Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Apologetica
 

 

 

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

Watch videos at Vodpod and more of my videos

 


Pagina de Apologetică

 

 

Octavian C. Obeada

Pagina de Apologetică este realizată de

 

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

 

În acest număr:

 

Iudaismul secolului I

(continuare)

horizontal rule

Sinagogi – O Mică Istorie Antică

de Ramara

  

Acesta nu este un jurnal complet şi bine pus la punct. Este de fapt o corecţie a unui comentariu, pe care l-am postat azi-noapte, despre istoria sinagogiilor din Israel şi Diaspora. Comentariul din postarea Pastorului Dan, este interesant şi merită să fie citit dacă nu l-aţi citit încă. Cumva am reuşit să ajungem la istoria Iudeii în vremea lui Isus; de fapt asa nu e chiar adevărat – am ajuns acolo prin modul meu obişnuit – evidenţiind datele profeţilor şi dubla istorie din Iudeea şi Diaspora în timpul celui de-al Doilea Imperiu, în vremea căruia a trăit Isus.

 

Am fost fascinat de istoria Biblică de ceva timp, şi între Karen Armstrong şi Studiul Bibliei Evreieşti, să nu mai menţionez şi de Ezra şi Nehemiah, a apărut un sens în istoria Israeliţiilor în Iudeea. Mai recent mi-am dat seama că Diaspora nu a început cu distrugerea celui de-al Doilea Templu, ci cu exilul Babylonian şi distrugerea Imperiului lui Solomon. Deci, ca un Evreu al Diasporei, am început să mă interesez de istoria noastră în afara Iudeii, în vremurile de început.

 

Toate acestea explică la ce credeam când am scris că nu au existat sinagogi în Iudeea în perioada celui de-al Doilea Templu. În această dimineaţă m-am simţit incomodat de faptul că nu ştiam asta cu siguranţă. Tindem să vorbim despre cultul Templului ca şi când ar fi acelaşi lucru, dar în timpul exilului, religia s-a schimbat dramatic, şi a devenit o religie unde rugăciunea a înlocuit sacrificiul şi unde a apărut o ordine clară a rugăciunilor. Oamenii au început să venereze, în grupuri mai mici, fără de a beneficia de un preot. Ei reinventau Iudaismul de la un cult preotesc de sacrificiu la o religie care putea fi practicată oriunde de orice grup format din 10 oameni.

 

Wikipedia spune:

Text Box:  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

 

Înainte de distrugerea celui de-al Doilea Templu în anul 70, rugăciuni comune centrate în jurul korbnot-ului (”ofrande pentru sacrificiu”) aduse de către kohanim (”preoţi”) în Templul Sfânt. Slujba zilnică Jom Kippur, de fapt, a fost un eveniment în care congregaţia observa mişcările facute de kohen gadol (”marele preot”), în timp ce el oferea sacrificiile zilnice, şi se rugau în acelaşi timp pentru succesul său.

 

În timpul captivităţii Babyloniene, Bărbaţii Marilor Întruniri au început procesul de formalizare şi standardizare a slujbelor şi rugăciunilor evreieşti care nu depindeau de funcţionarea Templului din Ierusalim. Rabbi Yohanan ben Zakkai, unul dintre liderii de la sfârşitul erei celui de-al Doilea Templu, a propus ideea creării unor case individuale de venerare în orice loc în care se găseau evrei. Aceasta a contribuit la salvarea evreilor, prin menţinerea unei identităţi unice şi a unei căi portabile de venerare în ciuda distrugerii Templului, conform mai multor istorici.

 

Aşadar, când un număr mic de exilaţi s-au mutat înapoi în Iudeea, după pierderea Babylonului de către perşi, mulţi au rămas unde erau – Babylonul şi Egiptul, mai ales, dar şi alte regiuni. Deci, au existat 2 tipuri de Iudaism practicate în acele vremuri, un cult al templului, bazat la noul templu din Ierusalim, cu ierarhia de preoţi, şi Iudaismul rabbinic situat afară din Iudeea, unde sacrificiile au fost înlocuite de rugăciuni.

 

Astfel am crezut că pe vremea când trăia Isus, nu au existat singogi în Iudeea. Asta am găsit pe Wikipedia în dimineaţa aceasta:

Text Box:  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Cele mai vechi sinagogi din lume:

 

Cea mai veche sinagogă Samariteană datează de la 150 la 128 î.e.n., sau mai devreme şi este localizată pe insula Delos.[9]

 

Cea mai veche sinagogă Evreiască, cu dată sigură, din lume a fost construită între 70 şi 50 î.e.n. la un palat regal de iarnă de lângă Jericho. [10]

 

Cele mai vechi fragmente de sinagogă sunt pietre de sinagogă inscripţionate cu dedicaţii, găsite în Egiptul de mijloc şi de jos, datând înca din al treilea secol î.e.n.

 

[editat] în Israel

În Israel şi regiuni ale diasporei evreieşti, arheologii au descoperit multe ruine ale unor sinagogi, ce datează de acum mii de ani. Mica ruină a sinagogii de la Masada este una dintre cele mai bine documentate; datează de pe vremea celui de-al Doilea Templu.

 

Cea mai veche sinagogă din Israel, care este în acest moment folosită, este probabil Ari in Safed, care datează din secolul 16. Au fost sinagogi mai vechi în Oraşul Vechi, dar, asemenea lui Rashi Shul, au fost demolate de anti-semiţi, iar cladirile actuale sunt reconstrucţii.

 

Sinagoga Ramban, fondată de Nahmanides în 1267 şi reconstruită dupa 1967, este cea mai veche încă activă, sinagogă din Vechiul Oraş al Ierusalimului. Clădirea din prezent este o reconstrucţie pe fundaţia vechii clădiri, distruse în timpul ocupaţiei Iordaniene în Ierusalim.Vezi de asemenea: Sinagogile din Ierusalim.

 

Ştiu că după Ezra şi Nehemiah, Samaritenii n-au avut voie sa ajute la construirea Templului sau să se căsătorescă cu cei care s-au întors, deci existenţa unei sinagogi în Samaria are logică. Deşi, nu sunt prea sigur de statutul oraşului Jericho la acea vreme, iar Masada mă surprinde. Ideea despre o sinagogă pe Delos este fascinantă, întrucât aceasta a fost insula sacră în care Grecii nu au permis nimănui să locuiască. S-ar putea ca evreii greci să fi plecat să se închine împreună cu vecinii lor – sau poate că datele mele sunt încurcate.

 

Acest lucru a luat deja destul timp, iar eu mă voi opri aici. Am făcut doar o căutare superficială şi sper să descopăr mai multe.

 

Courtesy of BPNews.net

horizontal rule

Învăţător şi Rabin în perioada Noului Testament

 

de W. HAROLD MARE

 

Profesor de limbaj și literatură nou testamentală

Covenant Theological Seminary

 

Joseph Klausner1 a observat că Graetz2 are părerea că termenul de rabin folosit în evanghelii este un anacronism, motivul acestei concluzii fiind dat, așa cum observă Goodenough „deoarece nu urmează folosirea ulterioară rabinică”, anacronismul fiind „luarea ulterioară a folosirii rabinice ca fiind validă în prima perioadă, deoarece pentru această perioadă avem doar NT pentru a o certifica.” Desigur nu acceptăm o astfel de concluzie ca fiind necesar validă, chiar dacă NT ar prezenta singura dovadă cunoscută, pe baza ideii că alte dovezi vor apărea. De fapt, credem că sunt și alte dovezi din literatura contemporană și din arheologie pentru a verifica acuratețea NT cu privire la imaginea rabin - învățător - elev, la începutul primului secol d.Hr.

 

Albright, în comentariul despre atribuirea numelui de rabbi lui Isus, stăpânul meu, sau echivalentul grec didaskalos, învățător în Ioan, afirmă cu argumente că pasajele unde acești termeni sunt atribuiți arată momentul târziu al evangheliei față de sinoptice, deoarece acești termeni sunt mult mai frecvenți în prima decât în ultimele și un învățător nu este numit rabbi în timpul lui Hristos, bazat pe susținerea că este o dezvoltare Tannaitică, astfel de argumente sunt negate de descoperirea lui Sukenika termenului daskalos înscris pe un osuar pre-A. D 70, cu referire la persoana ale cărui oase erau îngropate acolo.4

 

Albright mai spune că studiul ulterior al didaskalos, arheologic și lingvistic trebuie făcut și este scopul nostru să facem o astfel de investigație despre rabini și didaskalos folosind dovezile de genul Sukenik.

 

Articolul de mai sus a fost dat la a 14-a întâlnire generală a secțiunii vestice a societății teologice evanghelice, în Fort Wayne Bible College, Fort Wayne, Indiana, în 18 Aprilie 1969.

 

CUVINTELE RABIN ȘI DIDASKALOS FOLOSITE ÎN LITERATURA DIN PERIOADA NT

 

În NT, termenul este redus la evanghelii6 în care aflăm că era un titlu căutat de liderii religioși evrei (Mat. 23:7), era folosit într-o manieră populară sau semi-populară de mulțime (Ioan 6:25), și chiar de liderul religios de genul Nicodim (Ioan 3:2). Isus este numit de multe ori Rabbi de ucenicii Săi (Mat. 26:25; Marcu 9:5; 11:21; 14:45; Ioan 1:49; 4:31; 9:2; 11:8), și chiar de femeile din grupul lui Hristos (Ioan 20:16). Chiar un predicator ca Ioan Botezătorul este numit "Rabbi" de ucenicii lui (Ioan 3:26). O formă caritativă, rabbouni (rabboni) se găsește în Marcu 10:517 și Ioan 20:16.

 

Termenii rabbi și didaskalos sunt înțeleși în evanghelii la fel, cum se vede Ioan 1:388 și Ioan 20:16.9 Complexul rabbi-didaskalos și mathetes (discipol), stăpân-învățător și grupul care îl urmează,10 este prezentat cu privire la Isus și discipolii Lui în Ioan 1:37-38; 4:31; 9:2; 11:8, și despre Ioan Botezătorul și grupul lui (Ioan 3:26).

 

Faptul că Iosif nu folosește termenul rabbi se explică prin observarea faptului că acest autor scrie în apărarea națiunii evreiești din punct de vedere roman, cel puțin în parte, și accentuează chestiunile major militare și political. Aduce materiale religioase ca în discuția despre farisei, saduchei și esenieni, când este necesară o explicație. Trebuie observat că acest autor evreu din sec. 1 nu menționează Hillel, Shammai, sau Gamaliel {cu excepția ultimului, ca tată al lui Simeon12 și Isus, marele preot).13

 

Ca posibil echivalent, Iosif folosește termenul sofiști (J.W. I, 648, 650; II, 10:Ant. XVII, 152; XVIII, 155),14 și posibil exegeți (Ant. XVII, 214, 149). Acest gen de substituire în termeni se face, dar nu este o curiozitate deoarece Iosif face la fel cu termenul sunagomenon, pe care îl folosește doar în Life 277 și 280 (în ultima secțiune participiul sunagomenon este folosit), termenul normal pentru concept este proseuche (Life 293).

 

Nu prea frecvent Iosif folosește termenul didaskalos, fiind interesantă referința la Isus ca dictaskalos al oamenilor (Ant. XVIII, 63).15

 

Philo, evreul alexandrian nu folosește termenul Rabbi, dar nu este o mirare deoarece termenul abia începea să fie folosit în Palestina din acea vreme, și autorul scrie din punct de vedere alexandrian și filozofic grec. El folosește frecvent Septuginta care a fost scrisă înainte de folosirea termenului rabbi. Philo arată înțelegere față de complexul rabbi-didaskalos în scrierile lui, unde înlocuiește termenul didaskalos cu manthano (despre schimbarea numelor 270, 88; legi speciale IV, 107; cf. legi speciale I, 318), și sofiștii 16 (echivalent cu didaskalos) cu manthano (Posteritatea și exilul lui Cain, 150), și folosirea lui huphegetes cu același verb (despre schimbarea numelor 217).

 

Părinții apostolici nu folosesc termenul rabbi, care este așteptat de la biserica NT, mai ales după căderea Ierusalimului, care se dezvolta diferit de iudaism. Didaskalos apare, dar nu frecvent, o folosire fiind cu referire la Isus Hristos, singurul nosttru didaskalos" (Ignatius, Mag. IX), și alta la Polycarp ca didaskalos episemos, învățător faimos (Martyrdom of Polycarp. XIX, 1).

Rabbi nu apare în manuscrisele de la Marea Moartă17 deși sunt câteva referiri la rab ("mult, mare"),18 care apare în VT, în textul ebraic, Syriac Peshitta din sec. 5 A. D.19, deși poartă o mărturie târzie , traduce în mod interesant didaskalos cu rabbi unde sunt adăugate sufixe pronominale.20

 

A doua recenzie latină a evangheliei apocrife a lui Nicodim: Coborârea lui Hristos în iad relatează că trei rabini galileeni au fost martori la înălțarea lui Isus,21 dar nu dovedește nimic.

 

RABBI ȘI DIDASKOLOS ÎN INSCRIPȚIILE ARHEOLOGICE

 

Dovada pentru rabbi și didaskalos în inscripțiile arheologice poate fi examinată în două grupe.22 Primul, sunt acele inscripții găsite în afara Palestinei, în Europa, materialele de aici fiind grecești și uneori aramaice, până în sec. 3-4, când latina a devenit mai proeminentă.23

 

Celălalt grup consistă din inscripții găsite în rămășițele arheologice din Palestina,24 acestea fiind scrise în greacă, aramaică și ebraică.25

 

Sunt unele cazuri în acest grup când două limbi sunt folosite împreună pe unele rămășițe de pietre.26

 

În legătură cu inscripțiile evreiești europene, majoritatea sunt din Italia, didaskalos se găsește între cele din Venosa și lângă Roma, primele inscripțiile fiind din sec. 5 sau 6, iar cele din Roma din primele secole ale erei creștine.27

 

Din Venosa vin inscripțiile aramaice (Frey, No. 594) cu o citire ce poate fi tradusă „Severa, fiica lui Iacov. Pace”; dar greaca extinsă de pe aceleași rămășițe scrie „aici zace Severa, fiica lui Iacov, învățătoarea (didaskalos);28 fie să se odihnească în pace." Din Roma (via Portuensis) este o inscripție pe o placă de marmură ce poate fi din primele două secole A.D.29

 

Ea spune: „aici zace Eusebis, ho didaskalos nomomathes (învățător, învățat în lege) "(Frey, No. 333).

 

Inscripțiile din Palestina cu privire la rabbi-didaskalos sunt mai numeroase și revelatoare. Una dintre ultimele, în aramaică, dintr-o sinagogă a sec. 6 din Beth Alpha din Galileea (Frey, No. 1165), care include într-un text întrerup și termenul rabbi. Altă inscripție aramaică dintr-o sinagogă din sec. 5 din El-Hammeh din Transjordania, vorbește despre Rabbi (rab) Tanhum, Levitul (Frey, No. 857).30 O inscripție aramaică pe un mozaic la Sepphoris în Galileea, datată din sec. 3 sau 4 A. D.31 vorbește despre Rabbi Judan, fiul lui Tanhum (Frey, No. 989), și în acelașii loc, o inscripție funerară menționează același Rabbi (Frey, No. 990). Din Er-Rama din Galileea vine o inscripție aramaică funerară din sec. 3 despre Rabbi Eliezer, fiul lui Tedeor (Theodor) (Frey, No. 979).32 Numărul considerabil de inscripții în greacă, ebraică, aramaică și palmyrene, găsite în necropolisul evreiesc, datate din sec. 1 la Beth-Shearim din Galileea, au mai multe referiri la rabbi în greacă li aramaică din sec. 3 A. D.33 unele dintre acestea sunt în aramaică amestecată cu greacă (ex. Frey, Nos. 1039, 1041, 1052, 1055, 1158), deși majoritatea sunt în greacă. Inscripțiile în aramaică vorbesc despre Rabbi Isaac (Frey, No. 994) și despre un alt rabbi al cărui nume nu s-a păstrat în inscripția incompletă (Frey, No. 1055). Inscripțiile grecești date de Frey vorbesc despre Rabbi Isakos (Nos. 995, 1033), Rabbi Paregorios (Nos. 1006, 1041), Rabbi Joseph (No. 1052), și Samuel, didaskalos (No. 1158).

 

Această ultimă inscripție între celelalte, în greacă și aramaică vorbește despre rabbi, sugerând că la acea dată cei doi termeni, rabbi și didaskalos, erau echivalenți. referirea frecventă la rabbi în acest complex de morminte sugerează că acolo era îngropată o familie de învățați.34 Între inscripțiile grecești este interesantă scrierea rabbi35 pentru rabbi în două cazuri (Frey, Nos. 1006 și 1052).

 

În Palestina, o necropolă evreiască din Joppa conține o cantitate considerabilă de inscripții (70)36 din primele secole, multe din sec. 2,3 A. D. s-a arătat că un număr de nume de rabini inscripționați aici sunt cele cunoscute din literatura evreiască.37 din cele patru inscripții ce conțin termenul de rabbi, trei sunt în aramaică și unul în greacă, primul vorbind de Rabbi Tarphon (sau Tryphon) (Frey, No. 892), Than(k)oum, fiul lui Rabbi (Frey, No. 893),38 și Hanania, fiul lui Rabbi [Laza ]rus, din Alexandria (Frey, No. 895). De fapt, inscripția în care forma greacă a lui rabbi (rab) se găsește (Rab Juda) este în aramaică și greacă, (Frey, No. 900).39

 

La Noarah (Ain Duk) lângă Ierihon s-a găsit o inscripție aramaică cu numele Rabbi Safrah (Frey, No. 1199), datată între sec. 4-6 A. D. (de Frey și Clermont-Ganneau) și din timpul lui Irod cel mare, (Vincent).40

 

Un grup de inscripții osuare din Ierusalim, unele referindu-se la rabbi sau didaskalos, sunt datate între 200 B. C. și A. D. 200.41

 

Cele aramaice se referă la Rabbi Hana (Frey, No. 1218) și Ben Rabban42 (Frey, No. 1285). Deși titlul Rabbi nu este dat numelui, referința la un Gamaliel este făcută pe o inscripție osuară aramaică (Frey, No. 1353), considerată de Sukenik ca fiind găsită în perioada lui Hristos,43 o astfel de referință la Gamaliel care l-a învățat pe Pavel (Fapte 22:3).44

 

Două inscripții grecești găsite în osuare între altele cu scrieri aramaice și grecești, descoperite pe dealurile Muntelui Măslinilor (Frey, Nos. 1264-1272) par a vorbi despre (cuvintele sunt abreviate sau scrise greșit) Theomnas, d(i)[da](s)kalou (No. 1269) și un alt didaskalos ne-identificat specific (No. 1268).45

 

Alta din acelașii grup (Frey, No. 1266) este de un particular interes. Sukenik o datează din timpul lui Hristos.46 Faptul că inscripțiile din osuar sunt bilingve, Theodotion în aramaică și didaskalou , sugerează posibilitatea că Theodotion din aramaică este echivalent cu grecescul theodotion deci grecescul didaskalos (care pare a nu fi fost folosit în transcripția în aramaică) este echivalent cu aramaicul rabbi. Iată dovada că didaskalos era folosit în perioada NT cu capacitatea de învățător-Rabbi.47

 

Nu au dată certă inscripțiile aramaice găsite lângă Ierusalim, cu cuvintele, R. Kaleb.. .R. Joseph48 (Frey, No. 1403, El-Aqsa) și Rabbi Jehuda (No. 1410, din NE Ierusalimului, lângă drumul spre Jaffa, și o inscripție greacă cu cuvintele rabbi Samuel (No. 1414, cu origine necunoscută). Tot cu dată incertă sunt inscripțiile aramaice găsite la Naoua pe peretele unei moschei cu o referire dubitabilă posibilă la Rabbi Judan și Rabbi Levi (Frey, No. 853); și alta pe o coloană în fața sinagogii din Thella49 care vorbește despre Rabbi Mathiah (Frey, No. 971).

 

Mărturia apariției ambelor rabbi și didaskalos în inscripțiile ebraice este consistent din sec. 6 A. D. până în vremea lui Hristos, ambele în cele câteva referiri în inscripțiile din Roma Venosa, și mai numeroase din Palestina. În două sau trei cazuri concluzia este că rabbi și didaskalos sunt echivalente, nu doar în sec. 3 A.D. la Beth Shearim (Frey, Nos. 994, 1055, 1006, 1041, and 1052), ci și în timpul lui Hristos în Ierusalim (Frey, No. 1266), folosirea fiind aceeași cu cea din NT unde rabbi poate fi schimbat cu învățător.

 

FOLOSIREA ȘI SENSUL RABBI-DIDASKALOS

 

Stabilind faptul că termenii rabbi și didaskalos se găsesc împreună și aparțin sec. 1 A. D., observăm că în NT, una din ilustrațiile cele mai clare că cei doi termeni sunt echivalenți se vede în Matei 23:8, unde Hristos avertizează pe ucenici să nu folosească titlul de "Rabbi," deoarece (gar) doar El este didaskalos, și Ioan 1:38 și 20:16 unde rabbi (Ioan 20:16, rabbouni) este interpretat ca didaskalos. La fel este în Ioan 1 :38 cu Mesia și Hristos, în Ioan 1:41. Uneori kurios și epistates echivalează cu rabbi (Marcu 9:5, rabbi Comparat cu Matei 17:4, kurie, și Luca 9:3350 epistata; și Marcu 10:51, rabbouni cu Luca 18:41, kurie) și didaskalos (Marcu 4:38, didaskale comparat cu Matei 8:25 și Luca 8:24, epistata; și Marcu 9:17, și Luca 9:38 didaskalos comparat cu Matei 17:15, kurie).51

 

În NT titlul de "Rabbi" era căutat de liderii religioși, evident pentru efectul de flatare (Mat. 23:2,7), este folosit de ucenici despre învățătorul lor (Ioan 9:2), este folosit în sens popular general de publicul general (Ioan 6:25), este un termen de autoritate respectată (Marcu 9:5), ca venind de la Dumnezeu Însuși (Ioan 3:2), și este un termen drag (Rabboni, Ioan 20:16).

 

În literatura contemporană NT "doctorii" sau învățătorii (sophistai) erau considerați experți ai legii (Josephus, J.W. I, 648) și ei (hoi didaskontes) trebuiau respectați și ascultați (Philo, On Dreams II, 68). În atenția specială a părinților apostolici este singurul învățător Hristos (didaskalos) (Ignatius, Mag. IX) și pentru Policarp, un faimos învățător (Martyrdom of Polycarp XIX, 1).

 

Deși nu se poate aștepta ca inscripțiile să arate doctrina 52 în relație cu sensul deplin atașat la rabbi și didaskalos, ei revelează informații adiționale cu privire la importul conceptelor și la tipul persoanei care purta titlul. În sec. 3 și 4 , rabinii erau onorați ca ajutând financiar clădirile (la Sepphoris, Frey, No. 989) hanurile (la Er Rama în Galileea, Frey, No. 979). Într-o inscripție cu dată incertă Rabbi Mathiah este comemorat pentru că a dat bani la construcția unei coloane în fața sinagogii din Thella (Frey, No. 971). Nu se poate dovedi că persoanelor li se spunea rabbi pentru că au contribuit cu fonduri. Un rabbi (Tanhum) este identificat ca levit (Frey, No. 857), și unul (Rabbi Samuel) pe o inscripție este numit șef al sinagogii (Frey, No. 1414). Pe una din inscripțiile vechi romane, titlul didaskalos este îmbogățit cu adjectivul, nomomathes, învățat al legii (Frey, No. 333, Roma, via Portuensis).

 

Trebuie observat că rabbi și didaskalos au început să fie folosite cu ideea de învățător-stăpân cam în vremea lui Hristos, cum este dovedit în evangheliile NT și arheologic din inscripții și dovezile coroborate ale lui Josephus și Philo în folosirea termenilor echivalenți. apoi, odată cu tranziția dintre economia ebreiască și biserica creștină a continuat, termenul rabbi nu a mai avut loc în ultima, fapt dovedit de lipsa folosirii termenului rabbi în NT, în afara evangheliilor.53 Chiar daskalos în afara evangheliilor este puțin folosit în Fapte și epistole, ultimul termen fiind rezervat pentru Isus (compară cu Ignatius; Mag. IX, Isus Hristos, singurul nostru didaskalos). Aceasta se coroborează cu Părinții apostolici, unde rabbi nu apare deloc și didaskalos este folosit nefrecvent.

 

Pe de altă parte, odată cu dezvoltarea iudaismului, titlul „Rabbi” a devenit tot mai important în practica evreiască și tradiție cum este evidențiat de tradiția Talmudică.

 

Câtă semnificație oficială are titlul rabbi—didaskalos în NT este greu de determinat pe baza rapoartelor literare și arheologice. Știm că după evangheliile NT, cărturarii și fariseii doreau acest titlu (Mat. 23:2, 7), că era folosit la învățătorii neșcoliți formal54 de genul Ioan Botezătorul și Isus, în cercul lor de ucenici (mathetai) și de mulțimi, și purta respect acest termen și autoritate. Dincolo de aceasta nu avem dovezi.

 

Documentare

 

1. Joseph Klausner, Jesus of Nazareth, tradus de H. Danby (New York: Macmillan, 1945), p. 43, notă 93, și p. 256, notă 16.

 

2. Graetz, Geschichte der Juden, Ill, 25, 759; IV3, n. 9, pp. 399- 400; prin Klausner, op. cit., pp. 29, 43.

 

3. Erwin R. Goodenough, Jewish Symbols in the Greco-Roman Period, Vol. 1, (New York: Pantheon Books, Bollingen Series, XXXVII, 1953), p. 90, notă 200.

 

4. W. F. Albright, "Discoveries in Palestine and the Gospel of John," în The background of the New Testament and Its Escha- tology, Studies in Honor of C. H. Dodd, editat de W. D. Davies și D. Daude (Cambridge: la editura Universității, 1964). pp. 157, 158.

 

5. el afirmă „trebuie adăugat că tratarea acestui termen în G. Kittel Theologisches Worterbuch Zum Neuen Testament. Vol. II (1935), p. 154 (și în general pp. 150-62) necesită amplificarea arheologică și lingvistică; ex., trebuia accentuat că rabbounei (Ioan 20:16) ca expresia corespondentă rabinică este derivat de la rabbi , *rabboni, 'stăpânul meu drag. '" Albright, op. cit., p. 158.

 

6. Dalman observă: "schimbul u și o în pronunțare se poate vedea și în alte cazuri... sousanna, Luca 8:3 pentru shoshannah și Palmyrenian Iakoubos pentru Jakob. " G. Dalman, The Words of Jesus, autorizat în versiunea engleză de D. M. Kay (Edinburgh: T. și T. Clark, 1902). p. 324, notă 3.

 

7. MSS. D are kurie rabbi.

 

8. I.e., "Rabbi (interpretare, didaskalos)."

 

9.forma este: "Rabboni, adică, didaskalos. " MSS. D Q latt. rabooni.

 

10. În Tosefta: „cine are ucenici care au ucenici este numit 'Rabbi'..." I. Broyde,

"Rabbi," în The Jewish Encyclopedia. I. Singer, ed., vol. X (New York: Funk și Wagnalls, 1912), p. 294.

 

11. Discipolii lui Ioan începeau să-l urmeze pe Isus.

 

12. Life, 190, 191.

 

13. Ant XX, 213, 223.

 

14.despre J.W. I. 648, nota Loeb tradusă sophistai "doctori" și comentează, „'sophists greci.' Termenul grec original, fără asocieri, pentru un profesor de retorică plătit, Josephus ca echivalent al XXX Classical Library, Vol. II (New York: G.P. Putnam's Sons, 1927), pp. 306, 7, notă. Trebuie observat că termenul sophistes este mai bine înețel de romani.

 

15. trebuie observat că este un pasaj disputat

 

16. term. Folosit de Josephus; vezi mai sus

 

17. vezi Karl Georg Kuhn, ed., Konkordanz zu den Qumrantexten (Gottingen: Vandenhoeck și Ruprecht, 1960).

 

18. Francis Brown, S. R. Driver and Charles A. Briggs, A Hebrew and English Lexicon of the Old Testament (New York: Houghton Mifflin and Co., 1907), "rab." 19. F.F. Bruce, The Books and the Parchments, rev. Edition (West" wood, N.J.: Fleming H. Revell, 1963), pp. 194, 5.

 

20. G. Dalman, The Words of Jesus, versiune engleză autorizată de D.M. Kay (Edinburgh: T. and T. Clark, 1902), p. 338.

 

21. E. Hennecke, New Testament Apocrypha, The Gospels, vol. 1, ed. by W. Schneemelcher, tr. by R. McL. Wilson (London: Lutterworth Press, 1963), pp. 478,9; și Actas de Pilato, red. latina B, I, 1, 5, in Los Evangelios Apocrifos, ed. by Aurelio de Santos Otero, 2nd edition (Madrid: Biblioteca de Autores Cristianos, 1963), pp. 455-458.

 

22. după divizarea dată de P. J. -B. Frey, Corpus Inscriptionum Judaicarum, vol. I, Europe; vol. II, Asia';Africa (Rome: Pontificio Instituto di Archeologia Cristiana, 1936 (vol. I), 1952

(vol. II).

 

23. „în afara Palestinei, numele și titlurile inscripționate sunt predominant în greacă până în sec. 3-4, apoi în latină" E. R. Goodenough, Jewish Symbols in the Greco-Roman Period, vol. 2 (New York: Pantheon Books, Bollingen Series XXXVII, 1965), p. 51.

 

24. conform cu vol. 2 al lui Frey despre Asia-Africa (op. cit. ), aparițiile Rabbi--didaskalos în acel volum se găsesc doar pe inscripțiile palestiniene.

 

25. Gundry notează din datele arheologice că toate trei limbile, ebraică, aramaică, greacă erau folosite comun de evreii primului secol din Palestina.” R.H. Gundry, The Use of the Old Testament in St. Matthew's Gospel (Leiden: E,J. Grill, 1967), p. 175.

 

26. Compară Gundry, op.cit. , 176.

 

27. pentru inscripțiile din Venosa, datând din sec. 6 DH, prezintă aceeași imagine ca cele din Roma, cea mai veche aparținând probabil primelor secole ale erei." Emil Schlirer, A History of wish People in the Time of Jesus Christ, Second Division, tr. S. Taylor and P. Christie, vol, II (New York: Chas. Scribner's Sons, 1891), p. 247.

 

28. Thegater Iakob didaskalou.

 

29. Frey spune că "catacomb era folosită în primul secol, dar sec. 2 și 3 au avut activitatea cea mai mare." Frey, op.cit., vol. 1, p. 211.

 

30. vezi Goodenough, op cit., vol. 1, p. 24i.

 

31. vezi M. Avi-Yonah, "Mosaic Pavements in Palestine," Quarterly of the Department of Antiquities in Palestine, London, II (1932), p. 178; III (1933), p. 40. .

 

32. Compară Goodenough, op. cit., vol. 1, p. 213; și AviYonah, Q. D. A. P. X (1942), plate XXVI, 8, and p. 131.

 

33. M. Schwabe în lucrarea sa despre inscripțiile grecești găsită la Beth-Shearim în sesiunea 5 de excavare din 1953 sugerează data a treia parte a primei jumătăți a secolului patru A. D. Israel Exploration Journal, IV (1954), p. 260.

 

34. Compară Goodenough, op. cit., vol. 1, p. 90.

 

35. Compară Thlman: "în timpul lui Isus rabbin nu devenise ribbon." Dalman, op. cit., p. 324 nota 3.

 

36. Frey, op.cit., vol. 1, p. 118.

 

37. Ibid. , p. 119.

 

38. Frey spune în otă că "biribi este de la bir ribi (dialect din Ierusalim), fiul lui Rabbi". Cu care onorau pe doctorii legii." Frey, op.cit., vol. 2, p. 121.

 

39.'Rab' este Babylonian și 'Rabbi' este Palestinian." I. Broyde, "Rabbi" in The Jewish Encyclopedia, I. Singer, editor, vol. X, (New York: Funk and Wagnalls, 1912), Rabbi, p. 294.

 

40. Vincent susține epigrafic și arheologic data ca fiind în timpul lui Irod cel Mare, văzând în valea Iordanului un amestec de evrei (posibil Idumean) și energie liberă artistică în care animalele și oamenii sunt descriși în arhitectura timpului. L.H. Vincent, Revue Biblique, XXVIII (1919), p. 558; S. A. Cook, "The 'Holy Place' of Ain Duk, ‘” Palestine Exploration Fund, Quarterly Statement (1920), pp. 86, 87. Frey, op.cit., vol. 2, p. 245.

 

41. Compară Dalman, "modul Targumic de folosire a rib-

bon este regăsit în Marcu 10:51, Ioan 20:16, prin termenul adresat lui Isus rabbounei (sau, rabboni; D Mark, rabbei; Ioan rabbonei…) Dalman, Ope cit., Charles despre Pirke Aboth 1:16 spune că Rabban era un titlu folosit pentru Gamaliel să indice faptul că era lider al casei lui Hillel. R.H. Charles, Apocrypha and Pseudepigrapha of the Old Testament, vol. 2 (Oxford: At the Clarendon Press, 1913), p. 686.

 

43. vezi Frey, op, cit., vol. 2, p. 305, care se referă la Sukenik.. Juidische Graber Jerusalems um Christi Geburt, 1931.

 

44. este interesant că în Fapte 5:34 Gamaliel este numit nomodidaskalos timos panti toi laoi.

 

45. cuvântul este deformat , DECDEKALLOU recunoscut de Frey ca didaskalou. Frey, op. cit., vol. 2, p. 267,8.

 

46. Sukenik, Judische Graber Jerusalems urn Christi Geburt (1931), pp. 17f., through Frey, Ope cite , vol. 2, p. 266.

 

47. Frey ia, didaskalos in Nos. 1266 și 1269 ca echivalent la rabbi. Frey, op. cit, vol. 2, pp. 267, 8. See also Albright, op. cite , p. 158.

 

48. textul este nesigur.

 

49. vezi Josephus. J.W., III, 3, 1 pentru relocarea locului

 

50. Luca 9:33. P 45 hare didaskale.

 

51.vezi discuția lui Dalman, op.cit., pp. 327, 328.

 

52. Compară Goodenough, op. cit. , vol. 12 (1965), p. 53.

 

53. Compară folosirea tot mai rară a unui alt termen ebraic ekklesia ce devine dominant în NT.

 

54. Goodenough spune, "cuvântul era folosit în cercurile creștine la început fără referire la bursă ..." Op. cit., vol. 1, p. 90.

 

Permisiune pentru a cita acest material de la: Grace Theological Seminary 200 Seminary Dr. Winona Lake, IN 46590 www.grace.edu

horizontal rule

Primele trei secole ale Creştinismului, văzute de liberalii religioşi şi istorici

 

Primul secol e.n. :

 

În primele şase decenii ale primului secol e.n., Iudaismul era format din două duzini de grupări concurente: Saducheii, Fariseii, Esenienii, Fanaticii, adepţii lui Ioan Botezătorul, adepţii lui Isus din Nazareth (Jesous în greacă, Iesus în latină, Jesus în engleză), adepţii altor lideri carismatici, etc. Toţi urmau practici evreieşti comune, cum ar fi respectarea restricţilor alimentare, închinarea la templul din Ierusalim, sacrificarea animalelor, respectarea zilelor săptămânale de odihnă, etc.

 

Yeshua din Nazareth (numit şi Isus Hristos) a slujit pentru scurt timp (un an, în Galileea, conform Evanghelilor sinoptice, poate chiar trei, în special în Iudeea, conform Evangheliei lui Ioan). Învăţăturile sale erau asemănătoare cu cele ale lui Beit Hillel (din Casa Hillel). Hillel a fost un mare rabbi evreu care a trăit în a doua jumătate a secolului 1 î.e.n., una sau două generaţii înainte de naşterea lui Yeshua.

 

Yeshua a fost acuzat de ceea ce s-ar numi, conform legilor de astăzi, ”atac agravat”, pentru atacul său asupra negustorilor din Templu. Acest lucru a fost aparent considerat trădare sau insurecţie de către forţele romane ce ocupau zona (Crucificarea, când era folosită pe un om liber ca Isus, era restricţionată doar la aceste două fărădelegi.). El a fost executat de soldaţii romani, probabil primăvara, undeva la sfârşitul anilor 30 e.n.. Se pare că nimeni nu a notat anul astfel încât informaţia să supravieţuiască până în prezent. Majoritatea istoricilor datează evenimentul în luna Aprilie a anului 30 sau 33. Conform Evangheliilor, discipolii săi s-au întors iniţial în ţara lor natală, Galileea, imediat după moartea liderului lor.

 

Patru decenii mai târziu, în anul 70 e.n., armata romană a atacat Ierusalimul, distrugând principalul sălaş al vieţii evreieşti: templul. Acest lucru a fost o lovitură puternică în acea vreme; viaţa de zi cu zi a evreilor a fost întreruptă total. Evreii nu s-au mai putut ruga la Templu. Din acest dezastru au realizat două lucruri: Iudaismul rabinic centralizat în sinagogi locale şi mişcarea Creştină.

 

A fost o mare diversitate în mişcarea Creştină în primele decenii după execuţia lui Isus. Câţiva dintre discipolii lui Isus (şi aceia care nu l-au întâlnit niciodată, dar care au fost inspiraţi de învăţăturile sale) s-au stabilit în Ierusalim. Alţii însă, s-au împrăştiat în toată lumea, predicând mesaje foarte diferite: ”Până şi în aceeaşi zonă geografică şi câteodată în aceleaşi oraşe, diferiţi dascăli Creştini predicau Evanghelii diferite şi aveau păreri diferite despre cine a fost Isus şi ce a făcut el.” 1

 

La sfârşitul primului secol e.n., cele trei grupări mari din cadrul primitivei mişcări Creştine erau:

 

  1. Mişcarea Creştină Evreiască: Discipolii lui Isus şi alţii ca ei care au fugit în Galileea după execuţia lui Isus, s-au regrupat în Ierusalim sub conducerea lui Iacov, unul din fraţii lui Isus. Gruparea a fost văzută ca o mişcare reformistă în interiorul Iudaismului. Ei au organizat o sinagogă, au venerat şi adus animale pentru ritualul de sacrificiu la Templul din Ierusalim. Au observat zilele sfinte Evreieşti, au practicat circumcizia asupra copiilor de sex bărbătesc, au urmat cu stricteţe legile de post Kosher şi au practicat învăţăturile lui Isus aşa cum au fost interpretate. Sunt cunoscuţi, în prezent, ca Evreii Creştini (Aceştia nu trebuie cofundaţi cu discipolii mult mai modernului Iudaism Mesianic, care urmează un sistem de credinţă evanghelic Creştin). 2

 

Evreii Creştini, sub conducerea lui Iacov, aveau mulţi membrii care au avut relaţii strânse cu Isus. Ei credeau că Isus era Mesia evreilor. Îl vedeau pe Isus ca pe un mare profet sau rabbi, dar nu şi ca pe o zeitate. Sunt mai multe referiri, în Noul Testament, despre conflicte între adepţii lui Pavel şi Evreii Creştini. 8

 

Evreii Creştini au fost ucişi, înrobiţi sau împrăştiaţi în timpul atacului romanilor asupra Ierusalimului în anul 70 e.n..

 

Unii teologi spun că membrii grupării Evreilor Creştini au avut o asociere apropiată şi de lungă durată cu Isus, pe când Pavel nu l-a întâlnit niciodată. În cazurile conflictului dintre învăţăturile lui Pavel şi credinţele grupului lui Iacov, cel din urmă ar putea reflecta mai corect învăţăturile originale ale lui Isus. 8

 

  1. Creştinismul Paulin: Saul, un evreu din Tarsus, i-a persecutat iniţial pe Evreii Creştini în numele preoţilor de la Templul din Ierusalim. El a trecut printr-o transformare religioasă puternică, după care, a plecat în locuri necunoscute timp de trei ani. Mai târziu, schimbându-şi numele în Pavel, a devenit singurul cel mai activ misionar Creştin, începând cu anul 36 e.n. până când a fost executat de romani pe la mijlocul anului 60 e.n.. El a creat o nouă mişcare Creştină, ce conţinea elemente ale mai multor forme de păgânism: grecesc, roman, persian, egiptian, mesopotamian, etc. El a introdus conceptul despre Isus ca un ”Un Cuvânt”, ca un Dumnezeu – salvatorul umanităţii, care a fost executat, reînviat şi înălţat la ceruri. Aceste adăugări erau absolut necesare astfel încât versiunea sa despre Creştinism să aibă succes în Imperiul Roman în competiţie cu multe religii păgâne şi misterioase. Multe dintre evenimentele, descrise de Biblie, care i s-ar fi întâmplat lui Isus, par să fi fost copiate din poveştile diferiţilor zei din Egipt până în India, în mod special viaţa lui Krishna, zeu şi al doilea membru al treimii Hindu. Pavel a abandonat majoritatea Legilor lui Moise şi a respins multe dintre regulile legate de purtare ale evreilor, pe care Isus şi discipolii săi le-au urmat în timpul preoţiei sale. Pavel a predicat că Dumnezeu a anulat legămintele sale cu evreii şi le-a transferat la proprile sale grupuri Creştine.

 

Pavel a plecat în mai multe călătorii misionare în jurul Mediteranenei de Est şi a atras multe neamuri (ne-evreieşti) în mişcarea sa. A fost ajutat de mulţi oameni, atât bărbaţi cât şi femei. Pavel a organizat biserici în multe zone urbane, acestea fiind în competiţie cu Păgânismul Grecesc, Mithraismul, Religiile Misterioase, Iudaismul, multe alte mişcări Creştine şi alte religii. Epistolele sale însemnează cum el şi mişcarea sa erau într-un conflict teologic continuu cu mişcarea Creştină Evreiască centrată în Ierusalim, şi cu Gnoticismul Creştin. Pavel a fugit de Imperiul Roman, dar a fost arestat şi transportat la Roma, unde a fost ţinut în arest la domiciliu. El a fost executat în jurul anului 65 e.n.. Bisericile lui Pavel au supravieţuit morţii sale şi au înflorit. Multe dintre scrisorile sale către diferite grupări ale bisericilor, au fost mai târziu acceptate în canonul Scripturii Creştine (Noul Testament).

 

Grupuri creştine se întâlneau deobicei la casele diferiţilor credincioşi, la fel cum se procedează în ziua de azi în cazul bisericii casă sau bisericii celulă. Liderii erau atât bărbaţi cât şi femei. Nu exista nici o autoritate centrală, nici un stil standard la nivel local, nici biserici specifice sau catedrale. Cuvintele greceşti episkopos (episcop, supraveghetor), presbuteros (înţelept, preot) şi poimeu (pastor, păstor) erau iniţial sinonime, ce făceau referire la liderul grupării credincioşilor. Hirotonirea de preoţi şi consacrarea episcopilor a apărut mai târziu, în istoria creştinismului. 3

 

  1. Creştinismul Gnostic: Gnosticismul este o mişcare filozofică şi religioasă cu rădăcini încă dinaintea Creştinismului. Gnosticii au combinat elemente luate din religiile păgâne asiatice, babyloniene, egiptene, greceşti şi siriene, din astrologie, din Iudaism şi din Creştinism. ”Printre Creştinii Gnostici au fost comunităţi sub numele lui Ioan, Toma şi mulţi alţi discipoli mai mici, de mai târziu.”6 Ei au pretins că ar avea informaţii secrete despre Dumnezeu, umanitate şi restul universului, despre care populaţia de rând nu ştia. Au fost/ Sunt remarcaţi şi pentru:

 

Description: Description: bullet

Neobişnuita interpretare a Bibliei, lumii şi restul universului

Description: Description: bullet

Credinţa că Jehovah din Scriptura Ebraică (Vechiul Testament) a fost un Dumnezeu-Creator imperfect şi inferior, de asemenea fiind cunoscut şi sub numele de Demiurg. El a fost fundamental privit drept rău, gelos, rigid, fără compasiune şi predispus la comiterea unui genocid.

Description: Description: bullet

Tolerarea diferitelor religii în şi înafara Gnoticismului.

Description: Description: bullet

Lipsa discriminării împotriva femeilor.

 

Unii Gnostici au format grupări separate. Alţii s-au alăturat grupurilor de Creştini Paulini deja existente. Totuşi câţiva au rămas practicanţi solitari.

 

În plus faţă de cele trei grupări principale de mai sus, au fost şi mai multe comunităţi religioase la care se face referire drept Creştinism Mateian, Creştinism Ioanin, etc. ”Printre evrei, în special în Est, au fost comunităţi Creştine şi literatură sub numele lui Petru şi Iacov, care s-au opus lui Pavel şi Ioan.” 6 Împreună au creat multe duzini de Evanghelii şi sute de Epistole (scrisori). ”Multe dintre aceste alte Evanghelii, dinafara Noului Testament, au avut versiuni foarte diferite ale lui Isus, produse în comunităţi care aveau opinii total diferite despre Isus.”

 

Al doilea şi al treilea secol e.n.:

 

Cele trei grupări din cadrul mişcării Creştine primitive au supravieţuit până la începutul celui de-al doilea secol. Una a dispărut, iar celelalte două au înflorit:

 

  1. Mişcarea Creştină Evreiască: Eşecul revoltei Bar Kochba (132 – 135 e.n.) a fost devastator pentru poporul Evreu, inclusiv pentru Creştinii Evrei. Orice Evreu care a rămas în Palestina în anul 135 a fost ucis, înrobit sau alungat definitiv din zonă. Mişcarea Creştină Evreiască a avut o scurtă reînviere în timpul celui de-al doilea secol, dar a dispărut apoi din paginile istoriei.

 

  1. Creştinismul Paulin a continuat să se răspândească în toată lumea. A început să-şi conceapă o teologie formală, un set de doctrine şi un canon neoficial de inscripţii care au devenit mai târziu Scripturile Creştine (Noul Testament). Din enormele resurse de Evanghelii Creştine şi epistole (scrisori), ei au ales puţine care se portiveau mai mult sau mai puţin cu teologia bisericii încă în dezvoltare. Acceptarea Evangheliei lui Ioan în canonul oficial, a întâmpinat multă rezistenţă; mulţi din cadrul bisericii erau de părere că conţine prea multe elemente Gnostice. Canonul a acceptat:

 

Description: Description: bullet

Patru Evanghelii, scrise de autori necunoscuţi, dar atribuite lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan.

Description: Description: bullet

Faptele Apostolilor, aparent scrise de acelaşi autor care a scris şi pentru Luca.

Description: Description: bullet

Treisprezece Epistole Pauline – scrisori care pretindeau că au fost scrise de Pavel. Liberalii Religioşi au fost de acord că şapte dintre ele au fost scrise de Pavel, una probabil că a fost scrisă de el, iar 5 erau de autori necunoscuţi - majoritatea din cel de-al doilea secol, decenii după moartea lui Pavel.

Description: Description: bullet

Opt Epistole generale – Iacov, Ioan, Petru, Hebrews şi Iuda; toate de autori anonimi cu singura excepţie posibilă ca cea a lui Herbrews să fi fost scrisă de Priscilla.

Description: Description: bullet

Revelaţia, o carte despre evenimente apocaliptice la sfârşitul lumii, care era aşteptat în secolul al doilea e.n.

 

  1. Creştinismul Gnostic era format din mai multe grupări separate, fără vreo organizaţie solidă. Fiecare grup se afla sub conducerea unui învăţător Gnostic asemeni lui Marcion, Valentinus şi Carpocrates. Aceste grupări împărtăşeau câteva crezuri principale, dar în rest erau mult diferite una de cealaltă. Mişcarea Gnostică s-a extins iniţial, fiind la un moment dat principala formă de Creştinism din estul Mediteranei. Totuşi, din cauza unor procedee de persecuţie şi exterminare, de către Creştinii Paulini, a ajuns totul într-un declin, încetând să mai fie o forţă semnificativă în jurul secolului 6.

 

După moartea Apostolilor, Părinţii Apostolici au fost căutaţi pentru îndrumare. Ei includeau un număr de învăţători şi episcopi: exemplu Clement din Alexandria, Irenaeus, Origen, Polzcarp, Tertullian. A luat naştere o structură organizatorie ierarhică numită ”episcopatul monarhal”, în care fiecare lider, al congregatei, recunoştea autoritatea episcopului zonei când venea vorba de doctrină şi credinţă. Nu era nici o persoană sau grup care putea vorbi pentru biserică ca un tot unitar. Deabia în anul 325, episcopii de pretutindeni din mişcarea Creştină au fost în stare să se întâlnească la Consiliul de la Nicea şi să încerce să înceapă să rezolve diferenţele dintre credinţele Creştine.

 

Referiri folosite:

 

  1. Gregory J. Riley, "One Jesus, many Christs," Harper SanFrancisco, (1997), Page 4. Read reviews or order this book safely from Amazon.com online book store

  2. Messianic Judaism, a new religious movement, is sometimes referred to as Jewish Christianity. Their theological beliefs match those of modern-day Evangelical Christianity, and bear little resemblance to the Jewish Christianity of the 1st century CE. Both groups are often referred to by the same name.

  3. G.A. Mather & L.A. Nichols, "Dictionary of Cults, Sects, Religions and the Occult," Zondervan, (1993), Pages 59 to 72.

  4. David Levinson, "Religion: A cross cultural dictionary," Oxford University Press, (1996). Topics: Eastern Orthodoxy & Roman Catholicism.

  5. "Constantine, the first Christian emperor," Antiquity Online, at: http://www.fsmitha.com/h1/ch24.htm

  6. Gregory J. Riley, "The River of God," HarperSanFrancisco, (2001). Page 8. Read reviews or order this book safely from Amazon.com online book store

  7. Ibid, Page 7.

  8. Barrie Wilson, "How Jesus became Christian," St. Martin's Press, (2008). Read reviews or order this book

 

Courtesy of BPNews.net

horizontal rule

 Răspândirea creștinismului – poveste urbană

 

  1. cum era viața în orașele imperiului Greco-roman.

 

  1. orașele erau mici după standardele moderne, dar populația era numeroasă.

 

Primul fapt important despre orașele greco-romane este că erau mici, ca arie și populație. [Stark, The Rise of Christianity--A Sociologist Reconsiders History (Princeton):149]

 

Roma

650,000

Alexandria

400,000

Ephesus

200,000

Antioch

150,000

Apamea

125,000

Pergamum

120,000

Sardis

100,000

Corinth

100,000

Gadir (Cadiz)

100,000

Memphis

90,000

Carthage

90,000

Edessa

80,000

Syracuse

80,000

Smyrna

75,000

Caesarea Maritime

45,000

Damascus

45,000

 

"MacMullen estimează că populația medie în orașele imp. Roman se apropia de 200 pe acru, unitate de măsură modernă, vestică. Cu așa mult spațiu, o pătrime, după calculele lui MacMullen, era pentru zonele publice, grosul populației era înghesuită acasă, tolerabil doar cu atracția spațiilor publice largi…intimitatea era rară. Viața se trăia pe străzi, trotuare, piețe, mai mult ca în orașele mediteraneene de azi.” [Meeks, The First Urban Christians(Yale):29]

 

"dacă presupunem o populație de un milion, conluzionăm că Roma în principatele vechi era unul din cele mai dens populate orașe din lume din lume – ca Bombay sau Calcutta, de azi." [Stambaugh, The Ancient Roman City (Johns Hopkins):90]

 

"zona construită a Romei imperiale corespundea mai mult sau mai puțin cu cea inclusă de zidurile lui Aurelian, din sec. 3, 1,373 hectare (1 hectar = 2.47 acrii), ce implică o populație cu densitatea de 730 per hectar(300 per acru). Se compară cu densitatea totală de 452 per hectar din modernul Bombay, 364 pentru Dublin, 295 pentru Calcutta, și 224 pentru Mexico City. Majoritatea acestor orașe moderne au zone pentru clasele bogate și parcuri, care scad densitatea. Densitatea cea mai mare înregistrată este la Hong Kong (1,656 per hectar), Bombay (1,169 per hectar), și Calcutta (1,018 per hectar). Imaginile moderne sunt luate de la statistica Națiunilor unite din 1977, Compendium of Social Statistics (New York, 1980)." [Stambaugh, The Ancient Roman City (Johns Hopkins):337]

 

Comparații:

 

Densitatea populației din Antioh în jur de 117/acru. [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):149]…[Compare Chicago 21; SF 23; NY 37; Manhattan 100]. Locuri publice, Antioch are 137 [Bombay 183; Calcutta 122]

 

Geographical Area

Pop/SqMile

Nanshi, Shanghai

147,187

Yuexiu, Guangzhou

132,163

Cetăți Graeco-Romane

128,200

Old Bombay(1958)

125,662

Zona oraș, Calcutta

108,005

Hong Kong

73,627

Seoul

61,970

Cairo

60,000

New York: NY County

52,419

Delhi

45,778

New York: King County

32,618

Mexico City

30,263

New York: Bronx County

28,640

Tokyo

18,401

New York: Queens County

17,839

California: San Francisco County

15,502

New Jersey: Hudson County

11,855

Pennsilvanial: Philadelphia County

11,733

Massachusets: Suffolk County

11,345

Washington DC

9,882

City of Baltimore

9,108

Illinois: Cook County

5,398

Michigan: Wayne County

3,488

Louisanna: Orleans County

2,750

California: LosAngeles County

2,183

 

2. Casele non-elitei erau cu multe familii și ocupate de grupări etnice sau ocupaționale.

 

"Clădirile de închiriat, romane erau singurele deschise pentru ei [noii imigranți la Roma]. Persoanele de aceeași naționalitate se adunau în apartamente individuale, în clădiri, noii sosiți căutând compania compatrioților stabiliți deja." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):131]

 

"Din sec. 2 ÎH, Roma a început ridicarea clădirilor cu multe apartamente (insulae). Packer crede că insula origina în Roma, pentru a acoperi necesitățile de locuire pentru populația ce creștea rapid. Erau tipic construite în jurul unei curți interioare, cu lumină și aer pentru camerele de sus. Magazine mici (tabernae) erau adesea construite în inelul exterior al primului etaj al insula. Familiile care aveau magazine mici trăiau în ele. Era o cameră în spate sau un mezanin peste camera principală, oferind intimitate familiei. Unele apartamente "deluxe" se pot găsi în spatele acestor magazine, cu fața spre curtea interioară. Aceste apartamente conțineau un număr de camere, inclusiv acomodări pentru slujitori și erau potrivite pentru adunări sociale mici. Le lipseau bucătăriile și latrinele…deasupra la tabernae erau 3-5 etaje de apartamente. Absența lifturilor și construcția slabă a etajelor superioare însemna apartamente ieftine la etajele superioare. Erau de obicei cu o cameră sau două. Camerele interioare folosite la dormit probabil, nu primeau lumină naturală sau aer proaspăt. Familiile găteau pe cărbuni lângă o deschidere sau mâncau în afara casei. Foloseau latrine publice, locul mic de sub scări sau olițe de cameră. Intimitatea era rară. În apartamentul individual, familii neînrudite aveau camere de somn separate, dar sufrageria comună. Aceste apartamente erau prea mici pentru a socializa cu prietenii, mai ales pentru adunări creștine. Cei care locuiau în astfel de apartamente mâncau și socializau în locuri publice" [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):132]

 

3. diviziunile etice erau puternice, fără un grup dominant, creând o societate complexă.

 

"ca o consecință a intrării Romei în Est și interesul ei activ în orașe, societățile urbane deveneau oarecum mai complexe decât chiar în era elenistică. Mult timp grupurile de străini se adunau în fiecare cetate: comercianții și artizanii ce urmau armata sau căutau piețe mai bune sau acces mai bun la transport, persoane sclavi de război sau piraterie, eliberate acum, exilați politic, soldați ai norocului. Acești non cetățeni rezidenți păstrau adesea simțul etnic sau identitatea stabilind culte locale ale zeilor lor sau formând o asociere voluntară care avea trăsăturile unei religii."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):13]

 

"Când un străin sosea în oraș, se presupunea că știe sau poate învățaunde să găsească imigranți și rezidenți temporari din țara lui sau practicanți ai comerțului lui. Nimic nu era mai natural, aceștia erau factorii cei mai importanți în formarea și identificarea vecinătăților."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):29]…(dă exemple de cartiere evreiești, sau de țesători, etc.)

 

"În sec. 1 AD non-Romanii și urmașii lor erau o parte mare, dacă nu majoritatea oamenilor comuni ai Romei, o populație largă de străini rezidenți liberi și o întreagă clasă de sclavi." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):129]

 

"Clădirile locuințe romane erau de obicei singurele locuri deschise pentru ei, noii imigranți la Roma. Persoanele cu aceeași naționalitate tindeau să se adune în apartamente individuale ca noi sosiți ce căutau părtășia compatrioților." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):131]

 

"erau 18 cartiere etnice identificabile în Antiohia" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):158]

 

"ce este clar este că integrarea socială a orașelor greco-romane era tulburată sever de durabilitatea diviziunii etnice interne, care a luat forma secțiilor etnice distincte. Diversitatea etnică și fluxul continuu de noi veniți tinde să submineze integrarea socială, expunând rezidenții la o varietate de consecințe negative, inclusiv rata mare a devierilor și tulburărilor. Acesta este motivul major pentru care cetățile greco-romane erau predispuse la răzmeriță." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):158]

 

4. sărăcia în orașe era foarte mare, datorită bolilor, migrației și ratei mortalității ridicate – rezultând în probleme urbane.

 

"cum s-a notat, cetățile greco-romane necesită un aflux constant și substanțial de noi veniți, pentru a menține populația. Ca rezultat, în orice moment o proporție foarte considerabilă a populației consta în noi veniți – orașele greco-romane erau populate de străini. Este bine cunoscut că rata criminalității în orașele moderne este corelată cu rata mișcării populației…aceasta pentru că unde este un număr mare de oameni noi veniți, aceștia nu formează atașamente interpersonale care ne leagă de ordinea morală." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):156f]

 

"noaptea venea peste oraș ca o umbră a unui mare pericol, sinistră și amenințătoare. Toți fugeau în case, se încuiau și baricadau intrarea. Magazinele deveneau tăcute, lanțuri de siguranță erau puse în interiorul ușilor…dacă bogații trebuiau să mai stea afară, erau însoțiți de sclavi cu torțe pentru a lumina și proteja pe drum…Juvenal spune că a ieși pentru a lua masa fără a-ți face testamentul înseamnă expunerea la nepăsare…să răsfoim paginile Digest, pentru a descoperi abundența criminalilor din oraș. " [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):157]

 

"orice portret clar al Antiohiei în NT descrie un oraș plin de mizerie, pericole, frică, disperare și ură. Un oraș unde familia de rând trăia o viață săracă în camere murdare și înghesuite, unde cel puțin jumătate din copii mureau la naștere sau în copilărie și unde majoritatea copiilor care trăiau pierdeau cel puțin un părinte înainte de a ajunge la maturitate. Un oraș plin de ură, frică, cu rădăcini adânci în antagonisme etnice intense și exacerbate de un aflux continuu de străini. Un oraș căruia îi lipsește rețeaua stabilă de atașament, încât incidente minore se transformă în violența mulțimii. Un oraș unde crima înflorea și străzile erau periculoase noaptea. și pe deasupra era un oraș lovit în mod repetat de cataclisme și catastrofe: când un rezident se putea aștepta oricând să rămână fără casă, dacă supraviețuia…oamenii care trăiesc în astfel de circumstanțe sunt adesea disperați. cu siguranță concluzia că zilele din urmă sunt aproape era foarte ușoară pentru ei. Cu siguranță tânjeau adesea după eliberare, speranță, salvare." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):160f]

 

"clasele de jos, fără atașamente sociale față de stăpâni, constituiau forța răscoalelor urbane. Nu erau ușor de controlat. Erau oameni fără onoare. Fără onoare, erau greu de pedepsit. Nu aveau un statut de pierdut și nici bogății să se sperie de amenzi. Puteau fi doar bătuți, nu șantajați, pentru a se supune. Comportamentul lor zilnic arată aceasta limpede." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):53]

 

5. Plăgile și dezastrele naturale erau frecvente, extensive,și distrugeau vieți

 

"În 165, în timpul domniei lui Marcus Aurelius, o epidemie devastatoare a trecut prin imperiul roman…a durat 15 ani, și în timpul ei, de la un sfert la o treime din populația imperiului a murit, Marcus Aurelius…apoi în 251 o altă epidemie devastatoare a trecut prin imperiu, lovind zonele rurale ca și orașele. " [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):73]

 

"lista de dezastre naturale și sociale care au lovit Antiohia este instructivă și tipică. Nu am încercat să supraveghez atent sursele pentru a face lista, ci am depins în primul rând de Downey (1963). Totalul este probabil incomplet. Am sărit peste inundațiile numeroase, deoarece nu au cauzat pierderi substanțiale de vieți. totuși, lista arată cât de extrem de vulnerabile erau orașele greco-romane în fața atacurilor, focurilor, cutremurelor, foametei, epidemiilor și răscoalelor devastatoare. Aceste dezastre sunt așa de mari încât este greu de cuprins cu mintea sensul uman…în timpul a 600 de ani de domnie romană intermitentă, Antiohia a fost atacată de 11 ori și jefuită de 5 ori din aceste 11. Antiohia a ars în întregime sau parțial de 4 ori, de 3 ori accidental, și o dată când persanii au dat foc la oraș după ce l-au jefuit și au luat populația supraviețuitoare în captivitate. Deoarece templele și clădirile publice erau construite din piatră, este ușor de uitat că orașele greco-romane constau în clădiri de lemn, tencuite și erau foarte inflamabile și aglomerate una lângă alta. Focuri severe erau frecvente și nu exista echipament de pompare pentru a le stinge. Pe lângă cele patru conflagrații uriașe menționate mai sus, au mai fost câteva incendii provocate în timpul celor 6 perioade majore de răscoală în oraș. Prin răscoală majoră vreau să spun că una a rezultat în pagube substanțiale și moarte, față de răscoalele obișnuite în care erau uciși doar câțiva oameni...Antiohia a suferit probabil de sute de cutremure semnificative în aceste 6 secole, dar 8 au fost așa de severe încât aproape totul a fost distrus și au murit enorm de mulți. două alte cutremure au fost poate la fel de serioase. Cel puțin trei epidemii ucigașe au lovit orașul – cu rata mortalității probabil peste 25% în fiecare. Au fost cel puțin 5 episoade de foamete aceasta înseamnă 41 de catastrofe naturale și sociale sau o medie de una la fiecare 15 ani." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):160-161]

 

6. nu existau servicii de sprijin social, medical, iar abandonul fizic era ceva comun în timpul epidemiilor.

 

"…mureau fără să aibă cineva grijă de ei; erau multe case în care toți locuitorii piereau în lipsă de atenție…trupurile muribunzilor erau îngrămădite unul peste altul, și creaturi pe jumătate moarte puteau fi văzute pe străzi sau în jurul fântânilor pentru a bea apă. Templele în care își făceau locuință erau pline de trupuri moarte de oameni care muriseră acolo. Catastrofa era așa de copleșitoare încât oamenii, neștiind ce se va întâmpla cu ei, deveneau indiferenți față de religie sau lege…nu exista frică de legi dumnezeiești sau omenești care să aibă o influență de reținere. Cât despre zei, era același lucru dacă cineva se închina la ei sau nu, când vedeau că și bunii și răii mureau la fel" (Thucydides, on the plague of Athens)

 

'păgânii se purtau diferit. La primul semn de boală, împingeau bolnavii deoparte, fugeau de cei dragi, aruncându-i în drum, înainte de a muri și tratau trupurile moarte ca pe gunoi, sperând să îndepărteze răspândirea și contagiunea bolii fatale; dar nu scăpau. [Dionysius, in Stark, The Rise of Christianity (Princeton):83]

 

"merită observat că faimosul doctor clasic Galen a supraviețuit primei epidemii în timpul lui Marcus Aurelius. Ce a făcut? A plecat repede din Roma, s-a retras la țară, la moșia din Asia Minor până a trecut pericolul." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):85]

 

"ceea ce trebuie accentuat este că spitalul creștin, casa de săraci era o instituție nouă în lumea antică. Templele conținuseră întotdeauna camere de dormit pentru cei ce căutau vindecare, ca la templul lui Ascelpius la Epidaurus. Dar noua xenodocheia nu erau necesar conectate de templele de vindecare. Doar soldații și sclavii – adică persoanele fără familie, care să aibă grijă de ei – aveau valetudinaria, camere de spital în tabere și în barăcile de sclavi. A extinde aceste facilități la săraci în general și a le asocia cu așezările omenești, era un punct nou. " [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):34]

 

7. cei cu adevărat săraci erau 5-10% din populație, dar cei săraci erau clasa de mijloc.

 

"în sensul roman al valorilor, pe baza unei moralități a favorurilor reciproce date și așteptate, a ajuta săracii și pe cei fără casă nu era tradițional. Aceste gen de caritate era un concept Oriental al evreilor și creștinilor care erau suspecți în zelul lor de a avea grijă de bolnavi și săraci." [Stambaugh, The Ancient Roman City (Johns Hopkins):135]

 

"Predicând în Antiohia în anii 380, Ioan Crisostomul a spus congregației sale să se gândească la oraș ca fiind format din o zecime oameni bogați, o zecime, săraci care nu au nimic, și 80 procente clasa de mijloc…nivelul de toleranță al unor astfel de societăți este între 5-10 procente ale populației ca permanent săraci, și în nevoie, în timp ce restul între 20-25 procente din populație trebuie ajutate pentru perioade scurte de timp de criză." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):14]

 

"pentru a folosi termenul favorit al istoricilor Europei vechi moderne, ascultătorii lui Ioan Crisosomul trăiau într-o societate caracterizată de sărăcia clasei de mijloc. Pentru majoritatea din ei, sărăcia adâncă era o posibilitate permanent existentă. Sărăcia adâncă era o stare în care puteau cădea și din care puteau ieși, reîntorcându-se dureros la sărăcia clasei de mijloc, de multe ori în timpul vieții." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):15]

 

8. era o frecvență ridicată a familiilor cu un singur părinte, cu femei care păstrau custodia copiilor.

 

"inscripții din Roma menționează un număr de familii cu un singur părinte, doar un părinte este menționat pe inscripție. Frecvența divorțului și a morții unuia din părinți trebuie să fi condus la căsnicii repetate și la copii vitregi și familii amestecate." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):135]

 

"pe de altă parte, femeile din relații non-legale puteau părăsi relația fără interferența statului. Aceste femei obțineau custodia copiilor lor, deoarece legea romană recunoștea mama ca unic părinte legitim într-o relație ilegitimă. În contrast, tatăl divorțat în căsnicia legală romană primea custodia întotdeauna, deoarece copiii erau moștenitorii. Multe familii din clasa de jos nu aveau tată, necesitând ca mama să fie responsabilă deplin pentru hrana și creșterea copiilor, obținând drepturile și îndatoririle capului familiei." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):.141]

 

"când căsnicia se dizolva, ea ținea copiii." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):150]

 

"ceea ce știm despre demografia lumii romane și a societăților similare sugerează că distrugerea unității familiei prin moarte sau părăsire de către protectorii masculini și care câștigau bani, era cauza cea mai mare a sărăciei." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):58]

 

9. societatea era ierarhică, cu straturi de relații patron/client și cu o dependență mare de stăpân.

 

"ce este mai semnificativ este că adesea în vremuri imperiale femeilor li se cerea să fie fondator sau patron la cluburile de bărbați. aceasta implică un loc de întâlnire în casa stăpânului sau într-o clădire special ridicată sau obținută în acest scop sau un împrumut pentru cheltuielile asocierii, inclusiv petreceri, înmormântări, jertfe pentru membrii. [Meeks, The First Urban Christians(Yale):24]

 

"săracii făceau ce puteau. Ei deveneau clienții patronilor care ofereau mâncare sau bani pentru sprijin politic sau alte ajutoare. Dacă acest lucru nu funcționa - și sursele arată că procesul putea implica competiția – exista cerșitul, furatul sau foametea" [Stambaugh, The Ancient Roman City (Johns Hopkins):134]

 

"'persoanele de mijloc au avut întotdeauna nevoie de protectori." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):50]

 

10. Statutul era totul – societatea era construită pentru a te ține la locul tău.

 

"În societatea principatelor adesea aceste mese comune deveneau ocazii pentru arătarea distanței sociale, umilirea clienților bogaților, prin calitatea și cantitatea de mâncare oferită la mese."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):68]

 

"autorii romani râdeau de evrei, pentru sărăcia lor." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):130]

 

"ceea ce trebuie accentuat, în evaluarea texturii sociale a imperiului este că aceste persoane se aflau într-o poziție inconfortabilă. Am aflat că societatea romană nu era așa de drastic polarizată între săraci și bogați, cum am crezut. Clasa de mijloc era mai extensivă și mai diferențiată de cât am crezut. Dar astfel de persoane nu se bucurau de autonomia și protecția asociate cu o clasă de mijloc modernă. Cei cu adevărat bogați și puternici rămâneau prezențe dominante într-o societate în care persoanele cu respect de sine locuiau inconfortabil de aproape de cei săraci. Era o situație tensionată. Cum a spus Keith Hopkins datorită modului abrupt al piramidei sociale…societatea romană cerea un amestec inconfortabil de deferență pătrunzătoare față de superiori și agresivitate deschisă față de inferiori.'" [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):49]

 

"dacă ești sărac, ești o glumă, cu fiecare ocazie. Ce râs, dacă mantia ta este murdară sau ruptă, dacă toga este puțin murdară, dacă pielea pantofului este crăpată puțin. Sau dacă vreo câteva petice trădează coaserea frecventă. Blestemul cel mai mare al sărăciei, mai rău decât a fi sărac, este faptul că este obiectul ridiculizării, jenei…fii oamenilor liberi se dau la o parte dinaintea sclavilor unui bogat." [Juvenal, early 2nd century AD, cited at Worth, The Seven Cities of the Apocalypse and Roman Culture (Paulist):41]

 

11. mobilitatea în sus era foarte posibilă, dar inconsistența statutului era frecventă și ea.

 

"am văzut deja că era un număr de femei implicate în cercul paulian care expunea tipurile de statut inconsistent care inspiră pe Juvenal la indignare elocventă. Erau femei care conduceau case, afaceri și aveau bogății independente, care călătoreau cu sclavii lor și ajutoarele lor."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):71]

 

"în anii recenți, majoritatea sociologilor au văzut stratificarea socială ca un fenomen multidimensional; pentru a descrie nivelul social al unui individ sau grup, trebuie măsurat gradul fiecăruia în dimensiunile relevante. Se poate descoperi, că într-o anume societate, variabilele următoare afectează etichetarea individuală: putere, definită ca și capacitatea de a obține scopuri în sisteme sociale, prestigiul ocupațional, venitul sau bogăția, educația, cunoștințele, puritatea religioasă și rituală, independent de societatea largă. Ar fi un individ rar care ar ocupa aceeași poziție în ochii săi și ai celorlalți, în termenii tuturor acestor factori… toate aceste tipuri de comportamente, consideră unii sociologi, arată un grad mare de inconsistență a statutului ce produce experiențe neplăcute, care fac oamenii să încerce să îndepărteze inconsistența, schimbând societatea, pe ei sau percepțiile despre ei. "[Meeks, The First Urban Christians(Yale):54,55]

 

B. situarea creștinismului în cadrul lui social:

 

12. Creștinismul era o mișcare urbană, ca toate cultele:

 

"al treilea motiv pentru care creștinismul paulian este un subiect apt pentru investigare este urbanitatea lui.[Meeks, The First Urban Christians(Yale):8]

 

"din 22 de orașe mari din imperiu, la 4 din ele le lipsea probabil biserica creștină în anul 200" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):10]

 

13. Creștinismul era format din clasa mijlocie, în mare parte: negustori, comercianți, meseriași.

 

"imaginea lui Barnaba ca un om de bine rezonabil care alege deliberat viața unui artizan itinerant pentru a-și susține misiunea este subliniată de Faptele Apostolilor, că era proprietarul unei ferme pe care a vândut-o, veniturile mergând la creștinii din Ierusalim."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):61]

 

"ce vedem clar este că colecția este asamblată puțin câte puțin, săptămână cu săptămână. Aceasta vorbește despre economia oamenilor mici, nu destituți, dar nu arată capital. Aceasta se potrivește imaginii artizanilor și comercianților, creștini tipici."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):65]

 

"dar nu este nici o dovadă specifică de oameni destituți – muncitori dependenți, ajutoare angajate, săracii săracilor, țărani, sclavi agricultori și muncitori agricultori angajați cu ziua sunt absenți datorită cadrului urban al grupărilor pauline."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):73]

 

"creștinul tipic, care semnalează prezența în scrisori printr-un semn sau altul, este un artizan liber sau comerciant mic."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):73]

 

"Abraham J. Malherbe a analizat limbajul și stilul scriitorilor bisericii primare și au concluzionat că au de-a face cu o audiență literată și educată." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):31]

 

"dacă este așa și dacă mișcările cultului se bazează pe o constituentă relativ privilegiată, nu putem susține că eforturile misionare ale lui Pavel au avut cel mai mare succes în clasele de mijloc și de sus, cum cred istoricii NT de acum?" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):45]

 

"deci, biserica primară era o mișcare a maselor în sens deplin și nu creația unei elite. Ramsay MacMullen a recunoscut că eșecul autorităților romane de a înțelege acest fapt determină aspectul ciudat al persecuțiilor: doar liderii erau prinși, în timp ce mulțimile evidente de creștini nu erau pedepsite. Adică, când romanii au decis să distrugă creștinismul, au făcut-o de sus în jos, evident considerând că doar liderii contează. Această judecată greșită era, cf cu MacMullen, bazat pe faptul că păgânismul era dependent de elită și putea ușor fi distrus de sus." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):208]

 

"…biserica creștină stătea în mijlocul societății romane. Ocupa terenul de mijloc între cei foarte bogați și cei foarte săraci. Persoanele de mijloc erau baza. Biserica tindea să recruteze clericii dintre persoanele mai prospere, artizani și din marginile clasei consilierilor orașului." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):48]

 

14. Creștinismul conținea membrii din toate nivelele elitei, de la naștere

 

"este plauzibil că cei care după convertire la creștinism, mai aveau motive să accepte invitațiile la cine unde vor fi slujiți, poate în templul unei zeități păgâne, erau membrii mai afluenți ai unui grup, care mai aveau obligații sociale sau de afaceri, importante pentru rolul lor în societate, față de cei cu statut mai de jos. Diferența nu este absolută, pentru creștini care lucrau la patron non-creștin."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):69]

 

"NT oferă informații despre Priscilla și Aquila, doi creștini romani din Romani 16. Ei făceau corturi în Roma, Corint, și Efes, deci aveau un grad mare de mobilitate. Faptul că Aquila și Priscila își permiteau să închirieze rezidență pentru 20 de închinători arată că erau peste nivelul de trai obișnuit. Bogăția lor, deși modestă, o întrecea pe cea a majorității rezidenților Romei, și probabil a majorității creștinilor romani. Poate că erau capabili să închirieze un apartament "deluxe". Este posibil ca biserica în casă să se fi întâlnit în zona de lucru a tabernalor." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):137]

 

"deși Faptele nu dau o indicație clară a statutului tuturor oamenilor menționați, dovezile interne din corespondența paulină-corinteană par a indica faptul că la trei sferturi din secolul trei AD, comunitatea creștină conținea mulți membrii ai elitei sociale. Câțiva membrii ai comunității creștine puteau fi numiți înțelepți, puternici și născuți bine. Unii membrii ai comunității erau implicați în litigii de vexație ceea ce este potrivit cu elita. Arată poziția socială. Dușmănia în biserică arată reflectă situația Romei. Forma de închinare și preocuparea cu îmbrăcămintea este mai potrivit cu oamenii familiari cu închinarea romană formală. Cina Domnului poate reflecta tensiunile pe scară largă în societatea de elită corinteană" [Gill/Gempf, The Book of Acts in its First Century Setting--Graeco-Roman Setting:111]

 

"bazat pe o inscripție găsită în Corint în 1929 și referințele din Rom. 16:23 și 2 Tim. 4:20, mulți învățați sunt de acord că între membrii bisericii din Corint era Erastus, 'trezorierul orașului' istoricii acceptă acum că Poponia Graecina, o femeie din clasa senatorială, despre care Tacitus a spus că practica superstițiile străine în 57 (Analele 13.32), era creștină. Nici după Marta Sordi, Pomponia nu era un caz izolat: 'știm din surse bune că erau creștini în aristocrația romană în a doua jumătate a primului secol (Acilius Glabrio și flavienii creștini) și este probabil să se poată spune aceleași lucruri despre prima jumătate a aceluiași secol, înainte de sosirea lui Pavel la Roma.'" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):30f]

 

"teza fundamentală este simplă: dacă biserica primară era ca alte mișcări de cult despre care există date bune, nu era o mișcare proletară, ci era bazată pe clasele nmai privilegiate." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):33]

 

"dacă acest lucru este real și dacă mișcările de cult sunt bazate pe o constituție relativ privilegiată, nu putem sugera că eforturile misionare ale lui Pavel au avut cel mai mare succes în clasele de mijloc și de sus, cum cred istoricii NT?" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):45]

 

"ce contează dacă creștinismul de început era o mișcare a celor relativ privilegiați sau a celor de jos? După mine, contează. Dacă creștinismul era o mișcare proletară, trebuie ca statul să fi răspuns față de ea ca o amenințare politică, nu ca o religie ilicită. Marta Sordi (1986), respinge ideea că statul percepea creștinismul în termeni politici. Nu-mi este clar că creștinismul ar fi supraviețuit unui efort de înțelegere făcut de stat de a-l dezrădăcina în zilele de început. Când statul roman a perceput amenințarea politică, măsurile sale au fost brutale și neîncetate și detaliate - Masada îmi vine în minte. Dar și cele mai brutale persecuții așe creștinilor erau limitate și statul a ignorat mii de persoane care profesau noua religie deschis, cum vom vedea în cap. 8. Dacă postulăm un creștinism al privilegiaților, atunci comportamentul statului pare consistent. Dacă creștinii nu erau o masă de străini săraci, ci niște oameni cu relații, prieteni, membrii în locuri sus puse, în familia imperială, atunci cerea represiuni și persecuții. De aceea creștinii au fost iertați de multe ori." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton): 46]

 

"este greu de estimat cât de departe a penetrat creștinismul, în ciuda adversităților, în clasa superioară. Edictul lui Valerian, cu pedepse speciale pentru senatori și equites Romani care refuzau să se conformeze, sugerează că încă din 257 erau creștini în clasele superioare. Canoanele conciliului din Iliberris, probabil au avut loc la scurt timp înainte de Marea Persecuție, aveau pedepse pentru creștinii care ca și sacerdotes provinciali sau duoviri municipali sau flamines iau parte la ritualurile păgâne sau celebrează jocuri. Aceasta sugerează că nu erau puțini creștini în clasele de sus ale Spaniei și între membrii cei mai bogați și proeminenți, care aveau birourile municipale și preoția, și la preoția înaltă provincială a onoarei supreme." ["The Social Background of the Struggle between Paganism and Christianity", by A. H. M. Jones, in The Conflict Between Paganism and Christianity in the Fourth Century, Arnaldo Momigliano (ed). Oxford: 1963, p. 21]

 

15. creștinismul era dependent de patroni/semi-elite pentru resurse și protecție

 

"asociațiile private și grupările creștine depindeau până la un punct de beneficiile persoanelor mai bogate care acționau ca patroni…clientul collegium își răsplătea patronul cu inscripții encomiastice, titluri de onoare, lauri, statut - și control efectiv al vieții clubului, deoarece nu erau puteri mai mari în asociație. Sub acest aspect, congregația creștină era diferită și patronii aveau motiv să se simtă ofensați. Pavel mustră corintenii să respecte mai mult astfel de oameni,ca Ștefana (1 Cor. 16:15-18)."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):78]

 

"avem motive să credem că comunitățile creștine s-au stabilit în parte prin familiile elită ale centrelor urbane principale, din provinciile estice." [Gill/Gempf, The Book of Acts in its First Century Setting--Graeco-Roman Setting:117]

 

"Harnack arată concluzia evidentă că Ignatius a considerat normal faptul că creștinii din Roma aveau puterea să-i câștige iertare, teamă ce ar fi fost nerezonabilă dacă biserica nu conținea membrii ale căror bogății și reputație le dădea puterea să intervină prin mită sau exercitarea influenței personale.'" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):32]

 

16. liderii creștini, diferit de alte grupuri, veneau dintr-un grup non-privilegiat.

 

"conform cu Evrei 13:7, funcționarea liderilor consta în predicarea cuvântului lui Dumnezeu. De aici au caracterizat ca lideri înzestrați carismatic, a căror autoritate deriva exclusiv din cuvântul pe care îl proclamau și al căror precedent era promovat prin predicare." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):.220]

 

"instituțiile religioase publice din majoritatea orașelor, orașul Templu Ierusalim, erau în mâinile unei oligarhii aristocratice ai cărei membrii erau destul de bogați încât să mențină cultele și funcțiile de lideri ai societății. Preoți și binefăcători publici erau aceeași persoană adesea…nu aceasta este lumea din creștinismul primar, sau în iudaism după distrugerea Templului." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):20f]

 

17. Creștinismul era implicat în sforturile de eliberare socială – a sa în primul rând – din primele zile

 

Fapte 6 și 1 Timotei – văduvele; Iacov, despre văduve și orfani și colecția pentru Ierusalim.

 

"faptul că unii creștini ai primului secol se vindeau în sclavie pentru a ajuta tovarășii credincioși sugerează sărăcia comunității creștine, în general" [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):131]

 

"valorile creștine și caritatea au fost traduse în norme de servicii sociale, la început și de solidaritate a comunității. Când lovea dezastrul, creștinii erau mai capabili să coopereze și aceasta rezulta în rata de supraviețuire mai ridicată." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):74]

 

"scrierea din 251, pentru episcopul Antiohiei, Cornelius, episcopul Romei, accentua întinderea dublei responsabilități: poate fi doar un singur episcop într-o biserică în care sunt 46 de preoți…și peste 1500 de văduve și oameni cu probleme… …" [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):25]

 

"un mare număr era formal înrolat pe liste de săraci: 3000 erau pe lista văduvelor și orfanilor în Antiohia sec. 4. 7500 erau pe lista săracilor în biserica din Alexandria în sec. 7. O biserică provincială ca Gaza, sprijinea 200 de persoane pe an, fiecare primind echivalentul salariului pe jumătate de an al unui artizan îndemânatic." [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):65]

 

18. Creștinismul a crescut repede între evreii elenistici ai orașelor din Asia Minor.

 

"era o populație evreiască substanțială în aproape fiecare oraș de orice mărime lângă Mediterana. Estimările sunt între 10-15 procente din totalul populației unui oraș - în cazul Alexandriei, poate mai sus."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):34]

 

"dovezi arheologice arată că bisericile creștine din afara Palestinei erau concentrate în partea evreiască a orașului" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):63]

 

"sunt dovezi fizice recente ce sugerează că comunicarea creștină și evreiască era apropiată – mult după despărțirea bisericii de sinagogă." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):68]

 

C. cum aveau creștinii contact cu alții:

 

19. aranjamente de trai, după etnie și meserie

 

" nu avem urme ale caselor particulare ale evreilor sau creștinilor din Roma, este totuși clar că majoritatea evreilor și creștinilor trăiau în apartamente mici, la câteva etaje deasupra pământului, în casele stăpânilor lor sau foștilor stăpâni sau în tabernae unde erau magazinele lor. Practicau familiile evreiești și creștine ritualuri religioase în astfel de case? Dacă da, ce fel de ritualuri practicau și ce credeau vecinii despre ei? Casele creștine cu congregații în ele ale credincioșilor erau probabil în apartamentele "deluxe" de la primul etaj. Dacă evreii se puteau aduna în clădiri cu alți evrei, era mai ușor de practicat dieta și cerințele religiei. Evreii convertiți la creștinism vedeau în apartamentul lor un loc bun pentru prozelitism." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):133]

 

"parterul era ocupat de magazine și nivelurile de sus erau ocupate de familii prospere. Legătura dintre aceste clădiri și lumea socială a meseriașilor și artizanilor este sugestivă în lumina referirii la biserica din casa lui Aquila și Priscilla (Rom. 16:5), a căror proprietate slujea de atelier, rezidență și loc de întâlnire. Nu au avut loc excavări ale caselor comune din zilele de început ale imperiului din Roma, dar lucrarea lui J. E. Packer și A. G. McKay despre insulae, sau clădiri de apartamente, arată existența blocurilor amorfe de locuințe, spate în spate, pentru majoritatea oamenilor din capitală și alte orașe mari din Impreriul roman… insula tipică conținea un rând de magazine la parte, cu fața spre stradă, și locuințe pentru proprietari și familiile lor, deasupra la magazine, sau în spate. Era spațiu pentru fabricarea bunurilor vândute în și acomodări pentru clienții vizitatori, muncitori, slujitori sau sclavi. Aranjamentul aduna o secțiune considerabilă a unui grup major în societate, constând din lucrători manuali și comercianți. aceste case erau parte din rețeaua a altor case de care erau legate prin rudenie, prietenie, avantaje profesionale și alte considerații. Strategia de a situa biserica în case era sănătoasă, deoarece oferea creștinilor intimitate relativă; un cadru unde identitatea și intimitatea puteau fi experimentate; o audiență pregătită deja și o rețea socială împreună cu influența mișcării creștine putea să se răspândească. Convertirea caselor ducea la creșterea creștinismului roman." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):209]

 

"atenția s-a concentrat recent pe semnificația caselor și atelierelor pentru activitatea misionară a lui Pavel casele nu erau rezidențele particulare de azi, dar erau case mari cu magazine în față și locuințe în spate. Era loc pentru atelierul de producție și locuințe pentru vizitatori și lucrători. Un astfel de aranjament era bun pentru scopul lui Pavel, ajutându-l la finanțarea misiunii prin lucrarea lui de făcător de corturi (Fapte 18:3; 20:34, 35; 1 Tes. 2:9) și îi ofereau o platformă gata făcută de pe care predicarea și învățarea se făceau zilnic între mulți care se aflau în jurul atelierului. Semnificația atelierului a fost arătată de cercetarea metodelor filozofilor itineranți ca cinicii din zilele lui Pavel. Nu vedeau munca manuală ca degradantă, ci cinicii o foloseau ca pe o metodă ideală de viață și mijloacele prin care un învățător își modela filozofia la discipolii lui." [Tidball, "Social Settings of Mission Churches", in Dictionary of Paul and His Letters (IVP)]

 

20. cadrul organizat după etnie, sinagoga, și meserie, piața

 

"…evreii, în majoritatea locurilor, erau distribuiți în toată gama de statute și ocupații…numărul artizanilor care apr în inscripții, papirusuri și texte literare și legale este mare… …"[Meeks, The First Urban Christians(Yale):39]

 

"în toate centrele mari ale imperiului erau așezări substanțiale de evrei din diaspora care erau obișnuiți cu primirea învățătorilor din Ierusalim. Mai mult, misionarii aveau o familie șiu legături de prietenie în unele comunități din diaspora." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):62]

 

Necredincioșii aveau acces liber la întâlnirile creștine [Meeks, The First Urban Christians(Yale):106]

 

"…se crede că Pavel a fost inițial acceptat cca membru al sinagogii în majoritatea locațiilor. 39 de lovituri sunt disciplina pentru membrii sinagogii, nu ostracizarea sau excluderea pe care le primeau apostații desemnați oficial." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):123]

 

21. rețelele sociale

 

"la intrarea în oraș, strategia misiunii lui Pavel era de a lua contact cu oamenii, folosind rețelele sociale existente, de care era legat. Mergea la sinagogă (Fapte 13:5, 14; 14:1; 17:2; 18:4; 19:8) sau în absența ei, la locul de rugăciune (Fapte 16:13) să întâlnească alți evrei. Legături similare cu alți expatriați și oameni de aceeași meserie, inclusiv Priscilla și Aquila, erau exploatate, mai ales când sinagogile se împotriveau mesajului lui. În fiecare locație, Pavel căuta să stabilească o casă ca și bază a lucrării lui misionare, ca mijloc continuu de sprijin pentru sine și noua comunitate creștină (Fapte 16:15; 17:7; 18:1–3, 7–8; 1 Cor 16:15)." [Tidball, "Social Settings of Mission Churches", in Dictionary of Paul and His Letters (IVP)]

 

"convertirea nu înseamnă cătarea sau îmbrățișarea unei ideologii, ci alinierea comportamentului religios al cuiva cu cel al familiei și prietenilor lui." (when attachments to members exceeded those to non-members). [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):16]

 

"Convertirea la grupări noi, deviante religioase apare când oamenii au sau dezvoltă atașamente puternice față de membrii grupului decât față de non-membrii." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):18]

 

"date bazate pe înregistrările făcute de președintele unei misiuni mormone sprijină puternic această propunere. Când misionarii bat la ușile străinilor, aceasta duce eventual la o convertire din 1000 de chemări. Dar când misionarii au primul contact cu o persoană din casa unu mormon prieten sau rudă a acelei persoane, 50 de procente din timp rezultă în convertiri." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):18]

 

"dinamica convertirii nu e schimbată chiar dacă numerele absolute ating o creștere rapidă pe o curbă exponențială. Motivul este că odată cu creșterea mișcării, suprafața socială se extinde proporțional. Fiecare nou membru extinde mărimea rețelei de atașamente între grup și potențialii convertiți." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):20f]

 

"oamenii nu caută credința, ei întâlnesc una prin legăturile avute cu alți aomeni care deja au credința." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):56]

 

"în toate centrele majore ale imperiului erau așezări substanțiale ale evreilor din diaspora care erau obișnuiți cu primirea învățătorilor din Ierusalim. Mai mult, misionarii aveau familii și prieteni în comunitățile acestea." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):62]

 

"sunt dovezi fizice recente ce sugerează faptul că comunicarea creștină și evreiască rămânea apropiată, chiar întrepătrunsă, până târziu, față de despărțirea dintre biserică și sinagogă." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):68]

 

22. atingerea inconfortabilului

 

§          Marginalizații


"oamenii sunt marginalizați când membralitatea în două grupări are o contradicție sau presiuni încât statutul lor în grup este scăzut de faptul că sunt membrii în alt grup." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):52]

 

"…creștinismul era atrăgător pentru că în subcultura creștină, femeile aveau un statut mai înalt decât cele din lumea greco-romană." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):95]

 

"sursele antice și istoricii moderni sunt de acord că convertirea inițială la creștinism a fost inițial mai predominantă între femei, decât bărbați." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):100]
 

§          Abandonații/bolnavii/Nevoiașii


"mortalitatea creștea în timpul acestor epidemii, numere mari de oameni, mai ales păgâni, pierdeau legăturile care i-ar fi oprit de la a deveni creștini." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):75]

"în apogeul celei de a doua epidemii, în jurul anului 260, în scrisoarea de paște citată mai sus, Dionysius scria un tribut lung față de eforturile eroice de îngrijire de către creștinii locali, mulți pierzându-și viața având grijă de alții.

 

'Mulți frați creștini au arătat o dragoste nelimitată și loialitate, gândindu-se la alții nu la ei înșiși. în ciuda pericolului, au avut grijă de bolnavi, de nevoile lor în numele lui Hristos, și cu ei au plecat din această viață senini și fericiți; deoarece au fost infectați de alții cu boala vecinilor lor, acceptând cu bucurie durerile lor. În îngrijirea și vindecarea altora, mulți au luat moartea acelora și au murit în locul lor…cei mai buni frați ai noștri și-au pierdut viețile în acest fel, prezbiteri, diaconi și oameni de rând, primind laudele, încât o astfel de moarte, ca rezultat al pioșeniei și credinței să echivaleze cu martiriul.

 

"Dionysius accentuează mortalitatea ridicată a epidemiei, afirmând ce fericiți ar fi supraviețuitorii, dacă pierdeau ca în zilele lui Moise în Egipt, doar pe primii născuți din fiecare casă. Căci nu este nici o casă în care să nu fie un mort – îmi doresc să fi fost măcar una.” Dar cum epidemia nu a trecut peste creștini, el sugerează că păgânii se temeau de mai rău: impactul ei a fost din plin peste păgâni.”

 

"Dionysius oferă explicația diferenței de mortalitate. Observând detaliat cum comunitatea creștină îngrijea bolnavii și murea și nu precupețea eforturi în pregătirea morților pentru îngropare, a scris:

 

Păgânii se purtau opus. La primul semn de boală, dădeau afară pe suferinzi și fugeau de cei dragi, aruncându-i pe stradă înainte de a muri și tratau cadavrele ca pe gunoi, pentru a nu fi contagios, dar nu scăpau. [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):83]
 

"dar ce conta? Nici cea mai bună știință greco-romană nu știa nimic despre tratarea epidemiilor, decât evitarea contactului cu bolnavii. Deci, chiar dacă creștinii se supuneau la îngrijirea bolnavilor, ce puteau face ei pentru a ajuta? Riscându-și viețile, au salvat un mare număr. McNeill a subliniat: când toate serviciile normale se distrug, grija elementară reduce mortalitatea. Mâncarea, apa permit persoanelor slăbite să se recupereze în loc să piară." (1976:108)…experții medicali moderni cred că îngrijirea conștientă fără medicamente taie rata mortalității cu două treimi, chiar mai mult." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):88,89]

 

"…în timpul și după epidemie formarea de noi relații creștea în favoarea creștinilor. Îngrijirea era o oportunitate mare pentru relații noi. Este mai ușor pentru cei atașați la o rețea socială, care este mai mult și nu mai puțin intactă." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):92f]

 

"Tertullian a observat că membrii dădeau de bună voie bisericii, care spre deosebire de templele păgâne nu cheltuia donațiile: 'fondurile nu erau cheltuite pe petreceri, băuturi și mâncare, ci pentru îngrijirea și îngroparea săracilor, acoperirea nevoilor băieților și fetelor săraci și orfani, a bătrânilor închiși în casă, naufragiaților, minerilor, exilaților pe insule, pușcăriașilor încihiși pentru credința lor în biserica lui Dumnezeu, ei deveneau adepți ai confesiunii. (Apology 39, 1989 ed.)'" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):189]
 

'când ai obosit să te mai rogi, și nu ai primit răspuns la rugăciunile către Dumnezeu, amintește-ți de câte ori ai auzit un sărac strigându-te și nu l-ai auzit….nu întinderea mâinilor noastre spre Dumnezeu, în rugăciune, aduce răspunsul. Întinde-ți mâinile spre săraci.” [John Chrysostom, slujbă în Antioh, între 386-404, citat la [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):86]]

 

§          "inconsistența statutului" (inclusiv elita urbană)

 

"am văzut deja că era un număr de femei proeminent implicate în cercul lui Pavel, care aveau un statut inconsistent care ar inspira pe Juvenal la indignare. Erau femei care conduceau case, aveau afaceri, bogăție independentă, care călătoreau cu sclavii și ajutoarele lor.”[Meeks, The First Urban Christians(Yale):71]

 

"nu numai că era un amestec de niveluri sociale în fiecare congregație, dar și în fiecare individ sau categorie pe care le putem identifica sunt dovezi ale rangurilor divergente în dimensiunile diferite de statut. Găsim creștini în familia caesaris, ale căror membrii erau între puținii oameni mobili în sus din imperiul roman. Găsim oameni eliberați, care au avansat în bogăție și poziție sau descendenți ai eliberaților, mai ales în coloniile romane, Corint și Filipi. Găsim artizani bogați și comercianți: cu venituri mari, cu prestigiu ocupațional mic. Găsim femei bogate și independente. Găsim evrei bogați. și dacă credem Faptele Apostolilor, găsim neamuri a căror aderare la sinagogă arată o disonanță a relației lor cu societatea lor. "[Meeks, The First Urban Christians(Yale):73]

 

"deși dovezile nu sunt multe, pute generaliza că membrii activi și proeminenți ai cercului lui Pavel sunt oameni cu statut inconsistent. Se mișcă în sus. Au obținut un statut mai înalt decât statutul atribuit lor."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):73]

 

"am găsit că caracteristica lor dominantă era mobilitatea socială sau inconsistența statutului."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):191]

 

§          nemulțumiții

 

"noile ișcări religioase atrag convertiții din rândurile nemulțumiților și ale inactivilor religioși, și cei afiliați cu comunitățile religioase lumești." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):19]
 

"…convertirea care necesită schimbare radicală a dedicării și a simbolurilor fundamentale, presupune o insatisfacție anterioară puternică cu felul în care sunt lucrurile. "[Meeks, The First Urban Christians(Yale):184]

 

§          disperarea…

 

"în capitolele de încheiere ale acestei cărți voi examina cu a slujit creștinismul ca mișcare revitalizantă ce s-a ridicat ca răspuns la mizerie, haos, frică și brutalitate a vieții în lumea urbană greco-romană. În anticiparea acestor discuții, vă sugerez că creștinismul a revitalizat viața orașelor greco-romane, prin oferirea de noi norme și noi relații sociale, care cooperau cu problemele urbane. Orașele pline de oameni fără casă și săraci au primit caritatea creștinilor și speranța. orașele pline de noi veniți și străini au primit de la creștini baza pentru atașamente. Orașele pline de văduve și orfani au primit simțul de familie al creștinilor. Orașele rupte de violență etnică au primit bazele solidarității sociale creștin. Orașele cu epidemii, incendii și cutremure au primit ajutorul și îngrijirea creștinilor." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):161]

 

D. viața comunității creștine

 

23. etosul distinct al comunității iubitoare și imaginea ei de sine

 

"un lucru ciudat la creștinism era felul în care viața apropiată, intimă a grupurilor locale era parte simultană din lumea mai mare din entitatea largă. Trebuie să investigăm modurile în care sensibilitatea trans-locală era generată și împuternicită."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):75]

 

"epistolele lui Pavel sunt bogat e în limbaj emoțional – bucurie, dor, anxietate – dar numărul intensității afectivității frazelor este neobișnuit."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):86]

 

"între caracteristicile distinctive, dar nu unice, la Iacov, ce reies din compararea cu instrucțiunile morale non-creștine, este axarea epistolei pe un etos al comunității, nu pe comportamentul individual, pe morală nu pe maniere, pe etica solidarității, nu pe competiție." [White/Yarbrough, The Social World of the First Christians (Fortress):195]

 

"creștinii primeau bine pe convertiți în comunitățile lor cu o căldură distinsă de ambivalența evreilor contemporani. Convertiții primeau imediat un statut egal teoretic cu membrii existenți ai comunității: oamenii erau fie în afara bisericii sau înăuntrul ei." [Goodman, Mission and Conversion--Proselytizing in the Religious History of the Roman Empire (Oxford):105]

 

"misiunea aceasta de prozelitism era o noutate șocantă în lumea antică. Reacția uimită a evreilor față de politica de a face neamurile membrii ai aceluiași trup –Efes. 2:11-3:21) arată că Pavel nu era văzut de ei ca continuând un simplu prozelitism evreiesc, într-o formă specială….doar familiaritatea ne face să nu apreciem ambiția extraordinară a unui singur apostol care a inventat ideea unei convertiri sistematice a lumii, zonă geografică după zonă geografică." [Goodman, Mission and Conversion--Proselytizing in the Religious History of the Roman Empire (Oxford):106]

 

"trebuie abordate chestiuni de doctrină. Deoarece ceva distinct a venit în lume odată cu dezvoltarea gândirii iudeo-creștine: legătura unui cod etic social înalt cu religia. Nu era nimic nou în ideea că supra naturalul face cerințe de comportament oamenilor – zeii au vrut jertfe și închinare întotdeauna. Nu era nimic nou în noțiunea că supranaturalul va răspunde la jertfe – că zeii pot fi făcuți să schimbe servicii pentru sacrificii. Ce era nou, era noțiunea că schimbul de relații era posibil între oameni și supranatural. Învățătura creștină că Dumnezeu iubește pe cei care îl iubesc era străină pentru credința păgână. MacMullen a observat că din perspectiva păgână, ceea ce conta era…serviciul oferit de zeitate, deoarece un zeu – cum credea Aristotel – nu simțea dragoste ca răspuns la ce i se oferea. Străină de păgânism era și noțiunea că deoarece Dumnezeu iubește omenirea, creștinii nu pot să-l mulțumească pe Dumnezeu decât dacă se iubesc unul pe altul. Cum Dumnezeu își demonstrează dragostea prin jertfă, oamenii trebuie să demonstreze dragostea prin jertfa unul pentru celălalt. Astfel de responsabilități trebuiau extinse dincolo de granițele familiei, tribului, pentru toți cei ce cheamă numele Domnului Isus Hristos (I Cor. 1:2). Erau idei revoluționare." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):86]

 

"când NT era nou, acestea (Mat 25:35-40) erau normele comunităților creștine. Tertullian a susținut: 'este grija față de neajutorați,dragostea noastră care ne etichetează în ochii multor oponenți. 'priviți,' spun ei 'cum se iubesc unii pe alții!' (Apology 39; c.160-220AD)" [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):87]

 

"în judecata mea, o cale majoră prin care creștinismul a slujit ca mișcare de revitalizare în imperiu a fost oferirea unei culturi coerente, fără etnie. Toți erau bine veniți, fără a arăta legături etnice. Pentru acest motiv, între creștini, erau norme și obiceiuri universale, noi, cosmopolitane. Creștinismul a evadat astfel din barierele etnice care preveniseră iudaismul de la a sluji ca bază a revitalizării." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):213]

 

"unde este farmecul creștinismului? În personalitatea fondatorului. A fost pus la îndoială acest lucru, deoarece nu este subliniat de apologeți. nu este accentuat pentru că a fost luat gratuit, nu trebuie repetat în sec. 2 ce este în evanghelii. Că persoana lui Hristos era centrală se vede din criticile lui Celsus și Porphyry, în înălțarea lui Apollonius de Philostratus și Hierocles, în mărturia eroică a unui Policarp: am fost slujitorul lui 86 de ani și nu mi-a greșit cu nimic, cum să mă lepăd de un Rege care m-a salvat? În al doilea rând, era în modul în care dragostea a fost revelată, în mărturia comunității (koinonia),n părtășia dintre neamuri și evrei, sclavi și oameni liberi a cărei practicalitate solidă în îngrijirea nevoiașilor a câștigat admirația lui Lucian. Cum se iubesc acești creștini unul pe celălalt, a fost o afirmație respectuoasă. Era o bucurie curioasă la creștini, era căldura care l-a atras pe Augustin. Femeile erau o putere particulară: Mithras, de exemplu, nu admitea femeile. În al treilea rând, în puterea convingerii, în directivitate simplă care tăia prin multitudinea de alegeri oferite de lumea antică, în curajul cu care deveneau martiri fără să clipească și au câștigat o recunoaștere chiar din partea lui Celsus și Marcus Aurelius, i au avut convertirea lui Justin și Tertullian. Era în mesajul speranței pentru toți, deoarece de la prima înviere a lui Hristos a dat urmașilor Lui puterea asupra morții. Nock spunea, ‘creștinismul a trebuit să democratizeze misterul’” [Ferguson, Religions of the Roman Empire (Cornell):125ff]

 

24. simțul de apartenență puternic

 

"este evident că Pavel și alți lideri ai misiunii lucrau activ la noțiunea de frățietate universală a credincioșilor în Isus Mesia. Epistolele, mesagerii care le aduceau și vizitele repetate la adunările locale făcute de către Pavel și asociații lui accentuau legătura."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):109]

 

"unitatea noului om, Hristos, chipul Creatorului, a fost pus în contrast cu acele opoziții care localizează o persoană în societate. Pe scurt, unitatea inițierii este contrastată cu structura socială în întreaga ei complexitate."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):166f]

 

"am văzut o mișcare socială, ce cuprinde o mișcare socială, cuprinzând grupări mici împrăștiate în orașele diverselor personaje locale, experimentând conflictul interior și exterior și legătura emoțională puternică și legătura dintre ei și cu un grup mobil de lideri în mai multe feluri complicate. "[Meeks, The First Urban Christians(Yale):190]

 

"putem ghici că genul de inconsistență de statut observată – femei independente cu bogăție moderată, evrei bogați într-o societate păgână, oameni eliberați cu talent și bani, dar stigmatizați prin originea lor, etc. – au adus cu ei nu doar anxietatea, ci și singurătatea într-o societate în care poziția socială era importantă și rigidă? Atunci intimitatea grupurilor creștine era o atracție , un refugiu, limbajul plin de emoție al familiei și afecțiunea și imaginea unui Dumnezeu plin de grijă, personal, iar imaginea cristalizată a unui salvator crucificat arată modul în care lumea pare a lucra."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):191]

 

"…slăbiciunea păgânismului stă în inabilitatea sa de a genera sentimentul de apartenență, puterea fundamentală a unei credințe exclusive este puterea ei ca grup.

 

E. R. Dodds a spus mai bine ca oricine:

 

'o congregație creștină a fost de la început o comunitate în sens mai deplin decât orice grup corespondent de devotați Isiac sau Mithraist. Membrii lui erau legați nu doar de ritualurile comune, ci și de modul comun de viață…dragostea de aproape nu este o virtute exclusiv creștină, dar în această perioadă creștinii par să fi practicat aceasta mai eficient decât alte grupuri. Biserica oferea esențialul securității sociale….dar mai important decât beneficiile acestor materiale era sentimentul de apartenență oferit de comunitatea creștină. [cited in Stark]

 

25. intimitatea, unitatea și natura egalitară

 

Comunitățile pauline nu erau organizații ierarhice structurate rigid, ci erau caracterizate de modele de relații marcate de un grad mare de participare din partea membrilor loe și simțul puternic de apartenență (vezi Sampley). Sunt frățietăți anti-ierarhice care pun valoare pe spontaneitate și au structuri libere. Modelul de închinare (1 Cor 14:26–33; Col 3:15–16); accentul pus pe fiecare credincios ce primește daruri de la Duhul Sfânt (Rom 12:3–8; 1 Cor 12:1–30; Efes 4:7–13); i porunca de a se accepta unul pe celălalt și practicarea ospitalității (Rom 12:13; 15:17; cf. 1 Tim 3:2; 5:10; Tit 1:8) combinate cu învățătura radicală că credința în Hristos subminează complet distincțiile sociale (1 Cor 7:21–22; Gal 3:28; Efes 6:5–9) pentru a picta portretul bisericilor lui Pavel…nici un grup nu poate exista destul la un nivel pur și unele elemente structurale sunt evidente în comunitatea paulină de la început. Bătrânii și diaconii erau numiți. închinarea era condusă în mod respectuos și potrivit (1 Cor 14:40). E. Käsemann a arătat cum darurile Duhului Sfânt conțin o ordine specială în folosirea lor de către Trup. Probabil că cei mai bogați care găzduiau biserica aveau un rol de lider. Dar în ciuda calificărilor, comunitățile lui Pavel erau predominant caracterizate de libertate, mai ales în comparație cu închinarea organizată din sinagoga evreiască." [Tidball, "Social Settings of Mission Churches", in Dictionary of Paul and His Letters (IVP)]

 

"între caracteristicile distinctive, dar nu neapărat unice, ale lui Iacov ce reies din această comparație, cu instruirea morală non-creștină, este axarea epistolei pe etosul comunității, nu pe comportamentul individual, pe comportamentul moral, nu pe maniere, pe etica de solidaritate, nu pe competiție. " [White/Yarbrough, The Social World of the First Christians (Fortress):195]

 

"în centrul acestui simț al comunității și apartenenței, care este comun tuturor grupărilor religioase exclusive, erau legăturile puternice dintre clerici și oamenii de rând (Banks 1980). Nu te apropiai de clericii creștini pentru a cumpăra bunuri religioase, ci pentru a fi călăuzit în împlinirea vieții creștine. Nici clericii nu erau distanțați de turma lor – nu erau o elită inițiată, care avea secrete, ci erau învățători și prieteni, aleși, după cum a explicat Tertullian, nu prin cumpărare, ci prin caracter (Apology 39, 1989 ed.). " [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):207]

 

"după mine, un mod major prin care creștinismul a slujit ca mișcare de revitalizare în imperiu, a fost oferirea unei culturi coerente, fără etnicitate. Toți erau bine veniți, fără a avea legături etnice. De aceea între creștini erau norme și obiceiuri universale, noi, cosmopolitane. În acest fel, creștinismul a evadat inițial, apoi a copleșit bariera etnică care oprise iudaismul de la a sluji ca bază pentru revitalizare." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):213]

 

"…tema sărăciei lui Hristos și a ucenicilor, apostolilor, a fost înaintată pentru a îndepărta cerințele bogaților, ale celor puternici și ale educaților de a se bucura de o relație specială cu Dumnezeu. Ei insistau că statutul de jos al lui Hristos a fost ales deliberat de El, pentru ca nici un om să nu aibă îndoieli cu privire la sursa directă a puterii Lui. A fost o autoritate total supra naturală. Nu datora nimic structurilor omenești, prestigiului, culturii. A fi născut între cei care nu aveau astfel de avantaje și alegerea primilor ucenici dintre astfel de persoane, asigura faptul că succesul mesajului Lui va fi recunoscut ca miraculos, venind doar de la Dumnezeu. În loc să se nască în măreața Romă, ca un fiu de împărat sau de legiuitor mare, Hristos s-a născut…într-o țară mică, într-un sat neimportant, la o fecioară săracă, pentru a atrage întreaga umanitate la El, fără gălăgie și laude… …" [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):93]

 

"trebuie să ne amintim că Domnul Isus Hristos a venit nu doar pentru salvarea săracilor, ci și a bogaților, nu doar a oamenilor de jos, ci și a regilor. A refuzat să aleagă regi ca ucenici, a refuzat bogații, nobilii, învățații, ci a ales săracii, pescarii needucați, în care harul Lui va străluci mai clar…dacă chema un rege mai întâi, regele ar fi spus că rangul lui a fost ales, dacă chema un învățat, ar fi spus că învățătura lui a fost aleasă. Cei chemați au fost la umilință și la starea de jos, trebuiau să fie oameni smeriți și de jos." (Augustine, cited at [Brown, Poverty and Leadership in the Later Roman Empire (Brandeis):93])

 

26. Frecvența de comunicare (între grupări-lideri)

 

"este evident, că Pavel și alți lideri ai misiunii au lucrat activ pentru a inocula noțiunea de frățietate a credincioșilor în Isus Mesia. Epistolele, mesagerii, vizitele repetate la adunări din partea lui Pavel și a asociaților lui accentuau legătura."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):109]

 

"am văzut o mișcare socială ce cuprinde grupuri mici împrăștiate în orașe cu caracter divers, ce experimentează conflict în interior și exterior, dar și legătura emoțională și legătura cu un grup mobil de lideri, în moduri complicate. "[Meeks, The First Urban Christians(Yale):190]

 

"legăturile dintre celulele locale sunt mai puternice, ca mărime, decât cele dintre comunitățile evreiești din Diaspora."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):190]

 

"de la finalul primului secol, conducerea misionarilor care călătoreau, a învățătorilor și a profeților probabil a făcut loc treptat spre conducerea episcopilor locali. Dar trebuie observat că acești episcopi, în ciuda atașamentelor lor față de bisericile locale, păstrau obiceiul de a călători și vizita alte comunități…se pare că liderii care se mutau din biserică în mare sau mică măsură, sunt o trăsătură constantă a mișcării de început creștine, din primul secol și jumătate al existenței ei." [Bauckham, The Gospels for All Christians--Rethinking the Gospel Audiences (Eerdmans):36,37]

 

27. problemele ei:

 

Tranziția normală de grup/definiție

 

Stadii de dezvoltare a grupurilor mici: formarea, normele, performanțele, problemele [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):103ff]

 

certurile: "Resentimentele și ostilitățile erup între membrii grupului care au nevoi diferite. Fiecare membru încearcă să convingă pe ceilalți să adopte scopuri care îi vor împlini nevoile. Comportamentul membrilor grupului față de ceilalți din grup este asertiv și dedicarea lor față de grup este mai mare decât înainte." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):104]

 

Normele: "normele sunt marcate de rezoluția conflictului interpersonal în favoarea acordului comun cu privire la modele de comportament." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):104]

 

"problemele abordate sunt cu privire la certuri și la norme" [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):105]

 

"Pavel crede că corintenii se simt prea confortabil în integrarea lor socială și petrece mult timp în epistolă ridicând bariere unde corintenii nu au." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):124]

 

Conflicte în modelele de conducere

 

"capul casei, în așteptările normale ale societății, exercită autoritatea peste grup și au responsabilitatea legală pentru acesta."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):76]

 

"…dar unii membrii susțin că au Duhul mai mult ca alții. Pavel nu permite aceasta." [Meeks, The First Urban Christians(Yale):90]

 

"conform cu Evrei 13:7, funcția liderilor constă în predicarea cuvântului lui Dumnezeu. De aici pot fi caracterizați ca lideri cu carismă a căror autoritate derivă exclusiv din cuvântul pe care îl proclamă și al căror precedent era promovat doar de predicare." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):.220]

 

Natura distributivă a bisericii primare, fizic și cultural.

 

"impresia dată de salutările lui Pavel în Romani 16:3-15 este despre un număr mic de părtășii în case, care nu se află în relații apropiate unii cu alții. Ar fi fost natural pentru creștinii evrei și neamuri să se întâlnească în case separate pentru Cină. Unul din scopurile saluturilor lui Pavel ar fi fost restaurarea unității într-o vreme în care câteva biserici din case nu aveau relații una cu alta." [Donfried/Richardson, Judaism and Christianity in First-Century Rome (Eerdmans):213]

 

Bagajul social – parte normală a sfințirii progresive

 

"…biserica, ca și societatea largă, este stratificată. Conflictele din congregație sunt în mare parte conflicte între oameni cu statut diferit și în indivizi, între așteptările unei societăți ierarhice și cele ale unei comunități egalitare."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):53]

 

"asociațiile private și grupurile creștine depindeau până la un punct de beneficiile persoanelor mai bogate care acționau ca patroni…clientul collegium răsplătea pe patron cu inscripții encomiastice, titluri de onoare, lauri, statut - și cu controlul efectiv al vieții clubului, deoarece nu erau puteri contrare în asociații. Am văzut că congregația creștină este diferită și patronii au motive să se simtă oarecum diferiți. Pavel mustră corintenii să respecte mai mult astfel de oameni, ca Ștefana (1 Cor. 16:15-18)."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):78]

 

"membrii mai bogați ai bisericii sunt gazdele adunărilor și probabil ofereau mâncare pentru toți. în acord cu așteptările din cluburile antice și cu practica de la banchete unde dependenții de un patron erau invitați, gazdele oferind mâncare de calitate și în cantitate mai mare și băutură egalilor lor socialmente, față de participanții cu statut mai de jos….răspunsul lui Pavel a fost, sugerează Theissen, un compromis care cere ca bogații să aibă mesele lor private acasă, ca la Cina Domnului norma egalității să predomine."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):159]

 

E. experiența convertirii individuale

 

28. dinamica convertirii

 

Inițierea implică trei mișcări: separare, tranziție, re-agregare [Meeks, The First Urban Christians(Yale):157]

 

"deci, la baza fiecărui grup este secvența: conștiența-împărtășirea-comparația-declarația." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):99]

 

"cei care au creat grupările creștine credeau nu doar că ceva lipsea la Israel și cosmos, ci și că se putea face ceva pentru a îmbunătăți lucrurile. Evaluarea lor avea rădăcinile în învierea lui Isus." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):101]

 

"iudaismul s-a răspândit inițial prin migrare și procreare. Misiunea de prozelitism era pe de altă parte crucială pentru răspândirea creștinismului. Creștinii primari nu aveau o instituție centrală de cult, economică și politică, comparabilă cu Templul din Ierusalim, care atrăgea oamenii din afară. Stabilitatea politică, dacă nu pietatea, necesitau respect față de Templul evreilor. Motivele economice de afiliere la comunitățile evreiești și câștigarea accesului la rețeaua economică care îi conecta, nu se aplica creștinilor la începutul perioadei creștinismului." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):129]

 

29. Resocializarea

 

"pentru săraci, comunitatea creștină oferea un substitut potrivit pentru genul de asociere de prietenie, inclusiv mese comune, pe care le-ar fi căutat altfel în cluburi sau asocieri de cult. Pentru un Erastus, dacă era în adevăr slujitorul care se ridica public, care în câțiva ani va fi aedile care controla piețele de carne corintene, o restricție a poziției lui sociale era de legături cu creștinii și înseamnă o reducere drastică a orizontului lui și o ruptură a carierei lui."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):69]

 

"orice altceva este implicat, imaginea celui care este adoptat ca și copil al lui Dumnezeu, la botez, primind astfel o familie de frați și surori oameni este un mod viu de a portretiza ceea ce un sociolog modern ar numi resocializarea convertirii. Structura relației naturale în care persoana s-a născut și care definea anterior locul lui și legăturile cu societatea este aici suplinită de un set nou de relații."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):88]

 

"…găsirea comunicării reciproce unul cu altul mai ușor și mai satisfăcător decât comunicarea cu cei care nu au același mod de a vedea lucrurile. Dacă nu sunt factori care să dividă grupul, cu cât membrii interacționează mai intens și frecvent, cu atât mai puternic aceste modele de credință comune și distinctive sunt mai puternic aplicate."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):91]

 

"un mijloc de promovare a izolării grupului a fost crearea de instituții pentru a oferi serviciile pentru care membrii lui s-ar fi bazat altfel pe organizații externe sau municipale…pentru mulți membrii, mai ales cei din straturile mai umile, adunările creștine și mesele ofereau un înlocuitor foarte adecvat pentru beneficiile fizice și sociale pe care le-ar fi obținut din participarea ca membrii în collegia de diferite feluri sau festivale municipale."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):103f]

 

"unitatea noului om, Hristos, imaginea Creatorului a contrastat cu opozițiile care localizează o persoană în societate. Pe scurt, unitatea inițiaților este în contrast cu structura socială în complexitatea ei."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):166f]

 

"trei aspecte importante dar trecute cu vederea ale convertirii sunt discernute: (a) convingerea/recunoașterea divinității, esențial cerebral, dar implică și închinarea; (b) conformitatea/observarea, implică practica, negativă sau pozitivă a legii, și (c) socializarea, implicând afilierea și integrarea în comunitate." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):129]

 

30. identitatea de grup stabilirea limitelor, uneori prin conflict extern

 

"Pavel crede că corintenii sunt mult prea confortabili cu integrarea lor socială și petrece mult timp ridicând bariere unde corintenii nu le au." [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):124]

 

"Conflictul poate avea un efect advers asupra supraviețuirii și dezvoltării grupurilor, dar dacă membrilor grupului li se oferă explicații satisfăcătoare care le legitimează poziția, este foarte constructiv pentru viața grupului. Așa a fost pentru bisericile pauliene. Opoziția era experiența lor continuă și Pavel, în consecință, îi învăța frecvent sau scria, sau explica de ce era așa (Fapte 14:22; Fil. 1:12–14, 29–30; 1 Tes. 2:14–20; 3:4; 2 Tes. 1:4–10; 2 Tim 3:10–14). Existența conflictului întărește un grup prin stabilirea de limite, disciplinând membrii, legându-i în relații mai intense împotriva unui dușman comun, cerând aderență totală și accentuând simțul apartenenței. Energizează un grup, aduce lideri creativi și face grupul atractiv pentru non-membrii. Toate acestea sunt evidente în bisericile lui Pavel." [Tidball, "Social Settings of Mission Churches", in Dictionary of Paul and His Letters (IVP)]

 

"Sacrificiul și stigma mitighează problemele cu care au de-a face grupările religioase." [Stark, The Rise of Christianity (Princeton):177]

 

31. Re-interpretarea trecutului

 

"putem grupa diferitele grupări de metafore sub patru titluri: robie și liberare, vină și justificare, înstrăinare și împăcare, diformitate și transformare."[Meeks, The First Urban Christians(Yale):184]

 

"reconstruirea biografică se referă la procesul în care convertitul re-interpretează trecutul său în termenii înțelegerii lui prezente… [Esler, Modelling Early Christianity (Routledge):134]

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate