Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Apologetica
 

 

 

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

Watch videos at Vodpod and more of my videos

 


Pagina de Apologetică

 

 

Octavian C. Obeada

Pagina de Apologetică este realizată de

 

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

 

În acest număr:

 

Introducere în apologetica creştină integrată

Dr. Johnson C. Philip şi Dr. Saneesh Cherian

 

Cuvântul „apologetică” le produce multora confuzie, aceştia gândind că se referă la vreun anume fel de scuze. De fapt, acest cuvânt nu este derivat din cuvântul englezesc „apology” („scuză”), ci din grecescul „apologia”, care înseamnă „a apăra”. Apologetica este o noţiune generală, semnificând apărarea formală a ceva. Pe de altă parte, apologetica creştină este acea ramură a teologiei creştine care răspunde chestiunii „este creştinismul credibil?”. Apologetica integrală reprezintă o abordare deosebită, dezvoltată de noi prin intermediul materiei acestui curs în care vom integra cele mai bune idei ale şcolilor de gândire ale apologeticii creştine.

 

În ultimele patru secole, tot felul de convingeri religioase şi spirituale au devenit ţinta unor atacuri intense venite din partea filosofilor şi criticilor radicali. În cadrul acestor atacuri, credinţa creştină a primit cele mai multe lovituri, din cauza unor motive istorice despre care vom discuta ceva mai încolo.

 

Aceste critici îndreptate împotriva credinţei creştine au primit atât de mult spaţiu în mass media, încât până şi un număr destul de mare de necreştini bine informaţi sunt conştienţi de schimbările majore îndreptate contra credinţei creştine. Fapt destul de interesant, cărţile publicate împotriva credinţei creştine şi vândute în magazine laice devin foarte bine vândute, chiar şi în ţări unde cumpărătorii nu sunt creştini. Acesta este rezultatul întregii publicităţi adverse credinţei creştine.

 

Astăzi, peste tot în jurul nostru este o atmosferă de critică la adresa Bibliei şi subiectele corelate sunt larg răspândite. Cei mai mulţi studenţi creştini au de înfruntat aceste tacuri din partea altor studenţi, într-o formă sau alta. Este un lucru destul de obişnuit să dai peste studenţi de facultate creştini care rămân perplecşi la întrebările care sunt aruncate în rafale împotriva credinţei lor. Valul întrebărilor parvine cu o asemenea intensitate, încât ei pierd teren când încearcă să răspundă fie şi doar unei părţi din el. Mai mult, odată ce majoritatea lor nu s-au confruntat în prealabil cu un astfel de asalt, nu ştiu îndeobşte ce să creadă şi ce să răspundă. În plus, cad adesea în capcana ideii că dacă ei nu sunt în stare să răspundă, nu există răspunsuri corecte sau mulţumitoare.

 

Odată ce o persoană conchide, în mod eronat, că nu există răspunsuri pentru întrebările puse în legătură cu Biblia, propria sa credinţă este următoarea victimă. Credinţa sa în inspirarea, autoritatea şi infailibilitatea Scripturii suferă foarte mult. Şi atunci, această persoană se găseşte într-o cumpănă: ştie că Scriptura îi aduce mesajul mântuirii, însă în acelaşi timp nu ştie dacă toate lucrurile scrise în Biblie sunt veridice!

 

Apologetica este soluţia acestei probleme. Cineva care are un anumit bagaj de cunoştinţe în apologetica creştină poate ajuta o atare persoană să vadă răspunsurile la problemele şi îndoielile pe care le înfruntă. Mai mult, un apologet creştin poate transmite informaţie unei persoane nedumerite, întrebuinţând ceea ce ştie mai bine pentru a se confrunta cu oamenii care ridică întrebări împotriva Bibliei.

Ultimele patru sau cinci secole au fost o perioadă a istoriei în care filosofiile şi sistemele de gândire anticreştine au înflorit masiv în societăţile creştine. Umanismul, o filozofie în care omul a fost ridicat la rang de Dumnezeu, este filozofia vremurilor actuale. Este fundaţie pentru aproape toate modalităţile de gândire şi educaţie contemporane. În consecinţă, elevii şi studenţii care au venit în şcolile sau facultăţile de astăzi învaţă multe lucruri care contravin Cuvântului lui Dumnezeu. În momentul în care o persoană urmează liceul sau facultatea, acumulează sute de astfel de idei potrivnice credinţei creştine. Adunate, aceste idei cântăresc atât de mult în mintea tinerilor credincioşi din toată lumea, încât îi face să lupte din greu pentru a birui problemele de debusolare şi dubii.

 

Nici un individ nu poate să soluţioneze toate şi fiecare din dubiile pe care astfel de oameni le au, însă cu ajutorul apologeticii, se pot ajuta oamenii care au îndoieli. Un apologet poate da răspunsuri unui număr important de probleme, putându-i apoi învăţa pe oameni şi despre bazele filozofiei umaniste. Acest lucru îi va ajuta pe solicitanţi nu doar să îşi înlăture îndoielile, ci îi va ajuta şi să vadă rădăcinile care produc aceste dubii. De asemenea, le va da posibilitatea ca pe viitor să abordeze eficient un număr de chestiuni legate de credinţă.

 

Nu există vreun om pe lume care să nu se confrunte cu probleme. Fiecare are de soluţionat şarade, chestiuni şi temeri de diferite feluri. Astfel de situaţii dificile nu vor dispărea doar prin simpla lor ignorare sau pretinzând că ele nu există. Rezolvarea unei probleme este o chestiune dificilă şi oamenii apelează uneori la tactici de evitare, în loc de a se confrunta cu ea. Aceasta este situaţia adesea şi în legătură cu Biblia. Atacurile împotriva Scripturii vin din domenii atât de diferite şi uneori de la oameni atât de erudiţi, încât devine foarte dificil să le răspunzi tuturor. Nimeni nu poate măcar să spere că va stăpâni vreodată toate disciplinele de studiu din care aceste întrebări sunt puse. Exact această dificultate este cea care îi face pe mulţi oameni să evite înfruntarea problemelor. De fapt nu este nevoie să facem astfel. Însuşirea uneltelor de bază ale apologeticii creştine va fi suficientă pentru a înfrunta majoritatea atacurilor.

 

Nimeni nu poate spera măcar să dea replică la toate întrebările care i se pun, însă fiecare creştin ar trebui să ştie, fără doar şi poate, câte ceva despre ceea ce fac oamenii iubitori de Dumnezeu în domeniul apologeticii creştine. Societatea creştină de astăzi are numeroşi oameni deosebit de pregătiţi şi dedicaţi în toate disciplinele de studiu, oameni care încearcă să răspundă tuturor şi fiecărei întrebări care a fost lansată împotriva Bibliei. Nici un om nu le poate replica tuturor şi este firesc ca oamenii să se teamă de aceste atacuri, însă odată ce o persoană îşi dă seama că mulţi alţii lucrează la aceste chestiuni, poate să se liniştească ştiind că nu va trece mult până când un răspuns va apărea public. De fapt, astăzi există câteva mii de erudiţi în toată lumea, oameni care îşi publică concluziile în sprijinul credinţei creştine prin intermediul a sute de publicaţii profesioniste şi reviste îndrăgite. Ele sunt accesibile oricui este interesat.

 

Biblia va fi mereu atacată, vor exista mereu oameni a căror credinţă va fi zdruncinată de aceste atacuri. Doar folosirea corespunzătoare a apologeticii creştine îi va ajuta.

 

Bazele biblice ale apologeticii creştine

 

Am văzut deja că apologetica creştină este o ramură a studiilor creştine care abordează apărarea creştinismului. Este în întregime o activitate biblică, deoarece ea a fost recomandată şi demonstrată în Biblie, cu diverse ocazii. De exemplu, Scriptura spune: „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi.” (1 Petru 3:15, RSV). Acest lucru înseamnă că apărarea credinţei în faţa celor care pun creştinismul la îndoială este parte a datoriei noastre spirituale. Cuvântul „apologetică” provine din grecescul APOLOGIA, tradus ca „apărare”. Aşadar, apologetica înseamnă apărarea credinţei, nu căutarea unor scuze, aşa cum ar crede eronat unii, prin prisma rezonanţei în limba engleză a cuvântului.

 

O bună definiţie a caracterului şi funcţiunii apologeticii creştine poate fi găsită în Scriptură, acolo unde se spune: „Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:3-6, Phillips).

 

Aproape toată cartea lui Iov este o apologetică care justifică abordarea adoptată de Dumnezeu pentru om. În faţa opoziţiei întâmpinate din partea prietenilor şi a familiei, Iov încearcă să explice motivele loialităţii şi încrederii sale în Domnul. El spune foarte limpede că Domnul lui Israel nu era precum zeii păgâni din jurul lor; în schimb, El este un Dumnezeu statornic, care nu i-ar lăsa de izbelişte niciodată pe cei care cred în El.

 

Psalmii 14 şi 19 au şi ei un caracter apologetic. Romani 1:20 confirmă acest lucru, spunându-ne că minunăţia naturii este un indice suficient pentru a arăta existenţa unui Dumnezeu inteligent şi puternic. Mesajul pe care Sfântul Duh l-a transmis prin Pavel în Faptele Apostolilor 17 este un alt exemplu în care abordarea apologetică este folosită pentru propovăduirea evangheliei către scepticii necredincioşi.

 

ABORDĂRI APOLOGETICE ÎN BIBLIE: Chiar dacă Biblia pune un puternic accent pe credinţă şi încredere şi chiar dacă blamează scepticismul şi necredinţa deliberate, ea nu vorbeşte împotriva raţiunii şi a investigării. Biblia încurajează întrebuinţarea raţiunii şi a cercetării, atunci când ele sunt sincere şi ajută la un scop onest. Atât Vechiul, cât şi Noul Testament oferă probe ample ale acestui lucru. Mai mult, Însuşi Dumnezeu dă dovezi în numeroare ocazii, conducându-i pe oameni către credinţă.

 

Când Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să meargă la faraon, El i-a dat lui Moise două semne, atfel încât să poată arăta că Dumnezeu l-a trimis. Dacă faraonul l-a crezut sau nu, este altă poveste, însă noi nu trebuie să ignorăm faptul că Dumnezeu a oferit această demonstraţie, atunci când faraonul a cerut-o. Vedem acelaşi lucru în cazul lui Ghideon, care a cerut semne în două rânduri şi i s-a îndeplinit cererea în ambele rânduri. Aşijderea putem vedea în cazul lui Ezechia, căruia i s-au acordat semne de două ori pentru a confirma faptul că Domnul este cel care a vorbit (1 Împăraţi 20:5-12).

 

Când Daniel şi prietenii lui vorbesc despre omul care îi avea în grijă, el sugerează că acest slujitor trebuia să „îi dovedească” (asta însemnând să îi supravegheze şi să tragă concluzii) timp de zece zile. Încă o dată, o apropiere experimentală în care decizia este luată pe baza unei investigaţii.

 

Isus şi biografii Săi au subliniat în mod repetat faptul că scopul principal al minunilor înfăptuite de Isus era acela de a demonstra cine este El şi nu doar o vindecare oarecare, în văzul lumii. În multe alte locuri Scriptura reliefează faptul că minunile din biserica Noului Testament erau menite să ATESTE că Dumnezeu era îndărătul acestor lucruri. Deşi Isus l-a mustrat pe „Toma necredinciosul” pentru scepticismul lui, El nu i-a refuzat oferirea unei dovezi. În schimb, El l-a invitat pe Toma şi pe alţi discipoli să îl examineze din punct de vedere material, fizic, şi să concluzioneze că El a înviat.

 

Aşadar, Biblia oferă exemple vaste care indică necesitatea şi importanţa rolului jucat de apologetică pentru creştini, precum şi pentru necreştini, în receptarea mesajului lui Dumnezeu. Chiar dacă Biblia condamă neîncrederea, ea încurajează cercetarea sinceră. Şi în acest cadru apologetica joacă un rol cât se poate de important.

 

APOLOGETICĂ ŞI POLEMICĂ. O însoţitoare importantă a apologeticii este polemica. În vreme ce apologetica abordează obiecţiile şi atacurile iniţiate de oameni din afara creştinismului, polemica are de-a face cu atacurile care îşi au sorgintea în interiorul Bisericii. Mulţi cititori ar putea fi surprinşi atunci când pomenim de atacuri „din interiorul” bisericii, deoarece nimeni nu se aşteaptă ca proprii noştri oameni să atace binecuvântata noastră credinţă. Oricum, au existat mereu oameni în credinţele iudaică şi creştină care au atacat Vechiul şi/sau Noul Testament.

 

Aceste atacuri vin sub două forme. Mai întâi, în forma interpretării distorsionate a Bibliei. Apoi, prin acele culte false care pretind că ele sunt adevărata biserică creştină. Printre oamenii care atacă Biblia din interiorul Bisericii i-am include pe toţi cei care propovăduiesc doctrine denaturate. În perioada Noului Testament, aici se includeau ebioniţii, pelagienii, montaniştii, nestorienii, arianiştii şi mulţi alţii din interiorul Bisericii. La începutul secolului al XXI-lea, îi putem pune în această categorie pe radicalişti, ecumenici, creştini New-Age. I-am mai include şi pe cei care predică mântuirea prin botez, pe cei care atacă persoana lui Hristos (curentele lui Smith şi Pooneen) şi pe cei care „hinduizează” doctrinele creştine (adepţii Prajapati, vedantiştii creştini) etc.

 

În cultele false care se pretind creştine, însă atacă fundamentele credinţei creştine, se includ Martorii lui Iehova, Adventiştii de ziua a şaptea, mormonii, Misiunea Penticostală din Ceylon (TPM), romano-catolicii, Mişcarea din Toronto etc. Numărul lor creşte constant, iar sămânţa învăţăturilor lor eronate se răspândeşte şi ea.

 

Deşi apologetica şi polemica sunt două activităţi diferite, scopul lor primordial este unul şi acelaşi: de a înlătura greşeala şi de a stabili adevărul. Până acum câteva decenii, ele putea fi lesne separate una de alta, astfel încât cei care practicau apologetica nu aveau nevoie să ştie ceva despre polemici, iar cei specializaţi în polemică nu erau nevoiţi să studieze apologetica. Dar nu mai este cazul! Tot soiul de atacuri la adresa credinţei creştine împrumută acum diferite valenţe una de la cealaltă, astfel că actualmente fiecare apologet trebuie să fie şi expert în polemică, iar specialiştii polemicii trebuie să fie aşi ai apologeticii.

 

Istoria apologeticii creştine

 

Mulţi oameni au o părere eronată, crezând că apologetica creştină şi polemica sunt subiecte născute relativ recent. Cât se poate de greşit. Apologetica biblică şi polemica sunt la fel de vechi precum Biblia însăşi. Atât Vechiul Testament, cât şi cel Nou, ne dau dovezi ample asupra acestui lucru.

 

APOLOGETICA ÎN VECHIUL TESTAMENT: Atacurile împotriva Cuvântului lui Dumnezeu au început chiar din perioada Vechiului Testament. În consemnările din Vechiul Testament vedem mulţi oameni care s-au întrebat dacă Dumnezeul israeliţilor este adevăratul Dumnezeu şi observăm că în multe cazuri Dumnezeu le-a furnizat răspunsuri şi demonstraţii potrivite. Unele dintre aceste dovezi au fost menţionate în rândurile precedente din această lucrare, astfel că nu este necesară o repetare.

 

Mai trebuie adăugat că, totuşi, ceea ce am enumerat mai înainte din Vechiul Testament este doar o mostră. Numărul real de pasaje şi evenimente cu tentă apologetică din Vechiul Testament este prea vast pentru a fi înşiruit în această lucrare.

 

APOLOGETICA ÎN RÂNDUL DUHOVNICILOR IUDAICI: Duhovnicii şi conducătorii evreilor s-au confruntat cu o opoziţie puternică din partea păgânilor, deoarece Biblia relatează multe lucruri respinse de păgâni. De exemplu, chiar din Geneza, Biblia ne arată că omul este păcătos, cât se poate de depravat şi incapabil de a se izbăvi singur. Slava este singurul mijloc disponibil pentru mântuire. Acest lucru i-a iritat şi i-a aţâţat pe păgânii care aveau o teologie universalistă.

 

Universalismul susţine mântuirea tuturor de pe această lume, indiferent de religia lor. Nici un exclusivism de doctrină şi practici nu este acceptat de universalişti. Astfel că era firesc ca păgânii universalişti din vremea Noului Testament să atace Biblia.

 

Deşi materialele scrise nu se găseau din belşug în acea vreme, mulţi dintre aceşti critici ai Bibliei au scris un număr mare de tomuri pentru a ataca Vechiul Testament. Istoria ne este martor că cei care au atacat Biblia s-au bucurat de o primire călduroasă din partea oamenilor, în consecinţă fiind capabili să îşi răspândească mesajele foarte mult. Mulţi dintre rabinii şi erudiţii evrei au scris nenumărate volume pentru a contracara acuzaţiile aduse de astfel de critici. Una dintre cele mai renumite lucrări apologetice evreieşti este „Contra Apion”, scrisă în secolul întâi de ofiţerul şi istoricul Flavius Iosefus. Această carte este lesne de găsit în multe biblioteci de seminar, ca parte a „Operelor complete” ale lui Iosefus. Arheologii au descoperit numeroase alte lucrări apologetice evreieşti.

 

APOLOGETICA ÎN NOUL TESTAMENT: Odată înfiinţată Biserica Noului Testament, a apărut un nou val de eretici şi critici. Acest lucru cauzat în parte de extinderea influenţei filosofiilor păgâne, combinată cu uşurinţa procurării materialelor scrise. Prosperarea profesioniştilor numiţi „scribi” a făcut posibilă copierea scrierilor existente, rapid şi economic. În acest mod, ereticii şi-au putut face auzit glasul mai mult.

 

Un alt motiv al avântului criticilor, ereticilor şi mişcărilor eretice a fost însuşi Noul Testament. Până la cartea lui Malahi, subiectul doctrinar era propovăduit indirect şi adesea într-o manieră voalată. Oricum, în Noul Testament, doctrinele legate de păcătoşenia omului, depravarea lui completă, mântuirea numai şi numai prin credinţă etc, erau proclamate destul de limpede. Totate doctrinele biblice unice au primit o explicare şi expunere clară în Noul Testament. Acest lucru a făcut ca o mulţime de oameni să nu se simtă în largul lor.

 

Atât timp cât mesajul divin era parţial voalat, aceşti critici nu s-au îngrijorat prea mult. Însă exprimarea clară a mesajului biblic le-a expus erorile, tendinţele şi prejudecăţile în mod limpede. Nu îşi mai puteau susţine în continuare universalismul, umanismul, acomodaţionismul (precept care presupune ajustarea propriilor idei faţă de oponent, nota trad.) etc. Nu îşi mai puteau păstra stigmatul teologiei lor, văzând că preceptele fundamentale ale teologiei biblice erau acum expuse limpede.

 

Mai era şi un mare număr de oameni dornici să fie numiţi creştini, însă nedorind să primească şi preceptele biblice care nu le conveneau. Mulţi erau convertiţi din diferite credinţe păgâne. Nu voiau să îşi abandoneze loialitatea faţă de filosofiile şi teologiile în care crezuseră înainte de a intra în Biserică. Mai mult, mulţi dintre ei iubeau libertatea lascivităţii pe care o ofereau filosofiile păgâne în care crezuseră până atunci. Astfel, întrebuinţându-şi toate aptitudinile literare şi teologice, au încercat să popularizeze diversitatea învăţăturilor lor denaturate. Principalul scop era autojustificarea.

 

Existau astfel şi iudaişti care au creat probleme în Galateea şi în alte locuri. Epistola către Galateni este o respingere a preceptelor acestora. Ei erau gnostici care încarcau să sintetizeze teologia creştină cu filosofia ocultă. Epistola către Coloseni este o apologetică împotriva lor. Epistola către Evrei este o apologie îndreptată contra altei erezii. Iuda a trebuit să reamintească cititorilor lui să fie fideli credinţei, împotriva celor care voiau să denatureze mesajul creştin. Petru a trebuit să îşi avertizeze cititorii în legătură cu cei care luau în derâdere anumite afirmaţii din Noul Testament şi aşa mai departe. Aşadar, în cuprinsul documentelor Noului Testament observăm opoziţia unor oameni dispreţuitori şi eretici, care distorsionau adevărurile biblice. În loc să îi ignore, scriitorii Noului Testament au scris pe larg, expunând astfel eroarea pentru a o condamna, precum şi pentru a întări adevărul.

 

APOLOGETICA PRINTRE DUHOVNICII BISERICII: Dsiponibilitatea documentelor Noului Testament i-au iritat pe creştini nu numai în primul secol, ci şi în secolele care au urmat. Vrând să păstreze concomitent şi Biblia, şi filosofia lor păgână, mulţi dintre ei au răspândit doctrine eretice, folosind toate mijloacele avute la îndemână. Am menţionat deja numele gnosticilor, nestorienilor, ebioniţilor, monaniştilor, pelagienilor, arienilor şi ale altora. Câteva concilii bisericeşti s-au întrunit pentru a condamna aceste erezii, iar aceasta este o modalitate prin care aceste învăţături mincinoase au putut fi suprimate.

 

Mulţi eretici erau scriitori consacraţi, iar ei au lansat un număr vast de lucrări voluminoase, pentru a-şi răspândi ideile. În consecinţă, duhovnicii Bisericii din acea vreme au fost nevoiţi să scrie tomuri lungi pentru a nega acele erori. O mare cantitate din aceste scrieri şi contracarări apologetice a fost descoperită de arheologi.

 

Răspândirea documentelor Noului Testament i-a aţâţât nu numai pe creştinii rebeli, ci şi pe mulţi dintre scriitorii necreştini. Mulţi dintre aceştia din urmă înclinau către ateism, universalism, umanism, hedonism sau narcisism. Odată ce documentele Noului Testament sunt complet împotriva acestor filosofii, ei au găsit de cuviinţă (ca justificare pentru sine) să atace Biblia.

 

Mai mult decât atât, Biblia este singura carte religioasă din lume care insistă pe faptul că fiecare om este născut păcătos, depravat şi incapabil să facă ceva pentru propria mântuire. Acest precept, alăturat cu ideile biblice despre unicitatea Bibliei ca autoritate, unicitatea lui Hristos, a Slavei şi unicitatea credinţei, i-au iritat pe mulţi. În plus, răspândirea rapidă a credinţei creştine, precum şi adânca implicare a celor proaspăt convertiţi i-a copleşit pe aceşti critici necreştini. Temându-se că această amploare a evangheliei va converti curând întreaga lume la creştinism, ei au lansat lungi tirade împotriva Bibliei, împotriva lui Isus Hristos şi a creştinismului.

Un exemplu notabil este scriitorul raţionalist Porphyrius (Tyrius, 234-305 după Hristos, filosof neoplatonic, nota trad.) Trăind în Sicilia în secolul al treilea, el a scris o lucrare intitulată „Împotriva creştinismului”. Este umitoare mărimea acestei lucrări care ocupa nu mai puţin de CINCISPREZECE volume mari!! Evident, astfel de scriitori prolifici au fost capabili să influenţeze un mare număr de oameni. Însă nici acum duhovnicii Bisericii nu au rămas tăcuţi. În schimb, l-au combătut cu curaj pe Porphyrius şi pe alţi raţionalişti de teapa lui, scriind sute de tomuri de apologetică şi polemică creştină. Dacă nu ar fi existat mentalitatea de luptători ai acestor duhovnici, aceşti raţionalişti ar fi putut provoca mult mai multe daune.

 

CREAŢIONISMUL MODERN ŞI APOLOGETICA: Cu toate că apologetica şi polemica creştină au fost puternice în primele cinci veacuri ale Bisericii, au intrat apoi într-un fel de amorţeală pentru aproape o mie de ani. A fost perioada în care Biserica Romano-catolică a dominat lumea creştină cu o mână de fier. În loc să expună raţionamente şi să discute cu oponenţii, Biserica a găsit mai lesne şi mai bine să îi omoare. Glasurile care i se opuneau nu mai erau auzite în public, din cauza pericolului de pierdere a vieţii.

 

Astăzi foarte puţini mai ştiu că de la jumătatea secolului al patrulea până la jumătatea celui de al paisprezecelea, Biserica romano-catolică s-a implicat într-o luptă puternică pentru putere eclesiastică şi temporală. În această luptă, oamenii ei au redus la tăcere, au torturat şi ucis milioane de oameni dizidenţi. În inimile acestor victime s-a iscat o revoltă, îndeosebi în ceea ce priveşte gânditorii din Europa. Cu toate acestea, domnia dictatorială a Bisericii i-a împiedicat să se exprime. Astfel că atunci când Reforma le-a dat libertatea după care tânjeau, gânditorii aceştia s-au interpus ca un adevărat torent în faţa Bisericii.

 

Odată ce majoritatea oamenilor înverşunaţi nu pricepeau diferenţa între biserica romano-catolică, biserica adevărată a lui Hristos şi pe Hristos cel biblic, ei s-au opus şi au respins toate aceste lucruri simultan. Ca în cazul aruncării pruncului odată cu apa din scăldătoare. Această respingere a creştinismului a fost coroborată cu apariţia unei legiuni întregi de gânditori, filosofi şi mişcări anticreştine. În decursul secolului al nouăsprezecelea, numărul acestor inşi şi mişcări anticreştine a ajuns covârşitor. Ceea ce îi unea era pur şi simplu opoziţia faţă de Biblie şi creştinism.

 

Totuşi, deoarece ideea de creare a omului era larg acceptată de mase (inclusiv de oameni cu educaţie înaltă), era dificil pentru ei să se lepede de autoritatea Bibliei. Oponenţii erau convinşi că numai respingerea Bibliei le va rezolva problema. Pe la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, era o atmosferă de pregătire şi de expectativă a lansării unei provocări adresate creştinismului. Însă factorul crucial care să fi făcut asta nu se zărea nicăieri.

 

Teoria evoluţiei apăruse deja, însă exista doar în formă filosofică. Apariţia ştiinţei moderne i-a convins pe aceşti oponenţi ai creştinismului că până şi cea mai bună speculaţie filosofică nu stă în picioare până când nu i se conferă o bază ştiinţifică. Era momentul potrivit pentru ca Charles Darwin să propună a sa Teorie a evoluţiei. Pentru prima dată, cineva a fost capabil să avanseze această ipoteză în forma unei teorii ŞTIINŢIFICE! Acesta a fost şi motivul pentru care toate aceste mişcări au înghiţit fără a mesteca şi imediat teoria lui Darwin, care a devenit erou peste noapte.

 

Lucrurile s-au schimbat repede şi această teorie a copleşit teologia, schimbându-se şi raportul de influenţă la finele secolului al nouăsprezecelea. Tot în această perioadă necredincioşii cu diplome în teologie au ajuns în poziţii puternice în universităţile germane. Unii dintre aceşti evoluţionişti europeni şi americani i-au convins destul de repede pe unii teologi, îndeosebi în Germania, că evoluţia este un fapt. O parte a acestor teologi nestatornici au început, la rândul lor, să îi convingă pe alţi teologi şi profesori de seminar că e momentul ca evoluţia să fie acceptată de creştini ca fapt. Cei mai dârji dintre aceşti teologi au început chiar să susţină că porţiunile din Biblie care abordau chestiunea creaţiei ar trebui să fie abandonate. Germania a oferit un teren ideal de înflorire pentru aceşti gânditori, deoarece institutele teologice germane erau controlate şi întemeiate cu bani guvernamentali. Guvernământul era interesat doar de diplomele academice, nu şi de faptul că o persoană a renăscut ca şi creştin şi se supune Bibliei.

 

Teologii radicali germani neangajaţi biblic aveau diplome din belşug, nu însă şi pe Hristos în inimă. Astfel, ei au pornit tot felul de acte de mercenariat, distrugând crezul în Biblie. Având o programă clară de a distruge încrederea în Biblie, ei au ţintit distrugerea temeliilor creştinismului, mai întâi. Mai apoi, odată ce guvernul finanţator era unul liberal, ei au avut puterea financiară de a tipări şi răspândi astfel de idei în toată lumea. Şi în acest mod, ateii germani (deşi se autodenumeau creştini) au fost capabili să influenţeze întreaga lume cu teologia lor.

 

Cu toate acestea, nu toată lumea era dornică să scrie totul împotriva Bibliei. Mulţi căutau să susţină cumva ambele convingeri. Acceptarea evoluţionismului i-ar fi făcut respectabili în ochii necredincioşilor teologici, dar în acelaşi timp acceptarea creaţionismului i-ar fi ţinut în poziţii bune în faţa creştinătăţii evanghelice. Şi a început astfel o epocă a compromisurilor. Este epoca în care interpretările de compromis ale Genezei au ajuns o modă. Multe dintre aceste interpretări au devenit foarte răspândite, parţial prin influenţa lui Scoffield şi apoi, prin influenţa seminariilor care predau idei de compromis.

 

Compromisul nu este niciodată bun pentru adevăr, deoarece adevărul este cel care suferă cel mai mult când este amestecat cu falsitatea. Astfel, acest talmeş-balmeş de evoluţionism şi creaţionism ar fi distrus până la urmă temeliile biblice până într-acolo încât radicaliştii, umaniştii, evoluţioniştii, raţionaliştii şi ateii ar fi avut mari şanse de succes atacându-i pe creştini. Lucrurile au devenit atât de alarmante încât, în prima jumătate a secolului al XX-lea, era dificil să găseşti teologi calificaţi în SUA sau Europa, oameni care să apere făţiş şi fără preget relatarea biblică a creaţiei. Deoarece teologia evanghelică indiană era mai mult o copie a teologiei occidentale, teologii indieni evitau şi ei apărarea doctrinei Bibliei despre creaţie.

 

Caţiva adventişti de ziua a şaptea americani au fost singurii care au dorit să apere ideea creaţiei pe parscursul acestei perioade. Totuşi mai exista o mică rămăşiţă în unele biserici conservatoare din SUA, grup care dorea să ia o poziţie fermă. În prima decadă a secolului al XX-lea, ei au scos 12 cărţi cunoscute ca „The Fundamentals” („Fundamentele”). În vreme ce doar o mică minoritate de scolastici ai vremii se identificau cu o poziţie favorabilă acestor lucrări, influenţa lor a ajutat totuşi, în cele din urmă, la întoarcerea sorţilor în favoarea Bibliei.

 

Creştinii evanghelici americani au început să observe, în anii ’50, că compromisul este o otravă lentă care distruge până la urmă respectul pentru adevăr. Unii din ei s-au reunit şi au început să scrie agresiv pe tema apărării plauzibilităţii istorice şi ştiinţifice a Bibliei. Acest lucru a dat naştere interesului modern asupra apologeticii şi creaţionismului. În zorii secolului al XXI-lea, influenţa acestei revigorări s-a răspândit în toată lumea, iar azi mai mult de 150 de organizaţii funcţionează pretutindeni, dedicate în exclusivitate apologeticii. Influenţa lor trebuie să fi fost atât de puternică, încât un mare număr de seminarii din toată lumea au început să afirme veridicitatea istorică şi ştiinţifică a Bibliei.

 

CÂŞTIGURILE APOLOGETICII MODERNE: Ultima jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea au fost perioade când cele mai multe seminare, jurnale şi edituri creştine renumite au făcut compromisuri cu evoluţionismul şi raţionalismul. Acest lucru a produs un asemenea scepticism în mintea creştinului de rând, încât foarte puţini au mai avut curajul de a lua o atitudine publică întru apărarea Bibliei sau a credinţei lor.

 

Până la urmă, toate aceste evenimente i-au lăsat pe creştini (îndeosebi pe cei tineri) într-o stare deplorabilă, în vremuri dominate de raţionalism. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care creştinii nu au avut curajul de a se opune mişcărilor antibiblice, antisociale şi imorale din anii ’40 şi’50, ele culminând cu acceptarea făţişă a imoralităţii în SUA anilor ’60.

 

Totuşi, de la naşterea creaţionismului şi apologeticii moderne, a început să prindă viaţă o mişcare de revigorare printre creştinii evanghelici. Această categorie a devenit destul de vocală şi agresivă în anii ’60, iar în deceniul următor au început să exercite o influenţă semnificativă printre teologi, gânditori şi predicatorii Bibliei de pretutindeni. Mii de cărţi apologetice, sute de reviste şi zeci de mii de articole au fost scrise în apărarea Bibliei, începând cu acele zile. În contrapartidă, acest lucru a dat semnalul unei diminuări a influenţei raţionaliste şi radicaliste asupra creştinilor.

 

De la mijlocul secolului al XIX-lea şi până la mijlocul celui de al XX-lea, raţionaliştii au avut atins apogeul, abătând milioane de tineri de la credinţa şi devotamentul lor creştin. Rănile acestei pierderi pot fi văzute în creştinătate chiar şi azi, însă aceeaşi pierdere s-a estompat enorm actualmente, datorită muncii apologeţilor creştini.

 

Astăzi, oricine doreşte să cunoască ceva despre Biblie, precum şi legăturile ei cu ştiinţa, evoluţia, istoria, arheologia, poate citi oricâte cărţi pe această temă. Mii de titluri sunt eminamente disponibile şi poţi alege oriunde, de la cele mai simple cărţulii, până la cele mai detaliate şi tehnice. Astfel, mişcarea de apologetică modernă a fost aptă să pună stăpânire pe calea pe care raţionaliştii făcuseră să sângereze biserica creştină. Mai mult, această mişcare a reuşit să restaureze credinţa puternică a multor oameni care căzuseră pradă îndoielii. În acelaşi timp, ea a fost capabilă să întărească credinţa multora care voiau să afle care este adevărul în acest conflict.

 

Capitolul 2

 

Importanţa apologeticii

 

Vechiul şi Noul Testament deopotrivă subliiază că apărarea credinţei este o parte importantă a vieţii spirituale. De aceea ambele Testamente conţin numeroase pasaje apologetice. Duhovnicii evrei şi cei ai bisericii au înţeles aceste beneficii, drept care ei au dedicat un timp considerabil în respingerea argumentelor ridicate împotriva credinţei creştine.

 

O lecturare atentă a scrierilor apologetice ale Bibliei şi ale duhovnicilor va arăta că natura atacurilor s-a schimbat de la o generaţie la alta, precum şi că replica trebuie mereu croită pentru a întâmpina necesităţile fiecărei generaţii. În pofida acestor abordări şi accente schimbătoare, scopul apologeticii a rămas neschimbat în decursul mileniilor care au trecut.

 

SCOPURILE STATORNICE ALE APOLOGETICII: Metodele şi priorităţile apologeticii creştine ţin pasul cu schimbările vremii, însă scopurile rămân aceleaşi, ele fiind:

 

1. De a respinge toate acuzaţiile aduse împotriva Bibliei şi credinţei creştine.

 

2. De a demonstra că doar Biblia şi traiul creştinesc funcţionează bine în viaţa actuală, precum şi că numai Biblia şi credinţa creştină oferă pace permanentă şi fericire.

 

3. De a înlătura îndoielile sincere din inima credincioşilor şi a necredincioşilor, astfel încât obstacolele către creşterea şi stabilitatea credinţei lor să fie dărâmate.

 

4. De a oferi SUFICIENTE dovezi pentru obţinerea scopurilor mai sus menţionate. Este necesar pentru un apologet să înţeleagă diferenţa dintre dovada suficientă şi cea completă.

 

Deoarece omul este finit şi limitat în cunoaştere şi percepţie, dovada completă, totală nu este niciodată posibilă, pentru nimic. Dovada totală este posibilă doar dacă fiecare caz de pe lumea aceasta, legat de sbuiect, este examinat. Acest lucru este imposibil, omeneşte vorbind. De aceea erudiţii nu insistă asupra unei dovezi totale pentru vreun lucru anume, din orice branşă a ştiinţei sau istoriei. În schimb, totul se decide pe bazele unei dovezi suficiente. La fel şi în cazul apologeticii creştine.

 

Ce poate face apologetica

 

Apologetica creştină este un subiect în continuă dezvoltare, cu argumentele întâlnite în fiecare zi ea devenind din ce în ce mai puternică. În cadrul unui subiect cu o extindere atât de rapidă, oamenii pot adesea să uite sau să scape din vedere rolul jucat de subiectul în sine, de apologetică. Şi acest lucru transpare în mod deosebit în cazul apologeticii creştine.

 

Astfel, patru moduri de gândire diferite se pot vedea, din timp în timp, în privinţa apologeticii creştine, nu toate fiind valide sau consonante cu Biblia. Ele sunt următoarele:

 

SCEPTICISMUL: În pofida acceptării, în genere, a apologeticii, există un mic grup de oameni care sunt complet sceptici în privinţa apologeticii creştine. Ei nu văd nici o valoare în apologetică, chiar opunându-se apărării credinţei creştine.

 

Cei mai mulţi sceptici sunt oameni care evită confruntarea cu problemele din viaţa reală. Mai mult, trec totalmente cu vederea numeroase pasaje din Biblie, pasaje care încurajează activitatea apologetică. Acest grup este însă doar o minoritate microscopică în creştinătate, neavând gânditori serioşi sau teologi care să pledeze în favoarea sa.

 

RAŢIONALISMUL CREŞTIN: Potrivit acestei idei, raţiunea poate demonstra sau dovedi complet validitatea poziţiei creştine. Astfel că tot ce trebuie este doar să etalezi un set comprehensiv de argumente favorabile Bibliei în faţa cuiva, iar acel om va fi capabil să vadă adevărul. Totuşi, ştim cu toţii că lucrurile nu sunt atât de luminoase pe cât ar vrea această perspectivă să susţină. Raţionalismul creştin se bizuie prea mult pe capacitatea inteligenţei/intelectului uman de a percepe şi recunoaşte adevărul. Susţinătorii acestui mod de gândire au atâta încredere în înţelepciunea omului decăzut, încât exclud rolul sau necesitatea ca Sfântul Duh să lumineze decăzutele şi păcătoasele fiinţe omeneşti. Deşi foarte interesant, acest punct de vedere nu a fost niciodată prea mult acceptat în rândul apologeţilor creştini.

 

CREŞTINISMUL LOGIC: Potrivit acestui punct de vedere, raţiunea este punctul de pornire a tuturor lucrurilor şi astfel va fi necesar un lung drum până la descoperirea adevărului spiritual; ultimii paşi ai acestui proces revin credinţei. Această idee este ceva mai biblică decât primele două, însă nu este în întregime corectă.

 

Unii partizani ai creştinismului logic au mers până la extrem, afirmând că odată ce Dumnezeu poate fi cunoscut şi înţeles numai prin revelaţia naturală, nu mai este nevoie deloc de Biblie. Apologeţii creştini nu au subscris niciodată sau nu prea mult acestui punct de vedere.

 

RAŢIUNEA AJUTĂ CREDINŢA ÎN MOD CATEGORIC: Este opinia susţinută cel mai mult de scolasticii evanghelici şi fundamentalişti. Potrivit ei, credinţa este punctul de start al tuturor lucrurilor din cadrul creştinismului; odată ce credinţa s-a înrădăcinat, se poate arăta că este conformă cu adevărul şi raţiunea. Este un punct de vedere sustenabil biblic şi acceptabil, iar el va forma coloana vertebrală a acestui curs de apologetică. Astfel, apologeţii creştini evanghelici folosesc apologetica nu pentru a crea credinţa, ci pentru a ajuta la crearea şi păstrarea credinţei. Chiar şi în această sarcină, apologetul depinde de rolul jucat de Dumnezeu, Sfântul Duh, în ajutorul dat la comunicarea mesajului către oameni. Receptorii trebuie şi ei ajutaţi de Sfântul Duh, pentru a putea înţelege şi primi mesajul.

 

Scopul apologeticii

 

Aşa cum am spus mai înainte, apologetica creştină este o disciplină cu dezvoltare rapidă. Astfel poate fi posibil să apară neînţelegeri sau confuzii privind rolul, scopul şi contribuţia apologeticii. Studenţii ar trebui să aibă mare grjă, să observe ce înseamnă apologetica şi ce nu înseamnă. Următoarele idei vor ajuta la clarificarea unora dintre aceste chestiuni.

 

APOLOGETICA ESTE O ACŢIUNE OMENEASCĂ: Scopul dezvoltării unei descipline precum apologetica este acela de a apăra plauzibilitatea Bibliei. Ca atare, acest scop comportă atât veridicitatea relatărilor scripturale, cât şi premisele pe care stă credinţa creştină. Cu toate acestea, apologetica creştină nu este o activitate direcţionată către Biblie. Cu alte cuvinte, scopul apologeticii creştine nu este de a apăra Biblia cu atitudinea că ea ar fi o carte neajutorată. În schimb, este o operaţiune desfăşurată de om, menită să îi ajute pe cei care sunt zăpăciţi sau nedumeriţi din pricina îndoielilor. Biblia este apărată în faţa lor, astfel ca ei să poată înfrânge dubiile pe care le au.

 

Scriptura se poate apăra singură destul de bine. Ea a rezistat asalturilor, cu succes, timp de patru mii de ani, în vreme ce criticii şi acoliţii lor au pierit rând pe rând. De aici şi faptul că scopul apologeticii nu este de a da o mână de ajutor Scripturii, ci de a-l ajuta pe solicitantul sincer. Aşadar, apărarea Bibliei este etalată nu pentru a păstra Scriptura în sine, ci pentru a păstra credinţa celui care are nevoie. Aici constă şi caracterul de „operaţiune omenească”.

 

Înţelegerea acestei operaţiuni omeneşti este necesară atât pentru a-i ajuta pe cei care necesită serviciile apologeticii, cât şi pe cei care nu au nevoie. Bisericile noastre au o mulţime de oameni care nu au avut vreodată probleme cu credinţa lor. Nu s-au îndoit niciodată de ceva din Biblie, nici nu au avut de înfruntat vreun atac care le ţintea credinţa în Hristos. Mulţi dintre ei ar putea fi alarmaţi, vasăzică, atunci când aud de „apologetică”. Încep să creadă că apologetul încearcă să apere Biblia de dragul de a o apăra – pentru a DEMONSTRA că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu.

 

Dat fiind că aceşti oameni nu s-au confruntat aproape niciodată cu provocări adresate credinţei lor şi ştiind că Scriptura nu trebuie să fie apărată de om, ei tind să devină sceptici sau ostili în privinţa apologeticii. Şi până când apologetica nu le lămureşte rolul jucat de factorul uman, există posibilitatea ca ei să respingă apologetica din cauza ignoranţei.

 

Ca atare, pentru a-i calma pe cei neliniştiţi, apologistul trebuie să înţeleagă el în primul rând motivul şi ţelul apologeticii. Doar după ce va desluşi limpede aceste noţiuni, va putea să se angajeze în metodele apologeticii cu o motivaţie adecvată şi într-o manieră corespunzătoare faţă de auditoriu. El va avea de priceput că nu orice creştin este o ţintă a sa. Doar o persoană cu o astfel de percepţie va putea să le înlesnească calea creştinilor rigizi şi sceptici, dar temători de Dumnezeu.

 

APOLOGETICA ARE LIMITELE EI: deoarece apologetica este o acţiune a factorului uman, ea nu poate fi vreodată întrebuinţată pentru a dovedi că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce poate face cel mai bine în această chestiune este să indice caracterul neobişnuit al Bibliei în probleme de unitate, acurateţe, consistenţă, istorie şi putere de schimbare a traiului. Restul este la latitudinea celui care necesită serviciile apologeticii. Acceptarea Bibliei drept cuvânt al lui Dumnezeu vine doar printr-un act de credinţă, act în care apologetica poate juca cel mult un rol de sprijin.

 

Aşadar, scopul apologeticii nu este nici de a confirma Biblia ca şi cuvânt al Domnului, nici de a crea credinţa în mintea scepticului. În schimb, ţelul ei este de a ajuta o persoană să vadă că atacurile adresate Bibliei NU sunt valide. Odată ce s-a demonstrat că afirmaţiile Bibliei şi faptele ştiinţifice nu sunt în conflict unele cu altele, este deschisă calea pentru un solicitant sincer de a face saltul spre credinţă.

 

ÎNLĂTURAREA BARIERELOR ESTE PRIMA ŢINTĂ: Scopul apologeticii nu este zămislirea credinţei, cât înlăturarea barierelor care obstrucţionează această cale spre credinţă. O astfel de înlăturare a factorilor restrictivi adeseori îi ajută pe solicitanţii oneşti să facă saltul către credinţă şi să Îl primească pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. Pentru alţii, care deja sunt ca şi izbăviţi, înlăturarea barierelor le facilitează o mai profundă angajare întru Hristos.

 

INSINUĂRILE RAŢIONALISTE POT CONFERI UN AVANTAJ: Era noastră raţionalistă pune o mulţime de insinuări în contrapartidă cu o declaraţie acceptată ca veridică. Mulţi pot crede că acest raţionalism va distruge în mod sigur Biblia. Dimpotrivă, este chiar o binecuvântare mascată. Multe pretenţii lansate de gânditorii raţionalişti ne oferă standarde excelente cu care să ne evaluăm obiectiv propriile afirmaţii.

 

Există destule informaţii şi dovezi actualmente pentru a arăta, folosind principiile cele mai bune ale gândirii raţionale, că Biblia este o carte unică. Însă nici cea mai impresionantă cantitate de dovezi nu poate forţa o persoană care se pretinde raţionalistă să creadă, dacă nu vrea. Cu toate că conţinutul raţional al creştinismului este pe deplin logic, precis şi veridic, apologetica creştină nu este destinată acestor oameni. Apologetica este menită celor care sunt căutători sinceri, care vor să afle onest cât de plauzibil este conţinutul Bibliei.

 

PROCLAMAREA NU TREBUIE MINIMALIZATĂ: Mesajul de mântuire al Bibliei va fi fructuos ori de câte ori este proclamat – chiar dacă există o atmosferă densă de lipsă de credinţă. Prin urmare, scopul apologeticii nu este de a stabili dumnezeirea Bibliei, în primul rând, pentru ca evangheliei să i se dea crezare.

 

Necredinţa nu se va schimba nici măcar atunci când cele mai uluitoare dovezi vor fi etalate. Scopul apologeticii este, aşadar, de a ajuta persoana care doreşte să îşi abandoneze necredinţa pricinuită de îndoieli, printr-un demers sincer şi onest.

 

APOLOGETICA NECESITĂ O RECEPTARE BENEVOLĂ: Apologetica nu este vreun soi de tratament pentru necredinţă. În schimb, ea este menită să slujească drept vindecare a îndoielilor oneste. Poate face minuni atunci când este expusă la momentul potrivit, în maniera corespunzătoare, pentru ajutarea solicitanţilor sinceri.

 

Nu există vindecare a necredinţei, exceptând intervenţia dumnezeiască. Cel mai bun lucru care poate fi făcut în astfel de cazuri este de a folosi sabia Duhului în repetate rânduri. Ea va discerne şi va pătrunde gândurile şi intenţiile inimii omului. Apologetica, dacă este cazul, trebuie folosită doar după o astfel de spargere a gheţii.

 

APOLOGETICA ÎI AJUTĂ CEL MAI MULT PE CEI CARE CAUTĂ: Apologetica are o valoare definită atunci când cineva prezintă evanghelia necredincioşilor. Căutătorii sinceri şi adevăraţi ai adevărului, fie ei creştini sau necreştini după mediul de provenienţă, au în mod categoric dubii care îi împiedică să facă saltul către credinţa nedisimulată şi necesarî în Hristos. Apologetica îi poate ajuta să doboare aceste bariere.

 

Oricum, scopul apologeticii nu este în primul rând să dovedească originea divină a Bibliei, pentru ca evanghelia să poată fi prezentată pe acest temei. Aşa ceva ar fi aidoma punerii carului înaintea boilor. Mesajul evangheliei lucrează prin propria sa putere şi nu este necesar să convingi un necredincios de acestă putere. În acelaşi timp, pentru acel necredincios, dacă îşi exprimă îndoielile, apologetica poate fi întrebuinţată pentru a-i reliefa unicitatea Scripturii. Făcând asta, mesajele (al evangheliei şi cel al apărării ei) sunt plasate într-un cadru adecvat.

 

APOLOGETICA NU ESTE SCIENTISM: Scientismul este opinia care afirmă că totul trebuie explicat prin intermediul ştiinţei. Este o convingere falsă. Ştiinţa modernă a fost dezvoltată doar pentru stiuderea materiei şi energiei. Astfel că nimic care nu se încadrează la materie şi energie nu poate fi studiat cu ajutorul ştiinţei fizicii moderne. Ca atare, apologetul recunoaşte că scopul lui nu este acela de a explica totul prin prisma ştiinţei. În schimb, el utilizează ştiinţa acolo unde există un subiect ştiinţific, istoria acolo unde apare un subiect istoric, logica în cazul subiectelor de logică şi aşa mai departe. El mai recunoaşte şi că în anumite cazuri, nici unul dintre aceste subiecte nu sunt viabile, iar respectivul subiect se poate înţelege doar prin prisma credinţei. În astfel de cazuri, el subliniază noţiunea de credinţă.

 

Valoarea practică a studierii apologeticii

 

Apologetica creştină, ca disciplină distinctă de studiu şi comunicare, este veche de cel puţin două mii de ani. Observaţiile practice din aceste două milenii, coroborate cu ceea ce spune Scriptura, au dus la o recunoaştere a multor valori practice ale studierii apologeticii.

 

CONSERVAREA PROPRIEI CREDINŢE: este posibil ca o persoană să fie un bun credincios întru Hristos, dar să rămână şi prost informat despre problemele reale din lume. Multe dintre aceste probleme şi mişcări încearcă să pună la îndoială credinţa şi, ca atare, dacă persoana aceasta se confruntă brusc cu aceste lucruri într-o bună zi, există posibilitatea unui şoc, a unei surprize şi chiar ca acel om să dea înapoi.

 

Pe de altă parte, dacă cineva are idee măcar despre provocările venind din partea a tot felul de mişcări denaturate, atunci el va fi mai bine pregătit să le înfrunte atunci când apare vreun prilej. Viaţa spirituală înseamnă luptă, iar o persoană care a studiat tacticile şi terenul inamicului este mai bine pregătit pentru război decât cineva care rămâne ignorant.

 

Renunţarea la exerciţiul fizic ne slăbeşte trupul, în timp ce exerciţiul şi munca ne întăresc organismul. În acelaşi mod, înfruntând cu succes atacurile împotriva Bibliei, o persoană îşi ajută propria credinţă să devină mai puternică, pe termen lung.

 

ABILITATE COMBATIVĂ MAI BUNĂ: Felul în care credinţa creştină a fost atacată s-a schimbat de la o generaţie la alta. Unele argumente au reapărut în forţă în cadrul fiecărei generaţii, în timp ce altele sunt eficiente numai pentru o anume perioadă istorică. În acelaşi timp, răspunsurile la aceste întrebări au devenit în timp tot mai precise, rafinate şi puternice. Nimeni nu poate cunoaşte acum liniile de atac sau răspunsurile corespunzătoare fără a studia apologetica.

 

Un studiu formal şi sistematic al apologeticii oferă nu numai un fundal suficient, ci şi permite unei persoane discernerea liniilor de raţionament şi a replicilor care vor avea cel mai bun impact asupra ascultătorilor.

 

ABILITATEA DE A RECUNOAŞTE TACTICILE RAFINATE ALE INAMICULUI: Fiecare generaţie de critici este legată de lansarea unor noi obiecţii. O persoană care are lacune în pregătirea sau cadrul apologeticii, poate să se găsească subit într-o situaţie în care nu mai are cuvinte, însă cineva instruit poate să susţină o convingere chiar şi atunci când atacurile survin într-o manieră total neaşteptată.

 

De fapt, toate acuzaţiile intră în anumite categorii mai generale. O persoană care are măcar o iniţiere sistematică în apologie poate să desluşească întrebarea şi imediat să discearnă categoria în care această intră. Va fi capabil, ca atare, să îşi sprijine convingerile fără a rămâne subit fără replică.

 

AJUTOR ÎNTRU MĂRTURISIRE: În schimbul tuturor activităţilor enumerate aici, cineva obţine treptat ajutor în mărturisirea puternică a lui Hristos. Rezistenţa raţionaliştilor în faţa evangheliei a devenit foarte puternică. (Raţionaliştii de astăzi nu se mai află doar în exteriorul Bisericii, ci şi în sânul ei). Ei exercită o influenţă considerabilă asupra minţii noastre. Astfel că tinerii vin către evanghelie cu multe îndoieli, dubii care îi împiedică să facă un salt spre credinţă. Cu toate acestea, cineva care are un anumit bagaj de cunoştinţe în apologetică poate ajuta un tânăr, atunci când acesta îşi expune îndoielile cu sinceritate.

 

Dezinteresul faţă de apologetica creştină

 

Printre creştini, există unii care nu sunt interesaţi deloc şi care îi nu încurajează deloc pe cei interesaţi de apologetică. Ei procedează aşa nu din pricina vreunei hibe a apologeticii, ci mai ales din cauza propriilor lor idei eronate şi a neînţelegerilor. Astfel de oameni pot fi dispuşi în şase categorii:

 

1 – Oameni care nu au avut vreodată vreun dubiu legat de aceste subiecte.

2 – Oameni care nu s-au confruntat vreodată cu atacuri şi întrebări venite de la dispreţuitorii credinţei.

3 – Oameni care au înfruntat într-adevăr îndoieli personale şi atacuri venite de la alţii, însă au fugit de ele şi de provocare.

4 – Oameni care cred că Biblia conţine greşeli.

5 – Oameni care au devenit insensibili la durerile şi problemele altora.

6 – Pseudo-apologeţi care iubesc prestigiul, însă care nu au stăpânit niciodată cu adevărat acest domeniu.

 

CEI CARE NU AU AVUT VREODATĂ DUBII: Dintre toate categoriile, oamenii care nu au avut vreodată astfel de probleme sunt norocoşi, însă nu ar trebui să presupună că şi altora li s-a întâmplat exact la fel. Nici să creadă că ceilalţi au îndoieli din cauză că le lipseşte angajamentul duhovnicesc. O persoană sănătoasă nu trebuie să se simtă niciodată mândră în faţa uneia bolnave. Răspunsul creştinesc corect este sensibilitatea şi compasiunea.

 

CEI CARE NU S-AU CONFRUNTAT VREODATĂ CU ATACURI: Oamenii care nu au înfruntat vreodată vreun atac împotriva credinţei de la cunoscuţii lor, colegii de muncă sau din literatura de largă circulaţie, nu au nici o justificare presupunând că şi ceilalţi sunt în aceeaşi stare de siguranţă sau izolare. De fapt, majoritatea oamenilor din rândul tineretului nostru se confruntă cu vreun fel sau altul de atacuri, venite de la colegii sau cunocuţii lor. Aşadar, oamenii trebuie să fie sensibili la îndoielile lor, în loc să ignore nevoia de apologetică.

 

OAMENII CARE FUG (ESCAPIŞTII): Oamenii care s-au confruntat cu îndoieli şi atacuri venite din partea altora, însă fug de toate, fac cel mai mare rău – atât lor înşile, cât şi altora. Dubiile şi temerile nu dispar doar pentru că fugi de ele. Trebuie înfruntate cu obiectivitate şi curaj. Cei care spală putina nu îşi dezvoltă vreodată o viaţă spirituală echilibrată sau completă. Frica care îi face să fugă în ascunzişuri le va devora treptat liniştea mentală.

 

OAMENII CARE CRED CĂ BIBLIA AR CONŢINE ERORI: Unii cred că Biblia conţine greşeli. Ei preferă estomparea acurateţii istorice şi ştiinţifice a Bibliei. Vor ce e mai bun din ambele tabere (lucru care în sine este o dorinţă legitimă) şi simt că Biblia ar trebui să lase deoparte aceste date, pentru a-şi atinge scopul (ceea ce este o idee eronată). În consecinţă, mulţi dintre ei devin destul de ostili când descoperă pe cineva apărând Biblia.

 

Oamenii care cred că Biblia are greşeli devin neliniştiţi când cineva o apără. Din nefericire, şi lucru neştiut precis de mulţi dintre noi, există mulţi astfel de oameni în lumea creştină. Ei se enervează când cineva începe să vorbească de creaţia literară, istorică sau de altfel a Bibliei, de orice afirmaţie care spune că Scriptura este dincolo de orice eroare. Ei sunt oameni ai compromisului spiritual şi cu siguranţă vor ataca pe oricine ia o atitudine fără compromis.

 

OAMENII INSENSIBILI LA CEILALŢI: Unii oameni ajung, spiritual vorbind, atât de insensibili la ceilalţi credincioşi, încât chiar şi cea mai mică menţionare a problemelor sau îndoielilor lor le provoacă mulţi nervi, ostilitate şi dispreţ. Deoarece apologetica începe cu presupunerea că oamenii pot avea probleme şi dificultăţi în a crede în Biblie, orice menţionare a acestui subiect acţionează ca o mare provocare la adresa celor insensibili.

 

Oamenii care au devenit insensibili la nevoile şi necazurile celorlalţi nu sunt vreodată capabili să aprecieze corect problemele acelor semeni. Majoritatea acestor insensibili trăiesc într-o lume artificială creată de ei înşişi, acolo nefiind nevoie să fie simţitori la necesităţile altora. Astfel, ei devin din ce în ce mai împietriţi faţă de ceilalţi, oamenii care se confruntă cu problemele şi dilemele vieţii lumii reale.

 

PSEUDO-APOLOGEŢII: Lumea creştină are mulţi pseudo-apologeţi. Îndeobşte, aceştia au o oarecare calificare în ştiinţe sau materii umaniste, însă foarte puţină instruire în apologetică. Când se confruntă cu chestiuni care deranjează, ei obişnuiesc să folosească propria experienţă de viaţă pentru a construi un sistem apologetic personal. Fără a avea un fundal de temelie în teologie sau apologetică şi neavând contacte cu apologeţii creştini, sistemul lor personal de apologetică poate fi destul de deficitar şi chiar plin de fisuri. Şi totuşi, neavând contacte cu apologeţii într-adevăr bazaţi pe precepte biblice, ei continuă să trăiască fericiţi cu propria lor marcă de apologetică, în lumea lor mustind de ignoranţă.

 

Mulţi dintre ei desluşesc acele deficienţe de îndată ce aud expunerea unui apologet instruit. Mai apoi, se simt de-a dreptul ameninţaţi când îl ascultă pe acest apologet. În loc să îşi remedieze lacunele în materie interacţionând cu apologetul pregătit, ei preferă să recurgă la atacarea acestuia.

 

Dintre cele şase categorii de oameni menţionate anterior, nici una nu are vreo obiecţie, validă din punct de vedere biblic, împotriva disciplinei apologeticii creştine. Obiecţiile şi opoziţia lor izvorăsc din prejudecăţi şi din ignoranţa lor personală. În consecinţă, apologetul nu ar trebui să îşi facă griji vreodată în legătură cu opoziţia pe care o ridică aceşti oameni. În schimb, ar trebui să se aştepte la un anume antagonism din partea lor şi să încerce să îşi examineze şi să îşi rafineze mai mult expunerile de apologetică.

 

Oamenii care cred că Biblia are greşeli, cei care sunt insensibili cu ceilalţi şi cei cărora nu le convine nimic, cu excepţia propriului sistem apologetic îşi vor vedea lumea personală prăbuşindu-se, atunci când vor vedea la fapte un apologet creştin. Nu este o problemă de sorginte teologică. Este mai curând o problemă personală care nu are o rezolvare uşoară. Mai mult, aceşti oameni nu sunt adevăraţi căutători de adevăr, solicitanţi sinceri ai acestuia. Scopul lor este de a-şi impune părerile eronate asupra altora, de aceea conversaţia lor nu este marcată de umilinţă sau de spiritul unei căutări libere, obiective. Doar acesta le este ţelul: să îşi impună opiniile greşite asupra celorlalţi. De aceea, polemica sau discuţia cu dânşii este, de obicei, o pierdere de timp.

 

Primele trei categorii de oameni sus-menţionate ar putea lesne să vrea să asculte un bun apologet, dacă el este dornic să le explice întreaga situaţie – faptul că o mulţime de căutători au de luptat într-adevăr cu aceste întrebări, precum şi că nu ar trebui să fugă de propriile îndoieli. Totuşi, ultimele două categorii (cei cu compromisuri şi cei insensibili spiritual) s-ar putea să nu fie deloc atât de receptivi. Apologetul ar trebui să fie destul de atent cânt le vorbeşte, pentru ca nici unul, nici ceilalţi să nu piardă timp sau să îşi iasă din fire.

 

Domnul Isus Însuşi oferă un bun exemplu despre faptul că adevăraţii căutători de adevăr nu trebuie repeziţi. Când Toma, cu îndoielile lui, cere o dovadă a învierii, Domnul nu îi refuză solicitarea. În schimb, cu proxima ocazie, El personal – cu compasiune, îl invită pe Toma să facă o verificare empirică.

 

Domnul a spus „ferice de cei care nu au văzut, dar tot cred”, însă acest lucru nu era vreo admonestare adresată îndoielii, ci doar o comparaţie a perspectivelor pe care oameni diferiţi le aveau despre Domnul Isus. Acest lucru devine foarte clar în lumina a ceea ce Domnul Isus a făcut în cazul altor discipoli, chiar dacă aceştia nu ceruseră.

 

Cei mai mulţi cititori ai Bibliei trec cu vederea faptul că Domnul Însuşi a fost primul care să ofere o dovadă empirică TUTUROR discipolilor, chiar şi când aceştia nu au cerut dovezi. Evanghelia spune: „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” (Luca 24:39).

 

Îndoielile despre cele duhovniceşti sunt obişnuite chiar şi printre creştinii devotaţi. Dacă astfel de oameni sunt sinceri, apologetul cu siguranţă trebuie să îi ajute, asemenea celor făcute de Domnul cu Toma şi ceilalţi discipoli.

 

Opoziţia faţă de apologetică

 

Există unii creştini care se opun chiar ideii de apologetică. Ei o fac din multe motive, unele fiind cele care urmează:

 

NEÎNCREDEREA ÎN RAŢIUNE: Unii se opun apologeticii deoarece ei sunt complet neîncrezători în legătură cu raţiunea umană pe tărâmul duhovnicesc. Potrivit lor, credinţa şi raţiunea sunt plasate în compartimente complet separate, nici una dintre ele neavând vreun rol în domeniul celeilalte. Pentru dânşii, raţiunea este pentru lumea firească, în timp ce credinţa este pentru cea duhovnicească, spirituală. Totuşi, o astfel de opinie, care pune adevărul în compartimente, are lacune de coerenţă. Abordarea creştină a adevărului este una integră, unde trebuie să accepţi că credinţa şi raţiunea se amesteca laolaltă în multe aspecte ale adevărului spiritual.

 

FRICA: Unii oameni se opun apologeticii, deoarece sunt slab pregătiţi pentru a răspunde atacurilor. Aşa că în loc de a înfrunta problemele, în loc de a ridica o apărare pentru credinţa ce sălăşluieşte în ei, preferă să fugă fără preget. Deoarece apologetica este un subiect foarte dificil de studiat şi stăpânit, fuga de realitate este mai uşoară pentru ei, decât înfruntarea realităţii. Oricum, laşitatea NU este o cale a gândirii sau practicii creştine.

 

Credinţa este punctul de start al creştinismului, iar odată ce credinţa a zidit creştinătatea, se poate arăta că este consistentă cu adevărul şi raţiunea. Există oameni care vor fi întăriţi în credinţă, dacă li se arată consistenţa ei – şi aceasta este sarcina apologetului, de a ajuta fiecare solicitant.

 

OPOZIŢIA OARBĂ ŞI BENEVOLĂ: Mulţi se opun apologeticii creştine din pricina ignoranţei lor. Astfel de oameni se pot angaja în conversaţii reciproce şi o explicaţie rezonabilă îi va convinge că poziţia lor este pe temelii putrede. Totuşi, unii se opun benevol apologeticii creştine şi creaţionismului biblic şi din cauza încăpăţânării lor. Cu astfel de inşi, o conversaţie este îndeobşte o pierdere de timp.

 

Toţi apologeţii serioşi trebuie să se aştepte la o anume ostilitate. Nu trebuie să îşi piardă timpul nici făcându-şi griji în legătură cu atacul care va urma, nici în privinţa încercării de a contracara părţile ostile. Ei trebuie să realizeze că o persoană care se opune benevol apologeticii nu este un solicitant sincer al adevărului. Mai mult, nu există leac pentru a vindeca opoziţia benevolă.

 

Ca rezumat, putem spune că fiecare apologet ar trebui să se aştepte la o ostilitate puternică din partea unor oameni, însă trebuie să fie calmi şi concişi în faţa acestora, de dragul eficienţei proprii.

 

Dezbaterile publice cu oameni ostili

 

Scopul apologeticii creştine nu este de a câştiga dezbateri, ci de a stabili adevărul. Generaţia noastră este cunoscută pentru lipsa de timp în ascultarea dezbaterilor prelungite, abundente în oameni superficiali şi în cuvinte pompoase. Într-un astfel de ambient NU este o strategie bună discutarea adevărului spiritual. Astfel că apologetul trebuie să evite dezbaterea în public, exceptând auditoriul matur, format dintr-un număr nu foarte mare de oameni, căutători conduşi de un spirit adevărat de descoperitori. Mai mult, cealaltă tabără din dezbatere ar trebui să fie reprezentată de una sau mai multe persoane care nu sunt predispuse la cuvinte grele sau la ridiculizare. Oamenii cu înclinaţii spre dispreţ pot manipula auditoriul într-o asemenea manieră, încât pot aţâţâ publicul împotriva apologetului, chiar şi când acest public nu are nimic împotriva lui.

 

De asemenea, chiar şi când apologetul oferă lecturi propriu zise într-o manieră nepolemică, unii dintre aceşti oameni (din auditoriu) vor încerca tot ce pot pentru a-l face să se confrunte într-o dezbatere faţă în faţă (interlocutori – auditoriu). De obicei aceasta va fi o capcană menită să îl discrediteze pe apologet, printr-o batjocură subtilă. Apologeţii trebuie să îşi dezvolte strategii practice pentru a dejuca astfel de planuri înşelătoare.

 

Un apologet nu trebuie să uite nici o clipă că un interlocutor stârnit îi poate foarte uşor tulbura prezentarea publică, recurgând la luarea în râs, sarcasm şi alte tactici deranjante sau distructive. Nu trebuie să le fie îngăduit să preia frâiele. Apologetul trebuie să îşi continue expunerea subiectului, fără a îngădui cuiva, plin de spiritul batjocurii, să domine situaţia. Orice ar spune un astfel de ins va distruge starea de seriozitate a auditoriului, iar odată acest lucru întâmplat, impactul - chiar şi al celei mai bune expuneri apologetice - se poate reduce până la zero.

 

Apologetică prin compromis

 

Chiar dacă însăşi esenţa apologeticii creştine este lipsa de compromis, unii oameni nu par să priceapa acest lucru. Când acest tip de oameni văd un conflict între două sisteme de gândire, răspunsul lor este că fiecare tabără ar trebui să adopte o poziţie de mijloc. Din păcate, acest soi de compromis este o otravă lentă, care face mai mult rău adevărului decât cele mai crunte atacuri direcţionate asupra credinţei creştine.

 

Două rapoarte aparent conflictuale pot fi reconciliate reciproc dacă ele reprezintă două aspecte ale unuia şi aceluiaşi adevăr. De exemplu, când patru orbi descriu un elefant în patru rapoarte diferite, conflictul dintre ele poate fi reconciliat printr-o singură fotografie. Sau când patru oameni diferiţi raportează culori diferite ale aceluiaşi cameleon, aceste rapoarte pot fi unificate într-unul singur. Acest lucru este posibil în fiecare asemenea caz, deoarece rapoartele conflictuale prezintă DIFERITE aspecte legate de una şi aceeaşi entitate. Pe de altă parte, dacă rapoartele conflictuale apar din cauza diferenţelor fundamentale din sistemul de referinţă în sine, ele nu pot fi reconciliate.

 

De exemplu, afirmaţiile evoluţiei şi creaţiile nu pot fi reconciliate una cu alta, pentru că ele reprezintă două sisteme fundamental diferite, reciproc ostile şi exclusiviste. Ele nu reprezintă aspecte diferite ale aceluiaşi adevăr, ci două sisteme opuse. Ele diferă şi sunt divergente chiar de la nivelul ipotetic, astfel că orice tentativă de reconciliere a lor este sortită eşecului. Ceea ce se poate face în astfel de cazuri este eliminarea setului de ipoteze inferioare, astfel încât setul de ipoteze mai bune, care rămâne, să ofere o imagine mai autentică a realităţii.

 

Mai departe, ori de câte ori două sisteme opuse sunt sintetizate într-unul singur, adevărul este acela care are întotdeauna de suferit. Când hrana proaspătă este amestecată cu cea alterată, mereu are de suferit cea proaspătă, nu invers. Acest lucru este pricinuit de compromisurile care rănesc şi eclipsează adevărul. Cel mai bun exemplu este încercarea de reconciliere între evoluţie şi creaţie.

 

Pentru a unfica principiile radical diferite ale evoluţiei şi creaţiei, trebuie făcute unele compromisuri. Odată ce adepţii evoluţiei nu vor ceda nici un pas din terenul lor, toată povara compromisului va cădea pe umerii creaţiei. În consecinţă, vom afla că întreaga sinteză evoluţie-creaţie începe cu negarea directă sau indirectă a consemnărilor din cartea Genezei privind creaţia.

 

Sinteza dintre evoluţie şi creaţie este îndeobşte desemnată cu numele de „evoluţie teistă”. Există multe nuanţe ale evoluţiei teiste, însă toate încuviinţează faptul că Dumnezeu a folosit evoluţia ca metodă de creare a universului. Când sunt invocate astfel de teze, se ridică o întrebare legată de consemnările Genezei privind creaţia: dacă Dumnezeu a creat totul, inclusiv pe om, folosind evoluţia – cum rămâne cu povestea lui Adam, Eva, grădina Edenului, pomul cunoaşterii şi şarpe. Toţi evoluţioniştii teişti îşi asigură cititorii că toate acestea sunt „limbaj poetic” şi că ele nu trebuie luate ad literam. Astfel, dintr-o întorsătură de condei, evoluţionistul teist abandonează plauzibilitatea scrierii din Geneză. După care urmează temelia pe care stă întreaga doctrină creştină.

 

De fiecare dată când două sisteme de gândire contradictorii sunt reconciliate unul cu celălalt, adevărul are de suferit. Ideile opozante pot fi sintetizate doar cu preţul adevărului – iar aceasta este o posibilitate alarmantă pentru orice apologet.

 

În această lucrare luăm o poziţie fără preget în favoarea adevărului, a adevărului complet şi numai a adevărului. Nu vor fi încercări de insinuare a erorii în adevăr. Zeci de mii de reformatori protestanţi şi-au sacrificat viaţa pentru a apăra adevărul exprimat în următoarele declaraţii:

 

Sola Scriptura (Doar Biblia)

Sola Gratia (Doar Slava)

Sola Fide (Doar Credinţa)

Solus Christus (Numai Hristos)

Soli Deo Gloria (Doar lui Dumnezeu slavă)

 

Suntem de partea părinţilor Reformei fără nici o reţinere. Declaraţiile de mai sus formează ipotezele pe care această lucrare se sprijină. Odată ce ipotezele joacă un rol foarte important în apologetică, polemică, hermeneutică şi teologie, vom dedica o altă lucrare unei discuţii despre ipotezele diferitor grupări de creştini, precum şi de necreştini.

 

Despre autori

 

Dr. Johnson C. Philip este un apologet creştin cu reşedinţa în Ernakulam (oraş în India, nota trad.). El a obţinut diploma de doctor în teologie în anul 1984 şi de doctor în fizică (pe domeniul cromodinamicii cuantice) în 1991. I s-au conferit Diploma Ştiinţifică în medicină alternativă, în anul 2003 şi DNYS (Diploma în Naturopatie şi Ştiinţă Yoghină, nota trad.) în 2004. Până acum, el este autorul a peste 2500 de articole şi acte de cercetare şi a peste 50 de cărţi în domeniile fizicii, comunicării, apologeticii şi teologiei. Aici se includ şi multe „premiere” indiene, precum o „Teologie sistematică” şi o „Enciclopedie a Bibliei” în 4 volume, ambele în dialectul malayalam.

 

El este membru cu drept de vot în numeroase societăţi profesionale, incluzând aici: Creation Research Society (Societatea de Cercetări a Creaţiei), American Scientific Affiliation (Filiala Ştiinţifică Americană), The Society Of Christian Philosophers (Societatea Filosofilor Creştini), Indian Physics Association (Asociaţia Indiană de Fizică) etc.

 

Dr. Saneesh Cherian este un expert în comunicare şi teolog creştin cu reşedinţa în Ernakulam, districtul Kerala. El a studiat pentru o diplomă în teologie şi prelat principal la Brethren Biblie Institute (Institutul Biblic Frăţia), doctor prelat şi doctor în teologie la Şcoala Internaţională de Teologie din India. Este autorul a numeroase cărţi şi articole. Este şi coautor la mai multe manuale de teologie, inclusiv la „Teologia sistematică”, la „Enciclopedia Bibliei”, la un „Dicţionar de teologie” şi la „Apologetica creştină integrată”, toate lucrări în dialectul malayalam.

 

Anexa 1

Adnotări bibliografice în apologetică

 

Douglas Groothuis, Ph.D., Denver Seminary

 

http://www.denverseminary.edu/dj/articles2004/0400/0401.php

 

Această listă nu se pretinde exhaustivă. Unele cărţi sunt enumerate de mai multe ori, dacă ele intră în mai multe categorii.

 

A. Recomandări menţionate şi volume de filozofie şi apologetică generală

 

Audi, Robert, ed. The Cambridge Dictionary of Philosophy (Cambridge, 1995;

second ed., 1999). O lucrare doar într-un singur volum, excelentă totuşi.

 

1.

Craig, Edward, ed. Routledge Encyclopedia of Philosophy. New York:

Routledge, 1998. Cea mai bună lucrare contemporană, în mai multe volume.

Disponibilă în biblioteci. Există şi o variantă restrânsă, într-un singur volum.

2.

Edwards, Paul, ed. The Encyclopedia of Philosophy. New York:

Collier-Macmillan. 1967. Lucrare clasică a vremii, dar cu unele prejudecăţi la adresa creştinismului, lucru care nu se mai regăseşte în lucrările recente, precum

The Cambridge Dictionary of Philosophy or Routledge Encyclopedia ofPhilosophy.

3.

Evans, C. Stephen. Pocket Dictionary of Apologetics and Philosophy of

Religion. Downers Grove: IL: InterVarsity Press, 2002. O lucrare de mici dimensiuni, excelentă. Ideală pentru cei fără sau cu puţină pregătire în aceste domenii.

4.

Flews, Anthony, ed. Dictionary of Philosophy, ediţia a doua, revizuită. (New York:

St. Martin's Press, 1984). O scurtă lucrare, folositoare celor cu puţine cunoştinţe filozofice.

5.

Geisler, Norman. Baker Encyclopedia of Christian Apologetics. Baker Books,

1999. Lucrare care trebuie folosită cu precauţie. Nimeni nu poate emite atât de mult material la un nivel calitativ foarte ridicat. Temele filozofice explicite sunt adesea abordate mai bine în alte lucrări.. (De pildă, ideile despre "Alvin Plantinga" nu sunt foarte fericit alese.) Există totuşi mult material folositor, cum ar fi eseul despre profeţie, problema răului, naşterea Fecioarei, etc.

6.

Kreeft, Peter and Ronald Tacelli. Handbook of Christian Apologetics (Downers

Grove, IL: InterVarsity Press, 1994). Succintă, bine scrisă, acoperă pe scurt multe teme importante. Defectele lucrării includ opinia despre mântuire în alte religii şi o încercare nefericită de a estompa diferenţele teologice dintre protestantism şi romano-catolicism. Autorii sunt romano-catolici.

7.

Weston, Anthony. A Rulebook for Arguments, ediţia a treia (Indianapolis, IN:

Hackett, 2001). Un îndrumar concis în argumentarea filozofică în scrieri. Nu este scrisă din perspectivă creştină, având chiar câteva contre la adresa creştinismului; o resursă folositoare, totuşi. Îi va ajuta pe studenţii fără pregătire în filozofie să afle cum să scrie documente personale.

8.

American Philosophical Society Home page: http://www.apa.udel.edu/apa.

Sub nici o formă un site apologetic, dar există mult material util privind practicarea filosofiei şi starea aceastei discipline.

9.

 

B. Jurnale scolastice recomndate, având adesea referiri apologetice.

 

1. Faith and Philosophy. Jurnalul Societăţii Filosofilor Creştini.

2. Journal of the Evangelical Theological Society. Conţine îndeobşte articole despre

studii teologice şi teologie, dar şi unele materiale despre apologetică.

3. Philosophia Christi. Jurnalul Societăţii Filosofice Evanghelice.

4. Religious Studies. „Studii religioase”

5. Sophia.

 

C. Cărţi cu generalităţi privind apologetica creştină

 

Cărţile următoare acoperă o diversitate de teme, aşa cum am încercat să explic în adnotări.

Ele cuprind şi un anume spectru de dificultate intelectuală (nu toate de calitate) de la

cele de bază (B) la intermediare (I) şi avansate (A). (I)/(A) înseamnă: "intermediar spre

avansat" ori "între intermediar şi avansat."

Archer, Gleason. Encyclopedia of Biblical Difficulties (Enciclopedia dilemelor biblice). Grand Rapids, Baker, 1982. Un respectat erudit în Vechiul Testament indică probleme majore ale pasajelor din ambele Testamente. (I)

1.

Blamires, Harry. The Christian Mind (Gândirea creştină). Servant Publications, 1997; orig. pub.,

1963. Chiar dacă unele aspecte corelate de anglicanismul puternic al autorului nu se vor potrivi cu ideile unor evanghelişti, Blamires arată lacunele din gândirea creştină, îi subliniază esenţa şi o pune în contrast cu gândirea laică. Un volum clasic. (I)

2.

Blomberg, Craig. The Historical Reliability of the Gospels (Plauzibilitatea istorică a Evangheliilor). Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1987. O apărare clasică a creştinismului. (I)/(A)

3.

Blomberg, Craig. The Historical Reliability of John (Plauzibilitatea istorică a lui Ioan). Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 2002. O apărare modernă foarte importantă a veridicităţii lui Ioan.

4.

(I)/(A)

Burson, Scott R. and Jerry L. Walls. C.S. Lewis and Francis Schaeffer: Lessons

for a New Century from the Most Influential Apologists of Our Time (Lecţii pentru noul veac despre cei mai influenţi apologeţi ai vremurilor noastre). Grand

Rapids, MI: InterVarsity Press, 1998. O bună expunere a ambilor gânditori, dar autorului îi plac lucruri la Lewis care înclină spre o direcţie mai liberală şi nu îi place prea mult calvinismul lui Schaeffer. Una peste alta, o carte demnă de atenţie. O recenzie mai extinsă a mea în Denver Journal:

http://www.denverseminary.edu/dj/articles1999/0500/0501.php (I)

5.

Carnell, Edward John. An Introduction to Christian Apologetics (Introducere în apologetica creştină). Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1948. Lucrare de pionierat în "metoda cazurilor cumulative " în apologetică. O primă carte a strălucitului tânăr lider al noii mişcări evanghelice. (I)

6.

Carroll, Vincent and David Shiflett. Christianity on Trial: Arguments Against

Anti-Religious Bigotry (Procesul creştinătăţii: argumente împotriva habotniciei antireligioase). San Francisco: Encounter Books, 2001. Comentariile mele de pe coperta ultimă: "Această carte importantă şi bine scrisă arată convingător că creştinismul nu a însemnat o veste proastă pentru civilizaţie, în ciuda clişeelor răspândite, a jumătăţilor de adevăr şi a minciunilor care susţineau contrariul. Ea arată un caz relevant în care idealurile creştine sunt în spatele multor aspecte benefice ale culturii, inclusiv a ştiinţei şi educaţiei, a egalităţii în faţa legii, a votului universal, a structurii guvernământului american etc.”

7.

Carson, D. A., ed. Telling the Truth (A spune adevărul). Grand Rapids, MI: Eerdmans, 2000.

Culegere de eseuri despre cultura postmodernă. Eseuri excelente ne parvin îndeosebi de la  Carson şi Ajith Fernando. (I)

8.

Carson, D.A. The Gagging of God: Christianity Confronts Pluralism. (Tăcerea lui Dumnezeu: creştinismul se confruntă cu pluralismul) Grand Rapids, MI: Baker Books, 1996. (I) O critică biblică şi teologică comprehensivă a teologiei pluraliste.

9.

Chesterton, G. K. Orthodoxy (Ortodoxia). Ediţii multiple. O apărare clasică a ortodoxiei împotriva ereziilor şi confuziei. Elocvenţă rară din anul 1908. Disponibilă în mai multe ediţii. (I)

10.

Chesterton, G. K. Everlasting Man (Omul nepieritor). Image Books. O  apologetică importantă, concisă şi bine gândită care l-a influenţat considerabil pe C.S. Lewis. (I)

11.

Clark, David. Dialogical Apologetics (Apologetica în dialog). Grand Rapids, MI: Baker Books, 1994. O apropiere relevantă faţă de persoana sensibilă şi aspectele relaţionale ale argumentelor apologetice.. (I)

12.

Clark, Gordon. A Christian View of Men and Things (O privire creştină asupra oamenilor şi lucrurilor). Grand Rapids, MI: Baker Books, 1953. Încercări de a deduce perspectivele creştine în diferite probleme, îndeosebi ale epistemologiei. (I)

13.

Clark, Gordon. Thales to Dewey: A History of Philosophy (De la Tales la Dewey: o istorie a filozofiei). Trinity Foundation. Publicată iniţial ca manual de către o editură laică, această istorie, concentrată pe epistemologie, are o apologetică implicită pentru teismul creştin. Este una dintre acele cărţi rare care discută şi filozofia lui Isus. O referinţă importantă. Republicată de Trinity Foundation în câteva ediţii. (I)

14.

Clark, Kelly James, ed. Philosophers Who Believe (Filozofi care cred). Downers Grove, IL:

InterVarsity Press, 1993. Filozofi creştini de seamă, precum Alvin

Plantinga, Stephen T. Davis sau Nicholas Wolterstorff, explică de ce anume cred în creştinism.

15.

Copan, Paul, ed. Will the Real Jesus Please Stand Up? (Va lua Isus atitudine?) Grand Rapids, MI: Baker Books, 1998. O dezbatere între William Lane Craig şi John Crosson,

cu răspunsuri şi de la alţii (inclusiv Craig Blomberg) despre ambele posibilităţi ale problemei. (I)

16.

Copan, Paul. Ronald Tacelli, eds. Jesus' Resurrection: Fact or Fiction? (Învierea lui Isus: fapt real sau ficţiune?) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 2000. Dezbatere între William Lane Craig şi Gerd Ludeman, cu răspunsuri şi de la alţii privind ambele părţi ale chestiunii. (I)

17.

Corduan, Winfried. Neighboring Faiths: A Christian Introduction to World

Religions. (Credinţe învecinate: o introducere creştină în lumea religiilor).

Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1998. Include un capitol important

despre religia nativilor americani, un subiect nu prea abordat în acest tip de lucrări. (I)

18.

Corduan, Winfried. No Doubt About it (Fără nici o îndoială) (Nashville, TN: Broadman, Holman,

1997). O lucrare de apologetică excelentă şi foarte cuprinzătoare. Uşor de lecturat, îndeamnă la cugetare. (B)/(I)

19.

Cowan, Steven, ed. Five Views of Apologetics. (Cinci păreri despre apologetică). Grand Rapids, MI: Zondervan,1999. Prezentări şi critici de la William Lane Craig (apologetică clasică), Gary Habermas (evidenţialism); Paul Feinberg (metoda cazurilor cumulative); John Frame (ipotetică); şi Kelly James Clark (epistemologie reformată). Găsiţi recenzia mea la această lucrare la:

http://www.denverseminary.edu/dj/articles2000/0400/0401.php (A).

20.

Craig, William Lane. Reasonable Faith: Christian Truth and Apologetics. (Credinţa motivată: adevărul creştin şi apologetica)Wheaton, IL: Crossway Books, 1994. O terapie excelentă şi convingătoare făcută de un filosof creştin de frunte. Nimic despre problema răului sau a creaţionism-evoluţionismului, însă. (I)/(A)

21.

Dembski, William, ed. Mere Creation: Science, Faith, and Intelligent Design. (Ştiinţa, credinţa şi designul inteligent) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1998. Material care deschide drumuri, provenit de la o conferinţă importantă despre designul inteligent. Contribuţii ale lui Phillip Johnson, Michael Behe şi a altor personalităţi. (I)/(A)

22.

Dembski, William. Intelligent Design. (Designul inteligent) Downers Grove, InterVarsity Press,

1999. Afirmaţii importante despre teoria din spatele Mişcării Designului Inteligent.

(I)/(A).

23.

Downing, David. Most Reluctant Convert: C.S. Lewis's Journey to Faith. (Convertitul cel mai reticent: Călătoria lui C.S. Lewis către credinţă).Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 2002. Expunere excelentă a motivelor pentru care Lewis a trecut de la ateism la creştinism. Lucrarea are astfel şi caracter biografic, şi semnificaţie apologetică. (I)

24.

Edwards, Paul. Reincarnation: A Critical Examination. (Reîncarnarea: o examinare critică) New York: Prometheus Books, 1996. Edwards este ateu, aşa că unele din argumentele contra

reîncarnării(de pildă, mintea nu poate exista separată de corp) se îndreaptă şi împotriva convingerilor creştine despre viaţa de apoi. Cu toate acestea, the argumentele

specifice contra noţiunilor de karma şi vieţi anterioare se aplică şi în apologetica creştină. (I)

25.

Evans, C. Stephen. Philosophy of Religion. (Filosofia religiei)Downers Grove, IL: InterVarsity

Press, 1985. O introducere excelentă în subiect, deloc simplistă,  oferind multe idei apologetice importante. (I)

26.

Erickson, Millard. Truth or Consequences. (Adevăr sau consecinţe)Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 2001. O privire cuprinzătoare şi atentă asupra postmodernismului. Unul dintre cele mai bune tratate evanghelice disponibile.

27.

Geisler, Norman and Paul Hoffman, eds. Why I Am A Christian. Leading

Christians Explain Why They Believe. (De ce sunt creştin. Creştini de frunte explică de ce anume cred) Grand Rapids, MI: Baker Books, 2001.Contribuţii foarte bune ale erudiţilor de vază, precum William Lane Craig, Gary Habermas şi Hugh Ross, despre mai multe subiecte de apologetică standard. (B)/(I)

28.

Geisler, Norman şi Abdul Saleeb. Answering Islam. (Răspunsuri către islam) Grand Rapids, MI: Baker Books, 1993. Examinează Islamul thologic şi istoric,  dând argumente apologetice împotriva pretenţiilor acestuia de a uzurpa creştinismul against. (I)

29.

Geisler, Norman. Christian Apologetics. (Apologetica creştină) Grand Rapids, MI: Baker, 1976. Acordă o atenţie extinsă metodologiei apologeticii, indică părerile larg răspândite necreştine, şi dezvoltă o abordare neo-tomistă în apărarea creştinismului evanghelic.

30.

Geivett, Douglas R. and Gary R. Habermas, eds. In Defense of Miracles: A

Comprehensive Case for God's Action in History. (În apărarea minunilor: un caz comprehensibil pentru intervenţia lui Dumnezeu în istorie). Downers Grove, IL:

InterVarsity Press, 1977. Contribuţii excelente de la scolastici de vază, precum

William Lane Craig, Stephen T. Davis, şi David Clark, privind aspectele importante ale chestiunilor miracolelor. (I)

31.

Groothuis, Douglas. Unmasking the New Age: Is There a New Religious

Movement Trying to Transform Society? (Demascarea New Age: există o nouă mişcare religioasă care încearcă să transforme societatea?)Downers Grove, IL: InterVarsity

Press, 1986. Expunere şi analiză a gândirii New Age actuale. Se adresează însă şi subiectelor generale a ceea ce se cheamă "noua spiritualitate" sau doar "spiritualitate." (I)

32.

Groothuis, Douglas. Confronting the New Age: How to Resist a Growing

Religious Movement. (Confruntarea cu New Age: cum să rezistăm unei mişcări religioase care ia amploare). Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1988. O abordare

apologetică şi pragmatică  a ideilor globale ale New Age şi ale manifestărilor sociale ale acesteia. (I)

33.

Groothuis, Douglas. Christianity That Counts: Being a Christian in a

NonChristian World. (Creştinismul care contează: a fi creştin într-o lume necreştină). Grand Rapids, MI: Baker Books, 1994. O colecţie de eseuri despre etică, cultură şi apologetică Include capitole importante de Rebecca Merrill Groothuis despre avort şi închinare

. (B)/(I)

34.

Groothuis, Douglas. Are All Religions One? (Sunt toate religiile una şi aceeaşi?)Downers Grove,IL: InterVarsityPress, 1996. O cărţulie care compară creştinismul, islamul şi hinduismul  nondualist, pentru a arăta că religiile nu sunt toate unul şi acelaşi lucru. (B)/(I).

35.

Groothuis, Douglas. Jesus in an Age of Controversy. (Isus în epoca controversei) Eugene, OR; Wipf and Stock reprint, 2002. Apără perspectiva biblică mai ales împotriva alternativelor  New Age. Nu se mai tipăreşte în SUA; disponibilă la biblioteca Seminarului Denver şi la editurile Kingsway din UK. (I)

36.

Groothuis, Rebecca Merrill. Women Caught in the Conflict: The Culture War

Between Traditionalism and Feminism. (Femeile prinse în conflict: războiul cultural dintre tradiţionalism şi feminism) Wipf and Stock reprint, 1997. O analiză premiată şi raţională a logicii din dezbaterile sexului feminin în cadrul bisericii. (I)

37.

Groothuis, Rebecca Merrill. Good News for Women: A Biblical Picture of

Gender Equality. (Veşti bune pentru femei: o ilustrare biblică a egalităţii sexelor) Grand Rapids, MI: Baker Books, 1997. O abordare atentă a teologiei şi hermeneuticii din polemica sexelor. Important material pentru apologetică, dată fiind percepţia culturii noastre despre creştinism ca misogin. (I)

38.

Guinness, Os. The Dust of Death. (Ţărâna morţii) Crossway, 1994. Publicat iniţial în

1973 (de InterVarsity) şi acum revizuit, acest studiu de filozofie despre contracultură are încă valoare apologetică, prin critica ei adusă umanismului laic şi misticismului răsăritean. (I)

39.

Guinness, Os. The Gravedigger File. (Dosarul groparului) Downers Grove, IL: InterVarsity Press,1983. Explică condiţiile sociale - privatizarea, pluralismul, laicizarea – lucruri care tind să împiedice mărturisirea creştină. Scrisă în stil satiric. Oferă un important material din sociologia religiei şi îl face mai accesibil. (I).

40.

Guinness, Os. Fit Bodies, Fat Minds. (Trupuri în formă, minţi supraponderale) Grand Rapids, MI: Baker Books, 1994. O scurtă dar puternică afirmaţie despre anti-intelectualismul din evanghelismul american şi ce se poate face în acest sens. (I)

41.

Guinness, Os. God in the Dark. (Dumnezeu în întuneric) Wheaton, IL: Crossway, 1994. Tratat clasic în problema îndoielii din viaţa creştină. Publicată iniţial de editura InterVarsity Press, ca şi lucrarea In Two Minds. (În două gândiri) (I)

42.

Guinness, Os. Long Journey Home. (Lungul drum spre casă) Colorado Springs, CO: Waterbrook, 2001. O carte rară de apologetică, orientată spre persoana care înclină să creadă că există ceva mai presus în viaţă, persoană care nu a subscris încă la creştinism. (B)

43.

Guinness, Os. A Time for Truth. (Vremea adevărului) Grand Rapids, MI: Baker Books, 2000. Critică scurtă, dar elocventă despre pierderea postmodernă a adevărului şi o chemare la restaurarea lui. (I)

44.

Habermas, Gary. The Historical Jesus. (Isus, personajul istoric) Joplin, MO: College Press, 1996. Excelentă lucrare despre dovezi istorice şi extra-biblice pentru Isus. (I)

45.

Halverson, Dean, ed. Compact Guide to World Religions. (Ghidul compact al religiilor lumii) Minneapolis, MN: Bethany House Publishers, 1996. Expunere introductivă foarte bună şi angajament apologetic în religiile importante. Conţine şi material apologetic suplimentar. (B)

46.

Henry, Carl F. H. God, Revelation, and Authority. (Dumnezeu, revelaţia şi autoritatea) 6 volume. Wheaton, IL:Crossway Books, 1999. Această lucrare monumentală, erudită şi cuprinzătoare despre teologia filosofică acoperă multe teme pertinente de apologetică. Scrisă de un intelectual evanghelic de căpătâi, care a ajutat la aprinderea şi susţinerea evanghelismului modern. (I)/(A)

47.

Jenkins, Philip. Hidden Gospels: How the Search for Jesus Lost Its Way. (Evangheliile tăinuite: cum s-a rătăcit căutarea lui Isus)Oxford University Press, 2001. O privire critică la impulsul din spatele reconstituirii lui Isus de către scolasticii liberali.  Puteţi vedea recenzia mea în The Christian Research Journal, on line la www.equip.org. (I)

48.

Johnson, Phillip E. Darwin on Trial, (Darwin la judecată) ediţie revizuită Downers Grove, IL:

InterVarsity Press, 1993. O critică penetrantă a teoriilor naturaliste de macro-evoluţie, pe baza problemelor logice şi probatorii ale teoriei în sine. (I)

49.

Johnson, Phillip E. Reason in the Balance: The Case Against Naturalism in

Science, Law, and Education. (Raţiunea în balans: cazul împotriva naturalismului în ştiinţă, lege şi educaţie). Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1995.

Reliefează principalele implicaţii ale naturalismului şi ale problemelor lui filosofice. (I)

50.

Johnson, Phillip E. Defeating Darwinism by Opening Minds. (Înfrângerea darwinismului prin deschiderea minţii) Downers Grove,IL: InterVarsity Press, 1997. Varianata simplificată a lucrării Darwin on Trial cu un accent pe sublinierea problemelor de logică în darwinism. (B)

51.

Johnson, Phillip E. Objections Sustained. (Obiecţii admise) Downers Grove, IL: InterVarsity

Press, 1998. O colecţie de eseuri despre evoluţie şi cultură. (I)

52.

Johnson, Phillip E. The Wedge of Truth. (Icul adevărului) Downers Grove, IL: InterVarsity

Press, 2000. Explică raţionamentul Mişcării Designului Inteligent în încercarea de a înlătura dominaţia naturalismului în ştiinţa modernă. (I)

53.

Keener, Craig and Glenn Usry. Defending Black Faith: Answers to Tough

Questions About African-American Christianity. (Apărarea credinţei negre: răspunsuri la întrebări grele despre creştinismul afro-american) Downers Grove, IL:

InterVarsity Press, 1997. O continuare a volumului Black Man's Religion (Religia omului negru – vezi mai jos). (I)

54.

Kierkegaard, Soren. The Sickness Unto Death. (Boala de moarte) Kierkegaard nu este tocmai un apologet, cel puţin nu unul tradiţional. Într-un fel, el a fost fideist. Oricum, această carte bine scrisă oferă un soi de apologetică asupra perspectivei creştine despre păcat – un element de răscruce chiar pentru convertirea mea. Această carte m-a impresionat în anul 1976. (A)

55.

Lewis, C.S. Mere Christianity. (Creştinismul de rând). Ediţii multiple. Utilă pentru argumentul moral şi dumnezeirea lui Isus; slabă în unele puncte teologice, cum ar fi ispăşirea.

Scrisă cu măiestrie, oricum. (B)/(I)

56.

Lewis, C.S. The Abolition of Man. (Abolirea omului) MacMillan, 1947. Un strălucit atac la adresa naturalismului relativist. (I)

57.

Lewis, C.S. Miracles: A Preliminary Study. (Miracolele: studiu preliminar) New York: MacMillan Publishing Co., Inc, 1978. Studiu clasic despre supranaturalism în creştinism, în corelare cu naturalismul şi panteismul. (I)

58.

Lewis, C.S. God in the Dock. (Dumnezeu în boxa acuzaţilor) (Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1970). O culegere extraordinară de eseuri, multe legate de apologetică. (I) A se vedea îndeosebi eseul "Apologetica creştină."

59.

Lewis, Gordon. Testing Christianity's Truth Claims. (Testarea afirmaţiilor creştine despre adevăr) University Press of America, 1990. O analiză foarte bună despre diverse metodologii apologetice moderne, cu o reliefare specială asupra lui E. J. Carnell. (I)

60.

McGrath, Alister E. Intellectuals Don't Need God and Other Modern Myths. (Intelectualii nu au nevoie de Dumnezeu şi de alte mituri moderne).Grand Rapids, MI: Zondervan, 1993. O abordare generală utilă apologeticii moderne, mult mai bună decât A Passion for Truth (Patima pentru adevăr), lucrare pe care am criticat-o în cartea mea, Truth Decay (Decăderea adevărului). (B)/(I)

61.

Montgomery, John Warwick. Faith Founded on Fact. (Credinţa întemeiată pe fapt) 1978. Montgomery este unul dintre apologeţii evidenţialişti de frunte, cu o lungă şi distinsă carieră de dezbateri şi publicaţii. Colecţie excelentă de eseuri.

62.

63. Moreland, J.P. Love Your God With All Your Mind. (Iubeşte-ţi Dumnezeul cu toată puterea minţii) Colorado Springs: NavPress,1997. Excelentă introducere în gândirea în dezvoltare a unui creştin, cu multe sugestii practice (despre biserică şi obiceiurile religioase personale) precum şi cu argumente filosofice. (I)

Moreland, J.P. Christianity and the Nature of Science. (Creştinismul şi natura ştiinţei) Grand Rapids, MI: Baker Books, 1989. Lucrare de înalt nivel despre relaţia filosofiei ştiinţei şi perspectiva creştină în general. Material excelent despre ideea că conceptul biblic al creaţiei nu este neştiinţific. (I)/(A)

64.

Morris, Thomas V., ed. God and the Philosophers: The Reconciliation of Faith

and Reason. (Dumnezeu şi filosofii: reconcilierea credinţei cu raţiunea) New York: Oxford University Press, 1994. Colecţie de eseuri a filosofilor de frunte, precum Arthur Holmes şi George Mavrodes, care sunt şi teişti (îndeosebi creştini), care arată raţionalul teismului şi al creştinismului .

65.

Murray, Michael J., ed. Reason for the Hope Within. (Motiv pentru speranţa lăuntrică) Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1999. Colecţie de eseuri despre apologetică, scrise de tineri filosofi creştini. Multe din ele tind să fie un pic timide din punct de vedere apologetic, însă este încurajator şi instructiv să descoperi filosofi creştini la începutul carierei, alăturându-se cauzei apologetice. O recenzie a mea este la

http://www.denverseminary.edu/dj/articles2001/0400/0401.php. (I)

66.

Netland, Harold. Dissonant Voices: Christians and Religious Pluralism. (Glasuri disonante: creştinii şi pluralismul religios) Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1991. Discuţie excelentă despre preceptele marilor religii ale lumii şi cum ar trebui să le vadă creştinii din punct de vedere teologic şi apologetic. Acurateţe în expunerea naturii şi a preceptelor acelor religii, precum şi persistenţă filosofică.

67.

Nicholi, Armand. The Question of God: C.S. Lewis and Sigmund Freud Debate

God, Love, Sex, and the Meaning of Life. (Problema lui Dumnezeu: C.S. Lewis şi Sigmund Freud discută despre Dumnezeu, sex şi sensul vieţii) New York: Free Press, 2002. Prezentare celestă, cu greutate în material biografic pertinent. Nicholi nu trage concluzii, dar perspectiva creştină a lui Lewis despre lume şi viaţă pare cu mai mult câştig de cauză în faţa ateismului lui Freud. Un scurt sumar pe marginea acestei lucrări (publicat iniţial în The Denver Post):

http://www.gospelcom.net/ivpress/groothuis/pubs-DG/review-nicholi.pdf. (I)

68.

Pascal, Blaise. The Mind on Fire, (Mintea înflăcărată) ed. James Houston. Minneapolis, MN:

Bethany Press. O colecţie pusă sub tipar a operelor lui Pascal. Prefaţă excelentă de

Os Guinness. Pentru lucrările complete - Pensées, vezi ediţia Penguin (1966),

editată de A. Krailsheimer. (I)

69.

Phillips, Timothy and Dennis Okholm, eds. Christian Apologetics in the

Postmodern World. (Apologetica creştină în lumea postmodernă) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1995. Eseuri de calitate (cele ale lui Kenneson sunt de o atrocitate abisală, aşa cum am arătat în Truth Decay), dar toate oferă lămuriri asupra chestiunilor postmoderniste. (I)

70.

Plantinga, Alvin. Warranted Christian Belief. (Crezul creştin garantat) Oxford University Press, 2002.

O lucrare majoră ce apără perspectiva "epistemologiei reformate" despre apologetică. Critici foarte bune la adresa teoriilor anticreştine ale lui Freud, Marx, ale

postmodernismului etc. Sunt ceva mai sceptic în privinţa unui scop pozitiv. Philosophia

Christi (disponibilă în biblioteca noastră), jurnalul Societăţii Filosofice Evanghelice are o carte despre Warranted Christian Belief (Series 2,

Volume 3, Number 2, 2002.) Vedeţi şi articolul meu legat de această lucrare:

http://www.gospelcom.net/ivpress/groothuis/pubs-DG/review-plantinga.pdf.

(A)

71.

Ramachandra, Vinoth. Faiths in Conflict: Christian Integrity in a Multicultural

World. (Credinţe în conflict: integritatea creştină într-o lume multiculturală) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1999. (I) Replică la ideea că conflictul religios este cauza majoră a tuturor conflictelor dintre culturi.

72.

Schaeffer, Francis A. The God Who is There, 30th anniversary ed. ( Dumnezeul care este acolo, a 30-a ediţie aniversară) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1998. Prima publicare în 1968. Carte profetică ce s-a ivit dintre născociri antiapologetice. Încă merită studiată. O carte de căpătâi în drumul meu spre mărturia şi apologetica creştină. (I)

73.

Schaeffer, Francis A. The Collected Works of Francis Schaeffer. Five volumes.(Culegere de lucrări ale lui Francis Schaeffer. Cinci volume). Wheaton, IL: Crossway Publishers, 1985. De la finele anilor 1960 până la moarte sa din 1984, Schaeffer a scris multe cărţi importante, acoperind zonele  teologiei, apologeticii, eticii şi criticii culturale toate reunite aici. Aceste cărţi, deşi nu cu aspect tehnic scolastic (şi uneori un pic alambicate), au influenţat rezultatele tinerilor evanghelişti – mă includ aici – în aplicarea adevărului creştin în ideile şi cultura lumii.

Tinerii evanghelişti ai secolului al XXI-lea ar avea de câştigat citind şi ei aceste lucrări. (I)

74.

Sheler, Jeffery L. Is the Bible True: How Modern Debates and Discoveries

Affirm the Essence of the Scriptures. (Este Biblia adevărată? Cum afirmă dezbaterile şi descoperirile moderne esenţa Scripturii) New York: HarperSanFrancisco, 1999. Un jurnalist religios de la US News şi World Report investighează veridicitatea ambelor Testamente.

Chestiuni primare, dar o lucrare utilă. (B)

75.

Sire, James W. The Universe Next Door, 3rd edition. (Universul vecin, ediţia a 3-a) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1997. O lucrare model despre comparaţiile din lumea noastră. Foarte bine scrisă, cu multe ilustrări din literatură. O lucrare durabilă şi destoinică. (I)

76.

Sire, James W. Why Should Anyone Believe Anything at All? (De ce ar trebui cineva să creadă ceva?) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1994. Un caz comprehensibil pentru creştinism, subliniind identitatea lui Isus. (I)

77.

Sire, James W. Habits of the Mind. (Tabieturile minţii). Downers Grove, IL: InterVarsity Press,

2000. O carte minunată despre felul în care un creştin ar trebui să îşi dezvolte felul gândirii. (I)/(A)

78.

Sproul, R.C. Not a Chance: The Myth of Chance in Modern Science and

Cosmology. (Nici o şansă: mitul şansei în ştiinţa şi cosmologia modernă). Grand Rapids, MI: Baker, 1994. O critică filosofică validă la adresa statutului metafizic al şansei în naturalismul contemporan. (I)

79.

Strobel, Lee. The Case for Christ. (Cazul lui Hristos) Grand Rapids, MI: Zondervan, 1998. Strobel are o abordare jurnalistică, intervievând experţi precum Craig Blomberg,

William Lane Craig, şi J.P. Moreland – în privinţa veridicităţii Noului Testament şi a dumnezeirii lui Hristos. Pentru argumente apologetice mai extinse, citiţi-i pe cei pe care îi chestionează Strobel. (B)

80.

Strobel, Lee. The Case for Faith. (Cazul credinţei) Grand Rapids, MI: Zondervan, 2000. O urmare a lucrării The Case for Christ, folosind aceeaşi metodă de intervievare a experţilor creştini, precum Peter Kreeft, Norman Geisler şi Ravi Zacharias- în chestiuni apologetice. Sunt trecute în revistă obiecţiile aduse credinţei, cum ar fi problema răului şi a evoluţiei. (B)

81.

Usry, Glen and Craig S. Keener. Black Man's Religion: Can Christianity be

Afrocentric? (Religia omului de culoare: poate fi creştinismul centrat pe afro-americani?) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1996. O abordare apologetică a chestiunilor cheie legate de comunitatea afro-americană. (I)

82.

Van Voorst, Robert E. Jesus Outside the New Testament. (Isus dincolo de Noul Testament) Grand Rapids, MI:Eerdmans, 2000. Probabil cea mai bună sursă contemporană pe acest subiect.

(I)/(A) 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate