Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Apologetică
 

 

 

Septembrie 2006
Caută în site
Colaboratori

 

NOSTRA AETATE
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Eseuri Creştine
Umor
Proiectul Betania
Mărturisiri
Pagina Femeii
Mass-Media
Ştiri
Lectură Creştină
Poşta Redacţiei

 


Pagina de Apologetică

 

 

Octavian C. Obeada - Apologet Baptist

Pagina de Apologetică este realizată de

 

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

horizontal rule

ORTODOXISM

 

Ortodoxia Răsăriteană şi Evanghelismul: Situaţia unui dialog global promiţător

Bradley Nassif, Ph.D.

 

(Professor, Antiochian House of Studies (USA), a graduate program of St. John of Damascus Seminary, Balamand University (Lebanon) (published in Scottish Bulletin of Evangelical Theology: Vol. 1, Spring, 2000)

 

 

Introducere

 

Noiembrie trecut (la data când s-a scris acest articol, primăvara lui 2000, n. tr.) Academia Americană a Religiei a găzduit primul ei Dialog Reunit dintre „Grupul de Studiu Ortodox Răsăritean” şi „Grupul Teologic Evanghelic”. Responsabilul, Robert Jensen de la Princeton University, a rezumat relaţiile lor prin a declara, „Nu cunosc două grupări de creştini care să pună o mai mare provocare asupra unităţii ecumenice decât dialogul dintre Ortodoxia Răsăriteană şi Creştinii Evanghelici. Aceasta sperie minte pentru a concepe cum se face ca astfel de grupări să poată să-şi clădească diferenţele lor pe un singur pod. Ambele au o unitate remarcabilă şi divergenţe remarcabile. Dar aşa cum a spus Isus, ‚Cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile’!”

 

Scopul acestui articol este de a identificat şi a descrie cele mai importante dialoguri şi schimburi ştiinţifice care au avut loc în lume în ultima decadă între tradiţiile Ortodoxiei Răsăritene şi a Evanghelismului Protestant. Ace3stea includ lucrarea societăţilor academice, a cercetătorilor individuali, a agenţiilor ecumenice, şi a organizaţiilor misionare. Anteriorii 200 de ani de istorie Ortodox-Evanghelică de dinainte de 1990, şi numărul crescut de pelerinaje personale spre Ortodoxism de către credincioşii Evanghelici din anii recenţi, vor fi atinse într-un fel general mai jos, dar sunt prea numeroase şi complexe pentru a fi trasate într-un anumit detaliu aici. Ca rezultat al acestui studiu din 1990 şi până în prezent, cititorilor sperăm că li se va oferi informaţii proaspete şi vitale asupra unui moment posibil de întorsură în relaţiile Ortodoxe şi Evanghelice din istoria modernă a bisericii.

 

Relaţiile trecute

 

Istoria relaţiilor dintre tradiţiile Ortodoxiei Răsăritene şi a Evanghelismului Protestant nu a fost niciodată scrisă. Nu trebuie căutat prea departe pentru a vede că relaţiile lor trecute au fost în mod predominant caracterizate de o istorie negativă lungă de prozelitism, persecuţie, suspiciune reciprocă, ostilitate, frică şi ignoranţă. Prin secolele 19 şi 20 în Orientul Mijlociu, creştinii ortodocşi au fost priviţi ca obiecte de conversie din timpul unei perioade de misiuni prezbiteriene către ţările arabe. Mii de creştini arabi au părăsit bisericile ortodoxe, melkite, şi sirian-iacobite şi s-au alăturat noilor comunităţi fondate de Prezbiterieni. Mai puţin succes au avut misiunile protestante în Rusia şi Grecia. În Rusia, anterior Revoluţiei Comuniste din 1917, „Naţionalismul, ortodoxismul, şi autocraţia” au fost sloganurile slavice ale naţionalismului ortodox care a dezavantajat în mod social şi i-a oprimat pe protestanţii ruşi în numele „Sfintei Rusii”. În Grecia legile civile au fost emise scoţând în afara legii „prozelitismul” din partea misionarilor protestanţi, a căror încălcare era pedepsită prin amenzi şi/sau întemniţare. În tot secolul 20, sute de misionari protestanţi au suferit persecuţie sporadică şi dizgraţie din partea mâinilor legii Ortodoxe Greceşti.

 

În America, mii de ortodocşi au ajuns pe tărâmurile americane din Siria, Liban, Rusia, Grecia şi alte părţi din Europa în timpul perioadei de imigrare de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20. Spre deosebire de unitatea naţională de care s-au bucurat unii ortodocşi în ţările lor natale, America prezenta acum o nouă provocare externă de pluralism religios. În acest timp biserica nu şi-a luat adio. Generaţiile secunde şi terţe din imigranţii ortodocşi au invadat uşile bisericii în mare datorită lipsei de relevanţă aparentă a bisericii faţă de vieţile lor şi incapacitatea lor de a se ruga liturghia în limba engleză. Un număr dintre aceşti enoriaşi (dificil de a-i număra) s-au alăturat bisericilor protestante după ce au fost (re)convertiţi la Hristos prin evanghelizările prin Cruciadele Billy Graham, Young Life, Campus Crusade for Christ şi ale organizaţii para-bisericeşti, precum şi prin mărturia personală a credincioşilor individuali. În unele cazuri, foşti credincioşi ortodocşi au devenit ostracizaţi din punct de vedere social de către familiile lor după ce au părăsit biserica. Acestea au fost condiţiile generale dintre creştinii ortodocşi şi evanghelici.

 

Apariţia Dialogului Global

 

În ultimii zece ani o nouă paradigmă de relaţii ecumenice a început să apară între creştinii ortodocşi şi evanghelici pe nivele populare şi profesionale. Pe nivel popular, mai mulţi evanghelici au început să se alăture Bisericii Ortodoxe din America mai mult decât înainte. Acelaşi lucru a fost adevărat dar într-o extindere mai mică în Marea Britanie. Deşi nici un studiu formal nu a fost făcut pentru a documenta motivele exacte pentru aceste conversaţii, numărul crescând de defecţiuni a atras în mod clar atenţia liderilor ortodocşi şi evanghelici. Dintr-un studiu fugar cele mai importante motive pentru care evanghelicii părăsesc bisericile lor se pare că se datorează foamei crescânde pentru închinarea liturgică, o dorinţă de conectare faţă de creştinismul istoric şi căutare după consensul istoric de adevăr. O sursă estimează că aproximativ 80% dintre cei care se alătură Bisericii Ortodoxe de azi sunt din cadrul de evanghelici sau carismatici precum Campus Crusade for Christ, Young Life, Youth for Christ, părtăşiile Vineyard, Biserica Evanghelică Liberă, denominaţiile Baptiste, Alianţele Cretine şi Misionare şi alte bisericii independente. Restul de 20% provin din marile biserici precum Anglicanismul, Episcopalianismul, Luteranismul, Metodismul şi Prezbiterianismul. Millard Erickson, un teolog evanghelic american important, descrie acest fenomen ca o mişcare mică dar semnificativă care are potenţialul de a avea un impact mare asupra viitorului Evanghelismului. Un număr crescut de persoane, în special studenţii de la colegiu, se întorc către denominaţiile care accentuează Tradiţia, legătura istorică şi liturghia. Am în mite mişcarea de oameni precum Robert Webber şi Walter Dunnettinto Bisericile Episcopale şi Anglicane. Un pas şi mai radical este mişcarea de evanghelici înspre Biserica Ortodoxă Răsăriteană. O chestiune a revistei sale Again prezenta mărturiile recenţilor convertiţi dintre evanghelici către Ortodoxia Răsăriteană. Printre cei mai evidenţi este Franky Schaeffer, fiul lui Francis Schaeffer. Unii, precum Thomas Howard, au fost atraşi de Catolicismul Roman.

 

Această mişcare este mică, dar este reală şi de o mare influenţă potenţială deoarece include pe tinerii care ar putea fi liderii mişcării evanghelice din anii dinainte. Dacă linia principală de evanghelism nu găseşte căi de a împlini nevoile tinerilor care doresc să se lege cu credinţa istorică şi cu o închinare mult mai formală, tot mai mulţi dintre ei vor părăsi denominaţiile care oferă alternative reala faţă de populara închinare centrată pe experienţă.

 

Referinţa lui Erickson la Peter Gillquist descrie pe fostul lider Campus Crusade for Christ care a condus circa 1700 de urmaşi în Biserica Ortodoxă Antiohiană în 1987. Restul de 500 din urmaşii său s-au rupt de grup şi au rămas o denominaţie separată numită „Biserica Ortodoxă Evanghelică”. La câţiva ani mai târziu, Franky Schaeffer, fiul lui Francis Schaeffer, s-a alăturat Bisericii Ortodoxe Greceşti. Deşi Gillquist şi Schaeffer sunt destul de serioşi în chemarea lor pentru ucenicie, prin propria lor admitere nici nu posedă o educaţie teologică substanţială după cum e reflectat în istoriile lor de educaţie şi adesea interpretările prea simplificate ale istoriei şi teologiei bisericii. E demn de notat că în Marea Britanie, Michael Harper, recent s-a convertit la Ortodoxism, ca răspuns la eroziunea doctrinară a Bisericii Anglicane.

 

Pe lângă aceste tendinţe populare, există o varietate de forumuri profesionale prin care Evanghelicii şi Ortodocşii au început să se angajeze în parte în ultima decadă. Majoritatea sunt centrate asupra stabilirii relaţiilor de prietenie reciproce. Puţin s-au implicat în discuţii substantive de teologie. În următoarele paragrafe voi încerca să documentez şi să afirm lucrarea societăţilor academice şi a organizaţiilor misionare, a cercetătorilor individuali şi a seminariilor şi universităţilor. Făcând astfel sunt sigur că voi fi lăsat aparte pe oameni şi proiecte importante datorită slăbiciunii limitărilor mele. Ceea ce urmează este cel mai bun efort al meu de a localiza pe toţi jucătorii majori, în măsura în care îi pot vedea eu.

 

Societăţile Academice şi Organizaţiile de Misiune

 

În ultima decată au exista organizaţii principale care au lucrat asupra dialogului Ortodox-Evanghelic din diferite unghiuri. Nu există relaţii formale între organizaţii din moment ce fiecare s-a format cu propriul ei scop independent de altele. Uneori, totuşi, fiecare complimentează de fapt sau suprapune lucrarea altora. Ca scop primar prima organizaţie se preocupă cu subiectele teologice, a doua cu viaţa bisericii, şi a treia cu atitudinile şi relaţiile practice dintre cele două grupări. În adiţie la aceste organizaţii, voi comenta asupra dialogurilor situaţionale care au fost create pentru o perioadă şi scop limitat, precum şi lucrarea din România unde locuieşte a doua cea mai mare populaţie ortodoxă.

 

Cel mai serios şi mai susţinut efor de a înţelege domeniile de convergenţă şi divergenţă teologică dintre tradiţiile ortodoxe şi evanghelice care a fost preluat astăzi provine din partea Societăţii pentru Studiul Ortodoxiei Răsăritene şi a Evanghelismului (SSORE), mai degrabă a fi numit curând Institutul pentru Studii al Ortodoxiei Răsăritene şi a Evanghelismului care depinde de fonduri. Acesta este un grup învăţat care a fost fondat în Statele Unite în 1990 de autorul prezent împreună cu alţi cercetători ortodocşi şi evanghelici. Toţi au avut experienţe personale şi pregătire academică în ambele tradiţii în diferite grade. Prin întâlnirile sale anuale şi lucrările nepublicate, SSORE caută să facă pe cele două tradiţii cunoscute şi înţeles în relaţia istoriei ambelor, a doctrinei, închinării şi a spiritualităţii. Astfel slujeşte atât academiei cât şi bisericii. până în 1999, organizaţii s-a întâlnit anual la Billy Graham Center pe campusul de la Wheaton College, şi acum se întâlneşte în regiuni diferite din Statele Unite. Temele trecute ale întâlnirilor anuale au fost: „Prozelitism sau Conversie? Un schimb Ortodox şi Evanghelic” (1991), „Scriptura, Tradiţia şi Autoritatea” (1992), „Mântuirea prin Har” (1993), „Împărăţia lui Dumnezeu şi Rolul Bisericii în Mântuire” (1994), „Rolul Teologiei în Viaţa Spirituală” (1995), şi „În afara Bisericii nu este Mântuire: Un schimb Ortodox şi Evanghelic” (1999). Vorbitorii cheie din America de Nord i-au inclus printre alţii pe teologii ortodocşi Stanley Harakas, Leonid Kishkovsky, Theodore Stylianopoulos, Emmanuel Clapsis, George Liacopoulos, Michael Prokurat şi Edward Rommen; teologii evanghelici au fost J. I. Packer, Thomas Oden, Gerald Bray, Donald Bloesch, Grant Osborne, James Stamoolis, Kent Hill, Thomas Finger, Harold O.J. Brown, Craig Blaising şi Dale Allison. Formatul constă dintr-o singură temă anuală care este adresată de doi vorbitori cheie din ambele părţi, urmat de participarea audienţei şi un sumar de concluzii la care se ajunge la finalul conferinţei.

 

Scopul SSORE nu este acela de a-i converti pe oamenii dintr-o parte în alta, deşi majoritatea membrilor ar vedea conversia teologică ca o consecinţă legitimă a dialogului. Scopul său principal este de a-i îmbogăţii pe participanţi prin eliminarea falselor bariere care i-a divizat precum şi prin identificarea diferenţelor continue. În cuvintele Statutului, SSORE caută „să promoveze părtăşia şi îmbogăţirea reciprocă printre cercetătorii angajaţi în aceste activităţi, şi de a coordona lucrarea acestor teologi în America de Nord şi peste graniţe”.

 

Printre membrii sunt incluşi o largă secţiune de intersecţie de denominaţii Evanghelice şi jurisdicţii Ortodoxe. Instituţiile reprezentate de studenţi şi corpul profesoral include Trinity Evangelical Divinity School (IL), Wheaton College, Eastern Nazarene College, Eastern Mennonite Seminary, Southern Baptist Seminary (KY), Dallas Seminary, Fuller Seminary, St. Vladimir's Orthodox Seminary, Holy Cross Greek Orthodox Seminary, şi alţii. Aprobările Evanghelice şi Ortodoxe ale SSORE au fost conferite de Kenneth Kantzer, J.I. Packer, Ward Gasque, Kent Hill, Bill Bright, Bishop Kallistos (Timothy) Ware, Părintele Stanley Harakas, Părintele John Meyendorff şi Metropolitanul Philip Saliba din Antiochian Orthodox Church, America de Nord.

 

A doua organizaţie care este dedicată dialogului Ortodox-Evanghelic este Evanghelicii pentru Acordul Orientului Mijlociu (EAOM) bazat în North Park University în Chicago, Illinois. Conform declaraţiei de misiune a sale, „EAOM este o părtăşie neoficială a Creştinilor Evanghelici Nord Americani dedicaţi dialogului care caută acordul reciproc, respect pentru prietenia pentru Creştinii Orientului Mijlociu şi cei din Apus”. O mare parte din lucrarea lor caută să ridice nivelul de conştiinţă dintre evanghelicii din America de Nord şi de a nutri un sens de solidaritate cu creştinii arabi din Orientul Mijlociu. Bisericile care sunt implicate în EAOR includ Prezbiterienii şi alţi Protestanţi din relaţiile lor cu Bisericile Ortodoxe şi Orientale din Egipt, Liban, Siria, Palestina, Iordan, Irak, Sudanul de Sud şi ţările arabe vecine. Prin organizarea de călătorii educaţionale pentru Evanghelicii Americani către Orientul Mijlociu, şi găzduirea de consultaţii în Orientul Mijlociu şi în America de Nord, EAOR făureşte o legătură vitală dintre Răsărit şi Apus. Spre deosebire de SSORE, care se centrează în principal asupra chestiunilor religioase, EAOR se centrează pe realităţile regionale şi pastorale practice ale Bisericilor Ortodoxe din ţările islamice. SSORE şi EAOR se complimentează reciproc în lucrările lor prin explorarea realităţilor doctrinare şi practice ale vieţii de biserică contemporană.

 

A treia organizaţie este Conciliul Mondial al Bisericilor (CMB). Este larg cunoscut faptul că CMB a fost în existenţă încă de la începutul secolului, dar numai din 1993 acesta a făcut un efort concentrat de a crea o serie de dialoguri dintre comunităţile Ortodox Răsăritene şi Evanghelice. Au existat două evenimente istorice care au încurajat acest loc de întâlnire ecumenic de către CMB. Primul, în 1991, la Adunarea din Canberra a CMB, rugăciunile eretice Trinitariene au fost oferite în timpul sesiunilor plenare în care o femeie păgână „zeiţă spirit” a fost evocată mai degrabă decât Duhul Sfânt al Dumnezeului Triunic. Similare expresii religioase sincretice au avut loc în timpul Adunării şi aceasta a determinat pe Ortodocşi să-şi expună obiecţiile lor. „Observatorii” Evanghelici au răspuns în mod similar, ceea ce în răspuns i-a determinat pe Ortodocşi şi Evanghelici să se noteze reciproc pentru o alianţă potenţial defensivă. La doi ani mai târziu o mână de lideri evanghelici şi reprezentativi bisericeşti din Patriarhatul Evanghelic (adică Biserica Ortodoxă din Constantinopole) s-au adunat în Stuttgart, Germania pentru a discuta posibilitatea ţinerii unei conferinţe unite. Impulsul pentru un dialog Ortodox-Evanghelic a inclus descoperirea reacţionar reciprocă a fiecăruia din Adunarea Canberra al CMB, dar şi căderea recentă a comunismului şi potopul ce a urmat de misionari din vest în ţările fost ortodox ale Rusiei şi a Europei Răsăritene. Tensiunile şi ostilităţile au apărut recent în acele părţi ale lumii între naţionaliştii ortodocşi şi misionarii protestanţi care au operat cu presupunerea că existau puţini credincioşi în acele ţări şi astfel şi-au pus ca parte a sarcinii lor misionare convertirea creştinilor ortodocşi. După Stuttgart, discuţiile şi contactele au continuat, în special în cadrul Comitetului Central al CMB. Eventual, CMB a sponsorizat două dialoguri internaţionale Ortodox-Evanghelice. Primul a fost găzduit de Biserica Ortodox Coptică din Alexandria, Egipt din 10-15 iulie 1995, unde 40 de participanţi s-au adunat din tot globul. Dezbaterile sale au fost publicate în cartea Proclaiming Christ Today (Proclamarea lui Hristos astăzi). Al doilea dialog a fost adunat la Missionsakademie an der Universitat Hamburg, Germania, 30 martie – 4 aprilie 1998, iar dezbaterile sale au fost publicate în cartea Turn to God, Rejoice in Hope! Orthodox-Evangelical Consultation (Întoarcerea la Dumnezeu, Bucurie în Speranţă! Consultarea Ortodox-Evanghelică). Compunerea internaţională a întâlnirii a inclus reprezentanţi din Grecia, Siria, Liban, Egipt, România, Rusia, Bulgaria, Albania, Suedia, Marea Britanie, Statele Unite şi alte ţări. Nici una dintre consultaţii, au fost implicate în ceea ce s-ar putea descrie drept „dialoguri teologice substanţiale”. În schimb, ele ar putea fi mult mai clar caracterizate drept „întâlniri relaţionale” care au fost în principal desemnate să rupă gheaţa şi să nutrească voia bună dintre cele două comunităţi. Planurile pentru o a treia consultare sunt în desfăşurare, ce pot să fie ţinute în Moscova sau în România în anul 2000 (la data scrierii articolului, n. tr.).

 

În adiţie faţă de aceste eforturi din partea organizaţiilor, alte încercări spre dialog au fost mult mai ocazionale în natură. În Marea Britanie, dialogul dintre Evanghelici şi Ortodocşi este desfăşurat de un grup de studiu sub egida lui ACUTE, comisia teologică a Alianţei Evanghelice a Marii Britanii (cu reacţii din partea altor grupări evanghelice). ACUTE sponsorizează un număr de astfel de grupări care se preocupă cu chestiuni teologice pertinente. Grupul de studiu asupra Ortodoxiei caută să elucideze extinderea convingerilor şi diferenţelor împărtăşite, cu referinţă specială la preocupările circumscripţiilor Evanghelice şi Ortodoxe din Marea Britanie. Grupul se întâlneşte între 1999-2000 pentru discuţii asupra articolelor care tratează materiile de doctrină şi spiritualitate, care vor fi colectate şi editate ca un raport publicat. Acest raport ar trebui să slujească ca un stimul pentru un contact ulterior dintre Evanghelicii şi Ortodocşii din Marea Britanie. Scopul grupului este de a-i introduce pe Evanghelici şi Ortodocşi unul faţă de altul, de a clarifica câteva din neînţelegeri şi lipsa de conştiinţă a crezurilor şi practicilor reciproce. În timp ce ei sunt conştienţi că dezacordurile fundamentale dintre ei pot să rămână, ei sunt convinşi că cel două circumscripţii au multe de învăţat una de la alta. Un cerc mai lard ce cititori adunaţi din bisericile Evanghelice şi Ortodox din Marea Britanie şi din afară vor fi implicaţi în comentarea asupra materialului schiţă din această primăvară (la data scrierii articolului, n. tr.). În Statele Unite, în noiembrie 1999, Academia Americană de Religie (AAR) şi-a ţinut prima sa sesiune reunită între Grupul Teologic Ortodox Răsăritean (GTOR) şi Grupul Teologic Evanghelic (GTE). Având drept co-preşedinte al GTOR pe Anna Williams de la Cambridge University, presupun că în 1998 un astfel de dialog a avut loc în cadrul AAR la următoarea întâlnirea anuală. Dr. Williams şi Comitetul de Organizare al GTOR a acceptat propunere şi a extins o invitaţie către GTE care a fost acceptată în mod entuziast. Sesiunea reunită a fost numită „Ortodoxia Răsăriteană şi Evanghelismul în Dialog”. Subiectele de discuţie s-au centrat pe înţelegerile charismatice şi ortodoxe ale duhului de tradiţie, închinarea evanghelică şi ortodoxă, şi noţiunea sacramentală de „participare” din Karl Barth şi St. Gregory Palamas. Drept rezultat 100 ce cercetători au frecventat această sesiune. Studenţii şi profesorii de la Duke Divinity School şi Layola University din Chicago şi-au prezentat lucrările urmate de un răspuns din partea profesorului Robert Jensen de la Princeton University. Însăşi existenţa unei astfel de sesiuni în sălile AAR demonstrează relevanţa crescândă a studiilor Ortodox-Evanghelice din America de Nord şi din afară, şi adaugă mărturie ulterioară la faptul că subiectul a crescut acum la punctul de a fi afirmat de cercetătorii de religie ca un obiect legitim de cercetare academică.

 

România merită atenţia specială în acest articol datorită istoriei sale religioase şi a locului strategic între bisericile ortodoxe.

 

România conţine cea mai mare populaţie de creştini ortodocşi din lume, fiind a doua după Rusia astăzi. Deşi dificultăţile istorice rămân în domeniile de comunicare şi libertate religioasă dintre credincioşii ortodocşi şi evanghelici din România, paşi mici de progres se fac încet în trezirea erei post-comuniste. Ţara deţine o mare promisiune pentru relaţiile constructive. În prezent, totuşi, „dialogul” din România rămâne slab şi indirect constând mai ales dintr-o conştiinţă crescândă a nevoii de a explora punctele de contact dintre fiecare. Din punct de vedere academic, există mai mulţi studenţi evanghelici din Ortodoxia Românească decât studenţi ortodocşi ai Evanghelismului Românesc. Câţiva dintre propunătorii principali din partea Evanghelică a dialogului românesc îi include pe Silviu Eugen Rogobete care conduce Centrul Areopagus pentru Studii Creştine şi Cultură Contemporană localizat în Timişoara. Parte a misiunii Centrului este de a clădi poduri cu Biserica Ortodoxă Română locală prin dialogul cultural şi religios. Centul este plasat într-o clădire relativ mică cu o bibliotecă, sală de clasă şi spaţiu de birouri. Alţi lideri evanghelici care încearcă dialogul îi includ pe Paul Negruţ (Director al Institutului Biblic Emanuel din Oradea), Emil Bartos (Decanul), şi Danut Manastireanu (World Vision). De partea ortodox sunt Fr. Ion Bria (acum pensionat dar un participant activ în dialogurile ortodox-evanghelice ale CMB), Vasile Mihoc (Profesor de Noul Testament la Universitatea din Sibiu şi Membrul Bordului World Vision România) şi Stelian Tofana (Profesor de Noul Testament la Universitatea din Cluj). O renaştere într-adevăr încântătoare a acestora şi a scrierilor de doctorat despre teologia Ortodoxă sunt în desfăşurare printre studenţii evanghelici români din Biserica Ortodoxă. Scrierile marelui teolog ortodox român, Fr. Dumitru Stăniloae, au devenit un obiect special de interes evanghelic datorită popularităţi lui Stăniloae şi a influenţei trainice din România şi din afară. Dincolo de Stăniloae, interesele evanghelice mai mari au început să cerceteze abordările ortodoxe faţă de Scriptură, autoritate şi soteriologie. Deşi Evanghelicii sunt o minoritate distinctă în România, noul şi creativul interes în Ortodoxism care este în creştere în cadrul generaţiei mai tinere de cercetători – cuplat cu atitudinile schimbate faţă de teologia Evanghelică de un grup mic de lideri ortodocşi – face din România cel mai fertil sol din Europa Răsăriteană pentru creşterea unui eventual dialog global. Ceea ce este nevoie pentru a reuşi şi a înflori este ca ortodocşii să iniţieze o poziţie publică mai puternică în ajungerea la instituţiile evanghelice şi bisericile la toate nivelele – de la departamentul ecumenic al Patriarhatului României până la nivelele de rădăcină ale preoţilor şi laicilor ortodocşi. Aceste iniţiative ar putea include ţinerea de comisii de dialoguri ecumenice speciale, crearea de schimburi de experienţă în cadrul corpului profesoral în care istoria şi teologia ortodoxă şi evanghelică să poată să fie predată în şcolile din ambele părţi, crearea de jurnale teologice de ambele părţi poate participa într-un forum împărtăşit, şi vizite personale la bisericile locale ale fiecărora într-o atmosferă de dragoste creştină. În mod clar Ortodocşii sunt într-o poziţie mai puternică de influenţă decât Evanghelicii şi prin urmare ei poartă greutatea mai mare de responsabilitate pentru realizarea unităţii creştine în România. Nimic mai puţin decât iniţiativele curajoase din partea liderilor ortodocşi, atât laici cât şi cei ordinaţi, nu poate să rupă decadele de ură, frică şi ignoranţă faţă de Creştinismul Evanghelic care continuă să domine perceperile poporului ortodox român. În mod similar, nimic mai puţin decât iniţiativele îndrăzneţe din partea liderilor evanghelici, laici şi ordinaţi, care să poată risca ofensarea circumscripţiei lor Protestante va putea să îi mişte pe Evanghelici dincolo de concepţiile greşite şi de abuzurile populare ale credinţei ortodoxe.

 sus

horizontal rule

Puteţi citi alte articole de apologetică

pe pagina de Apologetică a Bibliotecii Misiunii Vox Dei

 [Apasă aici pentru detalii]

horizontal rule

Ce este nou?

CHAT Creştin!

 

FORUM

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.


 Septembrie 2006 | Caută în site | Colaboratori 
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate