„Eroarea, într-adevăr, nu este niciodată
expusă în deformarea ei goală, ca nu cumva, fiind astfel expusă, să fie
deodată detectată. Aceasta însă este ornată cu şiretenie într-o haină
atractivă, ca prin această formă exterioară, să o facă să apară pentru cel
neexperimentat (pe cât de ridicolă pară să fie expresia) mai adevărată decât
adevărul în sine” (Irineu, Împotriva Ereziilor 1.2).
Cuvântul „erezie” provine de la grecescul hairesis, care înseamnă
„alegere”, sau „sciziune”. La început termenul de erezie nu purta cu sine
înţelesul negativ pe care îl are acum. Dar, pe măsură ce biserica timpurie a
crescut în scopul şi influenţa ei în zona Mediteraneană, diferiţi învăţători
au propus idei controversate cu privire la Hristos, Dumnezeu, mântuire, şi
alte teme biblice. Devenise necesar pentru biserică să determine ce era şi
nu era adevărat conform Bibliei. De exemplu, Arius de Alexandria (320 d. Hr.)
a învăţat că Isus era o creaţie. Era aceasta adevărat? Era aceasta
important? Ulterior au apărut alte erori. Docetiştii au învăţat că Isus nu
era uman. Modaliştii au negat Trinitatea. Gnosticii au negat întruparea lui
Hristos. Din necesitate, biserica a fost forţată să se confrunte cu aceste
erezii prin a proclama ortodoxia. Şi prin a face astfel, a adus condamnare
asupra acestor erezii şi ereticii au devenit o realitate.
Montanismul a fost o mişcare creştină
apocaliptică care a apărut în secolul al doilea. Şi-a luat numele de la
Montanus, un frigian care, la scurt timp după botezul lui ca şi creştin (156
sau 172 AD), susţinea că a primit o revelaţie de la Sfântul Duh pentru a
face ceea ce el, ca profet reprezentativ al Duhului, ar fi condus biserica
creştină spre stadiul ei final.
Ajutat de două femei, Maximilla şi Priscilla (ori Prisca),
Montanus a întemeiat o sectă de entuziaşti care propovăduiau sfârşitul
iminent al lumii, moralitatea austeră şi o severă disciplină de penitenţă.
Ei interziceau căsătoria repetată, negau natura divină a bisericii şi
refuzau iertarea păcatelor pe care persoanele le comiteau după botez.
Montanus a chemat la o împuţinare a ierarhiei bisericeşti şi la o proorocire
mai plină de har. El privea o viaţă de izolare şi contemplare a lumii ca pe
singurul ideal creştin adevărat.
Montaniştii par să fi căutat reînnoirea bisericii din
interior printr-o renaştere a entuziasmului religios care a marcat
începuturile creştinismului. De prin secolul al III-lea, însă, ei au
înfiinţat comunităţi separate în care femeile şi bărbaţii erau îngăduiţi
întru presbiteriat şi episcopat. Tertullian a devenit unul dintre aderenţii
acestei mişcări.
Ca mişcare duhovnicească şi carismatică, montanismul a
reprezentat o ameninţare la adresa ierarhiei bisericeşti. În pofida unei
serii de condamnări şi a continuei opoziţii din partea scriitorilor creştini
ortodocşi, totuşi, montanismul nu a dispărut până prin secolul al VI-lea.
Agnes Cunningham
Bibliografie
J Pelikan, The Emergence of the Catholic Tradition (1971); H Von
Campenhausen, Ecclesiastical Authority and Spiritual Power (1969).
Montanismul
Informaţii pe larg
Montanismul a fost o mişcare profetică apărută în Frigia, în Asia Mică
Romană (Turcia) prin 172. A atras un număr mare de adepţi, îndeosebi în
Răsărit, dar şi-a câştigat cel mai distins adept în Tertullian. După o
perioadă de nesiguranţă, în special în Roma, a fost condamnat de sinoadele
episcopilor în Asia şi pretutindeni. O sectă a mai subzistat în Frigia
pentru câteva secole.
Principalele asociate ale lui Montanus, care erau recent convertite şi nu
oficiaseră în biserică, erau profetesele Prisca (Priscilla) şi Maximilla.
Ceea ce ei numeau "Noua Profeţie" era de fapt o chemare la pregătire pentru
întoarcerea lui Hristos prin auzirea vocii lui Paraclete glăsuind, adesea la
persoana întâi, prin profeticii săi purtători de cuvânt. Ei susţineau că
urmează linia profeţiei creştine bine dovedită, în Asia, de Ioan în
Apocalipsul, dar maniera lor extatică de exprimare a fost (cu falsitate)
pretinsă să decurgă contra tradiţiei israelite şi a profeţiei creştine. Ei
şi-au atras şi ostilitatea liderilor bisericii prin evidenţierea neobişnuită
a femeilor, o cutezanţă care putea atrage martiriul, predicţiile lor pline
de convingere asupra sfârşitului iminent (dovedit cu timpul a fi fals prin
neîndeplinirea lui), sfinţirea unor obscure sate frigiene precum Pepuza ca
fiind vestitori ai noului Ierusalim, precum şi ascetismul lor aspru care
întrerupea căsătorii, prelungea postirea, şi îngăduia doar o dietă severă
(xerofagie). Nimic strict eretic nu poate fi imputat montanismului. Orice
legătură cu monarhianismul a fost întâmplătoare.
Deşi
nici unul dintre oponenţii catolici nu s-a îndoit de constanţa profeţiei în
cadrul bisericii, montanismul a erupt într-o vreme când consolidarea ordinii
catolice şi conformării la tradiţia apostolică îi preocupa pe episcopi.
Pretenţiile extravagante ale profeţilor, de vreme ce nu intenţionau să
înlocuiască Noul Testament al Scripturii creştine, erau făcute pentru a
ameninţa deopotrivă autoritatea episcopală şi pe cea scripturală.
Recunoaşterea lui Paraclete în Noua Profeţie era borna lor de autenticitate.
Tertullian, a cărui rigoare religioasă a evoluat firesc către Noua Profeţie,
a neglijat unele trăsături mai excentrice ale mişcării frigiene, punând
accentul pe dezvoltarea eticii insuflată de Sfântul Duh întru împlinirea
făgăduielilor lui Hristos în Ioan 14 - 16. "Marile lucruri" ce trebuiau să
vină de la Paraclete erau standarde mai drastice de disciplină cerute de
creştinii duhovnici, precum negarea unei a doua căsătorii a văduvilor sau
iertarea, după botez, pentru păcatele grave. Contemporana lor, africana (din
Cartagina) Perpetua a pătimit în urma unor întâmplări similare, îndeosebi
martiriul fără teamă, ca dovadă a graţiei divine îmbelşugate a Sfântului
Duh, pecetluită pentru ultimele zile. După cum şi Tertullian a spus, dacă
ingeniozitatea diavolului creşte zilnic, de ce ar înceta lucrarea lui
Dumnezeu să avanseze spre noi culmi? Noua Profeţie se pare că a pretins
pentru sine un loc special în istoria mântuirii.
D F
Wright
(Elwell Evangelical Dictionary)
Bibliografie
H von Campenhausen, Autoritatea ecleziastică şi puterea duhovnicească a
Bisericii din primele trei secole, şi Formarea Bibliei creştine; D Powell, "Tertullianişti
şi Catafrigieni," VC 29; D F Wright, "De ce au fost condamnaţi montaniştii?"
Them 2.
În lumea vestică, penticostalismul
îşi are în general rădăcinile în învăţăturile şi faptele lui Edward
Irving, un prelat prezbiter din Scoţia, la începutul anilor 1800. După
studierea Cărţii Faptelor Apostolilor, el a început să predice că ceea
ce biserica timpurie a trăit trebuia să fie normativ pentru biserica din
zilele sale. El a fost excomunicat din Biserica Prezbiteriană din cauza
doctrinelor sale cristologice eretice. (Strachan, George, The
Pentecostal Theology of Edward Irving – Teologia penticostală a lui
Edward Irwing, Hendrickson Publishers, 1973, pg. 13)
Pe 28 martie 1830, o domnişoară
Mary Campbell a început să vorbească în alte limbi şi să pretindă că a
fost vindecată în mod divin. Anul următor, pe 30 octombrie 1831, sora
ei, d-ra Cardale a început şi ea să vorbească în alte limbi şi să
proorocească.
Edward Irving şi-a format propria
biserică, numită Biserica Catolică Apostolică şi curând el a
hirotonisit pe primii ei 12 apostoli, pe 7 noiembrie 1832. "El a mai
expus şi o învăţătură detaliată despre harurile Sfântului Duh şi a dat
întregii sale teologii un caracter de urgenţă prin aşteptările sale
privind o iminentă a doua sosire a Domnului. (Strachan, George, The
Pentecostal Theology of Edward Irving, Hendrickson Publishers, 1973, pg.
18) A murit la scurt timp după aceea, dar mişcarea pe care a început-o a
devenit cunoscută ca "irvingiţii."
Edward Irving este considerat
printre primii neo-montanişti adevăraţi, datorită credinţelor sale în:
Remiterea darurilor hărăzite,
inclusiv proorocirea
Nesupunerea lui în a
recunoaşte autoritatea Bisericii privind credinţele sale
Aprobarea femeilor în preoţie
(ca şi coincidenţă, femeile au fost primele care au profeţit în
această mişcare)
Credinţa sa în imediata
întoarcere a lui Hristos, ceea ce are o puternică conotaţie
escatologică.
Rădăcini moderne:
Apostazia din 1901
II. John Alexander
Dowie
Ca şi Irving, Dowie a fost un
prelat din aceeaşi zonă. A fost iniţial pastor de congregaţie, ulterior
părăsindu-şi cultul şi formând unul propriu, numit "Biserica Catolică
Creştină." (Burgess, McGee, Alexander, Dictionary of Pentecostal and
Charismatic Movements, Dicţionarul mişcărilor penticostale şi
carismatice Zondervan Publishing House, 1988, pg. 249)
În 1901 a început construirea unui
oraş al echităţii în afara oraşului Chicago, pe care l-a numit Zion.
El credea că este primul apostol
revenit în sânul Bisericii, iar mai târziu a ajuns să creadă că este
proorocul Ilie, restauratorul, trimis pentru a deschide calea
întoarcerii lui Hristos, care credea el că este iminentă.
Propovăduia că Biserica va fi pe
deplin întoarsă la autoritatea şi puterea apostolică.
Crezurile sale, cuplate cu cele
ale lui Edward Irving, formează platforma de iniţiere a răspândirii
rapide a credinţelor neo-montaniste, care în curând vor fi lansate pe
plan global.
III. Misiunea
Azusa Street
William Seymour a fost învăţat
despre primirea botezului prin Sfântul Duh, (adică, de ex., darul de a
vorbi în alte limbi) de către Charles Fox Parham, în Kansas.
Parham avea o mică şcoală biblică
în care propovăduia nevoia restaurării creştinismului Noului
Testament bazat pe modelul arătat în cartea Faptelor Apostolilor.
În 1901, o femeie numită Agnes
Ozman a fost prima penticostală vorbitoare de limbi pe care nu le
învăţase înregistrată în istoria Bisericii Americane, iar William
Seymour a primit botezul la un moment dat în şcoala biblică a
lui Parham.
Seymour a plecat în Los Angeles şi
a început să predice despre botezul de la Sfântul Duh într-un
hambar-depozit din strada Azusa.
Ce au spus
martorii oculari despre Misiunea Azusa Street
Toţi aceşti oameni sunt scolastici respectabili ai Bibliei
G. Campbell Morgan
a descris activităţile din Azusa Street ca
"ultima
vomă a Satanei."("From Holy Laughter to Holy Fire"-”De
la Sfintele Râsete la Sfântul Foc” de Michael L. Brown, pag.
197&198)
R.A. Torreydeclara că această nouă mişcare penticostală
era
"evident
nu a lui Dumnezeu, şi întemeiată de un sodomit."
("From Holy Laughter to Holy Fire" de Michael L. Brown,
pag. 197&198)
H. A. Ironside
a spus în 1912 A.D. că ambele mişcări, a sfinţeniei şi penticostală,
erau
"dezgustătoare.
. .amăgitoare şi nebuneşti."
... "unpandemonium al unor
etalări demne de balamuc ori o adunare de dervişi urlători,"
cauzând un "vacarm
asurzitor de sminteală şi necredinţă."
("From Holy Laughter to Holy Fire" de Michael L. Brown,
pag. 197&198)
W.B. Godbey
spunea despre participanţii din Azusa Street, afirmând că mişcarea
era rezultatul spiritismului.
"Predicatorii
Satanei, escroci, necromanţi, vrăjitori, magicieni şi tot soiul de
milogi," ("From
Holy Laughter to Holy Fire" de Michael L. Brown, pag. 197&198)
Clarence Larkin
"Dar
comportarea acelor posedaţi, căzuţi la pământ şi crispaţi în
contorsionări, cauzând răvăşirea îmbrăcămintei şi scene
dizgraţioase, este mai mult caracteristică unei posedări demonice,
decât unei lucrări a Sfântului Duh. Din ce s-a spus, vedem că trăim
în "Vremurile primejdioase," şi că înspre noi vin "Duhuri ale
ispitei," şi că ele vor deveni tot mai active pe măsură ce Credinţa
se apropie de sfârşit, iar noi trebuie să ne străduim să fim cu mare
băgare de seamă, pentru a nu o lua razna."
("From Holy Laughter to Holy Fire" de Michael L. Brown,
pag. 197&198)
Aceşti 5 teologi bine instruiţi erau vii şi activi
când a început "Renaşterea Azusa " şi ei erau bine informaţi, având
şi o cunoaştere superioară. De ce este subestimată mărturia lor şi
acceptată cea a unor oameni fără educaţie biblică?
4 aprilie 1906.
O renaştere a început şi mii de oameni au venit pe strada
Azusa 312 să primească botezul întru Sfântul Duh. Această renaştere a
durat din 1906 până în1913 (Burgess, Stanley, Dictionary of
Pentecostal and Charismatic Movements, Zondervan Publishers, 1988,
pg. 31) şi în aceşti nouă ani mii de misionari penticostali au
călătorit, stabilind parohii în jurul lumii.
În rândul majorităţii creştinilor penticostali şi carismatici, Azusa
este respectată ca o autentică faptă a lui Dumnezeu în restaurarea
puterii şi autorităţii Bisericii. Totuşi, este la fel de adevărat că
întâlnirile din strada Azusa erau frecventate de spiritişti,
hipnotizatori şi alţii cu un profund interes în ocultism. În 1907,
Parham a fost arestat şi acuzat de sodomie în Texas şi şi-a pierdut
toată credibilitatea cu mişcarea neo-penticostală pe care o începuse! Pe
la sfârşitul lui 1913 creştea numărul facţiunilor din tânăra mişcare,
până la urmă câteva organizaţii penticostale independente fiind formate,
din cauze precum conducerea lor şi diferenţele doctrinare. Patru dintre
aceste organizaţii există astăzi:
Biserica
lui Dumnezeu întru Hristos (penticostalii negri) formată în 1907
Adunările
lui Dumnezeu (penticostalii albi) formată în 1914
Biserica
Penticostală Unită (membrii albi şi negri) formată în 1914 (În cele
ce urmează, crezurile cheie doctrinare care disting mişcarea
Penticostală a Unităţii: modalismul – Isus este singura persoană a
lui Dumnezeu; doctrina "Treimii" este considerată demonică; vorbirea
altor limbi este un semn esenţial al mântuirii; negarea existenţei
lui Hristos înainte de Întrupare. Botezul "în numele lui Isus"
este obligatoriu pentru mântuire.)
Biserica
Penticostală a lui Dumnezeu (în majoritate membri albi) formată în
1919
Rodney Howard Browne i-a
recomandat pe Charles Parham şi William Branham ca oameni ai lui
Dumnezeu. Amândoi însă, la fel ca şi mişcarea care a început ca
rezultat al eforturilor lui Branham şi-au pierdut credibilitatea în
faţa instituţiilor şi mişcărilor creştine după cum urmează:
1906 -
Charles Parham "excomunicat" din renaşterea din strada Azusa .
Mişcarea
Ploaia de pe Urmă a fost eliminată din Biserica Adunărilor lui
Dumnezeu în 1949: " Aceste doctrine au cauzat o divizare în
bisericile penticostale tradiţionale. Ele au dus la condamnarea
`Noului Ordin al Ploii de pe Urmă' de către Adunările lui Dumnezeu
în consiliul lor general din 1949. După această acţiune, mulţi
prelaţi ai Adunării au renunţat sau au fost excomunicaţi pentru
implicarea lor şi au format bisericile independente ale Ploii de pe
Urmă. Majoritatea acestor biserici erau mici. Elaborarea doctrinelor
lor a devenit tot mai eretică şi multe au degenerat în ceea ce se
pot defini culte (Biserica Cuvântului Viu, Trupul, Casa Rugăciunii,
etc.)." (Old Wine in New Wineskins: A look at the Kansas City
Fellowship – Vin vechi în butoaie noi: o privire asupra Tovărăşiei
din Kansas City, Stephen F. Cannon, Personal Freedom Outreach,
1990.)
Cultele
Penticostal şi Adunările lui Dumnezeu provin de la renaşterea din
strada Azusa. Charles Parham a fost înlăturat din sânul mişcării din
cauza învăţăturilor eretice.
"Rodney
Howard-Browne vorbeşte laudativ despre Charles Parham, aparent
neavertizat că Parham a fost înlăturat din Azusa Street în 1906 şi
interzis de atunci încolo. Parham şi-a petrecut restul zilelor
acuzându-i pe W.J. Seymour şi renaşterea din strada Azusa." (vezi
Synan, "The Holiness Pentecostal Movement" – „Mişcarea Sfinţeniei
Penticostale”, pg. 112).
IV.
Cultele şi sectele neo-montaniste ale tămăduirii de la începuturi
Patru antecedente timpurii legate de
renaşterea tămăduitoare
"Profetul"
Joseph Smith, întemeietorul Bisericii Mormone, credea nu numai că este
un profet al lui Dumnezeu, ci că are şi puteri tămăduitoare divine, prin
punerea mâinilor pe oamenii bolnavi sau prin intermediul batistelor
îmbibate cu mir aplicate suferindului. (1835)
John Humphrey
Noyes, întemeietor al Comunităţii Oneida se ruga pentru bolnavi şi
credea că boala era cauzată de păcatul personal şi de lucrarea
demonilor. El aştepta semne supranaturale şi miracole actuale cum se
întâmplau pe vremea Bisericii Apostolice timpurii.
Ellen Gould
White, fondatoarea sectei Adventiste de Ziua a Şaptea, era şi ea
considerată profet, şi ea se ruga pentru bolnavi, punea mâinile pe ei şi
propovăduia vindecarea divină. (anii1840)
Aimee Semple
McPherson, cunoscută pe plan naţional ca vindecătoare evanghelistă între
1920 - 1930. A fondat şi condus Biserica Evanghelică Pătrată, a dus o
viaţă controversată şi a murit după o supradoză de droguri în 1944.
Kathryn
Kuhlman a fost unsă ca prelată baptistă, dar nu şi-a asociat funcţia cu
vreun cult. A fost puternic influenţată de renaşterea din strada Azusa
şi de Biserica Romană Catolică. A fost renumită pentru manifestările
care surveneau la întâlnirile ei, incluzând "râsetele". Se spune că este
responsabilă pentru introducerea manifestării "nimicirii întru spirit"
(o stare de pierdere a controlului trupului). Existau câteva deosebiri
la această mişcare, îndeosebi prin faptul că ea insista ca întâlnirile
să fie disciplinate. Manifestările care să întrerupă slujba nu erau
permise. Era foarte bine văzută în multe cercuri creştine şi i-a
influenţat puternic pe Benny Hinn şi John Arnott.
Toţi aceşti patru indivizi gândeau
că organizaţiile lor restaurau de fapt adevăratul creştinism care se
pierduse în decursul timpului. Toate aceste grupări iniţial credeau în
dăruirea harurilor de la Sfântul Duh, incluzând profeţia. Ele pot fi
clasificate drept neo-montaniste datorită:
Crezul lor în
darul profeţiei ca revelaţie divină
Acceptării
femeilor ca autorităţi
Crezului în
revelaţii extra-biblice
Nesupunerii
faţă de alte autorităţi recunoscute ale Bisericii
V.
William Branham, părintele neo-montanismului
A început la o Biserică Misionară
Baptistă. După o scurtă şedere, el s-a alăturat Bisericii Penticostale
Unite (God Can Do It Again – Dumnezeu o poate face iar, Kathryn Kuhlman,
Prentice-Hall, 1969.). Mai târziu el a respins toate confesiunile ca
fiind ale antihristului şi a format Tabernaclul Branham, ca biserică
independentă.
După Al Doilea Război Mondial, o
altă renaştere a tămăduirii a izbucnit în America şi în lume.
Iniţiatorul acestei noi renaşteri
a fost William Branham.
Branham se considera a fi un
profet trimis de Dumnezeu pentru ultima eră a Bisericii, dându-i-se 7
viziuni privind timpurile de pe urmă.
Învăţăturile lui Branham au fost
fundamentale pentru formarea neo-montanismului ca mişcare dinamică în
cadrul Bisericii, începând cu 1947 în N. Battleford, Canada.
Branham susţinea că harurile
Sfântului Duh puteau fi transmise prin atingerea cu mâinile din partea
unui om care posedă astfel de haruri.
El credea şi în revelaţia dată de
îngeri, în vise, viziuni şi profeţii.
Susţinea cu fermitate că Isus se
va întoarce foarte curând şi va judeca aspru America
Cu toate că William Branham nega
Treimea şi declara că este o doctrină demonică în care credeau doar acei
ce aparţin de biserica mincinoasă a târfei Babilonului – era totuşi
privit ca un profet adevărat de aproape fiecare instituţie majoră
penticostală şi carismatică (din cele trinitariene). Chiar dacă credea
în numerologie şi afirma că Dumnezeu a făcut Marea Piramidă – era totuşi
acceptat ca un adevărat profet. Chiar dacă multe din profeţiile sale
legate de viitor nu s-au întâmplat – era totuşi văzut ca un adevărat
profet. Chiar dacă majoritatea învăţăturilor sale sunt total eronate sau
diametral opuse învăţăturii de căpătâi a Scripturii, era totuşi susţinut
drept adevărat profet al lui Dumnezeu.
Teologia eretică a lui William Branham:
Cuvântul lui Dumnezeu constă în
zodiac, piramidele egiptene şi scriptură.
Doctrina Treimii este considerată
demonică
Declaraţia că el este profetul
Ilie
Mileniul începe în 1977.
Faptul că el era al şaptelea
mesager angelic pentru Era Bisericii Laodiceene (note de subsol, pag.
620).(Folosind teoria dispensării, că fiecare biserică din Apocalips
reprezintă o eră a bisericii, cea curentă fiind Era Bisericii
Laodiceene).
Faptul că oricine aparţine
oricărei confesiuni a primit "semnul fiarei" (note de subsol, pag. 627,
629, 643, 648).
Faptul că el a primit revelaţii de
inspiraţie divină (The Revelation of the Seven Seals - Revelaţia Celor
Şapte Peceţi, de Branham; Spoken Word Publications, Tucson, Ariz., n.d.;
pag.19; Questions and Answers, Book 1 – Întrebări şi răspunsuri, de
Branham; Spoken Word Publications, Tucson, 1964; pag. 60.)
Căderea omului s-a petrecut când
Eva a avut relaţii sexuale cu Satana, iar această împreunare sexuală l-a
produs pe Cain. (Branham spunea că "fiecare păcat care s-a petrecut
vreodată pe Pământ a fost cauzat de o femeie....cea mai josnică creatură
de pe Pământ" The Spoken Word, Vol. III Nos. 12, 13, 14;, Branham;
Spoken Word Publications, Jeffersonville, Ind. 1976; pp. 81-82. Citat în
„The Man and His Message” – Omul şi mesajul lui, pag. 41).
Branham L-a negat pe Dumnezeul
triunitar biblic. El a numit asta "o eroare grosolană" (The Spoken Word
– Cuvântul rostit, pag. 79) şi, ca profet cu autoritate gen "Aşa a spus
Domnul," susţinea că "trinitarianismul este diavolesc" (note de subsol,
pag. 606).
Cei neizbăviţi provin din speţa
şarpelui.
VI.
Greşelile lui Branham sunt adoptate, extinse şi propagate, rezultând o
stabilire expresă a neo-montanismului ca forţă în cadrul bisericii
George Hawtin, Percy Hunt şi
George Warnock au luat învăţăturile lui Branham în Restaurarea
Apostolică a Bisericii şi au propagat aceste teze spre mii de oameni
prin Şcoala Biblică a lor, intitulată Sharon, în Canada.
În 1948, o femeie a proorocit o
mare acţiune a lui Dumnezeu venind dinspre Sharon
La următoarea întrunire Sharon,
doctrinele Ploii de pe Urmă au fost oficializate şi împrăştiate
Rezultatul a fost că mii de
penticostali au părăsit cele 4 confesiuni penticostale majore şi s-au
alăturat organizaţiilor penticostale independente care propovăduiau
aceste adevăruri restaurate
Învăţăturile Ploii de pe Urmă sunt
blamate de Adunările lui Dumnezeu în 1950, dar reapar la suprafaţă prin
mişcarea carismatică la începutul anilor ’60.
Doctrinele Ploii de pe Urmă
includ:
Restaurarea funcţiei Apostolilor şi Profetului ca şi căpetenie a
Bisericii. Pastorul, Învăţătorul şi Evanghelistul vor fi toţi sub
autoritatea lor.
Restaurarea tuturor harurilor supranaturale de la Sfântul Duh – cu
accentul pe profeţi şi profeţii. Profeţia însemnând o dezvăluire
directă a cuvântului din inima lui Dumnezeu prin gura profeţilor Săi
de ambele sexe
Acordarea
unor drepturi egale pentru femei în autoritatea bisericească
Alungarea
demonilor din creştini
Reconstruirea Tabernaclului lui David, adică proslăvirea
profetică continuă înaintea Domnului
Dominarea
lumii de către Biserică
Înfrângerea morţii fizice prin înălţarea credincioşilor numiţi Fii
Declaraţi ai lui Dumnezeu
Unitatea
întru Trup, adică toate bisericile să se supună autorităţii
apostolice şi profetice
VII.
Efectele răspândirii neo-montanismului astăzi
Azi instituţiile şi bisericile
carismatice fac parte din segmentul cu cea mai rapidă creştere din
Trupul lui Hristos.
Cele mai vaste congregaţii din
lume sunt carismatice şi neo-montaniste ca doctrină, bunăoară
congregaţia lui Paul Cho din Seul, în Coreea are peste 700.000 de
membri. Multe biserici foarte mari din America au peste 5.000 de membri
şi sunt neo-montaniste.
Cele mai mari televiziuni
religioase sunt neo-montaniste:
Paul şi
Jan Crouch – proprietarii reţelei Trinity Broadcasting Network cu
sute de staţii TV pe plan global
Kenneth
şi Gloria Copeland – ambii acceptaţi ca Profeţi şi Învăţători
Kenneth
Hagin – Profet foarte renumit
Bernard
Jordan – faimos Profet
Episcopul
Earl Paulk - propagator al doctrinelor Ploii de pe Urmă, episcop
peste mai mult de 3.000 de biserici
Pat
Robertson – cuvântă profetic, scriitor prolific, realizator de
televiziune, proprietar al postului TV The Family Channel
Morris
Curello – a cumpărat PTL, un susţinător al Ploii de pe Urmă, orator
ca şi profet
Evanghelistul Tămăduitor şi Învăţătorul Benny Hinn
4. Rafturile librăriilor creştine
sunt pline cu cărţi, benzi şi materiale audio şi video despre cum să ne
dezvoltăm profetic, cum să auzim vocea lui Dumnezeu, cum să plutim spre
supranatural etc. Câteva exemple de astfel de cărţi:
Understanding God's Prophetic Move Today – Înţelegerea faptei
profetice a lui Dumnezeu astăzi - de Dr. Noel Woodroffe
Prophets
and Personal Prophecy – Profeţi şi profeţia personală - episcop Bill
Hamon
The
Elijah Task, A Call to Today's Prophets - – Îndatorirea lui Ilie ,
un apel la profeţii de azi - John şi Paula Sandford
Growing
In the Prophetic – Creşterea spre profetic – de Mike Bickle
5. Rolul femeilor ca Pastori,
Învăţătoare şi Profeţi este susţinut pe larg, practicat şi sprijinit.
6. Oficii religioase majore sunt
conduse de femei:
Gloria
Copeland
Joyce
Meyers
Marilyn
Hickey
Jackie
McCullah
Annette
Capps – privită ca profetesă
7. Experienţe extra-biblice sunt
acceptate şi sprijinite:
Mişcarea
Râsului Sfânt, prin
Rodney Howard Browne, a străbătut lumea bisericească
Mişcarea
semnelor şi minunilor – înfăptuită prin sleirea spiritului, urlete,
transă
Vise şi
viziuni – cărţi despre vise şi viziuni de la Dumnezeu – neconfirmate
– sunt acceptate peste tot, deşi conţinutul lor diferă în detalii,
de la una la alta
Concluzie:
Montanismul este viu şi nevătămat şi
creşte foarte rapid astăzi. În cea mai mare parte, poartă masca ortodoxiei,
oricum, a luat cele mai rele elemente din montanismul original şi le-a
extins către noi profunzimi ale greşelii. Amintiţi-vă că greşeala
întotdeauna se perpetuează până este descoperită şi denunţată de învăţătura
de căpătâi a Scripturii. Erezia întotdeauna prosperă când oamenii sunt
nepăsători şi au o doză de superficialitate în devotamentul lor faţă de
Dumnezeu şi de studierea Cuvântului Său.
Demersul penticostal modern:
Cursul credinţelor eretice
actuale:
Descendenţa bisericilor
penticostale moderne
E.W. Kenyon
1886-1948
Părintele Mişcării Cuvântul
Credinţei
Franklin Hall, William
Branham, George Warnock
Părinţii Ploii de pe Urmă /
Fiii Declaraţi ai lui Dumnezeu / Mişcările Împărăţia Acum
1946Frankin Hall scria "Putere
atomică cu Dumnezeu, prin rugăciune şi post". "Glasul
Tămăduirii" gazeta
lui Gordon Lindsay
şi emisiunile radio ale lui
Thomas şi
EvelynWyattrăspândeau mesajul lui de postire.
Prelaţi de seamă influenţaţi de ideile lui Franklin Hall
Gordon Lindsey
Oral Roberts
William Branham
A.A. Allen
W.V. Grant (senior)
Tommy Hicks
Dr. Waltrip
(soţul Katherinei Khulman)
Kenneth Hagin
Mişcarea Cuvântul Credinţei
1967-1985
Kenneth Hagin
pune bazele Centrului Educaţional Biblic Rhema în Tulsa şi este
responsabil de lansarea a mii de biserici şi eparhii ale
Cuvântului Credinţei pe plan global. Este centrul principal care
propagă doctrinele Cuvântului Credinţei
Renaşterea Tămăduirii de după
Al Doilea Război Mondial străbate America şi lumea 1946-1967
William Branham
A.A. Allen
Oral Roberts
Little David Walker
Katherine Khulman
T.L. Osborn
Buddy Harrison
(ginerele lui Kenneth Hagin)
Fondatorul editurii Harrison House Publisher,
principalul editor al doctrinelor Cuvântului Credinţei
Pastor al Bisericii Faith Christian
Fellowship – Tovărăşia Credinţei Creştine (FCF).
FCF Tulsa serveşte ca "acoperiş" pentru sute
de congregaţii ale FCF din lume, toate propagând doctrinele
Cuvântului Credinţei
1947 Mişcarea lui
William Branham
a început să fie acceptată peste tot, până la moartea sa, în
1965. A născocit sintagma "Ploaia
de pe Urmă"
Kenneth şi Gloria Copeland
(deţin înregistrările lui Hagin de la Buddy Harrison) De-facto,
conducătorii mişcării Cuvântul Credinţei actuale
Saskatchewan din North
Battleford
1947George Hawtin şi
Percy Hunt conduc orfelinatul Sharon: Lecturează
cartea lui F. Hall şi supraveghează instituţia lui Branham. Post
şi rugăciuni pentru un an, conform directorilor lui Hall, care
încep propovăduirea principiilor lui Hall la Şcoala lor Biblică.
Şi Institutul Biblic Elim răspândeşte Restauraţia în acest timp,
fără vreo legătură aparentă cu North Battleford.
Alţi
susţinători ai Cuvântului Credinţei
Jerry Savelle (discipol al
soţilor Copeland)
Jesse Duplantis
Norval Hayes
(discipolul lui Lester Sumrall)
Charles Capps
(numit de Copeland)
Marilyn Hickey
Robert Tilton
Benny Hinn (Adunarea lui Dumnezeu )
Mişcarea Prozelitismului /
Păstoririi
1967- anii ’80
Derek Prince (Florida)
Don Basham
Juan Ortega (Argentina)
Ralph Martin
(Comunitatea Cuvântul lui Dumnezeu)
Conceptul "acoperirii", regulă autoritară
Iunie 1948George Hawtin predică
despre Restauraţia Apostolilor şi Profeţilor întru Trupul lui
Hristos la Adunarea Sharon. În acelaşi an, Israelul devine
iarăşi stat.
11 februarie, 1948,
profeţiile unei tinere despre marea renaştere urmează să aibă
loc la şcoală.
Prelaţii din televiziune
înfiinţează reţeaua Trinity Broadcast Network
Paul şi Jan Crouch
Cea mai mare reţea de televiziune creştină,
răspândind doctrinele Cuvântului Credinţei şi ale Împărăţiei
Acum pe mapamond – expune cruciadele lui Benny Hinn
Reţeaua TV Praise The Lord -
Slăviţi-L pe Domnul
Jim şi Tammy Bakker
Christian Broadcasting
Network- Reţeaua Radiodifuziunii Creştine
Pat Robertson
(Susţinătorul mişcării Împărăţia Acum)
7 -18 iulie 1948
Întrunire deschisă a şcolii Sharon, mii de oameni asistă şi
doctrinele Ploii de pe Urmă
încep să fie larg predicate printre penticostali. Inclusiv
doctrina atingerii cu mâinile pentru Botezul întru Duhul Sfânt,
Apostoli şi Profeţi, conceptul Adevărul de Azi, Harurile
Ascederii
1949George Warnock începe
propovăduirea "Restaurării tuturor lucrurilor", implicându-i pe
confraţii de la Sharon
1951George Warnock publică
"Sărbătoarea Tabernaclurilor",
un manual pentru doctrinele şi riturile Ploii de pe Urmă
1956 Adunarea lui
Dumnezeu începe să blameze doctrinele Ploii de pe Urmă ca fiind
eretice, iar mişcarea se stinge
Doctrinele Ploii de pe Urmă devin iar proeminente în
instituţiile Cuvântul Credinţei şi Împărăţia Acum
Unii
dintre Profeţii şi Apostolii contemporani
(Restaurarea Harurilor
Ascederii)
Kenneth Hagin – Apostol / Profet
Kenneth Copeland - Profet
Paul
Cain - Profet (fost asociate cu William Branham)
Frank Hammond - Profet (responsabil pentru
Mişcarea Profetică şi iniţierea
"Şcolii profeţilor")
Bernard Jordan - Profet
Rick
Joyner - Profet
Bob
Jones - Profet (Biserica Podgoriei)
Alan
Vincent - Apostol
Turnel Nelson - Apostol
Jefferson Edwards – Apostol / Profet
Mişcarea Profetică
(1985-1991-
actuală)
Frank Hammond
Bernard Jordan
Rick
Joyner
Cei
Cinci Profeţi din Kansas City
Mişcarea Apostolică
(1991-actuală)
Arhiepiscop Earl Paulk
Arhiepiscop Benson Idahosa
Alan Vincent
Turnel Nelson
Semne şi Miracole
Instituţiile Benny Hinn
Mehesh Chavda
Morris Cerello
Rodney Howard Browne
Biserica Aeroportului din
Toronto
(fostă Podgoria din Toronto)
Mişcarea Biserica Podgoriei
John Wimber
Mişcarea Râsului
Rodney Howard Brown
Randy Clark, John Arnott
(Podgoria din Toronto)
De la Biserica Aeroportului
din Toronto la diverse biserici din lume
Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost
actualizată la versiunea 1.0!
Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi!Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare
propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!
Grup de Discuţii Apologetică - te poţi
abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup
de către membrii săi.
Forum - actualizat şi diversificat, securitate
crescută, caracteristici de ultima ora
CHAT Creştin!- aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi
faci prieteni noi. Teme diverse.
Pe pagina de
Resurse Baptiste
a site-lui, veţi găsi o serie de
subiecte
de studiu:
Pe pagina de
Teologie
Sistematică puteţi găsi o serie de
articole la subiectele
doctrinare despre:
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre
Duhul Sfânt şi alte duhuri)
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre
om, aşa cum a fost creat el)
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!
Apasă aici dacă doreşti să
primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr
al Publicaţiei de Apologetică