Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Apologetica
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Site-uri Baptiste
Istorie
Pastorala
Articole
MEDIA
Stiri internationale
Din presa romana
Posta Redactiei

 

 


Pagina de Apologetică

 

 

Octavian C. Obeada

Pagina de Apologetică este realizată de

 

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

horizontal rule

 

Eroarea, într-adevăr, nu este niciodată expusă în deformarea ei goală, ca nu cumva, fiind astfel expusă, să fie deodată detectată. Aceasta însă este ornată cu şiretenie într-o haină atractivă, ca prin această formă exterioară, să o facă să apară pentru cel neexperimentat (pe cât de ridicolă pară să fie expresia) mai adevărată decât adevărul în sine” (Irineu, Împotriva Ereziilor 1.2).

 

Cuvântul „erezie” provine de la grecescul hairesis, care înseamnă „alegere”, sau „sciziune”. La început termenul de erezie nu purta cu sine înţelesul negativ pe care îl are acum. Dar, pe măsură ce biserica timpurie a crescut în scopul şi influenţa ei în zona Mediteraneană, diferiţi învăţători au propus idei controversate cu privire la Hristos, Dumnezeu, mântuire, şi alte teme biblice. Devenise necesar pentru biserică să determine ce era şi nu era adevărat conform Bibliei. De exemplu, Arius de Alexandria (320 d. Hr.) a învăţat că Isus era o creaţie. Era aceasta adevărat? Era aceasta important? Ulterior au apărut alte erori. Docetiştii au învăţat că Isus nu era uman. Modaliştii au negat Trinitatea. Gnosticii au negat întruparea lui Hristos. Din necesitate, biserica a fost forţată să se confrunte cu aceste erezii prin a proclama ortodoxia. Şi prin a face astfel, a adus condamnare asupra acestor erezii şi ereticii au devenit o realitate.

horizontal rule

Socinianismul

Courtesy of http://www.newadvent.org

Este majoritatea doctrinelor susţinute de una din numeroasele secte antitrinitariene pe care Reforma le-a născut. Socinienii şi-au luat numele de la doi locuitori din Siena, Lelio Sozzini (1525-62) şi nepotul său, Fausto Sozzini (1539-1604). Supranumele apare în diverse forme, însă forma latină, Socinus, este cea curent folosită. Prin Fausto, ori Faustus Socinus, secta şi-a găsit individualitatea, dar ea înflorise înainte ca el să vină în contact cu ea. În 1546 o societate secretă ţinea întruniri la Vicenza, în Dioceza Veneţiei, pentru a discuta, printre altele, doctrina despre Treime. Printre membrii acestei societăţi erau Blandrata, un fizician faimos, Alciatus, Gentilis şi Lelio, ori Laelius Socinus. Ultimul, un preot din Siena, era un prieten apropiat cu Bullinger, Calvin şi Melanchthon. Obiectivul societăţii era pledoaria favorabilă nu neapărat a ceea ce aveau ulterior să fie cunoscute drept principiile sociniene, ci a antitrinitarianismului. Nominaliştii, reprezentaţi de Abelard, erau adevăratele progenituri ale antitrinitarienilor din perioada Reformei, dar în timp ce mulţi nominalişti au devenit până la urmă trinitarieni, termenul antitrinitarian îl desemnează expres pe cel ce neagă distincţia persoanelor din Dumnezeul Suprem. Antitrinitarienii sunt astfel ultimii reprezentanţi ai sabellienilor, macedonienilor şi arienilor din perioada anterioară. Societatea secretă, care se întrunea la  Vicenza, a fost răzleţită, iar majoritatea membrilor ei au fugit în Polonia. Laelius, într-adevăr, se pare că a trăit mai mult în Zurich, dar a fost principalul pilon al societăţii, care continua să se întrunească la Cracovia pentru a discuta probleme religioase. El a murit în 1562 şi o perioadă zbuciumată a început pentru membrii taberei sale.

Efectul inevitabil al principiilor Reformei s-au simţit repede, iar schisma s-a făcut simţită în rândurile antitrinitarienilor – pentru că îi putem numi astfel pe toţi, fără deosebire, la acea dată. În 1570 socinienii s-au separat, şi, sub influenţa antitrinitarianului Jan Sigismund, s-au stabilit la Racow. Între timp, Faustus Socinus a intrat în posesia documentelor unchiului său şi, în 1579, a venit în Polonia. A găsit numeroasele ramificaţii ale sectei divizate, iar la început i s-a refuzat primirea în sectă pentru că el refuzase să consimtă un al doilea baptism. În 1574 socinienii au enunţat un "Catehism al unitarienilor", în care, în timp ce se vorbea mult despre natura şi desăvârşirea Dumnezeului Suprem, liniştea se păstra în privinţa atributelor dumnezeieşti cele de taină. Hristos era Omul Făgăduit; El era Mediator al Creaţiei, adică al Reînvierii. La scurt timp după apariţia acestui catehism, Faustus a intrat în scenă şi, în pofida unei opoziţii întâmpinate iniţial, a reuşit să strângă toate facţiunile în jurul său şi să asigure astfel o unitate pe care nu o avuseseră până atunci. Odată ajuns la putere, activitatea sa a fost foarte dibace. A fost invitat la Siebenburg pentru a contracara influenţa episcopului antitrinitarian Francis David (1510-79). David, care a refuzat să accepte teza sociniană stranie că Hristos, deşi fără a fi Dumnezeu, trebuia să fie adorat, a fost aruncat în temniţă, unde a murit. Budnaeus, care aderase la opiniile lui David, a fost degradat şi excomunicat în 1584. Vechiul catehism nu a fost suprimat şi unul nou a fost publicat sub titulatura "Catehismul din Racow". Deşi fusese schiţat de Socinus, nu a fost publicat până în 1605, la un an după moartea sa; a apărut întâi în poloneză, apoi în latină în 1609.

Între timp socinienii au prosperat; au înfiinţat colegii, au ţinut sinoade şi au avut o presă tipărită prin care au emanat o cantitate imensă de literatură religioasă în sprijinul ideilor lor; aceasta a fost adunată, sub titlul "Bibliotheca Antitrinitarianorum", de Sandius. În 1638 catolicii din Polonia au insistat pe alungarea socinienilor, care au fost prin urmare dispersaţi. Este evident din paginile scrise de Bayle că secta era o sperietoare în Europa; se spunea despre mulţi prinţi că o favorizează în secret, preconizându-se că socinianismul  va copleşi Europa. Bayle, totuşi, căuta să alunge aceste temeri prin luarea unor măsuri eficace pentru a preveni răspândirea sectei în Olanda. Astfel, în 1639, la sugestia ambasadorului britanic, toate regiunile Olandei au fost prevenite de eventuala sosire a socinienilor după expulzarea lor din Polonia; prin 1653 decrete foarte drastice au fost emise împotriva lor. Secta nu a avut vreodată amploare în Anglia; nu era pe placul protestanţilor care, mai puţin raţionalişti, poate, dar mai conservatori în idei, nu erau pregătiţi pentru masivele schimbări ale reformatorilor continentali. În 1612 găsim numele lui Leggatt şi al lui Wightman menţionate ca fiind condamnaţi la moarte pentru tăgăduirea dumnezeirii din Hristos. În timpul Commonwealth-ului, John Biddle a fost un om proeminent ca susţinător al principiilor sociniene; Cromwell l-a alungat în Insulele Scilly, dar el s-a întors după un ordin de habeas corpus şi a devenit preot al unei biserici independente din Londra. După Restauraţie, însă, Biddle a fost trimis la închisoare, unde a şi murit în 1662. Unitarienii erau frecvent identificaţi cu socinienii, însă există diferenţe fundamentale între doctrinele lor.

Doctrinele fundamentale

Ele pot fi preluate din "Catehismul din Racow", menţionat mai sus şi din scrierile lui Socinus, care sunt adunate în "Bibliotheca Fratrum Polonorum". Baza o constituia, desigur, judecata individuală; socinienii respingeau autoritatea şi insistau pe folosirea neîngrădită a raţiunii, însă nu respingeau revelaţia. Socinus, în lucrarea "De Auctoritate Scripturae Sacrae", a mers până la a respinge orice religie pur firească. Astfel că pentru el  Biblia era totul, dar trebuia să fie interpretată în lumina raţiunii. De aceea el şi adepţii lui  au lăsat deoparte toate tainele; după cum socinianul John Crell (d. 1633) spune într-a sa "De Deo et ejus Attributis", "Tainele sunt într-adevăr situate deasupra raţiunii, dar ele nu o dau peste cap; în nici un caz ele nu-i micşorează lumina, ci i-o desăvârşesc". Asta ar părea destul de adevărat pentru un catolic, dar în gura unui socinian înseamnă că doar acele taine pe care le poate pricepe raţiunea pot fi acceptate. Astfel că şi în „Catehismul din Racow”, şi în lucrarea lui Socinus "Institutiones Religionis Christianae", numai unitatea, eternitatea, omnipotenţa, dreptatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu sunt de luat în seamă, odată ce putem fi convinşi de ele; nemărginirea Sa, infinitatea şi omniprezenţa sunt considerate dincolo de puterea omenească de înţelegere, şi deci nu sunt necesare pentru mântuire. Dreptatea originară însemna că Adam era de fapt liber de păcat, nu că ar fi fost hărăzit cu vreun dar anume; de aici şi faptul că Socinius nega doctrina păcatului originar, ca întreg. Odată ce credinţa însemna doar încredere în Dumnezeu, socinienii negau doctrina catolică despre justificare, în sensul care le convenea. Nu era nimic altceva decât un act de justiţie din partea lui Dumnezeu. Existau doar două sacramente (împărtăşanii), dar acestea doar cu rolul de a fi stimulente ale credinţei, fără a avea vreo eficienţă intrinsecă. Respingeau baptismul infantil şi iadul. Cei răi erau pur şi simplu nimiciţi.

Hristologia

Acest punct a fost în mod deosebit interesant, odată ce aici este o răscruce a întregului socinianism. Dumnezeu, spuneau socinienii, şi corect, este absolut simplu; însă distingerea de persoane este distructivă pentru o atare simplitate; prin urmare, concluzionau că doctrina Treimii este neavenită. Apoi, nu poate exista o proporţie între finit şi infinit, astfel că nu poate exista o întrupare, a Dumnezeiescului, odată ce acest lucru ar cere o asemenea proporţie. Dar dacă, prin absurd, exista o distincţie între persoanele din Dumnezeu, nici o persoană divină nu putea fi unită cu o persoană umană, deoarece nu poate exista amestec între două individualităţi. Aceste argumente sunt, desigur, puerile şi doar ignoranţa şi doctrina catolică felul în care astfel de opinii s-au afirmat în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. Pentru opoziţie la primul argument, vezi Sf. Toma, (Summa I:12:1, ad 4); pentru soluţionarea celorlalte, vezi Petavius. Dar socinienii  nu au devenit arieni, cum au făcut Campanus şi Gentilis. Cel din urmă fusese în societatea originară care se întrunea la Vicenza; a fost decapitat în Berna, în 1566. Nu au devenit nici triteişti, cum presupuneau unii că a ajuns Gentilis. Nu au ajuns nici unitarieni, cum ar fi fost de aşteptat. Socinus avea într-adevăr, multe afinităţi cu Pavel din Samosata şi Sabellius; ca şi ei, el vedea Sfântul Duh doar ca pe o activitate a lui Dumnezeu, o putere de sfinţire. Dar învăţătura sa privind persoana lui Hristos diferea în unele aspecte de ale lor. Pentru Socinus, Hristos era Logos (Cuvântul), însă nega preexistenţa Sa; El era Cuvântul lui Dumnezeu ca şi interpret al Său (interpres divinae voluntatis). Pasajele din Sf. Ioan care prezintă Cuvântul ca medium al creaţiei au fost explicate de Socinus doar prin reînviere. În acelaşi timp, Hristos a fost  miraculos născut: El era omul perfect, El a fost desemnat mediator, dar El nu era Dumnezeu, ci doar om dumnezeit. În sensul acesta,  El trebuia adorat; şi exact aici este linia pe care trebuie să o trasăm pentru a diviza socinianismul şi unitarianismul, pentru că cel din urmă sistem nega naşterea miraculoasă a lui Hristos şi refuza să Îl aduleze. Trebuie spus că, pe baza principiilor lor, unitarienii erau mult mai raţionali.

Izbăvirea şi sacramentele

Ideea lui Socinus cu privire la persoana lui Hristos a afectat neapărat învăţătura sa despre sarcina lui Hristos ca Izbăvitor, şi prin urmare şi a eficienţei sacramentelor. Fiind simplu om, Hristos nu a lucrat pentru izbăvirea noastră în sensul de a răscumpăra păcatele noastre; şi prin urmare nu putem privi sacramentele (împărtăşaniile) ca instrumente prin care roadele izbăvirii au efect la un om. De aici, Socinus gândea că Patima lui Hristos a fost doar un exemplu pentru noi şi o vestire a iertării noastre. Toată această învăţătură este sintetizată în doctrina sociniană despre Cina cea de Taină; nu era nici măcar o comemorare a Patimii lui Hristos, ci mai degrabă un act de gratitudine pentru patimă.

Biserica şi socinianismul

Nu mai este nevoie s-o spunem, tezele socinienilor au fost în mod repetat condamnate de către Biserică. Ca antitrinitarieni, ei sunt oponenţi ai învăţăturii clare a primelor şase consilii; punctul lor de vedere asupra persoanei lui Hristos este în contradicţie cu aceste consilii, îndeosebi cu cel din Calcedonia şi cu faimosul "Tom" (Ep. xxviii) al Sf. Leo cel Mare (conf. Denzinger, no. 143). Şi asta datorită ideilor ciudate privind adorarea lui Hristos, conf. can. ix al celui de Al Cincilea Sinod Ecumenic (Denz., 221). Este opus, de asemenea, unor diferite crezuri, în mod special celui al lui Sf. Athanasius. Mai are şi multe afinităţi cu erezia adpoţionistă condamnată în Plenara Consiliului din Frankfurt, în 794, şi în a doua epistolă a Papei Hadrian I către episcopii din Spania (conf. Denz., 309-314). Şi negarea Răscumpărării este în opoziţie cu decretele împotriva lui Gotteschalk promulgate în 849 (conf. Denz., 319), dar şi cu enunţurile celui de Al Patrulea Consiliu Lateran  împotriva sectei albigensienilor (Denz., 428; conf. şi Conc. Trid., Sess. xxii., cap. i. de Sacrificio Missae, în Denz., 938). Afirmaţiile condamnate ale lui Abelard (1140) pot fi la fel de bine înlocuite de cele ale socinienilor (conf. Denz., 368 ş.cl.). Acelaşi lucru trebuie spus şi despre erezia waldensiană: Practica de Credinţă trasată împotriva lor de Inocenţiu al III-lea poate fi luată ca un rezumat al greşelilor sociniene. Condamnarea formală a socinianismului apare prima dată în Constituţia lui Paul al IV-lea, "Cum quorundam:, 1555 (Denz., 993); ea a fost confirmată în 1603 de Clement al VIII-lea, în "Dominici gregis", dar trebuie notat că ambele condamnări au apărut înainte de publicarea "Catehismului din Racow" în 1605, asftel că nu reflectă în mod foarte adecvat  doctrinele formale din socinianism. În acelaşi timp trebuie remarcat, potrivit multora, ă acest catehism în sine nu reflectă susţinute cu adevărat de conducătorii taberei; era doar pentru uzul laicilor. Prin decretele ce vor apărea în 1555 şi apoi în 1603, socinienii spuneau că:

bullet Nu există Treime,
bullet Hristos nu era consubstanţial cu Tatăl şi Sfântul Duh,
bullet Că El nu a fost conceput de Sfântul Duh, ci născut prin Sf. Iosif,
bullet Că Patima şi Moartea Sa nu s-au petrecut pentru a aduce izbăvirea noastră,
bullet În fine, că Binecuvântata Fecioară nu era Mamă a lui Dumnezeu, nici nu şi-a păstrat virginitatea.

Se pare că, din acel Catehism, socinienii din 1605 spuneau că Hristos a fost măcar miraculos conceput, cu toate că nu este prea limpede în ce sens spuneau asta.

horizontal rule

Socinianismul combătut

Courtesy of http://www.tecmalta.org

Socinianismul este o abatere serioasă de la ortodoxie în cadrul protestantismului, denumit după Fausto Sozzini (ori Socinus, 1539-1604), un produs al scepticismului radical al Renaşterii italiene. El neagă dumnezeirea deplină a lui Hristos, predestinarea, păcatul originar, totala incapacitate (a omului de a se converti el însuşi), ispăşirea doar prin înlocuirea penitenţei şi justificarea doar prin credinţă. “Mântuirea” susţinută de el era câştigată prin fapte, similar catolicismului roman.

"Rolul principal al lui Hristos a fost cel profetic. El a arătat o nouă lege. A dat exemplu de viaţă sfântă. A propovăduit personalitatea lui Dumnezeu. Şi a ilustrat doctrina vieţii viitoare prin propria Sa înviere." (A.A.Hodge, rezumând opinia sociniană).

Ceea ce urmează este o combatere a părerii atât de joase despre Hristos.

Hristos este într-adevăr un profet, dar mult mai mult decât un profet. Este greşit să spui că  acesta era rolul Său principal. Mai degrabă Hristos trebuie mărturisit şi privit ca profet, preot şi rege. Mai exact, Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru a se oferi pe Sine ca sacrificiu de împăcare către Tatăl. El a îndepărtat păcatele lumii (Ioan 1:29). El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn... prin rănile Lui am fost vindecaţi (1 Petru 2:24). Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El (2 Corinteni 5:21). Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi (Galateni 3). Avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor (Coloseni 1:14). Acest aspect al rolului Său este crucial, „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu10:45).

A propovăduit El o lege nouă? Într-un anume sens, da, odată ce prin venirea Sa apogeul revelaţiei lui Dumnezeu a fost atins. Astfel că s-a potrivit să spună, "O nouă poruncă vă voi da vouă..." văzând cum relaţia noastră cu Dumnezeu avea să fie interpretată în lumina venirii Lui: El este punctul culminant ţi împlinirea a tot ce a fost mai înainte.

Şi totuşi, Ioan spune, "Nu scriu pentru voi o poruncă nouă, ci una veche, pe care a-ţi avut-o de la început....Iar o nouă poruncă vă voi scrie, care este adevăr prin El şi pentru voi; pentru că întunericul este trecut, iar adevărata lumină acum a strălucit." Adevărata lumină este noua şi cea din urmă revelaţie prin Hristos (Evrei 1:1ş.cl.).

Mai degrabă decât a propovăduit o nouă lege, Hristos a revigorat şi interpretat corect Legea lui Moise, în toată trăinicia şi semnificaţia ei spirituală (Matei 5), în toată profunzimea şi valabilitatea pentru oamenii din toate generaţiile, aşa cum a fost exemplificată prin perfecta Lui supunere.

Hristos a dat exemplul unei vieţi sfinte, dar asta nu ne-ar fi fost de nici un ajutor dacă s-ar fi oprit acolo. Ar fi fost marea noastră condamnare. "Pentru ă dacă virtutea voastră nu o depăşeşte pe cea scribilor şi fariseilor, atunci nu veţi vedea împărăţia cerurilor." Supunerea sa viabilă este dată ca exemplu credincioşilor, iar asta este foarte important. Hristos este exemplul nostru, dar nimeni nu poate fi izbăvit doar urmându-i exemplul.

Hristos a propovăduit personalitatea lui Dumnezeu, potrivit socinienilor. Dar personalitatea lui Dumnezeu deja era foarte mult evidenţiată în Vechiul Testament, în comunicarea Sa cu omul, într-a Sa Treime, în Numele şi Legământul Său, etc. Hristos a întărit acest adevăr deoarece a spus: " Acela care m-a văzut pe Mine, l-a văzut pe Tatăl," şi aşa cum El era o persoană, aşa era şi Tatăl.

Socinienii mai propovăduiesc că Hristos a ilustrat doctrina vieţii viitoare prin propria Sa înviere. Însă Vechiul Testament deja a indicat o viaţă viitoare. Iov spunea "După ce viermii vor mistui acest trup, în trupul meu Îl voi vedea pe Dumnezeu." Isaia spunea: "Morţii se vor ridica;" Daniel proorocea "Şi cei mulţi care dorm în ţărâna pământului  se vor trezi, unii spre viaţa veşnică, iar alţii spre ocară şi chin veşnic". (12:2).

Nu era nevoie ca Hristos să învie doar pentru a ne arăta acest adevăr. Mai degrabă El a adus în lumină viaţa şi nemurirea potrivit evangheliei, iar evanghelia este ţesută în jurul morţii şi învierii Sale. Dacă El nu se ridică, noi am zăcea încă în păcat; iar credinţa ne-ar fi inutilă (1 Corinteni 15). El s-a coborât întru iertarea noastră (Romani 4:24).

Toate aceste idei sociniene conţin un element de adevăr şi totuşi ele sunt dezechilibrate  şi trunchiate, astfel că într-un final susţin ceva greşit. Cineva nu se poate opri pur şi simplu acolo unde se opreşte socinianismul. Credinţa creştină este mult mai bogată.

 

Ce este nou?

Mapamond Creştin Baptist - ştiri de interes pentru creştinătatea română.

 

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Grup de Discuţii Apologetică - te poţi abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup de către membrii săi.

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

CHAT Creştin! - aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi. Teme diverse.

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate