Apologetica

Modalismul este probabil cea mai obişnuită eroare teologică privind natura lui Dumnezeu. Este o negare a Treimii, susţinând că Dumnezeu este o singură persoană care, de-a lungul istoriei biblice, s-a dezvăluit pe Sine în trei moduri ori forme. Astfel, Dumnezeu este o singură persoană care prima dată s-a manifestat pe Sine în chipul Tatălui în vremurile Vechiului Testament. La întrupare, modalitatea a fost Fiul. După înălţarea lui Isus, modalitatea a fost Sfântul Duh. Aceste modalităţi sunt consecutive şi niciodată simultane. Cu alte cuvinte, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh nu au existat vreodată toţi în acelaşi timp, ci doar unul după altul. Modalismul neagă distincţia între cele trei persoane ale Treimii, chiar dacă păstrează divinitatea lui Hristos.

Comunităţile din prezent care susţin formele acestei greşeli sunt Bisericile Unită Penticostală şi Unită Apostolică. Ei neagă Treimea, învăţând că numele lui Dumnezeu este Isus, şi solicită botezul pentru mântuire. Aceste biserici modaliste acuză adeseori pe adepţii Treimii că ar propovădui trei dumnezei. Dar Treimea nu este aşa ceva. Învăţătura corectă despre Treime este un Dumnezeu în trei persoane veşnic coexistente: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
(Din Wordnet Dictionary)

1. Există o persoană în Divinitate care a existat în trei feluri în diferitele epoci ale lumii: a fost Tatăl din Vechiul Testament, a devenit Fiul în vremea mântuirii, a devenit Duh în biserică.

2. Principala diferenţă dintre modalism şi adopţionism este aceea că modaliştii menţin adevărata Divinitate a lui Hristos. Ei încearcă încă să protejeze unitatea lui Dumnezeu.

a. El a spus că Hristos a fost Tatăl Însuşi.
b. Patripassianismul (acelaşi lucru cu modalismul): Tatăl a fost cel ce a suferit pe cruce.

2. Sabellius: episcop al Antiohiei, AD 260 - 272.
a. A mers mai departe decât Noetus şi a extins modalismul incluzând şi Sfântul Duh.
b. A afirmat că erau trei nume, sau trei modalităţi.

(1) Tatăl: Creator, Dătătorul Legii.

(2) Fiul: Mântuitor.

(3) Sfântul Duh: Regenerator, Sanctificatorul în biserică.

c. A încercat să sublinieze egalitatea din Dumnezeu. (continuare aici)

Învăţătura istorică a Bisericii este că este un singur Dumnezeu care există în trei persoane - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Această învăţătură a fost denumită doctrina Treimii.

La scurt timp după ce Noul Testament a fost completat, unii au început să gândească că parcă are mai mult sens să creadă că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei manifestări ale aceleiaşi persoane ce apare în moduri diferite. Această doctrină a fost denumită modalism. În ultimul secol, o formă modernă de modalism este adesea denumită doctrina ‘Unitară’ ori ‘numai cu Isus’.

Scopul acestui studiu este dublu: (1) de a sublinia pentru cititor dovezile care m-au convins să devin trinitarian şi (2) de a examina calităţile unora dintre argumentele folosite de modaliştii pe care i-am întâlnit peste ani.

(A) Tatăl este Dumnezeu (I Petru1:2; Ioan 6:27, 20:17; Galateni 1:1; Matei11:25; Iuda 1).

(B) Fiul - ori Cuvântul – este Dumnezeu (Ioan 1:1, 8:58, 20:28; Evrei 1:1-8, Coloseni 2:9, Tit. 2:13).

(3) Tatăl este o persoană, Fiul este o persoană, Sfântul Duh este o persoană.

(A) Tatăl este o persoană. Ne putem întovărăşi cu El, 1 Ioan 1:3; El cunoaşte, Matei 6:6-8; El ne învaţă, Matei 16:17; El iubeşte, Ioan 16:27; El este martor, Ioan 8:18; El are voinţă, Ioan 5:30.

(B) Fiul este o persoană. Ne putem întovărăşi cu El, 1 Ioan 1:3; El cunoaşte, Matei 11:27; El ne învaţă, Ioan 1:18, Apoc. 2:18; El iubeşte, Romani 8:35, Gal. 2:20; El este martor, Ioan 8:18; El are voinţă, Ioan 5:30; El se poate întrista, Ioan 11:35.

(C) Sfântul Duh este o persoană. Ne putem întovărăşi cu El, Filipeni 2:1, II Cor. 13:14; El cunoaşte, I Cor. 2:11; El ne învaţă, Luca 12:12, I Cor. 2:13; El ne iubeşte, Romani 15:30; El este martor, Faptele 20:23, Romani 8:16; El are voinţă, I Cor. 12:11; El se poate mâhni, Efeseni 4:30.

(A) Trimită sau să fie trimis de celălalt (Ioan 3:17, 10:36, 14:23-26, 15:26, 16:7).

(B) Vorbească unul cu altul (Ioan 17:1-26, Romani 8:26-27, Evrei 1:7-8) şi despre celălalt (Matei 17:5, Marcu 1:11, Ioan 8:13-18).

Doctrina Treimii – conform căreia Dumnezeu este în trei persoane – rezumă aceste adevăruri biblice fără a adăuga sau a omite nimic din ele. {1}

Am găsit trei concepte utile îndeosebi la compararea diferitelor doctrine care necesită sprijin biblic. Primul concept este de a lăsa Scriptura să interpreteze Scriptura. Al doilea concept este că Biblia este o revelaţie progresivă, care pune întâi temelia şi apoi construieşte pe ea; şi multe puncte care nu sunt desluşite la aşezarea temeliei sunt clarificate mai încolo. Al treilea este că e mult mai înţelept să interpretezi ceea ce este neclar în lumina a ceea ce este desluşit decât vice-versa. (continuare aici)

În creştinism, sabelianismul (cunoscut şi ca modalism, monarhianism modalist ori monarhism modal) este credinţa nontrinitariană care susţine că Tatăl Ceresc, Fiul Înviat şi Sfântul Duh sunt moduri sauaspecte diferite ale unui Dumnezeu (pentru noi doar), în loc de trei persoane distincte (în El Însuşi). Se spune că Dumnezeu are trei "feţe" sau "măşti" (grec. prosopa). Întrebarea este: "este treimea lui Dumnezeu o problemă pe care o vedem în mod eronat (sabelianism/modalism), sau este o chestiune a esenţei lui Dumnezeu dezvăluită ca trei-într-unul (trinitarianism ortodox)?" Modaliştii observă că singurul număr atribuit lui Dumnezeu în Sfânta Biblie este unu şi nu este nici o întreire inerentă atribuită explicit lui Dumnezeu în scriptură. Numărul trei nu este niciodată menţionat relativ la Dumnezeu în scriptură, acesta fiind, fireşte, numărul central al noţiunii de Treime. Singura excepţie posibilă este Comma Johanneum, un pasaj de text controversat din Întâi Ioan, cunoscut îndeobşte din King James Version (Versiunea King James a Bibliei) şi din unele versiuni ale Textus Receptus, dar neinclus în textele critice moderne. Îi este atribuit lui Sabellius, care propovăduia o formă a acestei doctrine în Romasecolului al treilea.

Hippolytus din Roma îl cunoştea personal pe Sabellius şi l-a menţionat în Philosophumena. Ştia că lui Sabellius îi displace teologia trinitariană, însă el a numit monarhismul modal erezia lui Noetos, nu cea a lui Sabellius. Sabelianismul a fost îmbrăţişat de creştini în Cyrenaica, către care Demetrius, Patriarh de Alexandria, a scris câteva scrisori argumentând împotriva acestui crez.

Oponentul cel mai de seamă al sabelianismului a fost Tertullian, care a marcat mişcarea "Patripassianism", din cuvintele latine pater - "tată", şi passus – verbul "a suferi", pentru că a implicat faptul că Tatăl a suferit pe Cruce. A fost născocit de Tertullian în lucrarea Adversus Praxeas, Capitolul II, "Prin asta Praxeas a făcut o îndoită lucrare pentru diavol la Rome: a înlăturat proorocirea şi a adus erezia; el i-a îndepărtat pe Paraclete şi pe Tatăl crucificat."

Este important să observăm că singurele surse existente pentru a pricepe sabelianismul sunt din partea detractorilor acestuia. Scolasticii de azi nu sunt de acord asupra propovăduirilor precise ale lui Sabellius sau Praxeus.

Sabelianism istoric spune că Dumnezeu Tatăl era singura persoană a Divinităţii, o credinţă cunoscută drept monarhianism.

Sabelianismul a fost respins de majoritatea creştinătăţii, care a acceptat în locul lui trinitarianismul.

Atât Michael Servetus, cât şi Emanuel Swedenborg au fost interpretaţi ca susţinători ai modalismului, oricum, nici unul nu-L descrie pe Dumnezeu ca apărând în trei moduri. Amândoi îl descriu pe Dumnezeu ca fiind O Persoană Divină, Isus Hristos, care deţine un Suflet Divin întru Iubire, o Minte Divină întru Adevăr şi un Trup Divin întru Îndeletnicire. Isus, printr-un proces de unire formei Lui umane cu cea Divină, a devenit în întregime Unul cu Sufletul Său Divin de la Tată, până în punctul în care nu a mai fost o distincţie a persoanei.[1][1]

Pentecostalismul Unităţii propovăduieşte că Tatăl (un duh) este unit cu Isus (un om) ca Fiu al lui Dumnezeu. Oricum, Pentecostalismul Unităţii diferă semnificativ, respingând modalismul şi prin deplina acceptare a zămislirii umanităţii a Fiului, nu o zămislire veşnică, a celui care a fost omul Isus, născut, crucificat şi înălţat, ci nu a divinităţii. Acestui lucru se opune direct Patripassianismul, precum şi preexistenţei Fiului, lucru pe care sabelianismul nu îl acceptă. Pentecostalismul Unităţii poate fi comparat cu sabelianismul deoarece ambele sunt nontrinitariene, dar ele nu se identifică una cu cealaltă.