Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Apologetica
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Marturia Evangheliei
Exegetica
Viaţa Creştină
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Apologetica

 

Octavian C. Obeada

Pagina de Apologetică este realizată de

 

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

 

În acest număr:

 

Originea demonilor

De Tom Brown

 

Majoritatea oamenilor presupun că îngerii căzuți sunt aceeaşi cu demonii. Eu nu cred că aceasta este adevărat din mai multe motive.

 

Primul, îngerii căzuți sunt mult mai puternici decât demonii. Ni se spune de către Isus să scoatem afară demoni. Totuşi, Iuda ne avertizează în confruntarea noastră cu îngerii căzuți. El spune,

 

„Totuşi oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile. Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!” (Iuda 1:8-9)

 

Mihail, în loc să îl mustre el însuși pe Satan, a spus, „Domnul să te mustre.” Este potrivit să mustri demonii dar nu îngerii căzuți. (Citiți cartea mea, The Heaven's Gate Suicide (Sinuciderea Porții Cerului, n. tr.), pentru o mai deplină explicație a lucrării demonilor şi a îngerilor căzuți.)

 

În al doilea rând, îngerii căzuți au propriile lor corpuri cerești, de aceea ei nu au nevoie să locuiască în corpuri. Totuşi, demonii caută corpuri cu disperare; şi, dacă este nevoie, ei se vor mulțumi cu corpurile animalelor (Marcu 5:12-13).

 

În al treilea rând, îngerii căzuți au abilitatea de a zbura, dar demonii pot doar să umble. Isus a spus referitor la demoni, „Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte.” (Matei 12:43). Demonii umblă, îngerii căzuți zboară.

 

Pavel diferențiază între aceste două clase de ființe:

 

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12)

 

Demonii (duhurile răutății) sunt puterile acestei lumi întunecate, în timp ce îngerii căzuți sunt forțele spirituale ale răului în locurile cerești.

 

Spirite fără trup

 

Din realitățile din Biblie referitoare la demoni, ei sunt spirite fără trup – adică, ei au avut odată trupuri dar le-au pierdut. Aceasta explică de ce ei vânează trupuri. Ei tânjesc să locuiască în trupuri.

 

Mulți slujitori au înțeles diferențele între îngerii căzuți şi demoni, dar ei nu au realizat de unde au provenit aceștia. Majoritatea dintre ei au speculat că demonii sunt spiritele fără trup ale rasei pre-adamice, deşi ei nu pot dovedi aceasta din Biblie sau din tradiție.

 

Cred că de vreme ce demonii sunt duhuri rele pe care noi trebuie să le confruntăm, Dumnezeu trebuie să ne fi spus despre ei. Cu siguranţă, El nu ne lasă fără să ne spună de unde au provenit ei. Eu cred că Biblia ne informează în mod clar despre originile spiritelor demonice.

 

Nefilim

 

Deci, ce sunt demonii? Demonii sunt spiritele fără trup ale Nefilimilor care sunt menționați în Geneza capitolul şase. Nefilimii sunt descendenții îngerii căzuți şi ai oamenilor. Nefilimii au fost distruși în potop, totuşi duhurile lor au rămas pe pământ.

 

Această viziune este cea mai veche convingere în poporul evreu. Este o credinţă pe care şi apostolii au avut-o. Lăsați-mă să vă dovedesc de ce eu cred aceasta.

Cu mai mulți ani în urmă, am dat peste cartea lui Enoh. Cartea pretinde că a fost scrisă de Enoh însuși. Eu sunt întotdeauna suspicios cu privire la orice carte ne-canonică. Această carte nu a fost o excepție. Am citit-o cu adânc cinism. Totuşi, eu nu am citit nimic care nu ar fi în acord cu doctrina sănătoasă. Aceasta a confirmat toate doctrinele de bază pe care creştinii şi evreii le cred azi. (Există alte cărți care pretind că au fost scrise de Enoh. Eu găsesc aceste cărți a fi nescripturale.)

 

Ceea ce am găsit cel mai interesant a fost că, cartea pretinde că „fiii lui Dumnezeu” menționați în Geneza 6:2 erau îngerii căzuți, ceva care mulți creştini cred azi. Aceasta de asemenea învață că ei au produs o rasă de ființe care erau jumătate angelice şi jumătate oameni numită Nefilim. Şi când ei au fost distruși de potop, ei au rămas pe pământ ca demoni. Lăsați-mă să împărtășesc cu voi o porțiune din cartea lui Enoh:

 

„Dar acum uriașii care sunt născuți din [unirea dintre] spirite şi carne vor fi numite duhuri rele pe pământ, pentru că locuința lor va fi pe pământ şi în interiorul pământului. Duhurile rele au ieșit din trupurile lor. Pentru că din ziua când ei au fost creați din fiii lui Dumnezeu ei au devenit Veghetori: prima lor origine este temelia spirituală. EI vor deveni răi pe pământ şi vor fi numiți duhuri rele. Locuința ființelor spiritual din cer este cerul; dar locuința spiritelor pământului, care sunt născuți pe pământ, este în pământ.” (1 Enoh 15:8-10)

 

Este clar din cartea lui Enoh că duhurile rele sunt uriașii care s-au născut din unirea spiritelor şi a cărnii. Acest pasaj sună ca şi când ar fi provenit din mitologia greacă. Dar aceasta nu ar trebui să ne surprindă pentru că un alt nume pentru duhurile rele este demon, şi cuvântul „demon” provine din mitologia greacă. E.W. Vines va confirma aceasta. El scrie referitor la cuvântul grecesc daimon, care este tradus demon în Noul Testament ca fiind derivat „printre grecii păgâni, o divinitate inferioară…” [Vines, Expository Dictionary of New Testament Words] (Vines, Dicționar explicativ al cuvintelor Noului Testament, n. tr.).

 

Acest cuvânt a fost folosit de greci pentru a descrie zeii lor mitologici, precum Zeus şi Hermes. Vă amintiți că aceasta au gândit oamenii din Listra despre Pavel şi Barnaba (Faptele Apostolilor 14:12)?

 

Ați putea să vă amintiți că ați studiat mitologia greacă la școală; aceasta era religia lor. Grecii se închinau la mai mulți zei. Majoritatea credeau că zeii lor au fost ființe supranaturale. În esenţă, ei credeau că acești zei au venit jos pe pământ şi s-au îmbinat cu oamenii, astfel s-au născut eroii lor.

 

Cred că această mitologie este înrădăcinată într-un eveniment real, dramatic din trecut. Aceste eveniment, după secole, a fost umbrit în mister. Totuşi, Biblia a descoperit mitologia greacă. Biblia descrie aceasta cu acuratețe în Geneza. Ea ne spune exact ce s-a întâmplat.

 

„Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” Uriaşii (Nefilim, n. tr.) erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.” (Geneza 6:1-4) 

 

Numele „Nefilim” înseamnă giganți. Unirea fiilor lui Dumnezeu şi a fetelor oamenilor au produs o rasă de giganți. Acest fapt respinge toria că termenul „fiii lu Dumnezeu” se referă la linia neprihănită a lui Set. Această teorie presupune că linia lui Set au avut o căsătorie mixtă cu o linie păgână. Totuşi, de ce ar produce această unire giganți şi eroi? Dacă credincioşii s-au căsătorit cu necredincioşii, aceasta nu ar produce giganți şi eroi.

 

Eu pot înțelege de ce termenul fiii lui Dumnezeu a putut fi construit pentru a însemna credincioşi; în final, aşa suntem noi numiți. Totuşi, este important să înțelegem un termen prin a privi la felul în care acesta a fost folosit în vremea lui specifică.

 

Se pare clar că cartea Geneza este o compilare a scrierilor patriarhilor. Aceasta va explica de ce Geneza conține atât de multe stiluri de scriere; aceasta din nefericire a dat calea spre un atac necorect asupra calității de autor a lui Moise. Totuşi, Moise pur şi simplu a folosit scrierile patriarhilor pentru a pune împreună cartea lui. El adesea păstrează exact aceleași cuvinte pe care patriarhii le-au folosit.

 

Aceasta înseamnă că dacă noi ar fi să înțelegem termenul fiii lui Dumnezeu, ar fi cel mai bine să comparăm acest termen cu un termen similar dintr-o carte care a fost scrisă în aceeaşi perioadă, în acest caz, în timpurile patriarhilor. Din fericire, noi avem o astfel de carte. Este cartea lui Iov. Cartea lui Iov a fost scrisă în timpul perioadei patriarhale. Termenul fiii lui Dumnezeu este menționat în Iov 1:6:

 

„Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.” (Iov 1:6)

 

Aici noi găsim că fiii lui Dumnezeu erau îngeri, şi Satan este numărat printre ei. Fiii lui Dumnezeu sunt menționați de asemenea în capitolul 38:7:

 

„atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie? ” (Iov 38:7)

 

Această scriptură este scrisă într-o tehnică numită Paralelism ebraic, care înseamnă că lucrul identic este spus în doup feluri diferite. Aceasta înseamnă stelele dimineții sunt aceleași cu fiii lui Dumnezeu. Satan a fost odată numit luceafărul de dimineaţă (Lucifer), care îl identifică pe el cu îngerii. El a fost printre stelele dimineții care au cântat de bucurie când Dumnezeu a creat universul. Toţi îngerii sunt de asemenea numiți fiii lui Dumnezeu.

 

Pare clar că termenul fiii lui Dumnezeu aşa cum este folosit în Geneza ar însemna îngeri, de vreme ce Iov foloseşte acest termen în acest fel.

 

Astfel, Geneza capitolul şase spune că îngerii au venit şi au avut unire sexuală cu ființele umane.

 

Cineva ar putea obiecta prin a spune, „Dar Isus a spus că îngerii nu au sex, deci cum ar putea termenul fiii lui Dumnezeu să se refere la îngeri?”

 

Să ne uităm cu atenție la pasajul în care Isus a discutat aceasta:

 

„Isus le-a răspuns: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.” (Luca 20:34-36)

 

Felul în care Luca pune cuvintele lui Cristos, oamenii vor fi ca îngerii pentru că ei nu pot muri niciodată, nu pentru că ei nu se pot căsători niciodată. Totuşi, felul în care Matei construiește propoziţia, aceasta apare diferit:

 

„Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.” (Matei 22:30)

 

„Vezi tu,” cineva ar putea argumenta, „îngerii nu se pot căsători, deci fiii lui Dumnezeu nu ar putea să se refere la îngeri pentru că fiii lui Dumnezeu s-au căsătorit.”

 

Înainte ca cineva să dezbată acest punct, aceştia ar trebuie să observe că doar îngerii în cer nu se căsătoresc. Nu există nici o mențiune despre îngerii care au fost dați afară din cer.

 

Noi ştim din Geneza capitolul trei că Satan (el este numit șarpe) deja fusese dat afară din cer. Astfel Căderea diavolului şi a îngerilor săi a venit înainte ca fiii lui Dumnezeu să intre la fetele oamenilor. Eu nu cred că îngerii din cer au fost cei care au avut o căsătorie mixtă cu oamenii. Eu cred că fiii lui Dumnezeu erau îngerii căzuți. Îngerii căzuți sunt deja răi, deci curvia nu ar fi în afara chestiunii pentru ființele căzute.

 

Deci, eu nu cred că învăţătura lui Isus despre căsătorie şi îngerii din cer au vre-o legătură cu incidentul din Geneza capitolul şase.

 

Îngeri legați cu lanțuri

 

Această învăţătură în final răspunde la întrebarea despre cine erau îngerii care au fost legați cu lanțuri în iad. Ei sunt menționați în Iuda 1:6:

 

„El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.” (Iuda 1:6)

 

Unii învaţă că acești îngeri sunt a treia parte dintre îngeri care au fost aruncați din cer în timpul războiului din cer. Dacă aceasta este adevărat, atunci ei nu mai sunt pe pământ, pentru că potrivit Scripturii ei sunt legați cu lanțuri şi păstrați în întuneric. Potrivit lui Petru, ei sunt în „iad” (2 Petru 2:4). Cuvântul iad aşa cum este găsit în acest pasaj este cuvântul grecesc tartarus, care înseamnă închisoare. Dacă acești îngerii căzuți au mers la închisoare atunci cine sunt duhurile rele cu care noi luptăm azi?

 

Potrivit lui Iuda aceşti îngeri şi-au abandonat casa lor. Există o mare diferență între cineva care îşi abandonează casa lui şi a fi dat afară din casa lui. Razboiul din cer descrie faptul că îngerii lui Satan au fost dați afară din cer. Ei nu au abandonat cerul în mod voluntar. Nu, ei au fost expulzați împotriva voințelor lor. Astfel, această Scriptură nu ar putea să se refere la războiul din cer.

 

Fraza şi-au abandonat casa lor ar putea de asemenea să însemne „s-au dezbrăcat pe ei înșiși”. Îngerii la care se referă Iuda sunt anumiți îngeri care au comis păcatul de a se dezbrăca pe ei înșiși de corpurile lor cerești şi de a lua asupra lor înșiși corpuri de carne coruptă astfel ca ei să poată să facă sex cu fetele oamenilor.

 

Evident, Iuda a avut în vedere aceşti îngeri, pentru că el îi asociază pe acești îngeri cu oamenii pervertiți din Sodoma şi Gomora:

 

 „El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa. Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic. ” (Iuda 1:6-7)

 

Observaţi că Iuda spune, Tot aşa. Apoi el continuă să descrie perversiunea sexuală din Sodoma şi Gomora. Cu alte cuvinte, el spune că Sodoma şi Gomora au comis păcatele sexuale similare celor acestor îngeri căzuți. El leagă clar îngerii căzuți cu perversiunea sexuală.

 

Petru, când scrie despre aceeaşi îngeri, îi asociază cu vremurile lui Noe, care este timpul când fiii lui Dumnezeu au intrat la fetele oamenilor.

 

„Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc (iad, n. tr.), unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi; ” (2 Petru 2:4-5)

 

În prima epistolă a lui Petru, el scrie despre aceşti îngeri, pe care el îi numește duhuri:

 

„Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.” (1 Petru 3:18-20)

Isus a predicat, sau literal a proclamat duhurilor din închisoare care au fost neascultătoare în timpul zilelor lui Noe. Mulți creştini presupun în mod eronat că duhurile se referă la oamenii morți din vremea lui Noe. Dar cuvântul duhuri de obicei mai mult se referă la îngeri, nu la oameni, deşi oamenii sunt ființe spirituale. În plus, de ce Isus a ales grupul de oameni decedați din vremea lui Noe pentru a le proclama orice mesaj El le-a dat? De ce nu a dat mesajul la toţi cei morți?

 

Unii spun, „Pentru că acei oameni din timpul lui Noe nu au avut o șansă să audă evanghelia, astfel că Isus le-a dat o altă șansă.”

 

Dar aceasta nu este în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu. 2 Petru 2:5 îl descrie pe Noe ca un „predicator al neprihănirii.” Acei oameni au auzit evanghelia prin Noe.

 

Eu cred că duhurile din vremea lui Noe, cărora Cristos le-a predicat, este o referință clară la îngerii căzuți care au curvit cu fetele oamenilor. În opinia mea, aceasta ar putea fi singura concluzie logică şi scripturală.

 

Demonii sunt spiritele Nefilimilor

 

Mulți creştini ar fi de acord cu mine în acest punct, dar ei ar pune sub semnul întrebării concluzia mea despre demoni ca fiind spiritele fără trupuri ale Nefilimilor, chiar dacă în cartea lui Enoh se declară în mod precis aceasta. Ei ar putea să nu fie de acord prin a spune, „Tu nu poţi dovedi nimic prin cartea lui Enoh. Tu trebuie să dovedești aceasta prin Biblie.”

 

Şi la acest argument, eu sunt de acord! În acelaşi timp, scepticii trebuie să înțeleagă faptul că Enoh a fost foarte mult stimat de evreii din vremea lui Isus şi de către apostoli. De fapt, Apostolul Iuda, citează din aceasta:

 

„Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.” (Iuda 1:14-15)

 

Cum a știut Iuda ce a profețit Enoh? În final, Biblia niciodată nu menționează un cuvânt pe care Enoh l-a vorbit. Singura referință la Enoh în Vechiul Testament este în Geneza 5:18-24. Citiți aceasta şi nu veți găsi nici o referință la această profeție pe care Iuda o menționează. Biblia doar menționează faptul că Enoh a umblat cu Dumnezeu şi el nu a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat la el. Nu este menționat nimic despre profeția lui.

 

Deci, de unde a știut Iuda că Enoh a profețit aceste cuvinte? El a știut aceasta pentru că acest lucru este menționat în cartea lui Enoh. Punctul meu este simplu: Cartea lui Enoh era larg cunoscută în timpul zilelor Apostolilor, şi ei au citat liber din ea astfel dând credibilitate cărții.

 

Aceasta nu înseamnă că, cartea lui Enoh merită să fie parte a canonului Scripturii; cu toate acestea, noi ar trebui să analizăm învăţăturile ei despre demoni. Şi de vreme ce ea învaţă că demonii sunt spiritele fără trup ale Nefilimilor, noi ar trebui să considerăm această viziune. Eu nu cunosc nici o altă viziune care este la fel de credibilă.

 

Torționari

 

Ce sunt demoni în cele din urmă? Ei sunt torționari. Aceasta este ceea ce înseamnă numele Nefilim. Acesta nu înseamnă doar giganți, dar acesta de asemenea poartă cu sine înțelesul de torționari, agresori şi tirani. Deci chiar numele în sine implică faptul că aceştia sunt spirite demonice.

 

Există altceva care Geneza 6:4 spune, ceea ce majoritatea oamenilor pur şi simplu trec cu vederea.

 

„Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.” (Geneza 6:4)

 

Observaţi că Nefilimii erau pe pământ în vremurile acelea. Acele vremuri erau zilele care au precedat potopul. Totuşi, Geneza de asemenea spune că ei au fost pe pământ după aceea. Cu alte cuvinte, ei au fost pe pământ după potop. Geneza 7:21 spune că toată omenirea a pierit în potop, deci cum ar fi putut ei spuraviețui potopului?

 

Există o singură explicație: Ei au rămas pe pământ în forma de spirite fără trup.

 

Cineva ar putea spune, „Așteaptă puţin, de asemenea existau uriași în timpul zilelor lui David. Goliat a fost un uriaș, deci Moise se referea la uriașii din vremea lui David.” Moise nu ar fi putut să se refere la uriașii din vremea lui David pentru că Moise a murit cu mult timp înaintea lui David. Astfel el nu ar fi putut să scrie despre Goliat.

 

Cineva ar putea spune, „Existau uriași în țara promisă în timpul zilelor lui Moise.”

 

Nu, ei nu existau. Cei răzvrătiți au fost cei care au declarat că existau uriași în țara promisă.

 

„Şi au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi (Nefilimi, n. tr.), pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor (Nefilimi, n. tr.): înaintea noastră, şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” (Numeri 13:32-33)

 

Oamenii care au declarat că Nefilimii erau în țară erau îndoielnicii. Cuvintele lor erau exagerări şi denaturări. Aceşti negustori-de-îndoială încercau să evoce frică în inimile israeliților.

 

Oamenii din țară nu erau Nefilimi; ei erau descendenții lui Anac, nu descendenții fiilor lui Dumnezeu. Aceştia erau dintr-o linie genealogică diferită.

 

Jumătate om, jumătate înger

 

Haideți să ne întoarcem la Geneza 6:4. Nefilimii au fost pe pământ după potop. Trupurile lor au fost distruse de potop, dar spiritele lor au rămas.

 

Vedeți, acești Nefilimi erau jumătate om şi jumătate înger. Noi ştim că atunci când un om moare, el merge fie în cer fie în iad. Dar cum este cu aceste făpturi care nu sunt nici pe deplin umane nici pe deplin angelice? Unde să meargă acestea când au murit?

 

Ei nu au mers nicăieri. Ei au rămas pe pământ. Ei sunt spirite demonice care umblă pe pământ, căutând trupuri în care să locuiască. Ei știu că într-o zi ei vor fi aruncați în adânc când vine vremea lor. Demonii au strigat către Isus, „Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?” (Matei 8:29).

 

Există un timp hotărât pentru pedeapsa lor. Acest timp nu era acum. Deci noi încă trebuie să ne confruntăm cu spiritele demonice.

 

Este important să înțelegem diferența între demoni şi îngerii căzuți, pentru că tu te ocupi de ei în mod diferit. Tu scoți afară demoni, dar tu te rogi lui Dumnezeu ca El să se ocupe cu îngerii căzuți, după cum a făcut Daniel în Daniel 10.

 

În încheierea acestui articol, există ceva practic pe care noi putem să învățăm din cunoaşterea originii demonilor? Există vre-un beneficiu realist în a ști că demonii sunt urmașii îngerilor căzuți care au făcut sex cu femeile? Da, demonii sunt la fel ca părinții lor – ei sunt atrași mai mult spre păcate sexuale decât oricare alte feluri de păcate.

 

Dacă vrei să te deschizi pe tine față de demoni, atunci practică imoralitatea sexuală, şi demonii vor vagabonda în jurul tău. Demonii sunt flămânzi după sex.

 

Aceasta ar putea explica de ce omul nebun din Gadara era gol, şi când demonii l-au părăsit, el s-a îmbrăcat (Marcu 5:15). De aceea Maria Magdalena – prin a fi o prostituată – s-a deschis pe ea însăși către şapte demoni (Marcu 16:9). Perversiunea sexuală deschide ușa către demoni.

 

Majoritatea hidoasă a criminalilor în masă erau în slavie față de perversiunea sexuală. Noi ne mirăm cum ar putea cineva din lume să ucidă duzine de oameni. Ce i-ar putea face pe ei să facă un astfel de lucru? Demonii ar putea face aceasta. Când demonii sunt în control, oamenii vor înceta să facă ceva. Demonii îi pot conduce pe oameni să comită fapte oribile care sfidează înțelegerea şi sensibilitatea umană.

 

Păcatele sexuale îi pot expune pe oameni la aceşti demoni. Când tu trăiești liber față de păcatele sexuale, tu închizi ușa față de mulți demoni.

 

 

DESPRE ÎNGERI ÎN COMPARAȚIE CU TRUPURI (TREI ARTICOLE)

 

St. Thomas Aquinas

 

Summa Theologica

 

(Benziger Bros. edition, 1947)

Tradus de

Părinții Provinciei Engleze Dominicane

 

Mai departe vom discuta despre îngeri în comparație cu lucrurile corporale; iar pe primul loc despre comparația lor cu trupurile; în al doilea rând, despre îngeri în comparație cu locurile corporale; și în al treilea rând despre comparația lor cu mișcarea locală.

 

Sub primul punct se află trei puncte de interes:

 

  1. Dacă îngerii au trupuri naturale legate de ei?

 

  1. Dacă obțin trupuri?

 

  1. Dacă exercită funcțiile vieții în trupurile folosite?

 

Dacă îngerii au trupuri naturale legate de ei?

 

Obiecția 1: Se pare că îngerii au trupuri atașate de ei în mod natural. Deoarece Origen spune (Peri Archon i): "Este doar însușirea lui Dumnezeu – aceasta aparține doar Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, ca o proprietate a naturii, el fiind înțeles ca existent fără o substanță materială și fără vreo legătură față de adaosul corporal." Bernard spune deasemenea (Him. vi. Super Cant.): "Să atribuim incorporalitatea doar lui Dumnezeu la fel ca și în cazul nemuririi, a cărui natură singulară, nu pentru binele lui sau pentru orice altceva, necesită ajutorul unui organ corporal. Însă este clar faptul că fiecare spirit creat necesită o substanță corporală." Augustine spune astfel (Gen. ad lit. iii): "Demonii sunt numiți animale ale atmosferei deoarece natura lor este asemenea trupurilor aeriene." Însă natura demonilor și îngerilor este la fel. Așadar îngerii au trupuri unite cu ei în mod natural.

 

Obiecția 2: Mai mult, Gregory(Hom. x in Ev.) îi numește pe îngeri drept animale raționale. Însă fiecare animal este compus dintr-un trup și dintr-un suflet. Așadar îngerii au trupuri în mod natural unite.

 

Obiecția 3: Mai mult, viața este mai perfectă în îngeri decât suflete. Însă sufletul nu doar trăiește, ci dă și viață unui trup. Așadar îngerii animează trupurile ce sunt în mod natural unite cu ei.

 

Contrar, Dionysius spune că "îngerii sunt incorporeali".

 

Voi răspunde că, Îngerii nu au trupuri unite în mod natural cu ei. Pentru orice lucru legat de natură ca fiind un accident, acesta nu se află în mod universal în natură; așadar, ca de exemplu, a avea aripi, deoarece nu este esența unui animal, nu aparține oricărui animal. Acum de vreme ce a înțelege nu este un act al trupuli, și nici a vreunei energy corporale, după cum va fi arătat mai târziu (Întrebarea [75], Articolul [2]), urmărește ideea că pentru a avea un trup unit, acest lucru nu face parte dintr-o susbstanță intelectuală din punct de vedere natural; este un accident al unei substanțe intelectuale asupra unui alt lucru. Chiar și așa, sufletul uman este unit cu un trup, deoarece este imperfect și deține posibile gene cu substanțe intelectuale, neavând cunoștința totală în propria natură, dar obținând-o din lucrurile mai delicate prin simțurile trupului, după cum va fi explicat mai târziu (Întrebarea [84], Articolul [6]; Întrebarea [89], Articolul [1]). Acum dacă descoperim ceva imperfect în oricare dintre gene, trebuie să presupunem că există unele substanțe intelectuale perfecte, ce nu necesită obținerea cunoștințelor unor lucruri sensibile. În consecință, nu toate substanțele intelectuale nu unite cu trupuri; însă unele sunt separate de trupuri, iar pe acestea le vom numi îngeri.

 

Răspuns la Obiecția 1: După cum am spus mai sus (Întrebarea [50], Articolul [1]) a fost opțiunea unora ca fiecare ființă să aibă un trup; și în consecință unii par să fi crezut că nu există substanțe incorporeale înafara uniunii cu trupurile; atât de mult încât unii au susținut că Dumnezeu era un suflet al lumii, după cum ne spune și Augustine (De Civ. Dei vii.). Din cauză că acest lucru este contrar cu Credința Catolică, ce susșine că Dumnezeu este suprem asupra tuturor lucrurilor, conform Ps. 8:2: "Magnificența ta este extaltată deasupra cerurilor"; Origen, în timp ce refuză să spună asemenea lucru despre Dumnezeu, a urmat opinia de mai sus a altora referitor la alte substanțe; fiind păcălit aici la fel cum a fost cu multe alte ocazii, prin faptul că a urmat opiniile filosofilor antici. Expresia lui Bernard poate fi explicată, cum că spiritul creat are nevoie de un trup ca instrument, ce nu este legat de el în mod natural, ci preluat pentru un anumit scop, după cum este explicat (Articolul [2]). Augustine vorbește, nu susținând faptul, ci mai degrabă folosind opinia Platoniștilor, care spuneau că există animale aeriene, pe care le-au numit demoni.

 

Răspuns la Obiecția 2: Gregory spune despre îngeră că este un animal rațional într-un sens metaforic, o relatare a relației cu natura.

 

Răspuns la Obiecția 3: A oferi viața efectiv este o perfecțiune; astfel aparține lui Dumnezeu, după cum se spune (1 Kgs. 26): "Dumnezeu a omorât și a înviat." Însă a da viață aparține în mod formal unei substanțe ce face parte dintr-o natură, și care nu deține în sine întreaga natură a speciei. Atsfel o substanță intelectuală ce nu este legată de un trup este mai perfectă decât una ce este legată de un trup.

 

Dacă îngerii obțin trupuri?

 

Obiecția 1: Se apre că îngerii nu preiau trupuri. Deoarece nu există nimic superficial în treaba unui înger, deoarece nu există așa ceva în lucrarea naturii. Însă ar fi prea mult ca îngerii să-și asume trupuri, deoarece un înger nu are nevoie de un trup, de vreme ce propria lui putere este mai presus de orice putere trupească. Așadar un înger nu-și însușește un trup.

 

Obiecția 2: Mai mult, fiecare presupunere sfârșește în același fel: deoarece pentru a presupune implică o examinare de sine [ad se sumere]. Însă un trup nu este unit cu un înger într-o formă, după cum e declarat (Articolul [1]); cât timp în ceea ce privește uniunea cu un înger ca o forță mișcătoare, nu este asumată, altfel ar rezulta că toate trupurile mișcate de îngeri sunt însușite de către ei. Așadar îngerii nu-și însușesc trupuri.

 

Obiecția 3: Mai mult, îngerii nu-și asumă trupuri din pămât sau apă, deoarece nu ar putea dispărea subit astfel; și nici din foc, deoarece altfel ar arde toate lucrurile pe care le ating; și nici din aer, deoarece aerul este fără formă sau culoare. Așadar îngerii nu-și pot asuma trupuri.

 

Din contră, Augustin spune (De Civ. Dei xvi) că îngerii au apărut înaintea lui Avraam sub trupuri însușite.

 

Răspund că, Unii au susținut că îngerii nu-și asumă niciodată trupuri, însă toate aparițile îngerești de care am citit în Scriptură au avut loc într-o viziune profetică – astfel fiind spus, conform imaginației. Însă acest lucru este împotriva intențiilor Scripturii; deoarece orice ar fi susținut într-o viziune imaginară este doar în imaginația celui care o deține, și în consecință nu este observat de toată lumea. Însă totuși Scriptura Divină din când în când introduce îngerii ca și cum ar putea fi observați de toți; asemeni îngerilor ce au apărut înaintea lui Avraam si au fost văzuți de el și toată familia sa, de Lot și de cetățenii din Sodom; la fel și îngerul care a apărut înaintea lui Tobias a fost văzut de toți cei prezenți. Din toate aceste lucruri se vede clar că asemenea apariții erau catalogate drept viziuni corporale, unde corpul văzut exista înafar persoanei care îl observa, și putea fi văzut deasemenea și de restul. Prin asemenea viziune un trup poate fi crezut. În consecință, de vreme ce îngerii nu sunt trupuri, și nici nu au trupuri atașate în mod natural de ei, de vreme ce este clar din ceea ce s-a spus (Articolul[1]; Întrebarea[50], Articolul[1]), rezultă că uneori ei își însușesc trupuri.

 

Răspuns la Obiecția 1: Îngerii au nevoie de un trup asumat, nu pentru ei, ci pentru noi; astfel prin conversarea familiară cu oamenii, ei ar putea oferi o mărturie a capacității intelectuale pe care oamenii o vor de la îi în viață. Mai mult, faptul că îngerii își asumă trupuri sub Vechea Lege era o indicație figurativă că Cuvântul lui Dumnezeu va prelua un trup uman; deoarece toate aparițiile din Vechiul Testament erau decretate de faptul că Fiul Domnului va apărea în carne și oase.

 

Răspuns la Obiecția 2: Trupul asumat este unit cu îngerul nu ca o formă a sa, și nici ca o simplă cale de mișcare, ci prin felul în care forța mișcătoare este reprezentată de trupul asumat. Deoarece în ceea ce privește felul în care proprietățile lucrurilor inteligibile sunt afișate de lucrurile sensibile, în același fel printr-o putere Divină, trupurile sensibile sunt create de îngeri într-un anumit fel pentru a reprezenta proprietățile specifice ale unui înger. La asta ne-am referit când am spus că un înger își asumă un trup.

 

Răspuns la Obiecția 3: Deși aerul cât timp este într-un stadiu de rarificare nu posedă formă sau culoare, totuși atunci când este condensat poate fi schimbat și colorat după cum apare în nori. Chiar și așa îngerii își asumă trupuri de aer, condensându-l prin putere Divină după cum este necesar pentru formarea trupului respectiv.

 

Dacă îngerii exercită funcțiile vieții în trupurile asumate?

 

Obiecția 1: S-ar părea că îngerii exercită funcțiile vieție în trupurile asumate. A pretinde este o insultă pentru îngerii adevărului. Însă ar putea fi o minciună dacă trupul asumat de ei, ce pare că trăiește și își exercită fuuncțiile vitale, nu ar poseda asemenea funcții. Așadar îngerii exercită funcțiile vieții în trupurile asumate.

 

Obiecția 2: Mai mult, în lucrările îngerilor nu există nimic fără un motiv bine întemeiat. Însă ochii, nările, și alte instrumente ale simțurilor, ar putea fi create fără vreun scop anume în trupul lor angelic asumat, dacă el nu percepe nimic cu ajutorul lor. În consecință, îngerul percepe prin trupul asumat, iar acest lucru este cea mai specială funcție a vieții.

 

Obiecția 3: Mai mult, pentru a te mișca este una dintre funcțiile vieții, după cum spune Filosoful (De Anima ii). Însă îngerii sunt văzuți că se mișcă în trupurile lor asumate. Deoarece se spune (Gn. 18:16) că "Avraam a umblat cu" îngerii, care au apărut înaintea lui, "și i-a călăuzit"; apoi Tobias i-a spus îngerului (Tob. 5:7,8): "Cunoști tu calea ce duce la Medes?", iar acesta a răspuns: "O cunosc; și am umblat-o deseori." Așadar îngerii exercită deseori funcțiile vieții în trupurile lor asumate.

 

Obiecția 4: Mai mult, vorbirea este o funcție a unui subiect viu, deoarece aceasta este produsă de voce, în timp ce vocea însăși este un sunet creat de gură. Însă este evident din mult pasaje are Scripturii Sacre că îngerii vorbeau cu ajutorul trupurilor asumate. Așadar în trupurile lor asumate ei exercitau funcțiile vieții.

 

Obiecția 5: Mai mult, mâncatul este o funcție pur animalică. Din cauza asta Domnul după Renașterea Sa a mâncat alături de discipolii Săi drept dovadă a faptului că a revenit la viață (Lk. 24). Acum când îngerii au apărut în trupurile lor asumate ei au mâncat, iar Avraam le-a oferit mâncare, după ce i-a adorat înainte ca fiind Dumnezeu (Gn. 18). Așadar îngerii exercită funcțiile vieții în trupurile asumate.

 

Obiecția 6: Mai mult, a crea urmași este un act vital. Însă acest lucru nu a fost posibil pentru îngeri în trupurile lor asumate; deoarece: "După ce fiii lui Dumnezeu au intrat în fiicele omului, și au creat copii, aceștia au fost oamenii din vechime, oamenii de renume" (Gn. 6:4). În consecință îngerii exercită funcțiile vitale în trupurile lor asumate.

 

Din contră, Trupurile asumate de îngeri nu aveau viață, după cum a fost declarat în articolul precedent (ad 3). Așadar ei nu pot exerciza funcțiile vieții prin trupurile asumate.

 

Răspund că,  Unele funcții ale subiecțiilor vii au unele lucruri în comun cu alte operații; la fel ca vorbitul, ce este o funcție a unei creaturi vii, acceptă sunetele altor lucruri inanimate, atâta timp cât este sunet; iar umblatul cade de acord cu alte mișcări, atâta timp cât este mișcare. În consecință funcțiile vitale pot fi îndeplinite în trupurile asumate de către ăngeri, asemenea lucrurilor ce sunt comune în asemenea cazuri; însă nu și pentru ceea ce este special pentru subiecții vii; deoarece, conform Filosofului (De Somn. Et Vig. i), "ceea ce are facultate are și acțiune." Așadar nimic nu poate avea funcția vieții decât dacă este în viață, fapt ce este un principiu potențial pentru asemenea acțiune.

 

Răspuns la Obiecția 1: De vreme ce nu este înțelep împotriva adevărului ca lucrurile să fie lansate în Scriptură sub lucrurile sensibile, de vreme ce nu se precizează importanța acelor lucruri ca fiind sensibile, ci mai degrabă că proprietățile lucrurilor ar putea fi înțelese conform unei asemănări prin figuri sensibile; la fel nu este contrar adevărului îngerilor sfinți ca prin trupurile lor asumate să apară înaintea oamenilor vii, deși ei nu sunt. Deoarece trupurile sunt preluate doar pentru acest scop, ca proprietățile spirituale și lucrările îngerilor să fie manifestate prin proprietățile omului și lucrărilor sale. Acest lucru nu ar fi putut fi făcut atât de bine dacă ar fi asumat trupurile unor oameni reali; deoarec eproprietățile unor asemenea oameni ne-ar conduce la oameni, și nu spre îngeri.

 

Răspuns la Obiecția 2: Senzația este în totalitate o funcție vitală. În consecință nu se poate spune că îngerii aveau vreo grijă de organele din trupurilor lor însușite. Însă asemenea trupuri nu sunt create degeaba; deoarece nu sunt create cu scopul senzațiilor, ci ca să ajute lucrarea puterilor spirituale ale îngerilor să se manifeste; așa cum prin ochi se poate observa cunoaștere îngerului, și alte puteri prin membrele lor, după cum nvață Dionysius (Coel. Hier.)

 

Răspuns la Obiecția 3: Mișcarea ce vine de la un corp mișcător unit este o funcție de viață bine definită; însă trupurile însușite de îngeri nu sunt astfel mișcate, de vreme ce îngerii nu sunt formele lor. Totuși îngerii sunt mișcați în mod accidental, atunci când asemenea trupuri sunt mișcate, de vreme ce ei se află în ele ca mișcători ce acționează mișcarea; iar ei se află aici astfel încât să nu fie în altă parte, fapt ce nu poate fi spus despre Dumnezeu. Conform, deși Dumnezeu nu este mișcat atunci când lucrurile sunt mișcate oriunde s-ar afla, de vreme ce El este peste tot; totuși îngerii sunt mișcați accidentali conform corpurilor din jur. Însă ei nu sunt mișcați conform mișcării trupurilor cerești, chiar dacă se află în ele în calitate de forțe mișcătoare, deoarece trupurile cerești nu-și schimbă poziția; și nici pentru spiritul ce mișcă lumea nu există o locație fixă conform oricărei parte restricționată a substanței lumești, ce se află acum în est, iar apoi în vest, dar mereu conform unui reper fix; deoarece "energia mișcătoare este mereu în est" după cum a fost declarat în Phys. viii, text 84.

 

Răspuns la Obiecția 4: Îngerii nu vorbesc prin trupurile lor însușite, însă există o asemănare cu vorbirea, atât de mult încât ei crează sunete în aer asemenea unor voci umane.

 

Răpuns la Obiecția 5: Nu se poate spune despre îngeri cât mănâncă, deoarece a mânca implică convertirea mâncării în substanțe necesare trupului.

 

Deși după Înviere mâncarea nu a fost convertită în subtanță de către trupul lui Hristos, ci transformată în materie deja existantă; în orice caz Hristos avea un trup de asemenea natură adevărată încât mâncarea putea fi schimbată; de aceea era o acțiune reală. Însă mâncarea luată de îngeri nu a fost deloc schimbată înăuntru trupului însușit, și nici trupul nu a fost de o așa natură încât mâncarea să poată fi schimbată; în consecință, nu a fost o acțiune reală, ci un fel de mâncat spiritual. Asta i-a spus îngerul lui Tobias: "Când am fost cu tine, păream că mâncam și beam; însă foloseam mâncare și băutură invizibilă" (Tob. 12:19).

 

Avraam le-a oferit mâncare, crezând că ei sunt oameni, pe care, oricum, i-a venerat ca pe Dumnezeu, deoarece Dumnezeu se află în profeți, după cum spune Augustine (De Civ. Dei xvi).

 

Răspuns la Obiecția 6: După cum spune Augustine (De Civ. Dei xv): "Multe persoane afirmă că au avut parte de experiență, sau au auzit de alții care au avut, că Satirii și Faunii, pe care oamenii obișnuiți îi numeau incubi, au apărut de multe ori înaintea femeilor, și au încercat să poarte relații sexuale cu ele. Din cauza asta nu poate fi negat. Însă îngerii sfinți ai lui Dumnezeu nu pot decădea în așa mod. Astfel fiii lui Dumnezeu sunt văzuți drept fiii lui Seth, care erau buni; în timp ce fiicele oamenilor Scriptura le identifică drept o parte a rasei lui Cain. Nici nu apare problema ca giganții să se nască din ele; deoarece nu erau toți giganți." Totuși dacă uneori se nasc din demoni, nu este din cauză că sămânța unor asemenea demoni, și nici din trupurile lor însușite, ci din sămânța oamenilor preluată pentru acest scop; la fel ca atunci când demonul își însușește forma unei femei, iar apoi cea a unui bărbat; la fel ca atunci când iau sămânța altor lucruri pentru a genera altele cu scopuri diferite, după cum spune Augustine 9De Trin. iii), astfel încât persoana născută nu este copilul unui demon, ci al unui om.

 

 

DESPRE ÎNGERI ÎN RELAȚIE CU LOCUL (TREI ARTICOLE)

 

St. Thomas Aquinas

 

Summa Theologica

 

(Benziger Bros. edition, 1947)

Tradus de

Părinții Provinciei Engleze Dominicane

 

Acum cum vom vorbi despre locul îngerilor. Legat de acest subiect există trei întrebări:

 

  1. Este îngerul într-un loc?

 

  1. Poate el să fie în mai multe locuri în același timp?

 

  1. Pot mai mulți îngeri să fie în același loc?

 

Este îngerul într-un loc?

 

Obiecția 1: Se pare că un înger nu se află într-un loc. Deoarece Boethius spune astfel (De Hebdom.): "Opinia obișnuită a celor învățați este că lucrurile necorporeale nu se află într-un loc." Și din nou, Aristotel observă (Phys. iv, text 48,57) că "nu tot ce există se află într-un loc, ci doar un corp mișcător." Însă îngerul nu este un corp, după cum a fost dovedit deja (Întrebarea[50]). Așadar un înger nu se află într-un loc.

 

Obiecția 2: Mai mult, locul este o "cantitate ce are o poziție." Însă tot ce se află într-un loc are o anumită poziție. A avea o poziție nu reprezintă un beneficiu pentru un înger, de vreme ce subtanța sa este nulă de cantitate, diferența reală ce apare față de a avea o poziție. Așadar un înger nu este într-un loc.

 

Obiecția 3: Mai mult, a fi într-un loc trebuie măsurat și conținut de un asemenea loc, după cum este evident din vorbele Filosofului (Phys. iv, text 14,119). Însă un înger nu poate fi măsurat și nici conținut într-un loc, deoarece locul este mai mult formal decât bine definit; la fel cum aerul este în relație cu apa (Phys. iv, text 35,49). Așadar un înger nu se află într-un loc.

 

Din contră, Se spune în Colecția [*Rugăciune la Compline, Dominican Breviary]: "Lasă-i pe îngerii Tăi sfinți ce stau înăuntru, să ne țină în pace."

 

Voi Răspunde că, Un înger se află într-un loc; dar totuși un înger și un trup se spune că ar fi într-un loc dintr-un punct de vedere total diferit. Se spune despre un trup că se află într-un loc în așa fel încât este aplicat unui asemenea loc conform contractului cantității; însă nu există o asemenea cantitate în azul îngerilor, deoarece a lor este una virtuală. În consecință, se spune despre un înger că se află într-un loc corporeal prin aplicarea puterii sale angelice în orice manieră indiferent de loc.

 

Conform celor de mai sus, nu este necesar de a spune că un înger poate fi declarat potrivit pentru un loc, sau că ocupă un spațiu în mod continuu; deoarece acest lucru este doar pentru un trup locat ce este legat de o cantitate. Într-o manieră asemănătoare, nu este necesar în această relatare ca îngerul să fie conținut de un loc; deoarece o substanță necorporeală nu conține lucru necesar pentru a contacta obiectele din jur, și nu este conținută de acestea; deoarece sufletul se află în trup ca un conținut, nu în calitate de forță ce conține. În același fel se poate spune despre un înger că se află într-un loc ce este corporeal, ca un lucru conținut, ci într-un fel ce conține.

 

Așadar am răspuns la toate obiecțiile.

 

Poate un înger să fie în mai multe locuri în același timp?

 

Obiecția 1: S-ar părea că un înger poate fi în mai multe locuri în același timp, Deoarece un înger nu are mai puțină putere decât un suflet. Însă sufletul se află în mai multe locuri în același timp, deoarece se află în fiecare parte din trup, după cum spune Augustine (De Trin. vi). Așadar un înger poate fi în mai multe locuri în același timp.

 

Obiecția 2: Mai mult, un înger se află în trupul pe care și-l însușește; și, de vreme ce trupul pe care și-l însușește este continuu, va părea că el se află în fiecare parte din acesta. Însă conform diferitelor părți există și diferite locuri. Așadar un înger se află în același timp în mai multe locuri.

 

Obiecția 3: Mai mult, Damascene spune (De Fide Orth. ii) că "acolo unde îngerul operează, el se află." Însă ocazional el operează în diferite locuri în același timp, după cum este evident la îngerul ce distruge Sodom (Gn. 19:25). Așadar un înger poate fi în diferite locuri în același timp.

 

Din contră, Damascene spune (De Fide Orth. ii) că "în timp ce îngerii se află în rai, ei nu pot fi pe pământ."

 

Răspund că, Puterea și natura unui înger sunt finite, în timp ce puterea și esența Divină, ce reprezintă cauza universală a tuturor lucrurilor, sunt infinite: în consecință Dumnezeu prin puterea Sa atinge toate lucrurile, și nu este prezent doar în unele locuri, ci pretutindeni. Acum de vreme ce puterea îngerului este finită, nu se extinde la toate lucrurile, ci la unul singur ce este determinant. În consecință de vreme ce toate ființele sunt egale în comparație cu puterea universală a lui Dumnezeu, la fel este și o ființă singură comparată cu această putere angelică. De aceea, de vreme ce îngerul se află într-un loc prin aplicarea puterii sale asupra locului, rezultă că el nu se află peste tot, și nici în mai mult locuri, ci doar într-un singur loc.

 

Unii, totuși, au fost păcăliți în această privință. Pentru unii care nu au fost în stare să treacă peste limita imaginației lor, ei au presupus existența indivizibilității unui înger ca fiind cea a unui punct; în consecință ei au crezut că un înger poate fi doar într-un singur loc, loc ce reprezintă un punct. Însă ei au fost păcăliți, deoarece un punct este ceva indivizibil, și totuși are propria situație; în timp ce un înger este indivizibil, și peste cantitate și situație. În consecință nu există nicio ocazie pentru determinarea în acest caz a unui loc indivizibil cu o situație: orice loc ce este fie divizibil sau indivizibil, mare sau mic este suficient, conform propriului său liber arbitru, el aplicându-și puterea către un trup mare sau mic. Astfel întregul trup pentru care este aplicată puterea sa, corespunde cu același loc ca el.

 

Dacă un îngeri mișcă cerurile, este necesar ca el să fie oriunde. În primul rând, deoarece puterea sa este applicată doar asupra a ceea ce este mișcat de el. Acum există o parte a cerurilor în care există mișcare, și anume, partea de est: așadar Filosoful (Phys. vii, text 84) atribuie puterea mișcătorului ceresc către partea ce se află la est. În al doilea rând, deoarece filosofii nu susțin asta ca fiind o forță ce poate mișca toate sferele imediat. Așadar nu este necesar să fie pretutindeni.

 

Așadar, atunci, este evident faptul că a fi într-un loc reprezintă un lucru destul de diferit pentru un trup, pentru un înger, pentru Dumnezeu, Pentru un trup este într-un loc circumscris, de vreme ce este măsurat de acel loc. Un înger, totuși, nu este acolo într-un mod circumscris, de vreme ce el nu este măsurat de loc, dar definitiv, deoarece se află într-un loc într-o așa manieră încât nu poate fi într-altul. Însă Dumnezeu este peste tot.

 

Din toate acestea putem cu ușurință să creăm un răspuns la obiecții: deoarece întregul subiect pentru care puterea angelică este imediat aplicată, se află într-un loc, deși este continuu.

 

Mai mulți îngeri pot fi în același timp în același loc?

 

Obiecția 1: S-ar părea că unii îngeri pot fi în același tim în același loc. Deoarece unele trupuri nu pot fi în același timp în același loc, deoarece nu ar avea loc. Însă îngerii nu ocupă un loc, deoarece un trup ocupă locul, astfel să nu fie gol, după cum învață Filosoful (Phyx. Iv, text 52,58). Așadar mai mulți îngeri pot fi în același loc.

 

Obiecția 2: Mai mult există o diferență mai mare între un înger și un trup decât între doi îngeri. Însă un înger și un trup sunt în același timp în același loc: deoarece nu există niciun loc ce nu este umplut de un trup sensibil, după cum găsim dovadă în Phys. iv, text. 58. Mai mult, atunci, doi îngeri pot fi în același loc.

 

Obiecția 3: Mai mult, sufletul este în fiecare parte a trupului, conform lui Augustine (De Trin. vi). Însă demonii, deși ei nu preiau suflete, ei fură trupuri ocazional; și astfel sufletul și demonul sunt în același timp în același loc; și în consecință pentru același motiv toate celelalte substanțe spirituale.

 

Din contră, Nu există două suflete în același trup. Așadar din același motiv nu pot exista doi îngeri în același loc.

 

Răspund că, Nu există doi îngeri în același loc. Din cauză că este imposibil ca două cauze complete să fie cauze imediate ale unuia și aceluiași lucru. Acest lucru este evident în fiecare clasă de cauze: deoarece există doar o formă aproximată a unui singur lucru, și există un singur mișcător aproximat, deși ar putea exista mai mulți mișcători indirecți. Nici nu se poate obiecta că mai mulți indivizi pot vâsli la o barcă, de vreme ce niciunul dintre ei nu este un mișcător perfect, deoarece niciunul nu are destulă putere pentru a mișca barca singur; în timp ce împreună ei crează un singur mișcător, de vreme ce puterea lor unită produce mișcarea unitară. Astfel, de vreme ce se spune că îngerul este într-un singur loc prin faptul că puterea sa atinge locul imediat prin calea unei locații perfecte, se spune că există un singur înger într-un singur loc.

 

Răspuns la Obiecția 1: Mai mulți îngeri nu sunt opriți de a fi în același loc din cauza umplerii locului de către ei; ci dintr-un alt motiv descris anterior.

 

Răspuns la Obiecția 2: Un înger și un trup nu sunt într-un loc în același mod; astfel concluzia nu are sens.

 

Răspuns la Obiecția 3: Nici măcar un demon și un suflet nu sunt comparate cu un trup conform aceleiași relații de cauzalitate; de vreme ce sufletul este forma sa, iar demonul nu. Astfel idee nu are sens.

 

 

DESPRE MIȘCAREA LOCALĂ A ÎNGERILOR (TREI ARTICOLE)

 

St. Thomas Aquinas

 

Summa Theologica

 

(Benziger Bros. edition, 1947)

Tradus de

Părinții Provinciei Engleze Dominicane

 

Trebuie să luăm în considerare mișcarea locală a îngerilor; pentru această problemă există trei părți:

 

  1. Dacă un înger poate fi mișcat local.

 

  1. Dacă în trecere dintr-un loc într-altul el trece printr-un spațiu de mijloc.

 

  1. Dacă mișcarea îngerului este în timp sau instantanee.

 

Dacă un înger poate fi mișcat local.

 

Obiecția 1: Se pare că un înger nu poate fi mișcat local. Deoarece, după cum dovedește Filosoful (Phys. vi, text 32,68) "nimic ce nu este compus din părți poate fi mișcat"; deoarece, în timp ce se află în termenul "de unde", nu este mișcat; și nici cât timp se află în termenul "până unde", deoarece este deja mișcat atunci; în consecință spunem că orice este mișcat, în timp ce se mișcă, face parte din termenul "de unde" și parțial din "până unde". Însă un înger nu ar părți. Așadar un înger nu poate fi mișcat local.

 

Obiecția 2: Mai mult, mișcarea este "actul unei ființe imperfecte", după cum spune Filosoful (Phys. iii, text 14). Însă un înger nu este imperfect. În consecință un înger nu poate fi mișcat local.

 

Obiecția 3: Mai mult, mișcarea are loc din simplu fapt al unei dorințe. Însă îngerii sfinți nu au dorințe. Așadar îngerii sfinți nu sunt mișcați local.

 

Din contră, Este același lucru ca un înger să fie mișcat ca și orice suflet să fie mișcat. Însă trebuie să fie spus necesar că un suflet binecuvântat este mișcat local, deoarece este un articol de credință faptul că sufletul lui Hristos a coborât în Iad. Așadar un înger este mișcat local.

 

Răspund că, Un înger poate fi mișcat local. Totuși, de vreme ce a fi într-un loc aparține unui corp și unui înger, la fel și în cazul mișcării locale. Deoarece un trup se află într-un loc atâta timp cât este conținut sub un loc, și este în relație cu locul. De aceea este necesar ca mișcarea locală a unui trup să fie legată de un loc, și conform exigenței sale. Astfel există continuitate mișcării conform continuității magnitudinii; și conform priorității și posteriorității mișcării locale, după cum sune Filosoful (Phys. iv, text 99). Însă un înger nu se află într-un loc ca legat și conținut, ci mai degrabă conținând locul. Astfel nu este necesar ca mișcarea locală a unui înger să fie legată de un loc, și nici ca aceasta să fie conform exigenței locului, astfel să poată avea continuitate din acel punct; însă este o mișcare non-continuă. Deoarece de vreme ce un înger se află într-un loc doar prin contact virtual, după cum a fost precizat anterior (Întrebarea [52], Articolul[1]), rezultă necesar că mișcarea unui înger într-un loc nu este nimic mai mult decât contacte diferite a mai multor locuri succesiv, și nu în același timp; deoarece un înger nu poate fi în mai multe locuri în același timp, după cum a fost spus anterior (Întrebarea[52], Articolul[2]). Și nici nu este necesar ca aceste contacte să fie continue. Cu toate acestea un fel sigur de continuitate poate fi găsită în astfel de contacte. Deoarece, după cum a fost spus mai sus (Întrebarea[52], Articolul[1]), nu există nimic care să ne oprească să reprezentăm un loc divizibil pentru un înger conform contactului virtual; la fel cum un loc divizibil este oferit unui trup prin contactul magnitudinii. Astfel în timp ce un trup iese succesiv, și nu dintr-o dată, dintr-in loc în care a fost anterior, și astfel crează continuitate în mișcarea sa locală; la fel și un înger poate să plece succesiv dintr-un loc divizibil în care a fost anterior, și astfel mișcarea sa va fi continuă. Iar poate imediat să plece din locul respectiv definitiv, și în același timp să apară instantaneu într-un cu totul alt loc, astfel mișcarea sa nefiind continuă.

 

Răspuns la Obiecția 1: Acest argument eșuează să-și susțină scopul din două motive. În primul rând, deoarece demonstrația lui Aristotel se bazează pe ce este indivizibil conform cantității, pentru care răspunsul este un loc necesar indivizbil. Iar asta nu se poate spune despre un înger.

 

În al doilea rând, din cauză că demonstrația lui Aristotel se ocupă cu mișcarea ce este continuă. Deoarece dacă mișcarea nu ar fi fost continuă, se poate spune că un lucru este mișcat pe loc prin termenul "de unde", în timp ce se află în termenul "până unde": deoarece succesiunea ar fi numită mișcare: astfel, în oricare caz s-ar afla obiectul, se poate spune că este mișcat. Însă continuitatea mișcării împiedică acest lucru; deoarece nimic ce este continuu nu se află în acest termen, după cum este clar, deoarece linia nu este punctul. Așadar este necesar ca lucrul mișcat să nu fie total în oricare dintre termeni în timp ce este mișcat; ci parția într-unul și parțial într-altul. Așadar, conform faptului că mișcarea ăngerului nu este continuă, demonstrația lui Aristotel nu este validă aici. Dar din cauză că mișcarea îngerului este continuă, se poate consideră că în timp ce îngerul este în mișcare, el se află parțial în termenul "de unde" și parțial în "până unde"; deoarece la început, mișcarea continuă a îngerului este într-un loc divizbil diferit față de cel în care începe să fie mișcat; însă în timp ce el se mișcă, face parte parțial din locul din care pleacă, și parțial din cel în care ajunge. Acest fapt cum că el poate ocupa parțial două locuri, reprezintă că el poate ocupa un loc divizibil prin aplicarea puterii sale; la fel cum face un trup prin aplicarea magnitudinii. Astfel rezultă un corp ce este mutabil conform locului, ce este divizibil conform magnitudinii; însă legat înger, astfel puterea sa să poată fi aplicată unui lucru divizbil.

 

Răpuns la Obiecția 2: Mișcarea unui lucru ce are potențial este actul unui agent imperfect. Însă mișcarea ce este prin aplicarea energiei, este un actul unui lucru în acțiune: deoarece energia implică acțiune.

 

Răspuns la Obecția 3: Mișcarea lucrului ce are potențial este actul unui lucru imperfect dar mișcarea din timpul actului nu depinde de nevoia proprie, ci de a altuia. Astfel, din cauza nevoiei noastre, îngerul este mișcat local, conform Heb. 1:14: "Ei toți [*Vulg.: Nu sunt ei toți...?] au grijă de spirite..."

 

Dacă un înger trece printr-un spațiu intermediar?

 

Obiecția 1: S-ar părea că un înger nu trece printr-un spațiu intermediar. Deoarece orice trece prin mijlocul unui spațiu, mai întâi călătorește pe lângă un loc de dimeniuni proprii, înainte de a trece la cele mai mari. Însă locul ce-i corespunde unui înger, care este indivizbil, este un simplu punct. Așadar dacă îngerul trece prin mijlocul spațiului, el trebuie să atingă un infinit de puncte în mișcarea sa: fapt ce este imposibil.

 

Obiecția 2: Mai mult, un înger este compus dintr-o substanță mai simplă decât sufletul. Însă sufletul nostru din cauză că gândește poate trece dintr-o extremă în alta fără a trece prin mijloc: deoarece mă pot gândi la Franța, iar apoi la Siria, fără să mă gândesc la Italia, ce se află între ele. Așadar un înger poate trece și mai bine de la o extremă la altă fără a atinge mijlocul.

 

Din contră, Dacă un înger este mutat dintr-un loc într-altul, atunci, când el se află în termenul "de unde", el nu se mai află în mișcare, însă este schimbat. Însă un proces al schimbării precede toate schimbările actuale: în consecință el era mițcat în timp ce pleca dintr-un loc. Însă el nu a fost mișcat atâta timp cât se afla în termenul "de unde". Așadar, el era mișcat în timp ce se afla la mijloc: astfel a fost necesar ca el să treacă prin spațiul temporar.

 

Răspund că, După cum a fost precizat anterior în articolul trecut, moțiunea locală a unui înger poate fi continuă, și non-continuă. Dacă este continuă, îngerul nu poate trece dintr-o extremă într-alta fără a nu atinge spațiul de mijlo; deoarece, după cum spune și Filosoful (Phys. v, text 22; vi, text 77), "Mijlocul este locul în care un lucru ce se mișcă continuu apare, înainte de a sosi la destinația dorită"; deoarece ordinea primei și ultimei mișcări continue, este conform ordinii primei și ultimei în magnitudine, după cum spune el (Phys. iv, text 99).

 

Însă dacă mișcarea unui înger nu este continuă, este posbil ca el să treacă dintr-o extremă în alta fără să atingă mijlocul: fapt ce este evident în acest caz. Între două limite extreme există un infinit de locuri; fie că locurile sunt luate ca divizibile sau indivizibile. Acest lucru este clar evident legat de locurile ce sunt indivizibile; deoarece între oricare două puncte există un infinit de puncte intermediare, de vreme ce oricare două puncte nu se urmează fără un mijloc, fapt dovedit în Phys. vi, text. 1. Același lucru poate fi spus și despre locurile divizibile: iar acest lucru este văzut din mișcarea continuă a unui trup. Deoarece un trup nu este mișcat dintr-un loc într-altul decât în timp. Însă în tot timpul ce măsoară mișcarea unui trup, nu există două "prezenturi" în care trupul mișcat nu se află într-un loc ci într-altul; deoarece dacă se afla în două locuri în același timp, ar însemna că se află în repaus acolo; de vreme ce a fi în repaus nu este nimic mai mult decât a fi într-un loc în prezent și trecut. Așadar de vreme ce există un infinit de "acum" între primul și ultimul "acum" al timpului ce măsoară mișcarea, trebuie să existe un infinit de locuri între prima formă în care începe mișcarea și ultima în care aceasta încetează. Acest lucru este din nou făcut foarte clar din experiența sensibilă. Fie un corp de o lungime de palmă, și fie un plan ce măsoară două palme, în care acesta se mișcă; este evident faptul că primul loc în care mișcarea începe este cel de o palmă; iar locul în care mișcarea se termină este cel de lungimea celeilalte palme. Acum este clar că atunci când începe să se miște, acesta gradual iese din prima palmă și intră în a doua. Conform acestui lucru, atunci, în timp ce magnitudinea pălmii este divizată, la fel sunt și locurile intermediare multiplicate, adeverind faptul că între oricare două locuri există o infinitate de locuri.

 

Un trup mișcabil termină șirul de locuri intermediare prin continuitatea mișcării sale; deoarece, în timp ce locurile intermediare sunt infinite, la fel trebuie să existe unele infinități în mișcarea continuă. În consecință, dacă mișcarea nu este continuă, atunci toate părțile mișcării vor fi numărate. Dacă, așadar, orice corp mișcabil se mișcă, dar nu prin mișcare continuă, rezultă că fie nu trece prin toate locurile intermediare, sau altfel că numără defapt numărul infinit de locuri: ceea ce nu este posibil. Conform acestui lucru, atunci, mișcarea îngerului nu este continuă, el nu trece prin toate locurile intermediare.

 

Trecerea propriu-zisă dintr-o extremă în alta, fără a atinge spațiul de mijloc, este conform naturii unui înger; însă nu cu cea a unui corp, deoarece un corp este măsurat de și conținut sub un loc; astfel este legat să urmeze legile locului în mișcarea sa. Însă substanța unui înger nu este aplicată locului ca fiind conținut, însă este deasupra sa: de aceea se află sub controlul să de a se aplica pe sine către un loc după cum dorește, fie prin sau fără un loc de mijloc.

 

Răspuns la Obiecția 1: Locul unui înger nu este luat ca egal pentru el conform magnitudinii, ci conform contactului puterii: și astfel locul îngerului poate fi divizibil, și nu este un simplu punct. Însă chiar și locurile intermediare divizibile sunt infinite, după cum a fost precizat mai sus: însă acestea sunt consumate de continuitatea mișcării, după cum apare din relatare.

 

Răspuns la Obiecția 2: În timp ce un înger este mișcat local, esența sa este aplicat asupra diferitelor locuri: însă sufletul esenței nu este aplicat asupra lucrurilor gândite.

 

Răspuns la Obiecția 3: Într-o mișcare continuă, schimbarea propriu-zisă nu face parte din mișcare, ci este concluzia acesteia; de aceea mișcarea trebuie să reprezinte schimbarea. În conformitate asemenea mișcare este printr-un spațiu de mijloc. Însă în mișcarea ce nu este continuă, schimbarea este parțială, de vreme ce o unitate ste o parte a numărului: astfel succesiunea diferitelor locuri, până și fără spațiul de mijloc, constituie o asemenea mișcare.

 

Dacă mișcarea unui înger este instantanee?

 

Obiecția 1: S-ar părea că mișcarea unui înger este instantanee. Deoarec cu cât puterea mișcătorului este mai mare, și cu cât rezistă corpul mișcat mai puțin, cu atât mai rapidă este mișcarea. Însă puterea unui înger ce se mișcă pe sine depășește toate proporțiile de putere ce mișcă corpul. Acum proporția de velocități este recunoscutp conform trecerii timpului. Însă între o lungime de timp și altă lungime de timp există proporție. Dacă așadar un corp este mișcat în timp, un înger este mișcat imediat.

 

Obiecția 2: Mai mult, mișcarea îngerului este mai simplă decât schimbarea unui corp. Însă o schimbare corporală este afectată instantaneu, asemenea iluminării; ambele deoarece subiectul nu este iluminat succesiv, ca de exemplu atunci când se încălzește treptat; și deoarece o rază nu atinge mai devreme ceea ce este mai departe. Așadar mișcarea unui înger este instantanee.

 

Obiecția 3: Mai mult, dacă un înger este mișcat dintr-un loc într-altul în timp, concluzionăm că în ultima instantă a acestui timp el se află în termenul "până unde": însă în tot timpul acțiunii, el este fie în locul imediat alăturat, ce este luat ca termenul "de unde"; sau el este parțial într-unul și parțial într-altul, rezultând că este divizibil; ceea ce este imposibil. Așadar de-alungul întregului timp de mișcare el se află în termenul "de unde". Așadar el așteaptă acolo; de vreme ce a fi în repaus înseamnă a fi în același loc acum și înainte, după cum a fost precizat (Articolul[2]). Așadar rezultă că el nu este mișcat decât în ultima fracțiune de timp.

 

Din contră, În fiecare schimbare există un înainte și un înapoi. Termenul înainte sau după al mișcării depinde de timp. În consecință fiecare mișcare, până și cea a unui înger, este în timp, de vreme ce există un înainte și un înapoi.

 

Răspund că, Unii au susținut că mișcarea locală a unui înger este instantanee. Ei au spus că un înger este mișcat dintr-un loc în altul, în timpul în care se încadrează în termenul "de unde"; însă în ultima clipă din acest timp el se află în termenul "până unde". Și nici nu este nevoie de un loc provizoriu între cei doi termeni de timp; astfel se spune că utlimul termen "acum" nu poate fi atribuit termenului "de unde", la fel ca și în cazul iluminării, sau în generare substanțială a focului, nu există o ultimă instanță de atribuire în care aerul era întunecat, sau în care materia se afla sub influența formei focului: însă un ultim timp poate fi atribuit, astfel în ultima instanță a unui timp de acest gen există lumină în aer, sau forma focului în materie. Și astfel iluminarea și generare substanțială sunt numite mișcări instantanee.

 

Însă acest lucru nu este acceptabil în cazul de față; și este afișat astfel. Din cauza naturii repausului, subiectul în repaus nu poate fi tratat ca înainte: și așadar în fiecare "acum" din timp ce măsoară repausul, subiectul se realiniază în același "unde" de la început, mijloc, și în ultimul "acum". Pe de altă parte, face parte din natura mișcării ca subiectul mișcat să fie altfel acum decât a fost înainte: și așadar în fiecare "acum" al timpului ce măsoară mișcarea, subiectul mișcat se află în diferite dispoziții; astfel în ultimul "acum" trebuie să fie într-o formă diferită de cea anterioară. Este evident că a fi în repaus pe durata întreagă a timpului uneori, de exemplu, înseamnă a fi în oricare instantă din acel timp. Astfel nu este posibil ca un lucru să fie în repaus într-un termen tot timpul precedent, și pe urmă în ultima instantă a timpului să fie în celălalt termen total. Însă acest lucru este posibil în mișcare: deoarece a fi mișcat pe tot parcursul timpului, nu înseamnă că acel lucru se află în fiecare instantă a celui timp. Așadar toate schimbările instantanee de acest fel sunt termeni ale mișcării continue: la fel cum generarea este termenul pentru alterare a materiei, și iulimnarea este termenul unei mișcări locale pentru iluminarea unui corp. Mișcarea locală a unui înger nu este un termen a vreunei alte mișcări continue, ci aparține lui însuși, depinzând de nicio altă mișcare. În consecință este imposibil de a spune că el se află în orice alt loc în acea perioadă de timp, și că în ultimul "acum" se află într-un alt loc: însă unii termeni "acum" trebuie să fie plasați în locurile în care s-a aflat precedent. Însă acolo unde există mai mulți de "acum" ce se succed unii pe alții, trebuie să fie neapărat și timp; de vreme ce timpul nu este nimic mai mult decât o recunoaștere a termenilor de "înainte" și "apoi" din cadrul mișcării. Rămâne atunci faptul că mișcarea unui înger reprezintă timpul. În timpul continuu mișcarea sa este continuă, și în non-continuu este non-continuă, de vreme ce continuitatea timpului apare din mișcarea continuă, după cum spune și Filosoful (Phys. iv, text 99).

 

Însă atunci, fie continuu sau nu, nu este la fel ca timpul ce măsoară mișcarea cerurilor, și implicit toate lucrurile corporeale sunt măsurate, acestea având propriul mod de schimbare din mișcarea cerească; deoarece mișcarea îngerului nu depinde de mișcarea cerurilor.

 

Răspuns la Obiecția 1: Dacă timpul mișcării îngerului nu este continuu, ci un fel de succesiune de termeni "acum", nu va avea nicio proporție temporală ce măsoară mișcarea lucrurilor corporeale, ce este continuă; de vreme ce nu are aceeași natură. Dacă, totuși, ar fi continuă, ar fi întradevăr proporțională, nu bineînțeles din cauza proporției mișcătorului și obiectului mișcat, ci datorită proporției magnitudinilor în care există mișcarea. Oricum, rapiditatea mișcării unui înger nu este măsurată de cantitatea puterii sale, ci conform determinării voinței sale.

 

Răspuns la Obiecția 2: Iluminarea este termenul unei mișcări; și este o alterație, nu o mișcare locală, astfel încât lumina ar fi înțeleasă ca fiind mișcată către obiectul cel mai apropiat, înainte să fie mișcată către cel îndepărtat. Însă mișcarea îngerului este locală, și, oricum, nu este termenul mișcării; astfel nu există comparație.

 

Răspuns la Obiecția 3: Această obiecție este bazată pe un timp continuu. Însă același timp al mișcării unui înger poate fi non-continuu. Astfel un înger poate fi într-un loc instantaneu, și într-un alt loc în următoarea instantă, fără vreun timp de mijloc. Dacă timpul mișcării unui înger este continuu, acesta este schimbat prin locuri infinite de-alungul întregului timp ce precede ultimul "acum"; după cum a fost deja arătat (Articolul[2]). În orice caz el este parțial într-unul dintre locurile continue, și parțial în altul, nu pentru că substanța sa este subsceptibilă în anumite părți, ci din cauză că puterea sa este aplicată parțial în primul lor și parțial în al doilea, după cum a fost spus mai sus (Aticolul[2]).

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte

Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate