Memoriul celor 50

In speranta ca unele intrebari ce si le pun cititorii acestui document s-ar putea clarifica, as vrea sa povestesc si eu, asa cum imi amintesc, istoria acestui memoriu initiat si depus in acele vremuri deosebit de periculoase ale regimului communist.

Dupa ce fr. Iosif Ton a dat publicitatii brosura intitulata:"Cine isi va pierde viata .."fiind o lucrare deosebit de indrazneata, de neconceput in conditiile acelui regim, Securitatea si Departamentul Cultelor, prin conducerea de atunci a Uniunii noastre, a luat masuri de asa natura, ca vocea fr. Iosif Ton sa fie adusa cit mai repede la tacere. Au decis ca Iosif Ton sa nu mai fie primit la amvoanele bisericilor noastre, si pe orice cale sa fie izolat de fratietate.

In situatia aceasta, noi cei ce ne adunam la partsie in asa zisul "Tardelas," am decis sa nu ascultam de mai marii nostrii, ci de Autorul Marei Insarcinari, adica de Dumnezeu. Si ca sa nu se stinga flacara proaspat aprinsa, l-am chemat cu totii pe fratele Ton sa predice rind pe rind la bisricile pe care noi le slujeam.

Astfel mai inti a tinut o saptamina de evanghelizare la fr. Talos la biserica, unde a fost o audienta seara de seara extrem de numeroasa. Atunci a fost ocazia fericita ca fr. Ton sa vina si sa predice si in bisericile din Teleorman, adica la Alexandria si Tiganesti. La Bucuresti Basarab n-a putut predica, intrucit impreuna cu fr. Vasile Brinzei la aceasta biserica era pastor si fr. Tunea Ioiachim, pe atunci secretarul general al cultului care era cu totul impotriva. Cu toate acestea in Bucuresti, a avut usa deschisa sa predice mereu la fr. Talos si la fr. Saracu. Il cereau si alte biserici din Bucuresti, dar accesul la acestea era interzis.

Conducerea Cultului era revoltata ca noi nu-i ascultam si ei cadeau astfel rau in fata autoritatilor, ca unii care nu-si exercita autoritate fata de noi.

Mi-aduc aminte ca intr-o zi fr. Talos a trebuit sa mearga la Uniune cu ceva treburi, si acolo a avut o discutie mai aprinsa cu fr. Tunea, in ideia ca noi sintem manipulati de Ton si tin minte ca la o intrunire a noastra Fr. Vasile Talos a propus: "Ce-ar fi daca noi pastorii, fara fr.Ton am face un memoriu al nostru, pe care sa-l trimitem lui Ceausecu si in care sa ne spunem durerile noastre ?" Toti ne-am dat acordul, iar fr. Ton tin bine minte ca sa pronuntat cam asa: "Daca voi pastorii faceti lucrul acesta, eu sint gata sa va pup talpile."

In zilele urmatoare fr. Talos a conceput memoriul , pe care l-am studiat si l-am cizelat impreuna cu mare atentie, si cu fr Ton, pina l-am adus in forma finala, iar apoi a fost dactilografiat de sora Emilia Saracu in mai multe exemplare.

As vrea sa subliniez ca fr Ton n-a semnat memoriul, acesta nu din motivul ca n-ar fi vrut, ci pentruca asa am decis noi, ca sa fie un memoriu al nostru al pastorilor, al acelora a caror semnatura sa aiba in spate si greutatea a numarului de membrii pe care ii pastoreste.

Cind a trbuit sa-l semnam, fr Ton a zis ca asa este correct sa-l semneze primul, acela a caruia a fost initiativa, si asa am si facut. Dupace am semnat noi primii patru din Tardelas, am planuit cum sa mergem cit mai discret dupa semnaturi in toata tara la colegii nostrii, si pentru a nu fi descoperiti, cind comunicam intre noi, ne-am luat si cite un nume "nou". Astfel, eu ma numeam Scarlat, Talos era Prodan, Saracu era Pistritu, si Vasile Brinzei era Ionica.

Pregatiti pentru orice jertfa, i-am incredintat fr. Ton un exemplar de memoriu semnat de noi cei patru, in ideia ca, daca s-ar intimpla sa fim descoperiti si arestati, el sa trimita in afara tarii acel memoriu pentruca lumea sa stie ce am vrut noi sa facem, si astfel sa nu fim judecati si condamnati de comunisti pentru alte motive inventate de ei.

Daca nu gresesc, fr. Sarac i-a dat un exemplar si fr. Vladimir Pahomii, cu masina caruia ,( un Fiat 650 mai rablagit ), eu si Saracu am plecat dupa semnaturi. Fratele Talos fiind Ardelean a mers dupa semnaturi in zona cunoscuta de el, adica la Cluj si toate imprejurimile.

Cred ca trebuie spus ca in aceasta lucrare sfinta in care am pornit ,fiecare din cele doua echipe am intimpinat si piedici foarte serioase ,Satana punindu-e cu toata puterea contra noastra. Astfel in timp ce mergeam prin judetul Olt, comuna Potcoava, un card de giste au zburat si ne-au spart farurile de la masina. Dupace am obtinut semnatura fr. Cruceru, coborind dela el seara, am constatat ca nu mai avem deloc nici frine . In conditiile acestea ne-am indreptat spre Sibiu, dar la Dragasani, un militian care controla toate masinile sa nu aiba cumva ladite de struguri furate, ne-a facut si noua semn sa oprim. Ne-am rugat Domnului si cu ajutorul Lui si cu frina de motor, masina noastra s-a oprit nacajita de ia chiar as cum trebuia, in fata militianului, si dupa controlul facut in portbagaj ne-a dat liber.

Calatorind pe valea Oltului la Podul Olt, intr-o curba pe sub calea ferata ne-am speriat ca iesim din sosea si cu frina brusca in viteza a doua, am auzit o pocnitura asa de tare, ca am crezut ca s-a facut praf masina. Dar am scapat cu bine si in zori prin Sibiu cind incepusa circulatia bine in oras am trecut pe rosu, neavind incotro si cu chiu cu vai, am ajuns la fr. Mircu Cocariu.

Unul din copiii dinsului, s-a mai ocupat cit de cit de masina noastra, dar n-a reusit mare lucru. Aveam probleme ca se opera si nu pornea la cheie decit impinsa. Saracu avind carnet de sofer statea la volan, iar eu, tinar pe vremea aceia, eram cu inpinsul.

Aici la Sibiu am primit o mare incurajare din partea Domnului, fiindca dupa ce i-am explicat fr. Mircu ce facem si apoi i-am citit memoriul, el ne-a cerut sa-i ingaduim citeva minute, timp in care s-a retras in biroul pastoral, s-a rugat si deschizind Sf. Scriptura, ochii i-au cazut pe Zaharia 8: 23,dupa care a venit la noi fericit, a semnat si s-a decis sa mearga efectiv cu noi la drum pina la Deva.

Asa ca dupace a semnat si Fr. Dusan Cocariu, pastor la Cisnadie am pornit cu totii la drum, avind de data aceasta bucuria de a mai avea un ajutor la impinsul masinii.

Ajunsi la Deva, fr.Dr. Gheorghita a avut grija sa ne duca masina la un service, iar noi aici gazduiti de un alt frate foarte scump, l-am asteptat pe Talos sa soseasca din Ardeal cu semnaturile pe care le adunase.

Dupa venirea lui am avut ceva discutii intre noi, deoarece un frate pastor din Cluj semnatar al memoriului ne-a cerut insistent prin fr. Talos, sa scoatem din memoriu toate acele propozitiuni si referiri cu privire la fr. Iosif Ton.

Era teama fata de cei care se ridicasera cu atita ura impotriva fr.Ton. Personal m-am opus cu tarie, sustinind ca nu este corect sa modificam memoriul pe parcurs, dupa gustul fiecaruia. Am mai spus de asemenea ca daca cineva este de acord cu modificarea memoriului, eu imi retrag semnatura si ma duc acasa. La interventia fr. Mircu, am cazut cu totii de acord sa pastram forma initiala a acestuia.

Vreau sa subliniez ca prezenta semnaturii fr. Mircu Cocariu pe memorial pastorilor, a fost o mare incurajare pentru multi, ca sa-l semneze si ei,daca un om ca acesta nu s-a dat inapoi sa-l semneze.

De la Deva, dupa ce ne-a despartit de fr. Mircu. din nou am luat-o fiecare pe rute diferite cautind colegi pentru alte semnaturi. Eu si cu Saracu am ajuns noaptea tirziu la Faget si gasind toate usile inchise, si pe o batrina care a refuzat sa ne deschida la ora aceea, dupa ce am tot dat ocoale, ne-am decis sa numaram cite case sint pina la coltul strazi si numarind tot atitea pe strada din spatele curtii bisericii, am reusit cu aprobarea vecinului sa trcem prin curtea acestuia la fratele pastor Gavrila Crisan, care de asemenea ne-a primit cu bucurie si si-a dat semnatura.

N-aveam timp sa mincam sau sa dormim, deoarece ne grabeam sa trecem pe la cit mai multi si doream ca duminica sa ajungem fiecare la biserici, ca sa nu se bage de seama lipsa noastra.

Un lucru extraordinar, uluitor chiar ni sa intimplat in orasul Orsova. Aici am vazut mana ocrotitoare a lui Dumnezeu care ne-a salvat ca sa nu fim descoperiti. Aveam adresa fr. Ciupuliga Traian, dar oricit am umblat sa gasesc blocul respectiv n-am reusit. Si cum stam eu foarte necajit nestiind ce sa mai fac, vine un om oarecare la mine si ma intreaba foarte direct: "Ce cauti domnle. Pe cine nu gasesti ?" Fara sa-l cunosc cine este, i-am zis: ‘Domnule pe cine caut eu nu cred ca-l stii d.ta." Cetateanul respectiv( trimisul Domnului ) a insistat sa-i spun numele si cind i l-am spus ne-a indrumat la chioscul unde vindea sotia fr. Ciupuliga. I-am spus sorei adresa ce o aveam, si dinsa a spus ca este corecta, ne-a explicat cum sa ajungem si ne-a spus sa ne grabim ca la ei acasa, se afla Vicepresedintele Uniuni fr. G.I. care venisa de la Timisoara si care in citeva ore se duce cu trenul la Craiova. Aici urma ca noi sa intilnim si alti pastori de pe Valea Jiului si din imprejurimi ca sa semneze. Am vazut mina lui Dumnezeu care ne-a impiedicat sa dam fata cu Vicele respectiv. Am amanat intilnirea cu fr. Ciupuliga pentru altadata si ne-am grabit sa fugim cit putem de tare ca sa ajungem noi primii la Craiova. Undeva am fost tinut la o linie dubla foarte mult timp la bariera, asa ca la sfatul omului de la bariera ne-am dus pe linga calea ferat citiva Km. pina am gasit o trecere fara bariera si asa am ajuns la fr. Tet Gheorghe la Craiova. Ne-a primit cu mare bucurie a semnat voios si noi am plecat cit mai repede evitind musafirul ce urma sa vina, iar noi dornici dupa atita alergatura sa ne vedem odata acasa....

Zilele urmatoare, am mers sa depunem memoriul, dar inainte de a-l depune impreuna cu fr.Talos i-am oferit ocazia si fr. B.I. sa semneze. care Dupace i-am citit memorial, ne-a spus sincer ca-i este frica sa semneze fiindca cu ceva ani in urma fusese bagat in camasa de forta la securitatea din Cluj. Totusi fratele ne-a asgurat ca ori de cite ori va fi nevoie el ne va sustine.

Tot atunci in cladirea cealalta a Seminarului se afla intimplator si fr. R.C. caruia i-am facut aceiasi oferta,dar dupa ce i-am citit tot, ne-a respins, spunand ca el nu semneaza fiindca asa ceva el a facut de atatea ori singur.

Acum, ca sa nu fim tradati de cineva, ne-am grabit sa depunem memoriul. In primul rind la Consiliul de Stat si apoi cate un exemplar spre stiinta la Departamentul Cultelor prin posta, si apoi, ultimul tot spre stiinta la biroul Uniunii.

La consiliul de Stat am hotarit impreuna sa merg intai eu acolo la ghiseu fara memoriu, ca sa vad daca sintem filati, si dupa ce m-am convins ca nu este nimic deosebit, ne-am dus l-am depus si am cerut si audienta, lucru care nu ni s-a aprobat.

Au urmt apoi o sumedenie de sicane, dar si binecuvintari. Poporul a capatat incredere in noi si ne-au ales in conducerea Comunitatii de Bucuresti. Din pozitia aceasta am deschis fara voia departamentului si a uniunii noi biserici filiale, am avut procese, controale financiare, cand ne-a pus in spate ca delapidari valuarea tuturor lucrurilor cumparate de biserici cu acte valabile, dar fara aprobarea Departamentului.

Atunci Uniunea ne-a pus in fata trei posibilitati : 1. sa ne dam singuri demisia, dar n-am aceptat fiindca asta ar fi insemnat ca ne recunosteam vinovati de delapidare, 2. sa acceptam sa fim demisi de ei de uniune, sau ,3. Departamentul Cultelor ne face process in tribunal.\Le-am spus ca adoua varianta nu merge sa acceptam noi- sa ne demita ei. Cind prinzi hotul nu-i ceri permisiunea ca sa-l pedepsesti. Dar ei se temeau sa ne demita fiindca toata fratietatea era solidarizata cu noi. Asa ca noi toti am ales varianta de a ne judeca, dar n-au facut-o ci doar ne-a batjocorit cum au vrut in ziare si in reviste pina si in cea a cultului nostru.

Impreuna cu Fr. Saracu care era presedintele comunitatii, iar eu secretar, am fost destituiti pe motive nefondate.

Am trait atunci in vreme de persecutie experiente extraordinare cu Dumnezeu, adevarate biruinte impotriva diavolului si niciodata ca atunci n-am fost mai apropiati unii cu altii. Bineinteles ca am avut si exceptii, si frati care n-au avut curajul sa semneze, alti care au semnat si in urma amenintarilor si-au retras semnaturile.

Oricum, cei ce am semnat, nu ni se cuvine decit meritul robului netrebnic. Slava si cinstea se cuvine toata numai Aceluia care sa indurate de noi, care ne-a folosit asa cum am fost si ne-a purtat, si inca ne mai poarta in carul Lui de biruinta. Nu stiu ca eu sa fi avut bucurii mai mari si stisfactii mai depline pentru sufletul meu ca acele avute timp de aroape cincizeci de ani in slujba Mielului.

Glorie Lui!!!. Da ,A LUI sa fie toata slava si cinstea in vecii vecilor.

Al vostru frate in Hrisos Domnul,
Pascu Geabou

(31 Ianuarie 2008)

Articol apărut pe Blogul Dezvaluiri, dezinformari si divagatii (http://dezvaluiri.wordpress.com )