Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Apologetica
 

 

 

Arhiva
Contact
Colaboratori
Despre noi

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Articole
Proiectul Betania
Media
Poşta Redacţiei

Watch videos at Vodpod and more of my videos

 


Pagina de Apologetică

 

 

Octavian C. Obeada

Pagina de Apologetică este realizată de

 

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

 

În acest număr:

 

Cildren of God: bântuiţi de un trecut întunecat [pagina 1]
Istoria Miscarii lui Isus [pagina 1]
Ciudaţii lui Isus [pagina 1]
Miscarea lui Isus [pagina 2]
Organizaţia The Family International [pagina 2]
Abuzul sexual violent, spălarea de creiere şi neglijarea: cum este să creşti într-o sectă religioasă [pagina 2]

 

Cildren of God: bântuiţi de un trecut întunecat

New Vision, Uganda

1 martie 2008

Esther Namugoji

 

Ca urmare a relatării precedente despre controversatele practici sexuale şi religioase ale The Family International (organizaţia Internaţională Familia), Gideon Scott, de la biroul de intermedieri al Familiei din Africa de Sud, a discutat cu Esther Namugoji. El a spus că Familia şi-a cerut scuze pentru abuzurile sexuale şi că astfel de greşeli nu se vor repeta…

 

The Family International este o grupare religioasă extinsă pe plan mondial, marcată de o istorie zbuciumată şi un prezent care încearcă să îşi apere trecutul. Ei spun că tot ce este negativ s-a întâmplat cu mai bine de 20 de ani în urmă, deşi unii foşti membri insistă pe faptul că nu s-au schimbat prea multe.

 

În toiul unei controverse de proporţii, David Brandt Berg a transformat o generaţie de hippie dornici de dragoste într-o familie care a supravieţuit 40 de ani, diferită de restul lumii.

 

Acei hippie erau în majoritate tineri dezamăgiţi de guvernarea americană de la sfârşitul anilor ’60 şi care căutau idealurile păcii şi iubirii. Mama lui Berg, o evanghelistă carismatică, le-a observat neliniştile şi a pornit o misiune în Huntington Beach, statul California.

 

Berg era pastor metodist de mai bine de 20 de ani. Mama sa l-a invitat în California, pentru a se implica mai eficient în rândul tinerilor hippie, îndeosebi prin intermediul trupei Teens for Christ (Copiii pentru Hristos), formaţie formată din copiii lui.

 

După moartea mamei sale, în 1968, Berg s-a concentrat pe misiunea proprie. Era în vremea când el denunţa religiile tradiţionale şi guvernul, declarându-se profetul lui Dumnezeu, numindu-se „Moses David”. Membrii grupării îl ştiau ca Mo, Tatăl David, Regele David, Tăticul şi copiii mai mici îl strigau „Bunicul”.

 

Adepţii şi-au părăsit familiile şi serviciile pentru a se converti, alăturându-se celorlalţi membri în comunităţile de trai ale grupării.

 

Membrii şi-ai abandonat numele primite la naştere şi şi-au luat nume noi. Erau denumiţi Children of God (COG – Copiii lui Dumnezeu). Ulterior, Berg s-a despărţit de soţia sa şi a trăit cu tânăra lui secretară, Karen Zerby, cu care a avut o relaţie. În 1978, Berg a demis conducerea inferioară a grupului, într-o reorganizare care a inclus şi un nume nou al grupării, Family of Love (Familia Iubirii).

 

Pe măsură ce COG creştea, Berg îşi dirija treburile din locaţii retrase, folosind „scrisorile lui Mo”. În decursul a 24 de ani, mai mult de 3000 de astfel de scrisori au fost trimise către membri. Aceste epistole erau scrise într-un stil de limbaj asemănător celui din Biblie, cu versete care puteau fi lesne citate. Şi azi, pasaje din spusele şi profeţiile lui Mo mai sunt citate de către membri.

 

O particularitate a acestor scrisori era limbajul grafic şi desenele etalate printre versete biblice. Berg pretinde că a comunicat cu persoane aflate pe tărâmul duhovnicesc. Membrii pot şi ei profeţii mesaje de la sufletele îndepărtate ale lui Berg şi a altor „oameni buni”. El a propovăduit intens despre sfârşitul lumii şi despre faptul că soţia sa, Maria (adică Karen Zerby, nota trad.) şi fiul ei Davidito, vor fi cei doi martori despre care se vorbeşte în Cartea Apocalipsei.

 

Scrisorile mai conţineau şi desene cu femei goale şi fotografii ale lui Berg aflat în pat cu femei. Având copii ale unor astfel de scrisori, foştii membri insistau asupra faptului că conducerea grupării promova abuzul asupra copiilor.

 

Odată ce creştinii sunt „morţi faţă de lege” (cea pământească, citat biblic, nota trad.) prin credinţa în Isus, Berg a concluzionat că ei erau liberi să facă aproape orice, atât timp cât o făceau pentru dragoste. În scopul de a-şi vinde bine doctrina, a fost necesar ca Berg să întrebuinţeze – corect sau eronat, după caz – scriptura, în procesul distorsionării crezurilor creştine.

 

El a avut şi numeroase „revelaţii şi proorociri” care să cimenteze aceste crezuri. „Legea Iubirii” a deschis porţile a tot soiul de libertăţi sexuale. În 1974, el introduce „Flirty Fishing” (FFing, „pescuitul cu flirt”), în care membrii erau încurajaţi să flirteze şi să întreţină relaţii sexuale cu potenţiali convertiţi, ca o cale de a-şi izbăvi sufletele. Acest pescuit cu flirt a fost abandonat, de teama virusului HIV şi a SIDA, renunţându-se oficial la el în 1987.

 

Ca urmare a unor razii efectuate în casele lor în diferite ţări, lidera actuală a grupării, Mama Maria a dat ordinul de „curăţire a dughenei”, în 1990. Publicaţiile controversate au fost fie arse, fie „curăţate”. De pildă, foştii membri spun că au fost desenate haine pe pozele cu femei nude sau semi-nude, iar paginile cu conţinut sexual au fost rupte din cărţi.

 

Această Familie afirmă că Berg a scris despre multe subiecte, însă doar 5% din conţinut era sexual.

 

O acţiune judiciară din Marea Britanie, la începutul anilor ’90 a expus gruparea unei supravegheri deosebite. Demersul făcut atunci de lordul Justice Ward este interpretat în mod diferit de Familie şi de detractorii ei, fiecare folosind citate din spusele judecătorului pentru a-şi valida punctul de vedere.

Lucrurile s-au liniştit o perioadă, până când în anul 2005 Davidito (Ricky Rodriguez) a înjunghiat-o pe una dintre îngrijitoarele sale din copilărie, iar apoi s-a împuşcat mortal şi el. Cazul de crimă-suicid al lui Davidito a adus în atenţia presei din nou Familia. Iar acesteia nu i-a fost de ajutor un al doilea val de foşti membri, care se identificau cumva cu Davidito.

 

Familia acuză mass media că exagerează în privinţa incidentelor cu Davidito, deoarece el a fost fiul liderului, pentru a persecuta gruparea. Familia afirmă că Davidito a menţinut relaţii bune cu membrii, până ce a intrat în contactul de rău augur cu înverşunaţii foşti membri.

 

„Mulţi oameni care se leapădă de o religie devin antireligioşi în mod activ. Dacă ei nu mai cred, devin înverşunaţi, îndeosebi dacă au fost puternic implicaţi în grupări precum cea a noastră”, explică Simon Peterson. „Ce s-a întâmplat cu Davidito (fiul lui Berg) este că el a nimerit pe mâinile unor apostatici după ce ne-a părăsit. Cine ştie ce fel de filme vedea sau ce literatură citea?” Cu toate acestea, gruparea a publicat un manual de îngrijire a copilului, având 762 de pagini, în ianuarie 1982, centrat pe felul în care a fost crescut Davidito.

 

Potrivit unor foşti membri, cartea conţinea fotografii înfăţişându-l pe copil în diferite jocuri sexuale cu dădacele lui. Cartea, ca şi multe alte publicaţii cu caracter sexual explicit, a fost distrusă la ordin şi nu mai este parte a materialelor didactice ale grupului. O versiune mai „curată” a apărut spre finele anilor ’90.

 

Berg privea sexul ca pe un dar de la Dumnezeu, dar la care oricine, inclusiv copiii, putea participa. Unele femei membre ale grupării, inclusiv soţia şi fiica vitregă ale lui Berg, au spus că au fost abuzate sexual de dânsul. Uneori, chiar şi filmări ale activităţii sexuale erau arătate copiilor în astfel de scopuri. Peretele dormitorului lui Berg se spune că era acoperit cu fotografii de femei şi copii pe jumătate dezbrăcaţi. El credea că va avea multe femei şi relaţii sexuale în rai.

 

Multe dintre controversatele publicaţii ale lui Berg au fost arse sau mutate din arhiva Familiei, deşi gruparea continuă să întrebuinţeze şi să vândă unele dintre lucrările lui „inspiratoare”.

 

Rachel Scott, care a fost implicată într-un proces de trei ani, a spus pentru Sunday Vision (Viziunea duminicală) că judecătorul Justice Ward a renunţat la toate acuzaţiile aduse grupării. Totuşi, judecătorul a luat în calcul publicaţiile despre Davidito, spunând: „Expunerea unui copil la activitate sexuală de acest fel este, după judecata mea, deplorabilă. Acea vinovăţie a abuzării lui Davidito prin expunerea inadecvată la sex aparţine liderului şi succesorului său eventual.”

 

Gideon şi Rachel Scott conduc o locuinţă din Africa de Sud a Familiei, în care trăiesc 26 de oameni, dar au plecat în Uganda pentru a acorda sprijin unei case comunitare de acolo, ca urmare a relatării din publicaţia Sunday Vision despre Familie. Ei sunt membri de 38 de ani şi pretind că în această îndelungată experienţă nu au fost niciodată abuzaţi în vreun fel. A doua generaţie de foşti membri afirmă că au fost instruiţi şi îndrumaţi să îi mintă pe investigatori, în cadrul unei strategii denumite „înşelători, totuşi în adevăr”.

 

Soţii Scott afirmă că investigaţiile au fost conduse de experţi, inclusiv sociologi, psihologi şi medici, oameni deprinşi cu examinarea şi evaluarea copiilor. „Aceste vizite au fost alese la întâmplare, pe diferite continente şi în toate cazurile, ei nu au găsit dovezi ale abuzului”, argumentează Gideon.

 

Ei declară că autorităţile ţărilor din diferite continente au întreprins razii în locuinţele Familiei, pentru a salva copiii abuzaţi, însă mai mult de 700 de copii au fost găsiţi fericiţi şi sănătoşi. Gideon Scott explică că orice abuz care s-a întâmplat între 1978 şi 1987, până ce Berg a demis structurile de conducere şi manageriale care nu erau bine formate.

 

„Ştim că acest lucru (abuzul sexual) nu a fost răspândit şi nu a fost reprezentativ pentru ceea ce era atunci Familia. Admitem ceea ce este consemnat şi ne-am cerut scuze pentru acele evenimente. Ne-am asigurat că astfel de greşeli nu au fost şi nu se vor mai repeta”, a spus Scott. „Avem cea mai puternică dovadă că aceste lucruri nu se mai întâmplă acum. Preocuparea noastră este ca oamenii să citească acest lucru şi să se gândească la felul în care este Familia de astăzi”.

 

În perioada în care se judeca procesul la Înalta Curte britanică, Berg a murit şi a fost un moment oportun pentru a îngropa un trecut încâlcit. Justice Ward observa că noua conducere se adapta standardelor de ocrotire a copilului.

 

În interior, Maria (care a devenit conducătoarea grupării după ce Berg a murit) a spus că schimbările s-au făcut pentru a nu „tulbura” pe fraţii mai slabi din „sistem”. Nu este mai puţin adevărat că schimbările s-au desfăşurat de atunci.

 

Mama sau Regina Maria, care a luat conducerea după moartea lui Mo din 1994, a lansat multe schimbări în Familie. Împreună cu amantul ei, Steven Douglas Kelly (Peter Amsterdam sau Regele Peter), au introdus The Love Charter (Carta Iubirii), care permitea membrilor mai multă libertate şi alegerea de a-şi urma propriile ţeluri.

 

De la vârsta de 16 ani, copiii sunt liberi să aleagă dacă rămân sau părăsesc gruparea. Din stadiul de izolaţi, ei au devenit activ implicaţi în comunităţi şi au întreprins activităţi caritabile şi recreative. Numărul total al persoanelor care au trecut prin această grupare este estimat la 35.000.

 

Numărul membrilor de astăzi variază între 10.000 şi 12.000, în peste 100 de ţări de pe toate continentele.

 

Membrii actuali şi foşti continuă să dea interpretări contrastante despre viaţa Familiei pe site-uri web precum MovingOn.org, MyConclusion.com şi thecreed.com. Majoritatea acestora au apărut după incidentul Davidito.

 

„Familia a fost neagră, foarte neagră, nici acum nu sunt albi încă, dar o nuanţă de gri se întrevede tot mai mult pe lună ce trece. Am decis să le acord încredere pentru a continua să aducă lumină în întunericul lor”, scria Justice Ward în verdictul lui din 1995.

 

Familia continuă să întâmpine probleme şi astăzi; pentru a convinge lumea să îi creadă, ei arată că au ieşit la lumină. Însă activitatea mişcărilor anti-cult nu le uşurează sarcina în vreun fel.

 

Activităţile Familiei în Uganda

 

Familia lucrează şi în Uganda, potrivit spuselor lui Gideon Scott, care conduce o locuinţă a Familiei din Africa de Sud, iar această muncă este cea mai bună din Africa şi nu vor să o pericliteze.

 

Printre activităţile lor se numără RadioActive, condus de Simon Peterson, care răspândeşte cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul radioului, prin e-mail şi prin revista Activated. Ei au avut şi un grup de dansuri, The RadioActive Dancers, care însă acum este defunct.

 

Pe lângă un curs de studiu biblic săptămânal, pentru oricine ar fi interesat, există o slujbă de duminică după-amiază în casa lor din Old Kampala. Toţi membrii care locuiesc la comun în casă nu sunt ugandezi. Kathleen explică acest fapt prin aceea că ei sunt precauţi cu creştinii care ar vrea doar să trăiască cu albii, când de fapt nu sunt serioşi în privinţa lui Isus.

 

Familia este mai liberală astăzi. De exemplu, Robin de la Family Care Uganda (asociaţia Îngrijirea Familiei – Uganda) a dezvăluit că fiica ei s-a îndrăgostit de un musulman şi ea îi oferă fetei sprijin. „Deoarece este sinceră, noi am sprijinit-o. O parte dintre donaţiile noastre sunt de la musulmani şi hinduşi. Ne-am schimbat percepţia despre non-membri.” Ea a spus că ei nu mai utilizează termenul peiorativ „sistematizaţi” pentru a se referi la cei ce nu sunt membri ai Familiei.

 

„Ne adaptăm conform fiecărei comunităţi în care ne aflăm. Doar pe ei vrem să îi atragem către Isus, nu pe noi înşine. Nu suntem ca acele biserici în care totul gravitează în jurul unui lider carismatic”, spune ea. Gruparea nu are nevoie de biserici deoarece ei cred în Isus în inima lor.

 

„Miliarde întregi sunt risipite pe clădiri care să fie întrebuinţate pentru evanghelie; pentru noi, trupul este acea clădire”, explică Kathleen, dar adaugă: „Nu suntem împotriva clădirilor bisericeşti şi recunoaştem alte confesiuni. Nu privim de sus ca şi cum am fi mai buni ca oricine.”

 

Există patru niveluri pentru membri în cadrul grupului. Înainte de a urma cursul „12 Foundation Stones” („12 pietre de temelie”), cei care asistă la slujbe sunt numiţi membri generali. Membrii activi care au făcut cursul „12 pietre de temelie” participă şi la alte demersuri. Dacă termină şi cursul „12 Bridges” („12 punţi”), membrii activi pot deveni misionari.

Membrii misionari trebuie să îşi exprime dorinţa, potrivit unei chemări de la Dumnezeu, pentru a deveni Discipoli ai Familiei. Discipolii Familiei sunt cei care ajung la traiul în comun, unde totul este al tuturor. Jakisa Mungu este un membru misionar ugandez care crede în destinul lui şi este legat de Familie. El spune că Dumnezeu i-a zis că va avea un fiu şi, după aceea, el a cunoscut doi albi de care destinul său era legat.

 

Această profeţie a devenit realitate atunci când a cunoscut întâmplător doi membri ai Familiei, grupare căreia i s-a alăturat ulterior. El a şi renunţat la unul dintre cele două nume ale sale, Ajarova, care înseamnă „sunt nefericit”. El spune că a lucrat cu mulţi misionari şi oameni albi înainte, dar nimeni nu a fost „atât de dulce” precum Familia.

 

„Ei îmi sunt ca nişte fraţi. Problemele mele sunt şi problemele lor. Când ultima mea soţie a fost spitalizată şi eu nu eram acolo, ei au avut grijă de dânsa în spital, ceva ce alţii nu ar face”, spune Jakisa.

 

Conform statisticilor Familiei, din 2005 încoace au existat 1.238 de locuinţe ale Familiei şi 10.202 membri în toată lumea.

 

A fost David Brandt Berg bolnav mintal?

 

Stephen A. Kent de la Departamentul de sociologie al Universităţii Alberta, Canada, a studiat istoria lui Berg şi a concluzionat că Berg şi-a reprimat trăirile sexuale care au izbucnit după moartea mamei, o mamă care l-a pedepsit pentru experienţele sexuale ale copilăriei.

 

Atunci când s-a văzut la cârma vastei grupări de hippie adepţi ai iubirii neîngrădite, el s-a deschis şi i-a încurajat să experimenteze sexualitatea, aşa cum făcea şi el.

 

În „Lustful Prophet: A Psychosexual Historical Study of the Children of God’s Leader” („Profetul desfrânat: un studiu istoric psiho-sexual despre liderul Children of God”), carte publicată în 2002, Kent scrie: „Berg, vai, nu este o mare figură religioasă, iar soluţia găsită de el la propria vinovăţie din copilărie a produs confuzie în rândul celor care i s-au alăturat pentru a fi călăuziţi.

 

El s-a înstrăinat de vechea generaţie, cea a prietenilor mamei sale, şi-a distrus propria căsnicie laolaltă cu mariajele altora, probabil a pierdut un fiu care s-a sinucis, a pus erotism în relaţia cu fiicele şi nepoatele lui şi a blamat-o pe fiica sa cea mare, toate acestea într-un proces de urmare a propriilor pofte.”

 

Politica actuală a grupării (începând cu 1995) interzice contactele sexuale cu minori. Familia blamează şi scrierile lui Berg, care au fost responsabile pentru abuzurile sexuale din trecut.

 

 

Istoria Mişcării lui Isus

David di Sabatino, Mississauga, Ontario

Articol apărut în Ottawa Inner City Ministries, noiembrie 1997

 

 

Conform majorităţii consemnărilor, Mişcarea Jesus People – Oamenii lui Isus, a început în 1967, odată cu deschiderea unei misiuni evanghelice într-un spaţiu comercial cu faţa la stradă, denumit Living Room (Sufrageria) în districtul Haight Ashbury din San Francisco. Deşi alte organizaţii de tip misionar îi precedaseră în zonă, acest loc a fost primul condus numai de creştini ai străzii.

 

În scurtul timp al acestor prime activităţi, un număr de comunităţi creştine independente s-au răspândit pe cuprinsul Americii de Nord. În oraşul Seattle, Oştirea Oamenilor lui Isus, s-a născut ca replică la o viziune trăită de evanghelista Linda Meissner, care a văzut „o armată de adolescenţi mărşăluind pentru Isus”. Pe strada Sunset Strip, evanghelistul Arthur Blessitt a deschis clubul de noapte His Place (Lăcaşul Lui) şi o cafenea care servea drept loc deschis 24 de ore pentru tineret. La Universitatea California din Berkeley, dr. Jack Sparks şi alţi câţiva membri ai Campus Crusade (Campusul Cruciadei) au decis să pornească un program care să vizeze mediul subcultural, program denumit Christian Liberation World Front – CWLF (Frontul Mondial de Eliberare Creştină), destinat să ajungă la radicalii din campus.

 

Următoarea etapă de activitate a dat naştere unui anumit număr de alte demersuri. Realizând necesitatea deschiderii bisericilor lor către generaţia hippie, mulţi pastori conservatori au cooptat persoane ca intermediari hippie în echipele lor religioase. Atât Chuck Smith de la Calvary Chapel (Capela Calvarului) din Santa Ana, California prin recrutarea lui Lonnie Frisbee, cât şi Lyle Steenis de la Bethel Tabernacle (Tabernacolul Bethel) din Redondo Beach prin cooptarea lui Breck Stevens, au putut vedea bisericile lor transformate radical ca urmare a deciziilor lor.

 

Pentru a proclama mesajul evangheliei, creştinii hippie au adoptat pur şi simplu forme de comunicare deja existente. Oglindind dezvoltarea publicaţiilor ziaristice de underground, precum Berkeley Barb, în anul 1969 evanghelistul Duane Pederson a început publicarea ziarului Hollywood Free Paper, ca unealtă evanghelistă. Ziarele despre Isus, cu nume ca Right On! (Chiar acum!), The Fish (Peştele), Street Level (Nivelul Străzii) şi Cornerstone (Piatra de temelie), au devenit componente fundamentale ale fiecărei comunităţi creştine stradale.

 

Un alt demers a fost muzica despre Isus, o combinaţie controversată de muzică rock şi evanghelie, ca fiind una dintre cele mai eficace instituţii de renaştere spirituală. Artişti şi grupuri ca Ron Moore, Love Song, John Fischer, Larry Norman, Randy Matthews, Agape şi All Saved Freak Band sunt doar câţiva dintre muzicienii care au simţit nevoia de a comunica spiritual printr-un mediu atât de popular. Cafenelele creştine şi festivalurile rock despre Isus au apărut atunci când muzica a câştigat un impuls ca alternativă populară la industria muzicală tradiţională. Emisiuni radio creştine despre contemporaneitate s-au răspândit, aşa cum s-a întâmplat şi cu revistele dedicate monitorizării tinerei scene de muzică despre Isus. În timp ce mulţi enoriaşi conservatori se plângeau că muzica despre Isus este un compromis spiritual, aceşti pionieri au susţinut răspicat că ei combat influenţa negativă a curentului rock principal. Într-o încercare de a dezvolta o apologetică pentru eforturile lor evanghelistice, ei au fost ecoul sentimentelor reformatorului Martin Luther, ca atunci când el a întrebat „de ce trebuie ca diavolul să aibă cele mai bune cântece”.

Adăugăm freamătului epocii sentimentul că renaşterea aceasta era un fel de prevestire a unui apocalips iminent. Best sellerul lui Hal Lindsey, „The Late Planet Earth” („Marea planetă Pământ din ultima vreme” ), a ţintit într-un nerv adânc înrădăcinat al publicului, cu a sa combinaţie de profeţii biblice şi evenimente de ultimă oră. Lindsey s-a bazat mult, în scrierile lui, pe premisa că reînfiinţarea Israelului ca naţiune era un semnal proeminent al faptului că „numărătoarea inversă până la Apocalips” începuse. Cuplată cu această teologie a sfârşitului era doctrina premilenară privind „înălţarea sfinţilor”, care afirma că înainte de ridicarea Antihristului şi de războiul final, credincioşii vor fi „înălţaţi” (sau „luaţi sus”) pentru a scăpa de un timp de năpastă, aşa cum era perceput din Cartea Apocalipsei. Muzicianul religios Larry Norman avea un cântec tulburător pe această temă, „I Wish We’d All Been Ready” („Aş vrea să fi fost cu toţii pregătiţi”):

 

Two men walking up a hill

One disappears

and one's left standing still

I wish we'd all been ready

 

Doi oameni urcă o colină

Unul se face nevăzut

Iar celălalt rămâne nemişcat

Aş vrea să fi fost toţi pregătiţi.

 

Această renaştere a scos la iveală şi un număr de grupări extremiste, precum Children of God (Copiii lui Dumnezeu), The Alamo Foundation (Fundaţia Alamo) şi The Way International (Calea, organizaţie Internaţională).Deşi la început ele au fost acceptate şi întâmpinate ca grupări creştine militante şi implicate în viaţa străzii, odată ce ministeriate apologetice precum Spiritual Counterfeits Project (Proiectul Contrafacerii Spirituale) a CWLF (Frontul Mondial de Eliberare Creştină) au apărut etalând deviaţii doctrinare, aceste grupări au fost catalogate ca eretice.

 

Deşi această renaştere a progresat timp de patru ani, mass media din curentul principal informaţional nu s-a focalizat cu adevărat pe ea până în 1971. Chiar dacă publicaţiile Christianity Today (Creştinismul astăzi) şi Christian Life (Viaţa creştină) au urmărit povestea mişcării de la începuturile ei din Haight Ashbury, abia în 1970 articolele despre „creştinii de pe stradă” şi „ciudaţii lui Isus” au apărut în Time şi Commonweal. O întorsătură majoră a survenit în februarie 1971, atunci când revista Look (Privirea) a tipărit o relatare pe care oricine ar fi descris-o ca nimic mult decât un eveniment local din California. Acest articol a dat însă naştere la un adevărat artizanat al articolelor de presă, la reflecţii denominaţionale, expuneri televizate şi filme, toate detaliind diversele faţete a ceea ce avea să fie de acum încolo numită „o mişcare”. Slujbe de botez făcute la malul oceanului, adunări de rugăciune exuberante, evanghelişti cu plete şi muzicieni rock care cântau despre Isus, toate au fost înfăţişate prin reviste de circulaţie naţională precum Time, Newsweek, Life, Rolling Stone şi US News & World Report. În 1971, Oamenii lui Isus constituia evenimentul religios al anului, iar per ansamblu a ocupat locul al treilea în sondajul anual făcut de Time privind evenimentele anului. Laolaltă cu apariţia Black Panthers (Panterele Negre, organizaţie protestatară a emigranţilor israelieni, nota trad.), a curentului hippie, Yippie (Yourh International Party, Partidul Internaţional al Tineretului, organizaţie protestatară împotriva războiului din Vietnam, nota trad.), Diggers (organizaţie legată de tribul Paiute al amerindienilor din California, nota trad.), a studenţilor activişti, a Weathermen (organizaţie de stânga, nota trad.) şi a mişcării pentru drepturile femeilor, „ciudaţii lui Isus” a fost cu certitudine unul dintre cele mai curioase fenomene sociale de la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70.

 

Chiar dacă interesul presei faţă de mişcare s-a estompat până la finele anului 1971, existau dovezi că mişcarea renaşterii încă se întărea. The Jesus People USA (Oamenii lui Isus SUA), o ramură religioasă a Jesus People Army (Oştirea Oamenilor lui Isus) iniţiată în Seattle, va găsi repede o reşedinţă în Chicago, propovăduind pentru tineretul de pe străzi. În 1972, Campus Crusade (Campusul Cruciadei) a organizat Explo ’72 în Cotton Bowl din Dallas, statul Texas, acolo fiind invitaţi să cânte mulţi dintre muzicienii de top ai mişcării. În 1973, fostul pastor al Calvary Chapel (Capela Calvarului), Ken Gulliksen, a început o serie de studii biblice care vor culmina cu întemeierea bisericilor Podgoriei.

 

Cu Afacerea Watergate şi promisiunile preşedintelui Nixon de a pune capăt războiului din Vietnam dominând prima pagină a ziarelor, fenomenul a scăzut în amploare, strămutând astfel aria misionară pe care renaşterea o viza. Acolo unde eforturile anterioare de evanghelizare fuseseră la fel de simple precum cântatul la chitară la colţul străzii pentru un grup de hippie interesaţi de cele spirituale, cinismul stârnit de temerile societăţii faţă de „culte” şi tehnicile de „spălare de creiere” au făcut din evanghelism un ţel mai puţin fructuos decât fusese odinioară. Când fenomenul mişcării s-a apropiat de final, grupările Oamenilor lui Isus fie s-au destrămat, fie s-au constituit ca biserici, fie s-au agăţat cu încăpăţânare de rădăcinile lor. Chiar dacă Mişcarea Oamenii lui Isus s-a sfârşit efectiv la mijlocul anilor ’70, mai existau încă unele biserici, organizaţii extra-bisericeşti, misiuni apologetice, convertiţi, muzicieni care cântau despre Isus, evanghelişti independenţi şi lucrători misionari care aparţineau de denominaţii protestante şi catolice de toate nuanţele teologice.

 

Chiar dacă Mişcarea Oamenii lui Isus a rămas relativ neglijată de curentul principal şi de istoricii religiei, influenţa ei în biserică a fost destul de pregnantă. Sperăm că, prin implicarea voastră vis-a vis de aceste rânduri, să putem oferi o analiză intrinsecă a acestei perioade, ţinând cont şi de faptul că reflectarea istorică este o parte importantă a moştenirii noastre creştinii.

 

Oamenii şi figurile Mişcării lui Isus

 

Arthur Blessitt şi His Place (Locul Lui) – Prelatul de pe Sunset Strip şi fondator al clubului de noapte His Place, evanghelistul psihedelic a devenit o figură proeminentă spre finele anilor ’60, după ce a predicat la un club de strip tease local. Blessitt a fost responsabil de turnura spre creştinism a unor zicale ale subculturii, de pilda „întoarceţi-vă către Isus” şi compararea mântuirii cu o „grabă veşnică”. Afaceriştii locali au reuşit să închidă His Place în vara lui 1969, dar Arthur s-a legat cu lanţuri în faţa clădirii şi a postit pentru 28 de zile – până ce a primit o altă incintă, pe aceeaşi stradă, care a rămas deschisă încă doi ani. A fost deschisă chiar şi atunci când Arthur a cărat o cruce pe tot cuprinsul Americii şi a simţit chemare de la Dumnezeu pentru a se duce peste ocean, în vara anului 1971. A continuat să facă astfel până în prezent.

 

Lonnie Frisbee – După un scurt stagiu cu comunitatea creştină stradală originală din San Francisco, Lonnie a fost recrutat de către Chuck Smith, pe atunci pastor al tinerei congregaţii din Costa Mesa, California, pentru a fi unul dintre agenţii lui evanghelişti în mediul subcultural. Frisbee a reuşit să atragă mulţi oameni pentru a deveni membri ai Calvary Chapel, Capela Calvarului. În timpul mandatului său (1968-1971) de pastor neoficial pentru tineret, biserica a crescut de la 200 de membri la câteva mii. El a fost implicat şi în Mişcarea Shepherding (Mişcarea Păstoritului, regăsită în zone din SUA şi Marea Britanie, bazată pe preceptele biblice de „apropiere de semeni”, nota trad.) înainte de a veni în contact cu John Wimber, în 1980, acolo unde s-a dedicat dezvoltării teologiei de tip „semne şi miracole”. În 1993 Frisbee a decedat, din cauza SIDA. La înmormântarea sa a fost elogiat drept o figură asemănătoare lui Samson din Biblie.

 

Larry Norman – unul dintre interpreţii cei mai populari ai muzicii despre Isus, albumul său din 1969 – „Upon This Rock” („Pe această stâncă”) contribuind cu imnurile de rezistenţă al Mişcării Oamenii lui Isus. Cântece ca „I Wish We’d All Been Ready”, cu tematica sa de aşteptare a celei de a doua veniri, precum şi „Why Should The Devil Have All The Good Music” („De ce să aibă diavolul toată muzica bună”) cu apologetică legată de folosirea muzicii rock ca unealtă de evanghelizare, au contribuit foarte mult la ridicarea lui Norman ca interpret de vârf al muzicii despre Isus în fenomenul de renaştere. Trilogia sa de albume (Only Visiting This Planet – Doar în vizită pe această planetă, So Long Ago The Garden – Grădina, cu atât de mult timp în urmă şi In Another Land – Pe alt tărâm) au fost extrem de influente. Chiar dacă au continuat şi controversele în jurul lui, Norman a continuat să facă turnee şi să cânte muzica sa în lume.

 

Jack Sparks şi Christian World Liberation Front (Frontul Mondial Creştin de Eliberare) – Unul dintre părinţii întemeietori ai Christian World Liberation Front (CWLF) în campusul Berkeley de la Universitatea California din 1969. Fost profesor de statistică şi lucrător la Campus Crusade, Sparks a simţit nevoia să pornească în campus o acţiune care să ajungă la studenţii activişti de stânga. În 1975, el şi un număr de alţi membri ai Campus Crusade s-au strămutat în Biserica Ortodoxă Răsăriteană. Cel mai recent, el a lucrat la Studiul Biblic Ortodox, continuând să predea la Academia Sf. Athanasie.

 

Linda Meissner şi Jesus People Army (Oştirea Oamenilor lui Isus) – Fostă lucrătoare în echipa lui David Wilkerson pentru programul Teen Challenge (Problemele adolescenţilor), Meissner a fondat Jesus People Army (JPA) în Seattle, ca replică a unei viziuni în care „mii de tineri mărşăluiau pentru Isus”. După ce a deschis un anumit număr de puncte de lucru în alte zone din bazinul Pacificului de Nord-est, JPA s-a dizolvat atunci când ea şi-a oferit sprijinul organizaţiei Children of God (Copiii lui Dumnezeu), care au luat-o cu ei în Anglia. Deziluzionată apoi de decizia ei, a părăsit gruparea şi s-a stabilit în Danemarca.

 

Jim Palosaari şi Milwaukee Jesus People (Oamenii lui Isus din Milwaukee) – Izbăvit cu ocazia unei întruniri religioase într-un cort imens, în anul 1969, Palosaari şi soţia lui, Sue, s-au alăturat grupării Lindei Meissner înainte de a se aventura să înceapă o mişcare similară în vestul central, în 1971. După ce a ajuns la aproximativ 200 de membri, Milwaukee Jesus People s-au împărţit în patru grupuri, grupul lui Palosaari (Familia lui Isus) stabilindu-se în Anglia. Aflându-se acolo, grupul a pus în scenă muzicalul rock Lonesome Stone (Stânca singuratică) şi a pus bazele Festivalului muzical Greenbelt, desfăşurat anual. Întorcându-se în Statele Unite, Palosaari a înfiinţat o altă comunitate în Oregon, denumită Highway Missionary Society (Societatea Misionară Autostrada), din care a provenit şi grupul rock Servant. După ce această societate s-a destrămat, Palosaari a continuat să lucreze în afacerile CCM.

 

David Berg şi Children of God (Copiii lui Dumnezeu) – După preluarea responsabilităţilor unui ministeriat ţinut într-o cafenea din Huntington Beach, condus în prealabil de Organizaţia Teen Challenge (Problemele tinerilor) a lui David Wilkerson, evanghelistul David Berg şi familia sa (care avea înclinaţii muzicale) au început în 1968 să coopteze un număr de acoliţi hippie. Mesajul lui Berg se centra pe convingerea ascultătorilor de a face o ruptură radicală cu societate („supuşii sistemului”) prin „angajarea 100%” în misiunea sa „Teens for Christ” („Tinerii pentru Hristos”). Recruţilor li se dădeau asigurări că, făcând acest lucru, se alătură singurei credinţe creştine adevărate rămasă în ultimele zile înainte de revenirea lui Hristos.

 

Însă pentru că ei încurajau adolescenţii să se rupă atât de radical de societate, grupul a intrat în vederile autorităţilor locale, care au trebuit să răspundă unui grup de părinţi iritaţi, care se întrebau unde le sunt copiii. Acuzaţiile de „spălare de creiere” şi „sechestrare de persoane” au survenit apoi. Berg şi grupul lui au fost astfel alungaţi din locaţia lor californiană şi puşi pe drumuri. În pofida acestor probleme de început, totuşi, la începutul anului 1971 nou intitulata „Children of God” era încă considerată ortodoxă de cei mai mulţi, chiar dacă erau catalogaţi şi ca cea mai radicală (şi poate excentrică) ramură a Mişcării lui Isus. Atitudinea favorabilă s-a schimbat repede apoi, deoarece acuzaţiile venite de la părinţi s-au intensificat şi unele dintre scrierile interioare ale organizaţiei lui Berg, pline de lucruri profane, au ajuns sub ochii publicului. După câteva opriri în Arizona, Quebec (Canada) şi una în zona de nord-vest a Pacificului, acolo unde au luat conducerea operaţiunilor principale al Oştirii Oamenilor lui Isus, Berg şi Children of God au fugit în Europa, lăsând în urmă un număr de procese şi scandaluri.

 

Pe parcursul anilor ’70 şi ’80, „The Family of Love” („Familia Iubirii”, aşa cum chiar ei s-au redenumit) a continuat să evanghelizeze, cu credinţa că A doua venire a lui Hristos se va produce în 1993, aşa cum profeţise Berg. Controversa încă înconjoară gruparea, deoarece mulţi foşti membri au adus acuzaţii solide de abuz sexual şi molestare a copiilor. Purtătorii de cuvânt ai „Familiei” neagă acuzaţiile. David Berg s-a stins din viaţă în 1994, iar cele lăsate de dânsul încă sunt promovate de adepţii săi.

 

Scott Ross şi Love Inn (Hanul Iubirii) – Văzând puternica, dar distructiva forţă a muzicii rock şi avantajele pe care le-ar putea genera statutul lui de fost disc-jockey faimos, Scott Ross a dorit să aibă un impact asupra adolescenţilor prin combinarea elementelor muzicii rock cu mesajele spirituale pozitive. În 1968, Ross s-a apropiat de proprietarul CBN, Pat Robertson, expunându-i viziunea lui, lucru din care s-a născut primul program radio de rock creştin, Tell It Like It Is (Spune aşa cum este). În 1969, Ross a pornit o comunitate numită Love Inn în Freeville, New York, acolo unde a înfiinţat un ziar despre Isus (Free Love – Iubire neîngrădită) şi o casă de discuri (New Song), atrăgând talente din preajma talentatului chitarist Phil Keaggy. Începând cu 1979, Ross a părăsit comunitatea pentru a se implica mai mult în mişcarea Discipleship (a Discipolilor). Pe la mijlocul anilor ’80, s-a întors la CBN, unde îşi continuă munca.

 

Chuck Smith şi Calvary Chapel (Capela Calvarului) – Frustrat de felul în care concurau bisericile ca expansiune şi tehnici de cooptare a enoriaşilor, Smith a devenit în 1965 pastor al uni foarte mici congregaţii din Costa Mesa, California. În timp ce priveau adunarea de hippie de la Huntington Beach, el şi soţia lui s-au gândit să găsească o cale de a ajunge cu mesajul evangheliei la acei tineri rătăciţi. În 1968, Smith i-a cooptat pe Lonnie Frisbee şi John Higgins pentru a pune bazele unui lăcaş de reabilitare a dependenţilor de droguri şi de trai în comun, incintă denumită House of Miracles (Casa Miracolelor). Deschiderea arătată de Smith faţă de cultura hippie i-a făcut pe mii de hippie să se alăture bisericii în care el era privit ca o figură parentală. Puternic influenţat de interpretarea în sens pre-milenarian a Bibliei, Smith a devenit una dintre figurile de vază în privinţa cărţilor de profeţii şi a publicaţiilor despre sfârşitul lumii, vânzând mii de exemplare ale diverselor sale articole. Sub conducerea lui, Calvary Chapel a dat naştere la sute de biserici similare şi este menţionată drept una din fenomenele bisericeşti cu cea mai amplă expansiune din a doua jumătate a secolului douăzeci.

 

Ted Wise şi House of Acts Community (Comunitatea Casei Faptelor) – Convertit în anul 1966, Wise este pomenit printre primii convertiţi creştini ai străzii în Mişcare Oamenii lui Isus. În 1967, el şi soţia lui, Liz (şi încă trei cupluri) au deschis misiunea The Living Room (Camera de zi) în districtul Haight-Ashbury din San Francisco. Cu toate că activa abia de 18 luni, membrii echipei afirmau că deja au vorbit cu câteva mii de oameni. Wise şi grupul său au început şi ei să trăiască la comun, luând consemnările din Faptele Apostolilor despre creştinii de la începuturi în sens literal. Comunitatea din Casa Faptelor, care a rezultat, prima adunare comunitară a Mişcării lui Isus, a servit ca model pentru alte comunităţi similare care au apărut pe cuprinsul continentului. După acest lucru, Wise a fost cooptat de Ray Stedman de la Peninsula Bible Church – PBC (Biserica Biblică Peninsula) pentru a lucra cu dependenţii de droguri şi a deschide clinici de reabilitare. El a rămas afiliat la PBC până în prezent.

 

Jim Durkin şi Lighthouse Ranch (Ferma Farului) – În vara anului 1970, când Jim Durkin era nesatisfăcut de felul în care se desfăşura preoţia sa, el a fost abordat de câţiva din Oamenii lui Isus, care căutau să înceapă o misiune de evanghelism în rândul hippie. Deşi iniţial a ezitat, Durkin i-a îngăduit grupului de tineri să intre într-unul din complexele de apartamente pe care le avea, ajutându-i să înfiinţeze un program de religie în cafenele. Pe măsură ce misiunea înflorea, ei l-au dorit pe el la conducere. Durkin a achiziţionat un punct de pază al gardei de coastă, la unsprezece mile depărtare de localitatea Eureka, California, îngăduind astfel tinerilor creştini să folosească această incintă drept noua lor casă.

 

Gospel Outreach Lighthouse Ranch (Dezideratul Evanghelic de la Ferma Farului), situat Table Bluff Road din Loleta, California -  Subintitulat Ferma Farului, grupul a crescut începând cu 1972 până la aproape 300 de membri activi. Sub diriguirea lui Durkin, grupul a început să trimită echipe de înfiinţare de biserici prin toată lumea, numindu-şi apoi prospera organizaţie Gospel Outreach (Dezideratul Evanghelic). De-a lungul anilor 70 şi 80, Gospel Outreach a continuat să trimită echipe misionare, având campanii reuşite în Mendocino (California), Germania, Nicaragua şi Hawaii. Având 100 de biserici afiliate în toată lumea, reţeaua Gospel Outreach este una dintre cele trei denominaţii moştenite de la Mişcarea Oamenii lui Isus.

 

Victor Paul Wierwille – Un absolvent de la Seminarul Teologic Princeton şi hirotonit în United Church of Christ (Biserica Unită a lui Hristos). Crezând că o mare parte a creştinismului era greşit, în 1955 Wierwille a întemeiat The Way (Calea) pentru a educa tinerii în spiritul „căii corect a educaţiei biblice”. În 1968, Wierwille a contactat şi racolat doi noi membri ai primei comunităţi stradale creştine din Haight Ashbury, cerându-le să conducă centrele de îndrumare ale  Way International (organizaţia Internaţională Calea) din California şi New York. Way International a ridicat semne de nemulţumire din partea altor grupări creştine, fiind etichetată drept „cult” din cauza vederilor antitrinitariene. Una dintre cele mai mari dintre toate grupările de extremă ale Mişcării Oamenii lui Isus, de pe la jumătatea anilor ’70 organizaţia a depăşit numărul de 20.000 de membri activi. Wierwille a murit în 1986, lăsând The Way International într-o stare de dezordine, confruntată cu un prost management financiar, cu acuzaţii că el ar fi plagiat unele dintre scrierile sale, precum şi de imoralitate sexuală.

 

Greg Laurie – În 1970, Greg Laurie a fost profund influenţat de întâlnirea cu evanghelistul hippie Lonnie Frisbee, care predica atunci în curtea liceului Laurie’s Newport Harbor. După această experienţă, Laurie a fost invitat înapoi la Cavalry Chapel, acolo unde în 1972 i s-a oferit diriguirea unei congregaţii care era îngrijită de Frisbee la All Saint Episcopal Church (Biserica Episcopală a Tuturor Sfinţilor) din Riverside, California. Sub conducerea lui Laurie, Harvest Christian Fellowship (Frăţia Recolta Creştină) a înflorit într-o organizaţie de maximă importanţă a denominaţiei Calvary Chapel. În 1990, Smith a început să îl anunţe pe protejatul său Laurie drept crainic important a ceea ce avea să devină întâlnirea anuală Harvest Crusade (Cruciada Recoltei). Laurie este menţionat de unii ca fiind „Evanghelistul generaţiei MTV”.

 

Duane Pederson şi Hollywood Free Paper (Ziarul gratuit de Hollywood) – Fost ventriloc din Minnesota, Pederson s-a mutat în California şi a fondat ceea ce avea să devină cel mai pe larg distribuit ziar despre Isus de underground, ziar numit Hollywood Free Paper. Folosit drept unealtă de comunicare evanghelică, redactorii ziarului se mândreau că publicaţia lor de largă circulaţie avea un tiraj de 500.000 de exemplare. Pederson a scris un număr de cărţi la începutul anilor ’70, în timp ce servea ca pastor al congregaţiei californiene. La mijlocul anilor ’80, el a încercat – fără succes – să resusciteze Hollywood Free Paper, fiind apoi urmat de fostul asociat al Oamenilor lui Isus, Jack Sparks, în cadrul Bisericii Ortodoxe Răsăritene.

 

Hal Lindsey – În 1970, Lindsey a părăsit Campus Crusade pentru a începe Jesus Christ Light and Power Company (Compania Lumina şi Puterea lui Isus Hristos), o misiune orientată către tineret din campusul din Los Angeles al Universităţii California (UCLA). În prealabil, el începuse compilarea unor slujbe bazate pe escatologie, publicându-le sub titlul „The Late Great Planet Earth” ((„Marea planetă Pământ din ultima vreme”), ceva mai târziu pe parcursul anului. Cartea a devenit best-seller peste noapte, atingând nervul confuziei privind apropierea iminentă a celei de a doua veniri a lui Hristos. Cu un ochi pe Biblie şi cu unul către ştirile cotidiene, cartea lui Lindsey i-a atras pe creştini într-un val de aşteptare frenetică a sfârşitului lumii. Succesul realizat cu lansarea primei cărţi l-a îmboldit pe Lindsey să înceapă scrierea altora. În 1972 el a publicat „Satan Is Alive and Wll on Planet Earth” („Satana este bine, sănătos, pe planeta Pământ”), o carte bazată pe tema conspiraţiilor satanice la scară mondială. Lindsey a continuat să fie unul dintre experţii de frunte ai profeţiei biblice, călătorind în lume şi continuând să fie un popular vorbitor la conferinţe.

 

Bethel Tabernacle (Tabernacolul Bethel) – Una dintre obscurele biserici hippie care avea să îşi câştige notorietatea în timpul freneziei presei din 1971. A subscris la mişcare atunci când pastorul Lyle Steenis l-a cooptat pe fostul dependent de droguri Breck Stevens, pentru a fi intermediarul evanghelist al bisericii în mediul subcultural. Deşi biserica pretindea că peste 100.000 de oameni i-au păşit pragul, congregaţia nu a crescut vreodată la mai mult de câteva sute. După ce Steenis a murit, într-un accident de avion în 1972, Stevens a luat conducerea bisericii, în ciuda protestelor văduvei lui Steenis, care s-ar putea să îşi fi dat seama de lipsa de maturitate a tânărului. Cu toate că a condus biserica timp de 14 ani, Stevens s-a sinucis în anul 1986.

 

Toronto Catacombs – În 1968, Gord Morris şi Don Rossiter au dorit să înceapă un club creştin în campusul liceului lor din Toronto. După ce l-au convins şi pe profesorul lor de muzică, care era creştin şi el, au format Catacomb Club (Clubul Catacombei). Începând cu 1971, au ajuns la un număr de 850 de membri şi au început să îşi ţină adunările la Biserica Anglicană St. Paul, unde au ţinut o slujbă de joi seara – „Sărbătoarea Slăvirii şi a Închinării” – care, la apogeul ei, a atras 2.500 de adolescenţi entuziaşti. Miezul grupării a lansat apoi o biserică care a durat până spre sfârşitul anilor 80.

 

Explo ’72 – Supranumit „Woodstock Spiritual” sau „Dumnezeu-stock”, Campus Crusade a sponsorizat acest eveniment care a adus un număr de lideri evanghelici şi muzicieni care cântau despre Isus, într-o campanie de o săptămână (12-17 mai). Artiştii invitaţi erau Love Song, Larry Norman, Randy Matthews, Children of the Day, Johnny Cash şi Kris Kristofferson. Săptămâna s-a terminat cu o slujbă ţinută de Billy Graham, cel care de curând a terminat o carte în care îşi afirmă apartenenţa la „Generaţia lui Isus”.

 

John Higgins şi Shiloh Youth Revival Centers Organization (Organizaţia Centrele de Renaştere a Tineretului Shiloh) – Atras la creştinism în 1966, după ce a lecturat Biblia într-un efort de a-i demonstra netemeinicia, fostul new-yorkez a început să asiste la acţiunile tinerei Calvary Chapel din Costa Mesa. Împreună cu Lonnie şi Connie Frisbee, lui John şi soţiei lui, Jackie, li s-a cerut să fie mai marii primei case comunitare House of Miracles (Casa Miracolelor), în 1968. Sub conducerea lui Higgins, un număr de alte comunităţi s-au deschis în aria de sud-vest a Statelor Unite, toate sub egida „House of Miracles”. În timp ce căuta pentru achiziţionare o proprietate în statul Oregon, Higgins a avut o viziune de a se muta în nord, împreună cu misiunea. Numind prima locaţie comunitară din Oregon „Shiloh”, după un pasaj profetic din Vechiul Testament, Shiloh Youth Revival Centers Organization (SYRCO) au început înfiinţarea altor case de trai la comun în zona coastei de nord-vest a Pacificului. S-a estimat că între 1968 şi 1978, SYRCO a înfiinţat 178 de locuinţe, chiar dacă nu mai mult de 50 de case erau funcţionale simultan. După ce lui Higgins i s-au adus acuzaţii de management financiar prost şi autoritate exagerată, în 1978, i s-a cerut să părăsească misiunea. SYRCO s-a luptat să supravieţuiască în următorii ani, dar în cele din urmă a vândut proprietăţile rămase şi s-a închis, în 1988. John Higgins s-a mutat în Arizona şi este în prezent pastor al unei filiale a Calvary Chapel.

 

Ken Philpott – Ca tânăr pastor şi student al Seminarului Baptist Golden Gate, în 1967 Philpott a simţit nevoia de a începe să evanghelizeze în Haight Ashbury, după ce ascultase cântecul lui Scott McKenzie – „San Francisco”. Împreună cu soţia, el a deschis un număr de case de trai comunitar şi a fost membru al organizaţiei baptiste numită Evangelical Concerns (Preocupările Evanghelice), care a pus bazele unor activităţi creştine stradale în zonă. Philpott este în prezent pastor în zona Golfului San Francisco.

 

David Hoyt – Membru al templului Krishna atunci când l-a cunoscut pe evanghelistul Kent Philpott în Haight Ashbury, Hoyt a trăit o puternică experienţă de convertire şi a lucrat la deschiderea a numeroase centre creştine de trai în comun. În 1970, s-a mutat în Atlanta şi a deschis Upper Streams (Curentele Superioare) şi House of Judah (Casa lui Iuda) înainte de a deveni primul lider al Oamenilor lui Isus care a trecut în rândurile Children of God. Hoyt a părăsit Children of God după exodul acestora în Europa. Între  timp, în Anglia el a intrat în legătură cu fostul lider din Milwaukee al Oamenilor lui Isus, Jim Palosaari şi s-a alăturat echipei sale. Actualmente, Hoyt scrie o carte despre experienţele sale.

 

Don Williams şi The Salt Company Coffeehouse (Cafeneaua Companiei Sării) – Cu doctoratul proaspăt obţinut la Universitatea Columbia, Williams a devenit tânărul pastor al Hollywood First Presbyterian Church (Prima Biserică Prezbiteriană din Hollywood). Simţind „Chemarea străzii” (acesta este şi titlul unei cărţi pe care el a scris-o pentru a expune experienţele sale în cadrul mişcării Oamenii lui Isus), el a început o misiune de cafenea denumită Salt Company, acolo cântând mulţi muzicieni notabili. Biserica a mai sponsorizat un ziar despre Isus şi vreo câteva case de trai la comun pentru noii convertiţi. El a scris despre acestea în cartea sa, „Chemarea străzii”. După Mişcarea Oamenii lui Isus, el a predat la Colegiul MacKenna din Claremont, înainte de a se implica în mişcarea Vineyard (bisericile Podgoriei).

 

Connie Frisbee – Trăind în câteva comunităţi hippie, Connie a făcut cunoştinţă şi apoi s-a măritat cu Lonnie Frisbee. În 1968, ei au devenit al cincilea cuplu care trăia în comunitatea House of Acts (Casa Faptelor Apostolilor) din Novato, California, acolo unde ea a ajutat la treburile zilnice de rutină – gătirea supei şi pregătirea amenajărilor misiunii pentru oaspeţii care veneau de obicei. Totuşi cei doi au divorţat în 1973, Connie s-a recăsătorit apoi şi acum trăieşte în Auburn, unde împărtăşeşte experienţele din tinereţea sa agitată.

 

Sandi Heefner, Judy Doop, Liz Wise şi Sandy Sands – soţiile celor patru oameni care au organizat şi condus misiunea de cafenea The Living Room (Camera de zi) din Haight Ashbury şi The House of Acts (Casa Faptelor Apostolilor – prima comunitate creştină din mediul subcultural din mişcarea de renaştere creştină). Chiar dacă de obicei Ted Wise primeşte credit de obicei pentru a fi primul convertit al Mişcării Jesus People (Oamenii lui Isus), Liz a fost cea care s-a întors prima către biserică şi şi-a dorit într-adevăr să studieze Biblia. Ca şi mulţi participanţi anonimi ai Mişcării Jesus People, aceste patru femei merită creditele pentru munca de culise de la The Living Room şi House of Acts.

 

Kathryn Kuhlman – o vindecătoare evanghelistă cu carismă, care s-a alăturat Oamenilor lui Isus imediat ce mişcarea a ajuns pe prima pagină a ziarelor. Kuhlman s-a împrietenit cu câţiva convertiţi hippie de la Calvary Chapel şi a fost convinsă să apară cu un număr de-al ei la spectacolul TV „I Believe in Miracles” („Eu cred în miracole”), prietenii ei hippie fiindu-i principalii invitaţi.

 

Edward E. Plowman – ca redactor al Christianity Today (Creştinismul azi), Plowman a fost unul dintre primii care a semnalat apariţia „creştinilor de pe stradă”, urmând din partea sa multe relatări şi editoriale despre Oamenii lui Isus, pe măsură ce aceştia s-au dezvoltat către stadiul de mişcare.

 

Glenn Kaiser – Era un tânăr hippie, chitarist de blues în Milwaukee, atunci când a venit în contact cu o comunitate Jesus People, căreia i s-a şi alăturat, în perioada în care ei susţineau întruniri pentru renaştere la începutul anilor ’70. Pasionatul muzician a făcut parte dintr-una dintre cele două trupe rock ale comunităţii, trupă numită Charity (Caritate), redenumită ulterior Resurrection Band (Formaţia Învierii). După două proiecte muzicale materializate pe casete, trupa a lansat primul ei album, intitulat „Awaiting Your Reply” („Aşteptându-ţi răspunsul”) în 1978. Dincolo de îndatoririle sale de chitarist solo, compozitor şi vocalist pentru trupă, Kaiser a fost un glas fără echivoc în cadrul industriei muzicale a CCM şi în mişcarea evanghelică îndeobşte. El încă slujeşte ca pastor al comunităţii Jesus People SUA din Chicago, Illinois, acolo unde Mişcarea Oamenii lui Isus continuă.

 

Martin Meyer „Moishe” Rosen – În timp ce era în California ca lider al unei organizaţii misionare a evreilor, Rosen s-a împrietenit cu un număr de hippie evrei convertiţi, la finele anilor 60. Ulterior, el a fondat organizaţia Jews for Jesus (Evreii pentru Isus), care a căpătat o atenţie deosebită din partea presei la începutul anilor 70, din cauza stilului lor obstinent de evanghelism.

 

David Rose – Un tânăr şi carismatic hippie care s-a convertit şi a fost ulterior influenţat de Jack Sparks din Christian World Liberation Front (Frontul Mondial Creştin de Eliberare). Îmboldit de o viziune să deschidă o misiune pentru adolescenţii din zona vest-centrală, el s-a întors apoi în Kansas şi a deschis House of Agape (Casa Agape). La începutul anilor 70, eforturile lor au dat naştere unei biserici care avea o asistenţă de enoriaşi importantă, de acolo provenind şi muzica lui Paul Clark şi a The Hallelujah Joy Band. După ce s-a alăturat unei echipe misionare la Jocurile Olimpice din 1972, de la Munchen, Rose a călătorit în Israel, acolo unde a servit ca misionar în străinătate al bisericii pentru câţiva ani. Rose conduce în prezent o firmă de producţii video de succes de la Hollywood.

 

Mario Murillo – Pastorul care a diriguit Resurrection City (Oraşul Învierii), o misiune de stil penticostal şi îndreptată spre prezentarea evangheliei liderilor activişti radicali din campusul Berkeley al Universităţii California. Misiunea sa continuă şi astăzi, iar el prezintă şi o populară emisiune de studiu biblic la Christian TV (Televiziunea Creştină).

 

Ciudaţii lui Isus

O poveste adevărată despre crimă şi nebunie pe fundal evanghelic

De Don Lattin

 

Nu găseşti aşa ceva nici în ziarele de scandal: profetul în funcţie al unei misiuni evanghelice ascunse, misiune cu dedesupturi sexuale, taie gâtul unei foste dădace, iar apoi se sinucide în semn de protest faţă de liderii cultului, care erau chiar părinţii săi, pentru anii de abuz sexual pe care el spune că i-a suferit laolaltă cu alţi copii. Şi în prealabil, a filmat un clip.

 

„Întrebarea mea este, ca să ştiţi, cum rămâne cu aceşti perverşi netrebnici? Nu cumva ei sunt adevăraţi terorişti?” sugera Richard Peter Rodriguez, 29 de ani, încărcând meticulos gloanţe în pistolul său Glock 23, pe o masă plină cu alte arme.

 

„Terorizarea copiilor. Predispunerea lor la sinucidere. În principiu, nu înseamnă aşa ceva asasinarea lor? Având gânduri de astea, ei nu trebuie să mai continue. Chiar nu se poate să meargă mai departe.”

 

Don Lattin, fost reporter pe teme religioase la The Chronicle (Cronica) şi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori pe plan naţional în domeniul alternativelor religiei, deja scrisese despre acest cult al anilor ’60, Children of God (Copiii lui Dumnezeu), în seria de articole din The Chronicle - “Children of a Lesser God” („Copiii unui Dumnezeu neînsemnat”), precum şi în cartea sa despre copiii supravieţuitori ai cultelor, “Following Our Bliss” („Urmându-ne extazul”).

 

Dar crima şi sinuciderea din ianuarie 2005 l-au adus în prim-planul povestirii.

 

A rezultat această carte captivantă şi deranjantă. „Jesus Freaks” („Ciudaţii lui Isus”) este o creionare impresionantă a istoricului unei investigaţii, aducând la lumină privirea anapoda asupra lumii şi practicile disciplinare şi de abuz sexual a unei societăţi secrete înşelătoare – chiar dacă poate că Lattin găseşte un sens mai măreţ în această poveste decât o vor face majoritatea cititorilor. El vrea să vedem mai mult decât povestea unui alt scrântit mesianic care a condus un grup de adepţi creduli către durere şi traume. Lattin argumentează, mai degrabă, că aceste evenimente au fost „adânc înrădăcinate în tradiţia creştină”.

 

Autorul menţionează nemijlocit scandalurile legate de preoţi ai Bisericii Catolice. Şi el lucrează în cadrul unei legături a terorii, trăgând o linie fină de la filosofia apocaliptică a cultului despre sfârşitul lumii către posibila stare psihologică a răpitorilor de pe 9/11, [de la World Trade Center, nota trad.] şi a altor terorişti.

„Cine poate aduce argumente împotriva unei mai bune înţelegeri a fanaticilor dezechilibraţi psihic care interpretează anapoda scripturile, exploatează problemele sociale şi inspiră o armată de alţi fanatici?”, întreabă el. Înregistrarea video de adio a lui Rodriguez chiar subliniază mesajele video de adio către familiile lor ale sinucigaşilor cu bombă palestinieni.

 

Dar acestea sunt pretenţii teoretice deosebit de grele pentru a face ca o poveste care, cel puţin pentru un neavizat, pare una familiară a unui prelat care şi-a folosit talentele de convingere pentru a atrage un cerc de adepţi creduli către realitatea sa alternativă. Practicile sale bizare par să nu aibă o justificare mai complexă decât cele la care visa el. Iar comportamentul o ia astfel razna faţă de tiparele normalului.

 

David Brandt Berg, liderul cultului, a crescut în anii ’20 şi ’30 pe lângă şorţul mamei, faimoasa predicatoare penticostală Virginia Lee Brandt. El nu a plecat la facultate sau la război, ca alţi tineri de vârsta lui (s-a folosit de statutul conştiinţei religioase). El era „diferit”. În 1964, într-o poză de familie, Berg, soţia sa şi cei trei copii par întruchiparea sobrietăţii, cu băieţii purtând cravate închise la culoare şi părul îngrijit. Dar tăticului îi va creşte curând o barbă lungă şi el va porni o sectă în San Francisco, în jurul mişcării flower power a sfârşitului anilor ’60. Părea să fie doar un alt grup inofensiv de ciudaţi ai propovăduirii iubirii neîngrădite şi a lui Isus. „Până la urmă”, scrie Lattin, ”nu a fost marele salt de la era Vărsătorului la A doua venire a lui Hristos.”

 

Berg inventează curând „pescuitul de flirt”, o interpretare sucită şi erotică a mărturiei penticostale: femeile membre ale cultului sunt trimise să agaţe bărbaţi şi să se culce cu ei, un act de recrutare şi colectare de fonduri deopotrivă. Membrii cultului făceau sex între ei fără oprelişti. Dar de departe cea mai deranjantă practică este tratamentul aplicat copiilor născuţi din aceste împreunări alandala: ei sunt abuzaţi sexual şi supuşi incestului de la vârste foarte fragede, potrivit teoriei născocite de Berg că Dumnezeu a creat fiinţele umane pentru a se bucura de iubire şi sex, aşa că era responsabilitatea lui să îi iniţieze în aşa ceva de la vârste foarte mici. Adevărul gol goluţ, spun unii intervievaţi, este că Berg era obsedat de sex.

 

El a aranjat ca fetiţe cu vârste chiar şi de 5 ani să facă filmări sugestive pentru propria sa plăcere şi le punea să privească la adulţi care făceau sex. El a încurajat şi molestarea sexuală a copiilor de către părinţi, fraţi mai mari sau dădace. Fetiţele de 12 ani erau deja subiect al „programului de împărtăşire” a lui Berg, o rotaţie a partenerelor în care el aranja să se culce cu oricine voia.

 

O existenţă ermetică, fugară, a ţinut vii aceste practici timp de câţiva ani, majoritatea petrecuţi peste hotare. Diverse ramificaţii ale grupării, cunoscută şi ca Familia, au staţionat în insulele spaniole, într-o vilă de tip italian închiriată sau în tot felul de ascunzişuri confortabile în Franţa, Australia, Argentina, Filipine şi Ucraina, luându-şi tălpăşiţa ori de câte ori autorităţile îşi băgau nasul. The Family (Familia) pretindea la un moment dat că are 8000 de membri, inclusiv pe Jeremy Spencer, fostul chitarist de la Fleetwood Mac, şi pe părinţii actorului River Phoenix.

 

Deşi copiii au început curând să dea semne de stres şi tulburări extreme – fiul cel mare al lui Berg s-a sinucis la 19 ani – iar alţii au fugit şi au denunţat grupul atunci când s-au maturizat, Berg şi cea de a doua sa soţie (într-un mariaj poligam), Karen Zerby, au refuzat să recunoască vreo problemă. Berg a murit în 1994. Dar unui dintre fiii lor – Richard Rodriguez, poreclit Profetul – avea să redeschidă această istorie.

 

Născut pe insula spaniolă Tenerife, ca urmare a relaţiei dintre Zerby şi un chelner local care a fost primul vizat în experimentul de „pescuit cu flirt”, băiatului i s-a dat apelativul Davidito şi a fost educat pentru a conduce grupul la sosirea Sfârşitului lumii. El a apărut într-un manual privat de îngrijire a copilului (folosit de Familie), carte intitulată „Povestea lui Davidito”, care includea poze şi descrieri ale unor scene în care adulţii îl pipăiau în mod sexual.

 

Un băiat timid, el a crescut scârbit de rolul pe care îl decretase pentru el tatăl său, îndeosebi după ce era cuplat zilnic cu alte partenere de sex, un regim pe care Berg îl denumea „antrenarea adolescenţilor”. Unii au semnalat că şi Zerby a întreţinut relaţii sexuale cu fiul ei.

 

Rodriguez a părăsit gruparea când era tânăr adult, căsătorindu-se cu o altă fostă membră a Familiei. Dar, neputând să scape de furia acumulată, el a jurat să o urmărească pe mama sa şi să o ucidă.

 

Unele dintre pasajele cele mai acide ale cărţii sunt cele în care apar propoziţii rostite de aceşti foşti copii traumatizaţi, care au eşuat deseori în a-şi reface viaţa într-un mod mulţumitor. Unii au căzut pradă negoţului sexual. La ei se menţiona, în mod special, o incapacitate de a trăi în lumea obişnuită. „Eu n-am viaţă. Nu pot găsi un final fericit”, i-a spus lui Lattin Davida, adusă în grup drept soră a lui Davidito. Ea a sfârşit prin a fi dansatoare exotică.

 

Don Irwin, care a crescut într-o tabără din Tailanda, explica: „Dacă nu eşti împreună cu părinţii tăi, cine să te ajute să mergi în Statele Unite şi să urmezi un liceu? Nimeni. Eşti la mâna oricărui clown pe care Zerby se hotăra să îl numească şeful locaţiei respective”.

 

Consemnări diferite sugerează faptul că Familia a renunţat la relaţiile sexuale adult-copil şi la pescuitul cu flirt în 1987, de frica SIDA. Dar un site web al grupării afirmă, mai mult ridicol, că practica a fost întreruptă datorită „nevoii de a petrece timp în alte forme şi demersuri”. Soarele a apus demult peste era Vărsătorului; era perioada lui Reagan.

 

Este greu să aflăm exact ce învăţăminte să tragem din această poveste sordidă. Dar poate că ea aminteşte încă o dată despre puterea extraordinară a religiei, fiind un alt aspect al felului în care ea poate fi sucită către finaluri distructive.

horizontal rule

[click aici pentru a accesa pagina 2 de Apologetică]

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate