Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Apologetica
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Orientalia
Teologie
Reforma Spirituala
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Apologetica

 

Octavian C. Obeada

Pagina de Apologetică este realizată de

 

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

 

În acest număr:

 

 

Răspândirea creștinismului – poveste urbană

 

  1. cum era viața în orașele imperiului Greco-roman.

 

  1. orașele erau mici după standardele moderne, dar populația era numeroasă.

 

Primul fapt important despre orașele greco-romane este că erau mici, ca arie și populație. [Stark, The Rise of Christianity--A Sociologist Reconsiders History (Princeton):149]

 

Rome

650,000

Alexandria

400,000

Ephesus

200,000

Antioch

150,000

Apamea

125,000

Pergamum

120,000

Sardis

100,000

Corinth

100,000

Gadir (Cadiz)

100,000

Memphis

90,000

Carthage

90,000

Edessa

80,000

Syracuse

80,000

Smyrna

75,000

Caesarea Maritime

45,000

Damascus

45,000

 

"MacMullen estimează că populația medie în orașele imp. Roman se apropia de 200 pe acru, unitate de măsură modernă, vestică. Cu așa mult spațiu, o pătrime, după calculele lui MacMullen, era pentru zonele publice, grosul populației era înghesuită acasă, tolerabil doar cu atracția spațiilor publice largi…intimitatea era rară. Viața se trăia pe străzi, trotuare, piețe, mai mult ca în orașele mediteraneene de azi.” [Meeks, The First Urban Christians(Yale):29]

 

"dacă presupunem o populație de un milion, conluzionăm că Roma în principatele vechi era unul din cele mai dens populate orașe din lume din lume – ca Bombay sau Calcutta, de azi." [Stambaugh, The Ancient Roman City (Johns Hopkins):90]

 

"zona construită a Romei imperiale corespundea mai mult sau mai puțin cu cea inclusă de zidurile lui Aurelian, din sec. 3, 1,373 hectare (1 hectar = 2.47 acrii), ce implică o populație cu densitatea de 730 per hectar(300 per acru). Se compară cu densitatea totală de 452 per hectar din modernul Bombay, 364 pentru Dublin, 295 pentru Calcutta, și 224 pentru Mexico City. Majoritatea acestor orașe moderne au zone pentru clasele bogate și parcuri, care scad densitatea. Densitatea cea mai mare înregistrată este la Hong Kong (1,656 per hectar), Bombay (1,169 per hectar), și Calcutta (1,018 per hectar). Imaginile moderne sunt luate de la statistica Națiunilor unite din 1977, Compendium of Social Statistics (New York, 1980)." [Stambaugh, The Ancient Roman City (Johns Hopkins):337]

 

Comparații:

 

Densitatea populației din Antioh în jur de 117/acru. [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):149]…[Compare Chicago 21; SF 23; NY 37; Manhattan 100]. Locuri publice, Antioch are 137 [Bombay 183; Calcutta 122]

 

Geographical Area

Pop/SqMile

Nanshi, Shanghai

147,187

Yuexiu, Guangzhou

132,163

Cetăți Graeco-Romane

128,200

Old Bombay(1958)

125,662

Zona oraș, Calcutta

108,005

Hong Kong

73,627

Seoul

61,970

Cairo

60,000

New York: NY County

52,419

Delhi

45,778

New York: King County

32,618

Mexico City

30,263

New York: Bronx County

28,640

Tokyo

18,401

New York: Queens County

17,839

California: San Francisco County

15,502

New Jersey: Hudson County

11,855

Pennsilvanial: Philadelphia County

11,733

Massachusets: Suffolk County

11,345

Washington DC

9,882

City of Baltimore

9,108

Illinois: Cook County

5,398

Michigan: Wayne County

3,488

Louisanna: Orleans County

2,750

California: LosAngeles County

2,183

 

 

2. Casele non-elitei erau cu multe familii și ocupate de grupări etnice sau ocupaționale.

 

"Clădirile de închiriat, romane erau singurele deschise pentru ei [noii imigranți la Roma]. Persoanele de aceeași naționalitate se adunau în apartamente individuale, în clădiri, noii sosiți căutând compania compatrioților stabiliți deja." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):131]

 

"Din sec. 2 ÎH, Roma a început ridicarea clădirilor cu multe apartamente (insulae). Packer crede că insula origina în Roma, pentru a acoperi necesitățile de locuire pentru populația ce creștea rapid. Erau tipic construite în jurul unei curți interioare, cu lumină și aer pentru camerele de sus. Magazine mici (tabernae) erau adesea construite în inelul exterior al primului etaj al insula. Familiile care aveau magazine mici trăiau în ele. Era o cameră în spate sau un mezanin peste camera principală, oferind intimitate familiei. Unele apartamente "deluxe" se pot găsi în spatele acestor magazine, cu fața spre curtea interioară. Aceste apartamente conțineau un număr de camere, inclusiv acomodări pentru slujitori și erau potrivite pentru adunări sociale mici. Le lipseau bucătăriile și latrinele…deasupra la tabernae erau 3-5 etaje de apartamente. Absența lifturilor și construcția slabă a etajelor superioare însemna apartamente ieftine la etajele superioare. Erau de obicei cu o cameră sau două. Camerele interioare folosite la dormit probabil, nu primeau lumină naturală sau aer proaspăt. Familiile găteau pe cărbuni lângă o deschidere sau mâncau în afara casei. Foloseau latrine publice, locul mic de sub scări sau olițe de cameră. Intimitatea era rară. În apartamentul individual, familii neînrudite aveau camere de somn separate, dar sufrageria comună. Aceste apartamente erau prea mici pentru a socializa cu prietenii, mai ales pentru adunări creștine. Cei care locuiau în astfel de apartamente mâncau și socializau în locuri publice" [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):132]

 

3. diviziunile etice erau puternice, fără un grup dominant, creând o societate complexă.

 

"ca o consecință a intrării Romei în Est și interesul ei activ în orașe, societățile urbane deveneau oarecum mai complexe decât chiar în era elenistică. Mult timp grupurile de străini se adunau în fiecare cetate: comercianții și artizanii ce urmau armata sau căutau piețe mai bune sau acces mai bun la transport, persoane sclavi de război sau piraterie, eliberate acum, exilați politic, soldați ai norocului. Acești non cetățeni rezidenți păstrau adesea simțul etnic sau identitatea stabilind culte locale ale zeilor lor sau formând o asociere voluntară care avea trăsăturile unei religii."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):13]

 

"Când un străin sosea în oraș, se presupunea că știe sau poate învățaunde să găsească imigranți și rezidenți temporari din țara lui sau practicanți ai comerțului lui. Nimic nu era mai natural, aceștia erau factorii cei mai importanți în formarea și identificarea vecinătăților."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):29]…(dă exemple de cartiere evreiești, sau de țesători, etc.)

 

"În sec. 1 AD non-Romanii și urmașii lor erau o parte mare, dacă nu majoritatea oamenilor comuni ai Romei, o populație largă de străini rezidenți liberi și o întreagă clasă de sclavi." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):129]

 

"Clădirile locuințe romane erau de obicei singurele locuri deschise pentru ei, noii imigranți la Roma. Persoanele cu aceeași naționalitate tindeau să se adune în apartamente individuale ca noi sosiți ce căutau părtășia compatrioților." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):131]

 

"erau 18 cartiere etnice identificabile în Antiohia" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):158]

 

"ce este clar este că integrarea socială a orașelor greco-romane era tulburată sever de durabilitatea diviziunii etnice interne, care a luat forma secțiilor etnice distincte. Diversitatea etnică și fluxul continuu de noi veniți tinde să submineze integrarea socială, expunând rezidenții la o varietate de consecințe negative, inclusiv rata mare a devierilor și tulburărilor. Acesta este motivul major pentru care cetățile greco-romane erau predispuse la răzmeriță." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):158]

 

4. sărăcia în orașe era foarte mare, datorită bolilor, migrației și ratei mortalității ridicate – rezultând în probleme urbane.

 

"cum s-a notat, cetățile greco-romane necesită un aflux constant și substanțial de noi veniți, pentru a menține populația. Ca rezultat, în orice moment o proporție foarte considerabilă a populației consta în noi veniți – orașele greco-romane erau populate de străini. Este bine cunoscut că rata criminalității în orașele moderne este corelată cu rata mișcării populației…aceasta pentru că unde este un număr mare de oameni noi veniți, aceștia nu formează atașamente interpersonale care ne leagă de ordinea morală." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):156f]

 

"noaptea venea peste oraș ca o umbră a unui mare pericol, sinistră și amenințătoare. Toți fugeau în case, se încuiau și baricadau intrarea. Magazinele deveneau tăcute, lanțuri de siguranță erau puse în interiorul ușilor…dacă bogații trebuiau să mai stea afară, erau însoțiți de sclavi cu torțe pentru a lumina și proteja pe drum…Juvenal spune că a ieși pentru a lua masa fără a-ți face testamentul înseamnă expunerea la nepăsare…să răsfoim paginile Digest, pentru a descoperi abundența criminalilor din oraș. " [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):157]

 

"orice portret clar al Antiohiei în NT descrie un oraș plin de mizerie, pericole, frică, disperare și ură. Un oraș unde familia de rând trăia o viață săracă în camere murdare și înghesuite, unde cel puțin jumătate din copii mureau la naștere sau în copilărie și unde majoritatea copiilor care trăiau pierdeau cel puțin un părinte înainte de a ajunge la maturitate. Un oraș plin de ură, frică, cu rădăcini adânci în antagonisme etnice intense și exacerbate de un aflux continuu de străini. Un oraș căruia îi lipsește rețeaua stabilă de atașament, încât incidente minore se transformă în violența mulțimii. Un oraș unde crima înflorea și străzile erau periculoase noaptea. și pe deasupra era un oraș lovit în mod repetat de cataclisme și catastrofe: când un rezident se putea aștepta oricând să rămână fără casă, dacă supraviețuia…oamenii care trăiesc în astfel de circumstanțe sunt adesea disperați. cu siguranță concluzia că zilele din urmă sunt aproape era foarte ușoară pentru ei. Cu siguranță tânjeau adesea după eliberare, speranță, salvare." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):160f]

 

"clasele de jos, fără atașamente sociale față de stăpâni, constituiau forța răscoalelor urbane. Nu erau ușor de controlat. Erau oameni fără onoare. Fără onoare, erau greu de pedepsit. Nu aveau un statut de pierdut și nici bogății să se sperie de amenzi. Puteau fi doar bătuți, nu șantajați, pentru a se supune. Comportamentul lor zilnic arată aceasta limpede." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):53]

 

5. Plăgile și dezastrele naturale erau frecvente, extensive,și distrugeau vieți

 

"În 165, în timpul domniei lui Marcus Aurelius, o epidemie devastatoare a trecut prin imperiul roman…a durat 15 ani, și în timpul ei, de la un sfert la o treime din populația imperiului a murit, Marcus Aurelius…apoi în 251 o altă epidemie devastatoare a trecut prin imperiu, lovind zonele rurale ca și orașele. " [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):73]

 

"lista de dezastre naturale și sociale care au lovit Antiohia este instructivă și tipică. Nu am încercat să supraveghez atent sursele pentru a face lista, ci am depins în primul rând de Downey (1963). Totalul este probabil incomplet. Am sărit peste inundațiile numeroase, deoarece nu au cauzat pierderi substanțiale de vieți. totuși, lista arată cât de extrem de vulnerabile erau orașele greco-romane în fața atacurilor, focurilor, cutremurelor, foametei, epidemiilor și răscoalelor devastatoare. Aceste dezastre sunt așa de mari încât este greu de cuprins cu mintea sensul uman…în timpul a 600 de ani de domnie romană intermitentă, Antiohia a fost atacată de 11 ori și jefuită de 5 ori din aceste 11. Antiohia a ars în întregime sau parțial de 4 ori, de 3 ori accidental, și o dată când persanii au dat foc la oraș după ce l-au jefuit și au luat populația supraviețuitoare în captivitate. Deoarece templele și clădirile publice erau construite din piatră, este ușor de uitat că orașele greco-romane constau în clădiri de lemn, tencuite și erau foarte inflamabile și aglomerate una lângă alta. Focuri severe erau frecvente și nu exista echipament de pompare pentru a le stinge. Pe lângă cele patru conflagrații uriașe menționate mai sus, au mai fost câteva incendii provocate în timpul celor 6 perioade majore de răscoală în oraș. Prin răscoală majoră vreau să spun că una a rezultat în pagube substanțiale și moarte, față de răscoalele obișnuite în care erau uciși doar câțiva oameni...Antiohia a suferit probabil de sute de cutremure semnificative în aceste 6 secole, dar 8 au fost așa de severe încât aproape totul a fost distrus și au murit enorm de mulți. două alte cutremure au fost poate la fel de serioase. Cel puțin trei epidemii ucigașe au lovit orașul – cu rata mortalității probabil peste 25% în fiecare. Au fost cel puțin 5 episoade de foamete aceasta înseamnă 41 de catastrofe naturale și sociale sau o medie de una la fiecare 15 ani." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):160-161]

 

6. nu existau servicii de sprijin social, medical, iar abandonul fizic era ceva comun în timpul epidemiilor.

 

"…mureau fără să aibă cineva grijă de ei; erau multe case în care toți locuitorii piereau în lipsă de atenție…trupurile muribunzilor erau îngrămădite unul peste altul, și creaturi pe jumătate moarte puteau fi văzute pe străzi sau în jurul fântânilor pentru a bea apă. Templele în care își făceau locuință erau pline de trupuri moarte de oameni care muriseră acolo. Catastrofa era așa de copleșitoare încât oamenii, neștiind ce se va întâmpla cu ei, deveneau indiferenți față de religie sau lege…nu exista frică de legi dumnezeiești sau omenești care să aibă o influență de reținere. Cât despre zei, era același lucru dacă cineva se închina la ei sau nu, când vedeau că și bunii și răii mureau la fel" (Thucydides, on the plague of Athens)

 

'păgânii se purtau diferit. La primul semn de boală, împingeau bolnavii deoparte, fugeau de cei dragi, aruncându-i în drum, înainte de a muri și tratau trupurile moarte ca pe gunoi, sperând să îndepărteze răspândirea și contagiunea bolii fatale; dar nu scăpau. [Dionysius, in Stark, The Rise of Christianity (Princeton):83]

 

"merită observat că faimosul doctor clasic Galen a supraviețuit primei epidemii în timpul lui Marcus Aurelius. Ce a făcut? A plecat repede din Roma, s-a retras la țară, la moșia din Asia Minor până a trecut pericolul." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):85]

 

"ceea ce trebuie accentuat este că spitalul creștin, casa de săraci era o instituție nouă în lumea antică. Templele conținuseră întotdeauna camere de dormit pentru cei ce căutau vindecare, ca la templul lui Ascelpius la Epidaurus. Dar noua xenodocheia nu erau necesar conectate de templele de vindecare. Doar soldații și sclavii – adică persoanele fără familie, care să aibă grijă de ei – aveau valetudinaria, camere de spital în tabere și în barăcile de sclavi. A extinde aceste facilități la săraci în general și a le asocia cu așezările omenești, era un punct nou. " [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):34]

 

7. cei cu adevărat săraci erau 5-10% din populație, dar cei săraci erau clasa de mijloc.

 

"în sensul roman al valorilor, pe baza unei moralități a favorurilor reciproce date și așteptate, a ajuta săracii și pe cei fără casă nu era tradițional. Aceste gen de caritate era un concept Oriental al evreilor și creștinilor care erau suspecți în zelul lor de a avea grijă de bolnavi și săraci." [Stambaugh, The Ancient Roman City (Johns Hopkins):135]

 

"Predicând în Antiohia în anii 380, Ioan Crisostomul a spus congregației sale să se gândească la oraș ca fiind format din o zecime oameni bogați, o zecime, săraci care nu au nimic, și 80 procente clasa de mijloc…nivelul de toleranță al unor astfel de societăți este între 5-10 procente ale populației ca permanent săraci, și în nevoie, în timp ce restul între 20-25 procente din populație trebuie ajutate pentru perioade scurte de timp de criză." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):14]

 

"pentru a folosi termenul favorit al istoricilor Europei vechi moderne, ascultătorii lui Ioan Crisosomul trăiau într-o societate caracterizată de sărăcia clasei de mijloc. Pentru majoritatea din ei, sărăcia adâncă era o posibilitate permanent existentă. Sărăcia adâncă era o stare în care puteau cădea și din care puteau ieși, reîntorcându-se dureros la sărăcia clasei de mijloc, de multe ori în timpul vieții." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):15]

 

8. era o frecvență ridicată a familiilor cu un singur părinte, cu femei care păstrau custodia copiilor.

 

"inscripții din Roma menționează un număr de familii cu un singur părinte, doar un părinte este menționat pe inscripție. Frecvența divorțului și a morții unuia din părinți trebuie să fi condus la căsnicii repetate și la copii vitregi și familii amestecate." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):135]

 

"pe de altă parte, femeile din relații non-legale puteau părăsi relația fără interferența statului. Aceste femei obțineau custodia copiilor lor, deoarece legea romană recunoștea mama ca unic părinte legitim într-o relație ilegitimă. În contrast, tatăl divorțat în căsnicia legală romană primea custodia întotdeauna, deoarece copiii erau moștenitorii. Multe familii din clasa de jos nu aveau tată, necesitând ca mama să fie responsabilă deplin pentru hrana și creșterea copiilor, obținând drepturile și îndatoririle capului familiei." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):.141]

 

"când căsnicia se dizolva, ea ținea copiii." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):150]

 

"ceea ce știm despre demografia lumii romane și a societăților similare sugerează că distrugerea unității familiei prin moarte sau părăsire de către protectorii masculini și care câștigau bani, era cauza cea mai mare a sărăciei." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):58]

 

9. societatea era ierarhică, cu straturi de relații patron/client și cu o dependență mare de stăpân.

 

"ce este mai semnificativ este că adesea în vremuri imperiale femeilor li se cerea să fie fondator sau patron la cluburile de bărbați. aceasta implică un loc de întâlnire în casa stăpânului sau într-o clădire special ridicată sau obținută în acest scop sau un împrumut pentru cheltuielile asocierii, inclusiv petreceri, înmormântări, jertfe pentru membrii. [Meeks, The First Urban Christians(Yale):24]

 

"săracii făceau ce puteau. Ei deveneau clienții patronilor care ofereau mâncare sau bani pentru sprijin politic sau alte ajutoare. Dacă acest lucru nu funcționa - și sursele arată că procesul putea implica competiția – exista cerșitul, furatul sau foametea" [Stambaugh, The Ancient Roman City (Johns Hopkins):134]

 

"'persoanele de mijloc au avut întotdeauna nevoie de protectori." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):50]

 

10. Statutul era totul – societatea era construită pentru a te ține la locul tău.

 

"În societatea principatelor adesea aceste mese comune deveneau ocazii pentru arătarea distanței sociale, umilirea clienților bogaților, prin calitatea și cantitatea de mâncare oferită la mese."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):68]

 

"autorii romani râdeau de evrei, pentru sărăcia lor." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):130]

 

"ceea ce trebuie accentuat, în evaluarea texturii sociale a imperiului este că aceste persoane se aflau într-o poziție inconfortabilă. Am aflat că societatea romană nu era așa de drastic polarizată între săraci și bogați, cum am crezut. Clasa de mijloc era mai extensivă și mai diferențiată de cât am crezut. Dar astfel de persoane nu se bucurau de autonomia și protecția asociate cu o clasă de mijloc modernă. Cei cu adevărat bogați și puternici rămâneau prezențe dominante într-o societate în care persoanele cu respect de sine locuiau inconfortabil de aproape de cei săraci. Era o situație tensionată. Cum a spus Keith Hopkins datorită modului abrupt al piramidei sociale…societatea romană cerea un amestec inconfortabil de deferență pătrunzătoare față de superiori și agresivitate deschisă față de inferiori.'" [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):49]

 

"dacă ești sărac, ești o glumă, cu fiecare ocazie. Ce râs, dacă mantia ta este murdară sau ruptă, dacă toga este puțin murdară, dacă pielea pantofului este crăpată puțin. Sau dacă vreo câteva petice trădează coaserea frecventă. Blestemul cel mai mare al sărăciei, mai rău decât a fi sărac, este faptul că este obiectul ridiculizării, jenei…fii oamenilor liberi se dau la o parte dinaintea sclavilor unui bogat." [Juvenal, early 2nd century AD, cited at Worth, The Seven Cities of the Apocalypse and Roman Culture (Paulist):41]

 

11. mobilitatea în sus era foarte posibilă, dar inconsistența statutului era frecventă și ea.

 

"am văzut deja că era un număr de femei implicate în cercul paulian care expunea tipurile de statut inconsistent care inspiră pe Juvenal la indignare elocventă. Erau femei care conduceau case, afaceri și aveau bogății independente, care călătoreau cu sclavii lor și ajutoarele lor."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):71]

 

"în anii recenți, majoritatea sociologilor au văzut stratificarea socială ca un fenomen multidimensional; pentru a descrie nivelul social al unui individ sau grup, trebuie măsurat gradul fiecăruia în dimensiunile relevante. Se poate descoperi, că într-o anume societate, variabilele următoare afectează etichetarea individuală: putere, definită ca și capacitatea de a obține scopuri în sisteme sociale, prestigiul ocupațional, venitul sau bogăția, educația, cunoștințele, puritatea religioasă și rituală, independent de societatea largă. Ar fi un individ rar care ar ocupa aceeași poziție în ochii săi și ai celorlalți, în termenii tuturor acestor factori… toate aceste tipuri de comportamente, consideră unii sociologi, arată un grad mare de inconsistență a statutului ce produce experiențe neplăcute, care fac oamenii să încerce să îndepărteze inconsistența, schimbând societatea, pe ei sau percepțiile despre ei. "[Meeks, The First Urban Christians(Yale):54,55]

 

B. situarea creștinismului în cadrul lui social:

 

12. Creștinismul era o mișcare urbană, ca toate cultele:

 

"al treilea motiv pentru care creștinismul paulian este un subiect apt pentru investigare este urbanitatea lui.[Meeks, The First Urban Christians(Yale):8]

 

"din 22 de orașe mari din imperiu, la 4 din ele le lipsea probabil biserica creștină în anul 200" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):10]

 

13. Creștinismul era format din clasa mijlocie, în mare parte: negustori, comercianți, meseriași.

 

"imaginea lui Barnaba ca un om de bine rezonabil care alege deliberat viața unui artizan itinerant pentru a-și susține misiunea este subliniată de Faptele Apostolilor, că era proprietarul unei ferme pe care a vândut-o, veniturile mergând la creștinii din Ierusalim."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):61]

 

"ce vedem clar este că colecția este asamblată puțin câte puțin, săptămână cu săptămână. Aceasta vorbește despre economia oamenilor mici, nu destituți, dar nu arată capital. Aceasta se potrivește imaginii artizanilor și comercianților, creștini tipici."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):65]

 

"dar nu este nici o dovadă specifică de oameni destituți – muncitori dependenți, ajutoare angajate, săracii săracilor, țărani, sclavi agricultori și muncitori agricultori angajați cu ziua sunt absenți datorită cadrului urban al grupărilor pauline."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):73]

 

"creștinul tipic, care semnalează prezența în scrisori printr-un semn sau altul, este un artizan liber sau comerciant mic."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):73]

 

"Abraham J. Malherbe a analizat limbajul și stilul scriitorilor bisericii primare și au concluzionat că au de-a face cu o audiență literată și educată." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):31]

 

"dacă este așa și dacă mișcările cultului se bazează pe o constituentă relativ privilegiată, nu putem susține că eforturile misionare ale lui Pavel au avut cel mai mare succes în clasele de mijloc și de sus, cum cred istoricii NT de acum?" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):45]

 

"deci, biserica primară era o mișcare a maselor în sens deplin și nu creația unei elite. Ramsay MacMullen a recunoscut că eșecul autorităților romane de a înțelege acest fapt determină aspectul ciudat al persecuțiilor: doar liderii erau prinși, în timp ce mulțimile evidente de creștini nu erau pedepsite. Adică, când romanii au decis să distrugă creștinismul, au făcut-o de sus în jos, evident considerând că doar liderii contează. Această judecată greșită era, cf cu MacMullen, bazat pe faptul că păgânismul era dependent de elită și putea ușor fi distrus de sus." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):208]

 

"…biserica creștină stătea în mijlocul societății romane. Ocupa terenul de mijloc între cei foarte bogați și cei foarte săraci. Persoanele de mijloc erau baza. Biserica tindea să recruteze clericii dintre persoanele mai prospere, artizani și din marginile clasei consilierilor orașului." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):48]

 

14. Creștinismul conținea membrii din toate nivelele elitei, de la naștere

 

"este plauzibil că cei care după convertire la creștinism, mai aveau motive să accepte invitațiile la cine unde vor fi slujiți, poate în templul unei zeități păgâne, erau membrii mai afluenți ai unui grup, care mai aveau obligații sociale sau de afaceri, importante pentru rolul lor în societate, față de cei cu statut mai de jos. Diferența nu este absolută, pentru creștini care lucrau la patron non-creștin."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):69]

 

"NT oferă informații despre Priscilla și Aquila, doi creștini romani din Romani 16. Ei făceau corturi în Roma, Corint, și Efes, deci aveau un grad mare de mobilitate. Faptul că Aquila și Priscila își permiteau să închirieze rezidență pentru 20 de închinători arată că erau peste nivelul de trai obișnuit. Bogăția lor, deși modestă, o întrecea pe cea a majorității rezidenților Romei, și probabil a majorității creștinilor romani. Poate că erau capabili să închirieze un apartament "deluxe". Este posibil ca biserica în casă să se fi întâlnit în zona de lucru a tabernalor." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):137]

 

"deși Faptele nu dau o indicație clară a statutului tuturor oamenilor menționați, dovezile interne din corespondența paulină-corinteană par a indica faptul că la trei sferturi din secolul trei AD, comunitatea creștină conținea mulți membrii ai elitei sociale. Câțiva membrii ai comunității creștine puteau fi numiți înțelepți, puternici și născuți bine. Unii membrii ai comunității erau implicați în litigii de vexație ceea ce este potrivit cu elita. Arată poziția socială. Dușmănia în biserică arată reflectă situația Romei. Forma de închinare și preocuparea cu îmbrăcămintea este mai potrivit cu oamenii familiari cu închinarea romană formală. Cina Domnului poate reflecta tensiunile pe scară largă în societatea de elită corinteană" [Gill/Gempf, The Book of Acts in its First Century Setting--Graeco-Roman Setting:111]

 

"bazat pe o inscripție găsită în Corint în 1929 și referințele din Rom. 16:23 și 2 Tim. 4:20, mulți învățați sunt de acord că între membrii bisericii din Corint era Erastus, 'trezorierul orașului' istoricii acceptă acum că Poponia Graecina, o femeie din clasa senatorială, despre care Tacitus a spus că practica superstițiile străine în 57 (Analele 13.32), era creștină. Nici după Marta Sordi, Pomponia nu era un caz izolat: 'știm din surse bune că erau creștini în aristocrația romană în a doua jumătate a primului secol (Acilius Glabrio și flavienii creștini) și este probabil să se poată spune aceleași lucruri despre prima jumătate a aceluiași secol, înainte de sosirea lui Pavel la Roma.'" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):30f]

 

"teza fundamentală este simplă: dacă biserica primară era ca alte mișcări de cult despre care există date bune, nu era o mișcare proletară, ci era bazată pe clasele nmai privilegiate." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):33]

 

"dacă acest lucru este real și dacă mișcările de cult sunt bazate pe o constituție relativ privilegiată, nu putem sugera că eforturile misionare ale lui Pavel au avut cel mai mare succes în clasele de mijloc și de sus, cum cred istoricii NT?" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):45]

 

"ce contează dacă creștinismul de început era o mișcare a celor relativ privilegiați sau a celor de jos? După mine, contează. Dacă creștinismul era o mișcare proletară, trebuie ca statul să fi răspuns față de ea ca o amenințare politică, nu ca o religie ilicită. Marta Sordi (1986), respinge ideea că statul percepea creștinismul în termeni politici. Nu-mi este clar că creștinismul ar fi supraviețuit unui efort de înțelegere făcut de stat de a-l dezrădăcina în zilele de început. Când statul roman a perceput amenințarea politică, măsurile sale au fost brutale și neîncetate și detaliate - Masada îmi vine în minte. Dar și cele mai brutale persecuții așe creștinilor erau limitate și statul a ignorat mii de persoane care profesau noua religie deschis, cum vom vedea în cap. 8. Dacă postulăm un creștinism al privilegiaților, atunci comportamentul statului pare consistent. Dacă creștinii nu erau o masă de străini săraci, ci niște oameni cu relații, prieteni, membrii în locuri sus puse, în familia imperială, atunci cerea represiuni și persecuții. De aceea creștinii au fost iertați de multe ori." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton): 46]

 

"este greu de estimat cât de departe a penetrat creștinismul, în ciuda adversităților, în clasa superioară. Edictul lui Valerian, cu pedepse speciale pentru senatori și equites Romani care refuzau să se conformeze, sugerează că încă din 257 erau creștini în clasele superioare. Canoanele conciliului din Iliberris, probabil au avut loc la scurt timp înainte de Marea Persecuție, aveau pedepse pentru creștinii care ca și sacerdotes provinciali sau duoviri municipali sau flamines iau parte la ritualurile păgâne sau celebrează jocuri. Aceasta sugerează că nu erau puțini creștini în clasele de sus ale Spaniei și între membrii cei mai bogați și proeminenți, care aveau birourile municipale și preoția, și la preoția înaltă provincială a onoarei supreme." ["The Social Background of the Struggle between Paganism and Christianity", by A. H. M. Jones, in The Conflict Between Paganism and Christianity in the Fourth Century, Arnaldo Momigliano (ed). Oxford: 1963, p. 21]

 

15. creștinismul era dependent de patroni/semi-elite pentru resurse și protecție

 

"asociațiile private și grupările creștine depindeau până la un punct de beneficiile persoanelor mai bogate care acționau ca patroni…clientul collegium își răsplătea patronul cu inscripții encomiastice, titluri de onoare, lauri, statut - și control efectiv al vieții clubului, deoarece nu erau puteri mai mari în asociație. Sub acest aspect, congregația creștină era diferită și patronii aveau motiv să se simtă ofensați. Pavel mustră corintenii să respecte mai mult astfel de oameni,ca Ștefana (1 Cor. 16:15-18)."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):78]

 

"avem motive să credem că comunitățile creștine s-au stabilit în parte prin familiile elită ale centrelor urbane principale, din provinciile estice." [Gill/Gempf, The Book of Acts in its First Century Setting--Graeco-Roman Setting:117]

 

"Harnack arată concluzia evidentă că Ignatius a considerat normal faptul că creștinii din Roma aveau puterea să-i câștige iertare, teamă ce ar fi fost nerezonabilă dacă biserica nu conținea membrii ale căror bogății și reputație le dădea puterea să intervină prin mită sau exercitarea influenței personale.'" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):32]

 

16. liderii creștini, diferit de alte grupuri, veneau dintr-un grup non-privilegiat.

 

"conform cu Evrei 13:7, funcționarea liderilor consta în predicarea cuvântului lui Dumnezeu. De aici au caracterizat ca lideri înzestrați carismatic, a căror autoritate deriva exclusiv din cuvântul pe care îl proclamau și al căror precedent era promovat prin predicare." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):.220]

 

"instituțiile religioase publice din majoritatea orașelor, orașul Templu Ierusalim, erau în mâinile unei oligarhii aristocratice ai cărei membrii erau destul de bogați încât să mențină cultele și funcțiile de lideri ai societății. Preoți și binefăcători publici erau aceeași persoană adesea…nu aceasta este lumea din creștinismul primar, sau în iudaism după distrugerea Templului." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):20f]

 

17. Creștinismul era implicat în sforturile de eliberare socială – a sa în primul rând – din primele zile

 

Fapte 6 și 1 Timotei – văduvele; Iacov, despre văduve și orfani și colecția pentru Ierusalim.

 

"faptul că unii creștini ai primului secol se vindeau în sclavie pentru a ajuta tovarășii credincioși sugerează sărăcia comunității creștine, în general" [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):131]

 

"valorile creștine și caritatea au fost traduse în norme de servicii sociale, la început și de solidaritate a comunității. Când lovea dezastrul, creștinii erau mai capabili să coopereze și aceasta rezulta în rata de supraviețuire mai ridicată." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):74]

 

"scrierea din 251, pentru episcopul Antiohiei, Cornelius, episcopul Romei, accentua întinderea dublei responsabilități: poate fi doar un singur episcop într-o biserică în care sunt 46 de preoți…și peste 1500 de văduve și oameni cu probleme… …" [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):25]

 

"un mare număr era formal înrolat pe liste de săraci: 3000 erau pe lista văduvelor și orfanilor în Antiohia sec. 4. 7500 erau pe lista săracilor în biserica din Alexandria în sec. 7. O biserică provincială ca Gaza, sprijinea 200 de persoane pe an, fiecare primind echivalentul salariului pe jumătate de an al unui artizan îndemânatic." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):65]

 

18. Creștinismul a crescut repede între evreii elenistici ai orașelor din Asia Minor.

 

"era o populație evreiască substanțială în aproape fiecare oraș de orice mărime lângă Mediterana. Estimările sunt între 10-15 procente din totalul populației unui oraș - în cazul Alexandriei, poate mai sus."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):34]

 

"dovezi arheologice arată că bisericile creștine din afara Palestinei erau concentrate în partea evreiască a orașului" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):63]

 

"sunt dovezi fizice recente ce sugerează că comunicarea creștină și evreiască era apropiată – mult după despărțirea bisericii de sinagogă." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):68]

 

C. cum aveau creștinii contact cu alții:

 

19. aranjamente de trai, după etnie și meserie

 

" nu avem urme ale caselor particulare ale evreilor sau creștinilor din Roma, este totuși clar că majoritatea evreilor și creștinilor trăiau în apartamente mici, la câteva etaje deasupra pământului, în casele stăpânilor lor sau foștilor stăpâni sau în tabernae unde erau magazinele lor. Practicau familiile evreiești și creștine ritualuri religioase în astfel de case? Dacă da, ce fel de ritualuri practicau și ce credeau vecinii despre ei? Casele creștine cu congregații în ele ale credincioșilor erau probabil în apartamentele "deluxe" de la primul etaj. Dacă evreii se puteau aduna în clădiri cu alți evrei, era mai ușor de practicat dieta și cerințele religiei. Evreii convertiți la creștinism vedeau în apartamentul lor un loc bun pentru prozelitism." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):133]

 

"parterul era ocupat de magazine și nivelurile de sus erau ocupate de familii prospere. Legătura dintre aceste clădiri și lumea socială a meseriașilor și artizanilor este sugestivă în lumina referirii la biserica din casa lui Aquila și Priscilla (Rom. 16:5), a căror proprietate slujea de atelier, rezidență și loc de întâlnire. Nu au avut loc excavări ale caselor comune din zilele de început ale imperiului din Roma, dar lucrarea lui J. E. Packer și A. G. McKay despre insulae, sau clădiri de apartamente, arată existența blocurilor amorfe de locuințe, spate în spate, pentru majoritatea oamenilor din capitală și alte orașe mari din Impreriul roman… insula tipică conținea un rând de magazine la parte, cu fața spre stradă, și locuințe pentru proprietari și familiile lor, deasupra la magazine, sau în spate. Era spațiu pentru fabricarea bunurilor vândute în și acomodări pentru clienții vizitatori, muncitori, slujitori sau sclavi. Aranjamentul aduna o secțiune considerabilă a unui grup major în societate, constând din lucrători manuali și comercianți. aceste case erau parte din rețeaua a altor case de care erau legate prin rudenie, prietenie, avantaje profesionale și alte considerații. Strategia de a situa biserica în case era sănătoasă, deoarece oferea creștinilor intimitate relativă; un cadru unde identitatea și intimitatea puteau fi experimentate; o audiență pregătită deja și o rețea socială împreună cu influența mișcării creștine putea să se răspândească. Convertirea caselor ducea la creșterea creștinismului roman." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):209]

 

"atenția s-a concentrat recent pe semnificația caselor și atelierelor pentru activitatea misionară a lui Pavel casele nu erau rezidențele particulare de azi, dar erau case mari cu magazine în față și locuințe în spate. Era loc pentru atelierul de producție și locuințe pentru vizitatori și lucrători. Un astfel de aranjament era bun pentru scopul lui Pavel, ajutându-l la finanțarea misiunii prin lucrarea lui de făcător de corturi (Fapte 18:3; 20:34, 35; 1 Tes. 2:9) și îi ofereau o platformă gata făcută de pe care predicarea și învățarea se făceau zilnic între mulți care se aflau în jurul atelierului. Semnificația atelierului a fost arătată de cercetarea metodelor filozofilor itineranți ca cinicii din zilele lui Pavel. Nu vedeau munca manuală ca degradantă, ci cinicii o foloseau ca pe o metodă ideală de viață și mijloacele prin care un învățător își modela filozofia la discipolii lui." [Tidball, "Social Settings of Mission Churches", in Dictionary of Paul and His Letters (IVP)]

 

20. cadrul organizat după etnie, sinagoga, și meserie, piața

 

"…evreii, în majoritatea locurilor, erau distribuiți în toată gama de statute și ocupații…numărul artizanilor care apr în inscripții, papirusuri și texte literare și legale este mare… …"[Meeks, The First Urban Christians(Yale):39]

 

"în toate centrele mari ale imperiului erau așezări substanțiale de evrei din diaspora care erau obișnuiți cu primirea învățătorilor din Ierusalim. Mai mult, misionarii aveau o familie șiu legături de prietenie în unele comunități din diaspora." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):62]

 

Necredincioșii aveau acces liber la întâlnirile creștine [Meeks, The First Urban Christians(Yale):106]

 

"…se crede că Pavel a fost inițial acceptat cca membru al sinagogii în majoritatea locațiilor. 39 de lovituri sunt disciplina pentru membrii sinagogii, nu ostracizarea sau excluderea pe care le primeau apostații desemnați oficial." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):123]

 

21. rețelele sociale

 

"la intrarea în oraș, strategia misiunii lui Pavel era de a lua contact cu oamenii, folosind rețelele sociale existente, de care era legat. Mergea la sinagogă (Fapte 13:5, 14; 14:1; 17:2; 18:4; 19:8) sau în absența ei, la locul de rugăciune (Fapte 16:13) să întâlnească alți evrei. Legături similare cu alți expatriați și oameni de aceeași meserie, inclusiv Priscilla și Aquila, erau exploatate, mai ales când sinagogile se împotriveau mesajului lui. În fiecare locație, Pavel căuta să stabilească o casă ca și bază a lucrării lui misionare, ca mijloc continuu de sprijin pentru sine și noua comunitate creștină (Fapte 16:15; 17:7; 18:1–3, 7–8; 1 Cor 16:15)." [Tidball, "Social Settings of Mission Churches", in Dictionary of Paul and His Letters (IVP)]

 

"convertirea nu înseamnă cătarea sau îmbrățișarea unei ideologii, ci alinierea comportamentului religios al cuiva cu cel al familiei și prietenilor lui." (when attachments to members exceeded those to non-members). [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):16]

 

"Convertirea la grupări noi, deviante religioase apare când oamenii au sau dezvoltă atașamente puternice față de membrii grupului decât față de non-membrii." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):18]

 

"date bazate pe înregistrările făcute de președintele unei misiuni mormone sprijină puternic această propunere. Când misionarii bat la ușile străinilor, aceasta duce eventual la o convertire din 1000 de chemări. Dar când misionarii au primul contact cu o persoană din casa unu mormon prieten sau rudă a acelei persoane, 50 de procente din timp rezultă în convertiri." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):18]

 

"dinamica convertirii nu e schimbată chiar dacă numerele absolute ating o creștere rapidă pe o curbă exponențială. Motivul este că odată cu creșterea mișcării, suprafața socială se extinde proporțional. Fiecare nou membru extinde mărimea rețelei de atașamente între grup și potențialii convertiți." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):20f]

 

"oamenii nu caută credința, ei întâlnesc una prin legăturile avute cu alți aomeni care deja au credința." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):56]

 

"în toate centrele majore ale imperiului erau așezări substanțiale ale evreilor din diaspora care erau obișnuiți cu primirea învățătorilor din Ierusalim. Mai mult, misionarii aveau familii și prieteni în comunitățile acestea." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):62]

 

"sunt dovezi fizice recente ce sugerează faptul că comunicarea creștină și evreiască rămânea apropiată, chiar întrepătrunsă, până târziu, față de despărțirea dintre biserică și sinagogă." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):68]

 

22. atingerea inconfortabilului

 

§          Marginalizații


"oamenii sunt marginalizați când membralitatea în două grupări are o contradicție sau presiuni încât statutul lor în grup este scăzut de faptul că sunt membrii în alt grup." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):52]

 

"…creștinismul era atrăgător pentru că în subcultura creștină, femeile aveau un statut mai înalt decât cele din lumea greco-romană." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):95]

 

"sursele antice și istoricii moderni sunt de acord că convertirea inițială la creștinism a fost inițial mai predominantă între femei, decât bărbați." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):100]
 

§          Abandonații/bolnavii/Nevoiașii


"mortalitatea creștea în timpul acestor epidemii, numere mari de oameni, mai ales păgâni, pierdeau legăturile care i-ar fi oprit de la a deveni creștini." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):75]

"în apogeul celei de a doua epidemii, în jurul anului 260, în scrisoarea de paște citată mai sus, Dionysius scria un tribut lung față de eforturile eroice de îngrijire de către creștinii locali, mulți pierzându-și viața având grijă de alții.

 

'Mulți frați creștini au arătat o dragoste nelimitată și loialitate, gândindu-se la alții nu la ei înșiși. în ciuda pericolului, au avut grijă de bolnavi, de nevoile lor în numele lui Hristos, și cu ei au plecat din această viață senini și fericiți; deoarece au fost infectați de alții cu boala vecinilor lor, acceptând cu bucurie durerile lor. În îngrijirea și vindecarea altora, mulți au luat moartea acelora și au murit în locul lor…cei mai buni frați ai noștri și-au pierdut viețile în acest fel, prezbiteri, diaconi și oameni de rând, primind laudele, încât o astfel de moarte, ca rezultat al pioșeniei și credinței să echivaleze cu martiriul.

 

"Dionysius accentuează mortalitatea ridicată a epidemiei, afirmând ce fericiți ar fi supraviețuitorii, dacă pierdeau ca în zilele lui Moise în Egipt, doar pe primii născuți din fiecare casă. Căci nu este nici o casă în care să nu fie un mort – îmi doresc să fi fost măcar una.” Dar cum epidemia nu a trecut peste creștini, el sugerează că păgânii se temeau de mai rău: impactul ei a fost din plin peste păgâni.”

 

"Dionysius oferă explicația diferenței de mortalitate. Observând detaliat cum comunitatea creștină îngrijea bolnavii și murea și nu precupețea eforturi în pregătirea morților pentru îngropare, a scris:

 

Păgânii se purtau opus. La primul semn de boală, dădeau afară pe suferinzi și fugeau de cei dragi, aruncându-i pe stradă înainte de a muri și tratau cadavrele ca pe gunoi, pentru a nu fi contagios, dar nu scăpau. [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):83]

 

"dar ce conta? Nici cea mai bună știință greco-romană nu știa nimic despre tratarea epidemiilor, decât evitarea contactului cu bolnavii. Deci, chiar dacă creștinii se supuneau la îngrijirea bolnavilor, ce puteau face ei pentru a ajuta? Riscându-și viețile, au salvat un mare număr. McNeill a subliniat: când toate serviciile normale se distrug, grija elementară reduce mortalitatea. Mâncarea, apa permit persoanelor slăbite să se recupereze în loc să piară." (1976:108)…experții medicali moderni cred că îngrijirea conștientă fără medicamente taie rata mortalității cu două treimi, chiar mai mult." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):88,89]

 

"…în timpul și după epidemie formarea de noi relații creștea în favoarea creștinilor. Îngrijirea era o oportunitate mare pentru relații noi. Este mai ușor pentru cei atașați la o rețea socială, care este mai mult și nu mai puțin intactă." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):92f]

 

"Tertullian a observat că membrii dădeau de bună voie bisericii, care spre deosebire de templele păgâne nu cheltuia donațiile: 'fondurile nu erau cheltuite pe petreceri, băuturi și mâncare, ci pentru îngrijirea și îngroparea săracilor, acoperirea nevoilor băieților și fetelor săraci și orfani, a bătrânilor închiși în casă, naufragiaților, minerilor, exilaților pe insule, pușcăriașilor încihiși pentru credința lor în biserica lui Dumnezeu, ei deveneau adepți ai confesiunii. (Apology 39, 1989 ed.)'" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):189]
 

'când ai obosit să te mai rogi, și nu ai primit răspuns la rugăciunile către Dumnezeu, amintește-ți de câte ori ai auzit un sărac strigându-te și nu l-ai auzit….nu întinderea mâinilor noastre spre Dumnezeu, în rugăciune, aduce răspunsul. Întinde-ți mâinile spre săraci.” [John Chrysostom, slujbă în Antioh, între 386-404, citat la [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):86]]

 

§          "inconsistența statutului" (inclusiv elita urbană)

 

"am văzut deja că era un număr de femei proeminent implicate în cercul lui Pavel, care aveau un statut inconsistent care ar inspira pe Juvenal la indignare. Erau femei care conduceau case, aveau afaceri, bogăție independentă, care călătoreau cu sclavii și ajutoarele lor.”[Meeks, The First Urban Christians(Yale):71]

 

"nu numai că era un amestec de niveluri sociale în fiecare congregație, dar și în fiecare individ sau categorie pe care le putem identifica sunt dovezi ale rangurilor divergente în dimensiunile diferite de statut. Găsim creștini în familia caesaris, ale căror membrii erau între puținii oameni mobili în sus din imperiul roman. Găsim oameni eliberați, care au avansat în bogăție și poziție sau descendenți ai eliberaților, mai ales în coloniile romane, Corint și Filipi. Găsim artizani bogați și comercianți: cu venituri mari, cu prestigiu ocupațional mic. Găsim femei bogate și independente. Găsim evrei bogați. și dacă credem Faptele Apostolilor, găsim neamuri a căror aderare la sinagogă arată o disonanță a relației lor cu societatea lor. "[Meeks, The First Urban Christians(Yale):73]

 

"deși dovezile nu sunt multe, pute generaliza că membrii activi și proeminenți ai cercului lui Pavel sunt oameni cu statut inconsistent. Se mișcă în sus. Au obținut un statut mai înalt decât statutul atribuit lor."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):73]

 

"am găsit că caracteristica lor dominantă era mobilitatea socială sau inconsistența statutului."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):191]

 

§          nemulțumiții

 

"noile ișcări religioase atrag convertiții din rândurile nemulțumiților și ale inactivilor religioși, și cei afiliați cu comunitățile religioase lumești." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):19]
 

"…convertirea care necesită schimbare radicală a dedicării și a simbolurilor fundamentale, presupune o insatisfacție anterioară puternică cu felul în care sunt lucrurile. "[Meeks, The First Urban Christians(Yale):184]

 

§          disperarea…

 

"în capitolele de încheiere ale acestei cărți voi examina cu a slujit creștinismul ca mișcare revitalizantă ce s-a ridicat ca răspuns la mizerie, haos, frică și brutalitate a vieții în lumea urbană greco-romană. În anticiparea acestor discuții, vă sugerez că creștinismul a revitalizat viața orașelor greco-romane, prin oferirea de noi norme și noi relații sociale, care cooperau cu problemele urbane. Orașele pline de oameni fără casă și săraci au primit caritatea creștinilor și speranța. orașele pline de noi veniți și străini au primit de la creștini baza pentru atașamente. Orașele pline de văduve și orfani au primit simțul de familie al creștinilor. Orașele rupte de violență etnică au primit bazele solidarității sociale creștin. Orașele cu epidemii, incendii și cutremure au primit ajutorul și îngrijirea creștinilor." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):161]

 

D. viața comunității creștine

 

23. etosul distinct al comunității iubitoare și imaginea ei de sine

 

"un lucru ciudat la creștinism era felul în care viața apropiată, intimă a grupurilor locale era parte simultană din lumea mai mare din entitatea largă. Trebuie să investigăm modurile în care sensibilitatea trans-locală era generată și împuternicită."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):75]

 

"epistolele lui Pavel sunt bogat e în limbaj emoțional – bucurie, dor, anxietate – dar numărul intensității afectivității frazelor este neobișnuit."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):86]

 

"între caracteristicile distinctive, dar nu unice, la Iacov, ce reies din compararea cu instrucțiunile morale non-creștine, este axarea epistolei pe un etos al comunității, nu pe comportamentul individual, pe morală nu pe maniere, pe etica solidarității, nu pe competiție." [White/Yarbrough, The Social World of the First Christians (Fortress):195]

 

"creștinii primeau bine pe convertiți în comunitățile lor cu o căldură distinsă de ambivalența evreilor contemporani. Convertiții primeau imediat un statut egal teoretic cu membrii existenți ai comunității: oamenii erau fie în afara bisericii sau înăuntrul ei." [Goodman, Mission and Conversion--Proselytizing in the Religious History of the Roman Empire (Oxford):105]

 

"misiunea aceasta de prozelitism era o noutate șocantă în lumea antică. Reacția uimită a evreilor față de politica de a face neamurile membrii ai aceluiași trup –Efes. 2:11-3:21) arată că Pavel nu era văzut de ei ca continuând un simplu prozelitism evreiesc, într-o formă specială….doar familiaritatea ne face să nu apreciem ambiția extraordinară a unui singur apostol care a inventat ideea unei convertiri sistematice a lumii, zonă geografică după zonă geografică." [Goodman, Mission and Conversion--Proselytizing in the Religious History of the Roman Empire (Oxford):106]

 

"trebuie abordate chestiuni de doctrină. Deoarece ceva distinct a venit în lume odată cu dezvoltarea gândirii iudeo-creștine: legătura unui cod etic social înalt cu religia. Nu era nimic nou în ideea că supra naturalul face cerințe de comportament oamenilor – zeii au vrut jertfe și închinare întotdeauna. Nu era nimic nou în noțiunea că supranaturalul va răspunde la jertfe – că zeii pot fi făcuți să schimbe servicii pentru sacrificii. Ce era nou, era noțiunea că schimbul de relații era posibil între oameni și supranatural. Învățătura creștină că Dumnezeu iubește pe cei care îl iubesc era străină pentru credința păgână. MacMullen a observat că din perspectiva păgână, ceea ce conta era…serviciul oferit de zeitate, deoarece un zeu – cum credea Aristotel – nu simțea dragoste ca răspuns la ce i se oferea. Străină de păgânism era și noțiunea că deoarece Dumnezeu iubește omenirea, creștinii nu pot să-l mulțumească pe Dumnezeu decât dacă se iubesc unul pe altul. Cum Dumnezeu își demonstrează dragostea prin jertfă, oamenii trebuie să demonstreze dragostea prin jertfa unul pentru celălalt. Astfel de responsabilități trebuiau extinse dincolo de granițele familiei, tribului, pentru toți cei ce cheamă numele Domnului Isus Hristos (I Cor. 1:2). Erau idei revoluționare." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):86]

 

"când NT era nou, acestea (Mat 25:35-40) erau normele comunităților creștine. Tertullian a susținut: 'este grija față de neajutorați,dragostea noastră care ne etichetează în ochii multor oponenți. 'priviți,' spun ei 'cum se iubesc unii pe alții!' (Apology 39; c.160-220AD)" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):87]

 

"în judecata mea, o cale majoră prin care creștinismul a slujit ca mișcare de revitalizare în imperiu a fost oferirea unei culturi coerente, fără etnie. Toți erau bine veniți, fără a arăta legături etnice. Pentru acest motiv, între creștini, erau norme și obiceiuri universale, noi, cosmopolitane. Creștinismul a evadat astfel din barierele etnice care preveniseră iudaismul de la a sluji ca bază a revitalizării." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):213]

 

"unde este farmecul creștinismului? În personalitatea fondatorului. A fost pus la îndoială acest lucru, deoarece nu este subliniat de apologeți. nu este accentuat pentru că a fost luat gratuit, nu trebuie repetat în sec. 2 ce este în evanghelii. Că persoana lui Hristos era centrală se vede din criticile lui Celsus și Porphyry, în înălțarea lui Apollonius de Philostratus și Hierocles, în mărturia eroică a unui Policarp: am fost slujitorul lui 86 de ani și nu mi-a greșit cu nimic, cum să mă lepăd de un Rege care m-a salvat? În al doilea rând, era în modul în care dragostea a fost revelată, în mărturia comunității (koinonia),n părtășia dintre neamuri și evrei, sclavi și oameni liberi a cărei practicalitate solidă în îngrijirea nevoiașilor a câștigat admirația lui Lucian. Cum se iubesc acești creștini unul pe celălalt, a fost o afirmație respectuoasă. Era o bucurie curioasă la creștini, era căldura care l-a atras pe Augustin. Femeile erau o putere particulară: Mithras, de exemplu, nu admitea femeile. În al treilea rând, în puterea convingerii, în directivitate simplă care tăia prin multitudinea de alegeri oferite de lumea antică, în curajul cu care deveneau martiri fără să clipească și au câștigat o recunoaștere chiar din partea lui Celsus și Marcus Aurelius, i au avut convertirea lui Justin și Tertullian. Era în mesajul speranței pentru toți, deoarece de la prima înviere a lui Hristos a dat urmașilor Lui puterea asupra morții. Nock spunea, ‘creștinismul a trebuit să democratizeze misterul’” [Ferguson, Religions of the Roman Empire (Cornell):125ff]

 

24. simțul de apartenență puternic

 

"este evident că Pavel și alți lideri ai misiunii lucrau activ la noțiunea de frățietate universală a credincioșilor în Isus Mesia. Epistolele, mesagerii care le aduceau și vizitele repetate la adunările locale făcute de către Pavel și asociații lui accentuau legătura."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):109]

 

"unitatea noului om, Hristos, chipul Creatorului, a fost pus în contrast cu acele opoziții care localizează o persoană în societate. Pe scurt, unitatea inițierii este contrastată cu structura socială în întreaga ei complexitate."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):166f]

 

"am văzut o mișcare socială, ce cuprinde o mișcare socială, cuprinzând grupări mici împrăștiate în orașele diverselor personaje locale, experimentând conflictul interior și exterior și legătura emoțională puternică și legătura dintre ei și cu un grup mobil de lideri în mai multe feluri complicate. "[Meeks, The First Urban Christians(Yale):190]

 

"putem ghici că genul de inconsistență de statut observată – femei independente cu bogăție moderată, evrei bogați într-o societate păgână, oameni eliberați cu talent și bani, dar stigmatizați prin originea lor, etc. – au adus cu ei nu doar anxietatea, ci și singurătatea într-o societate în care poziția socială era importantă și rigidă? Atunci intimitatea grupurilor creștine era o atracție , un refugiu, limbajul plin de emoție al familiei și afecțiunea și imaginea unui Dumnezeu plin de grijă, personal, iar imaginea cristalizată a unui salvator crucificat arată modul în care lumea pare a lucra."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):191]

 

"…slăbiciunea păgânismului stă în inabilitatea sa de a genera sentimentul de apartenență, puterea fundamentală a unei credințe exclusive este puterea ei ca grup.

 

E. R. Dodds a spus mai bine ca oricine:

 

'o congregație creștină a fost de la început o comunitate în sens mai deplin decât orice grup corespondent de devotați Isiac sau Mithraist. Membrii lui erau legați nu doar de ritualurile comune, ci și de modul comun de viață…dragostea de aproape nu este o virtute exclusiv creștină, dar în această perioadă creștinii par să fi practicat aceasta mai eficient decât alte grupuri. Biserica oferea esențialul securității sociale….dar mai important decât beneficiile acestor materiale era sentimentul de apartenență oferit de comunitatea creștină. [cited in Stark]

 

25. intimitatea, unitatea și natura egalitară

 

Comunitățile pauline nu erau organizații ierarhice structurate rigid, ci erau caracterizate de modele de relații marcate de un grad mare de participare din partea membrilor loe și simțul puternic de apartenență (vezi Sampley). Sunt frățietăți anti-ierarhice care pun valoare pe spontaneitate și au structuri libere. Modelul de închinare (1 Cor 14:26–33; Col 3:15–16); accentul pus pe fiecare credincios ce primește daruri de la Duhul Sfânt (Rom 12:3–8; 1 Cor 12:1–30; Efes 4:7–13); i porunca de a se accepta unul pe celălalt și practicarea ospitalității (Rom 12:13; 15:17; cf. 1 Tim 3:2; 5:10; Tit 1:8) combinate cu învățătura radicală că credința în Hristos subminează complet distincțiile sociale (1 Cor 7:21–22; Gal 3:28; Efes 6:5–9) pentru a picta portretul bisericilor lui Pavel…nici un grup nu poate exista destul la un nivel pur și unele elemente structurale sunt evidente în comunitatea paulină de la început. Bătrânii și diaconii erau numiți. închinarea era condusă în mod respectuos și potrivit (1 Cor 14:40). E. Käsemann a arătat cum darurile Duhului Sfânt conțin o ordine specială în folosirea lor de către Trup. Probabil că cei mai bogați care găzduiau biserica aveau un rol de lider. Dar în ciuda calificărilor, comunitățile lui Pavel erau predominant caracterizate de libertate, mai ales în comparație cu închinarea organizată din sinagoga evreiască." [Tidball, "Social Settings of Mission Churches", in Dictionary of Paul and His Letters (IVP)]

 

"între caracteristicile distinctive, dar nu neapărat unice, ale lui Iacov ce reies din această comparație, cu instruirea morală non-creștină, este axarea epistolei pe etosul comunității, nu pe comportamentul individual, pe comportamentul moral, nu pe maniere, pe etica de solidaritate, nu pe competiție. " [White/Yarbrough, The Social World of the First Christians (Fortress):195]

 

"în centrul acestui simț al comunității și apartenenței, care este comun tuturor grupărilor religioase exclusive, erau legăturile puternice dintre clerici și oamenii de rând (Banks 1980). Nu te apropiai de clericii creștini pentru a cumpăra bunuri religioase, ci pentru a fi călăuzit în împlinirea vieții creștine. Nici clericii nu erau distanțați de turma lor – nu erau o elită inițiată, care avea secrete, ci erau învățători și prieteni, aleși, după cum a explicat Tertullian, nu prin cumpărare, ci prin caracter (Apology 39, 1989 ed.). " [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):207]

 

"după mine, un mod major prin care creștinismul a slujit ca mișcare de revitalizare în imperiu, a fost oferirea unei culturi coerente, fără etnicitate. Toți erau bine veniți, fără a avea legături etnice. De aceea între creștini erau norme și obiceiuri universale, noi, cosmopolitane. În acest fel, creștinismul a evadat inițial, apoi a copleșit bariera etnică care oprise iudaismul de la a sluji ca bază pentru revitalizare." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):213]

 

"…tema sărăciei lui Hristos și a ucenicilor, apostolilor, a fost înaintată pentru a îndepărta cerințele bogaților, ale celor puternici și ale educaților de a se bucura de o relație specială cu Dumnezeu. Ei insistau că statutul de jos al lui Hristos a fost ales deliberat de El, pentru ca nici un om să nu aibă îndoieli cu privire la sursa directă a puterii Lui. A fost o autoritate total supra naturală. Nu datora nimic structurilor omenești, prestigiului, culturii. A fi născut între cei care nu aveau astfel de avantaje și alegerea primilor ucenici dintre astfel de persoane, asigura faptul că succesul mesajului Lui va fi recunoscut ca miraculos, venind doar de la Dumnezeu. În loc să se nască în măreața Romă, ca un fiu de împărat sau de legiuitor mare, Hristos s-a născut…într-o țară mică, într-un sat neimportant, la o fecioară săracă, pentru a atrage întreaga umanitate la El, fără gălăgie și laude… …" [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):93]

 

"trebuie să ne amintim că Domnul Isus Hristos a venit nu doar pentru salvarea săracilor, ci și a bogaților, nu doar a oamenilor de jos, ci și a regilor. A refuzat să aleagă regi ca ucenici, a refuzat bogații, nobilii, învățații, ci a ales săracii, pescarii needucați, în care harul Lui va străluci mai clar…dacă chema un rege mai întâi, regele ar fi spus că rangul lui a fost ales, dacă chema un învățat, ar fi spus că învățătura lui a fost aleasă. Cei chemați au fost la umilință și la starea de jos, trebuiau să fie oameni smeriți și de jos." (Augustine, cited at [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):93])

 

26. Frecvența de comunicare (între grupări-lideri)

 

"este evident, că Pavel și alți lideri ai misiunii au lucrat activ pentru a inocula noțiunea de frățietate a credincioșilor în Isus Mesia. Epistolele, mesagerii, vizitele repetate la adunări din partea lui Pavel și a asociaților lui accentuau legătura."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):109]

 

"am văzut o mișcare socială ce cuprinde grupuri mici împrăștiate în orașe cu caracter divers, ce experimentează conflict în interior și exterior, dar și legătura emoțională și legătura cu un grup mobil de lideri, în moduri complicate. "[Meeks, The First Urban Christians(Yale):190]

 

"legăturile dintre celulele locale sunt mai puternice, ca mărime, decât cele dintre comunitățile evreiești din Diaspora."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):190]

 

"de la finalul primului secol, conducerea misionarilor care călătoreau, a învățătorilor și a profeților probabil a făcut loc treptat spre conducerea episcopilor locali. Dar trebuie observat că acești episcopi, în ciuda atașamentelor lor față de bisericile locale, păstrau obiceiul de a călători și vizita alte comunități…se pare că liderii care se mutau din biserică în mare sau mică măsură, sunt o trăsătură constantă a mișcării de început creștine, din primul secol și jumătate al existenței ei." [Bauckham, The Gospels for All Christians--Rethinking the Gospel Audiences (Eerdmans):36,37]

 

27. problemele ei:

 

Tranziția normală de grup/definiție

 

Stadii de dezvoltare a grupurilor mici: formarea, normele, performanțele, problemele [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):103ff]

 

certurile: "Resentimentele și ostilitățile erup între membrii grupului care au nevoi diferite. Fiecare membru încearcă să convingă pe ceilalți să adopte scopuri care îi vor împlini nevoile. Comportamentul membrilor grupului față de ceilalți din grup este asertiv și dedicarea lor față de grup este mai mare decât înainte." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):104]

 

Normele: "normele sunt marcate de rezoluția conflictului interpersonal în favoarea acordului comun cu privire la modele de comportament." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):104]

 

"problemele abordate sunt cu privire la certuri și la norme" [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):105]

 

"Pavel crede că corintenii se simt prea confortabil în integrarea lor socială și petrece mult timp în epistolă ridicând bariere unde corintenii nu au." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):124]

 

Conflicte în modelele de conducere

 

"capul casei, în așteptările normale ale societății, exercită autoritatea peste grup și au responsabilitatea legală pentru acesta."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):76]

 

"…dar unii membrii susțin că au Duhul mai mult ca alții. Pavel nu permite aceasta." [Meeks, The First Urban Christians(Yale):90]

 

"conform cu Evrei 13:7, funcția liderilor constă în predicarea cuvântului lui Dumnezeu. De aici pot fi caracterizați ca lideri cu carismă a căror autoritate derivă exclusiv din cuvântul pe care îl proclamă și al căror precedent era promovat doar de predicare." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):.220]

 

Natura distributivă a bisericii primare, fizic și cultural.

 

"impresia dată de salutările lui Pavel în Romani 16:3-15 este despre un număr mic de părtășii în case, care nu se află în relații apropiate unii cu alții. Ar fi fost natural pentru creștinii evrei și neamuri să se întâlnească în case separate pentru Cină. Unul din scopurile saluturilor lui Pavel ar fi fost restaurarea unității într-o vreme în care câteva biserici din case nu aveau relații una cu alta." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):213]

 

Bagajul social – parte normală a sfințirii progresive

 

"…biserica, ca și societatea largă, este stratificată. Conflictele din congregație sunt în mare parte conflicte între oameni cu statut diferit și în indivizi, între așteptările unei societăți ierarhice și cele ale unei comunități egalitare."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):53]

 

"asociațiile private și grupurile creștine depindeau până la un punct de beneficiile persoanelor mai bogate care acționau ca patroni…clientul collegium răsplătea pe patron cu inscripții encomiastice, titluri de onoare, lauri, statut - și cu controlul efectiv al vieții clubului, deoarece nu erau puteri contrare în asociații. Am văzut că congregația creștină este diferită și patronii au motive să se simtă oarecum diferiți. Pavel mustră corintenii să respecte mai mult astfel de oameni, ca Ștefana (1 Cor. 16:15-18)."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):78]

 

"membrii mai bogați ai bisericii sunt gazdele adunărilor și probabil ofereau mâncare pentru toți. în acord cu așteptările din cluburile antice și cu practica de la banchete unde dependenții de un patron erau invitați, gazdele oferind mâncare de calitate și în cantitate mai mare și băutură egalilor lor socialmente, față de participanții cu statut mai de jos….răspunsul lui Pavel a fost, sugerează Theissen, un compromis care cere ca bogații să aibă mesele lor private acasă, ca la Cina Domnului norma egalității să predomine."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):159]

 

E. experiența convertirii individuale

 

28. dinamica convertirii

 

Inițierea implică trei mișcări: separare, tranziție, re-agregare [Meeks, The First Urban Christians(Yale):157]

 

"deci, la baza fiecărui grup este secvența: conștiența-împărtășirea-comparația-declarația." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):99]

 

"cei care au creat grupările creștine credeau nu doar că ceva lipsea la Israel și cosmos, ci și că se putea face ceva pentru a îmbunătăți lucrurile. Evaluarea lor avea rădăcinile în învierea lui Isus." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):101]

 

"iudaismul s-a răspândit inițial prin migrare și procreare. Misiunea de prozelitism era pe de altă parte crucială pentru răspândirea creștinismului. Creștinii primari nu aveau o instituție centrală de cult, economică și politică, comparabilă cu Templul din Ierusalim, care atrăgea oamenii din afară. Stabilitatea politică, dacă nu pietatea, necesitau respect față de Templul evreilor. Motivele economice de afiliere la comunitățile evreiești și câștigarea accesului la rețeaua economică care îi conecta, nu se aplica creștinilor la începutul perioadei creștinismului." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):129]

 

29. Resocializarea

 

"pentru săraci, comunitatea creștină oferea un substitut potrivit pentru genul de asociere de prietenie, inclusiv mese comune, pe care le-ar fi căutat altfel în cluburi sau asocieri de cult. Pentru un Erastus, dacă era în adevăr slujitorul care se ridica public, care în câțiva ani va fi aedile care controla piețele de carne corintene, o restricție a poziției lui sociale era de legături cu creștinii și înseamnă o reducere drastică a orizontului lui și o ruptură a carierei lui."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):69]

 

"orice altceva este implicat, imaginea celui care este adoptat ca și copil al lui Dumnezeu, la botez, primind astfel o familie de frați și surori oameni este un mod viu de a portretiza ceea ce un sociolog modern ar numi resocializarea convertirii. Structura relației naturale în care persoana s-a născut și care definea anterior locul lui și legăturile cu societatea este aici suplinită de un set nou de relații."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):88]

 

"…găsirea comunicării reciproce unul cu altul mai ușor și mai satisfăcător decât comunicarea cu cei care nu au același mod de a vedea lucrurile. Dacă nu sunt factori care să dividă grupul, cu cât membrii interacționează mai intens și frecvent, cu atât mai puternic aceste modele de credință comune și distinctive sunt mai puternic aplicate."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):91]

 

"un mijloc de promovare a izolării grupului a fost crearea de instituții pentru a oferi serviciile pentru care membrii lui s-ar fi bazat altfel pe organizații externe sau municipale…pentru mulți membrii, mai ales cei din straturile mai umile, adunările creștine și mesele ofereau un înlocuitor foarte adecvat pentru beneficiile fizice și sociale pe care le-ar fi obținut din participarea ca membrii în collegia de diferite feluri sau festivale municipale."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):103f]

 

"unitatea noului om, Hristos, imaginea Creatorului a contrastat cu opozițiile care localizează o persoană în societate. Pe scurt, unitatea inițiaților este în contrast cu structura socială în complexitatea ei."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):166f]

 

"trei aspecte importante dar trecute cu vederea ale convertirii sunt discernute: (a) convingerea/recunoașterea divinității, esențial cerebral, dar implică și închinarea; (b) conformitatea/observarea, implică practica, negativă sau pozitivă a legii, și (c) socializarea, implicând afilierea și integrarea în comunitate." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):129]

 

30. identitatea de grup stabilirea limitelor, uneori prin conflict extern

 

"Pavel crede că corintenii sunt mult prea confortabili cu integrarea lor socială și petrece mult timp ridicând bariere unde corintenii nu le au." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):124]

 

"Conflictul poate avea un efect advers asupra supraviețuirii și dezvoltării grupurilor, dar dacă membrilor grupului li se oferă explicații satisfăcătoare care le legitimează poziția, este foarte constructiv pentru viața grupului. Așa a fost pentru bisericile pauliene. Opoziția era experiența lor continuă și Pavel, în consecință, îi învăța frecvent sau scria, sau explica de ce era așa (Fapte 14:22; Fil. 1:12–14, 29–30; 1 Tes. 2:14–20; 3:4; 2 Tes. 1:4–10; 2 Tim 3:10–14). Existența conflictului întărește un grup prin stabilirea de limite, disciplinând membrii, legându-i în relații mai intense împotriva unui dușman comun, cerând aderență totală și accentuând simțul apartenenței. Energizează un grup, aduce lideri creativi și face grupul atractiv pentru non-membrii. Toate acestea sunt evidente în bisericile lui Pavel." [Tidball, "Social Settings of Mission Churches", in Dictionary of Paul and His Letters (IVP)]

 

"Sacrificiul și stigma mitighează problemele cu care au de-a face grupările religioase." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):177]

 

31. Re-interpretarea trecutului

 

"putem grupa diferitele grupări de metafore sub patru titluri: robie și liberare, vină și justificare, înstrăinare și împăcare, diformitate și transformare."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):184]

 

"reconstruirea biografică se referă la procesul în care convertitul re-interpretează trecutul său în termenii înțelegerii lui prezente… [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):134]

horizontal rule

Primele trei secole ale Creştinismului, văzute de liberalii religioşi şi istorici

 

 

Primul secol e.n. :

 

În primele şase decenii ale primului secol e.n., Iudaismul era format din două duzini de grupări concurente: Sadduceeii, Fariseii, Esenienii, Fanaticii, adepţii lui Ioan Botezătorul, adepţii lui Isus din Nazareth (Jesous în greacă, Iesus în latină, Jesus în engleză), adepţii altor lideri carismatici, etc. Toţi urmau practici evreieşti comune, cum ar fi respectarea restricţilor alimentare, închinarea la templul din Ierusalim, sacrificarea animalelor, respectarea zilelor săptămânale de odihnă, etc.

 

Yeshua din Nazareth (numit şi Isus Hristos) a slujit pentru scurt timp (un an, în Galileea, conform Evanghelilor sinoptice, poate chiar trei, în special în Iudeea, conform Evangheliei lui Ioan). Învăţăturile sale erau asemănătoare cu cele ale lui Beit Hillel (din Casa Hillel). Hillel a fost un mare rabbi evreu care a trăit în a doua jumătate a secolului 1 î.e.n., una sau două generaţii înainte de naşterea lui Yeshua.

 

Yeshua a fost acuzat de ceea ce s-ar numi, conform legilor de astăzi, ”atac agravat”, pentru atacul său asupra negustorilor din Templu. Acest lucru a fost aparent considerat trădare sau insurecţie de către forţele romane ce ocupau zona (Crucificarea, când era folosită pe un om liber ca Isus, era restricţionată doar la aceste două fărădelegi.). El a fost executat de soldaţii romani, probabil primăvara, undeva la sfârşitul anilor 30 e.n.. Se pare că nimeni nu a notat anul astfel încât informaţia să supravieţuiască până în prezent. Majoritatea istoricilor datează evenimentul în luna Aprilie a anului 30 sau 33. Conform Evangheliilor, discipolii săi s-au întors iniţial în ţara lor natală, Galileea, imediat după moartea liderului lor.

 

Patru decenii mai târziu, în anul 70 e.n., armata romană a atacat Ierusalimul, distrugând principalul sălaş al vieţii evreieşti: templul. Acest lucru a fost o lovitură puternică în acea vreme; viaţa de zi cu zi a evreilor a fost întreruptă total. Evreii nu s-au mai putut ruga la Templu. Din acest dezastru au realizat două lucruri: Iudaismul rabinic centralizat în sinagogi locale şi mişcarea Creştină.

 

A fost o mare diversitate în mişcarea Creştină în primele decenii după execuţia lui Isus. Câţiva dintre discipolii lui Isus (şi aceia care nu l-au întâlnit niciodată, dar care au fost inspiraţi de învăţăturile sale) s-au stabilit în Ierusalim. Alţii însă, s-au împrăştiat în toată lumea, predicând mesaje foarte diferite: ”Până şi în aceeaşi zonă geografică şi câteodată în aceleaşi oraşe, diferiţi dascăli Creştini predicau Evanghelii diferite şi aveau păreri diferite despre cine a fost Isus şi ce a făcut el.” 1

 

La sfârşitul primului secol e.n., cele trei grupări mari din cadrul primitivei mişcări Creştine erau:

 

  1. Mişcarea Creştină Evreiască: Discipolii lui Isus şi alţii ca ei care au fugit în Galileea după execuţia lui Isus, s-au regrupat în Ierusalim sub conducerea lui Iacov, unul din fraţii lui Isus. Gruparea a fost văzută ca o mişcare reformistă în interiorul Iudaismului. Ei au organizat o sinagogă, au venerat şi adus animale pentru ritualul de sacrificiu la Templul din Ierusalim. Au observat zilele sfinte Evreieşti, au practicat circumcizia asupra copiilor de sex bărbătesc, au urmat cu stricteţe legile de post Kosher şi au practicat învăţăturile lui Isus aşa cum au fost interpretate. Sunt cunoscuţi, în prezent, ca Evreii Creştini (Aceştia nu trebuie cofundaţi cu discipolii mult mai modernului Iudaism Mesianic, care urmează un sistem de credinţă evanghelic Creştin). 2

 

Evreii Creştini, sub conducerea lui Iacov, aveau mulţi membrii care au avut relaţii strânse cu Isus. Ei credeau că Isus era Mesia evreilor. Îl vedeau pe Isus ca pe un mare profet sau rabbi, dar nu şi ca pe o zeitate. Sunt mai multe referiri, în Noul Testament, despre conflicte între adepţii lui Pavel şi Evreii Creştini. 8

 

Evreii Creştini au fost ucişi, înrobiţi sau împrăştiaţi în timpul atacului romanilor asupra Ierusalimului în anul 70 e.n..

 

Unii teologi spun că membrii grupării Evreilor Creştini au avut o asociere apropiată şi de lungă durată cu Isus, pe când Pavel nu l-a întâlnit niciodată. În cazurile conflictului dintre învăţăturile lui Pavel şi credinţele grupului lui Iacov, cel din urmă ar putea reflecta mai corect învăţăturile originale ale lui Isus. 8

 

  1. Creştinismul Paulin: Saul, un evreu din Tarsus, i-a persecutat iniţial pe Evreii Creştini în numele preoţilor de la Templul din Ierusalim. El a trecut printr-o transformare religioasă puternică, după care, a plecat în locuri necunoscute timp de trei ani. Mai târziu, schimbându-şi numele în Pavel, a devenit singurul cel mai activ misionar Creştin, începând cu anul 36 e.n. până când a fost executat de romani pe la mijlocul anului 60 e.n.. El a creat o nouă mişcare Creştină, ce conţinea elemente ale mai multor forme de păgânism: grecesc, roman, persian, egiptian, mesopotamian, etc. El a introdus conceptul despre Isus ca un ”Un Cuvânt”, ca un Dumnezeu – salvatorul umanităţii, care a fost executat, reînviat şi înălţat la ceruri. Aceste adăugări erau absolut necesare astfel încât versiunea sa despre Creştinism să aibă succes în Imperiul Roman în competiţie cu multe religii păgâne şi misterioase. Multe dintre evenimentele, descrise de Biblie, care i s-ar fi întâmplat lui Isus, par să fi fost copiate din poveştile diferiţilor zei din Egipt până în India, în mod special viaţa lui Krishna, zeu şi al doilea membru al treimii Hindu. Pavel a abandonat majoritatea Legilor lui Moise şi a respins multe dintre regulile legate de purtare ale evreilor, pe care Isus şi discipolii săi le-au urmat în timpul preoţiei sale. Pavel a predicat că Dumnezeu a anulat legămintele sale cu evreii şi le-a transferat la proprile sale grupuri Creştine.

 

Pavel a plecat în mai multe călătorii misionare în jurul Mediteranenei de Est şi a atras multe neamuri (ne-evreieşti) în mişcarea sa. A fost ajutat de mulţi oameni, atât bărbaţi cât şi femei. Pavel a organizat biserici în multe zone urbane, acestea fiind în competiţie cu Păgânismul Grecesc, Mithraismul, Religiile Misterioase, Iudaismul, multe alte mişcări Creştine şi alte religii. Epistolele sale însemnează cum el şi mişcarea sa erau într-un conflict teologic continuu cu mişcarea Creştină Evreiască centrată în Ierusalim, şi cu Gnoticismul Creştin. Pavel a fugit de Imperiul Roman, dar a fost arestat şi transportat la Roma, unde a fost ţinut în arest la domiciliu. El a fost executat în jurul anului 65 e.n.. Bisericile lui Pavel au supravieţuit morţii sale şi au înflorit. Multe dintre scrisorile sale către diferite grupări ale bisericilor, au fost mai târziu acceptate în canonul Scripturii Creştine (Noul Testament).

 

Grupuri creştine se întâlneau deobicei la casele diferiţilor credincioşi, la fel cum se procedează în ziua de azi în cazul bisericii casă sau bisericii celulă. Liderii erau atât bărbaţi cât şi femei. Nu exista nici o autoritate centrală, nici un stil standard la nivel local, nici biserici specifice sau catedrale. Cuvintele greceşti episkopos (episcop, supraveghetor), presbuteros (înţelept, preot) şi poimeu (pastor, păstor) erau iniţial sinonime, ce făceau referire la liderul grupării credincioşilor. Hirotonirea de preoţi şi consacrarea episcopilor a apărut mai târziu, în istoria creştinismului. 3

 

  1. Creştinismul Gnostic: Gnosticismul este o mişcare filozofică şi religioasă cu rădăcini încă dinaintea Creştinismului. Gnosticii au combinat elemente luate din religiile păgâne asiatice, babyloniene, egiptene, greceşti şi siriene, din astrologie, din Iudaism şi din Creştinism. ”Printre Creştinii Gnostici au fost comunităţi sub numele lui Ioan, Toma şi mulţi alţi discipoli mai mici, de mai târziu.”6 Ei au pretins că ar avea informaţii secrete despre Dumnezeu, umanitate şi restul universului, despre care populaţia de rând nu ştia. Au fost/ Sunt remarcaţi şi pentru:

 

 

Neobişnuita interpretare a Bibliei, lumii şi restul universului

 

Credinţa că Jehovah din Scriptura Ebraică (Vechiul Testament) a fost un Dumnezeu-Creator imperfect şi inferior, de asemenea fiind cunoscut şi sub numele de Demiurg. El a fost fundamental privit drept rău, gelos, rigid, fără compasiune şi predispus la comiterea unui genocid.

 

Tolerarea diferitelor religii în şi înafara Gnoticismului.

 

Lipsa discriminării împotriva femeilor.

 

 

Unii Gnostici au format grupări separate. Alţii s-au alăturat grupurilor de Creştini Paulini deja existente. Totuşi câţiva au rămas practicanţi solitari.

 

În plus faţă de cele trei grupări principale de mai sus, au fost şi mai multe comunităţi religioase la care se face referire drept Creştinism Mateian, Creştinism Ioanin, etc. ”Printre evrei, în special în Est, au fost comunităţi Creştine şi literatură sub numele lui Petru şi Iacov, care s-au opus lui Pavel şi Ioan.” 6 Împreună au creat multe duzini de Evanghelii şi sute de Epistole (scrisori). ”Multe dintre aceste alte Evanghelii, dinafara Noului Testament, au avut versiuni foarte diferite ale lui Isus, produse în comunităţi care aveau opinii total diferite despre Isus.”

 

Al doilea şi al treilea secol e.n.:

 

Cele trei grupări din cadrul mişcării Creştine primitive au supravieţuit până la începutul celui de-al doilea secol. Una a dispărut, iar celelalte două au înflorit:

 

  1. Mişcarea Creştină Evreiască: Eşecul revoltei Bar Kochba (132 – 135 e.n.) a fost devastator pentru poporul Evreu, inclusiv pentru Creştinii Evrei. Orice Evreu care a rămas în Palestina în anul 135 a fost ucis, înrobit sau alungat definitiv din zonă. Mişcarea Creştină Evreiască a avut o scurtă reînviere în timpul celui de-al doilea secol, dar a dispărut apoi din paginile istoriei.

 

  1. Creştinismul Paulin a continuat să se răspândească în toată lumea. A început să-şi conceapă o teologie formală, un set de doctrine şi un canon neoficial de inscripţii care au devenit mai târziu Scripturile Creştine (Noul Testament). Din enormele resurse de Evanghelii Creştine şi epistole (scrisori), ei au ales puţine care se portiveau mai mult sau mai puţin cu teologia bisericii încă în dezvoltare. Acceptarea Evangheliei lui Ioan în canonul oficial, a întâmpinat multă rezistenţă; mulţi din cadrul bisericii erau de părere că conţine prea multe elemente Gnostice. Canonul a acceptat:

 

 

Patru Evanghelii, scrise de autori necunoscuţi, dar atribuite lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan.

 

Faptele Apostolilor, aparent scrise de acelaşi autor care a scris şi pentru Luca.

 

Treisprezece Epistole Pauline – scrisori care pretindeau că au fost scrise de Pavel. Liberalii Religioşi au fost de acord că şapte dintre ele au fost scrise de Pavel, una probabil că a fost scrisă de el, iar 5 erau de autori necunoscuţi - majoritatea din cel de-al doilea secol, decenii după moartea lui Pavel.

 

Opt Epistole generale – Iacov, Ioan, Petru, Hebrews şi Iuda; toate de autori anonimi cu singura excepţie posibilă ca cea a lui Herbrews să fi fost scrisă de Priscilla.

 

Revelaţia, o carte despre evenimente apocaliptice la sfârşitul lumii, care era aşteptat în secolul al doilea e.n.

 

 

  1. Creştinismul Gnostic era format din mai multe grupări separate, fără vreo organizaţie solidă. Fiecare grup se afla sub conducerea unui învăţător Gnostic asemeni lui Marcion, Valentinus şi Carpocrates. Aceste grupări împărtăşeau câteva crezuri principale, dar în rest erau mult diferite una de cealaltă. Mişcarea Gnostică s-a extins iniţial, fiind la un moment dat principala formă de Creştinism din estul Mediteranei. Totuşi, din cauza unor procedee de persecuţie şi exterminare, de către Creştinii Paulini, a ajuns totul într-un declin, încetând să mai fie o forţă semnificativă în jurul secolului 6.

 

După moartea Apostolilor, Părinţii Apostolici au fost căutaţi pentru îndrumare. Ei includeau un număr de învăţători şi episcopi: exemplu Clement din Alexandria, Irenaeus, Origen, Polzcarp, Tertullian. A luat naştere o structură organizatorie ierarhică numită ”episcopatul monarhal”, în care fiecare lider, al congregatei, recunoştea autoritatea episcopului zonei când venea vorba de doctrină şi credinţă. Nu era nici o persoană sau grup care putea vorbi pentru biserică ca un tot unitar. Deabia în anul 325, episcopii de pretutindeni din mişcarea Creştină au fost în stare să se întâlnească la Consiliul de la Nicea şi să încerce să înceapă să rezolve diferenţele dintre credinţele Creştine.

 

Referiri folosite:

 

  1. Gregory J. Riley, "One Jesus, many Christs," Harper SanFrancisco, (1997), Page 4. Read reviews or order this book safely from Amazon.com online book store

  2. Messianic Judaism, a new religious movement, is sometimes referred to as Jewish Christianity. Their theological beliefs match those of modern-day Evangelical Christianity, and bear little resemblance to the Jewish Christianity of the 1st century CE. Both groups are often referred to by the same name.

  3. G.A. Mather & L.A. Nichols, "Dictionary of Cults, Sects, Religions and the Occult," Zondervan, (1993), Pages 59 to 72.

  4. David Levinson, "Religion: A cross cultural dictionary," Oxford University Press, (1996). Topics: Eastern Orthodoxy & Roman Catholicism.

  5. "Constantine, the first Christian emperor," Antiquity Online, at: http://www.fsmitha.com/h1/ch24.htm

  6. Gregory J. Riley, "The River of God," HarperSanFrancisco, (2001). Page 8. Read reviews or order this book safely from Amazon.com online book store

  7. Ibid, Page 7.

  8. Barrie Wilson, "How Jesus became Christian," St. Martin's Press, (2008). Read reviews or order this book

horizontal rule

Cum și-a pierdut biserica rădăcinile ebraice

 

Promisiunea renașterii: recuperarea rădăcinilor noastre ebraice

 

de Ed Nelson

 

Când am început studiul limbi ebraice și cultura antică la sfârșitul anilor 1960, mișcarea pentru rădăcinile ebraice era aproape necunoscută. Înainte de acest timp, s-au făcut unele lucrări într-o versiune despre rădăcinile ebraice a Bibliei în anii 1950 de A. B. Traina, dar era idiosincratică și predispusă la erori. Recent am obținut Biblia ebraică completă (David Sterns, ed.) și Biblia cu rădăcini ebraice (James Trimm, ed.), ambele semnificativ mai bune decât traducerea lui Traina.

 

În anii ce au urmat mișcării rădăcinilor ebraice, a înviat. Este mai cunoscută azi, cu un momentum mai mare. Sperăm că va duce la renașterea bisericii în înțelegerea de sine , conform revelației biblice a lui Dumnezeu. Ca la orice mișcare a apărut și inconsistența. azi, mișcarea este formată din mai multe grupări și proponenți cu o gamă largă de variații, ciudățenii și excentricități

 

Reflecții personale despre mișcare

 

Mulți sunt ca și mine, proponenți blânzi și obosiți, care doresc renașterea scripturală. Istorică și înțelegerea ebraică a cine suntem cu adevărat în Mesia, în lumina Torei, a profeților și a scrierilor. (Tanakh).

 

Reacții negative. Ca la orice nouă mișcare, apare și comportamentul negativ. Eu mă lupt în inima mea cu privire la unele grupări de tip mesianic și alianțe care par adepții certei unii cu alții, divizându-se și mai rău, unii în opoziție amară și ostilitate deschisă.

 

Citind unele e-mailuri ale unor grupări, obții idea că nimeni nu se împacă. Evident că nu este adevărat.

 

Optimism pentru mișcare. Cearta cu privire la diferențe nu este cazul mișcării pentru rădăcinile ebraice. Mai mulți oameni sunt sinceri recunoscători lui Dumnezeu pentru revelarea cuvântului ș înțelegerea lui, prin Duhul Sfânt, în timp ce studiau rădăcinile ebraice în Mesia.

 

Contribuții ale mișcării. Pentru oamenii ca mine care observă cu atenție binele, răul și urâtul din mișcare, declarăm aprecierea noastră față de această mișcare pentru că ne amintește de rădăcinile noastre istorice, pre-Constantiniene de credință în Mesia Yeshua (Isus). Mișcarea a avut un impact semnificativ asupra unor credincioși dintre neamuri care reconsideră sistemul nostru de credință, inclus încă în filozofia greacă, mai ales în neo-Platonism. La sfârșitul anilor 1960 eram unul dintre puținii care cereau des-elenizarea învățăturilor bisericești, ceva greu de obținut dacă ești născut și crescut cu o imagine Greco-Romană despre toate.

 

Noi suntem recunoscători mișcării pentru că ne amintește neconfortabil că și catolicismul și protestantismul au doctrine periculoase despre teologia înlocuirii. Nu toți credincioșii și cu siguranță nu în cercul meu, dar adesea în învățăturile principale găsim aceste vederi exprimate.

 

Trei ajutoare pe care le-am primit de la această mișcare. Desigur, interesul meu în rădăcinile ebraice nu este să devin evreu sau să mă adaptez la un stil de viață evreiesc. Mi se pare nepractic și ne-necesar pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. M-am născut non-evreu, deși am cercetat arborele genealogic după nume evreiești. Doresc să mă adaptez mai bine la mintea ebraică, în căutarea mutuală de a des-eleniza abordarea scripturală.

 

Trei beneficii cheie, personale, în mișcarea aceasta. Primul, mișcarea este o încurajare de a sprijini pe cei ca mine care trăiesc în Isus, Mesia Yeshua. Este foarte evident în cetățenia pe care o avem în împărăția lui Dumnezeu, știind că înseamnă altoirea la Israel prin credința în Mesia. Un prim interes în mișcare este câștigarea și posedarea unei concentrări limpede și practice asupra împărăției în umblarea noastră zilnică (halakah).

 

Doi, mișcarea oferă ajutor mare pentru mai buna înțelegere a contextului potrivit al Torei pentru viața de azi. Am o zicere pentru neamurile sceptice: „pentru rezultate mai bune, urmează Tora”. Clar, sunt aberații serioase în unele învățături care observă Tora, ca în Ierusalim, Galatia și Roma în primul secol. Trebuie să fim conștienți de acestea când când vedem sau auzim , ochii noștri să perceapă și urechile să înțeleagă. Dar cunoscându-l pe Isus ca Tora vie ajută la calitatea vieții.

 

Trei, mișcarea aceasta ajută la mai buna interpretare a Bibliei, folosind metode hermeneutice antice din timpul primilor ucenici ai lui Mesia, mai ales primii apostoli (shlichim). Este adevărat că mulți din mișcare nu au hermeneutica pentru a interpreta Scriptura corect și consistent, deși informațiile sunt disponibile pentru descoperirea și folosirea hermeneuticii biblice ebraice comune primului secol. (vezi articolul, Hermeneutics of the First Century)

 

O convingere puternică este că Scriptura trebuie interpretată azi, conform cu sensul ei ebraic din timpul când a fost scrisă, respectând cultura și folosind metoda hermeneutică folosită la vremea când a fost dată.

 

Folosind astfel de metode hermeneutice, o atenție deosebită trebuie dată deplinătății Scripturii în Mesia Yeshua (Isus) învățat de primii apostoli. În acestă lumină, aplicațiile de viață se pot extrage în timpurile noastre moderne, consistent cu contextul biblic și plinătatea Torei, a profeților și scrierile în Mesia Isus.

 

Separat de moștenirea noastră spirituală. Adesea sunt întrebat „cum ne-am îndepărtat așa de mult de rădăcinile ebraice de credință în Mesia?” întrebarea era aceeași cu a mea din anii 1960. Desigur, am găsit în timp multe răspunsuri demne la această întrebare.

 

Voi încerca pe scurt să răspund, cu riscul de a generaliza specificul, ce a dus la despărțirea dintre creștinismul evreiesc și creștinismul neamurilor. Înainte de a privi specific la această despărțire, ar trebui luat în considerare cultura ebraică antică și istoria marii uniuni.

 

Bogăția rădăcinilor ebraice.

 

Biblia ne face să studiem bogăția rădăcinilor noastre ebraice de credință în Mesia. Cei care doresc să interpreteze Scriptura corect învață curând că Biblia este o carte scrisă în contextul culturii Semitice. Cultura vestică nu poate interpreta , este o greșeală.

 

Biblia este ebraică în instruirea despre împărăția lui Dumnezeu. Biblia nu este doar de cultură semitică, este o carte ebraică. Conceptele antice ebraice și evreiești sunt pervaziv. Este vorba de împărăția lui Dumnezeu și legămintele făcute de Dumnezeu cu poporul Lui în mediul ebraic, cu privire la pământul dat de Dumnezeu evreilor. Este vorba despre închinare înaintea Singurului Dumnezeu al lui Israel, Domnul universului și conformarea la căile Lui în vederea ebraică.

 

Legămintele ebraice sunt reînnoite în Mesia. Pentru cei dintre noi care suntem neamuri, este important să știm că toate legămintele date de Dumnezeu lui Israel sunt reînnoite în Mesia Isus pentru cei care îl urmează, evrei sau neamuri – totul în context ebraic. A interpreta Scripturile într-un mod ce nesocotește conceptele ebraice aduce probleme. Când permitem conceptelor neamurilor să invadeze textul, inevitabil schimbă înțelegerea și rezultă în erori.

 

Limbajul evreilor antici este ebraica. Puțini scriitori ai Bibliei au scris în greacă despre neamuri. Majoritatea cărților NT au fost scrise în ebraică inițial sau aramaică. Toate cărțile NT au fost scrise cu o vedere semitică bazată pe limbajul și revelația lui Dumnezeu pentru poporul evreu. Când scriitorii biblici au sris sub inspirația Duhului Sfânt, tot ce au scris era din gândirea lor evreiască.

 

În spatele limbajului grec al NT, cum a venit la noi între sec. 2-5, sunt idei ebraice și sensuri ebraice. Dacă Dumnezeu a ales pe Israel ca popor, a ales și cultura ebraică, conceptele, limbajul pentru a transmite limbajul. Când înțelegem aceasta, căutarea sensului original ne duce mai aproape de sinagoga evreiască, mai mult decât centrul de renaștere al neamurilor. Ne duce mai aproape de vederea evreiască a revelației lui Dumnezeu în istorie decât filozofia greacă bazată pe înțelepciune omenească.

 

Învățarea din rădăcinile ebraice. Unii oameni vor ca noi să anulăm rădăcinile ebraice și să interpretăm Biblia din punct de vedere grec. Ei spun că VT este irelevant în lumina NT, eșuând să amintească că diviziunea dintre VT și NT este arbitrară și nu era în mintea scriitorilor NT.

 

știați că ideea de a separa Biblia în VT și NT s-a făcut cu 130 de ani după moartea și învierea lui Isus? și teologii neamurilor sunt cei care au făcut distincția, nu credincioșii evrei.

 

Dar înainte de a fi o divizare, chiar în separarea Bibliei, era o Mare Uniune.

 

Marea uniune

 

Cercetând istoria bisericii pentru a înțelege mai bine rădăcinile credinței, înainte de a vorbi despre divizare, vine uniunea prima.

 

Rădăcinile credinței creștine sunt adânci în bogăția pământului ebraic. Iudaismul și creștinismul erau inseparabile în sec. 1 până în sec. 2. Urmașii lui Isus erau înțeleși ca o sectă în întregul iudaism. Neamurile care au devenit credincioși în Isus Hristos au fost altoiți în turma iudaismului și au aceeași rădăcină și pământ.

 

Deoarece suntem așa de departe de rădăcinile evreiești cu biserica modernă, conceptul că neamurile primului secol au fost aduse sub umbrela iudaismului antic când profesau credința în Domnul este străin. Dar așa era.

 

Pot neamurile să fie acceptate în biserică? Aceasta era întrebarea arzătoare a conciliului bisericii din Ierusalim din Fapte 15. Azi întrebăm opusul: pot evreii să fie acceptați în biserică? Ce revers.

 

Credincioșii evrei în Mesia au văzut o schimbare dramatică în neamurile care acceptau mesajul lui Mesia și se pocăiau de păcate. Întrebarea logică se ridică cu privire la distanța până la care credincioșii neamurilor pot veni sub halachah evreiască (umblarea zilnică în legea Torei) ca oameni ai credinței în Isus Hristos. Devin ei observatori ai Torei ca evreii credincioși?

 

Termeni de admitere a neamurilor. Răspunsul dat era că credincioșii dintre neamuri trebuiau să: (1) se abțină de la mâncarea întinată de idoli; (2) de la imoralitate sexuală; (3) carne de animale moarte; și (4) de la a bea sânge (Fapte 15:20). Unii susțin că nu aceasta era totul. Să luăm acum Scriptura în sensul ei clar.

 

Ce pare la o primă privire o soluție nouă, nu este. Apostolii și bătrânii, după ce căutau înțelepciune de la Dumnezeu, se întorceau la o soluție veche folosită de sinedriul evreiesc pentru introducerea neamurilor în iudaism. În Talmud aceleași patru cerințe identice sunt enumerate pentru introducerea neamurilor în iudaism. Aceste patru principii erau deja la locul lor în sec. 1 (cf. Sanhedrin74a).

 

Ne ajută să înțelegem că întrebarea mai fusese pusă în iudaism înainte ca liderii bisericii să vadă problema. Doi, arată respectul pe care liderii bisericii îl aveau pentru tradițiile istorice evreiești cu privire la admiterea neamurilor în iudaism. Trei, arată că deși disprețuiau neamurile necurate, recunoșteau că neamurile credincioase erau curate prin credința în Mesia și parte a împărăției lui Dumnezeu în părtășie cu credincioșii evrei.

 

Dar această uniune nu a fost lungă. În iudaism a început o divizare, odată cu apariția unei laturi iudaice puternice și consolidate – iudaismul rabinic. În A.D. 135 biserica a pierdut conducerea evreiască. Au avut o altă atitudine față de uniune.

 

Marea diviziune

 

O sinopsă scurtă despre cum a apărut marea divizare între iudaism și creștinism ne va ajuta să vedem de ce așa multe subiecte biblice sunt greșit înțelese și aplicate azi, în biserică.

 

Până la câțiva ani după distrugerea Templului în A.D. 70, iudaismul a rămas divers ca culturalitate și religie, având multe secte. Fariseii, Saducheii, Ebioniții, Esenienii, irodianii, zeloții, creștinii evrei (notzarim) și alți evrei, erau considerați a fi un singur popor sub umbrela iudaismului.

 

După colapsul Templului, multe grupări și fracțiuni evreiești au dispărut cu trecerea timpului. Creștinii evrei (notzarim) și fariseii erau între cei cu convingeri adânci, elasticitate și supraviețuire în timpurile schimbătoare.

 

Ridicarea și standardizarea iudaismului rabinic. Iudaismul s-a consolidat sub conducerea rabinilor în tradiția fariseilor. Luptând pentru conducere, preoții și alți lideri au pierdut treptat locul autoritar. Noua față a iudaismului în A.D. 90 a devenit cunoscută ca iudaism rabinic și rămâne forma clasică de iudaism azi.

 

Devreme, înțelepții evrei căutau să standardizeze iudaismul. Misiunea lor era să țină Tora în forma ei scrisă și orală și să păstreze etnicitatea evreilor. Efectul era micșorarea mărimii umbrelei antice ce acoperea evreii. Alte secte evreiești erau obligate să se conformeze sau să riște să fie date afară din sinagogă ca eretici (minim). Unii dispăreau pur și simplu.

 

Urmașii lui Isus din Nazareth, compatibili cu fariseii în ceea ce privește doctrinele cardinale, nu erau de acord cu privire la o chestiune vitală: identitatea lui Mesia și relația lui cu Israel.

 

Excluderea credincioșilor în Isus. Într-un proces lung, liderii rabinici adunau sprijinul și denunțau urmașii lui Mesia Yeshua (Isus) ca eretici (minim). Ei căutau să convingă credincioșii evrei în Isus să se conformeze la puritatea etnică și să țină Tora scrisă și orală. Dacă refuzau, curtea de justiție (Bet Din) avea puterea să curețe sinagoga de prezența lor în 30 de zile, sau mai rar, să excomunice.

 

Nu este clar dacă aveau loc și excomunicări. Dovezile sunt puține și supuse interpretării. Auto-excluderea era calea luată de credincioșii în Isus.

 

Ce trebuie ținut minte este că această separare ce se dezvoltă încet era în iudaism, nu în afara sa. Creștinii evrei are (notzrim) erau evrei în mintea lor și în mintea rabinilor. Creștinii evrei se țineau de iudaismul strămoșilor lor. Rabinii înțelegeau aceasta. Mult timp, iudaismul rabinic nu considera creștinii evrei ca fiind non-evrei, cum spun azi rabinii moderni.

 

Cu liderii rabinii care purtau mantia iudaismului în ultimele două decade ale sec. 1, a apărut o religie îngustă, exclusivă. Iudaismul antic cu abilitatea sa unică de a îmbrățișa vederile divergente dincolo de învățăturile rabinilor s-a erodat. Iudaismul rabinic era definit mai îngust, rafinat, distinctiv și exclusiv. Strângea legătura asupra altor secte evreiești. Mulți evrei în afara credincioșilor în Isus au devenit excluși din sinagoga normativă, prin auto-excludere, păstrându-și identitatea evreiască.

 

Spărtura se mărește. Într-o serie de evenimente ce au dus la separarea bisericii de rădăcinile ei evreiești, este decisivă în sec. 2. Era lovitura finală în divizarea creștinismului de iudaismul rabinic.

 

Revolta din primul secol (A.D. 66-73) a lăsat Ierusalimul pustiu și Templul distrus. Dar romanii cuceritori au lăsat evreii să rămână în Ierusalim liberi de anumite legi contrare iudaismului.

 

A doua revoltă evreiască eșuată (A.D. 132-135) a rezultat în alungarea evreilor din Ierusalim timp de 100 de ani, inclusiv creștinii evrei. Ce a cauzat a doua revoltă nu este clar, dar a fost o serie de zvonuri și acțiuni care au lăsat evreii fără alegeri se spunea că împăratul Hadrian a plănuit să reconstruiască Templul. Guvernatorul roman al Iudeii, Tinneius Rufus, era intolerant și provoca pe evrei. Eliminarea legii circumciziei de către guvernator era motivul final pentru care evreii au luat armele împotriva Romei.

 

Simon, cunoscut ca Bar Kochba, a condus revolta. În dorința lui de a uni evreii în jurul cauzei libertății, a făcut o greșeală teribilă care a rupt unitatea. A susținut că el era Mesia. Rabbi Akiba, unul din cei mai respectați învățați ai vremii a sprijinit susținerea acestuia.

 

În timp ce interdicția circumciziei era intolerabilă pentru evrei, susținerea lui Bar Kochba de a fi Mesia era intolerabilă pentru evreii creștini care erau mai puțini. Erau prinși între două poziții. Fie sprijineau moștenirea națională sub un fals Mesia sau abandonau cauza și se supuneau adevăratului Mesia Isus. Au refuzat să-l urmeze pe Bar Kochba, abandonând cauza națională.

 

Acuzațiile de trădare rămâneau în iudaismul rabinic după înfrângerea devastatoare. Ruptura era finală. Încercările de a repara ruptura erau inutile.

 

Botezul în numele lui Platon.

Până la a doua revoltă evreiască, biserica era condusă de la Ierusalim de o succesiune de 15 lideri evrei. Remarcabil, toți erau rude evreiești ale Domnului Isus.

 

După ce revolta s-a sfârșit în A.D. 135, s-a terminat și conducerea evreilor în biserică. Numai neamurile puteau rămâne în Ierusalim. Biserica a suferit schimbări radicale. Creștinii neamuri au înlocuit pe liderii evrei ai bisericii.

 

Pentru prima dată, biserica era sub călăuzirea non-evreilor. Baza evreiască din Ierusalim dispăruse. Era o vreme de destabilizare ce producea antagonisme jenante împotriva evreilor, de către neamurile creștine.

 

Retorica anti-evreiască începe. Cei ce au propus retorica anti-evreiască era ereticul Marcion de la jumătatea sec. 2, care a încercat să îndepărteze toate cărțile Bibliei ce nu sprijineau vederile lui, inclusiv VT, deși nu era numit încă așa. A vrut să îndepărteze pe așa numitul Dumnezeu al evreilor.

 

Alții ca Iustin Martirul, un filozof convertit dintre neamuri a îmbrățișat învățăturile VT și ale lui Isus și ale apostolilor. A primit bine excomunicarea lui Marcion în A.D. 144. În opinia sa, erezia lui Marcion era cea mai mare amenințare la creștinism. Dar a căzut în altă cursă. Interpreta Biblia cu filozofia greacă, nu cu conceptele ebraice.

 

Folosirea filozofiei pentru interpretarea Scripturii, făcea ca el să schimbe cuvântul lui Dumnezeu pentru a-și prezenta opiniile. Unul din argumentele sale are încă ecou în biserică azi, că Dumnezeu a judecat evreii, alungându-i din pământul lor pentru că l-au ucis pe Mesia. A raționat că neamurile erau moștenitorii noi și legitimi ai împărăției lui Dumnezeu și mesajului salvării. Este o soluție în alb și negru care se potrivea bine cu filozofia greacă.

 

Alți credincioși dintre neamuri s-au ridicat să stabilizeze biserica ca și instituție, dar cu o atitudine aversă față de evrei. Giganții teologi ai vremii - Cyprian, Hippolytus, Irenaeus și Tertullian – nu au corectat aceasta. O apărau.

 

Paradigma ce a început în A.D. 135 de la o biserică condusă de evrei la o biserică condusă de neamuri a sfârșit la sfârșitul sec. 2. Biserica ce a început sec. 2 era diferită la sfârșitul aceluiași secol. Era condusă de neamuri, formată de neamuri și hrănită cu laptele filozofiei grecești.

 

Creștinismul lui Constantine, al neamurilor.

 

La începutul sec. 4, după o persecuție groaznică a liderilor bisericii, împăratul roman Constantin a îmbrățișat și legalizat biserica. Era anti-evreu înainte a de a fi creștin. Mintea lui împotriva evreilor nu s-a convertit niciodată. A făcut ca învățații și liderii să curețe biserica de rămășițele conceptelor evreiești și de practicile evreiești. A fost dat un edict în acest sens.

 

Sub edictul lui Constantine, biserica s-a schimbat de la rădăcinile ei evreiești, inclusiv vederea biblică a jertfelor. Trebuie să înțelegem istoria bisericii care a schimbat învățătura biblică. Neînțelegerea acestei schimbări cataclismice distorsionează vederea noastră biblică despre adevărul biblic.

 

Folosirea calendarului evreiesc de a marca sabatul și festivalurile evreiești a luat sfârșit. Scripturile erau traduse conform cu calendarul roman.

 

Totul în biserică, de la arhitectură, la calendar s-a schimbat prin filtrul lui Platon. Viața bisericii a fost reinterpretată ca să se conformeze cu vederile lui Platon.

 

Ioan Botezătorul sau Pavel nu ar recunoaște biserica în forma ei nouă. Platon devenise proto-Hristos. Învățătura istorică era remodelată după filozof. Oponenții creștini ai botezului bisericii erau exilați sau omorâți.

 

Epoca neagră nu s-a terminat. Epoca neo-Platon era oficial conformă cu mintea greacă de la reforma lui Constantin asupra bisericii. Filozofia lui Platon a devenit modelul de interpretare biblică înlocuind metodele de interpretare de la Moise date bisericii.

 

Epoca neagră a început și consecințele se simțeau în societate.

 

Renașterea europeană a sec. 16 numită finalul epocii negre, a fost exagerată. Rațiunea, literatura și știința au primit o lovitură severă asupra status quo, dar nu fatală.

 

Reforma protestantă din sec. 16 condusă de europeni ca Martin Luther și John Calvin a înnoit oarecum învățăturile cardinale ale bisericii antice, dar a eșuat în a restaura rădăcinile evreiești. Anti-semitismul era în biserică și reformatorii nu erau diferiți. influența neo-Platonismului a primit o lovitură dar nu a fost eliminată.

 

Neo-Platonismul este mahmureala continuă a epocii negre. Filozofia ei este mult în biserică în doctrină, practici, arhitectură, artă. Influența epocii negre continuă în acest sens până în sec. 21 și va continua până va fi dezrădăcinată filozofia la interpretarea scripturii, predicării, învățăturii și credinței. Recuperarea rădăcinilor ebraice antice în Sfânta Scriptură este esențială.

 

Renașterea de azi sau recuperarea rădăcinilor ebraice.

 

Azi, o renaștere ușoară este în biserică pentru recuperarea rădăcinii ebraice a creștinismului și detronarea filozofiei lui Platon ca lumină călăuzitoare de interpretare a Scripturii. Este slabă, dar fără precedent în ultimele 18 secole.

 

Sperăm că ne apropiem de finalul unei perioade ca un tunel lung de neglijare a originii evreiești. Semne sănătoase de schimbare apar pe mai multe fronturi. Dar tristul adevăr este că biserica sec. 21 are multe de recuperat la modul de cunoaștere a lui Isus ca Mesia evreu care salvează lumea de păcate.

 

Cercetarea și studiul terenului evreiesc și a originii credinței noastre este important pentru renaștere. Rezultatele sunt slabe și subiecte ale criticii. Multe din practicile și învățăturile noastre creștine trebuie explorate în lumina rădăcinilor ebraice de credință.

 

Până curând cercetarea originii evreiești a credinței nu era la dispoziția creștinului de rând. Acum avem multe cărți și articole care fac cercetări. Nu este imaginea perfectă și avem un drum lung de mers.

 

Chiar învățații evrei cei mai străluciți dintre creștini, datorită secolelor de presupuneri vestice, eșuează în a găsi originea propriilor lor idei culturale, arătând aceeași tendință ca alții.

 

Trebuie să abordăm des-elenizarea vederilor noastre despre Cuvântul lui Dumnezeu și biserica lui Isus Hristos cu smerenie.

 

Dorința mea este descoperirea originii ebraice a credinței noastre mesianice, nu cu toporul, ci cu spada, pentru a ști mai bine pe Isus. Dacă găsesc un instrument mai blând de probă a originii fără a cauza divizarea între neamurile credincioase, o voi face.

horizontal rule

Origini creștine ca istorie evreiască

 

Annette Yoshiko Reed (Universitatea Pennsylvania)

 

[versiunea nepublicată engleză a articolului englezesc în O nouă perioadă evreiască – cultura evreiască în era seculară

vedere enciclopedică, ed. Y. Yovel, et al., Keter Publishing House, 2007]

 

Unii cititori ar putea fi surprinși să găsească un articol despre originile creștine într-o enciclopedie despre istoria evreiască. Cu jumătate de secol în urmă ar fi fost imposibil în cercurile învățaților. În cercetările trecute cu privire la creștinism, era obișnuit ca Isus și Pavel să fie numiți fondatori ai unei noi religii, care era prin definiție și origini, diferită de iudaism. Consistentă cu învățătura teologică creștină și instituțională a majorității învățaților vechi ai NT, studiile lor adesea luau de bun modelul supersesionist al istoriei: ridicarea creștinismului era văzută ca și restaurarea religiei biblice, care se presupunea a fi coruptă de iudaismul post-biblic. Chestiunile confesionale, apologetice, și istorice erau similar amestecate de partea cealaltă a împărțirii religioase și disciplinare. Ca un ecou la descrierile tradiționale rabinice despre Isus ca fiind magician, evreu apostat și înțelept ratat, istoricii evrei anulau adesea creștinismul ca fiind un mesianism rătăcit ce duce departe de către amestecul neamurilor.

 

Curente recente de cercetare au deschis calea spre o nouă înțelegere a originilor creștine ca parte integrată și integrantă a istoriei evreilor.

 

Dacă Isus Însușii ar trebui numit un învățător înțelept evreu, revoluționar politic sau profet apocaliptic, este un consens tot mai mare al învățaților că mișcarea Isus a fost una din cele mai revitalizante din iudaismul primului secol. Studiile au abordat identitatea evreiască a lui Pavel, care este tradițional considerat fondatorul creștinismului neamurilor și autorul anti-nomianismului creștin. La fel, istoricii au adus lumină nouă cu privire la restul NT, citind aceste texte în termenii continuității mișcării lui Isus, contacte, și conflicte cu alte grupări evreiești. În acest timp, cercetarea originilor creștine a îmbogățit înțelegerea noastră despre istoria evreiască veche.

 

1.Învățătura cu privire la originile creștinismului de la al doilea război mondial

 

Apariția acestor noi abordări a fost predicată, în primul rând în paradigma din cercetarea NT de la al doilea război mondial. Un număr de învățați creștini au răspuns la ororile Holocaustului amestecând imaginea evreilor și a iudaismului cu NT și abordând locul posibil al acestor texte în preistoria anti-semitismului modern. Aceleași decade au văzut stabilirea unor situații noi, instituționale pentru studiul secular al religiei și participarea crescută a învățaților non creștini la cercetarea NT. Împreună, aceste dezvoltări au ajutat la adoptarea unui discurs care este adaptat la trecut și care caută să situeze mai mult NT în contextul său istoric și cultural original, distinct de statutul său curent de scriptură creștină.

 

În același timp, experimentarea noilor modele și abordări de la alte discipline, de la clasici la sociologi, a oferit perspective proaspete cu privire la originea creștină. Afirmațiile NT despre evrei și iudaism au fost citite tot mai mult în termeni de retorică ambivalentă a formării identității comune și dinamica complexă socio-culturală a auto definirii religioase. Ironic, rezultatul a fost o nouă recunoaștere a 2 orientării interioare evreiești cu privire la unele declarații aparent anti evreiești despre farisei, saduchei, scribi și alții.

 

Ultimii 50 de ani au fost marcați de apariția unei noi conștiențe și aprecieri a diversității iudaismului în perioada celui de al doilea Templu (536 BCE–70 CE), catalizat în mare parte de descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă. Recuperarea acestor texte de mult pierdute a ajutat la sublinierea multiplicității bogate a iudaismului pre-rabinic. Ca rezultat, cercetarea iudaismului celui de al doilea Templu a rezultat în dubii cu privire la imaginea tradițională a fariseilor ca lideri de facto ai poporului evreu, înainte de distrugerea Templului. Departe de a fi proto-rabini cu autoritatea ratificată de sprijinul popular, fariseii sunt acum văzuți ca una din multele secte. Împreună cu adoptarea unor abordări mai critice pentru studiul literaturii clasice rabinice, acest nou accent pus pe diversitatea în iudaismul celui de al doilea Templu a subminat mult noțiunea unui iudaism principal care a dus direct la religia rabinilor. În prezent, imaginea noastră despre iudaismul pre-rabinic este ca o tapițerie făcută din fire multe care se intersectează. La fel, povestea ridicării rabinilor la putere este spusă acum în termenii unui proces prelungit, format de competiția din interiorul evreiesc, ca și de criza externă.

 

Ramificațiile acestor păreri se regăsesc în studiul iudaismului, dar efectele cu privire la studiul creștinismului sunt la fel de marcate. În trecut, învățații din istoria evreiască și origini creștine puteau fi complici în afirmarea unui iudaism monolitic din care a ieșit creștinismul și cu care poate face o pauză curată. Dar nu mai este cazul.

 

Recuperarea unui iudaism multiform al celui de al doilea Templu ne-a deschis ochii cu privire la continuarea largă a credinței bazate pe Biblie și practică din care Isus și ucenicii Lui erau parte. În conformitate, întrebări istorice cu privire la trecutul evreiesc al creștinismului a dus treptat la recunoașterea că mișcarea Isus se potrivește surprinzător în iudaismul timpului. Dovezi ale originii creștine sunt cercetate de istorici evrei și arheologi pentru a obține informații cu privire la religie, politică, și cultură pe pământul Israelului în primul secol.

 

2. Isus și iudaismul

 

Sarcina a fost cea mai ușoară și productivă în cazul lui Isus. Gânditorii evrei de la Abraham Geiger au fost interesați de Isus dintr-o perspectivă specifică evreiască.

 

Geiger, Claude Montefiore, și alții au apelat la Isus ca precedent pentru eforturile lor de a reforma iudaismul în sec. 19-20.

 

Aceste abordări evreiești ale lui Isus se bazau pe o distincție clară între Isus din istorie și Hristosul credinței. Primul este un evreu galileean ale cărui acțiuni și învățături în timpul vieții au adus lumina în istoria și cultura evreilor, iar al doilea este Salvatorul a cărui semnificație este legată de susținerea plină de credință în a învierii și statutului Său divin.

 

Cei doi tind să fie inextricabili în scrierile vechi despre Isus, scrise din perspectivă creștină confesională. Odată cu maturarea studiului secular al religiei, distincția dintre cele două a luat formă istorică la creștini și la evrei. Învățații evrei, ca David Flusser, au scris studii despre Isus istoric, în contextul său evreiesc. și în anii recenți, învățații creștini au fost deschiși la ideea unui Isus evreu. De fapt, cărți populare arată tot mai mult vederile lui Geiger, Montefiore, și Flusser cu privire la partea evreiască a lui Mesia creștin.

 

Partea evreiască a lui Isus este dovedită sursele antice. În rapoartele vechi despre viața sa din evangheliile NT, nu găsim nimic care să arate că Isus s-ar f văzut altceva decât eveu. Evangheliile au fost scrise la decade după moartea lui Isus, într-o vreme în care unii membrii ai mișcării lui Isus încercau să se distingă de contemporanii evri. Aceste texte păstrează tradiția despre Isus predicând în sinagogi, vizitând Templul, sărbătorind Paștele,interpretând Biblia ebraică și dezbătând chestiunile halakhice cu fariseii. Mai mult, Isus învață prin pilde care amintesc ca și formă și conținut de meshalim literaturii înțelepciunii evreiești și de Midrash rabinic. Chiar enunțurile lui apocaliptice și mesianice se potrivesc bine cu iudaismul din acea vreme, o vreme de nesiguranță și greutăți când mulți avertizau cu sfârșitul lumii. Găsim aluzii că el ar fi înțeles mesajul lui ca fiind pentru evrei în particular; după Ev. Matei, de exemplu, instruiește pe ucenici să predice numai la oile pierdute ale lui Israel, (10:6).

 

Evreismul lui Isus este evident chiar în predica de pe munte (Mat. 5-7), un set de învățături tradițional văzute de creștini ca semnificând desprinderea lui de iudaism. Totuși, găsim și aici enunțuri pentru a observa întreaga Tora (5:17-20). Astfel de afirmații arată o perspectivă interesantă cu privire la polemicele sale împotriva fariseilor, ridicând posibilitatea ca el și urmașii lui să se fi văzut ca angajați în dezbateri interioare evreiești, asemănătoare argumentelor dintre alte secte din timpul Templului al doilea. Găsim paralele între învățăturile lui și tradiția rabinică de mai târziu. Evangheliile atribuie lui Isus o versiune a regulii de aur (Mat. 7:12) care face o paralelă cu zicerea că Talmudul (b. Shabbat 31a) o atribuie lui Hillel. În tradiția rabinică, versiunea lui Hillel este celebrată ca esența iudaismului. Învățații creștini din vechime au citit versiunea lui Isus ca respingere a presupusului iudaism legalist al vremii, paralela rabinică sugerează că situația trebuie să fi fost mai complexă, și cele două grupuri să fi fost mai asemănătoare decât recunosc.

 

3. Pavel și NT

 

Separându-l pe Isus al istoriei de Hristos al credinței, mulți gânditori evrei au putut îmbrățișa pe Isus ca parte a istoriei iudaismului și ca moștenire.

 

Martin Buber l-a numit frate; Joseph Klausner l-a numit cel mai evreu dintre evrei. Pentru gândirea modernă ca și pentru învățătura contemporană seculară, s-a dovedit mai provocator a-l integra pe Pavel în istoria evreiască. Epistolele lui Pavel ne spun de viziunea lui Hristos cel înviat care a făcut ca fariseul acesta să se schimbe din Saul în Pavel și să se proclame apostol al neamurilor. Deși posibil student al lui Rabban Gamaliel bătrânul (Fapte 22:3), el este primul care a susținut că neamurile pot fi salvate prin credința în Hristos, aparte de Tora (ex. Romani 1-9; Galateni 1-3), inaugurând astfel negarea creștină a cerințelor legii ebraice și respingerea bisericii a alegerii poporului evreu.

 

Deci, cei care îl acceptă pe Isus evreul fac aceasta apelând la presupusa apostazie a lui Pavel, care este considerată catalizatorul desprinderii iudaismului de creștinism. O linie de învățătură recentă a propus că relația lui Pavel cu iudaismul a fost mai pozitivă. Chiar după așa zisa lui convertire, apostolul încă se consideră evreu și fariseu (Gal. 2:15; Filipeni 3:5; Fapte 22:3; 26:4-5). Conform unor învățați ca 4 Lloyd Gaston și John G. Gager, poate menține alegerea evreilor și eficiența Torei pentru ei, formând o cale separată pentru neamuri.

 

Dezbateri ale învățaților despre atitudinea lui Pavel față de Tora au ajutat la deschiderea drumului pentru studiul NT în sensul continuării relației cu iudaismul – sau un loc în interiorul lui. NT se concentrează pe salvarea neamurilor. Conține afirmații polemice despre evrei care ulterior au alimentat forme de anti-semitism. Demonizarea medievală a evreilor , menționată de exemplu de Ioan unde spune că diavolul este tatăl lor (8:44) și referirea din Apocalipsa la sinagoga satanei (2:9; 3:9). La fel, noțiunea vinovăției colective evreiești pentru moartea lui Isus a găsit precedent în povestirea crucificării în EV. Matei, la care mulțimea strigă: sângele Lui să fie peste noi (27:25; 1 Tes. 2:14-16).

 

Studii literare recente ale NT au sugerat că multe din aceste afirmații se referă la grupări specifice de evrei ai vremii, au sensuri diferite citite în context, și au sens în dezbaterile evreiești. La fel, studiile comparative și istorice au arătat că vederile unora din urmașii lui Isus continuă să rezoneze cu dezbaterile interne dintre evrei în timpul Templului al doilea și dincolo de ele. Punctele comune se găsesc în subiecte de la puritate la escatologie, observare halakhică la interpretarea biblică. Unii urmași ai lui Isus aveau chiar simțul unei identități evreiești, abordând devoțiunea față de Hristos și observarea Torei ca mutual benefică, nu mutual exclusivă.

 

Între evanghelii, Matei arată legătura cea mai puternică cu iudaismul; Isus este apărat aici ca Mesia evreu și este un interes persistent în Tora și poporul evreu. Celelalte evanghelii conțin chei despre relația complexă a mișcării lui Isus cu iudaismul: Marcu poate fi citit ca fiind împotriva fundalului reacțiilor evreiești față de distrugerea celui de al doilea templu, în timp ce Luca arată paralele cu literatura evreiască elenistă. Ioan este faimos pentru afirmațiile sale virulente anti-evreiești, dar chiar și aceștia pot reflecta ruperea de comunitatea evreiască din care propriul grup era parte inițial. Cât despre restul NT, identitatea creștină non-evreiască este aparentă în unele texte, ca epistola către evrei. În altele, găsim urme ale auto-definirii evreiești, cum s-a sugerat, de exemplu, prin preocuparea Apocalipsei cu puritatea rituală.

 

Oricare ar fi relația lor precisă cu iudaismul, textele NT rămân surse bogate pentru istoria evreiască. Scrisorile lui Pavel oferă chei interesante despre presupunerile culturale ale evreilor primului secol. În cursul povestirii vieții lui Isus, evangheliile oferă o bogăție de informații despre Israelul primului secol. Cartea Faptelor ne spune multe despre comunitățile Diaspora ale căror sinagogi erau vizitate de primii misionari creștini. Mai mult, în fiecare caz, comparația cu sursele evreiești a adus lumina și pentru originile creștine și pentru iudaism.

 

În decadele de după moartea lui Isus, mișcarea lui Isus s-a desprins de cadrul inițial galileean și iudaic. Credințele și practicile urmașilor săi, fie ei evrei sau neamuri convertite, au continuat să fie influențate de diverse forme de iudaism care înfloreau în Israel și Diaspora. În NT și literatura creștină de început putem discerne primele urme ale unui lung proces prin care unii din urmașii lui Isus se distingeau de alte grupări evreiești și progresiv de iudaism, pe larg. O profundă continuitate 5 cu iudaismul a slujit adesea ca teren de bază pentru aceste inovații și a lăsat, ironic, linii deschise de contact și competiție pentru secolele viitoare.

 

Mulți învățați continuă să studieze iudaismul și creștinismul în izolare, chiar în prima perioadă. Alții văd relația prin ochii polemicilor contemporane și a apologeticii. Cum un număr tot mai mare de istorici se dezvoltă cu privire la părerile despre evreismul lui Isus și explorează valoarea NT pentru cunoștințele noastre despre iudaismul antic, eforturi comparative duc la o imagine mai bogată despre originile creștine și istoria religioasă a evreilor.

 

Lexicon de nume:

 

Hillel bătrânul (1 c. BCE/1c. CE): un înțelept evreu care a trăit la cotitura erei comune; este celebrat ca precursor al rabinilor și multe învățături ale sale sunt păstrate în literatura clasică rabinică.

 

Isus din Nazaret (d. ca. 30): evreul galilean din primul secol considerat de creștini ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu; a predicat în timpul vieții evreilor și după executarea sa de către romani, urmașii lui credea că a înviat.

 

Pavel din Tarsus (d. ca. 65): fariseu din primul secol care a ajuns să creadă în Isus ca Mesia; a fondat comunitățile creștine de-a lungul imperiului roman și a scris epistole către aceste comunități, adunate acum în NT.

 

Rabban Gamaliel bătrânul (1 c. CE): nepot al lui Hillel și lider plin de influență în mișcarea rabinică de început; Faptele din NT susțin că era învățătorul lui Pavel.

 

Abraham Geiger (1810–1874): lider al mișcării reformei din sec. 19 în Germania și învățat proeminent la Wissenschaft des Judentums; lucrările lui includeau tratamente revoluționare ale lui Isus în mediul lui evreiesc.

 

Claude Montefiore (1858–1938): teolog evreu modern și învățat biblic care a fost unul din fondatorii iudaismului liberal din Anglia; scrierile lui multe includ lucrări despre Isus și Pavel.

 

Martin Buber (1878–1965): filozof german evreu, teolog și etic și gânditor proeminent Zionist.

 

Joseph Klausner (1874–1958): critic literar, istoric, sionist, ale cărui multe lucrări includ primele studii ale originilor creștinismului scrise în ebraică de un învățat evreu modern.

 

David Flusser (1917-2000): învățat evreu al creștinismului de început, Profesor de religie comparativă la universitatea evreiască din Ierusalim și a scris un număr de cărți influente despre Isus și originea creștinismului.

 

Bibliografie:

 

Charlesworth, J., ed., Jesus’ Jewishness, New York, 1991.

Flusser, D., Yahadut u-mekorot ha-Natsrut: mehkarim u-masot, Tel Aviv, 1979; English

translation by J. Glucker: Jewish Sources in Early Christianity, Tel Aviv, 1989.

Fredriksen, P., and A. Reinhartz, eds., Jesus, Judaism, and Christian Anti-Judaism:

Reading the New Testament after the Holocaust, Louisville, KY, 2002.

Gager, J. G., Reinventing Paul, Oxford, 2000.

Heschel, S., Abraham Geiger and the Jewish Jesus, Chicago, 1998.

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte

Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate