Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Apologetica
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Site-uri Baptiste
Istorie
Pastorala
Articole
Proiectul Betania
MEDIA
Stiri internationale
Din presa romana
Posta Redactiei

 

 


 

Pagina de Apologetică

 

 

Octavian C. Obeada

Pagina de Apologetică este realizată de

 

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

horizontal rule

În acest număr:

 

Arianismul - Predica împotriva lui Auxentius despre cedarea bazilicilor [pagina 1]
Amilenism: Scurtă trecere în revistă a escatologiei amileniste - de Anthony Hoekema [pagina 2]

horizontal rule

 

Amilenism: Scurtă trecere în revistă a escatologiei amileniste

de Anthony Hoekema

 

O critică comună a escatologiei amileniste este aceea că aceasta este prea negativă, cheltuindu-şi puterea în primul rând în opoziţie şi refuzul sistemelor escatologice cu care nu este de acord. Lăsând deoparte întrebarea dacă această critică este adevărată sau falsă, aş dori în acest punct să contracarez negativismul unora din escatologii amilenişti, trecând scurt în revistă, unele afirmaţii pozitive, făcute de teologii amilenişti. În acest fel vom putea vedea escatologia amilenistă în totalitatea sa, şi nu doar o anumită interpretare a mileniului din Apocalipsa 20.

 

Această schiţă va acoperi două domenii: unu, ce ne învaţă escatologia amilenistă cu privire la escatologia inaugurată, şi doi, ce ne învaţă cu referire la escatologia viitoare. Prin escatologie inaugurată, vreau să spun acel aspect al escatologiei, care este prezent acum, în era Evangheliei. Termenul de escatologie inaugurată este preferat celui de escatologie realizată, deoarece, în vreme ce primul dă dreptate faptului că marea incizie escatologică în istorie s-a făcut deja, nu respinge o dezvoltare ulterioară şi o împlinire finală a escatologiei în viitor. Când vorbim despre „escatologie inaugurată” spunem că pentru credinciosul Noului Testament, evenimente escatologice semnificative au început deja să se petreacă, în vreme ce altele sunt încă viitoare.

 

Cu privire la escatologia inaugurată, amilenismul afirmă următoarele:

 

1. Hristos a câştigat victoria decisivă asupra păcatului, a morţii şi a lui Satan. Trăind o viaţă fără păcat şi murind pe cruce ca jertfă pentru plata păcatului nostru, Hristos a înfrânt păcatul. Murind şi înviind biruitor din mormânt, Hristos a învins moartea. Rezistând ispitelor diavolului, supunându-se perfect lui Dumnezeu, prin moartea şi învierea Lui, Hristos a dat o lovitură de moarte lui Satan şi îngerilor lui. Biruinţa lui Hristos a fost decisivă şi finală. Cea mai importantă zi din istorie, deci, nu este a doua venire a lui Hristos, care este încă viitoare, ci prima venire, care este în trecut. Datorită biruinţei lui Hristos, situaţiile finale ale istoriei au fost deja decise. Este doar o problemă de timp, până când acea victorie este adusă la împlinirea ei finală.

 

2. Împărăţia lui Dumnezeu este prezentă şi viitoare. Amileniştii nu cred că împărăţia lui Dumnezeu este în primul rând una evreiască, ceea ce implică restaurarea literală a tronului lui David. Ei nu cred nici că datorită necredinţei evreilor în Ziua Domnului, Hristos a amânat stabilirea Împărăţiei la domnia Sa viitoare, pe pământ, în Mileniu. Amileniştii cred că Împărăţia lui Dumnezeu a fost fondată de Hristos la vremea când era pe pământ, este operativă în istorie acum şi este destinată să fie descoperită în totalitate, în viaţa viitoare. Ei înţeleg Împărăţia lui Dumnezeu ca fiind domnia lui Dumnezeu, activă şi dinamică în istoria omenirii, prin Isus Hristos. Scopul este de a răscumpăra poporul lui Dumnezeu din păcat şi puteri demonice şi să stabilească în final, noile ceruri şi noul pământ. Împărăţia lui Dumnezeu nu înseamnă altceva decât domnia lui Dumnezeu în Hristos, peste întregul Lui univers creat.

 

Împărăţia lui Dumnezeu este deci o realitate prezentă şi o speranţă viitoare. Isus clar a învăţat că împărăţia era deja prezentă în timpul lucrării Sale pe pământ: „Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.” (Mt. 12:28, NIV). Când fariseii L-au întrebat pe Isus când vine Împărăţia lui Dumnezeu, El a răspuns „Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: „Uite-o aici” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca 17:20-21). Dar Isus a mai învăţat pe oameni că este un sens în care Împărăţia lui Dumnezeu este încă viitoare, (Matei 7:21-23; 8:11-12) şi în parabolele escatologice ( cea cu masa de nuntă, talanţii, fecioarele înţelepte). Pavel de asemenea descrie Împărăţia ca fiind şi prezentă (Rom. 14:17; 1 Cor. 4:19-20; Col. 1:13-14) şi viitoare (1 Cor. 6:9; Gal. 5:21; Efes. 5:5; 2 Tim. 4:18).

 

Faptul că Împărăţia lui Dumnezeu este prezentă într-un fel şi viitoare în alt fel, implică faptul că noi, subiecţii acestei Împărăţii trăim într-un fel de tensiune între „deja” şi „nu încă”. Suntem deja în Împărăţie, dar aşteptăm manifestarea ei deplină, avem deja binecuvântările ei, dar aşteptăm totala biruinţă. Deoarece nu este cunoscută vremea exactă când se va întoarce Hristos, Biserica trebuie să trăiască cu o senzaţie de iminenţă, realizând că sfârşitul istoriei poate fi foarte aproape. În acelaşi timp, Biserica trebuie să continue să planifice şi să lucreze pentru viitor, pe acest pământ prezent, care mai poate dura mult timp.

 

Între timp, Împărăţia lui Dumnezeu ne cere o totală dedicare faţă de Hristos şi cauza Lui. Trebuie să vedem viaţa şi realitatea în lumina scopului de răscumpărare nu numai individuală, ci a întregului univers. Aceasta implică, după cum a spus Abraham Kuyper, renumitul teolog şi om de stat olandez, că nu există nici un deget din univers despre care Hristos să nu fi spus „Este al Meu”.

 

Această dedicare totală implică mai mult, o filozofie creştină despre istorie: toată istoria trebuie văzută ca lucrarea scopului final al lui Dumnezeu. Această viziune a Împărăţiei include o filozofie creştină despre cultură: artă şi ştiinţă, care reflectă slava lui Dumnezeu şi care trebuie urmărite pentru lauda Lui. Viziunea Împărăţiei include şi o vedere creştină a vocaţiei: toate chemările sunt de la Dumnezeu şi ce facem în viaţa de zi cu zi, trebuie făcut pentru slava lui Dumnezeu, fie că este vorba de studiu, învăţare, predicare, afaceri, industrie sau casă.

 

O sursă comună de tensiune între evanghelicii de astăzi este întrebarea dacă biserica ar trebui să se preocupe în primul rând cu evanghelizarea sau activitatea socială şi politică. O viziune corectă despre Împărăţie ne va ajuta să ne păstrăm echilibrul cu privire la această întrebare. Să nu mai spunem că evanghelizarea – aducerea oamenilor în Împărăţia lui Dumnezeu – este una din lucrările esenţiale ale bisericii. Dar deoarece Împărăţia lui Dumnezeu cere o dedicare totală, Biserica trebuie să fie de asemenea preocupată vital cu implementarea principiilor creştine în orice domeniu al vieţii, inclusiv politic şi social. Evanghelizarea şi preocuparea socială nu trebuie considerate ca opţiuni între care creştinii să aleagă, ambele sunt esenţiale pentru supunerea faţă de Împărăţie.

 

3. Deşi ultima zi este încă viitoare, acum suntem în zilele din urmă.

 

Acest aspect al escatologiei, care este adesea neglijat în cercurile evanghelice, este o parte esenţială a mesajului Noului Testament. Când spun „acum ne aflăm în zilele din urmă”, înţeleg expresia „zilele din urmă” nu ca timpul dinaintea venirii lui Hristos, ci ca o descriere a întregii ere dintre prima şi a doua venire a lui Hristos. Scriitorii Noului Testament erau conştienţi de faptul că ei deja trăiau zilele din urmă, la vremea când vorbeau sau scriau. Aceasta a fost menţionată specific de Petru în predica sa din ziua Pentecostului, când a citat profeţia lui Ioel, despre turnarea Duhului asupra tuturor, în zilele din urmă. (Fapte 2:16-17). El spune astfel „Suntem acum în zilele din urmă vestite de proorocul Ioel”. Pavel a spus acelaşi lucru când a descris pe credincioşii din zilele lui ca fiind cei „peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” (1 Cor. 10:11). Şi apostolul Ioan a spus cititorilor săi că ei trăiesc deja „ceasul de pe urmă” (1 Ioan 2:18). În lumina acestor învăţături ale Noului Testament, putem vorbi într-adevăr despre o escatologie inaugurată, în vreme ce ne amintim că Biblia vorbeşte despre o împlinire finală a evenimentelor escatologice, în ceea ce Ioan numeşte „ziua de apoi” (Ioan 6:39-40, 44,54; 11:24; 12:48).

 

Faptul că trăim în zilele din urmă implică că gustăm deja începuturile binecuvântărilor escatologice – că, aşa cum spune Pavel, avem deja „primele roade ale Duhului” (Rom. 8:23). Aceasta înseamnă că noi care suntem credincioşi nu trebuie să ne vedem ca şi păcătoşi neputincioşi, fără ajutor în faţa ispitei, ci ca noi făpturi în Hristos (2 Cor. 5:17), ca Temple ale Duhului Sfânt (1 Cor. 6:19) şi ca cei care şi-au răstignit firea pământească definitiv (Gal. 5:24), am dat la o parte firea veche şi ne-am îmbrăcat cu omul cel nou (Col. 3:9-10). Toate acestea implică a avea o imagine despre sine, ceea ce este în primul rând pozitiv, şi nu negativ. Implică şi a vedea pe alţi creştini, ca fiind în Hristos cu noi, pentru care trebuie să îi mulţumim lui Dumnezeu.

 

4. Cât despre cei o mie de ani din Apocalipsa 20, acum suntem în mileniu. Mai devreme în capitol, au fost arătate dovezi pentru poziţia pe care mia de ani din Apocalipsa 20 o are de la prima venire a lui Hristos până înainte de a doua venire, când Satan va fi liber pentru scurtă vreme. Poziţia amilenistă cu privire la mileniul din Apoc. 20 implică faptul că creştinii care trăiesc acum se bucură de beneficiile mileniului acesta, deoarece Satan a fost legat pe durata aceasta. Cum am văzut, faptul că Satan este acum legat nu înseamnă că nu este activ în lumea de azi, dar că în această perioadă, el nu poate înşela naţiunile — adică nu poate preveni răspândirea Evangheliei. Legarea lui Satan în această perioadă, cu alte cuvinte face posibilă misiunea şi evanghelizarea. Acest fapt ar trebui cu siguranţă să fie o sursă de încurajare pentru biserica de pe pământ.

 

Amileniştii care spun că în această perioadă de o mie de ani, sufletele credincioşilor care au murit, trăiesc şi domnesc cu Hristos în cer, în vreme ce aşteaptă învierea trupurilor. Starea lor este deci una de binecuvântare şi fericire, deşi bucuria lor nu va fi completă până ce trupurile lor nu vor fi înviate. Această învăţătură trebuie să aducă mângâiere celor care au pierdut pe cei dragi în Domnul.

 

Cu privire la escatologia viitoare, amileniştii afirmă următoarele:

 

1. „Semnele vremurilor” au relevanţă prezentă şi viitoare. Amileniştii cred că întoarcerea lui Hristos va fi precedată de anumite semne: de exemplu, predicarea evangheliei tuturor naţiunilor, convertirea întregului Israel, marea apostazie, necazul cel mare şi venirea lui Antihrist. Aceste semne nu se referă exclusiv la vremea dinaintea întoarcerii lui Hristos. Ele au fost prezente într-un fel de la începutul erei creştine2 şi sunt prezente acum3. Aceasta înseamnă că trebuie să fim mereu gata pentru întoarcerea Domnului şi să nu alungăm din gândurile noastre niciodată prea departe întoarcerea lui Hristos în viitorul distant.

 

Amileniştii mai cred că aceste „semne ale vremurilor” vor avea o împlinire climatică finală înainte de întoarcerea lui Hristos. Împlinirea nu va avea forma unui fenomen total nou, ci o intensificare a semnelor deja prezente.

 

2. A doua venire a lui Hristos va fi un eveniment singular. Amileniştii nu au baze scripturale pentru diviziunea dispensaţionalistă a celei de-a doua veniri a lui Hristos în două faze (numită uneori parousia şi apocalipsa), cu o perioadă de şapte ani între ele. Noi înţelegem revenirea lui Hristos ca fiind un eveniment singular.

 

3. La vremea întoarcerii lui Hristos, va fi o înviere generală, a credincioşilor şi a necredincioşilor. Amileniştii resping învăţătura comună premilenară, că învierea credincioşilor şi cea a necredincioşilor vor fi separate de 1000 de ani. Ei resping şi părerea multor dispensaţionalişti că vor fi trei sau patru învieri (deoarece, la cele două învieri menţionate, dispensaţionaliştii spun că va fi o înviere a sfinţilor din necazul cel mare şi o înviere a credincioşilor care au murit în vremea mileniului). Noi nu găsim baze scripturale pentru aceste învieri multiple4.

 

4. După înviere, credincioşii care sunt încă vii vor fi brusc transformaţi şi glorificaţi. Bazele unei astfel de învăţături sunt în ceea ce spune Pavel în 1 Corinteni 15:51-52: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.”

 

5. „Răpirea” tuturor credincioşilor are loc acum. Credincioşii care tocmai au fost ridicaţi din morţi, împreună cu credincioşii care trăiesc şi au fost transformaţi, sunt acum duşi în nor, pentru a întâlni pe Domnul în văzduh (1 Tes. 4:17). Faptul că va exista o astfel de „răpire” ne învaţă Biblia clar. Dar am pus cuvântul răpire în ghilimele pentru a face distincţie între concepţia amilenistă despre răpire şi cea dispensaţionalistă. Dispensaţionalştii spun că după răpire, întreaga biserică va fi luată la cer pentru şapte ani, în vreme ce cei de pe pământ sunt în necazul cel mare.

 

Amileniştii nu văd nici o dovadă biblică pentru o astfel de perioadă de şapte ani sau pentru transferarea bisericii de pe pământ la cer, în acea perioadă. Trupurile înviate şi glorificate ale credincioşilor nu aparţin cerului, ci pământului. Cuvântul folosit „a se întâlni” din 1 Tesaloniceni 4:17 (apantesis) este un termen tehnic, folosit în vremea Noului testament, pentru a descrie o întâmpinare publică făcută de un oraş pentru un demnitar ce îl vizitează. Oamenii părăsesc oraşul pentru a se întâlni cu distinsul vizitator şi se întorc cu el în oraş5. Pe baza analogiei acestui cuvânt, ceea ce Pavel spune aici, este că credincioşii înviaţi şi transformaţi sunt duşi în nor, pentru a se întâlni cu Domnul care coboară, implicând faptul că după această întâlnire, ei vor veni cu El înapoi pe pământ.

 

6. Acum urmează judecata finală. Unde dispensaţionalştii spun de obicei că vor fi cel puţin trei judecăţi separate, amileniştii nu sunt de acord. Ultimii văd dovezi biblice numai pentru Ziua Judecăţii, care va veni la vremea întoarcerii lui Hristos. Toţi oamenii Toţi oamenii trebuie să apară înaintea Scaunului de judecată a lui Hristos.

 

Scopul judecăţii finale nu este în primul rând de a determina destinul final al oamenilor, deoarece, la ac ea vreme, destinul lor a fost deja determinat, cu excepţia celor care încă sunt în viaţă la vremea întoarcerii lui Hristos. Ci, judecata va avea trei scopuri: unu, va revela glorificarea lui Dumnezeu în destinul final al fiecărei persoane, doi, va indica final şi public marea antiteză a istoriei dintre poporul lui Dumnezeu şi duşmanii lui Dumnezeu; şi trei, va revela gradul de răsplătire şi gradul de pedepsire pe care îl va primi fiecare.

 

7. După judecată, vine starea finală. Necredincioşii şi toţi cei care L-au respins pe Hristos, îşi vor petrece eternitatea în iad, în vreme ce credincioşii vor intra în slava veşnică a noului pământ. Conceptul de pământ nou este atât de important pentru escatologia biblică, încât trebuie să ne gândim mai mult la el. Mulţi creştini cred despre ei că vor petrece veşnicia într-o eternitate eterică, în vreme ce Biblia ne învaţă clar că va fi un pământ nou. Când cartea Apocalipsei ne spune că oraşul cel Sfânt, noul Ierusalim, va veni din cer pe noul pământ (21:2), că Dumnezeu va locui cu oamenii (21:3) şi că tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în noul Ierusalim (22:3), ne învaţă în sens figurativ că în viaţa care va veni, cerul şi pământul nu vor mai fi separate, ci unite. În starea finală, credincioşii glorificaţi vor fi şi în cer şi pe noul pământ, deoarece ele vor fi una.

 

Când cineva păstrează clar în minte viziunea pământului cel nou, multe învăţături biblice încep să ia un model semnificativ. După cum am văzut, învierea trupului necesită un pământ nou. Semnificaţia cosmică a lucrării lui Hristos implică faptul că blestemul care a venit peste creaţie din cauza păcatului omului (Gen. 3:17-19) va fi îndepărtat (Rom. 8:19-22); această înnoire a creaţiei înseamnă că va fi un pământ nou. Biblia conţine promisiuni specifice despre pământul cel nou. Am privit deja la profeţia lui Isaia despre noul pământ, în 65:17 (vezi 66:22). Isus a promis că cei blânzi vor moşteni pământul (Matei 5:5). Petru vorbeşte de ceruri noi şi un pământ nou, în care credincioşii vor locui (2 Pet. 3:13). Şi bătrânii şi făpturile vii pe care le-a văzut Ioan în vedenia cerească din Apocalipsa 5 cântă un cântec de laudă Mielului biruitor, care are aceste cuvinte „Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!” (Apoc. 5:10).6

 

În lumina învăţăturilor biblice despre noul pământ, multe profeţii ale Vechiului Testament despre pământul Canaanului şi despre viitorul popor al lui Dumnezeu, îşi vor găsi locul. Din capitolul al patrulea al cărţii Evrei, vedem că Canaanul era un fel de odihnă sabatică a poporului lui Dumnezeu, în viaţa viitoare. Din epistola lui Pavel către Galateni, vedem că toţi cei ce sunt în Hristos sunt parte din sămânţa lui Avraam (Gal. 3:29). Când citim Geneza 17:8 („Ţie şi seminţei tale după tine îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.”), cu această înţelegere din Noul Testament care lărgeşte aceste concepte, vedem în ea o promisiune a unui pământ nou, ca pe o posesie veşnică a poporului lui Dumnezeu, nu numai a descendenţilor fizici ai lui Avraam. Şi când, în lumina acestei învăţături a Noului Testament, citim Amos 9:15 („Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o, zice Domnul, Dumnezeul tău!”) nu ne simţim obligaţi să restrângem sensul acestor cuvinte numai la naţiunea Israel şi la Palestina. Le înţelegem ca fiind o profeţie a locului veşnic al poporului lui Dumnezeu, neamuri şi evrei, pe noul pământ, de genul Canaanului. Amileniştii nu poziţionează un mileniu pământesc pentru a aduce împlinirea profeţiilor de acest gen; ei văd astfel de profeţii ca arătând spre viitorul glorios şi veşnic care îi aşteaptă pe poporul lui Dumnezeu.

 

Când premileniştii îi provoacă pe amilenişti cu învăţătura despre o împărăţie viitoare, care este doar spirituală şi care nu are nimic de-a face cu pământul, ei nu reprezintă vederea amilenistă în mod corect. Amileniştii cred că profeţiile Vechiului Testament, care prevestesc că pământul promis va fi posesia veşnică a poporului lui Dumnezeu, că lupul va locui cu mielul şi că pământul va fi atât de plin de cunoaşterea Domnului, la fel cum marea este plină de apă, vor fi împlinite nu numai pentru 1000 de ani, ci pentru veşnicie! Această interpretare, noi credem că ne oferă o înţelegere mai bogată, mai largă şi mai relevantă a acestor profeţii, decât cea care restrânge sensul lor la descrierea unui mileniu pe pământ, care va preceda starea finală.

 

Unele implicaţii ale escatologiei amileniste

 

Care sunt, în concluzie, unele implicaţii ale escatologiei amileniste pentru înţelegerea noastră teologică? Să vă menţionez patru din ele:

 

1. Ce leagă Vechiul şi Noul Testament împreună este unitatea legământului harului. Amileniştii nu cred că istoria sacră va fi divizată într-o serie de dispensaţii distincte şi disparate, dar văd un singur legământ al harului, de-a lungul întregii istorii. Acest legământ al harului este în efect azi şi va avea punctul culminant în locuirea veşnică a lui Dumnezeu cu poporul Său răscumpărat, pe noul pământ.

 

2. Împărăţia lui Dumnezeu este centrală în istoria umană. Această împărăţie a fost prevestită şi se pregăteau pentru ea în vremea Vechiului Testament, a fost stabilită pe pământ de Isus Hristos, a fost extinsă şi în vremea NT şi în istoria subsecventă a bisericii şi în final, se va împlini în viaţa ce va veni.

 

3. Isus Hristos este Domnul istoriei. Aceasta înseamnă că toată istoria este sub controlul lui Hristos şi se va dovedi în final a fi subsecventă scopului Său. Trebuie deci să ne preocupe nu numai bucuria binecuvântărilor salvării noastre, ci şi slujirea cu bucurie a lui Hristos, ca Domn în toate zonele vieţii noastre.

 

4. Toată istoria merge spre un ţel: răscumpărarea totală a universului. Istoria nu este lipsită de sens. Deşi nu putem discerne întotdeauna sensul fiecărui eveniment istoric, cunoaştem care va fi rezultatul istoriei. Abia aşteptăm noul pământ, ca o parte a universului înnoit, în care creaţia cea bună a lui Dumnezeu va realiza final şi total, scopul pentru care El a chemat-o în existenţă: glorificarea Numelui Său.

 

Toate acestea implică cu privire la istoria lumii, faptul că amileniştii adoptă o poziţie de optimism sobru şi realist. A crede în regula prezentă a lui Hristos, în prezenţa Împărăţiei lui Dumnezeu şi în mişcarea istoriei spre un scop, însoţit de o recunoaştere reală a prezenţei păcatului în această lume şi creşterea dezvoltării regatului răului. Escatologia amilenistă aşteaptă o culminare a apostaziei şi un necaz prin apariţia finală a unui Anticrist înainte de venirea lui Hristos. Amileniştii nu se aşteaptă să vadă societatea perfectă realizată în vremea aceasta.

 

Deoarece cunoaştem că victoria lui Hristos asupra răului a fost decisivă şi Hristos este acum pe tron, starea dominantă a escatologiei amileniste este una de optimism — optimism creştin. Aceasta înseamnă că noi nu vedem o criză mondială dincolo de ajutor şi nici o modă socială ca fiind absolut ireversibilă. Înseamnă că trăim în speranţă – o speranţă ce stă pe baza credinţei şi care se exprimă pe sine, în dragoste.

 

Escatologia amilenistă ne oferă un punct de vedere realist, optimist cu privire la lume şi viaţă. Este o escatologie incitantă, provocatoare. Este o escatologie care ne oferă o viziune inspiratoare cu privire la Domnia lui Hristos peste istorie şi a triumfului final al Împărăţiei Sale.

 

 

--------------------------------------------------------------------------------

 

Note

 

Vezi Anthony A. Hoekema, The Christian Looks at Himself (Grand Rapids, Michigan: William B. Eerdmans, 1975).

Note, de exemplu, cum ne spune Ioan că duhul lui Anticrist este deja în lume azi (1 Ioan 4:3).

G. C. Berkouwer, în cartea recentă, The Return of Christ (Grand Rapids, Michigan: William B. Eerdmans, 1972), arată cum Biblia ne cere să ne gândim la „semnele vremurilor”, ca fiind relevante în era creştină (pp. 235.59).

Dovada biblică pentru o singură înviere generală a fost dată în expunerea de mai sus a Apoc. 20:1-6. Pentru dovezi adiţionale împotriva unei învieri multiple, vezi L. Berkhof, Systematic Theology (Grand Rapids, Michigan: William B. Eerdmans, 1941), pp. 724-27.

Gerhard Kittel, ed., Theological Dictionary of the New Testament, trans. and ed. Geoffrey Bromiley (Grand Rapids, Michigan: William B. Eerdmans, 1964), I, 380-81.

Vezi excelentul capitol cu privire la noul pământ în Berkouwer, pp. 211-34.

 

--------------------------------------------------------------------------------

 

Autor

 

Anthony A. Hoekema s-a născut în Olanda şi a emigrat în SUA în anul 1923. A mers la Calvin College (A.B.), University of Michigan (M.A.), Calvin Theological seminary (Th.B.) şi Princeton Theological seminary (Th.D., 1953). După ce a slujit ca lucrător la mai multe biserici reformate (1944-56) a devenit Associate Professor Bible la Calvin College (1956-58). Din 1958 până în 1979, când s-a retras, a fost profesor la Systematic Theology la Calvin Theological Seminary în Grand Rapids, Michigan. Profesor Hoekema a petrecut doi ani sabatici la Cambridge, Anglia (1965-66, 1973-74) şi a scris The Four Major Cults (1963), What about Tongue-Speaking? (1966), Holy Spirit Baptism (1972), The Bible and the Future (1979) şi a contribuit la The Meaning of the Millennium de unde au fost luate aceste articole. (1977).

 

courtesy of http://the-highway.com/

 

Ce este nou?

Mapamond Creştin Baptist - ştiri de interes pentru creştinătatea română.

 

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Grup de Discuţii Apologetică - te poţi abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup de către membrii săi.

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

CHAT Creştin! - aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi. Teme diverse.

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Arhiva | Contact | Despre noi | Colaboratori
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate