Arhiva Contact Despre noi Link-uri

 Apologetica

 

 

 

 

 


Calvinismul (continuare din numărul anterior)

 

Este Calvinismul biblic?

 
O examinare biblică a Calvinismului şi a învăţăturilor sale referitoare la mântuire, alegere şi predestinare

de Cooper P. Abrams al 3-lea

Este Calvinismul Biblic?


Introducere: Timp de secole, Calvinismul a fost unul dintre cele mai dezbătute subiecte alături de doctrinele alegerii şi predestinării aşa cum sunt predate de mișcarea Reformată modernă. Importanța subiectului este evidentă în faptul că el tratează direct doctrina mântuirii prin har. Aceste două doctrine sunt dezbătute pe larg de creştini profesanți care s-au împărțit ei înșiși în două tabere opuse, a „Calviniştilor” şi a „Arminianilor”. Totuşi, există un al treilea grup care este adesea trecut cu vederea. Acest grup este alcătuit din cei care nu acceptă nici una dintre aceste viziuni extreme şi respinge principiile ambelor poziții. Viziunea acestui grup va fi explicată şi arătată a fi viziunea Biblică. Domeniul acestei lucrări se va adresa doar învăţăturilor din Calvinism care este viziunea cea mai radicală şi mai nebiblică. Cei care cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu fără greșeală şi infailibil vor lua doctrinele ei în mod serios. Biblistul 1 adevărat apelează la Cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi adevărul Său în doctrinele despre predestinare şi alegere, liberul arbitru şi responsabilitatea umană. El va insista, că bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu, adevărul despre chestiune poate fi distins în mod absolut.

Pentru a înțelege problema, haideți să ne uităm la felurite poziții susținute, termenii folosiți, şi la o scurtă istorie a subiectului. Aceasta va prezenta o soluţie Biblică, ce se adresează chestiunii în mod corect şi evită extremele nebiblice deopotrivă ale Calviniştilor şi ale Arminianilor. Scopul acestei lucrări nu este de a prezenta un studiu exhaustiv al subiectului, ci mai degrabă să se adreseze părții practice a acestui sistem teologic, arătând defectele sale nebiblice pentru credinciosul normal în Isus Cristos.

Capitolul 1
Introducere în Calvinism.


Calvinismul este un sistem de teologie care este asociat cu teologul Protestant John Calvin, un francez, care mai târziu a devenit un reformator elvețian (1509-1564). Termenul „Calvinism” se referă la doctrinele şi practicile care şi-au avut originea în lucrările lui. Principiile Calvinismului modern sunt bazate în principal pe lucrarea lui clasică „Institutes of the Christian Religion” (Institutele religiei creştine, n. tr.), care a fost publicată în ediția sa finală în 1559. 2 Nu ar fi corect să afirmăm că John Calvin a dezvoltat Calvinismul modern; mai degrabă Calvinismul este bazat pe lucrarea lui şi a fost extins de urmaşii săi.

John Calvin s-a născut în Noyon, un mic oraș în Picardy, Franța în 1509. El a fost cel mai tânăr dintre patru copii, toţi băieți. Când Calvin avea doisprezece ani, tatăl său, Gerrd Cauvin (Calvin) l-a trimis la Universitatea din Paris ca să studieze teologia. A fost dorința tatălui său din vremea copilăriei lui Calvin, ca acesta să studieze teologia şi să devină preot în Biserica Romano Catolică. 3

La vârsta de doisprezece ani, în jurul anului 1520 sau 1521, Calvin şi-a început educația prin a frecventa Universitatea din Paris. El a primit licența 4 în arte şi diploma de masterat. Totuşi, între anii 1528 şi 1533, tatăl său l-a direcționat să îşi abandoneze studiile sale teologice, şi tânărul Calvin a lucrat la o mai profitabilă licență în avocatură în școlile din Bourges şi Orleans. Ulterior, Calvin şi-a terminat studiile şi a fost licențiat să practice avocatura.

Calvin a fost crescut ca un Catolic devotat, dar se pare că el a început să meargă spre Protestantism după ce a citit scrierile lui Martin Luther. Nu există nici o înregistrare a convertirii reale a lui Calvin sau a mântuirii lui, dar el a schimbat direcția studiilor sale de la justiție înapoi spre teologie în 1557. 5 Convertirea lui pare să fi constat dintr-o tranziție înceată de a deveni un Protestant cândva între 1529 sau timpuriu în 1530. 6 În scrierile lui Calvin, el accentuează tranziția lui gradată cu timpul de la Catolicism spre creştinismul Protestant mai degrabă decât un singur eveniment de convertire. El a afirmat, „Noi suntem convertiți puţin câte puţin spre Dumnezeu, şi prin etape.” 7 În mod clar, Calvin nu a acceptat convertirea ca un eveniment în viața cuiva în care acesta devine un credincios şi este la acel moment născut din nou. Mai degrabă, el a descris convertirea lui ca o evoluţie gradată spre Dumnezeu. Acest eveniment din viața lui aruncă o umbră asupra mântuirii reale a lui Calvin. Starea adevărată a inimii lui nu poate fi cunoscută, dar priviri pot fi culese din scrierile lui, şi cel mai important, din acțiunile lui în Geneva. Totuşi, ar trebui observat, că nu există nici un exemplu în Noul Testament care ar susține ideea lui a unui proces gradat al mântuirii.

Ce este clar este că, în mod gradat, Calvin s-a schimbat din a fi un Romano Catolic spre a deveni un Protestant Reformat devotat. Totuşi, a fi convertit la Protestantism nu este acelaşi lucru cu a fi cu adevărat convertit şi spiritual „născut din nou.” Reforma Protestantă a fost o reformare a Romano Catolicismului, dar aceasta nu l-a curățat de toate erorile acestuia. În realitate, Protestantismul a reținut multe dintre erorile din Romano Catolicism cum ar fi biserica universală, botezul copiilor, sacramentele, stropirea ca un mod de botez, şi biserica precum un mijloc de mântuire după cum este văzut în practica ex-comunicării. De asemenea, aceasta a continuat ideea unui stat care este sub controlul bisericii (în grade felurite), alături de un cler plătit de stat. Nu a fost niciodată în Reforma Protestantă o ruptură clară de Catolicism. Ca toate cultele şi religiile false, Protestantismul nu a fost întemeiat doar pe Biblie (Sola Scriptura), ci pe scrierile, opiniile, ideile, şi consiliile clericilor despre ceea ce învaţă Biblia sau ceea ce gândesc ei că ar fi religie corespunzătoare. Protestantismul elvețian a fost înemeiat de John Calvin şi a fost temelia Prezbiterianismului; Martin Luther, a întemeiat Luteranismul; şi Henry al şaptelea a întemeiat Anglicanismul când a rupt Anglia de Biserica Romano Catolică. Aceasta a fost aceeaşi eroare pe care Isus a condamnat-o la liderii religioși din Israel că au comis-o. Israel, de asemenea, a urmat scrierile rabinilor în Talmud, 8 în locul Torei (Vechiul Testament). Mișcarea Reformată modernă este bazată pe Institutele Religiei Creştine a lui Calvin, şi multe dintre învăţăturile din Institute nu sunt biblice.

Capitolul doi – Ce înregistrează istoria despre caracterul lui John Calvin?


Se vede uşor în scrierile lui John Calvin, că el s-a considerat a avea o chemare specială de la Dumnezeu. El a crezut că în toată viața lui el urma, cu mare dedicare, voia lui Dumnezeu şi a fost apărătorul credincios al adevărului. Ca pastor al Genevei el a văzut rolul său ca unul ce curăță orașul de imoralitatea de toate felurile. Metoda lui a fost să folosească conducerea civilă ca un braț al bisericii pentru a întemeia legi corecte şi stricte de comportament, dar de asemenea de a executa judecata şi pedepse asupra infractorilor.

Caracterul adevărat al unui om poate fi văzut în ceea ce face el, şi nu în mod necesar prin ceea ce spune el. 1 Timotei 3:1-7 afirmă clar că un om pe care Dumnezeu îl cheamă trebuie să fie un om de caracter. Calvin este lăudat ca fiind cel mai măreț dintre teologii Protestanţi, şi a lui „Institutele Religiei Creştine” este lăudată ca o mare lucrare şi o temelie a teologiei Protestante Reformate. Nu poate fi nici o neînțelegere a faptului că, Calvin a avut un mare respect şi o teamă biblică de Dumnezeu. Totuşi, extremele şi concluziile false ale acestei teologii pot fi cu siguranţă chestionate şi arătate a fi nebiblice.

Calvin şi-a bazat teologia sa aproape exclusiv pe aplicarea legii Vechiului Testament, dată Națiunii lui Israel, către creştinătate. El a ignorat multe pasaje din Noul Testament şi care afirmă clar că creştinii, în această dispensație, nu sunt sub lege. Pavel a afirmat, „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Romani 6:14) 9.

El a explicat mai departe, „Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.” (Romani 7:6) Nu poate fi nici o îndoială că, Calvin a înțeles greşit că legea a fost dată ca şi constituție a lor şi a reprezentat deopotrivă legea spirituală şi civilă pentru națiunea lui Israel. Dumnezeu niciodată nu a intenționat ca legea să se aplice literal la creştini. Principiile din spatele legilor se aplică la toate erele, şi în era noastră, principiile sunt ținute de bunăvoie de către credincioşii născuți din nou, nu din obligație, ci dintr-o iubire a lui Dumnezeu, a cuvântului Său, şi a neprihănirii. John Calvin i-a făcut pe cei despre care el a gândit că erau vrăjitoare să fie arse pe rug. Totuşi, creştinii aplică principiile din spatele zicerii lui Dumnezeu către Israel ca să nu o lase pe vrăjitoare să trăiască, prin a nu avea nimic de a face cu vrăjitoria sau cu orice lucru asociat cu ocultul. (Vezi Exod 22:18) Legea în Exod 22:18 era o lege civilă dată Națiunii lui Israel pentru a proteja poporul său de ocult. Pavel a clarificat faptul că creştinii nu trebuie să urmeze litera legii spunând, „Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.” (Romani 7:6) Apostolul a explicat mai departe, „Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.” (Romani 6:22) Vorbind despre libertatea față de jugul robiei legii pe care credinciosul o are în Cristos, Pavel a scris, „Rămâneţi, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” (Galateni 5:1) Aceste adevăr doctrinal a scăpat raționamentului lui Calvin şi el în mod incorect şi neabătut a aplicat legea civilă a lui Israel la cetățenii din Geneva.

Este folositor în înțelegerea acțiunilor lui Calvin, că fiind slujitorul senior din Geneva, a fost obsesia lui să curețe cetățenii din oraș de tot comportamentul imoral. El a gândit că aplicarea legii lui Moise era soluţia la problema comportamentului păcătos. Totuşi, privind la acțiunile lui John Calvin, se poate vedea clar că teologia lui, a fost bazată pe gândirea Augustiniană, şi a fost administrată într-un mod tiranic, răzbunător, crud, şi neiubitor. Este dificil să găsești în multele sute de cărți scrise despre John Calvin multe exemple ale lui ca fiind un om iubitor, amabil, milostiv, sau îngrijitor, sau păstor. El a condus şi a domnit peste adunarea lui şi folosind autorităţile civile a adus judecata rapidă asupra dizidenților, chiar la moarte.

În 1538, Calvin a fost forțat să părăsească Geneva datorită viziunilor sale nepopulare. Mai târziu, în 1541, el a fost invitat înapoi. La început el a fost șovăitor în a se întoarce datorită opoziției pe care a înfruntat-o. Ceea ce a provocat mintea lui a fost cei care conduceau orașul care i-au oferit beneficii avantajoase şi poziție dacă el s-ar întoarce. Orașul era în învălmășeală, şi ei i-au oferit lui Calvin o mare putere pe care el o putea exercita în această nouă funcție ca slujitor al Genevei. Scopul lor a fost să restaureze ordinea în orașul nenorocit. Această putere i-ar permite lui să, „… întemeieze disciplina şi controlul comportamentului în tot orașul.” 10 Calvin a schițat decrete clericale care au creat constituția pentru Biserica Reformată din oraşul-stat al Genevei. 11 Consistoriul, una din cele trei corpuri guvernante ale orașului, a avut jurisdicție cu privire la executarea legilor lui Calvin. Calvin a început cu seriozitate să remodeleze orașul Geneva într-un „Oraș al lui Dumnezeu.” 12 Harkness afirmă, „Era datoria Statului, gândea Calvin, să îşi folosească puterile sale – dacă este necesar, brațul său purtător de sabie – pentru a impune trăirea morală şi doctrina sănătoasă.” 13 Potrivit lui Harkness, „Înainte de moartea sa, Calvin a devenit efectiv atât dictatorul civil cât şi cel clerical din Geneva.” 14 Eroarea gravă a lui Calvin în gândire a fost că aplicând legea civilă, el ar putea schimba condiția morală a cetățenilor din Geneva. La fel precum orice încercare de a o legifera moral, aceasta a eşuat în mod jalnic. Dacă el ar fi fost cu adevărat un om al lui Dumnezeu el ar fi căutat să aducă trezirea spirituală asupra orașului prin predicarea Evangheliei mântuitoare a lui Isus Cristos ca singura cale de a schimba natura şi viața păcătosului. Când păcătosul se pocăiește de păcatele lui, Dumnezeu îi schimbă natura lui şi el devine o persoană morală şi spirituală. Calvin nu ar fi putut înțelege 2 Corinteni 5:17, care spune, „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi,” și a luat traseul îndrumat greșit pe care l-a urmărit.

Capitolul trei – Atrocitățile pentru care John Calvin a fost responsabil


Adevăratul caracter al lui Calvin poate fi văzut în ereticul Michael Servetus şi alții care au fost acuzați că au încălcat legile lui. Servetus a fost un teolog cărturar şi un renumit doctor. El a fost condamnat ca eretic deopotrivă de Biserica Romană cât şi de Protestanţi pentru respingerea de către el a Trinităţii şi a botezului copiilor. În 1531, Servetus a publicat cartea intitulată „Erori ale Trinităţii” în care el s-a referit la aceia care au crezut în Trinitate precum credința în trei Dumnezei. El şi Calvin au corespondat prin scrisori pentru o vreme, dar Servetus nu a vrut să accepte învăţăturile lui Calvin despre Trinitate. Calvin, eşuând să-l convertească pe Servetus, a devenit răzbunător şi l-a văzut ca pe duşmanul său dedicat. În 13 februarie, 1546, Calvin i-a scris prietenului său, Farel, „Dacă el (Servetus) vine (la Geneva) nu îl voi lăsa niciodată să iasă viu dacă autoritatea mea are greutate.” 15

Timp de şapte ani Calvin a căutat să-l prindă şi să-l judece pe Servetus. Când Servetus a făcut greșeala de a se întoarce la Geneva şi participând la slujbele lui Calvin el a fost recunoscut şi arestat şi supus la un proces în instanță. Calvin a scris că el ar fi sperat că verdictul din procesul lui Servetus va fi pedeapsa cu moartea. 16

Calvin şi-a obținut dorința sa şi Servetus a fost condamnat de două dintre treizeci şi opt de acuzații aduse împotriva lui. El a fost condamnat să fie ars pe rug alături de cărțile sale, şi în 27 octombrie, 1553, sentința lui a fost executată. În afara Genevei, el a fost dus pe un deal şi Nigg înregistrează că „O coroană presărată cu sulf a fost pusă pe capul său. Când vreascurile au fost aprinse, un strigăt străpungător de groază a ieşit din el. „Milă, milă!” a strigat el. Pentru mai mult de jumătate de oră agonia teribilă a continuat, căci rugul fusese făcut din lemn pe jumătate verde, care a ars încet. „Isuse, Fiul Dumnezeului veşnic, ai milă de mine,” a strigat omul chinuit din mijlocul flăcărilor…” 17 Ar trebui să fie notat că Servetus nu era un cetățean din Geneva, ci el doar vizita orașul. Astfel, evlavia direcționată greșit a lui John Calvin a pretins doar o altă victimă.

Nigg a spus despre Calvin, „El (Calvin) nu a avut abilitatea de a intra în ideile altei persoane. Mai degrabă, el a tins să decidă arbirat că astfel de idei erau inspirate diabolic… nici o cantitate de vederi-largi istorice sau umane nu pot aduce să scuzăm acțiunile lui Calvin.” 18 Aceasta ar trebui să determine orice persoană logică şi cinstită să întrebe cum ar putea fi acest om nesănătos spiritual să fie fondatorul teologiei Protestante Reformate. Cum a putut Teologia Reformată să îl țină într-o atât de mare prețuire?

Calvin, care a denunțat Romano Catolicismul pentru credințele şi practicile ei false, dădea azil refugiaților francezi față de Inchiziția din Geneva. El însuși a fost de asemenea condamnat pentru a fi ars pe rug în absență, acum conducea Inchiziția sa Reformată în Elveția.

Alte atrocități pentru care John Calvin a fost responsabil.

În februarie 1545, un om numit „Freckles” (pistruiatul, n. tr.) Dunant a fost acuzat de aplicarea ciumei veninoase către piciorul tăiat al unui om care a fost spânzurat. El a fost torturat până la moarte într-o încercare de a-l face să mărturisească. El a murit sub tortură dar nu a vrut să admită delictul de răspândire al plăgii. Trupul lui a fost târât până la mijlocul orașului şi ars. Aceasta demonstrează totala lipsă de compasiune sau orice recurs legal față de aceia care au fost acuzați sub legea lui John Calvin. În mod clar, Calvin a aprobat şi a scuzat astfel de acte teribile.

În 7 martie, 1545, doi oameni au fost executați prin ardere pe rug pentru delictul de a răspândi ciuma. Cottret a scris că „… Calvin a mijlocit uman în aceeaşi zi să țină otrăvitorii ca să nu fie forțați să lâncezească în închisoare. Consiliul a urmat această directivă fericită şi a îndemnat călăul de aici înainte să „fie mai sârguincios în tăierea mâinilor răufăcătorilor.” 19 Acțiunile lui Calvin sunt o mărturie a lipsei lui de caracter şi a simțului său amețit de compasiune.

Execuțiile au continuat neabătute şi cei care au refuzat să mărturisească au fost torturați cu dibăcie într-un fel care ar evita uciderea lor folosind un strappado. Strappado este o formă de tortură în care victima este atârnată în aer prin încheieturile cu brațele lor legate în spatele lor. În acest timp, doi oameni care au fost acuzați ca vrăjitori au fost decapitați. S-a spus că ei au compus un mandat de arestare de grăsime şi alte lucruri rele care i-au făcut pe oameni să moară. Un număr de victime au comis sinucidere pentru a sfârși tortura lor. O femeie care a fost încătușată pentru ca să o împiedice să îşi ia viața s-a aruncat afară pe o fereastră pentru a scăpa de tortură. John Calvin nu doar a trecut cu vederea, dar a aprobat acest chin superstițios hidos. În mod clar, Calvin a fost condus de o superstiție irațională care îşi are rădăcinile în păgânism.

Ultima execuție asociată cu ciuma a fost în 16 mai, 1545, în care un total de șapte bărbați şi douăzeci şi patru de femei au fost executate. O scrisoare de la Calvin atestă că 15 dintre aceste femei au fost arse pe rug. Singura preocupare a lui Calvin a fost că ciuma nu ajunsese la casa lui.

În această perioadă, un total de treizeci şi şapte de oameni au fost condamnați pentru răspândirea ciumei. Majoritatea au făcut mărturisiri, care nu este surprinzător considerând torturile teribile pe care ei au fost făcuți să le îndure. Calvin de asemenea a făcut ca treizeci şi patru de femei să fie arse pe rug după ce le-a acuzat de a fi vrăjitoare care au făcut ca ciuma să se răspândească prin Geneva în 1545. 20

În 1568, plaga s-a întors şi Calvin a scris că cincisprezece femei deja fuseseră arse şi bărbații au fost pedepsiți mai riguros. Singura preoocupare a lui Calvin în toate acestea a fost că a lui casă a fost scutită de ciumă. 21 În 23 iunie, 1547 mai multe femei au fost acuzate că au dansat, ceea ce John Calvin a interzis. Francoise Favre a fost soția prietenului său apropiat Ami Perrin care l-a adus la Geneva. Totuşi, ea a căzut în dizgrație cu curtea pentru că anul anterior ea a refuzat să mărturisească împotriva mai multora dintre prietenii ei înaintea Consistoriului. Este a refuzat din nou să mărturisească şi a stat împotriva lui Calvin. Ea a fost închisă pentru acțiunile ei de sfidare a Consistoriului şi a lui Calvin.

Sub Calvin, Anabaptiştii au fost persecutaţi cu cruzime. El i-a văzut ca duşmani ai lui, în principal pentru că ei au respins botezul copiilor şi credințele şi practicile lui nebiblice. Cottret înregistrează „Mai mulţi Anabaptişti din Olanda au fost găsiți în Geneva la acest timp. Printre aceștia erau Herman de Gerbihan şi Benoit d'Anglen, alungați în timpul iernii din 1537 cu unii dintre ucenicii lor.” 22

Un bărbat numit Jacques Gruet, care a fost un ateu mărturisit a fost acuzat că a scris un afiș împotriva lui Calvin acuzându-l de ipocrizie şi l-a spânzurat pe amvonul lui. El a fost arestat şi torturat până când a recunoscut delictul. El a fost apoi executat prin decapitare în 26 iulie, 1547 pentru că a vorbit împotriva tiranului din Geneva, John Calvin.

Aceasta şi multe alte atrocități au fost conduse sub direcția lui John Calvin şi arată clar că omul a fost un fanatic religios, un criminal, şi un ucigaș. Ceea ce face acțiunile sale atât de josnice este faptul că el comis aceste atrocități odioase în numele Dumnezeului Atotputernic şi sub steagul susținerii adevărului! Aceşti oameni nu au fost condamnați pentru delicte viabile, ci datorită superstițiilor, vorbind opiniile lor, sau susținând credințe cu care John Calvin nu a fost de acord. Judecându-l după faptele lui şi simțul său denaturat al creștinătății, descoperă faptul că, Calvin a fost lipsit cu totul de bunătate şi milă umană. Cu siguranţă, el nu a avut nici un indiciu de a avea dragostea lui Cristos în inima lui, arătând nici un fel de dragoste pentru semenul său.
 

Note de subsol:

 

1. Biblistul este unul care susține Biblia ca fiind singura autoritate pentru credinţa şi practica lui.
2. Calvin, John. Institutes of the Christian Religion, o nouă traducere de Henry Beveridge, Esq. , Kindle Locations 99-100, Kindle Edition.
3. T.H.L. Parker, John Calvin, A Biography, Philadelphia, Westminister Press, 1975, p. 13.
4. Licențiat: deținător al unui titlui academic universitar intermediar aceluia între cel de licențiat şi doctorat care a primit o licență de a practica o artă sau o profesie.
5. William J. Bouwsma, John Calvin, a Sixteen-Century Portrait, New York, Oxford Press, 1988, p. 11.
6. Parker, 22. 7.Patrick Collinson, The Reformation: A History, New York, Random House, 2003, p. 88.
8. Există două Talmuduri, Ierusalim şi Babilonian.
9. Vezi de asemenea Romani 6:15, 7:1-25; 9:31-32, 10:4-6; Galateni 5:18.
10. Robert M. Kingdon, Adultery and Divorce in Calvin’s Geneva, Cambridge, Harvard University Press, 1995, p. 10.
11. Ibid.
12. Georgia Harkness, John Calvin, The Man and His Ethics , New York, Abingdon Press, 1958, p. 21.
13. Ibid.
14. Harkness, p. 22.
15. Phillip Schaff, New Schaff-Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge, Vol. X: Reutsch - Son, Baker, Grand Rapid, 1953, p. 371.
16. Walter Nigg, The Heretics , New York, Alfred A. Knopf, Inc., 1962, p. 328.
17. Nigg, p. 327.
18. Nigg, p. 328.
19. Bernard Cottret, Calvin A Biography, Eerdmans, Grand Rapids, 2000, p. 180.
20. Selderhuis, Herman J., John Calvin A Pilgrim’s Life, Downer’s Grove, IL, InterVarity Press. 2009, p. 139-140.
21. Cottret, Kindle Locations 2315-2316
22. Ibid.
 

VA URMA
 


Înapoi ] Înainte ] [ sus ]

Abonare gratuita!

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 

HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

Copyright © 2003-2016 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate