Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Apologetică
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetică
Teologie
Discuţii Forum
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Eseuri Creştine
Umor
Proiectul Betania
Pagina Femeii
Mass-Media
Ştiri
Lectură Creştină
Poşta Redacţiei

 

 


Pagina de Apologetică

 

 

Octavian C. Obeada - Apologet Baptist

Pagina de Apologetică este realizată de

 

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

horizontal rule

Eroarea, într-adevăr, nu este niciodată expusă în deformarea ei goală, ca nu cumva, fiind astfel expusă, să fie deodată detectată. Aceasta însă este ornată cu şiretenie într-o haină atractivă, ca prin această formă exterioară, să o facă să apară pentru cel neexperimentat (pe cât de ridicolă pară să fie expresia) mai adevărată decât adevărul în sine” (Irineu, Împotriva Ereziilor 1.2).

 

Cuvântul „erezie” provine de la grecescul hairesis, care înseamnă „alegere”, sau „sciziune”. La început termenul de erezie nu purta cu sine înţelesul negativ pe care îl are acum. Dar, pe măsură ce biserica timpurie a crescut în scopul şi influenţa ei în zona Mediteraneană, diferiţi învăţători au propus idei controversate cu privire la Hristos, Dumnezeu, mântuire, şi alte teme biblice. Devenise necesar pentru biserică să determine ce era şi nu era adevărat conform Bibliei. De exemplu, Arius de Alexandria (320 d. Hr.) a învăţat că Isus era o creaţie. Era aceasta adevărat? Era aceasta important? Ulterior au apărut alte erori. Docetiştii au învăţat că Isus nu era uman. Modaliştii au negat Trinitatea. Gnosticii au negat întruparea lui Hristos. Din necesitate, biserica a fost forţată să se confrunte cu aceste erezii prin a proclama ortodoxia. Şi prin a face astfel, a adus condamnare asupra acestor erezii şi ereticii au devenit o realitate.

 

ARIANISMUL – Arius a învăţat că numai Dumnezeu Tatăl era etern şi prea pur şi infinit ca să apară pe pământ. Prin urmare, Dumnezeu a produs pe Hristos Fiul din nimic drept prima şi cea mai mare creaţie.

horizontal rule

 

Arianismul

 

 

Data naşterii lui Arius, preotul Nord-african al cărui nume a fost împrumutat de una din cele mai tulburătoare schisme ale creştinismului, este nesigură. El pare să se fi născut în Libia. După toate probabilităţile a fost discipolul lui Lucien din Antiohia. În timpul episcopatului lui Petru din Alexandria (300-311) Arius a fost numit diacon în acel oraş şi şi-a început furtunoasa carieră pastorală  care este cunoscută în istorie. La scurt timp a fost excomunicat pentru faptul că s-a asociat cu melitiştii, a fost repus în drepturi de Achillas, Episcop de Alexandria (311-12), şi a fost ordinat ca preot şi i-a fost oferită spre păstorire biserica din Baucalis. Undeva între anii 318 şi 323 Arius a iniţiat conflictul cu Episcopul Alexandru cu privire la natura lui Cristos. Într-o serie întreagă de sinoade obscure, s-a încercat semnarea unui armistiţiu între adepţii lui Alexandru şi cei ai lui Arius. Arius a replicat prin publicarea lucrării Thalia (a cărei existenţă ne-a fost transmisă doar prin citatele folosite de Atanasie pentru a-l combate) şi prin negarea armistiţiului. În februarie 325, Arius a fost condamnat în cadrul sinodului întrunit în Antiohia. Împăratul Constantin a intervenit în această privinţă, şi el a fost cel care a convocat primul conciliu ecumenic, Conciliul de la Niceea. Acest conciliu s-a întrunit în 20 mai, 325, şi a avut ca rezultat condamnarea lui Arius şi a învăţăturilor sale. Atanasie a fost prezent în anturajul lui Alexandru. El [Atanasie] a participat în mică măsură la discuţiile Conciliului de la Niceea, însă atunci când a devenit Episcop de Alexandria în 328, a devenit duşmanul neobosit al lui Arius şi al Arianismului şi campionul de necontestat al formulei Niceneene.

 

Ca urmare a condamnării sale, Arius a fost exilat în Ilirica. Acolo a continuat să scrie, să predea şi să se adreseze unui cerc tot mai larg de adepţi ai Arianismului din pătura politică şi eclesiastică. Undeva prin anii 332 sau 333 Constantin a stabilit contact direct cu Arius, iar în anul 335 cei doi s-au întâlnit în Nicomedia. Acolo Arius a prezentat o mărturisire de credinţă pe care Constantin a considerat-o suficient de ortodoxă pentru a permite re-analizarea cazului lui Arius. Prin urmare, ca o consecinţă a dedicării Bisericii faţă de Învierea din Ierusalim, Sinodul întrunit la Ierusalim s-a declarat în favoarea re-acceptării lui Arius în comunitate, chiar în zilele când acesta se afla pe patul său de moarte în Constantinopol. De vreme ce concepţiile Ariene erau foarte intens susţinute de mulţi episcopi activi şi de membrii ai curţii [imperiale], iar Arius însuşi încetase să joace un rol vital în controversă, moartea sa care a survenit în 335 sau 336 nu a avut nici un efect în direcţia micşorării tulburării ce avea loc în biserică. În loc să rezolve chestiunea, Conciliul de la Niceea, prin condamnarea lui Arius, a lansat o dezbatere creştină ce avea să cuprindă întregul imperiu.

 

Arius a fost un meticulos raţionalist grec. A moştenit Cristologia Logosului a Orientului, doctrină susţinută aproape pe plan universal. A lucrat în Alexandria, centrul învăţăturilor lui Origen cu privire la subordonarea Fiului faţă de Tatăl. El şi-a îmbinat această moştenire într-o Cristologie raţionalistă care a determinat năruirea echilibrului pe care Origen o menţinuse în teologia sa sub-ordinaţionistă prin insistenţa sa asupra fiinţei eterne a Fiului.

 

Rezerva faţă de erezia lui Arius şi a Arianismului provocată de simbolul şi anatemele adoptate de Conciliul de la Niceea serveşte drept principiu pentru poziţia fundamentală a lui Arius.

 

Afirmaţia Niceneană „Şi într-unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii, cel de o fiinţă cu Tată” a fost formulată tocmai pentru a nărui afirmaţia centrală a lui Arius conform căreia Dumnezeu era imuabil, unic, imposibil de cunoscut, unul absolut. Prin urmare Arienii considerau că nici o parte din Dumnezeu nu putea fi sub nici o formă comunicat sau împărtăşit cu vreo altă făptură. Afirmaţia conciliului „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut” a îndepărtat afirmaţia lui Arius că, de vreme ce Dumnezeu era imuabil şi imposibil de cunoscut, Cristos trebuie că era o făptură creată, făcut de Dumnezeu din nimic, primul fără îndoială din toată creaţia, dar parte a ei. Această afirmaţie a limitat conceptul preexistenţei lui Cristos adaptând Cristologia Logosului dominantă la Arianism. Logosul, primul născut, creat de Dumnezeu, a fost încarnat în Cristos, dar, aşa cum susţinea Arius, „a fost o vreme când el nu exista.”

 

Proclamaţia Niceneană „cel de-o fiinţă cu Tatăl” a transformat termenul homoousios drept cuvântul cheie al drept-credincioşilor [orto-docşilor]. Arianismul s-a scindat în două partide, una dintre ele considerând că Cristos era de-o fiinţă cu Tatăl (homoousios). O grupare mult mai extremă insista asupra faptului că Cristos, fiind o parte a creaţiei, nu era asemenea Tatălui în ce priveşte substanţa, [nu era de-o fiinţă cu Tatăl] (anomoios). Arius însuşi pare să fi aparţinut celei dintâi dintre partide, adică părţii mai moderate.

 

Anatemele pronunţate de conciliu au fost extinse asupra tuturor celor care susţineau că „a existat o vreme când [Fiul] nu exista”; „a existat o perioadă înainte de fiinţa Sa”; „a fost făcut din nimic”; „Fiul lui Dumnezeu este de altă fiinţă sau substanţă [decât Tatăl]”; şi „Fiul lui Dumnezeu [este] creat ca fiind supus pieirii sau schimbabil.” Ultima dintre anateme au atacat o altă afirmaţie conţinută de învăţăturile Ariene. Arius şi urmaşii săi Arieni au propovăduit faptul că Cristos a crescut, s-a schimbat, s-a maturizat în înţelegerea Sa cu privire la planul divin potrivit Scripturilor, şi prin urmare nu putea fi parte a unui Dumnezeu neschimbător. Eu nu era Dumnezeu Fiul; ci mai curând I S-a dat titlul de Fiu al lui Dumnezeu ca onoare.

 

Dacă am fi trăit în acele vremuri, ne-am fi putut gândi că Arianismul avea să prindă teren în doctrina Bisericii. Începând din vremea lui Constantin, curtea [imperială] a fost adesea de coloraţie Ariană. De cinci ori a fost trimis în exil Atanasie din Alexandria, exilări care i-au fărâmiţat îndelungul episcopat. O serie de sinoade au respins simbolul Nicenean în diferite moduri, Antiohia în 341, Arles în 353; şi în 355 Liberius din Roma şi Ossius din Cordoba au fost exilaţi, şi la numai un an mai târziu Hilary de Poitier a fost trimisă în Frigia. În anul 360 toate crezurile mai timpurii au fost desfiinţate la Constantinopol, iar termenul substanţă (ousia) a fost scos în afara legii. Fiul a fost declarat a fi simplu „precum Tatăl care L-a născut.”

 

Contraatacul ortodox asupra Arianismului a subliniat faptul că teologia Ariană L-a redus pe Cristos la un semi-zeu şi în consecinţă a reintrodus politeismul în creştinism, de vreme ce lui Cristos i se aducea închinare în rândurile Arienilor, şi la fel şi în rândurile ortodocşilor. Dar per ansamblu, cel mai consistent argument împotriva Arianismului a fost constanta deviză soteriologică a lui Atanasie că doar Dumnezeu, singurul şi adevăratul Dumnezeu Întrupat putea reconcilia şi răscumpăra omenirea căzută pentru Dumnezeul cel Sfânt. Lucrările Părinţilor Capadocieni, ale lui Bazil cel Mare, ale lui Grigore de Nisa (Nissenul), Grigore de Nazians, au fost cele care au adus rezoluţia finală care s-a dovedit în cele din urmă acceptabilă în ochii bisericii. Ei au separat conceptul de substanţă (ousia) de cel de persoană (hypostasis) şi astfel au permis apărătorilor ortodocşi ai formulei Niceneene originale şi partidului ulterior numit moderat sau semi-Arian să găsească o formulă unitară în ce priveşte înţelegerea lui Dumnezeu drept o substanţă şi trei persoane. Cristos avea prin urmare aceeaşi substanţă cu Tatăl (homoousios) dar era o persoană distinctă. Prin acest mod de a expune crezul, Conciliul de la Constantinopol din 381 a reuşit să reafirme Crezul Nicenean. Prea-cuviosul Împărat Teodosie I a trecut de partea ortodoxiei iar Arianismul a început să piardă teren în imperiu.

 

Îndelunga bătălie cu Arianismul nu avea să se sfârşească încă, pentru că Ulfilas, vestitul misionar care a lucrat în triburile Germanice acceptase mărturisirea homoeană pronunţată la Constantinopol în 360. Ulfilas a propovăduit similarităţile Fiului cu Tatăl şi totala subordonare a Duhului Sfânt [faţă de celelalte două persoane]. El i-a învăţat pe vizigoţii aflaţi la nord de Dunăre, iar ei au readus semi-Arianismul înapoi în Italia. Vandalii au fost învăţaţă de preoţi vizigoţi iar în 409 aveau să poarte aceeaşi învăţătură semi-Ariană până în Spania, traversând Pirineii. Abia spre sfârşitul celui de-al şaptelea secol a reuşit ortodoxia să absoarbă Arianismul în cele din urmă. Totuşi Arianismul a renăscut în era modernă sub forma Unitarianismului extrem, iar Martorii lui Iehova îl consideră pe Arius drept înainte-mergătorul lui C. T. Russell.

 

V. L. Walter

(Dicţionarul Evanghelic Elwell)

 

Bibliografie


J. Danielou şi H. Marrou, The Christian Centuries, [Creştinismul de-a lungul secolelor] vol. I, capitolele. 18-19;

 

J. H. Newman, The Arians of the Fourth Century, [Arienii din secolul patru];

 

R. C. Gregg and D. E. Groh, Early Arianism, [Arianismul timpuriu];

 

T. A. Kopecek, A History of Neo-Arianism, [O istorie a Neo-Arianismului]  2 volume;

 

H. M. Gwatkin, Studies in Arianism [Studii ale Arianismului];

 

E. Boularand, l'Heresie d'Arius et la foi de Nicee, [Erezia lui Arius şi crezul de la Niceea] 2 vol.

sus

horizontal rule

ORTODOXISM

Ortodoxia Răsăriteană şi Evanghelismul: Situaţia unui dialog global promiţător

Bradley Nassif, Ph.D.

 

Scopul acestui articol este de a identificat şi a descrie cele mai importante dialoguri şi schimburi ştiinţifice care au avut loc în lume în ultima decadă între tradiţiile Ortodoxiei Răsăritene şi a Evanghelismului Protestant. Ace3stea includ lucrarea societăţilor academice, a cercetătorilor individuali, a agenţiilor ecumenice, şi a organizaţiilor misionare. Anteriorii 200 de ani de istorie Ortodox-Evanghelică de dinainte de 1990, şi numărul crescut de pelerinaje personale spre Ortodoxism de către credincioşii Evanghelici din anii recenţi, vor fi atinse într-un fel general mai jos, dar sunt prea numeroase şi complexe pentru a fi trasate într-un anumit detaliu aici. Ca rezultat al acestui studiu din 1990 şi până în prezent, cititorilor sperăm că li se va oferi informaţii proaspete şi vitale asupra unui moment posibil de întorsură în relaţiile Ortodoxe şi Evanghelice din istoria modernă a bisericii. [detalii...]

horizontal rule

Puteţi citi alte articole de apologetică

pe pagina de Apologetică a Bibliotecii Misiunii Vox Dei

 

 [Apasă aici pentru detalii]

sus

horizontal rule

Ce este nou?

CHAT Creştin!

 

FORUM

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate