Arhiva Contact Despre noi Link-uri

 Apologetica

 

 

 

 

 


Calvinismul (continuare din numărul anterior)

 

Este Calvinismul biblic?

 
O examinare biblică a Calvinismului şi a învăţăturilor sale referitoare la mântuire, alegere şi predestinare

de Cooper P. Abrams al 3-lea

Capitolul patru – Credințe nebiblice şi eșecuri ale lui John Calvin.

Calvin despre Biblie: În 1536 Calvin a scris: „Biblia este un text încurcat, dificil, a cărui interpretare necesită cunoştinţă extensivă. Dacă este adus în contact cu el în mod neceremonios, multe minți sunt întristate şi cuprinse de confuzie. Biblia este un text prea vechi într-o lume prea nouă.” 23

Dumnezeu a vrut ca omul să păcătuiască. Calvin a scris „Dumnezeu, într-un mod secret şi minunat, vrea în mod drept, lucrurile pe care oamenii le fac nedrept.” … „Deşi Dumnezeu şi diavolul vor acelaşi lucru: ei fac aceasta într-o manieră cu totul diferită.” 24 El a spus că Dumnezeu nu vrea ca toţi oamenii să fie mântuiți spunând, „… că puţini primesc Evanghelia; trebuie să concluzionăm pe deplin, că motivul, este voia lui Dumnezeu; şi că sunetul exterior al Evangheliei lovește urechea în zadar, până când Dumnezeu este mulțumit să atingă, prin acesta, inima din interior.” 24

Calvin a concluzionat că dacă Dumnezeu dorește ca toţi să fie mântuiți atunci ei vor fi mântuiți. Aceasta a fost concluzia logică a ideii sale de mântuire predestinată. Totuşi, aceasta contrazice propriul cuvânt al lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17:30); „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3:9); şi „care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.” (1 Timotei 2:4)

Calvin a crezut că Dumnezeu era autorul răului şi păcatului. El a spus, „Căci, dacă nu ar fi fost acest bine, -- că lucrurile rele de asemenea au existat; acele lucruri rele nu ar fi fost permise, de Marele şi Bunul Omnipotent, să existe deloc. Căci El, fără îndoială, poate la fel de ușor să refuze să permită să fie făcute ceea ce El nu vrea să fie făcut, după cum El poate face ceea ce El vrea să fie făcut. Dacă noi nu credem aceasta, chiar începutul credinţei noastre este periclitat: prin care, noi profesăm a crede în Dumnezeul ATOTPUTERNIC!” 26 Concluzia este clară că el a crezut că Dumnezeu era autorul răului pentru că răul nu ar fi putut exista decât dacă Dumnezeu l-a permis. El a crezut că Dumnezeu, în permiterea răului, l-a cauzat.

Calvin a crezut în regenerarea botezătoare. În Institute Calvin a spus, „Căci după cum Dumnezeu, regenerându-ne în botez, ne altoiește în părtășia Bisericii lui, şi ne face ai lui prin adopție, după cum am spus că el înfăptuiește slujba unui părinte prevăzător, în furnizarea noastră continuu cu hrana prin care el poate să ne susțină şi să ne păstreze în viața la care el ne-a născut prin cuvântul său.” 27 El a afirmat mai departe, „… Botezul este, potrivit lui Pavel, un sigiliu al învierii noastre viitoare.” 28 De asemenea, trebuie să fie notat că el a învățat că botezul era semnul inițial că credincioşii erau admiși în Biserică. Totuşi, el continuă şi spune că botezul „… trebuie să fie un semn şi o dovadă a purificării noastre, sau (pentru a explica mai bine înțelesul meu) este un fel de instrument sigilat prin care el ne asigură că toate păcatele noastre sunt aşa șterse, acoperite, şi rase, încât ele nu vor veni niciodată în privirea lui, nefiind menționate niciodată, niciodată imputate.” 29 Observaţi ultipa parte a afirmației lui. Botezul, da, este un semn, dar acesta nu este un „instrument sigilat prin care el ne asigură că toate păcatele noastre sunt aşa șterse, acoperite, şi rase, încât ele nu vor veni niciodată în privirea lui, nefiind menționate niciodată, niciodată imputate.” Aceasta cu siguranţă sugerează că, Calvin a crezut într-o formă de regenerare prin botez.

Calvin a fost un mincinos. Când Calvin a fost aspru criticat după ce l-a ars pe Michael Servetus, el a căutat să se apere prin a scrie „S-a răspândit peste hotare, în multe locuri, un zvon, că această persoană încrezută (Servetus) a fost legat crunt în închisoare: în timp ce, el a fost absolut liber, şi a cutreierat rapid orașul în mod public, în fiecare zi. Şi cu ceea ce răutate unii agresivi şi-au imaginat şi au afirmat, că noi am dorit să îl dăm la moarte, voi sunteți cei mai buni martori ai noştri.” 30 Totuşi, după cum a fost notat mai sus, cu mult timp înainte ca Servetus să vină la Geneva şi a fost ucis, Calvin planifica moartea lui.

Calvin a eşuat ca păstor. Zweig scrie că „În 1543, după ce ciuma a lovit Geneva, Sebastian Castellio a fost singurul cleric din Geneva care i-a vizitat pe bolnavi şi i-a mângâiat pe muribunzi; Consistoriul Geneva (alcătuit în majoritate din păstori) şi Calvin însuși a refuzat să-l viziteze pe bolnav, Calvin şi-a direcționat slujitorii săi să îl declare „indispensabil” şi fiind „indispensabil” el nu a făcut nici un efort pentru a-i mângâia, vizita, sau sluji pe bolnavi. Mai târziu când a fost criticat pentru acțiunile sale şi scriind în propria lui apărare că „aceasta nu s-ar face pentru a slăbi întreaga Biserică, în scopul de a ajuta o parte din ea.” 31 În mod clar, John Calvin s-a gândit mul despre propria valoare. Calvin a ignorat cuvântul lui Dumnezeu care explică, „Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.” (Iacov 1:27) Pavel i-a instruit pe credincioşi, „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” (Romani 12:1) Credinţa lui Calvin pare să nu fi fost suficient de puternică pentru a crede că dacă el slujește altora în necazul lor, că Dumnezeu nu îl putea păstra şi ocroti. El pare că a fost mai preocupat despre sine decât de turma lui le care a pretins că Dumnezeu l-a trimis.

Calvin a crezut că „Biserica” a avut puterea să excomunice. Cottret înregistrează că, „Calvin a cerut excomunicarea fără greș a „curvarilor, lacomilor, idolatrilor, bârfitorilor, şi bețivilor, dedicați la jaf.” În secolul şaisprezece, departe de a fi simple acte spirituale, Cina Domnului şi complementul acesteia, excomunicarea, erau pârghii puternice pentru a direcționa moralitatea publică.” 32 A fi excomunicat în Geneva însemna că aceluia i se nega împărtășirea la Cina Domnului, care era extrema de a fi înlăturat de la protecția bisericii, conducerea civilă, şi binecuvântările lui Dumnezeu. Calvin a văzut Cina Domnului ca un sacrament. Calvin a scris, „De aceea, noi mărturisim cu o voce că în primirea sacramentului cu credincioşie potrivit cu decretul Domnului, noi suntem cu adevărat făcuți participanți chiar în substanța trupului şi sângelui lui Isus Cristos.” 34 Aceasta este în mod clar transsubstanțierea, care este doctrina falsă a Romano Catolicismului, că elementele din „Eucharist” literalmente devin în mod real carnea şi sângele lui Isus Cristos şi prin aceasta efectuează iertarea de păcate.

Nicăieri Biblia nu prezintă Cina Domnului ca un sacrament. Nu există sacramente în creştinismul biblic care au proprietăţi mântuitoare sau care sunt necesare pentru mântuire. (Romani 3:24, 11:6; Efeseni 2:8-9; 2 Timotei 1:9; Tit 3:5) Botezul şi Cina Domnului sunt simple hotărâri ale unei adunări locale care ilustrează în mod simbolic mântuirea şi ispăşirea lui Cristos. Ele nu împart nici un beneficiu spiritual altul decât vederea în ele a adevărurile spirituale pe care ele le simbolizează.

Nici o biserică nu poate excomunica sau înlătura mântuirea nimănui. O biserică locală poate şi ar trebui să practice disciplina bisericească pentru membrii săi care sunt implicați în păcat public şi care sunt nepocăiți. Când este aplicată, persoana disciplinată pierde părtășia adunării, iar aceasta este desemnată de Dumnezeu pentru a-i rușina spre pocăință. O biserică nu poate da mântuire, şi de aceea o biserică nu o poate lua, deoarece mântuirea este exclusiv lucrarea lui Dumnezeu. Totuşi, o biserică locală poate înlătura din părtășia lor un membru, care prin păcatul său de care acesta nu se pocăiește, aduce rușine asupra întregii adunări.

Faptele lui Calvin îl arată a fi un om nepăsător şi neprietenos, nearătând dragostea lui Cristos care vine cu mântuirea adevărată. Unul poate dobândi o înțelegere a capacității de iubire şi compasiune a lui Calvin în declaraţia lui către Farel în timp ce era la Strasburg, Germania, în luna mai, anul 1539. Calvin era necăsătorit şi şi-a afirmat dorințele sale de a dobândi o soție spunând, „Amintiți-vă bine ceea ce caut eu în ea. Eu nu sunt din rasa nebună a acelor îndrăgostiți care, odată ce sunt acaparați de frumusețea unei femei, apreciază chiar greșelile ei. Singura frumusețe care mă seduce este cea a unei femei care este virgină, moderată, modestă, economică, răbdătoare; despre care eu sper, în final, că va fi atentă la sănătatea mea.” 35 Este greu să greșești egoismul din gândurile lui despre calificările uneia pe care el ar accepta-o ca soție a lui. În 1540, în timp ce era în Strasburg, Calvin a fost căsătorit cu Idelette de Bure, o văduvă cu doi copii. Scriind despre scurta lor lună de miere, Calvin a spus „În adevăr, din frica faptului că mariajul nostru va fi prea fericit, Domnul de la început a moderat bucuria noastră.” El a explicat mai departe că cineva trebuie să știe „cum să păstreze simpatia cuiva.” 36 Datorită ciumei din oraș, Idelette s-a mutat la țară. Calvin a fost forțat să scrie în absența ei, „Soția mea este în gândurile mele zi şi noapte, lipsită de sfătuire pentru că ea este lipsită de stăpânul ei.” 37

Capitolul cinci – Principiile Calvinismului

Convingerile şi învăţăturile lui John Calvin au devenit caracteristicile renumite ale bisericilor Reformate Protestante şi ale unor Baptiști. Calviniștii sunt împărțiți în mai multe grupuri: extremiștii, sunt numiți „Hiper” Calvinişti sau Calvinişti în „Cinci Puncte”, şi „Calviniştii Moderați.” Calviniştii Hiper şi în Cinci Puncte, susțin cele cinci puncte din Calvinism, care sunt afirmate în acrostihul TULIP (lalea). Calvinistul Moderat poate accepta una sau mai multe dintre aceste cinci puncte, dar nu pe toate. Învăţătura Hiper sau în Cinci Puncte Calvinistă a „Ispășirii Limitate” este în general respinsă de Calvinistul Modern. Simplu afirmat, inima teologiei Calviniste este viziunea care pretinde că Dumnezeu i-a predestinat sau ales pe unii să fie mântuiți şi pe alții să fie pierduți. Cei aleşi spre mântuire sunt hotărâți de Dumnezeu să primească mântuirea şi nu pot „rezista harului lui Dumnezeu.” Totuşi, cei pe care Dumnezeu i-a ales să fie pierduți sunt născuți condamnați veşnic la Iazul de Foc, şi El nu le va permite să fie mântuiți. Cele cinci puncte din Calvinism izvorăsc din această înțelegere falsă a alegerii şi predestinării.

Această controversă a început în timpul Reformei în secolul 16 şi a crescut din învăţătura lui Calvin. Potrivit Calvinismului, cei pe care Dumnezeu, în suveranitatea Sa, i-a ales să fie mântuiți, vor fi mântuiți prin „harul irezistibil” al lui Dumnezeu. Omul „ales” de Dumnezeu spre mântuire nu poate respinge mântuirea. Restul umanității, nealese de Dumnezeu să primească viaţa veşnică, nu are nici o oportunitate de a fi mântuită. Potrivit Hiper Calvinistului, Dumnezeu în trecut a decretat osânda lor veşnică. Azi, această teologie este găsită în ceea ce este numit teologia „Legământului” sau „Reformată.” Aceasta este învățat de Prezbiterieni, biserici Reformate şi unii Baptişti.

O privire Biblică la cele Cinci Puncte din Calvinism (TULIP).

Această învăţătură este referită ca fiind „Calvinismul în Cinci Puncte.” Cele cinci puncte sunt reprezentate prin folosirea acrostihului „TULIP.”

T - Totala depravare a omului.
U - Alegerea necondiționată.
L - Limitata ispășire.
I - Irezistibilul har.
P - Perseverența sfinţilor.


TOTALA DEPRAVARE

Primul articol din Calvinism se referă la om ca un păcătos şi învață că omul este „total depravat,” incapabil, fără a avea vre-o abilitate de a primi mântuirea. Biblia învață clar că omul este născut într-o stare spirituală coruptă care afectează mintea, inteligența, sentimentul, şi voința. Biblia numeşte această stare „nedreptate” care înseamnă a nu fi drept cu Dumnezeu. Când Adam a păcătuit, el a adus în lume deopotrivă moartea spirituală şi cea fizică şi a transmis natura sa păcătoasă către toţi urmașii lui. Efeseni 2:1 afirmă că omul în starea lui natural neregenerată este într-adevăr „… mort în fărădelegi şi păcate.” Cu privire la acest adevăr, creştinii biblici sunt de acord cu siguranţă. Totuşi, Scriptura nu foloseşte cuvintele „depravarea totală” nici nu învață acest concept în sensul în care o face Calvinistul. Depravare înseamnă a fi corupt, corupt, împiedicat, pervertit, etc. Calvinistul merge la extrema de a aplica acest cuvânt la condiția păcătoasă a omului şi concluzionează că liberul arbitru al omului nu are nici o parte în venirea lui la Cristos şi în primirea mântuirii. Scriptura învață clar că omul despărțit de intervenția lui Dumnezeu, nu poate veni mântuitor la Cristos. Romani 3:10-18 descrie toţi oamenii ca fiind nedrepți şi după cum afirmă versetul 10 „după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.” (Romani 3:10) Omul în starea sa căzută nu înțelege sau nu caută pe Dumnezeu, şi nu este nici o frică de Dumnezeu înaintea ochilor săi. Dumnezeu spune „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23) şi că neprihănirea omului este ca „hainele mânjite” (Isaia 64:6)

Pavel a dezvăluit starea minții carnale „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună. Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu.” (Romani 8:7-8) Dar aceasta nu înseamnă că un om nu poate cu intervenția lui Dumnezeu să creadă şi să fie mântuit. Cu siguranţă, mântuirea nu poate fi meritată sau câștigată aşa cum învață Efeseni 2:8-9, „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9) De aceea, un om nu poate „voi” de la sine să fie mântuit pentru că în starea lui naturală el nu are nici o neprihănire nici nu îl caută pe Dumnezeu. Isus a explicat că, „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6:44) Cuvintele lui Isus dezvăluie cum poate fi mântuit un om nedrept şi cum primeşte mântuirea prin credinţă. Dumnezeu Tatăl este cel care îl atrage pe păcătos la mântuire.

Acesta este principiul pe care Calvinismul îl încurcă şi îl duce până la extremă. Cuvântul lui Dumnezeu explcă faptul că după ce Adam şi Eva au păcătuit, ei au cunoscut binele şi răul. „Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.” (Geneza 3:22) Ceea ce Calvinistul nu accept sau nu înțelege, este că omul poate răspunde lui Dumnezeu, folosindu-şi voința, pentru a accepta mântuirea când este dovedit ca vinovat de către Duhul Sfânt. Fără intervenția Duhului Sfânt, o persoană nu îl caută pe Dumnezeu sau nu dorește să primească iertarea lui Dumnezeu. Totuşi, când Duhul Sfânt iluminează mintea omului şi descoperă starea lui pierdută, Dumnezeu îi dă de asemenea omului capacitatea de a răspunde cu voința lui şi să fie mântuit. Acelaşi om poate de asemenea să respingă oferta lui Dumnezeu de mântuire, şi Dumnezeu îi va permite să facă aşa neforțând un om să accepte ceea ce el nu vrea.

Ducând condiția unui om pierdut la extremă, Calvinistul învață că Dumnezeu, exercitându-şi suveranitatea Lui, mai întâi a ales şi apoi i-a hotărât pe anumiți indivizi la mântuire în timpul trecut. Potrivit lor, moartea lui Cristos nu a fost pentru toţi oamenii aşa cum afirmă 1 Ioan 2:2, „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” (1 Ioan 2:2) Pentru a-şi susține teologia lor ei concluzionează că Isus a murit doar pentru cei puţini pe care El alege să îi mântuiască. Această convingere contrazice direct afirmaţia clară din 1 Ioan 2:2. Atunci, Dumnezeu, potrivit Teologiei Reformate, a extins harul „irezistibil” către cei pe care El i-a ales, vrând să spună că Dumnezeu îi mântuiește pe aceşti oameni fără nici o acțiune din partea lor. Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a forțat să fie mântuiți. Urmând logica lor fără temei, de aceea, omul nu are nimic de a face cu primirea de către el a mântuirii pentru că Dumnezeu alege să îl mântuiască şi îl face să creadă. Cu alte cuvinte, „Alegerea este selectarea lui Dumnezeu pentru anumite persoane.” 37 Aceasta înseamnă logic că Dumnezeu nu alege să mântuiască pe nimeni decât pe ai Lui câțiva selectați „aleși.” Chiar dacă Scriptura în mod repetat, în prezentarea Evangheliei, proclamă că un om trebuie să creadă pentru a fi mântuit, Calvinistul învață că doar aceia pe care Dumnezeu i-a predestinat să fie mântuiți pot crede şi doar când Dumnezeu îi determină în mod supranatural pe ei să creadă.

ALEGEREA NECONDIȚIONATĂ

Conceptul de alegere necondiţionată are sensul că Dumnezeu i-a predestinat pe cei pe care El îi va mântui iar pe aceia pe care El nu le permite să fie mântuiți prin refuzarea harului Său, astfel condamnându-i la Iazul de Foc. Creştinii Biblici au obiecții puternice la acest principiu al Calvinismului. Motivul este că alegerea necondiţionată înseamnă că Dumnezeu alege să mântuiască pe unii şi să nu îi mântuiască pe alții. Cei care resping Calvinismul argumentează că această convingere este un atac chiar la caracterul şi natura lui Dumnezeu. Această convingere contrazice învăţătura că Isus Cristos a murit şi a plătit datoria păcatului a tuturor oamenilor (1 Ioan 2:2); şi că Dumnezeu „… vrea ca toţi oamenii să fie mântuiți” (1 Timotei 2:4); şi că natura lui Dumnezeu este dragoste, care înseamnă căutarea celui mai mare bine pentru toţi oamenii (1 Ioan 4:7-8, 16). Aceste Scripturi şi altele combat ideea că Dumnezeu alege să dea viață la majoritatea omenirii şi le dă viață pentru a-i trimite în iad. Nicăieri Cuvântul lui Dumnezeu nu spune că El a hotărât cine va fi mântuit şi cine nu va fi mântuit. Oamenii sunt mântuiți în baza acceptării sau respingerii darului lui Dumnezeu de har pe care El îl oferă tuturor oamenilor. Romani 1:18-23 învață clar că omul este condamnat pentru că el refuză să creadă în Dumnezeu şi să accepte harul lui Dumnezeu. Isus a afirmat clar „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.” (Ioan 3:19-20) Lumina este fără îndoială Isus Cristos şi Evanghelia. Isus a spus că oamenii aleg să respingă „lumina” pentru că faptele lor sunt rele, şi ei refuză să vină la „lumină” pentru că „lumina” mustră păcatul lor. Baza condamnării omului nu este Dumnezeu, ci omul însuși care cunoşte adevărul şi refuză să creadă şi să se supună pe sine față de Creatorul şi Mântuitorul său. Proverbe 1:29 ne spune, „Pentru că au urât ştiinţa şi n-au ales frica Domnului” (Proverbe 1:29). Cei care au urât cunoştinţa lui Dumnezeu au ales să nu creadă şi să nu se teamă de Dumnezeu şi astfel s-au condamnat pe ei înșiși; Dumnezeu a oferit întotdeauna har şi milă la toţi cei care o vor accepta.

ISPĂȘIREA LIMITATĂ

Ispăşirea limitată este o altă presupunere naturală falsă a Calviniştilor. Calviniştii presupun că dacă doar cei pe care Dumnezeu i-a predestinat să fie mântuiți vor fi mântuiți, atunci Dumnezeu limitează ispăşirea doar la cei pe care El îi alege. De aceea, nu toţi oamenii pot fi mântuiți pentru că harul lui Dumnezeu este oferit numai celor pe care El i-a ales. Aceasta este o învăţătură bazată pe logica umană şi nu pe cuvântul lui Dumnezeu.

1 Petru 1:2 explică cine sunt cei aleși. „aleși după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!” (1 Petru 1:2) Dumnezeu spune că El alege potrivit cu „știința mai dinainte” însemnând că El cunoaşte viitorul. Dumnezeu este omniscient şi cunoaşte toate lucrurile trecute, prezente, şi viitoare. El i-a cunoscut pe cei care vor crede, şi astfel El a ales ce mântuire va fi oferită pentru cei care au crezut. Alegerea nu a fost pentru cei care vor fi mântuiți, ci, ce va oferi mântuirea celor care au acceptat harul Său. Mai multe despre aceasta vor fi spuse mai târziu.

HARUL IREZISTIBIL

Fiind loiali față de raționamentul lor uman, Calviniştii concluzionează că harul trebuie atunci să fie irezistibil. Dacă Dumnezeu este suveran şi forțează omul să fie mântuit, atunci omul nu poate rezista. Cei pe care Dumnezeu i-a ales să îi mântuiască vor fi mântuiți indiferent de orice acțiune din partea lor. Astfel, un om pe care Dumnezeu l-a ales nu poate rezista harului lui Dumnezeu şi va fi mântuit. Dumnezeu spune „Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.” (1 Timotei 2:3-4)

Scriptura declară că chiar natura lui Dumnezeu este să iubească. Iubirea lui Dumnezeu nu este condiționată de vrednicia sau meritul unei persoane față de iubirea Lui. Nimeni nu merită mila şi harul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu oferă iubirea Lui necondiţionată către toţi cei care vor crede. Dumnezeu spune clar că dorința Lui este ca toţi oamenii să vină la cunoştinţa adevărului. Aceasta face imposibil ca să existe cineva pe care Dumnezeu l-a exclus de la oferta Lui de har. Dumnezeu vrea ca toţi să fie mântuiți. Dacă harul este irezistibil, aşa cum învață Calviniştii, atunci de ce El, ca Dumnezeu iubitor şi Creator, nu-i mântuiește pe toţi? Răspunsul este simplu, că majoritatea oamenilor nu vor să creadă şi ei îl împiedică pe Dumnezeu din a le da darul Său gratuit de mântuire pentru că ei îşi iubesc păcatul lor mai mult decât sufletul lor.

PERSEVERENȚA SFINŢILOR

Calviniştii continuă să îşi folosească raționamentul lor uman pentru a încurca doctrina siguranței şi asigurării mântuirii. Ei schimbă cuvintele pe care Biblia le foloseşte despre „siguranță” şi învață „perseverența sfinţilor.” (Vezi 1 Tesaloniceni 1:5; Evrei 6:11, 10:22) Calvinismul învață în mod corect că odată mântuită, o persoană nu îşi poate pierde mântuirea. Totuşi, termenul „perseverența sfinţilor” prin definiţie prezintă o înțelegere falsă a „siguranței credinciosului.” Cuvântul lor „perseverență” înseamnă a „continua pe un curs al acțiunii” sau se referă la stabilitate. Cuvântul lor implică faptul că Dumnezeu nu va permite unui credincios să „recidiveze” sau să cadă în păcat. Aceasta poate părea a fi un punct minor a diferenția între „perseverenţă” şi „siguranţă,” dar cuvintele au înțelesuri diferite. Un credincios poate şi va păcătui, şi poate păcătui până în punctul în care Dumnezeu îl va pedepsi şi chiar va lua viața credinciosului dacă el nu se va pocăi. (Vezi 1 Ioan 1:8-10) Credinciosul este asigurat că el este „asigurat” în Cristos şi va merge în cer. Odată mântuit, o persoană nu poate fi pierdută pentru că el nu a făcut nimic ca să îşi merite mântuirea şi nu poate face nimic să o păstreze sau să o piardă. (Vezi Romani 3:20, 27-28, 4:2, 8:38-39; 9:11, 11:6; 1 Corinteni 1:29-31; Efeseni 2:8-9; 2 Timotei 1:9; Tit 3:3-5) Din punct de vedere Biblic, mântuirea este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu şi odată mântuită, o persoană este păstrată în siguranţă de puterea lui Dumnezeu spre mântuire.

Dumnezeu a spus: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” (1 Petru 1:3-5) Biblia învață clar că omul poate „recidiva” şi poate permite păcatului să conducă viața lui. Evrei 12:6-11, 1 Corinteni 11:32, and 1 Ioan 5:16 învață că Dumnezeu îl va mustra pe credinciosul nepocăit, ce păcătuiește, chiar până la moarte pentru a sfârși răzvrătirea lui. Doctrina Biblică este a „siguranței” nu a „perseverenței” sfinţilor. Un sfânt al lui Dumnezeu poate da greș față de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu va da greș față de sfânt. Dumnezeu dă viaţa veşnică celor care prin credinţă se pocăiesc şi primesc darul său gratuit de mântuire. Odată mântuit, credinciosul nu poate fi pierdut pentru că Dumnezeu a iertat toate păcatele lor trecute, prezente, şi viitoare. Astfel, un credincios adevărat este asigurat în harul lui Dumnezeu. Când un om îl primește pe Cristos, el devine o făptură nouă, un copil mântuit al lui Dumnezeu şi în el locuieşte Duhul lui Dumnezeu. El nu poate fi pierdut odată ce a fost mântuit. (Vezi 2 Corinteni 5:17) Când credinciosul nepocăit moare el va fi în veşnicie judecat dar nu spre condamnare. Judecata lui Cristos a credincioşilor este pentru răsplată, nu condamnare. Astfel, păcătosul nepocăit care moare nu va primi nici o răsplată aşa cum afirmă 1 Corinteni 3:14-15. „Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.” (1 Corinteni 3:14-15)

Nici unul dintre principiile din TULIP nu îndeplinesc testul biblic şi ele prezintă o viziune falsă cu privire la doctrinele alegerii, harului lui Dumnezeu, şi a mântuirii.

 

Note de subsol:

 

23. Mr. Bernard Cottret. Calvin: A Biography, Kindle Locations 1050-1051, Kindle Edition, 2000.
24. Calvin, John . Calvin's Calvinism: A Treatise on the Eternal Predestination of God. Translated by Henry Cole, pp.179, 182. Kindle Locations 1337-1341.
25. Calvin’s Calvinism, Kindle Locations 1337-1341, Kindle Edition
26. Cole, 26.
27. John Calvin. The Institutes of the Christian Religion (Kindle Locations 23496-23498).
28. John Calvin (2010-02-19). The Institutes of the Christian Religion (Kindle Location 17699). Kindle Edition.
29. Ibid
30. Calvin's Calvinism, Kindle Locations pp. 190-192.
31. Stefan Zweig, Erasmus; The Right to Heresy: Castellio against Calvin, London, Cassell, 1951, p. 234.
32. Mr. Bernard Cottret. Calvin: A Biography (Kindle Locations 1635-1637). Kindle Edition 33.Cottret, Kindle Locations 2138-2139, Kindle Edition.
34. Cottret, Kindle Locations 1788-1790, Kindle Edition.
35. Cottret, Kindle Locations 1811-1812, Kindle Edition.
36. Ibid.
37. C. D. Cole, Definitions of Doctrines, Vol. 2, Chapter 3, Election, Lexington,KY, Byran Station Baptist Church, p.1968.

 

VA URMA
 


Înapoi ] Înainte ] [ sus ]

Abonare gratuita!

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 

HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

Copyright © 2003-2016 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate