Pagina de Apologetică

În acest număr:

Martorii lui Iehova

Istoria Martorilor lui Iehova

În urmă cu cincizeci de ani, Martorii lui Iehova numărau mai puţin de 100.000 de persoane. Acum ei sunt câteva milioane în toată lumea. Nu au biserici; ei au în loc "Sala Regatului". Congregaţiile lor sunt uniform mici, de obicei numărând sub două sute de persoane. Majoritatea martorilor au fost catolici sau protestanţi. Să privim un pic la istoria lor, pentru că acest lucru ne va ajuta să înţelegem doctrinele lor unice.

Secta cunoscută acum ca Martorii lui Iehova a fost întemeiată de Charles Taze Russell, născut în 1852 şi care a lucrat în Pittsburgh la o galanterie. El a crescut ca membru al unei congregaţii, însă la şaptesprezece ani a încercat să convertească un ateu la creştinism, sfârşind prin a fi el convertit în schimb — nu chiar la ateism, ci la agnosticism. Câţiva ani mai târziu a participat la o întrunire adventistă, unde i s-a spus că Isus  s-ar putea reîntoarce oricând şi a devenit interesat de Biblie.

Lumina călăuzitoare a adventismului i-a fost William Miller, un predicator emfatic care prezicea că lumea  se va sfârşi în 1843. Cum lucrul acesta nu a avut loc, el a „descoperit” o eroare aritmetică în calculele sale escatologice şi a spus că sfârşitul va fi în 1844. Când predicţia a dat greş iar, mulţi oameni au fost frustraţi  şi s-au retras din mişcarea adventistă, dar cei rămaşi, conduşi de Ellen G. White, au purces la întemeierea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

Acest adventism restrâns a fost cel care l-a influenţat pe Russell, care şi-a luat titlul de "pastor", deşi nu făcuse niciodată o şcoală corespunzătoare. În 1879, el a pus bazele Watch Tower (Turnul de veghe) — care mai târziu va fi cunoscut ca Watchtower Bible and Tract Society (Societatea Biblică şi de Imnuri religioase Watchtower) , organismul de învăţământ al Martorilor lui Iehova. În 1908 el îşi mută sediul în Brooklyn, unde a şi rămas de atunci.

Înainte de a-şi porni cariera religioasă, Russell promova ceea ce el a numit "grâul miraculos," pe care îl vindea la preţul de şaizeci de dolari baniţa (cca. 35 litri). Pretindea că acest grâu creşte de cinci ori mai mare decât grâul obişnuit. De fapt, creştea un pic mai mic decât grâul obişnuit, aşa cum s-a dovedit ulterior în curtea de judecată, când contra lui Russell s-a înaintat o plângere. Ulterior, el a vândut un leac pentru cancer fals şi ceea ce el denumea "fasolea mileniului" (despre care un hâtru a spus că îşi are probabil această denumire pentru că necesită o mie de ani ca să crească).
 

Doctrine neobişnuite

Russell şi-a învăţat adepţii despre inexistenţa iadului şi anihilarea oamenilor nemântuiţi (o doctrină pe care o preluase de la adventişti), despre inexistenţa Sfintei Treimi (spunea că doar Tatăl, Iehova, este Dumnezeu), despre identificarea lui Isus cu Arhanghelul Mihail, reducerea Sfântului Duh de la o persoană la o forţă, despre mortalitatea (nu imortalitatea) sufletului, precum şi despre întoarcerea lui Isus în 1914.

Când a venit şi a trecut anul 1914, fără ca Isus să fie văzut, Russell şi-a modificat învăţăturile şi a pretins că Isus se întorsese, de fapt, pe pământ, dar întoarcerea Sa era invizibilă. Întoarcerea va deveni vizibilă mai târziu, totuşi foarte curând. Aceasta va rezulta în conflictul final dintre Dumnezeu şi Diavol — dintre forţele binelui şi cele ale răului — în care Dumnezeu va fi victorios. Acest conflict este cunoscut de Martori ca Bătălia Armaghedonului, şi aproape tot ceea ce învaţă Martorii se centrează în jurul acestei doctrine.

Russell a murit în 1916 şi succesor i-a fost "Judele" Joseph R. Rutherford. Rutherford, născut în 1869, provenea din rândul baptiştilor şi a ajuns consilierul juridic al Watch Tower. El nu a fost vreodată judecător adevărat, dar şi-a luat această titulatură deoarece, ca avocat, el a ţinut cel puţin o dată locul unui judecător absent.

Odată el a afirmat că Russell aproape la fel ca Pavel în expunerea evangheliei, dar ulterior, în efortul de a înlocui scrierile lui Russell cu cele proprii, a făcut astfel ca cărţile lui Russell să nu mai intre la tipar. Rutherford a fost cel care a conceput lozinca: "Milioane din cei care trăiesc acum nu vor muri vreodată." Prin ea el voia să spună că unii dintre cei care trăiau în 1914 vor fi încă în viaţă atunci când Armaghedonul avea să vină şi lumea se va fi transformat într-un loc paradisiac.

În 1931 el a schimbat numele sectei în „Martorii lui Iehova”, pornind de la Isaia 43:10 ("‘Voi sunteţi martorii Mei – "zice Domnul, – voi şi Robul Meu pe care L-am ales. . . ,’" Traducerea New World). Ca şi organizator, el şi-a echipat misionarii cu fonografe portabile, pe care ei le luau din uşă în uşă împreună cu înregistrările  lui Rutherford. Nu trebuiau să vorbească ei prea mult; tot ce trebuiau să facă era să pună la fonograf înregistrarea lui Rutherford. Acesta a dovedit o ură vădită faţă de catolicism, în programul său radio şi în pamfletele pe care le-a scris. Mai târziu, succesorii lui au temperat anticatolicismul sectei, dar publicaţiile  Awake! (Treziţi-vă!) şi The Watchtower (Turnul de veghe) încă afişează articole anticatolice în unele chestiuni, chiar dacă tonul lor pare să fie mai subtil decât stilul vehement din vremea lui Rutherford.

Rutherford spunea că în 1925 Avraam, Isac, Iacob şi ceilalţi prooroci se vor întoarce pe pământ, iar pentru ei a pregătit un conac numit Beth Sarim în San Diego, California. El s-a mutat în acest conac (unde a murit în 1942) şi a cumpărat un automobil cu care să îi plimbe pe patriarhii înviaţi prin împrejurimi. Societatea The Watch Tower a vândut discret proprietatea Beth Sarim la câţiva ani după aceea, pentru a da uitării un moment penibil în istoria lor, adică o altă profeţie eşuată.
 

Instruiţi pentru a oferi mărturii

Lui Rutherford i-a succedat Nathan Homer Knorr, născut în 1905 şi decedat în 1977. Knorr s-a alăturat mişcării pe când era adolescent, croindu-şi cale către rangurile de seamă. El a renunţat la fonografe şi a insistat ca misionarii să urmeze cursuri de instruire în tehnicile evanghelismului din uşă în uşă. Martorii aveau acum o reputaţie de furnizori destoinici de "mărturii personale."

Deoarece Biblia, aşa cum s-a păstrat peste veacuri, nu susţinea doctrinele ciudate ale Martorilor, Knorr a numit un comitet anonim pentru a produce New World Translation(Traducerea Noua Lume), care nu este folosită de altă sectă în afara Martorilor. Prin intermediul unor foşti membrii ai sectei, numele celor cinci persoane din comitetul de traducere au ieşit la iveală. Patru din cei cinci membri ai comitetului duceau complet lipsă de acreditări care să îi califice ca şi traducători ai Bibliei, iar al cincilea membru a studiat greaca nebiblică timp de doar doi ani.

Traducerea New World s-a produs pentru a susţine credinţele Martorilor prin intermediul unor interpretări  obscure sau lipsite de acurateţe. De exemplu, pentru că Isus a fost o simplă creaţia, nu şi Dumnezeu, Traducerea New World în interpretarea lui Ioan 1:1 concluzionează astfel: "şi Cuvântul era un dumnezeu" [caractere italice adăugate]. Oricare altă traducere, catolică şi protestantă — ca să nu mai vorbim de originalul grecesc — are "şi Cuvântul era Dumnezeu."
 

Ce s-a întâmplat cu Armaghedonul?

Knorr a fost urmat la şefia Martorilor lui Iehova de Frederick Franz. El avea să fie teologul de căpătâi al Martorilor, iar la serviciile sale s-a apelat deseori. Timp de câţiva ani, revistele sectei au prezis că Armaghedonul va avea loc în 1975. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, Franz a trebuit să găsească o explicaţie.

Martorii cred că Adam a fost creat în 4026 înainte de Hristos şi că omenirii i s-au alocat 6000 de ani de existenţă până la Armaghedon şi începutul unui nou mileniu. Această interpretare este bazată pe ideea unei "săptămâni de creaţie" în care fiecare din cele şase zile este egală cu 1.000 de ani, cu Sabatul sau cea de a şaptea zi fiind începutul unui mileniu. O aritmetică simplă arată că 1975 ar fi anul în care va surveni Armaghedonul. Franz explica că Armaghedonul de fapt va veni la 6000 de ani după crearea Evei. Dar când 1975 a venit şi a şi trecut, Martorii au trebuit să îşi „ajusteze” cronologia pentru a acoperi o profeţie falsă. Au realizat acest lucru susţinând că nimeni nu poate şti exact la cât timp după crearea lui Adam a intrat în scenă Eva. Franz a spus că au trecut luni de zile — poate chiar ani. De aici a şi putut să "întindă" data anului 1975 până la o perioadă nedeterminată în viitor. În orice caz, Franz a spus că Martorii vor trebui doar să aştepte, ştiind că sfârşitul este la o aruncătură de băţ.

Când va surveni bătălia finală — amintiţi-vă, va avea loc în timpul vieţii "milioanelor" de oameni care trăiau în 1914, ceea ce înseamnă că nu poate fi prea departe — Iehova îl va birui pe Satan şi cei aleşi vor merge în rai, pentru a domni cu Hristos. Dar, ca urmare a unei interpretări literale a numărului menţionat în Apocalipsa, capitolele 7 şi 14, doar 144.000 vor fi cei aleşi. Ei vor merge în rai ca persoane duh (fără de înviere a trupului). Credincioşii rămaşi (Martorii lui Iehova), cunoscuţi ca Jonadabi, vor trăi veşnic în trupuri reînviate într-un paradis pământesc. Cei nemântuiţi vor înceta să existe, fiind nimiciţi de Iehova.

Franz a fost succedat ca preşedinte al Watchtower în 1993 de Milton Henschel, care a continuat tacticile agresive de evanghelizare ale predecesorilor săi. În 1995 organizaţia Watchtower şi-a schimbat discret una din doctrinele profetice majore. Până acum, ei au afirmat că generaţia care trăia în 1914 nu va ieşi din scenă până la desfăşurarea Armaghedonului. Acum, când această generaţie s-a stins aproape în întregime, iar Armaghedonul nu s-a petrecut şi nici nu pare să se ivească imediat — ei au fost nevoiţi să îşi schimbe doctrina. Acum, Watchtower spune că Armaghedonul va avea loc pur şi simplu "în curând" şi nu mai este legat literalmente de vreo generaţie anume de oameni.

Cum fac ei convertiri

Cele mai multe religii îi întâmpină bine pe convertiţi, iar raţiunea principală de existenţă a Martorilor este să facă convertiri. Pentru a realiza acest lucru, sunt necesari câţiva paşi.

Mai întâi încearcă să înmâneze un exemplar al uneia dintre revistele lor potenţialului convertit. Încep cu o întrebare menită să abordeze probleme universale, precum: "Ţi-ar plăcea să trăieşti într-o lume lipsită de boli, război, sărăcie sau alte probleme?" Dacă persoana vizată este dornică să vorbească cu ei, ei aranjează ceea ce se numeşte "o revenire"— altfel spus, ei se întorc în aproximativ o săptămână pentru mai multe discuţii. Acest lucru poate dura pe termen nedefinit.

La un moment dat misionarii îl invită pe potenţialul convertit la un studiu al Bibliei. Nu este genul obişnuit de studiu biblic, în care pasajele sunt examinate în lumina contextului lor, a înţelesului original al cuvântului, al relevanţei faţă de alte versete ale Scripturii etc. În loc de aşa ceva, acest „studiu biblic” este în realitate o expunere a doctrinei Martorilor, prin intermediul literaturii Watchtower. Sunt prezentate întrebări simple din literatura menţionată, derivate direct din text. Răspunsurile, prin urmare, sunt previzibile, făcându-l pe potenţialul convertit să simtă o stare de destoinicie spirituală, odată ce poate să răspundă la toate întrebările "corect." Acest studiu biblic este dirijat către misionari de către oficialii din Brooklyn, iar potenţialul convertit este menit să înveţe, nu să propovăduiască. Dacă el progresează bine, este invitat la un studiu mai pe larg al Bibliei, studiu care poate să se desfăşoare la Sala Regatului.

Cam în acest moment el este invitat să asiste la o slujbă de duminică. La Sal regatului, care nu arată tocmai a biserică, ci ca o sală de lectură mai restrânsă, virtualul convertit ascultă o discuţie a Martorilor legată de versete din Scriptură şi despre modul în care acele versete pot fi lămurite celor care nu sunt Martori, sau cum să „respingi” doctrinele creştine standard, precum cele ale Sfintei Treimi, iadului, nemuririi sufletului etc. Slujba include muzică înregistrată care să acompanieze cântarea imnurilor şi există întotdeauna un timp alocat obţinerii literaturii şi publicaţiilor Watchtower.
 

Tehnici de propovăduire

Potenţialul convertit primeşte tot mai mult din aceste lucruri dacă trece la următorul pas, care constă în frecventarea adunărilor de miercuri sau joi seara. La aceste adunări, Martorii spun povestiri, explicând cum au procedat în ultima săptămână în privinţa mersului din uşă în uşă, dând sfaturi altora, propunând modalităţi mai bune de a furniza mesajul în timpul orelor de prozelitism. (În fiecare lună, fiecare Sală a Regatului trimite corespondenţă la sediul din Brooklyn, cu o consemnare detaliată de activităţi, incluzând orele petrecute "mărturisirii" din uşă în uşă, numărul convertiţilor făcuţi şi numărul exemplarelor de publicaţii distribuite.)

Dacă virtualul convertit trece prin toţi aceşti paşi, el este gata pentru admiterea în cadrul sectei. Asta implică botezul prin scufundare şi încuviinţarea de a lucra activ ca misionar. Mulţi misionari îşi iau locuri de muncă cu jumătate de normă, pentru a putea aloca mai mult timp evanghelizării. Martorii vor petrece, de regulă, între 60-100 de ore lunar pentru lucrul de evanghelizare. Unii merg chiar mai departe, lucrând cu normă întreagă pentru Societatea Watchtower, căpătând un pic mai mult decât cazare şi masă pentru eforturile lor.
 

Viaţa ca Martor

Chiar dacă nu fiecare martor poate să aloce atât de multe ore, de la fiecare se aşteaptă să facă ceea ce poate pe calea lucrării misionare. Nu există un cler separat, hirotonit, ca în bisericile protestante. Secta lor nu conduce spitale, aziluri, orfelinate, şcoli, colegii sau agenţii de ajutor social. Din punctul lor de vedere, oricum va dispărea totul în câţiva ani, astfel că nu îşi risipesc energia în aceste zone.

Martorii lui Iehova trăiesc sub un regim strict. Ei pot fi "înlăturaţi din frăţie" pentru diverse motive, cum ar fi frecventarea unei biserici catolice sau protestante sau primirea transfuziei de sânge. Înlăturarea din frăţie este echivalentul excomunicării la această sectă, dacă nu chiar mai aspră. Înlăturarea unui Martor din sectă înseamnă că el poate să asiste încă în Sala Regatului, dar nu i se permite să vorbească cu nimeni şi nimănui să vorbească cu dânsul. Ceilalţi trebuie să se poarte ca şi cum el nu ar mai exista. Acest lucru se aplică chiar şi familiei sale, care are voie să comunice cu el doar când este absolut necesar.

Ei nu recunosc legitimitatea vreunei autorităţi guvernamentale, odată ce cred că întreaga autoritate pământească este de la Satana. Nu efectuează stagiul militar, nu salută drapelul, nu rostesc jurământul de credinţă, nu votează, nu conduc institute şi nici nu servesc ca oficiali ai uniunilor muncitoreşti.

Indiferent de cât de ciudate le sunt doctrinele, ei merită complimentaţi pentru determinarea şi zelul manifestat faţă de scopul pe care îl au. Totuşi, aşa cum Pavel ar spune în privinţa lor: " Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: " (Rom. 10:2, NIV).

NIHIL OBSTAT: Am concluzionat că materialele prezentate

 în această lucrare nu conţin erori morale sau doctrinare.
Bernadeane Carr, STL, Censor Librorum, August 10, 2004

IMPRIMATUR: În concordanţă cu garanţia permisiunii 1983 CIC 827
de a publica această lucrare.
+Robert H. Brom, Bishop of San Diego, August 10, 2004

Este religia Martorii lui Iehova creştină?

de Matt Slick

Răspunsul la această întrebare este, „Nu. Nu este creştină”. Spre deosebire de toate sectele necreştine, organizaţia Martorii lui Iehova distorsionează doctrinele esenţiale ale Creştinismului. Aceasta neagă divinitatea lui Hristos, învierea Lui fizică, mântuirea prin har. Doar asta ar face-o necreştină. Pentru a susţine doctrinele sale eronate, organizaţia Turnul de Veghe (care este autorul şi învăţătorul oficial al teologiei Martorilor lui Iehova), a mers până acolo încât să altereze Biblie spre a o face să fie în acord cu învăţăturile sale schimbate şi necreştine.

Tipic sectelor care folosesc Biblie pentru a-şi susţine poziţia proprie, aceasta este de fapt un întreg de erori interpretative:

¤ Scoaterea versetelor din contextul lor imediat

¤ Refuzarea citirii versetelor în întregul context biblic

¤ Inserarea presupunerilor lor teologice în text

¤ Alterarea textului Biblic pentru a se potrivi nevoilor lor

¤ Luarea unui singur verset pentru a interpreta o mulţime de alte versete

¤ Schimbarea înţelesului cuvintelor

¤ Proclamarea anumitor pasaje a fi figurative când de fapt ele contrazic doctrinele lor

¤ Adăugarea la Cuvântul lui Dumnezeu

În plus, organizaţia Martorii lui Iehova cere tuturor membrilor ei să participe săptămânal în mod regulat la întâlnirile lor de „Studiu Biblic” unde aceştia sunt în mod repetat îndoctrinaţi cu învăţături anti-creştine. Aceasta se face prin citirea revistei Turnul de Veghe, urmând ceea ce spune acesta, citirea întrebărilor care le pune, şi recitirea răspunsurilor care le dă. Cu alte cuvinte, Organizaţia Turnul de Veghe îşi instruieşte atent membrii săi pentru a lăsa Organizaţia să facă toată gândirea pentru ei. Pentru confirmarea acestora citiţi Controlează organizaţia Turnul de Veghe gândirea Martorilor lui Iehova?

Martorilor li se spune că vor fi persecutaţi atunci când merg de la uşă la uşă ca să înveţe doctrinele lor. În plus li se spune că acesta e pur şi simplu duşmanul care se luptă împotriva organizaţiei lui Dumnezeu pentru că ei sunt în „adevăr”. Aşadar, când cineva este în dezacord cu ei, aceştia sunt condiţionaţi să reflecteze asupra a ceea ce le-a spus Turnul de Veghe. Ei se simt confirmaţi în a fi în adevărata organizaţie a lui Dumnezeu pe pământ (aşa cum pretind toate cultele). Ei sunt puternic încurajaţi să aibă prieteni şi cunoştinţe care să fie doar MI (Martorii lui Iehova), prin urmare să ţină examinarea exterioară la un minimum. Lor li se spune să-i respingă pe cei care părăsesc grupul lor, ca în acest mod ei să nu vadă de ce a plecat cineva şi să nu descopere faptul că ei sunt în eroare faţă de cei care au descoperit adevărul în Hristos. Ei sunt condiţionaţi să aibă orare faţă de orice persoană cu cunoștințe biblice reale. Un exemplu al acestui fapt este găsit frecvent pe internet. Odată am fost dat afară dintr-o conversaţie chat după ce am răspuns la obiecţiile lor faţă de Trinitate şi divinitatea lui Hristos, însă i-am şi provocat în schimb. Ulterior numele meu a fost transmis pretutindeni la chat-urile Martorilor lui Iehova de unde am fost blocat sa le mai accesez. Aceasta este o întâmplare frecventă pe internet acolo unde Martorii lui Iehova sunt activi şi vii. Este evident că examinarea critică a doctrinelor lor nu este încurajată de Organizaţia Turnul de Veghe.

Martorii lui Iehova se consideră a fi creştini pentru că ei cred că slujesc pe Dumnezeu cel viu şi adevărat. Precum multe secte, ei cred că sunt singura biserică adevărată de pe pământ. Cu toate acestea ei neagă Trinitatea, divinitatea lui Hristos, persoana Duhului Sfânt, învierea fizică a lui Isus şi mântuirea prin har, prin credinţă.

Martorii lui Iehova sunt descurajaţi să privească la istoria Martorilor lui Iehova sau la literatura veche a Turnului de Veghe care este plină cu contradicţii, doctrine alterate şi profeţii false. În schimb, ei sunt îndoctrinați în mod repetat împotriva doctrinelor creştine de bază (Trinitatea, divinitatea lui Hristos, etc.) şi îndreptați spre noţiunea că doar ei sunt adevăraţii servitori ai lui Dumnezeu şi că toţi ceilalţi sunt ori în „Creştinătate” sau simpli necredincioşi.

În principal, organizaţia Martorilor lui Iehova este o organizaţie de control al minţii care îşi foloseşte oamenii ca să transmită literatură şi să trimită „donaţii” la centrul din Brooklyn, New York.

„Astfel Biblia este o carte organizaţională şi aparţine congregaţiei creştine ca o organizaţie, nu indivizilor, indiferent de cât de sincer ar crede ei ca pot interpreta Biblia”.¹

Organizaţia Turnul de Veghe a Martorilor lui Iehova este o organizaţie ne-creştină care îşi foloseşte oamenii să promulge doctrine false, şi colectează „contribuţii” pentru distribuirea de cantităţi foarte mari de literatură şi de a-şi extinde strânsoarea asupra vieţilor membrilor săi şi a familiilor acestora.

Aceasta este o sectă ne-creştină.

Note de subsol:

1. The Watchtower, Oct. 1, 1967, p. 587.

Martorii lui Iehova, Ruselismul Martorilor lui Iehova

Fondator: Charles Taze Russel

Sumar

Martorii lui Iehova îşi trasează originile în mişcarea Adventistă din secolul al nouăsprezecelea, în America. Mişcarea a început cu William Miller, un predicator laic Baptist care, în anul 1816, a început să proclame că Hristos a revenit în 1843. Prezicerile sale despre A Doua Venire sau al Doilea Advent a captat atenţia a mii de persoane din cadrul bisericilor Baptiste şi de linie principală. Probabil că în jur de 50.000 de urmaşi şi-au pus încrederea lor în calculele cronologice ale lui Miller şi s-au pregătit să-l întâmpine pe Domnul, în timp ce, pe măsură ce se apropia timpul stabilit, alţii au privit nervoşi de la distanţă. Recalculările au mutat al doilea advent promis din martie 1843 în martie 1844, şi apoi în octombrie din acel an. Vai, acea dată a trecut şi ea în linişte.

După „Dezamăgirea din 1844” urmaşii lui Miller s-au destrămat, majoritatea dintre aceştia care l-au urmat s-au întors la bisericile lor respective înainte de moartea acestuia în 1849. Dar alţi urmaşi dezamăgiţi au ţinut mişcarea vie, deşi în formă fragmentată. Activităţile lor au dus eventual la formarea a câtorva secte sub largul titlu de „Adventism” inclusiv Biserica Creştină a Adventului, Uniunea de Viaţă şi Advent, Adventiştii de Ziua a Şaptea, şi variate grupări de Adventişti ai Venirii a Doua.

O notă interesantă:

Ramura Davidienilor care a murit la Waco, Texas, sub conducerea lui David Koresh îşi trasează şi ei rădăcinile din aceiaşi sursă Millerită printr-o linie diferită de origine. În 1935 Biserica Adventistă de Ziua a Şapte a exclus un imigrant bulgar pe nume Victor Houteff, care a început să înveţe propriile păreri asupra anumitor pasaje din cartea Apocalipsei. Houteff şi-a făcut un magazin pe proprietatea din Waco. După ce şi-a numit mica sa nouă sectă drept Toiagul Păstorului, Houteff şi urmaşii lui în 1942 s-au înregistrat şi s-au redenumit pe ei înşişi drept Davidienii Adventişti de Ziua a Şaptea. Houteff a murit în 1955, şi în 1961 soţia sa Florence a desființat oficial secta, însă câţiva urmaşi conduşi de afaceristul texan de vest Benjamin Roden a preluat proprietatea. Roden a murit în 1978, lăsând pe soţia sa Lois şi fiul său George să conducă grupul. Apoi, în 1987, David Koresh a preluat poziţia de conducere, şi tragedia care a urmat este cunoscută public.

Martorii lui Iehova, de asemenea, îşi trasează rădăcinile din Adventişti. Dar ei nu admit aceasta adesea către cei din afară, nici prea mulţi Martori nu ştiu ei înşişi detaliile. Martorii lui Iehova sunt obişnuiţi să se apere pe sine împotriva acuzaţiei că ei ar fi un nou cult religios. Deseori ei vor răspunde că ei sunt grupul religios cel mai antic, mai vechi decât bisericile Catolică şi Protestantă. De fapt, ei susţin că „Martorii lui Iehova au o istorie de peste 6.000 de ani, încă de când primul om, Adam, era încă în viaţă”, că fiul lui Adam, Abel, a fost „primul din linia nefrântă de Martori”, şi că „ucenicii lui Isus au fost şi ei martorii lui Iehova [întocmai]”. (Jehovah's Witnesses in the Divine Purpose, pp. 8-9)

Un om din exterior care ascultă la astfel de pretenţii realizează repede, de sigur, că secta şi-a alocat toate caracterele numite în Biblie drept martori credincioşi ai lui Dumnezeu. Printr-o astfel de extrapolare denominaţia e capabilă să-şi extindă istoria până la începutul familiei umane, cel puţin în ochii aderenților care sunt gata să accepte astfel de argumente. Însă observatorii externi resping acest fel de retorică şi în schimb îi socotesc pe Martori ca datând doar de la Charles Taze Russel, care s-a născut în 16 februarie 1852 în Pittsburgh, Pennsylvania.

Original fiind crescut ca prezbiterian, Russel a fost pentru 16 ani membru al bisericii Congregaţionale în anul 1868, când s-a găsit pe sine că îşi pierdea credinţa. Începuse să se îndoiască nu doar de crezurile şi doctrinele bisericii, dar şi de Dumnezeu şi de Biblie în sine. În această clipă critică o întâlnire a şansei a restaurat credinţa lui şi l-a plasat sub influenta predicatorului celui de-al Doilea Advent, Jonas Wendell.

Pentru câţiva ani după aceea Russell a continuat să studieze Scriptura cu şi sub influenţa a diferiţi laici şi clerici Adventişti, notabilul lucrător al Bisericii Creştine Adventiste, George Stetson, şi a editorului de la Bible Examiner, George Storrs. El se întâlnea în mod regulat într-un cerc mic de prieten pentru a discuta Biblia, şi acest grup de studiu neoficial a ajuns să-l privească drept lider sau pastor al lor.

În ianuarie 1876, când avea 23 de ani, Russell a primit o copie a revistei Adventiste, The Herald of the Morning (Vestitorul Dimineţii, n. tr.), publicată de Nelson H. Barbour din Rochester, New York. Una din caracteristicile distinctive ale grupului lui Barbour din acea vreme era crezul că Hristos revenise în mod invizibil în 1874, şi acest concept prezentat în Vestitor a captat atenţia lui Russell. Asta însemna că acest grup desprins din Adventişti nu a rămas înfrânt, precum alţii, atunci când Hristos a eşuat să apară în 1874 aşa cum au prezis liderii Adventişti, oarecum acest grup mic a ajuns să ţină de dată prin a afirma că Domnul a revenit într-adevăr la timpul numit, doar că în mod invizibil. 

Era oare aceasta o gândire de dorit, cuplată cu un refuz încăpăţânat de a admite eroarea calculelor cronologice eşuate? Barbour avea ceva argumente de oferit pentru a susţine afirmaţiile sale. În particular, el a venit cu o bază pentru reinterpretarea celei de-a Doua Veniri ca un eveniment invizibil.

În traducerea Diaglott Subliniată a lui Benjamin Wilson a Noului Testament, cuvântul atribuit pentru ‚venire’ din Versiunea King James din matei 24:27, 37, 39 este tradus în schimb cu ‚prezenţă’. Aceasta a slujit drept bază pentru apărarea grupului lui Barbour, în adiţie faţă de calculărilor de timp, o prezenţă invizibilă a lui Hristos.

Deşi ideea a făcut apel la tânărul Charles Taze Russell, publicul care citea acestea refuza să ‚cumpere’ povestea unei a Doua Veniri invizibile, cu rezultatul că publicaţia lui N. H. Barbour, Vestitorul Dimineţii, eşua din punct de vedere financiar. În vara lui 1876 bogatul Russel a plătit drumul lui Barbour spre Philadelphia şi s-a întâlnit cu el pentru a discuta atât crezurile cât şi finanţele. Rezultatul a fost că Russell a devenit susţinătorul financiar al revistei şi a fost adăugat la capul de catalog ca editor asistent. El contribuia cu articole pentru publicare precum şi cu datori monetare, şi grupul mic al lui Russell a devenit în mod similar afiliat cu cel al lui Barbour.

Russell şi Barbour credeau şi învăţau că revenirea invizibilă a lui Hristos din 1874 avea să fie urmată curând, în primăvară lui 1878 ca să fie mai exacţi, de Răpire, răpirea trupească a credincioşilor la cer. Când această Răpire aşteptată a eşuat să aibă loc în vremea din 1878, editorul Vestitorului, dl. Barbour, a venit cu ‚lumină nouă’ asupra acestuia şi a altor doctrine. Russell, totuşi, a respins câteva din noile idei şi a determinat pe alţi membrii să se opună acestuia. În final, Russell a părăsit comitetul revistei Adventiste şi a început propria sa revistă. El a numit-o Zion's Watch Tower and Herald of Christ's Presence (Turnul de Veghe al Sionului şi Vestitorul Prezenţei lui Hristos, n. tr.) şi a publicat primul număr cu data de iulie 1879. La început avea aceiaşi listă de corespondenţă ca a Vestitorului Dimineţii şi un spațiu considerabil a fost devotat respingerii celei din urmă în punctele de dezacord, Russell luând cu sine o copie a listei de expedieri a acelei reviste atunci când şi-a dat demisia de acolo din calitatea de editor asistent.

În acest punct Charles Russell nu a mai dorit să se considere pe sine un Adventist şi nici un Millerit, însă a continuat să vadă pe Miller şi Barbour drept instrumente alese de Dumnezeu pentru a-şi conduce poporul Său în trecut. Formarea unei denominaţii distincte în jurul lui Russel a fost o dezvoltare treptată. Ruperea sa imediată a fost, nu cu Adventismul, ci cu persoana şi politicile lui N. H. Barbour.

Nici barierele imediate cu privire la Protestantism nu au fost ridicate în general. Noii cititori care obţineau abonamente la Turnul de Veghe al Sionului erau adesea membrii de biserică care vedeau revista ca o lucrare para-bisericească, nu ca o alternativă anti-biserică. Russell a călătorit vorbind de la amvoanele bisericilor protestante precum şi la adunările propriilor săi urmaşi. În 1879, anul căsătoriei sale cu Maria Frances Ackley precum şi anul când a început să publice Turnul de Veghe al Sionului, Russell a organizat în jur de treizeci de grupe de studii sau congregaţii împrăştiate din Ohio spre coasta New England. Fiecare „clasă” sau eclesie locală a ajuns să-l recunoască drept „Pastor”, deşi geografia şi activităţile de scriere şi publicistică îl împiedicau pe Russell de la mai multe vizite ocazionale pastorale personale.

Inevitabil, învăţăturile divergente în creştere ale lui Russell au forțat pe urmaşii lui să se separeu de alte grupări bisericeşti şi să creeze o denominaţie a lor proprie. Începând, cum a şi fost de fapt, într-o ramură mică de Adventism care a mers la extrema setării de date specifice pentru revenirea lui Hristos şi a Răpirii, Russell a mers mai departe în mod vulnerabil ca în 1882 să respingă în mod deschis doctrina Trinităţii. Mentorul său anterior Nelson H. Barbour era un Trinitarian, după cum era şi celălalt editor asistent de la Vestitorul Dimineții, John H. Paton, care s-a alăturat lui Russel şi l-a părăsit pe Barbour pentru a începe Turnul de Veghe al Sionului. Scrierile lui Barbour şi Paton, pe care Russell le-a ajutat publicarea sau distribuirea, erau Trinitare în teologia lor. Şi Turnul de Veghe era la început vag şi nesusţinător al subiectului. Doar după ce Paton s-a despărţit de el în 1882, şi a încetat să mai fie în lista de editori, atunci a început Russell să scrie împotriva doctrinei Trinităţii.

La vremea morţii sale, Charles Taze Russell călătorise mai mult de un milion de mile şi a predicat mai mult de 30.000 de predici. El a fost autorul a multor lucrări care însumează circa 50.000 de pagini tipărite şi circa 20.000.000 de copii ale cărţilor şi broşurilor sale au fost vândute.

Urmaşii au fost învăţaţi că Russell însuşi era „robul bun şi credincios” din Matei 24:45 şi „Mesagerul Laodicean”, cel de-al şaptelea şi ultim purtător de cuvânt către biserica Creştină. Însă el a trăit să vadă eşecul diferitelor date pe care le-a prezis pentru Răpire, şi în final a murit pe 31 octombrie 1916, la mai mult de doi ani după ce lumea era presupusă să se fi terminat, conform calculelor sale, devreme în octombrie 1914.

Ucenicii săi, totuşi, au văzut Războiul Mondial care izbucnise atunci drept motiv de a crede că „sfârșitul” era încă iminent. Ei l-au îngropat pe Russell şi i-au pus la mormânt o piatră care-l identifica drept „Mesagerul Laodicean”, şi au ridicat lângă mormântul acestuia o piramidă masivă de piatră inscripționată cu simbolul crucii şi al unei coroane care îi plăceau lui, şi numele „Watch Tower Bible and Tract Society” (Societatea de Biblie şi Tractate Turnul de Veghe, n. tr.). (Piramida încă mai există la Cimitirul Lane din Ross, o suburbie din nordul Pittsburgh-ului, unde slujeşte după cum se spune drept punct focal pentru o scenă sinistră în fiecare Halloween în timp ce Russeliştii moderni o înconjoară, ținându-se de mâini, într-o comemorare de veghe a zilei morţii sale).

Conform cu instrucțiunile ce le-a lăsat Russell în urma sa, succesorul său la profeţie avea să împărtăşească puterea cu comitetul editorial şi cu bordul de directori al Turnului de Veghe pe care Russel l-a numit „pentru viaţă”. Însă vicepreşedintele Joseph Franklin („Judecătorul”) Rutherford curând a ajuns să concentreze toată autoritatea organizaţională în mâinile sale. În calitate de avocat îndemânatic care a slujit în calitate de sfătuitor legal principal al lui Russell, el a combinat bravura legală cu ceea ce oponenţii au văzut fără îndoială a fi abordarea Machiaveliană faţă de politica corporativă internă. Astfel el a folosit o fisură din numirea acestora pentru a răsturna pe majoritatea directorilor Turnului de Veghe fără să facă apel la votul membrilor. Şi el chiar a avut pe un subordonat care să convoace poliţia în sediul Societăţii din Brooklyn pentru a întrerupe întâlnirea lor şi să-i evacueze de la premize (Faith on the March by A. H. Macmillan, pp. 78-80).

După ce a adăpostit complexul sediului central şi entităţile corporative ale sectei, Rutherford şi-a întors atenția spre restul organizaţiei. Prin înlocuirea treptată a liderilor aleşi local cu proprii oameni numiţi de el, acesta a ajuns să transforme o colecţie de congregaţii semi-autonome conduse în mod democratic în maşini organizatorice strâns legate care să fie conduse din biroul său. Anumite congregaţii locale s-au despărţit, formând grupuri de dezbinare Russellite precum Chicago Bible Students (Studenţii Bibliei din Chicago, n. tr.), the Dawn Bible Studenţi (Studenţii Bibliei de la Apus, n. tr.) şi Laymen’s Home Missionary Movement (Mişcarea Misionară Internă a Laicilor, n. tr.), toate din acestea continuând până astăzi. Însă majoritatea Studenţilor Bibliei au rămas sub controlul său, şi Rutherford i-a renumit pe aceştia în „Martorii lui Iehova” în 1931, pentru a-i distinge de alte grupări.

Între timp, el a schimbat accentul sectei din „dezvoltarea de caracter” individuală pe care o constrâns-o Russell înspre lucrarea de mărturisire publică de vigoare, distribuind literatura Societăţii din casă în casă. Prin 1927 această distribuire de literatură din casă în casă a devenit o activitate esenţială care se cerea de la toţi membrii. Literatura consta în principal din seriile de atacuri perseverente ale lui Rutherford împotriva guvernului, împotriva Prohibiţiei, împotriva „marii afaceri”, şi împotriva Bisericii Romano Catolice. El a făurit o reţea mare de radio şi a început să transmită sentimentul anti-catolic şi populist de exploatare pentru a atrage mii de convertiţi adiţionali. Atacurile sale corozive, trâmbiţate din fonografele portabile care erau duse la uşile oamenilor şi de la difuzoarele din maşinile parcate pe partea opusă bisericilor, a atras asupra Martorilor violenţa mulţimii şi persecuţia guvernului în multe părţi ale lumii.

Precum Russell, Rutherford şi-a încercat şi el mâna la profeţie şi a prezis că patriarhii biblici Avraam, Isaac şi Iacov ar fi înviaţi în 1925 pentru a conduce ca prinţi peste pământ. (Millions Now Living Will Never Die, 1920, pp. 89-90). Ei au eşuat să apară, de sigur, şi Rutherford a încetat să mai prezică date. De fapt, referindu-se la acel eşec profetic el a admis mai târziu, „M-am făcut un asin” (The Watchtower, October 1, 1984, p. 24).

Vicepreşedintele Nathan Homer Knorr a moştenit preşedenţia la moartea lui Rutherford în 1942 însă a lăsat chestiunile doctrinare în mare parte pe mâinile lui Frederick W. Franz, care s-a alăturat sectei sub conducerea lui Russell şi care slujea la sediul din Brooklyn încă din 1920. Lipsindu-i magnetismul personal şi carisma lui Russell şi Rutherford, Knorr a concentrat devoţiunea urmaşilor asupra organizaţiei „Mamă” mai degrabă decât asupra sa.

După decade de publicarea de cărţi şi cărţulii a căror autori a fost Russell şi Rutherford, Societatea Turnului de Veghe a început să producă literatură care era scrisă anonim. Aceasta, însă, nu era impersonală, din moment ce însăşi organizaţia era în fond personificată, şi cititorii erau direcţionaţi să „arătăm respectul nostru faţă de organizaţia lui Iehova, căci ea e mama noastră şi preaiubita soţie a Tatălui nostru ceresc, Dumnezeu Iehova” (The Watchtower, May 1, 1957, p. 285).

Un superb administrator, Knorr a schimbat atenţia organizaţiei de la conducerea dinamică la membria dinamică. El a iniţiat programe de instruire pentru a transforma pe membrii în recrutanţi eficienţi. În loc să care fonograme portabile din casă în casă, să pună înregistrarea lecturilor „Judecătorului” Rutherford pe pragul caselor de la oameni, Martorii lui Iehova au primit în medie instrucţiuni despre cum să vorbească în mod convingător. Bărbaţii, femeile şi copiii au învăţat să ofere predici, la uşile oamenilor, pe teme variate.

Intre timp, Fred Franz lucra în spatele scenelor pentru a restaura credinţa în calculele cronologice ale sectei, un subiect larg ignorat imediat după eşecul profetic al lui Rutherford din 1925. Cronologia revizuită stabilea revenirea invizibilă a lui Hristos ca una ce a avut loc deja în 1914 mai degrabă decât 1874, şi în timpul anilor 1960, publicaţiile Societăţii au început să indice la anul 1975 ca timp probabil pentru Armaghedon şi sfârşitul lumii.

Crezul predominant din cadrul Martorilor lui Iehova de astăzi este că Societatea nu a prezis niciodată „sfârşitul” pentru 1975, ci că anumiţi membrii supra-zeloşi au citit aceasta în mod greşit într-un mesaj. Totuşi, prezicerea oficială este bine documentată. Vezi, spre exemplu, articolul intitulat „De ce priveşti înainte la 1975?” din Turnul de Veghe din 15 august 1968, pp. 494-501. Admiţând o mică marjă de eroare, aceasta conclude o discuţie lungă cu acest gând: „Ar trebui să presupunem din acest studiu că bătălia de la Armaghedon va fi prin toamna lui 1975, şi că de mult dorita domnie de o mie de ani a lui Hristos va începe după aceea? Posibil, însă noi aşteptăm să vedem cât de aproape coincide perioada de şapte mii de ani de la existenţa omului cu cei o mie de ani de sabat ai domniei lui Hristos. . . . Aceasta poate ar implica doar o diferenţă de săptămâni sau luni, nu ani” (p. 499). Pentru alte câteva citate indicând specific la 1975, vedeţi cartea Index of Watchtower Errors (Indexul de Erori al Turnului de Veghe, n. tr.) (de David A. Reed, Baker Book House, 1980) paginile 106-110.

Programele de instruire ale lui Knorr pentru prozelitism, plus proiecţiile apocaliptice ale lui Franz pentru 1975, combinate pentru a produce creşterea rapidă în rândul membrilor, a dus la rata anuală de creştere la 13,5 procente în 1974. Toată această întâlnire programată la Sala de Tron a MI a ajuns de la 100.000 în frecvenţă în 1941 la sub 5 milioane în 1975. Creşterea de atunci a fost mai înceată, însă destul de stabilă în anii recenţi, cu rezultatul a circa 11,5 milioane adunate la Sala Tronului în primăvara lui 1992 pentru comuniunea anuală a Martorilor sau serviciul „Memorial” de comemorare a morţii lui Hristos cu pâine nedospită şi vin roşu.

În cadrul anilor 1970 au avut loc schimbări la sediul Turnului de Veghe în cadrul puterii prezidenţiale. Mai întâi s-a acceptat în teorie că Biserica Creştină (pe care Martorii lui Iehova o văd a fi organizaţia ce o cuprind ei) nu ar trebui să fie sub conducerea unui singur om, ci mai degrabă să fie guvernată de un grup similar cu cei doisprezece apostoli. Bordul de şapte membrii de directori ai Societăţii Turnul de Veghe din Pennsylvania a fost portretizat anterior că-şi îndeplineşte rolul, dar în 1971 s-a creat un Grup de Guvernare cu un total de 11 membrii, inclusiv cei şapte Directori. Scopul era acela de a demonstra că conducerea îşi deriv autoritatea dintr-o sursă apostolică, mai degrabă decât dintr-o lege corporativă din Pennsylvania.

Acest Grup de Guvernare nou a fost afişat ca o evidenţă ulterioară a sectei ca fiind unica adevărată biserică, dar în actualitate Nathan Knorr a continuat să conducă Martorii lui Iehova în mare parte precum Russell şi Rutherford de dinaintea lui. Aceasta a fost până în 1975, când membrii din Grupul de Guvernare au început să insiste asupra exercitării puterii oferite lor în teorie dar care nu li se încredințase niciodată în practică. Asupra obiecţiilor lui Fred Franz prin a cărui instrumentaţie Gruparea a început de fapt să guverneze, imediat ce Nathan Knorr a murit în 1977 Franz a moştenit o preşedinţie secătuită.

Franz a mai moştenit şi o organizaţie tulburată de nemulţumirea cu privire la eşecul profeţiilor sale despre finalul lumii în toamna lui 1975. Chiar şi la sediul din Brooklyn grupe mici se întâlneau în privat pentru studiu biblic şi începeau să pună sub semnul întrebării nu doar cronologia bazată pe anul 1914 care a produs termenul limită a anului 1975, dar şi învăţătura legată de „chemarea cerească” a credincioşilor încheiată în 1935, în care noii convertiţi de după acea dată erau încredinţaţi unui paradis pământesc ca răsplată a lor eternă.

Secta care până acum creştea rapid a început să-şi piardă membrii pentru prima dată în decade, la fel cum cei ce aşteptau Armaghedonul în 1975 au început să fie decepţionaţi. Când pierderea numărului de membrii a ajuns la sute de mii – un fapt mascat de noii convertiţi în sumele transmise de Societate, dar raportate într-un articol de investigaţie din Los Angeles Times din 30 ianuarie 1982 (pp. 4-5) – preşedintele Franz şi majoritatea conservativă a Grupului de Guvernare a luat acţiune. În primăvara lui 1980 ei au iniţiat suprimările disidenţilor, închizând grupele independente de studiu biblic de la sediu central, şi au format „comitetul juridic” care să-i privească pe aceştia ca agitatori puşi la judecată pentru „neloialitate” şi „apostazie”.

În vremea când această curăţare a culminat în demisionarea forţată şi excomunicarea subsecventă a nepotului preşedintelui şi membru al Grupului de Guvernare, Raymond V. Franz (un număr din revista Time a dezvoltat un articol de o pagină, pe 22 februarie 1982, p. 66), a avut loc un asediu mintal asupra organizaţiei la nivel mondial. Chiar şi Martorii care au ieșit în liniște şi voluntar pentru motive personale au fost denunţaţi drept neloiali şi s-a dat ordin să fie evitaţi, foştilor prieteni li s-a interzis să spună mai mult de un „simplu ‚Salut’” acestora.

Astfel, deşi Frederick W. Franz a slujit ca teologul şef al sectei pentru circa cincizeci de ani – de la începutul președinției lui Knorr din 1942 până la moartea sa în 22 decembrie 2992 – faptul că el a trăit dincolo de profeţiile sale eşuate cu mai mult de cincizeci de ani îi cerea acestuia să impună o mini-inchiziție asupra membrilor pentru a-şi putea păstra cadrul său doctrinar şi cronologic în vigoare pentru restul vieţii sale.

Selectarea lui Milton G. Henschel ca cel de-al 5 lea preşedinte al Turnului de Veghe pe 30 decembrie 1992, este într-adevăr semnificativă pentru cei 13 milioane care frecventează Sălile Împărăţiei. La prima vedere alegerea unui conservativ neclintit pentru acest post poate părea să garanteze o continuare a stării de fapt, cu mică schimbare în largul Martorilor lui Iehova. Însă o privirea de aproape revelează această numire drept ultima poziţie de gardă veche conservativă – o indicare a faptului că schimbarea radicală din cadrul conducerii sectei şi a doctrinelor este iminentă.

La vârsta de 72 de ani Henschel a devenit al doilea cel mai tânăr membru al Grupului de Guvernare, şi el a fost selectat să conducă alături de bărbaţi cu câţiva ani mai mare decât el. (Atât vârsta medie cât şi cea mediană la vremea numirii lui Henschel a fost calculată la circa 82 de ani) Având membrii cu vârsta peste optzeci de ani şi care se ştia că mai adorm pe la întâlniri şi la voturi erau treziţi (vezi relatarea martorului ocular Raymond Franz în cartea sa Crisis of Conscience – Criza de conştiinţă, n. tr. – p. 40) Gruparea îşi pierdea abilitatea de a oferi conducerea decisivă şi cu scop. Henschel a fost fără îndoială ales în parte datorită faptului că avea vitalitatea ce le lipsea altora. Evident, aceşti lider îmbătrâniţi nu puteau fi capabili să ţină puterea de domnie prea mult. Bărbaţii ce au fost părtaşi la clădirea Turnului de Veghe în ceea ce este el astăzi îl vor lăsa curând altora să-l conducă.

În decadele ce au urmat după moartea fondatorului Charles Taze Russel, succesorul său J. F. Rutherford s-a găsit forţat să re-scrie multe din doctrinele majore ale sectei. Cam acelaşi lucru se aştepta când MI ai generaţiei noi au moştenit poziţiile curent ocupate de Milton Henschel şi de tovarăşii lui membrii ai Grupului de Guvernare. Când lideri noi vor prelua eventual conducerea, vor scoate interzicerile cu privire la transfuziile de sânge? Doar timpul o va spune. Dar, chiar dacă o vor face, nu va face nici o diferenţă pentru cei care au murit deja, nici pentru acei Martori care continuă să moară în timp ce învăţătura rămâne în loc.

Adaptat de Martorii Creştini ai lui Iehova, din cartea „Worse Than Waco: Jehovah's Witnesses Hide a Tragedy” („Mai rău decât la Waco: Martorii lui Iehova ascund o tragedie”, n. tr.) copyright © 1993 by David A. Reed, P.O. Box 819, Assonet, MA 02702. Pentru o relatare mai în detaliu despre istoria Turnului de Veghe vezi cartea „Blood on the Altar” („Sânge pe altar”) de David A Reed (Amherst, NY: Prometheus Publishers, 1996).

Crezurile sectei:

Ereziile preoţiei lui Joseph Smith

Temeliile ereziei

În ultimele 2 capitole am cercetate ambele preoţii, a lui Melhisedec cât şi cea Aaronică, şi înţelesul lor adevărat în cadrul înregistrării Biblice. Am concluzionat prin faptul că nici una dintre ordinele preoţeşti nu este legitimă în cadrul bisericii creştine de astăzi. Dacă acesta este cazul, cum de a ajuns Joseph Smith să le aibă pe amândouă în biserica sa? Aşa cum am discutat în capitolele 2 şi 4, experienţele supranaturale cele mai timpurii ale lui Joseph, care l-au dus să formeze o biserică, l-au lăsat cu o „vedere” slabă cu privire la Biblie şi biserica creştină în mare. Amintiţi-vă, vizitatorul spiritual i-a citat versete din scripturi cu un număr de variaţii din Biblia din zilele sale, versiunea King Iacov Şi în acelaşi timp el a spus lui Joseph că toate bisericile existente erau o scârbă înaintea lui Dumnezeu. Neavând nici abilitatea şi nici înclinaţia de a evalua critic mesajele pe care le primea, Joseph era o pradă uşoară cu privire la ce vroiau aceste duhuri ca el să facă. Povestirea sa ar trebui să fie o avertizare de nivelul cel mai sumbru pentru toți creştinii care îşi bazează sentimentele personale sau experienţa pe cuvântul lui Dumnezeu. Creştinii care sunt în mare ignoranţi faţă de cuvântul lui Dumnezeu au în fond o foarte mică alternativă, aşa cum a avut Joseph Smith. Era exact acest tip de imaturitate spirituală pe care autorul cărţii Evrei îl avea în minte atunci când îi dojenea pe fraţii săi evrei.

„Asupra celor de mai sus [Isus Hristos fiind după ordinul lui Melhisedec] avem multe de zis şi lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere. În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul” (Evrei 5:11-14, accentuările îmi aparţin).

Prin urmare, datorită ignoranţei lui Joseph Smith, imaturitatea spirituală şi un stil de viaţă ocult supra-activ, el a devenit sursa celor mai întunecate erezii vârâte vreodată în lume. De ce? Pentru că el nu a avut abilitatea de a distinge binele de rău. Acea abilitate este obţinută în principal prin cuvântul lui Dumnezeu, a cărui folosire constantă „ne pregăteşte să distingem binele de rău”.

Zidurile clăditoare de erezie

Experienţa supranaturală contradictorie. Apostolul Pavel ştia bine natura decăzută a duhului uman, şi cât de susceptibili suntem noi faţă de decepţie. Prin urmare el a sfătuit bisericile din Galatia, „Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Galateni 1:8). Primul şi cel mai principal lucru de înţeles şi de încredere este cuvântul sigur al Domnului. Altfel suntem o pradă deschisă pentru acei îngeri căzuţi a căror lucrare este de a ne duce în rătăcire.

Întreaga experienţă a lui Joseph Smith poate fi categorisită ca o lucrare de decepţie spirituală. Este posibil ca el să fi fost sincer, că ar fi simţit că era de fapt condus de Dumnezeu în anumite momente. Este de asemenea posibil ca el să fi fost un şarlatan. Dar faptul dacă el era sincer sau nu, aceasta nu schimbă faptul că el a fost înşelat, şi că el a înşelat apoi şi pe nenumăraţi alţii. Încă de la început duhurile care l-au vizitat i-au spus că cuvântul lui Dumnezeu nu era de încredere. Folosirea acestora a cuvântului lui Dumnezeu a fost făcută în aşa fel încât să cauzeze punerea sa sub semnul întrebării, nu ca să producă încredere în el. Pentru că ceea ce vroiau de fapt duhurile era ca el să se încreadă în ele, şi nu în cuvântul lui Dumnezeu. Şi aceasta e exact ceea ce a făcut Joseph. Este foarte semnificativ să notăm faptul că aceasta e calea precisă prin care Satan a înşelat-o pe Eva în Grădina Eden. El a citat destule din cuvântul lui Dumnezeu pentru a câştiga credibilitate, apoi el şi-a strecurat propria sa erezie, cu rezultate catastrofice. Dacă Joseph poseda un anumit grad de discernământ spiritual, aceste experienţe supranaturale contradictorii ar fi fost o avertizare majoră pentru el. Însă nu a fost aşa în privinţa lui. El a intrat direct pe mâinile lor. La fel cum a făcut Eva.

Prin urmare, aceste duhuri au spus că ele veneau să reveleze acum Cartea lui Mormon, schimbări la Biblie şi un număr de alte lucruri, care au fost primite cu braţele deschise. Şi când acestea au ajuns să confere preoţiile Aaronică şi Melhisedecă, Joseph era mai mult decât doritor să le primească. Şi apoi să le transmită mai departe.

Cartea lui Mormon. Cartea lui Mormon descrie o imagine semnificativ de diferită a preoţiei lui Israel faţă de felul cum o face Biblia. Dar pentru că majoritatea RLDS cred că Cartea lui Mormon este de fapt o formă mai înaltă de revelaţie decât Biblia, aceste diferenţe sunt adesea puse rapid deoparte. Câteva din aceste distorsiuni sunt subliniate în ereziile de mai jos.

Melhisedec este de asemenea înfăţişat într-un fel foarte diferit în Cartea lui Mormon decât în Biblie. De fapt, prima evidenţă a lui Melhisedec din lucrarea lui Joseph Smith apare în Cartea lui Mormon. El este inclus ca figura principală dintr-o discuţie distorsionată despre „înalta preoţie” (BM, Alma 9:63-10:16). El este menţionat în 10 versete (BM, Alma 10:7-16), şi nicăieri în altă parte în Cartea lui Mormon. Datorită semnificaţiei sale, acest pasaj a fost reprodus în Anexa D.

Versiunea inspirată a Bibliei lui Joseph Smith. În cadrul vizitărilor sale cele mai timpurii, Joseph a devenit convins de faptul că Biblia nu era de încredere, şi că el avea să fie folosit de Dumnezeu ca un canal de a restaura aceasta la condiţia sa originală. Am învăţat în capitolul 9 că aceasta a dus la propria revizuire a lui Joseph a Bibliei King James, ajungând să fie cunoscută în cadrul bisericilor sale drept Versiunea Inspirată.

„Versiunea Inspirată” a Bibliei lui Joseph includea o revizuire masivă a relatării despre Melhisedec din Geneza 14, şi o alterare semnificativă a aceleia din Evrei 7:3. Relatarea originală din Geneza conţine doar trei versete (18-20), în timp ce versiunea lui Joseph a fost lărgită să conţină 24 de versete (17-40, IV). Acest material adăugat oferea o ulterioară temelie pentru stabilirea unei preoţii a lui Melhisedec în conceptul său evoluator despre o biserică. Acest material este de asemenea semnificativ deoarece oferă impresia că conceptul preoţiei lui Melhisedec a existat încă din zilele lui Enoh din Geneza 5.

RLDS sunt învăţaţi că Versiunea Inspirată este o îmbunătăţire dramatică a Versiunii King James, în care majoritatea (dacă nu toate) erorilor din KJV au fost corectate. Este foarte preferată în contrast cu oricare altă versiune, şi singura versiune susţinută a fi autoritară. Mulţi RLDS, prin urmare, (1) nu folosesc nici o altă versiune, (2) sunt inconştienţi de faptul că acest material din Geneza 14 nu se află în nici o altă versiune şi (3) presupun că această inserare din Geneza 14 este de fapt o parte a înregistrării legitime a Bibliei.

Datorită semnificaţiei lor, aceste inserări în Geneza 14 şi Evrei 7 sunt reproduse în Anexa D, comparate în paralel cu Versiunea King James.

Doctrina şi legămintele. Această carte, în mare parte fiind generată în mod supranatural, conţine stâlpii filozofici ai sistemului de preoţie al lui Joseph, precum şi multe alte instrucţiuni detaliate pentru implementarea sa în zilele prezente. Secţiuni pertinente din doctrină şi legăminte sunt în capitolul 11 precum şi în discuţia care urmează. Joseph îşi împodobeşte mai departe conceptul lui Melhisedec în Doctrina şi Legămintele sale. Secţiunile principale cu privire la Melhisedec sunt 68, 83 şi 104. Datorită lungimii lor, aceste secţiuni nu au fost reproduse.

Ereziile preoţiei lui Joseph Smith

Cu toată alimentarea ocultă pe care a avut-o Joseph Smith, era inevitabil ca un sistem de preoţie să nu se dezvolte şi care să fie plin de contradicţii faţă de cuvântul lui Dumnezeu. Consideraţi următoarele.

Erezia #1 – Originea Marii Preoţii. Aşa cum am discutat în capitolul 14, conceptul unei mari, sau înalte preoţii şi-a avut originea din Israel la Muntele Sinai. Aaron a fost desemnat de Dumnezeu ca primul astfel de mare preot. Adam nu a fost primul mare preot, şi nici nu s-a transmis prin el vreo înaltă preoţie în lanţul neîntrerupt de la tată la fiu, aşa cum afirma Joseph Smith în Doctrină şi Legăminte 83:2. Acest fapt invalidează totodată conceptul ca Melhisedec să fie un mare preot aşa cum a afirmat Joseph prin revizuirea sa a Geneza 14 şi Evrei 7:3. Aceasta trădează totodată Cartea lui Mormon ca fiind o fraudă datorită portretizării lui Melhisedec din ea ca mare preot.

Erezia #2 – Preoţia nu în linia lui Aaron. Fiecare preot şi mare preot din Israel trebuia să fie din linia lui Aaron. Fiecare descendent de parte bărbătească din Aaron era eligibil pentru preoţie, cu singura excepţie a acelora cu deformări fizice (Levitic 21:16-23). Totuşi, Cartea lui Mormon nu spune nimic cu privire la această unică cerere în legătură cu preoţii şi marii preoţi ai săi. Mai degrabă, oamenii din Cartea lui Mormon erau descendenţii presupuşi ai lui Iosif prin Manase, care ar fi fost în fond imposibil pentru ei să deţină preoţia lui Israel. Prin urmare, în loc să fie din linia lui Aaron, Cartea lui Mormon oferă credinţa, pocăinţa şi faptele bune ca singurul criteriu de calificare pentru ordinarea ca mari preoţi (BM, Alma 9:65, 67; 10:2).

În plus, Doctrina şi Legămintele învaţă că această preoţie este ceva care poate, şi trebuie să fie obţinută de propria iniţiativă a unui individ (83:6c). Preoţia lui Israel nu putea fi niciodată „obţinută” prin iniţiativa individului. Şi nici credinţa, pocăinţa şi nici faptele bune, pe cât de bune ar fi acestea, nu aveau cu nimic de a face cu a fi un preot în Israel. A deveni un preot în Israel avea de a face în totalitate cu un descendent din Aaron. Punct. Acesta era un drept legal, excluzând pe cei care aveau defecte fizice.

Erezia #3 – Multiple înalte preoţii în acelaşi timp. Aşa cum am explicat în capitolul 14, exista doar un singur mare preot o dată în Israel, a cărui datorii speciale se învârteau în jurul intrării în Locul Preasfânt o dată pe an în Ziua Ispăşirii cu sângele jertfei de ispăşire. Această mare preoţie era transmisă din tată către fiu în cadrul liniei lui Aaron. În Cartea lui Mormon, totuşi, există câteva referinţe la aceasta ca existând multiple înalte preoţii în acelaşi timp (de exemplu, Mosiah 7:14; Alma 21:34; Helaman 2:23). Cea mai evidentă discrepanţă trădează de asemenea Cartea lui Mormon ca fiind însăşi o fraudă.

Erezia #4 – Linia lui Melhisedec. Toate scrierile lui Joseph Smith afirmă că Melhisedec era un mare preot: Cartea lui Mormon, Versiunea Inspirată şi Doctrina şi Legămintele. Aceasta cu certitudine că nu ar putea fi adevărat bazat pe analiza Biblică a preoţiilor lui Melhisedec şi Aaron conţinute în capitolele 13 şi 14, precum şi motivele conţinute în cele 4 erezii discutate mai sus.

Există totuşi o altă problemă cu înfrumuseţarea lui Joseph cu privire la Melhisedec. În descrierea superiorităţii lui Melhisedec faţă de cea a lui Aaron, autorul cărţii Evrei trasează o distincţie importantă intre ei. Melhisedec era „Fără tată sau mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu – rămâne preot în veac” (Evrei 7:3).

Aşa cum am spus mai sus, genealogia era totul pentru preoţia Levitică. Era aşa de important ca să existe o genealogie satisfăcătoare pentru ca un om să fie ordinat în preoţie. În plus, ziua ordinării sale era marcată cu ritualul elaborat cu grijă, şi ziua morţii sale era înregistrată. Şi urmaşii săi erau notaţi în mod corespunzător pentru a corobora la eligibilitatea viitoare pentru preoţie.

Înregistrarea scripturală despre Melhisedec, totuşi, stă într-un contrast complet faţă de toate acestea. În fond nu cunoaştem nimic despre spiţa neamului său, mama sau tatăl său, ziua naşterii sale şi nici a morţii sale. Şi cu privire la preoţia sa nu ştim nimic referitor la ziua când a devenit preot, care să fi fost succesorii săi sau la cine să fi transmis mai departe preoţia sa. În înregistrarea scripturală, el rămâne ca un preot tot timpul. Şi pentru că nu există nici o înregistrare a sfârşitului preoţiei sale, autorul cărţii Evrei îl aseamănă cu Isus, a cărui preoţie ţine de asemenea veşnic.

Scrierile lui Joseph Smith, pe de altă parte, sar fix în faţa acestor lucruri. Carta lui Mormon spune că Melhisedec era subordonat tatălui său prin a domni sub el (Alma 10:14). Şi Doctrina şi Legămintele pretind faptul că Melhisedec era doar unu dintr-un şir neîntrerupt de mari preoţi care a început cu Adam şi a continuat până la Moise şi fii săi (mai degrabă decât Aaron şi fiii săi) (83:2c-g). Dacă sunt acceptate, prin urmare, scrierile lui Joseph Smith invalidează din nou cuvântul legitim al lui Dumnezeu.

Erezia #5 – Un ordin al lui Melhisedec de preoţi. Fiecare referinţă din Biblie la preoţia lui Melhisedec este cu privire la lucrarea specifică şi unică pe care doar Isus Hristos o împlineşte ca mijloc ales de Dumnezeu pentru salvarea poporului Său. Prin urmare, orice încercare, prin oamenii simpli, de a aloca acest titlu sau lucrare către ei înşişi, constituie de fapt o formă de blasfemie, prin uzurparea unui titlu şi a unei funcţii unice care aparţine doar lui Isus. Vezi capitolul 13 pentru o explicaţie completă.

Erezia #6 – O preoţie Aaronică în era creştină. Sacrificiul perfect al lui Hristos pe cruce a eliminat pentru totdeauna nevoia unei preoţii Levitice, sau Aaronice pentru a administra sistemul de sacrificii din legea Mozaică. Aceasta include oficiile atât a Marelui Preot cât şi a Preotului. Codul scris, împreună cu preoţia Levitică ce îl însoțește, a fost învechit atunci când Isus a fost „ţintuit pe cruce” (Coloseni 2:14). Vezi capitolul 14 pentru o explicaţie completă. Prin urmare, încercarea lui Joseph Smith de a reveni înapoi la sistemul de preoţie Levitică arată dispreţul pentru lucrarea perfectă şi completată a lui Isus.