Jurnal de Literatură biblică Volumul 111, Nr. 4, iarna 1992
Apare un consens
între învățații americani anume că ET este un text independent de sinoptice
și că a fost compilat de la jumătatea până la finalul primului secol. [[J.H.
Sieber susține poziția că nu sunt dovezi redacționale multe pentru a susține
că evangheliile noastre sinoptice au stat la baza ET. Majoritatea zicerilor
nu au această dovadă…cât despre data articolului (1988) aproape toți cei
care lucrează la ET au ajuns la concluzia că reprezintă o tradiție
independentă” (ET și NT, în Originea evangheliilor și începutul
creștinismului [ed. J. Goehring et al.; Sonoma, CA: Polebridge, 1990] 69,
70). C. Hedrick conclude: „sunt convins că prezenta versiune coptică a ET nu
a derivat din evangheliile sinoptice. Dovada duce inevitabil la această
concluzie” ("Toma și sinopticele/. țintind un consens," SecCent 7/1
[1989-90] 56); cf. și R. argumentele lui Cameron pentru independența lui
Toma în Forum 2/2 [1986] 3-39). Pentru o revizuire recentă a discuției
despre independența lui Toma, vezi S. Patterson, „ET la începutul
dezvoltării creștinismului” (Claremont, 1988). El conclude că Toma nu e
legat d vangheliile sinoptice. Materialul folosit de autorul/editorul lui
Toma nu a venit din evangheliile canonice, nici nu a fost un plan conceput
pe linii similare celor ce guvernau formația celor patru evanghelii
canonice. În acest sens, ET este considerată autonomă: în sensul primirii și
tratării tradiției lui Isus și logica internă.” (p. 147).
Pentru păreri
contrare vezi C. Blomberg, „Tradiție și Redactare în pildele ET”, în
perspectivele evangheliilor: vol. 5, Tradiția lui Isus în afara
evangheliilor (ed. David Wenham; Sheffield: JSOT Press, 1984) 177-206; și C.
Tuckett, "Toma și sinopticele," Nov. 30 (1988) 132-57. K. Snodgrass crede că
„grosul materialului pare a-și avea originea în evangheliile canonice”, prin
tradiția orală derivată din aceste evanghelii (ET, a doua ev. SecCent 7/1
[1989-90] 38). Argumentul său pare a recunoaște că nu se poate dovedi nici o
dependență literară. Pentru discuții recente pe data lui Toma, vezi J.M.
Robinson, "De la Q la ET," din Nag Hammadi, Gnosticism și creștinismul de
început (ed. C. Hedrick și R. Hodgson; Peabody, MA: Hendrickson, 1986), unde
ideea că Toma este din sec. 2 sau mai târziu este discutată și criticată; și
H. Koester, Introducere în NT: vol. 2, Istorie și literatura creștinismului
de început (Philadelphia: Fortress, 1982) 150-54. S. Patterson susține că ET
a fost scrisă în ultimele trei decade ale primului secol ("Introducere în
ET," în Q paralela Toma [ed. J. Kloppenborg et al.; Sonoma, CA: Polebridge
1990] 90). Despre Marcu și Ioan. Azi, cei preocupați cu istoria lui Isus, cu
determinarea formelor originale ale zicerilor lui Isus sau cu studiul
pildelor lui Isus se duc la ET pentru informații ca și la sinoptice.]]
Kenneth Neller a atestat recent integritatea sa: „ET coptică este o lucrare
literară completă, care stă ca un întreg. Este unită de faptul că are un
singur autor; de forma sa relativ consistentă; de conținutul său." [[K.
Neller, "Diversitate în ET: chei pentru o nouă direcție," SecCent 7/1
(1989-90)3. Eseul său oferă citate extinse din ET.]] Trebuie deci, făcute
eforturi extinse nu doar pentru a găsi pasajele paralele în ET cu
materialele canonice, ci să și înțelegem ideile și ideologia lui Toma.
În eseul următor
susțin că Isus , așa cum portretizează Toma, insistă că lumea trebuie
considerată în condiția Gen 1:1-2:4 și deci,oamenii ar trebui să se
restaureze la chipul și imaginea lui Dumnezeu. Atunci vor trăi în lumea
aceasta în odihnă și nemurire ca în ziua a șaptea a creației. Isus trebuie
înțeles, cine îl caută pe Isus, îl va găsi când starea primordială ascunsă a
lumii este găsită. Isus nu este în sine un element esențial în salvare, și
în ET, cristologia per se este activ descurajată.
I. Protologia lui Toma
În zicerea 77
din ET, Isus se declară lumina de deasupra tuturor lucrurilor. [[Gos. Thom.
77a: „Isus a spus: Eu sunt lumina de deasupra tuturor. Din mine au ieșit
toate și din mine se duc”.
ET 77b: „Despicați un lemn și sunt acolo. Ridicați o piatră și sunt acolo.”
Aceasta și alte traduceri ale ET sunt de Thomas O. Lambdin din Nag Hammadi
Codex II, 2-7 Volumul unu (ed. B. Layton; Leiden: Brill, 1989) 52-93.
ET 77b: "Despicați un lemn…. etc, este în ET 30 din POxy. 1. Aceasta
înseamnă probabil că 77b a existat independent de 77a, dar că 77a a existat
independent de 77b în ET, nu știm. Este posibil ca 77b a fost legat de 77a
și 30 din POxy 1.]] Din el, lumina primordială, iese totul și până la el
este totul. Ca și lumina, el este pretutindeni, în lemn, în piatră. Se spune
că oamenii vin din împărăție (zicerea 49), care este lumina (zicerea 50a).
[[ET 49: "Isus a spus 'binecuvântați sunt cei singuri și cei aleși, căci
veți găsi împărăția. Căci sunteți din ea, și în ea vă întoarceți.”
ET 50a: „Isus a spus: dacă ei vă întreabă: de unde ați venit? Spuneți-le:
venim din lumină, locul unde lumina a luat ființă singură și s-a stabilit și
a devenit manifestă prin imaginea lor."'"]] După ET 24 vedem pe cei ce caută
locul unde Isus se află și nu îl caută pe Isus, dar vor găsi ceea ce caută
în ei înșiși, lumina primordială, care luminează lumea când este activată.
[[ET 24: „ucenicii au spus: arată-ne locul unde te afli, deoarece trebuie să
îl căutăm. El le-a spus: cine are urechi, să audă. Este lumină în omul
luminii și el luminează lumea. Dacă nu strălucește, atunci este
întuneric.”]]
Pentru Toma, împărăția lui Dumnezeu este lumina care locuiește în oameni (ET
3, 24) și în afara lor (ET 113, 77). [[ET 113: „Isus a spus: dacă cei care
vă conduc, vă spun: vedeți, împărăția este în cer, atunci păsările cerului
vă vor precede. Dacă vă spun: este în mare, atunci peștii vă vor precede.
Împărăția este în voi și în afara voastră. Când vă veți cunoaște veți deveni
cunoscuți și veți realiza că voi sunteți fiii Tatălui cel viu. Dar dacă nu
vă cunoașteți, sunteți săraci.”]] Când oameni actualizează abilitatea
inerentă de a percepe prin lumina primordială, ei percep lumea a fi
împărăția lui Dumnezeu (ET 3, 113). [[ET 3: „ucenicii i-au zis: când va veni
împărăția? Isus a spus: nu vine dacă o așteptați. nu se va spune: uite-o. ci
împărăția este răspândită pe pământ, dar oamenii nu o văd”]]
Lumina din oameni și din afara lor există acum. Ca rezultat, celor care
caută finalul li se spune că în final (i.e., împărăția lui Dumnezeu) este
deja prezentă (ET 51, 113). Când este întrebat despre final, Isus răspunde
în termenii începutului (ET 18); când este întrebat de împărăția care va
veni, Isus răspunde în termenii împărăției care deja este aici. (ET 113).
[[ET 18: „ucenicii i-au spus lui Isus: spune-ne care va fi sfârșitul. Isus a
spus: ați descoperit începutul de căutați sfârșitul? Unde este începutul,
este sfârșitul. Binecuvântat este cel care are loc la început: el va ști
sfârșitul și nu va experimenta moartea”.]] Începutul, împărăția lui
Dumnezeu, Isus și lumina sunt termeni echivalenți, toți fiind prezenți.
ecuația începutului cu sfârșitul interpretează natura luminii din care au
ieșit toate lucrurile; este lumina primordială a începutului Genezei
(1:3-4).
Cititorul va realiza din discuția precedentă că eu caut să găsesc
echivalența între termeni, nu să descopăr distincții subtile existente. De
exemplu, zicerea 49 spune că oamenii vin din împărăție; în zicerea 50,
oamenii vin din lumină. Astfel, împărăția și lumina sunt termeni
echivalenți. Dacă Isus spune că este lumină, dacă lumina este în lume
(inclusiv oameni), dacă împărăția nu este finalul, ci începutul, atunci
distincția dintre lumină și împărăție și început este mai mult terminologică
decât reală.
Cum vom discuta
mai jos, Toma derivă din același model ca Philo – iudaismul elenic, care a
produs vocabularul prin exegeza alegorică pentru a conclude că termenul A
este echivalent cu termenul B și C. Astfel un text ce conține termenii B și
C poate fi înțeles că discută pe A chiar dacă A nu este menționat. [[C.
Blomberg scrie: „Discuția lui Davies avertizează să nu se citească această
vanghelie enigmatică prea ușor, din punct de vedere uniform Gnostic…dar
Davies trece în extrema opusă de a citi totul în lumina literaturii
Înțelepciunii evreiești, până la a echivala termenii de împărăție, lumină,
imagine și cel viu, toate cu înțelepciune.!'" ("Tradiția și redactarea
pildelor din ET, în Perspectiva evangheliei, vol. 5, Tradiția lui Isus în
afara evangheliilor [ed. David Wenham; Sheffield: JSOT Press, 1984]179). În
timp ce apăr această procedură, am dubii cî „înțelepciune” este metafora
exegetică cea mai bună; „lumină” sau „început” sunt mai potrivite, deoarece
„înțelepciune” nu este un concept specific afirmat în text. Vezi S. Davies,
ET și înțelepciunea creștină (San Francisco: Seabury/Harper & Row, 1983)
passim.]] Philo face astfel d afirmații când egalează înțelepciunea lui
Dumnezeu cu Logosul lui Dumnezeu și scrie:
„prin angajarea
multor termeni, Moise a descoperit că înțelepciunea cerească are multe nume;
începutul, imaginea, viziunea lui Dumnezeu; mai mult, "Bezalel înseamnă „în
umbra lui Dumnezeu”; dar umbra lui Dumnezeu este Logos, pe care l-a folosit
ca instrument și a creat lumea. Această umbră și reprezentare este arhetipul
altor lucruri. Așa cum Dumnezeu este modelul, chipul, imaginea, care tocmai
a fost numită umbră, la fel imaginea devine modelul altora. (Legum
allegoriae 1.43; 3.96) [[Trans. D. Winston, Philo de
Alexandria, Viața Contemplativă, uriașii și selecțiile (New York:
Paulist, 1981) 92, 101.]]
Astfel,
„începutul”, „chipul”, „viziunea lui Dumnezeu”, „reprezentarea”, „umbra”,
„înțelepciune” și „logosul” sunt termeni echivalenți. Similar, în ET,
„începutul”, „împărăția”, ”lumina” sunt termeni echivalenți; au originea
într-o tradiție de exegeză alegorică din Geneza 1 și 2. Similar, Aristobulus
scrie alegoric:
Dumnezeu care a
creat cosmosul, ne-a dat ziua a șaptea de odihnă, deoarece viața este
obositoare. Aceasta se mai poate numi și prima ziși primirea luminii
spirituale, în care toate sunt înțelese. Același lucru poate fi transferat
la înțelepciune, deoarece lumina vine din ea. [[citat din M. Hengel, Iudaism
și Elenism (2 vol.; Philadelphia: Fortress, 1974) 1. 166.]]
Ca și Philo,
Aristobulus caută să descopere sau creeze echivalențe între termeni.
Toma, ca și Ioan, lucrează de la o logică alegorică străină de modele
noastre obișnuite de gândire. Pentru Ioan, Isus este Calea, Adevărul și
Viața, Logosul și Lumina, deci aceștia sunt termeni echivalenți în
Evanghelia lui Ioan. Ideea că Isus este lumina din care ies toate de la
început, lumina care face din oameni, copii ai lui Dumnezeu (fii ai Tatălui
cel viu, ET 3) este perspectiva li Toma ca și a lui Ioan.
Să ne întoarcem la discuția locației lui Toma a împărăției la început,
zicerea 177 trebuie înțeleasă cu privire la zicerile imediat următoare: 18
și 19. [[ET 17: Isus a spus: vă voi da ce ochiul nu a văzut, urechea nu a
auzit, mâna nu a atins și ce nu a ajuns la mintea omenească.”
ET 18: citat mai sus în n. 8. ET 19a: Isus a spus: binecuvântați este cel
care a luat ființă înainte ca el să ia ființă”, ET 19b: „Dacă deveniți
ucenicii mei și ascultați cuvintele mele, aceste pietre vă vor fi martore.”
(Cf. 77b.)
ET 19c: „sunt
cinci pomi în Paradis care nu sunt tulburați vara și iarna și ale căror
frunze nu cad. Cine cunoaște acestea, nu va gusta moartea.”]]
Ceea ce nu se vedea, nu se auzea, nu se atingea, nu se gândea ,acum se văd,
conform cu zicerile 18 și 19, căci sfârșitul este începutul. O persoană care
ia locul la început va cunoaște sfârșitul și nu va gusta moartea; astfel,
începutul este o stare de a fi care se poate înțelege în prezent. Începutul
ascuns, acum se vede (zicerile 5, 6, 108). Zicerea lui Toma 17 se referă la
împărăția lui Dumnezeu în lumea fizică, o realitate experimentată vizibilă,
audibilă, tangibilă, (zicerile 3, 51, 113). Când Pavel citează un verset
paralel în zicerea 17 (1 Cor 2:7-9), el înțelege că ce este revelat a
existat de la început: „înțelepciunea ascunsă și secretă la a lui Dumnezeu,
pe care Dumnezeu a decretat-o înainte de veacuri pentru glorificarea
noastră." Similar, când 1 Ioan 1:2 face aluzie la zicerea 17, sau versetele
lui Pavel, ceea ce s-a întâmplat în prezent, este asociat cu începutul:
„ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, la ce
ne-am uitat și am atins cu mâinile, cu privire la cuvântul vieții..,”
După zicerea 24 oamenii pot actualiza lumina din ei și să vadă astfel lumea
și pe ei în termenii luminii creației. Ei vor vedea lumea în legătură cu
perfecțiunea ei de la început, stau la început (zicerea 18), și nu au nevoie
de recunoaștere ulterioară. Vor fi cunoscuți ca fii ai Tatălui viu (zicerea
3) – adică imaginea lui Dumnezeu, nu bărbat sau femeie, ci una, vor intra în
împărăția lui Dumnezeu (zicerea 22). [[comentariile găsite în mai multe
ziceri care apără unitatea sexelor care caracterizează umanitatea din Gen
1:27 și ET 22. Referiri la o cameră a nunții în zicerile 75 și 104 pot fi
referiri la această uniune primordial a sexelor. Nu sunt terenuri comune în
Toma pentru a presupune că referirile sunt la un ritual real în camera
nunții.]] Nu se cunosc ca străini în lume, ci sunt de la începutul
perfecțiunii genezei 1 (zicerea 19), și vizualizează împărăția lui Dumnezeu
pe pământ (zicerea 113).
Toma nu spune cititorilor cum să actualizeze lumina primordială din ei, ci
este echivalent cu cunoașterea de sine (zicerea 3, 67) și cu aducerea la
suprafață (zicerea 70); astfel sunt renăscuți. Dacă în zicerea 15 „unul care
nu este născut din femeie” se referă la crearea inițială a omenirii, atunci
oamenii renăscuți după chipul lui Dumnezeu nu s-ar fi născut din femeie. Ei
vor exista în contextul chipului lui Dumnezeu (zicerea 22) și în acest sens
pot fi considerați imagini ale Tatălui divin. Ei nu vor închina la ei înșiși
evident, ci la Tatăl divin, al cărui chip sunt.
O persoană care
a activat lumina primordială a devenit (s-a renăscut) ca și un copil
(zicerea 22) la vârsta de 7 zile (zicerea 4), deoarece el locuiește în ziua
a șaptea a genezei. Reflectând faptul că împărăția lui Dumnezeu este în
oameni, ca și lumina, dar și în afara oamenilor, astfel de copiii au făcut
ce este înăuntru, ca ce este în afară, și exteriorul ca interiorul, și au
ajuns la starea primordială a chipului lui Dumnezeu; acesta este sensul ET
22.
Copilul de 7 zile (zicerea 4) trăiește la început (zicerile 18, 19) în
lumina creației (zicerea 24, 77) înainte de Adam (zicerea 46) și într-un mod
superior lui Adam (zicerea 85) stând gol și fără rușine (zicerea 37; cf. Gen
2:25; 3:7). "Copiii" care au actualizat lumina și împărăția din ei și din
exteriorul lor, au înlocuit o imagine mai veche a chipului lui Dumnezeu cu
imaginea unisexuală a lui Dumnezeu.
Chipul lui Dumnezeu (Gen 1:27) există în ziua a șaptea (ET 4) primind un
domeniu unde să domnească (ET 2; Gen 1:26) peste toate creaturile, într-o
stare de odihnă (ET 2 [POxy. 654] 51, 60; Gen 2:2-3). Moartea apare la Adam,
nu la chipul lui Dumnezeu (ET 85; Gen 3:19). Compilatorul ET înțelege
primele capitole din Geneza în sensul lor comun, că sunt două creații de
umanitate primordială: chipul lui Dumnezeu din Gen 1:1-2:4, Adam creat în
2:5-3:24. Pentru primul, chipul lui Dumnezeu, nu este nici lege și nici
păcat, nimic care să necesite rugăciunea sau postul sau milostenia (ET 14,
104). Chipul lui Dumnezeu are domnia peste împărăția perfectă a lui
Dumnezeu, trăind prin lumina creației (Gen 1:3-4) într-o stare de odihnă și
nemurire.
Toma oferă o vedere a transformării creștine nu foarte diferită de vederea
pauliană. Pentru Pavel, Hristos este chipul lui Dumnezeu (cf. 2 Cor 4:4) și
al doilea Adam, care este omul din cer. El scrie că „cum omul este din
țărână, la fel sunt cei care sunt din țărână; și omul care este din cer este
la fel cei din ce.” Așa cum noi am purtat chipul omului din țărână,la fel
vom purta chipul omului ceresc” (1 Cor 15:45-49) care este Hristos, chipul
lui Dumnezeu. După autorul Colosenilor, Hristos „El este chipul Dumnezeului
celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea.” (Col 1:15). Robin
Scroggs consideră că Col 3:9-11 oferă o declarație particulară pe această
temă despre reînnoirea după chipul lui Dumnezeu.
Chipul lui
Dumnezeu este scopul înnoirii omului, iar Hristos, ca ultimul Adam, este
imaginea la care omul se va conforma. Și așa, omul nu devine imaginea lui
Hristos, ci a lui Dumnezeu, Hristos având deja acel chip. Pentru Pavel, omul
va fi restaurat într-o zi după chipul lui Dumnezeu. [[R. Scroggs, Ultimul
Adam: Studiu în Antropologia pauliană (Philadelphia: Fortress, 1966) 70.]]
Această restaurare pentru Toma este în puterea omului acum. Pavel crede că
oamenii pot și vor obține starea lui Hristos, chipul lui Dumnezeu și vor
înlocui starea lui Adam din Geneza 2 cu chiul lui Dumnezeu din Geneza 1,
ideile lui Toma și ale lui Pavel sunt similare.
Pentru Toma, lumea poate fi concepută în două feluri, din perspectiva
luminii primordiale și a începutului, sau din perspectiva zilnică. Diferența
între aceste diferențe între aceste două perspective este discutată în Toma
50a, 83 și 84. [[ET 50a: „Isus a spus: dacă vă zic: de unde ați venit,
spuneți-le: am venit din lumină, locul unde lumina a luat ființă și a
devenit manifestă”.
ET 83: „Isus a spus, 'imaginile sunt manifeste pentru oameni, dar lumina din
ele rămâne ascunsă în chipul luminii Tatălui. Va deveni manifestă, dar
chipul lui va rămâne ascuns în lumina lui”.
ET 84: Isus a spus: când vedeți asemănarea cu voi, vă bucurați. dar când
vedeți chipul care a luat ființă înainte de voi, și care nici nu a murit,
nici nu a devenit manifest, cât veți avea de îndurat.”
Citesc zicerea 83 nu „va deveni manifestă…”, ci „lumina Tatălui va fi
manifestă...." Tatăl însușii devine manifest, dar chipul lui nu devine, este
o absurditate în contextul lui Toma.]] Dine nefericire, aceste ziceri
presupun o metafizică subliminală la care se face aluzie, scurt, și care
este așa de dependentă de referințe la prenume neclare, încât certitudinea
cu privire la interpretarea lor poate fi imposibilă. Este greu de negat că
aceste ziceri se referă la o formă de Platonism în care este o realitate,
chipul unei realități și chipul acelui chip, care este evident, lumea așa
cum este ea percepută.
În zicerea 50a, 83, și 84, apare că imaginile care constituie lumea așa cum
este percepută comun sunt văzute prin imaginea luminii primordiale (sau
alternativ, imaginea luminii Tatălui). Chipul luminii primordial este lumina
soarelui nostru. A vedea în mod comun, prin lumina comună, precede vederea
luminii primordiale, care pătrunde toate lucrurile. În acest fel, lumina
Tatălui este ascunsă de imaginea luminii Tatălui.
Lumina primordială, lumina Tatălui va deveni manifestă pentru un om al
luminii (ET 24), dar chipul lui Dumnezeu, ceea ce oamenii sunt (zicerea 22,
50a, 84) nu devine manifest. Astfel, imaginea Tatălui va rămâne ascunsă de
lumina sa. Analog, imaginea oamenilor reală nu se vede; oamenii văd
reflectarea asemănării ca într-o oglindă (zicerea 84).
Omul luminii (zicerea 24) este chipul restaurat al lui Dumnezeu (zicerea
22), dar este ca prima manifest pentru lume, și Isus, omul luminii declară:
Eu sunt lumina (zicerea 77). Pentru cei care au actualizat imaginea Tatălui,
lumina primordială va fi manifestă în ei. Când ET 50a vorbește despre lumina
primordială devenind manifestă prin imaginea lor, se referă probabil la
imaginea lui Dumnezeu , oamenii percep lumina primordială și manifestă
lumina în ei.
În lumina acestei discuții, răspunsurile la întrebările din ET 50 nu sunt
foarte obscure:
--------------------------------------------------------------------------------
În primul rând „dacă vă spun de unde ați venit, spuneți-le: venim din
lumină, din locul unde lumina a luat ființă și a devenit manifestă” (zicerea
50a).
Cum toate lucrurile au venit din lumină (zicerea 77), cei care au venit din
lumină se disting nu prin originea lor, ci prin realizarea acestui fapt de
către ei. Locul în care lumina a luat ființă este Gen. 1:3. Deoarece lumina
persistă în lume, ca împărăția lui Dumnezeu, nu este nici o idee despre
căderea luminii. O persoană care este chipul restaurat ne-manifest al lui
Dumnezeu, va manifesta pentru sine lumina primordială care este peste lume
(zicerea 22, 24, 83, 84).
Lumina este forța creatoare din Toma (ET 77; Gen 1:3). Oamenii sunt creați
prin lumina Tatălui, sunt copii ai luminii, fii ai Tatălui viu (zicerea 3)
sau, echivalent, aleșii Tatălui viu. Toți oamenii sunt potențiali copii ai
lui Dumnezeu, numai cei care sunt conștienți de acest fapt sunt copiii lui
de fapt, fii aleși, etc.
--------------------------------------------------------------------------------
Trei, „dacă vă întreabă: care este semnul Tatălui în voi:, spuneți-le: este
mișcarea și repausul” (zicerea 50c).
Cele 7 zile ale genezei au început cu Duhul mișcând peste ape, continuu prin
cele 6 zile ale mișcării creației și conclude cu o zi de odihnă. Dacă starea
umanității actualizate este cea de la început – începutul este mișcare și
repaus – atunci semnul Tatălui în omenirea de acum este același.
--------------------------------------------------------------------------------
În ET 50 "ei" sunt omeni cu care creștinii lui Toma pot vorbi, posibil
convertiți la o mișcare misionară. Dar mai mult ca sigur, deoarece ucenicii
sunt chestionați în zicerile 51, 52, 53, "ei" din zicerea 50 probabil că
sunt lideri care apelează la tradiția ucenicilor. Că Toma este angajat în
dispută cu „cei care vă conduc”, este evident din zicerea 3.
Dialogul din zicerea 50 dintre oameni care își cunosc originea și cei car le
pun întrebări, de genul: de unde veniți? voi sunteți? și cer semnul tatălui
lor, este asemănător cu alte dialoguri din EV. lui Ioan. Ioan 8:12-59, de
exemplu, are astfel de afirmații „Eu sunt lumina lumii, știu de unde am
venit și unde mă duc. Dar știți voi de unde am venit și unde mă duc?” și
întrebări de genul „cine este tatăl tău? Cine ești tu?, cum poți zice: vei
fi liber?” similaritățile bine stabilite dintre Toma și Ioan trimit la o
căutare la Ioan pentru răspunsuri la enigmele lui Toma. [[Cf. R. Brown, "ET
și a patra evanghelie," NTS 9 (1962-63) 155-77; și H. Koester, "ziceri
Gnostice și tradiții controversate în Ioan 8:12-59," din Nag Hammadi,
Gnosticism și creștinism (ed. C. Hedrick și C. Hodgson; Peabody, MA:
Hendrickson, 1986) 97-100. Koester îl vede pe Ioan *:14b a fi "gnostic
patentat" și observă generala similaritate de idei în ET 49-50. Se poate
susține că dacă Ioan este gnostic, Toma este și el gnostic, dar nu văd de ce
ar fi aceasta o linie de raționament folositoare. A citi Apocrifa lui Ioan,
poate locus classicus al Gnosticismului, înseamnă să realizezi că ce fac
Toma și Ioan este diferit de Apocrifa lui Ioan.
Perspectiva lui Koester și Patterson des publicată cu privire la zicerile 49
și 50 este greșită. Ei cred că cineva poate e drept să sugereze că aceste
ziceri derivă din gândirea lumii gnostice are „crede că originea și destinul
lor este în divinitatea supremă care locuiește într-un loc ceresc, departe
de lumea rea, creația unui înger rebel sau demiurg…”și zicerea 50 vorbește
despre „memorarea parolelor” date pentru a permite creștinilor lui Toma să
urce de la limităril acestei lumi, la timpul potrivit (H. Koester,
Evanghelii vechi creștine [Philadelphia: Trinity Press, 1990]125-26; și vezi
H. Koester și S. Patterson, "ET," BibRev 6 [1990]28-39; S. Patterson, !
cititorul lui Toma [ed. J. Kloppenborg et al.; Sonoma, CA: Polebridge, 1990]
96-97; și idem, "ET și Isus istoric: Retrospectus și Prospectus," în Society
of Biblical Literature 1990 Seminar Papers [ed. D. Lull; Atlanta: Scholars
Press, 1990] 623).
Aceste idei se aplică la Apocrifa lui Ioan dar nu la ET întreagă sau
parțială. Toma îndeamnă individual să cauți și să găsești împărăția lui
Dumnezeu răspândită pe pământ (zicerea 3, 113). Cei care vin din lumină, vin
din lumină acum (zicerile 24, 77). Lumina începutului este acum aici
(zicerea 18) și referințele lui Toma la începuturi sunt consistente cu
exegeza primului secol din Geneza 1 și 2. Toma nu se referă nicăieri la
vreun demiurg sau înger rebel sau vreun loc pentru împărăție, departe de
lumea aceasta). Toma nu știe nimic de parole date și nu menționează vreo
urcare a cuiva undeva.]]
Evanghelia lui Ioan contrastează lumea aceasta cu altă lume din care vine
Isus (cf., e.g., 8:23; 17:13-19). Toma nu este dualist în acest sens. Pentru
Toma nu este nici un contrast între această lume și altă lume; Toma
contrastează această lume înțeleasă bine cu lumea care nu este înțeleasă
bine. Toma este sătul de ziceri ce contrastează condiția oamenilor care
înțeleg sau nu lumea prin lumina primordială a începutului. Cei care înțeleg
sunt plini; cei care nu înțeleg, sunt goi; (ET 28). Cei care înțeleg sunt
uniți și plini de lumină; cei care nu înțeleg sunt divizați și în întuneric
(zicerea 61). Cei care înțeleg sunt bogați (zicerea 85, 110); cei care nu
înțeleg sunt săraci (zicerea 3). Cei care beau din Isus și devin la ca Isus
(zicerea 13, 108); cei care nu înțeleg sunt beți și nu sunt atenți la Isus
(zicerea 28).
ET 28 afirmă că toți oamenii sunt orbi și goi și beți inițial, dar zicerea
77 afirmă că totul iese din lumină. Toma nu presupune că unii individual au
lumină în ei, în timp ce alții nu au, sau că unii oameni derivă din lumină
în timp ce alții nu, sau că unii se nasc în sărăcie, goi, iar alții bogați
și plini. Cu privire la începuturi, toți se nasc din bogăție și putere
(zicerea 85). Cu privire la starea lor obișnuită în lume, toți se nasc goi
și săraci (zicerea 3, 28). Toți se nasc în aceeași stare; sunt diferențiați
de ceea ce realizează ei înșiși că sunt. Fie că sunt după chipul și
asemănarea lui Dumnezeu ca la început și astfel, în împărăție, fie nu sunt,
depinde de starea lor de conștiență a ceea e este în ei și în afara lor.
Cei care obțin excelența recomandată de Toma sunt oameni care trăiesc din
cel viu, nemuritori (zicerile 11, 111), iar ei care nu o obțin trăiesc cu
morții și vor muri (zicerea 7? 11, 60, 87). [[ET 11: Isus a spus 'cerul va
trece și ce este deasupra va trece. Morții nu sunt vii, vii nu vor muri. În
zilele când consumați ce este mort, ați făcut să fie viu. Când veniți în
lumină, ce veți face? În ziua când erați una, ați devenit doi. Când ați
devenit doi, ce veți face?'" (vezi zicerea 22: „faceți din doi unul…și ce
este sus, ca ce este jos..apoi intrați în împărăție].")
ET 111: „Isus a spus: cerurile se vor face sul în prezența ta. și cel care
trăiește din cel viu, nu va vedea moartea. Isus a spus: cine se regăsește,
este superior lumii. [accentuat.]] Tema aceasta este ciudată pentru Toma la
începutul scrierilor creștine. Reiese din observația că oamenii nu mănâncă
animale vii, ci moarte (zicerea 60), o observație contrast cu posibilitatea
de a mânca ce este viu, ceea ce ar însemna să trăiești din ce trăiește, nu
din animale moarte (zicerea 111).
În ET 11 și 111 vedem transformarea lui Toma a ceea ce era inițial o
afirmație scatologică; pentru Toma fac referire la evenimente ce vor avea
loc în prezența ta, când te regăsești și ajungi să locuiești în lumina
împărăției. La fel ca lumina, (zicerea 24), și împărăția este în interior și
în exterior (zicerile 3, 22), sus și jos (zicerea 22). Deci, când un om al
luminii descoperă împărăția din el, este superior lumii înțelese anterior,
lume care pentru el a trecut acum. Ideea de a trăi din ce este viu trebuie
înțeleasă în lumina acestor principii. Cine recunoaște lumea, în sensul lui
Toma, lumea pătrunsă de lumina primordială a împărăției lui Dumnezeu,
găsește trupul (zicerea 80) și cei care găsesc trupul sunt recomandați: sunt
superiori lumii comune. Dar ce trup găsesc? Dacă este vorba despre trupul
viu, din care trebuie să trăiască. [[această concepție este poate legată de
ideea Stoică despre lume, ca un trup al divinității, idee reflectată în
imnul pre-Paulian, citat în Col 1:18; vezi E. Lohse, Coloseni și Filimon
(Philadelphia: Fortress, 1971) 53-54.
ET 56 este o alterare scribală a zicerii 80, cuvântul ptoma înlocuind soma.
Zicerea 87 critică mâncatul animalelor moarte (normal); zicerea 112 este o
reiterare a lui 87, care a fost alterată prin substituirea termenului
„suflet” cu o reiterarea „cărnii”. Zicerile 11 și 111 sunt probabil
expansiuni redacționale ale aceleiași ziceri tradiționale, ca și Marcu
13:31; Matei 5:18; Luca 16:17.]] În ET 77, a discerne lumina di lume
înseamnă a-l discerne pe Isus; dacă Isus este cel viu, a vedea lumina din
lume ar fi să vezi trupul celui viu (zicerea 52, 59). Cum voi discuta mai
jos, Toma nu apără căutarea de către oameni a lui Isus ca persoană, nu
trupul lui Isus, că oamenii care îl caută pe Isus, ar trebui să caute lumina
și împărăția lui Dumnezeu. A găsi trupul lui Isus, cel viu, și a trăi din
el, înseamnă să găsești lumina lumii și să trăiești în ea. Dacă nu este
anacronic să aștepți ca oamenii să ia aminte la Isus cel istoric, zicerea 59
presupune ca „tu să iei aminte la cel viu cât ești viu, ca să nu mori și să
cauți să-l vezi și să nu poți.”. Deci, cel viu poate fi recunoscut în timpul
vieții în lume, și cine face aceasta va trăi din cel viu, cum spune zicerea
111. [[nu este nici o idee în Toma despre un Hristos înviat și idei extrase
din conceptul găsit în alte texte NT și deci ne-aplicabile.]]
Pentru ET, lumina prin care Dumnezeu a creat lumea persistă în lume și în
oameni. Cei care sunt conștienți de ea, trăiesc acum în ziua a șaptea a
Genezei. Cei care nu sunt conștienți, trăiesc în starea în care s-au născut,
stare care conduce umanitatea din timpuri istorice, de la Adam (zicerea 85)
până la Ioan Botezătorul (zicerea 46) și deci, dacă cineva eșuează să
actualizeze posibilitatea de a scoate ce este inerent în sine, moare
(zicerea 70).
În concordanță, lumea poate fi văzută din două perspective, din perspectiva
începutului sau din perspectiva comună. Nu se pot ace ambele logic și
simultan. Deci, „cine găsește lumea și devine bogat” nu mai este sărac, și
înțelege lumea ca pe împărăția lui Dumnezeu și păstrează o stare inițială de
putere și sănătate (zicerea 85), bogăție echivalată de zicerea 29 cu Duhul.
Acesta trebuie să renunțe la lumea sărăciei (zicerea 110). Nu poți avea
ambele căi.
Gradul în care această renunțare guvernează comportamentul social este
discutabil. „Dacă nu postiți în ceea ce privește lumea, nu veți găsi
împărăția” (zicerea 27) probabil apără evitarea perspectivei comune cu
privire la lume în favoarea perspectivei preferate. Dacă postul este
intelectual, înseamnă că cineva nu poate avea două perspective
contradictorii simultan. Cu alte cuvinte, lumea nu poate fi înțeleasă ca
fiind împărăția, și în același timp, nu este împărăția. Deoarece postul de
mâncare este dezaprobat de două ori (zicerea 14, 104) și nici o praxis
ascetică nu este recomandată, dar postul cu privire la lume nu trebuie
considerat ascetism.
Deci, Toma prezintă un dualism de perspective și îndeamnă oamenii să caute
și să găsească o nouă vedere despre lume, o vedere apărată de Isus însușii
și întrupată de El. cu privire la lume, în starea ei perfectă, împărăția
cerului este considerată a fi deasupra, acea concepție despre lume trebuie
aplicată lumii de jos: „faceți ce este sus, ca ce este jos” (zicerea 22).
Totuși împărăția nu este un loc deasupra (zicerea 3) ci un timp primordial,
un timp ce persistă în prezent. Toate lucrurile, toți oamenii au venit de
acolo, căci au fost create cum este specificat în Geneza 1:1-2:4. Toți se
pot întoarce acolo acum, actualizând lumina primordială din ei și văzând-o
cum se răspândește în lume, făcând interiorul ca exteriorul și viceversa
(zicerea 22). Pentru a se întoarce la împărăție, cineva rămâne pe pământ,
dar cu o concepție alterată despre ea. Tema unei întoarceri restauratoare la
timpul originii primordiale mitice este desigur o temă întâlnită adesea la
religia din lume.
II. Cristologia lui Toma
ET nu definește rolul lui Isus în terminologie cristologică. Puține ziceri
îl discută pe Isus direct. Totuși se poate găsi cristologia luminii în
zicerea 77 și cristologia înțelepciunii în zicerea 28. Acestea sunt
perspective compatibile, dar nu sunt intenția primară a lui Toma să le
prezinte (contrast, de exemplu, EV. Ioan). Isus oferă și validează
perspectiva cu privire la lume și umanitate, susținută de Toma, a cărui
prezentare este prima intenție a lui Toma. Când oamenii îi cer lui Isus să
le spună cine este, ca ei să creadă, răspunsul Lui le transferă grija la
ceea e este înaintea lor și la recunoașterea naturii timpului prezent
(zicerea 91). Mesajul lui Isus despre Împărăția lui Dumnezeu este
preocuparea lui Toma, nu mesajul lui Isus despre Isus.
Desigur, cineva poate crede, din repetarea sintagmei „Isus a spus” din ET că
prin informațiile date de El, Isus a făcut posibilă realizarea împărăției.
Dar pentru Toma, înțelegerea cuvintelor lui Isus nu este în sine; fiecare
trebuie să adopte perspectiva pe care o susține. Deci, în timp ce este
adevărat prima facie că Isus trebuie cunoscut prin cuvintele Sale, este
trivial; Isus trebuie cunoscut prin împlinirea poruncilor Lui. Oamenii caută
și găsesc prin eforturi proprii, eforturi ce includ dar nu se limitează la
interpretarea potrivită a zicerilor lui Isus.
Până aici, Isus se poate identifica cu împărăția sub aspectul luminii
(zicerea 77), cunoașterea despre Isus permite descoperirea împărăției și
vice versa. Cunoașterea adecvată a lui Isus separat de descoperirea
împărăției este imposibilă.
A vedea prin lumină înseamnă a vedea lumina în toate lucrurile, a vedea pe
Isus, care este lumina, în toate lucrurile. Lumina din interiorul cuiva și
lumina din afara lui sunt aceeași, și o persoană are o vede este „om al
luminii” (zicerea 24). Deci afirmația cea mai cristologică a lui Toma„Isus a
spus: Eu sunt lumina… (zicerea 77) nu este poate exclusivă la Isus; oricine
vede lumina și împărăția în interior și exterior, este fiul Tatălui cel viu
(zicerea 3) ași imaginea unisexuală a lui Dumnezeu (zicerea 22). [[că omul
primordial este copilul lui Dumnezeu, este atestat în Luca 3:38.]]
Isus este mai puțin revelatorul decât revelația, mai puțin apărătorul unui
mod de cunoaștere, decât cunoașterea însăși. Conform ET 13, ucenicul Toma,
care înțelege evident corect, este echivalent cu Isus, nu este subordonat.
Isus declară lui Toma că nu este stăpânul lui, deoarece „ai băut, te-ai
umplut cu izvorul pe care ți l-am dat”. ET 108 folosește motivul „Isus a
spus: cine va bea din gura mea, va deveni ca mine. Eu voi deveni ca el, și
lucrurile ascunse, i se vor descoperi”. A bea din gura lui Isus poate să
însemne a înțelege cuvintele Lui (zicerea 1, 2), dar o astfel de înțelegere
nu este suficientă în sine. Trebuie înțeleasă împărăția din interior și de
pe pământ, lumina din interior și din afară; și astfel se stă la începuturi.
În contextul lui Toma tema băuturii din gura lui Isus pare a implica faptul
că Isus este o fântână de înțelepciune, ale cărui ziceri înțelepte, când
sunt corect interpretate și înțelese (zicerea 1), duc la echivalarea cuiva
cu el. cine învață înțelepciunea de la înțelepți, devine înțelept. Dar este
o problemă cu această abordare; ET 13 oferă ca răspuns al lui Matei, la
întrebarea lui Isus „spuneți-mi ca cine sunt” următorul răspuns greșit:
„ești ca un filozof înțelept”sau „ești ca un iubitor de înțelepciune”.
[[Simon Petru răspunde greșit (zicerea 13) „ești ca un aggelos,” adică
înger. Dar se traduce mai bine ca mesager, în sensul de mesager profetic,
vezi Marcu 1:2, și cf. Marcu 8:28ff, un pasaj paralel cu ET 13, unde se
spune că poporul credea în mod greși că Isus este un alt profet.]] Dacă Toma
contrazice o astfel de explicație, trebuie să fim atenți în a o avansa.
Este o cale alternativă de înțelegere a temei: a bea înseamnă a primi Duhul
Sfânt. După Ioan 7:37b-39a: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să
bea.
38 Cine crede în
Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”
39 Spunea
cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede
în El.” Referința biblică este probabil la Isaia 44:3 „Căci voi turna ape
peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste
sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale,”. Pavel se referă la
a bea ca metaforă pentru primirea Duhului (1 Cor 12:13), și enigmatic la a
bea din Hristos prin botez (1 Cor 10:2-4). În Efeseni 5:18, ca zicerea 13,
umplerea (prezumabil sobria ebrietas) este considerată o metaforă
acceptabilă pentru posesia Duhului Sfânt. ET 13 și 108, luate împreună, par
a implica primirea de către Toma a Duhului de la Isus nu doar a cuvintelor
înțelepte. [[Pavel se referă la circumcizia spirituală (Rom 2:29) ca o
reminiscență la referirea la adevărata circumcizie în Duh, din ET 53. Dacă
duhul descris de Toma ca „marea bogăție din această sărăcie” (zicerea 29)
trebuie înțeles ca spiritul uman, sau cel divin este neclar; dar deoarece
termenul spirit este folosit aici echivalent cu termenul bogăție, probabil
că se referă la spiritul divin. Vezi B. Gartner, Teologia ET (New York:
Harper & Brothers, 1961) pentru conexiuni interesante între ET 13, 108 și
Odele lui Solomon cu privire la gura Domnului, fântâna cu apă vie, apa
Duhului și umplerea.
Ideea de a
actualiza o lumină primordială inerentă poate fi văzută diferit de ideea de
a primi Duhul Sfânt, dar probabil că prima este starea pentru primirea cu
succes a Duhului. Deoarece Duhul este prezent din vremuri primordiale (Gen
1:2) Duhul va fi un aspect al stării cuiva care concepe existența proprie cu
referire la acea vreme.
Este comun în creștinismul de început ca o persoană care a primit Duhul să
aibă revelația lucrurilor ascunse (vezi, e.g., 1 Cor 2:10-13 [1 Cor 2:9//ET
17]; Ioan 14:26). Această persoană este ca Isus (Ioan 14:12-17) sau se poate
identifica cu Isus (ET 108; cf. Gal 2:20). ET 13 și 108 par a afirma că prin
posesia aceluiași Duh, indivizii devin echivalenți sau identificați cu Isus.
La acea vreme lucrurile ascunse, vor fi revelate. (zicerea 108).
În ET 5, 6 tema lucrurilor ascunse care sunt revelate este la timpul viitor,
cu referire la ucenicii care întreabă despre post și rugăciune și milostenie
și dietă. Dar întrebările specifice nu primesc răspuns„nu mințiți, nu faceți
ce urâți, deoarece toate lucrurile sunt descoperite înaintea cerului. Nimic
ascuns nu va rămâne nedescoperit și nimic acoperit nu va rămâne
nedescoperit. [[Matei știa probabil ET 6 (cf. Mat 6:1-8, 16-18); sfaturile
sale cu privire la milostenie, post, rugăciune spun că nu trebuie să minți,
să fii ipocrit, ci să dai milostenie, să te rogi, să postești în secret;
căci ce este ascuns este de fapt descoperit înaintea lui Dumnezeu. Sfaturile
lui Matei erau cu privire la secretul practicii, deci cei care le făceau se
presupunea că nu le făceau. Poate Matei cunoștea creștini care negau că fac
aceste lucruri, după poruncile ET 14a, dar Matei presupunea că negarea lor
reiese din modestie.]]
Ulterior în text, aceste întrebări primesc răspuns direct. În ET 13, Toma,
dovedind lui Isus că îi este echivalent, sau că nu îl mai privește pe Isus
ca stăpân, primește de la Isus zicerile misterioase, care dacă ar fi auzite,
oamenii ar arunca cu pietre în vorbitor pentru blasfemie. Ceilalți ucenici
nu le aud, dar știm ce sunt. Sunt primele trei porunci ale ET 14: nu
postiți, nu vă rugați, nu dați milostenie. (se pot separa primele 3
afirmații din ET 14a de zicerile paralele sinoptice cu privire la mâncare,
care urmează. Dacă zicerile 14b și 14c pot fi sumarizate la „nu țineți Tora
cu privire la mâncare”, atunci poate zicerile 14a, 14b, 14c sunt cele trei
ziceri misterioase, concepute de redactorul final al lui Toma. Cred că
zicerile tradiționale din ET 14a au stat singure după concluzia finală din
zicerea 13.]] din perspectiva lui Toma, o persoană care stă la început, care
este chipul lui Dumnezeu, nu are nevoie să facă aceste lucruri, deoarece
acea persoană trăiește anterior păcatului (zicerile 18, 19) și astfel,
anterior nevoii de ispășire pentru păcat (zicerea 104). Acesta sunt
răspunsurile căutate de ucenici (z.6) dar nu meritau a fi găsite.
Implicațiile ET 14a sunt surprinzător pauline: „dacă postiți, ridicați
păcatul vostru; dacă vă rugați, veți fi condamnați, dacă faceți milostenie,
vă veți răni duhul” (z. 14a). [[nu trebuie presupus că folosirea termenului
de Spirit la plural implică faptul că fiecare persoană are un Spirit
diferit, nici la 1 Ioan 4:2. Referirea lui Toma la "tăierea împrejur a
inimii” în z. 53 dovedește o concepție unitară. În biserica primară,
întrebarea pluralității sau unității Spiritului nu a fost stabilită; Pavel
insistă pe unitatea Spiritului lui Dumnezeu (cf. 1 Cor 12:4-11) în scrierea
pentru o congregație unde ideea de pluralitate a Spiritului de la Dumnezeu
poate fi predominantă.]] Dacă oamenii au primit Spiritul, care este sensul
motivului de a bea din Isus și care stă la baza căderii, a legii, atunci a
accepta necesitatea obligațiilor religioase este un act contradictoriu
stării lor primordiale. Pentru Toma și poate pentru Pavel, a accepta
necesitatea supunerii față de cerințele religioase va da naștere la păcat.
Adică, cei care nu au păcat, să se poarte în conformitate.
Dacă Toma conclude că cei care au primit Duhul sunt în starea de început și
Pavel concepe starea noii creații ca fiind restabilirea primei creații,
atunci ambii au teren comun. Nici Toma și nici Pavel cei care sunt în starea
chipului lui Dumnezeu nu sunt supuși legii. [["dacă nu postești cu privire
la lume, nu vei găsi împărăția. Dacă nu ții Sabatul, nu vei vedea pe Tatăl"
(ET 27) se referă la Gen 2:2-3, care este starea timpului primordial nu o
poruncă. Postul cu privire la lume se referă la necesitatea de a concepe
lumea ca fiind în starea timpului primordial (Sabat) nu a concepe în mod
normal aceasta. Nu postul în sensul de ascetism (z. 14, 104).]]
Pavel poate contrazice în 1 Cor. Anumite persoane care au perspectiva lui
Toma. [[Vezi Davies, Christian Wisdom, 138-45; ș Patterson, Q Thomas Reader,
112-14.]] Desigur, crucificarea este crucială la Pavel și irelevantă la Toma
și împărăția este viitoare la Pavel și prezentă la Toma. Dar chiar și aceste
diferențe substanțiale nu trebuie să diminueze punctele comune dintre ei.
Ambii pot fi de acord că împărăția lui Dumnezeu este stabilirea în lume a
chipului lui Dumnezeu în timpuri primordiale și aceasta nu este o chestiune
minoră.
Întoarcerea la considerațiile cristologiei lui Toma, arată că preocupările
specific cristologice sunt identificate cu ucenicii lui Isus. ET 24 prezintă
ucenicii întrebând despre locul lui Isus; răspunsul atrage atenția asupra
luminii din oameni și din lume. În ET 37, ucenicii caută revelația lui Isus;
răspunsul trece atenția la necesitatea oamenilor de a acționa pentru a vedea
Fiul, care în contextul z. 3, se referă la descoperirea propriei lor naturi.
Ucenicii din
Toma, cu excepția lui Iacov, care poate nu este ucenic, în z. 12 și Toma în
z. 13, sunt exemple de oameni care înțeleg greșit (z. 3?, 18, 22, 37, 51,
52, 91?, 113).
Deci, ET 21
oferă răspunsul lui Isus la întrebarea ca cine sunt ucenicii tăi?, implică
un răspuns la întrebarea ca cine sunt cei care nu înțeleg? Sunt ca niște
copii, ca niște bebeluși (z. 22), de șapte zile (z. 4). Ucenicii sunt copii
în ET 21 care în z. 22 sunt informați că trebuie să devină copiii.
Proprietarul câmpului din z. 21 trebuie deci să fie unul care înțelege
corect („să fie între voi un om care înțelege"), căci c este al lui, i-a
fost furat de către copii. ET 21 continuă cu un avertisment dublu împotriva
hoților: proprietarul câmpului nu este hoțul, copiii(ucenicii), sunt și
proprietarul va culege roadele. Posibil că trebuie să ne imaginăm copiii
care pretind că au un câmp ce nu este al lor. [[ET 37 se referă afirmativ la
dezbrăcare și pare similar cu z. 22. Poate sunt variante ale aceluiași
original, dar contextele sunt opuse și nu trebuie sărit la concluzia că cele
două reiterează o singură temă.]]
După ET 21,
ucenicii lui Isus trebuie priviți ca hoți, dar hoți a ce? Alte referințe la
ucenici sunt împotriva punctului lor inacurat de vedere, ei sunt hoții
mesajului lui Isus, substituindu-l cu concepții false despre Isus (z.13) și
inducând în eroare anticiparea unei împărății viitoare (z. 18, 113), posibil
cu locația acum în ceruri sau peste mări (z.3).
Toma cunoaște
evident tradițiile cristocentrice escatologice purtate în numele ucenicilor
lui Isus și caută să submineze acele tradiții prin pasaje corective de
întrebare-răspuns. ET 51 oferă un exemplu clar: „ucenicii i-au spus când
vine odihna morților și lumea nouă? El le-a spus: ce căutați voi, a venit
deja, dar nu le recunoașteți.'" Investigarea ulterioară cristologică a
versetelor este condamnată în z. 52. În ET 91 când vor să știe cine este
Isus, sunt încurajați să știe ce este în fața lor și natura timpului
prezent. Descoperirea adevăratei naturi a lumii și a sinelui este un scop
recomandat de Toma. Aceasta evident duce la descoperirea lui Isus, dar nu
este scop în sine.
În ET, Isus inițiază o nouă posibilitate pentru umanitate (z. 17, 46). El
este înțelepciunea întrupată (z. 28) și lumina lucrurilor viitoare (z. 77).
Poate este unic așa, cum z.28 și 77 sugerează, dar este cu siguranță primul
dintre cei ce vor urma, z. 13 și 108.noamenii pot actualiza lumina, înțelege
împărăția, restaura chipul lui Dumnezeu, cunoaște pe sine ca fii ai Tatălui
viu, pot locui la început. Ca rezultat, cum vor fi diferiți ei care au
realizat aceste lucruri de Isus este greu de înțeles, dar problema nu este
unică la Toma. Cum cei care sunt una în Hristos, au mintea, Duhul, trupul,
viața și moartea lui Hristos sunt diferiți de Hristos, este greu de înțeles
și la Pavel.
De aceea evangheliile canonice se axează pe cristologie, la Toma acest lucru
este secundar. Dacă cineva se descoperă pe sine că posedă lumina și că este
chipul lui Dumnezeu, îl descoperă și pe Isus. Căutarea de a determina pe
Isus este diferită de cea a sinelui și nu are mai mult succes decât căutarea
luminii față de iluminarea proprie în lume.
Perspectivele ET discutate mai sus pot fi sumarizate:
Lumina eternă a Genezei prin care lumea a fost creată persistă în lume și în
oameni.
Isus a venit fizic și a informat oamenii de posibilitatea actualizării
luminii.
Oamenii care actualizează lumina proprie percep lumea și pe sine ca fiind în
starea de început a celor 7 zile.
Astfel de oameni sunt în starea primordială unisexuală de odihnă nemuritoare
și domnie, chipul lui Dumnezeu anterior cerințelor religioase.
Sunt ca Isus și trăiesc în împărăția lui Dumnezeu.
III. Mediul
intelectual al lui Toma.
Deși este
important de știut cum și până unde perspectivele lui Toma se corelează cu
perspectivele contemporane, nu este scopul meu să le investighez, acum. O
varietate de corelații îmi vin în minte. Robin Scroggs observă că ideea unui
final care este întoarcerea la început era cunoscută în primul secol.
Mulți
apocaliptici consideră lumea viitoare nu o domnie simplă mesianică umană, pe
pământ, în ordinea istorică veche. Noi idei despre lumea trans-istorică
viitoare duc la idei noi despre antropologia escatologică; dar dacă această
antropologie trebuie echivalată cu intenția inițială a lui Dumnezeu pentru
om, atunci Adam trebuie să fi existat ca voință binecuvântată, undeva în
viitor.
Urzeit
echivalează Endzeit, și portretul primelor influențează descrierea
ultimelor. [[Scroggs,
Last
Adam,24-25.]]
În opinia lui
Scroggs, Pavel împărtășește perspectiva: „Pavel presupune [1 Cor. 7:31]
diviziunea evreiască de bază în două eoane, această epocă și cea viitoare.
Dar deoarece lumea viitoare este o creație nouă, este aparent că Pavela
acceptat formularea Urzeit-Endzeit caracteristică zilei." [[Ibid., 62.]]
Compilatorul lui Toma gândea în termeni de Urzeit-Endzeit similar cu
formularea ce a influențat gândirea pauliană. În contrast cu Pavel, care
menține o orientare viitoare, perspectiva lui Toma este escatologie
actualizată (sau realizată). Ceea ce unii apocaliptici au presupus adevărat
în zilele lui Mesia, că vii vor lua starea lui Adam înainte de cădere, este
adevărat la Toma acum.
Deși Toma acceptă formularea Urzeit-Endzeit (este afirmat clar în z. 18), nu
este scopul lui Toma de a defini starea aceasta ideală. O definiție clasică
a stării existente în Geneza 1:1-2:4, și Toma anticipează evident că
cititorii vor fi familiari cu ea.
O altă conexiune cu perspectivele contemporane sunt ideile întâlnite în Toma
și gândurile lui Philo din Alexandria. A susține ca Toma că lumea a fost
creată prin lumina începutului, de la care nimic nu s-a alterat și prin care
mintea umană poate înțelege adevărata sa natură ca și chip al lui Dumnezeu,
înseamnă să vorbim într-o manieră similară cu Philo, pentru care relația
apropiată a acelei lumini și logosul era evidentă. Similar, Toma și Philo
par a avea aceeași perspectivă că esența lui Dumnezeu rămâne ascunsă, dar se
poate înțelege ca o imagine în universul inteligibil.
Thomas Tobin notează că Philo crede că „lumina invizibilă și inteligibilă a
luat ființă ca un chip al cuvântului divin.” și conclude că lumina
inteligibilă este asociată cu logosul divin; este chipul acelui logos.”
[[T.H. Tobin, "Prologuul lui Ioan și speculațiile iudaice eleniste," CBQ 52
(1990) 263.]] El observă că astfel de speculații apar din iudaismul elenic:
Imnul din Prolog
[Ev. Ioan], ca Philo din
Alexandria, era
parte a a lumii largi de interpretări a speculațiilor evreiești elenistice
din textele biblice. Tradiția dezvoltată prin interpretări succesive, dar
similare ale acelorași texte biblice din Gen. 1-2. Datorită acestui fapt,
ambii [autorul Prologului și Philo] au folosit logosul ca și concept
central; ambii au înțeles funcția cosmologică a logosului ca instrument prin
care Dumnezeu a creat universul; ambii au văzut logosul ca bază a luminii și
a vieții în contrast cu întunericul; ambii au atribuit logosului o funcție
anagogică ca mijlocul prin care oamenii au devenit copii ai lui Dumnezeu.
[[Ibid., 268.]]
Aceste
observații sunt aplicabile la ET. termenul lumină în ET ca echivalent cu
logosul ne arată că Toma interpretează Gen. 1-2 la fel ca Philo și autorul
prologului. Lumina este termenul din geneza, folosit la descrierea
începutului începuturilor. Primordialitatea termenului logos presupune
considerații filozofice speculative ale textului din geneza. În prima zi
există doar lumina și din perspectiva lui Toma, acea lumină nu pleacă
niciodată. Z.24 și 77, exprimate în termenii logosului, declară că logosul
este forma din care ies toate lucrurile și la care ajung toate formele.
Logosul este imanent în lume și în om. Prin logosul din el, cineva înțelege
logosul din lume (z. 3, 22) și poate fi copil al lui Dumnezeu (z. 3).
Philo a conceput despre logosul lui Dumnezeu în relație cu lumina, folosirea
luminii de către Toma ca și categorie primară a exegezei genezei nu este o
invenție nouă. [[Vezi E.R. Goodenough, By Light, Light: ev. mistică a
iudaismului elenistic (Amsterdam: Philo Press, 1969).]] dar pentru că Toma
este o colecție scurtă e ziceri diverse ca vocabular și origine, întrebarea
dacă lumina lui Toma este logosul sau o reflexie a lui poate să nu urmeze. O
problemă similară există la Ioan. Dacă Isus este logosul și Isus este
lumina, întrebarea dacă logosul trebuie sau nu echivalat cu lumina sau
considerat baza luminii nu se poate răspunde. Propunerile filozofilor pot
semăna uneori cu formulările evangheliștilor, dar nu pot fi analizate la
fel.
Afirmațiile
aplicabile lui Toma, Ernst Kasemann scrie despre legătura dintre escatologie
și protologie în Ev. Ioan:
Slava lui Isus,
dragostea, alegerea sunt arătat prin faptul că aduce lumea înapoi la starea
creației și că Cuvântul Lui ne cheamă să rămânem creația renăscută. Am
afirmat anterior că în ev noastră, escatologia s-a transformat în
protologie. Acum înțelegem motivul și necesitatea acestei schimbări, anume,
ultima creație duce la prima. [[E. Kasemann, The Testament of Jesus
(Philadelphia:
Fortress, 1968) 51.]]
Toma afirmă
lumea protologic înțeleasă ca pe o reflecție a cerului, în care lumina care
este împărăția lui Dumnezeu există. Kasemann trage concluzii similare din
Ev. Ioan:
Ioan, cu mesajul
revelatorului care a venit și care este una cu Tatăl, pune comunitatea în
situația despre care vorbește primul lui verset, starea începutului, unde
Cuvântul lui Dumnzeu a venit și a chemat lumea din întuneric la lumină și
viață…. comunitatea di cuvânt trăielte și există din locul dat ei în
prezența Creatorului și din experiențele sale noi despre prima zi a vieții.
[[Ibid., 53.]]
Deși perspectiva
lui Ioan diferă în anumite aspecte de cea a lui Toma, Ioan este mult mai
critologizat. Toma poate fi și un txt dinlista comunității creștine, care
într-o decadă ulterioară a produs Ev. Ioan. [[vezi Davies, Christian Wisdom,
106-16.]]
Am susținut
anterior că ET trebuie văzută a un text derivat din înțelepciunea tradiției.
[[Ibid.]] Aceasta este poziția mea și J.D. Crossan a concluzionat-o: „ET
este înțelepciunea teologiei iudaice după ce a auzit mesajul lui Isus despre
împărăția lui Dumnezeu” [[J.D. Crossan, Patru alte evanghelii (Minneapolis:
Winston, 1985) 34.]] Tradiția înțelepciunii poate fi un termen prea general.
De exemplu, Toma și Q sunt categorizate în genul logoi sophon, ziceri ale
înțelepților. Bmă întreb dacă nu e mai bine să spun că Toma derivă din
iudaismul elenistic, care desigur derivă ideile principale din tradiția
înțelepciunii. ET este un text de iudaism elenistic cristianizat, împărtășit
de autori ca Philo ș Aristobulus teme și abordări principale, am ales o
abordare similară a exegezei genezei 1-2. Toma și Q sunt încercări de a
contextualiza zicerile tradiționale ale lui Isus în primul secol de
perspective evreiești creștine. ET este pentru iudaismul elenistic creștin
ceea ce este Q pentru iudaismul apocaliptic creștin.
Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost
actualizată la versiunea 1.0!
Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi!Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare
propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!
Pe pagina de
Resurse Baptiste
a site-lui, veţi găsi o serie de
subiecte
de studiu:
Pe pagina de
Teologie
Sistematică puteţi găsi o serie de
articole la subiectele
doctrinare despre:
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre
Duhul Sfânt şi alte duhuri)
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre
om, aşa cum a fost creat el)
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)