi conţin erori ştiinţifice, filozofice şi conceptuale. Ei indică şi spre zece până la douăzeci de procente de material al acestor manuscrise, material care s-a denaturat până la ilizibilitate. Ei atribuie aceleaşi limitări şi Bibliei. Însă studiile istorice au arătat că această afirmaţie este neîntemeiată, incorectă.

 

Scolasticii creştini conservatori au fost întotdeauna conştienţi de necesitatea investigării continue a Bibliei la nivel de manuscris. Au simţit această nevoie din două motive: pentru o mai bună desluşire a textului şi pentru o mai bună apărare a Bibliei. Datorită acestor preocupări, ei au putut să descopere zeci de mii de manuscrise antice. Astăzi există mai bine de 5.300 de manuscrise greceşti, peste 10.000 de manuscrise latine, 9.300 de alte manuscrise timpurii şi mai mult de 24.000 de fragmente de manuscris corelate Noului Testament. În plus, există mii de manuscrise legate de Vechiul Testament.

 

Porţiunile de manuscrise ale Noului Testament disponibile actualmente au fost produse la mai puţin de două decenii după Rusalii. Porţiunile manuscriselor Vechiului Testament disponibile astăzi au fost produse în preajma vremii în care a trăit Malahi. Nu există vreo altă carte în lume care să fi produs acest gen de mărturie în legătură cu plauzibilitatea sa.

 

Aplicaţiile instrumentelor juridico-istorice

 

Dintre toate religiile lumii, credinţa creştină este singura care depinde totalmente şi pe deplin de plauzibilitatea relatărilor istorice din cartea ei sfântă. În consecinţă, teologii radicalişti şi raţionaliştii sunt foarte rapizi în atacarea relatărilor istorice ale Bibliei. De aceea practica apologeticii juridice şi istorice este importantă pentru apologetul creştin.

 

Aşa cum s-a văzut mai înainte, de îndată ce s-au pornit atacurile împotriva aspectelor istorice ale credinţei creştine, s-au dezvoltat instrumentele apologeticii juridico-istorice – pentru a combate acele atacuri. Această dezvoltare a avut multe avantaje, pe lângă faptul că a oferit o apărare creştinismului. Unele dintre aceste beneficii sunt:

 

1 – Aspecte corelate istoriei/cronologiei: cei mai mulţi oameni nu realizează felul în care este scrisă istoria, felul în care sunt construite cronologiile, diferenţa de la o cultură la alta. Astfel că însemnările istorice şi cronologice produse de oamenii dintr-o anume cultură pot fi înţelese doar dacă înţelegem ipotezele şi metodologiile acelei culturi, ale acelor oameni. Studiile juridice şi istorice au furnizat multe informaţii pentru a ne ajuta să înţelegem cu mai multă acurateţe istorică şi cronologică Biblia.

2 – Aspecte legate de cultură/obiceiuri/datini: cultura, obiceiurile şi datinile diferă de la loc la loc şi de la o perioadă la alta, chiar şi în cadrul aceleiaşi ţări. Uneori atât de mult, încât ceea ce este considerat comportament adecvat şi chiar dezirabil într-o anume parte a ţării, poate fi interpretat ca nedorit în altă parte a aceleiaşi ţări. Aşa stând lucrurile, istoria biblică – acoperind mai bine de 4.000 de ani, având loc în multe ţări, conţine multe lucruri legate de astfel de obiceiuri şi tradiţii, lucruri care i-ar lăsa perplecşi pe oamenii de astăzi. Unele declaraţii biblice pot fi chiar interpretate greşit, din această cauză. Totuşi, investigaţia istorică oferă lumină asupra acestor aspecte, eliminând confuzia.

 

3 – Aspecte corelate lingvisticii/sensului cuvintelor: Aşa cum am mai menţionat, limbile biblice sunt moarte astăzi. Nu se mai vorbesc nicăieri. Aşa că este dificil pentru cititorul secolului al XX-lea să înţeleagă cele mai fine nuanţe ale acestor limbi, acolo unde ele au fost scrise de oameni care foloseau limba lor maternă. Investigaţiile istorice, totuşi, au emis zeci de mii de scrieri de tot felul despre aceste limbi, dându-le posibilitatea lingviştilor să înţeleagă vocabularul, folosirea sensului cuvintelor şi dialectele acestor limbi cu mai multă acurateţe.

 

4 – Aspecte privind reconstruirea/investigarea istorisirilor/incidentelor biblice: multe evenimente au căpătat mai mult sens în ochii cititorilor, atunci când fundalul a fost reconstituit mai amplu pentru ei. Acesta este motivul pentru care revistele de largă circulaţie au detaliat uneori reconstrucţia evenimentelor istorice, precum scufundarea Titanicului sau primul voiaj la Polul Nord. Investigaţiile istorico-juridice le-au înlesnit scolasticilor Bibliei realizarea unor reconstituiri similare în cazul multor evenimente biblice (asediul Ierihonului, căderea Imperiului Persan etc), oferind o perspectivă mai vastă asupra semnificaţiei şi impactului acestor evenimente.

 

Alte valori ale investigaţiilor istorice

 

Chiar dacă scopul apologeticii este apărarea credinţei creştine, investigaţiile apologetice pot ajuta întotdeauna întregul spectru al studiilor biblice. De exemplu, pe lângă beneficiile menţionate până acum, investigaţiile istorice oferă înlesniri în multe alte zone ale studiilor şi cercetării Bibliei. Unele dintre acestea ar fi:

 

1 – O mai bună înţelegere a transmiterii/textului biblic: felul în care a fost produs textul biblic, felul în care a fost păstrat şi transmis are o istorie în sine destul de captivantă. Adeseori aceasta poate aduce o mai bună lumină care să faciliteze munca de investigare a acurateţei textului biblic actual. Mai mult decât atât, când radicaliştii şi raţionaliştii pretind că textul actual nu este plauzibil, studiile de acest tip îi ajută pe scolastici să îi combată. De exemplu, când un radicalist afirmă că o anume traducere a Vechiului Testament conţinea şi Cărţile Apocrife, aceste studii îi ajută pe erudiţi să arate că ele nu erau parte a Canonului.

 

2 – O mai bună evaluare a plauzibilităţii Scripturilor: natura istorică a Bibliei şi a credinţei creştine i-a făcut pe radicalişti şi raţionalişti să atace cu promptitudine toate aspectele istorice ale credinţei creştine, inclusiv plauzibilitatea textelor ebraice şi greceşti disponibile astăzi. Cu toate acestea, speculaţiile din istoria acestor lucruri nu numai că justifică acurateţea acestor texte în prezent, ci îi liniştesc şi pe creştini, lămurindu-i asupra căilor în care Dumnezeu a făcut ca textul să fie transmis în timp, cu atâta veridicitate, pentru copiii Săi.

 

 

3 – O mai bună apreciere a proorocirii: Cele mai multe profeţii consemnate în Biblie deja au avut loc. Astfel că este deseori foarte dificil pentru cititorul contemporan să le aprecieze valoarea apologetică. Însă atunci când studiile istorice demonstrează felul incredibil în care erau văzute aceste proorociri la vremea lor, aprecierea noastră la adresa profeţiei creşte exponenţial. (Acest subiect este discutat în detaliu în altă parte a acestei lucrări).

 

Rezumat

Spre deosebire de majoritatea religiilor lumii, credinţa creştină îşi are rădăcinile bine înfipte în istorie. Nu există cale de a separa porţiunile istorice de cele doctrinare. Fie ambele stau în picioare, fie se năruiesc împreună. De aceea relatările istorice ale Bibliei au devenit ţinte favorite pentru atacurile teologilor radicalişti şi ale raţionaliştilor. Apologetica juridică şi istorică este răspunsul pentru aceşti oameni. Istoria s-a dovedit a fi un prieten de nădejde a Bibliei, iar apologetica juridică şi istorică s-a arătat drept un răspuns foarte puternic la adresa tuturor obiecţiilor!

 

Poziţia biblică

 

Sola Scriptura (Doar Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu)

Sola Fide (Doar credinţa este calea spre mântuire)

Sola Gratia (Doar slava este mijlocirea divină)

Sola Christus (Doar Hristos este Mântuitorul)

Soli Deo Gloria (Numai spre slava lui Dumnezeu să fie tot ce facem)

 

 

Capitolul 2

 

Isus şi istoria

 

Deoarece credinţa creştina este ferm asociată istoriei (şi ancorată în ea), relatările istorice din Biblie sunt ţinta preferată a atacurilor radicaliştilor teologici şi a raţionaliştilor. Ei au ridicat numeroase întrebări potrivnice consemnărilor istorice. Calitatea de personaj istoric a lui Isus Hristos este una dintre aceste întrebări.

 

Isus Hristos este întipărit în istoria lumii atât de ferm, încât nici o persoană şcolită şi educată nu poate pune la îndoială coerent existenţa Lui ca personaj istoric. Totuşi, când dizidenţii persistă în a trâmbiţa că El nu a existat, cel puţin o parte din restul oamenilor este deranjată de afirmaţie. Este în natura omenească ca dacă zece oameni spun despre un cal că este măgar, să se găsească câte unii care să înceapă să aibă îndoieli despre propria idee despre cai.

 

Mai mult, mulţi dintre aceşti oponenţi au emanat cărţi voluminoase pentru a pune în dispută personajul istoric al lui Isus. De exemplu, Joseph Edamaruku a publicat cărţi în engleză şi dialectul malayalam, pentru a ataca calitatea de personaj istoric a lui Isus. Scriitorii de teapa lui sunt atât de isteţi în a arunca fragmente de puzzle informaţional într-o manieră atât de părtinitoare şi aparent plauzibilă, încât cititorul de rând poate ajunge complet confuz. Aceşti cititori sunt cât se poate de ignoranţi în legătură cu trucurile ideatice ale dezbaterii şi cu metodele propagandistice folosite de astfel de oameni. În consecinţă, mulţi tineri ar vrea să afle mai multe despre personajul istoric Isus Hristos.

 

Cele patru evanghelii sunt relatări istorice detaliate despre Domnul Isus, însă din pricina influenţelor sus-menţionate, mulţi tineri se întreabă dacă poate fi furnizată o dovadă în plus. Desigur, o mare cantitate de dovezi istorice pot fi puse în slujba evidenţierii existenţei lui Isus Hristos. Materialul disponibil în acest sens depăşeşte cantitatea acelora care probează existenţa lui Platon, Aristotel, Alexandru cel Mare şi a altor figuri binecunoscute ale istoriei antice.

 

Majoritatea materialului disponibil constă în clădiri, artefacte şi izvoare istorice. Trebuie să vizitezi acele locuri pentru a vedea respectivele lucruri. Şi odată ce prezentul curs nu poate aduce sub ochii cititorului aşa ceva, vom reproduce aici unele dintre materialele scrise care vorbesc despre Domnul Isus. Toate afirmaţiile din ele au fost făcute de NECREŞTINI, unii dintre ei istorici, iar alţii nu tocmai prieteni ai creştinilor.

 

Consemnări antice despre Isus

 

FLAVIUS IOSEFUS (născut în anul 37 după Hristos): Iosefus a fost un istoric evreu, devenit fariseu la vârsta de 19 ani; în anul 66, era comandant al forţelor evreieşti din Galileea. După ce a fost capturat, a fost dus şi ataşat la reşedinţa romană. Culegerea de lucrări a lui Iosefus este un document istoric masiv, mai vast decât Biblia. Este valoros ca şi carte de referinţă pentru studenţii istoriei antice. În ea se spune:

 

„Acum era vorba despre Isus, un om înţelept, dacă s-ar cuveni să îl numesc om, deoarece era făcător de lucrări minunate, un învăţător care făcea în aşa fel încât oamenii primeau adevărul cu bucurie. El a câştigat de partea sa mulţi oameni, deopotrivă evrei şi mulţi din alte neamuri. El a fost Hristosul, iar când Pilat, la povaţa oamenilor noştri de vază, l-a osândit la cruce, cei care l-au iubit de la început nu s-au lepădat de el; pentru că el le-a apărut în faţa ochilor viu în cea de a treia zi; aşa cum proorocii divini au prezis acestea şi alte mii de lucruri minunate despre el. Iar tribul creştinilor s-a numit după dânsul şi nu a pierit nici până astăzi”. Antichităţi, XVIII.33 (începutul secolului al doilea).

 

Tot la Iosefus găsim referiri şi la Iacob, fratele lui Isus şi la marele preot Ana:

 

„Dar tânărul Ananus, care – aşa cum am spus, căpătase înalta preoţie, avea o sete de putere şi era cât se poate de cutezător; el a urmat tabăra saducheilor, care sunt aspri în judecată asupra tuturor iudeilor, aşa cum am mai spus deja. Şi ca atare, Ananus era însetat de putere şi avea un bun prilej, deoarece Festus era deja răposat, iar Albinus era încă pe drum; aşa că a întrunit un conciliu de juzi şi l-a adus în faţa lor pe fratele lui Isus – aşa-zisul Hristos, pe numele lui Iacob, laolaltă cu alţii; şi acuzându-i ca nelegiuiţi, a spus că ar trebui omorâţi cu pietre”.

 

Pe lângă cele două pasaje de mai sus, câteva alte aluzii la Isus şi la credinţa creştină se găsesc în lucrările lui Iosefus.

 

CORNELIUS TACITUS (născut în jurul anului 52 după Hristos): a fost un istoric roman şi face aluzii la moartea lui Hristos şi la existenţa creştinilor în Roma:

 

„Însă nici măcar toate alinările care pot veni de la un om, nici toată mărinimia pe care o poate oferi vreun prinţ, nici toate ispăşirile pe care le-ar putea da cineva zeilor, nimic nu l-a scăpat pe Nero de infama poruncire de a se stârni incendierea, de a da foc Romei. Şi apoi pentru a scăpa de zvonuri, el i-a acuzat pe nedrept şi i-a pedepsit prin cele mai insuportabile cazne pe cei cunoscuţi îndeobşte drept creştini, care erau dispreţuiţi pentru enormităţile lor. Christus, numele întemeietorului lor, a fost trimis la moarte de Pontius Pilat, procuror al Iudeei sub domnia lui Tiberius; însă superstiţia cea perenă, reprimată pentru o vreme, a izbucnit iarăşi, nu doar în Iudeea, unde îşi avea sorgintea ticăloşia, ci până şi în urbea Romei”. Analele XV.44

Tacitus a mai făcut câteva menţiuni la creştinism mai apoi, într-un fragment din „Istoria” sa, vorbind despre arderea templului din Ierusalim în anul 70 după Hristos.

 

LUCIAN DIN SAMOSATA: a fost un scriitor satiric al secolului al doilea, vorbind dispreţuitor despre Hristos şi creştini. El i-a asociat cu sinagogile din Palestina şi s-a referit la Hristos ca la „…omul care a fost crucificat în Palestina, deoarece el a introdus un nou cult în lume… Mai mult, întâiul lor legiuitor i-a convins pe toţi că sunt fraţi, după ce s-au lepădat odată şi pentru totdeauna de zeii greci şi prin închinarea la acel sofist răstignit, sub legile căruia au şi trăit”. Lucian îi mai menţionează pe creştini de câteva ori în lucrarea sa „Alexandru, proorocul mincinos”.

 

SUETONIUS (120 după Hristos):  a fost istoric roman şi dregător la curtea împăratului Hadrian, sfetnic al casei imperiale. Potrivit lui, „deoarece iudeii făceau într-una tulburări la instigările lui Hristos, el i-a alungat din Roma.” Tot el mai scrie: „Pedeapsa lui Nero a căzut asupra creştinilor, o pătură de oameni dedicaţi unei noi şi ticăloase superstiţii”.

 

PLINIUS SECUNDUS (PLINIU CEL TÂNĂR): a fost guvernator al Bitiniei – în Asia Mică (anul 112 după Hristos). Pliniu îi scria împăratului Traian, căutând consiliere pentru tratamentul pe care să îl aplice creştinilor.

 

El ucidea creştini de toate vârstele. Erau atâţia trimişi la moarte, încât el s-a întrebat dacă trebuie să continue să ucidă pe oricine este descoperit ca şi creştin sau să îi ucidă numai pe anumiţi creştini. El scria astfel:

 

„Ei au spus, totuşi, că întreaga lor vină sau greşeală este că aveau obiceiul de a se întâlni în anumite zile, la revărsatul zorilor, cântând şi recitând un imn către Hristos, ca unui zeu, şi legându-se prin jurământ solemn să nu facă fapte rele şi să nu comită vreo înşelăciune, hoţie, adulter, să nu mintă vreodată şi nici să nu înşele încrederea cuiva.”

 

TERTULLIAN: a fost un jurist şi teolog în Cartagina. Într-o atitudine de apărare a creştinismului (în 197 după Hristos), în faţa autorităţilor romane din Africa, el menţionează un schimb (de mesaje) între Tiberius şi Pontius Pilat:

 

„Ca urmare, Tiberius, în acele zile în care numele creştin îşi făcea apariţia pe lume, primind rapoarte de la iscoade despre adevărul divinităţii lui Hristos, a pus chestiunea în faţa senatului, împreună cu decizia lui favorabilă lui Hristos. Senatul, deoarece nu i se arătase cazul spre aprobare mai înainte, a respins propunerea. Cezarul şi-a susţinut părerea, ameninţând cu mânie pe toţi acuzatorii creştinilor”.

 

THALLUS: a fost un istoric născut samaritean, precum şi unul dintre primii scriitori gentili care l-au menţionat pe Hristos. El scria despre Hristos undeva în jurul anului 52, era noastră. Fragmente din scrierile sale au fost citate şi de alţi scriitori. Un astfel de scriitor este Iulius Africanus, scriitor creştin de prin jurul anului 221 după Hristos.

 

EPISTOLA LUI MARA BAR-SERAPION: A fost o scrisoare întocmită ceva mai târziu de anul 73 al erei noastre, de către un sirian pe nume Mara Bar-Serapion, către fiul său Serapion. Mara Bar-Serapion era în temniţă la acea dată, însă i-a scris fiului său cu curaj, îndemnându-l către înţelepciune şi arătând că cei ce îi persecutau pe înţelepţi erau loviţi de sorţi potrivnici. El menţionează şi moartea lui Socrate, a lui Pitagora şi a lui Hristos.

 

„Ce au avut atenienii de câştigat trimiţându-l la moarte pe Socrate? Foametea şi molima s-a abătut asupra lor, drept pedeapsă pentru nelegiuirea lor. Ce au avut de câştigat oamenii din Samos după ce l-au ars pe Pitagora? În scurtă vreme ţinutul lor a fost acoperit de nisipuri. Ce au avut de câştigat iudeii după ce l-au executat pe înţeleptul lor Rege? Taman după aceea regatul lor a fost desfiinţat. Dumnezeu i-a răzbunat pe bună dreptate pe aceşti trei înţelepţi: atenienii au murit de foame, samienii au fost năpădiţi de mare; iudeii, ruinaţi şi alungaţi de pe pământurile lor, au trăit răzleţiţi. Însă Socrate nu a murit pentru totdeauna; el a trăit prin învăţătura dată lui Platon. Pitagora nu a murit pentru totdeauna; el a trăit prin valoarea hărăzită de Hera. Şi nici înţeleptul Rege nu a murit pentru totdeauna; El trăieşte prin învăţăturile pe care le-a dat.”

 

IUSTIN MARTIRUL: în jurul anului 150 după Hristos, Iustin Martirul, adresând misiva sa „Apărarea creştinismului” către împăratul Antoninus Pius, a menţionat şi raportul lui Pilat. Iustin a presupus că acest raport trebuie să fi fost păstrat în arhivele imperiale, cele care ţineau o evidenţă a tuturor activităţilor de guvernare. El a reliefat aceste cuvinte: „Mi-au străpuns mâinile şi picioarele” – era o descriere a piroanelor cu care Îi ţintuiseră mâinile şi picioarele pe cruce; iar după ce L-au răstignit, i-au luat veşmintele şi le-au împărţit între dânşii; şi ca dovadă că aşa au stat lucrurile, poţi afla din actele care au fost întocmite sub Pontius Pilat”. Mai apoi, el spune: „Că El a făptuit aceste minuni, poţi lesne afla din documentele lui Pontius Pilat.”

 

 

TALMUDURILE IUDAICE: Talmudurile sunt comentarii despre legea scrisă, făcute de învăţaţii evrei între anii 100 şi 500 după Hristos. Câteva dintre aceste talmuduri au supravieţuit, inclusiv cel cunoscut ca Talmudul Babilonian. Multe dintre ele conţin referiri directe, indirecte sau aluzive la Isus, la minunile Sale şi chiar la naşterea Lui de către Mama Sa, fecioara.

 

Rezumat

 

Există atât de multe dovezi extra-biblice în favoarea personajului istoric Isus, încât fie trebuie să fii de-a dreptul ignorant, fie totalmente predispus la ignorarea sau punerea la îndoială a calităţii de personaj istoric a lui Isus din Nazaret. Dintre toate aceste dovezi, am ales şi prezentat doar câteva citări, majoritatea din surse necreştine – şi chiar ostile creştinilor. Orice are o cât de vagă idee despre insuficienţa însemnărilor antice va recunoaşte că este o minune că atât de multe consemnări sunt încă disponibile despre o singură persoană. Şi ele sunt mai mult decât simple însemnări asemănătoare, disponibile de la filosofi faimoşi şi regi ai acelei ere.

 

Despre autori

 

Dr. Johnson C. Philip este un apologet creştin cu reşedinţa în Ernakulam (oraş în India, nota trad.). El a obţinut diploma de doctor în teologie în anul 1984 şi de doctor în fizică (pe domeniul cromodinamicii cuantice) în 1991. I s-au conferit Diploma Ştiinţifică în medicină alternativă, în anul 2003 şi DNYS (Diploma în Naturopatie şi Ştiinţă Yoghină, nota trad.) în 2004. Până acum, el este autorul a peste 2500 de articole şi acte de cercetare şi a peste 50 de cărţi în domeniile fizicii, comunicării, apologeticii şi teologiei. Aici se includ şi multe „premiere” indiene, precum o „Teologie sistematică” şi o „Enciclopedie a Bibliei” în 4 volume, ambele în dialectul malayalam.

 

El este membru cu drept de vot în numeroase societăţi profesionale, incluzând aici: Creation Research Society (Societatea de Cercetări a Creaţiei), American Scientific Affiliation (Filiala Ştiinţifică Americană), The Society Of Christian Philosophers (Societatea Filosofilor Creştini), Indian Physics Association (Asociaţia Indiană de Fizică) etc.

 

Dr. Saneesh Cherian este un expert în comunicare şi teolog creştin cu reşedinţa în Ernakulam, districtul Kerala. El a studiat pentru o diplomă în teologie şi prelat principal la Brethren Biblie Institute (Institutul Biblic Frăţia), doctor prelat şi doctor în teologie la Şcoala Internaţională de Teologie din India. Este autorul a numeroase cărţi şi articole. Este şi coautor la mai multe manuale de teologie, inclusiv la „Teologia sistematică”, la „Enciclopedia Bibliei”, la un „Dicţionar de teologie” şi la „Apologetica creştină integrată”, toate lucrări în dialectul malayalam.

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate