Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Apologetica
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Site-uri Baptiste
Istorie
Pastorala
Articole
MEDIA
Stiri internationale
Din presa romana
Posta Redactiei

 

 


Pagina de Apologetică

 

 

Octavian C. Obeada

Pagina de Apologetică este realizată de

 

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

Eroarea, într-adevăr, nu este niciodată expusă în deformarea ei goală, ca nu cumva, fiind astfel expusă, să fie deodată detectată. Aceasta însă este ornată cu şiretenie într-o haină atractivă, ca prin această formă exterioară, să o facă să apară pentru cel neexperimentat (pe cât de ridicolă pară să fie expresia) mai adevărată decât adevărul în sine” (Irineu, Împotriva Ereziilor 1.2).

 

Cuvântul „erezie” provine de la grecescul hairesis, care înseamnă „alegere”, sau „sciziune”. La început termenul de erezie nu purta cu sine înţelesul negativ pe care îl are acum. Dar, pe măsură ce biserica timpurie a crescut în scopul şi influenţa ei în zona Mediteraneană, diferiţi învăţători au propus idei controversate cu privire la Hristos, Dumnezeu, mântuire, şi alte teme biblice. Devenise necesar pentru biserică să determine ce era şi nu era adevărat conform Bibliei. De exemplu, Arius de Alexandria (320 d. Hr.) a învăţat că Isus era o creaţie. Era aceasta adevărat? Era aceasta important? Ulterior au apărut alte erori. Docetiştii au învăţat că Isus nu era uman. Modaliştii au negat Trinitatea. Gnosticii au negat întruparea lui Hristos. Din necesitate, biserica a fost forţată să se confrunte cu aceste erezii prin a proclama ortodoxia. Şi prin a face astfel, a adus condamnare asupra acestor erezii şi ereticii au devenit o realitate.



În acest număr:
   
Botezul copiilor mici - de Caius Obeada pagina 1
Theotokos - Născătoare de Dumnezeu - de Caius Obeada pagina 1
Crăciunul - Originea cuvântului pagina 2
Naşterea lui Isus Hristos - de Daniel B. Wallace pagina 2
Crăciunul - Ce-l face important - de Pastor David L. Brown pagina 2


Crăciunul - Originea cuvântului

 

Originea cuvântului

Cuvântul pentru Crăciun din engleza târzie este Cristes Maesse, Masa lui Hristos, prima dată descoperită în 1038, şi Cristes-messe, în 1131. În olandeză acesta este Kerst-misse, în latină Dies Natalis, de unde provine franţuzescul Noel, şi italienescul Il natale; în germană Weihnachtsfest, de la veghea sacră precedentă. Termenul Yule este de o origine disputată. Acesta nu este conectat cu nici un cuvânt care să însemne „roată”. Numele în anglo-saxonă era geol, ospăţ: geola, numele lumii (cf. cuvântului islandez iol o sărbătoare în decembrie).

 

Sărbătorirea timpurie

Crăciunul nu era printre festivalurile timpurii ale Bisericii. Irineu şi Tertulian îl omit din lista lor de sărbători; Origen privind probabil la imperialul discreditabil Natalitia, afirmă (in Lev. Hom. viii in Migne, P.G., XII, 495) că în Scripturi doar păcătoşii, nu sfinţii, îşi sărbătoresc zilele lor de naştere; Arnobius (VII, 32 in P.L., V, 1264) încă mai poate ridiculiza „zilele de naştere” ale zeilor.

 

Alexandria. Prima evidenţă a sărbătorii este din Egipt. În circa 200 d. Hr., Clement din Alexandria (Strom., I, xxi in P.G., VIII, 888) spune că anumiţi teologi egipteni „prea curioşi” desemnează, nu numai anul, ci şi ziua naşterii lui Hristos, punând-o în 25 Pachon (20 mai) în al 28 lea an al lui Augustus. [Ideler (Chron., II, 397, n.)  credea că ei făceau asta crezut că luna a noua, în care s-a născut Hristos, era a noua din propriul lor calendar.] Alţii au ajuns la data de 24 sau 25 Pharmauthi (19 sau 20 aprilie). Cu evidenţa lui Clement se poate menţiona lucrarea „De paschć computus”, scrisă în 243 şi atribuită în mod fals lui Ciprian (P.L., IV, 963 sqq.), care pune naşterea lui Hristos pe 28 martie, deoarece în acea zi soarele material a fost creat. Dar Lupi a arătat (Zaccaria, Dissertazioni ecc. del p. A.M. Lupi, Faenza, 1785, p. 219) că nu există nici o lună în an faţă de cară autorităţile respectate să nu le fi atribuit naşterii lui Hristos. Clement, totuşi, ne mai spune că basilidienii au sărbătorit Boboteaza, şi cu aceasta, probabil, Naşterea, pe 15 sau 11 Tybi (10 sau 6 ianuarie). În oricare caz această dublă comemorare a devenit populară, parţial pentru că apariţia păstorilor era considerată o manifestare a slavei lui Hristos, şi a fost adăugată la manifestările mai mare sărbătorite pe 6 ianuarie; parţial pentru că la manifestarea de la botez multe codice (de exemplu Codex Bezć) acordă în mod greşit cuvintele Divine ca sou ei ho houios mou ho agapetos, ego semeron gegenneka se (Tu eşti Fiul meu preaiubit, aceasta este ziua când te-am născut) în loc de en soi eudokesa (în tine îmi găsesc plăcerea), citit în Luca 3:22. Abraham Ecchelensis (Labbe, II, 402) citează Constituţiile Bisericii Alexandriniene pentru o dies Nativitatis et Epiphanić în vremurile Niceane; Epifanius (Hćr., li, ed. Dindorf, 1860, II, 483) citează o extraordinară ceremonie semi-gnostică la Alexandria în care, în noapte de 5-6 ianuarie, o cruce însemnată cu Korę era purtată în procesiunea din jurul unei cripte, spre psalmodierea „Astăzi în această oră Korę a dat naştere la cel Etern”; John Cassian înregistrează în „Confruntările” lui (X, 2 in P.L., XLIX, 820), scrise 418-427, că mănăstirile egiptene încă mai observă „obiceiul antic”; dar în 29 Choiak (25 decembrie) şi 1 ianuarie, 433, Paul din Emesa a predicat înaintea lui Cyril din Alexandria, şi predicile sale (see Mansi, IV, 293; appendix to Act. Conc. Eph.) arată că sărbătorirea din decembrie a fost atunci ferm stabilită acolo, şi calendarele dovedeau permanenţa sa. Sărbătoarea din decembrie prin urmare a ajuns în Egipt între 427 şi 433.

 

Cipru, Mesopotamia, Armenia, Asia Mică. În Cipru, la sfârşitul secolului al 4lea, Epifanius afirmă împotriva lui Alogi (Hćr., li, 16, 24 in P. G., XLI, 919, 931) că Hristos s-a născut pe 6 ianuarie şi a fost botezat pe 8 noiembrie. Efraim Syrus (a cărui imnuri aparţin Bobotezei, nu Crăciunului) dovedeşte că Mesopotamia încă mai pune festivalul naşterii la 13 zile după solstiţiul de iarnă; adică 6 ianuarie; Armenia în acelaşi fel a ignorat şi încă mai ignoră festivalul din decembrie (Cf. Euthymius, "Pan. Dogm.", 23 in P.G., CXXX, 1175; Niceph., "Hist. Eccl,", XVIII, 53 in P.G., CXLVII, 440; Isaac, Catholicos of Armenia in eleventh or twelfth century, "Adv. Armenos", I, xii, 5 in P.G., CXXII, 1193; Neale, "Holy Eastern Church", Introd., p. 796). În Capodocia, În predicile lui Grigore din Nyssa de Sf. Basil (care a murit înainte de 1 ianuarie 379) şi cele două care au urmat, predicate în sărbătoarea Sf. Ştefan (P.G., XLVI, 788; cf, 701, 721), dovedesc faptul că în 25 decembrie din 380 se sărbătorea deja acolo, dacă nu cumva argumentele prea ingenioase ale lui Usener (Religionsgeschichtliche Untersuchungen, Bonn, 1889, 247-250), avea să pună acele predici în 383. De asemenea, Asterius de Amaseia (secolul al 5lea) şi Amfilochius de Iconium (contemporan al lui Basil şi Grigore) arată că în eparhiile lor sărbătorile de Bobotează şi Naşterea erau separate (P.G., XL, 337 XXXIX, 36).

 

Ierusalim. În 385, Silvia de Bordeaux (sau Etheria, cum se pare clar că ar trebui să fie numită) a fost profund impresionată de splendidele sărbători ale Copilăriei de la Ierusalim. Ele aveau în mod definit o altă coloratură a „Naşterii”; episcopul purcedea noaptea spre Betleem, întorcându-se la Ierusalim pentru ziua sărbătorilor. Prezentarea era celebrată la 40 de zile după aceia. Dar această calculare începe din 6 ianuarie, şi sărbătoarea ţinea din timpul octavei acelei date (Peregr. Sylv., ed. Geyer, pp. 75 sq.). Din nou (p. 101) ea menţionează ca festivaluri mari Paştele şi Boboteaza. În 385, prin urmare, 25 decembrie nu era observat în Ierusalim. Aceasta verifică aşa numita corespondenţă dintre Cyril de la Ierusalim (348-386) şi Papa Julius I (337-352), citat de John Nikiu (c. 900) pentru a converti Armenia la 25 decembrie (see P.L., VIII, 964 sqq.). Cyril declară că clericul său nu poate, în acest singur festival al Naşterii şi al Botezului, să facă o dublă procesiune la Betleem şi la Iordan. (Această ultimă practică este aici un anacronism.) El îi cere lui Julius să atribuie data adevărată a naşterii „din datele de recensământ aduse de Titus la Roma”; Julius numeşte 25 decembrie. Un alt document (Cotelier, Patr. Apost., I, 316, ed. 1724) îl face pe Julius să scrie către Juvenal din Ierusalim (c. 425-458), adăugând că Grigore Nazianzen la Constantinopole era criticat pentru „înjumătăţirea” festivalului. Dar Julius a murit în 352, şi prin 385 Cyril nu a făcut nici o schimbare; într-adevăr, Jerome, scriind despre 411 (in Ezech., P.L., XXV, 18), confirmă Palestina pentru ţinerea datei de naştere a lui Hristos (când El s-a ascuns) la sărbătoarea Manifestării. Cosmas Indicopleustes sugerează (P.G., LXXXVIII, 197) că şi în mijlocul secolului al 6lea Ierusalim era specific în combinarea a două comemorări, argumentând din Luca 3:23 că ziua botezului lui Hristos era aniversarea zilei Sale de naştere. Comemorarea, prin urmare, a lui David şi a apostolului Iacov pe 25 decembrie la Ierusalim justifică sărbătoarea suspendată. Usener, argumentând din „Laudatio S. Stephani” a lui Basil din Seleucia (c. 430. -- P.G., LXXXV, 469), crede că Juvenal a încercat cel puţin să introducă această sărbătoare, dar că numele mai mare a lui Cyril a atras acel eveniment propriei sale perioade.

 

Antiohia. În Antiohia, la sărbătoarea Sf. Filogonius, Chrysostom a predicat o predică importantă. Anul era aproape 386, deşi Clinton oferă 387, şi Usener, printr-o lungă rearanjare a predicilor sfântului, (Religionsgeschichtl. Untersuch., pp. 227-240) 388. Dar între februarie 386, când Flavian l-a ordonat pe Chrysostom preot, şi decembrie este suficient timp pentru predicarea tuturor predicilor din discuţie (See Kellner, Heortologie, Freiburg, 1906, p. 97, n. 3). În vederea unei reacţii către anumite ritualuri şi festivaluri evreieşti, Chrysostom încearcă să unească Antiohia în a celebra naşterea lui Hristos pe 25 decembrie, parte a comunităţii ţinând-o deja în acea zi pentru cel puţin 10 ani. În Apus, spun el, sărbătoarea era astfel ţinută, anothen; introducerea sa în Antiohia a căutat-o întotdeauna, conservativii s-au opus adesea. De data asta a avut succes; într-o biserică aglomerată el a apărat noul obicei. Aceasta nu era o noutate; de la Thrace la Cadiz această sărbătoare era observată – pe drept, din moment ce rapida sa difuziune miraculoasă i-a dovedit autenticitatea. În plus, Zaharia, care, în calitate de mare preot, a intrat în Templu în Ziua Ispăşirii, a primit astfel anunţul conceperii lui Ioan în septembrie; la şase luni mai târziu Hristos a fost conceput, adică în martie, şi născut prin urmare în decembrie.

 

În final, deşi niciodată la Roma, după autoritatea pe care o ştie că hârtiile de recensământ ale Sfintei Familii sunt încă acolo. [Acest apel la arhivele romane este atât de vechi pe cât este Iustin Martirul (Apol., I, 34, 35) şi Tertulian (Adv. Marc., IV, 7, 19). Julius, în falsurile Cyriline, se spune că a calculat data de la Josephus, pe aceleaşi presupuneri negarantate despre Zaharia aşa cum a făcut şi Chrysostom.] Roma, prin urmare, a observat 25 decembrie destul de mult pentru a permite lui Chrysostom să vorbească cel puţin în 388 ca mai sus (P.G., XLVIII, 752, XLIX, 351).

 

Constantinopole. În 379 sau 380 Grigore Nazianzen s-a făcut pe sine exarchos al noului festival, adică iniţiatorul ei, în Constantinopole, unde, încă de la moartea lui Valens, ortodoxia renăştea. Cele trei Omilii ale sale (see Hom. xxxviii in P.G., XXXVI) sunt predicate în zile succesive (Usener, op. cit., p. 253) în capela privată numită Anastasia. La exilul săi în 381, festivalul a dispărut.

 

Totuşi, conform cu John de Nikiu, Honorius, când el era prezent la o vizită, a aranjat împreună cu Arcadius pentru observarea festivalului la data romană. Kellner pune vizita în 395; Baumstark (Oriens Chr., 1902, 441-446), între 389 şi 402. Ultimul se bazează pe o scrisoare a lui Iacov din Edessa, citată de George din Beeltân, afirmând că Crăciunul a fost adus la Constantinopole de Arcadius şi Chrysostom din Italia, unde, „conform istoriilor”, aceasta a fost ţinută din vremurile apostolice. Episcopatul lui Chrysostom a durat din 398 până în 402; sărbătoarea trebuie să fi fost dar introdusă între aceste date de Chrysostom episcop, ca la Antiohia de Chrysostom preot. Dar Lübeck (Hist. Jahrbuch., XXVIII, I, 1907, pp. 109-118) dovedeşte evidenţa lui Baumstark drept invalidă. Mult mai important, dar din greu mai bine acreditat este disputa lui Erbes (Zeitschrift f. Kirchengesch., XXVI, 1905, 20-31) că sărbătoarea a fost adusă de Constantin devreme în 330-35.

 

Roma. La Roma cea mai timpurie evidenţă este Calendarul Filocalian (P. L., XIII, 675; it can be seen as a whole in J. Strzygowski, Kalenderbilder des Chron. von Jahre 354, Berlin, 1888), compilat în 354, care conţine trei intrări importante. În calendarul civil, la 25 decembrie se găseşte „VIII kal. ian. natus Christus in Betleem Iudeć”. Pe „VIII kal. mart” (22 februarie) este dea asemenea menţionat Înscăunarea Sf. Petru. Intrarea semnificativă este „Chr. Cćsare et Paulo sat. XIII. hoc. cons. Dns. ihs. XPC natus est VIII Kal. ian. d. ven. luna XV”, adică în timpul consulului (Augustus) Cezar şi Paulus Domnul Nostru Isus Hristos s-a născut în a opta dinaintea calendelor din ianuarie (25 decembrie), o vineri, a paisprezecea zi a lunii. Detaliile lovesc cu tradiţia şi posibilitatea. Pactul, aici XIII, este în mod normal XI; anul este A.U.C. 754, o dată sugerată pentru prima dată la două secole mai târziu; în nici un an dintre 751 şi 754 nu putea ca 25 decembrie să cadă vinerea; tradiţia este constantă în a pune naşterea lui Hristos miercurea. În plus data oferită pentru moartea lui Hristos (duobus Geminis coss., i.e. A.D. 29) îl face ca El să fie doar de 28 de ani, şi un sfert de ani de viaţă. Aparte de aceasta, aceste intrări într-o listă a consulului sunt interpolări manifestate. Oare nu sunt cele două intrări în „Depositio Martyrum” prin urmare? Dacă era ziua naşterii lui Hristos în trup doar găsită acolo, aceasta putea să stea ca începutul anului de natales a martirilor spirituali; dar 22 februarie este acolo ieşit din loc. aici, ca şi în consularul fasti, festivalurile populare au fost mai târziu introduse de dragul convenienţei. Doar calendarul civil nu a fost adăugat, acesta era nefolositor după abandonarea festivalurilor păgâne. Deci, chiar dacă „Depositio Martyrum” datează, pe cât e de posibil, din 336, nu este clar că calendarul conţine evidenţa mai timpurie decât însăşi Filocalus, adică 354, decât dacă sărbătoarea pre-existentă populară trebuie să fie atribuită drept posibilă în această recunoaştere oficială. Dacă era manuscrisul Chalki din Hipolit autentic, evidenţa sărbătorii din decembrie ar fi existat din c. 205. Pasajul relevant [care există în acest manuscris fără de paranteze şi care este întotdeauna citat înainte de George Syncellus (c. 1000)] spune:

 

He gar prote parousia tou kyriou hemon he ensarkos [en he gegennetai] en Bethleem, egeneto [pro okto kalandon ianouarion hemera tetradi] Basileuontos Augoustou [tessarakoston kai deuteron etos, apo de Adam] pentakischiliosto kai pentakosiosto etei epathen de triakosto trito [pro okto kalandon aprilion, hemera paraskeun, oktokaidekato etei Tiberiou Kaisaros, hypateuontos Hrouphou kai Hroubellionos. -- (Comm. In Dan., iv, 23; Brotke; 19)

 

„Căci prima venirea a Domnului Nostru în trup [în care el a fost născut], în Betleem, a avut loc [25 decembrie, a patra zi] în domnia lui Augustus [al patruzeci şi doilea an, şi] în anul 5500 [de la Adam]. Şi El a suferit în cel de-al treizeci şi treilea an al Său [25 martie, parasceva, în anul al optsprezecelea al lui Tiberius Cezar, în timpul consulului Rufus şi Rubellio].”

 

Interpolarea este sigură, şi admisă de Funk, Bonwetscht, etc. Numele consulilor [care ar trebui să fie Fufius şi Rubellius] sunt greşite; Hristos trăieşte 33 de ani; în autenticul Hippolytus, 31; data minuţioasă este irelevantă în această discuţie cu milenariştii Severieni; este incredibil că Hippolytus să fi cunoscute aceste detalii când contemporanii săi (Clement, Tertulian, etc.) sunt, când tratează subiectul, ignoranţi sau tăcuţi; sau ar trebui, după ce le-a publicat, să fi rămas necitate (Kellner, op. cit. p. 104, are o scuză pe această pagină).

 

Sf. Ambrozie (de virg., iii, 1 in P. L., XVI, 219) păstrează predica lui Papa Liberius I la Sf. Petru, când, de Natalis Christi, sora lui Ambrozie, Marcelina, a luat voalul. Papa a domnit din mai 352 până în 366 cu excepţia anilor săi de exil, 355-357. Dacă Marcelina a devenit o călugăriţă numai după vârsta canonică de 25, şi dacă Ambrozie s-a născut doar în 340, probabil că evenimentul a avut loc după 357. Deşi predica e plină de referinţe adecvate Bobotezei (nunta din Cana, înmulţirea pâinilor, etc.), acestea se datorează (Kellner, op. cit., p. 109) secvenţei de gândire şi nu fixează predica pe 6 ianuarie, o sărbătoarea cunoscută în Roma până mult mai târziu. Usener, într-adevăr, argumentează (p. 272) că Liberius a predicat-o în acea zi în 353, instituind sărbătoarea Naşterii în decembrie al aceluiaşi an; dar Filocalus justifică presupunerea noastră că dacă aceasta a precedat pontificatul său cu ceva timp, deşi alungarea lui Duchesne a acesteia spre 243 (Bull. crit., 1890, 3, pp. 41 sqq.) nu poate spune prea multe. În Apus Conciliul de la Saragosa (380) încă mai ignoră 25 decembrie (see can. xxi, 2), Papa Siricius, scriind în 385 (P. L., XII, 1134) lui Himerius în Spania, distinge sărbătorile Naşterii şi ale Apariţiei; dar dacă se referă la folosirea romană sau spaniolă nu este clar. Ammianus Marcellinus (XXI, ii) şi Zonaras (Ann., XIII, 11) datează o vizită a lui Iulian Apostatul la o biserica la Vienne din Gaul de Bobotează şi respectiv Naşterea. Dacă nu erau două vizite, Vienne în 361 d. Hr. combinate cu sărbătorile, deşi în ce zi este încă îndoielnic. Prin vremea lui Jerome şi Augustin, sărbătoarea din decembrie este stabilită, deşi ultimul (Epp., II, liv, 12, in P.L., XXXIII, 200) o omite dintr-o listă de festivaluri de primă clasă. Din secolul al 4lea fiecare calendar Apusean atribuie aceasta zilei de 25 decembrie. La Roma, deci, Naşterea era sărbătorită pe 25 decembrie înainte de 354; în Răsărit, la Constantinopole, nu înainte de 379, decât cu Erbes, şi împotriva lui Grigore, noi o recunoaştem acolo din 330. De aici, aproape în mod universal s-a concluzionat faptul că noua dată la care s-a ajuns în Răsărit din Roma prin Bosfor în timpul marii treziri anti-Ariane, şi prin intermediul campaniilor ortodoxe. De Santi (L'Orig. delle Fest. Nat., in Civiltć Cattolica, 1907), urmându-l pe Erbes, argumentează că Roma a preluat Boboteaza Răsăriteană, acum cu o coloratură a Naşterii, şi, cu un număr crescut de Biserici Răsăritene, au puso pe 25 decembrie; mai târziu, atât Răsăritul cât şi Apusul şi-au divizat sărbătorile lor, lăsând Boboteaza pe 7 ianuarie, şi Naşterea pe 25 decembrie, respectiv, şi prin a pune Crăciunul pe 25 decembrie şi Boboteaza pe 6 ianuarie. Ipoteza mai timpurie încă mai pare preferabilă.

 

Originea datei

Evangheliile. Referitor la data naşterii lui Hristos Evangheliile nu oferă nici un ajutor; pe datele lor se bazează argumentele contradictorii. Recensământul ar fi fost imposibil iarna; o întreagă populaţie nu putea fi pusă atunci în mişcare. Din nou, iarna trebuie să fi fost aceasta; atunci doar munca la câmp fusese suspendată. Dar Roma nu era aşa de politicoasă. Autorităţile difereau mai mult în privinţa faptului dacă păstorii puteau sau voiau să-şi ţină turmele expuse în timpul nopţilor din sezonul ploios.

 

Serviciul de la templu al lui Zaharia. Argumentele bazate pe slujirea la templu a lui Zaharia sunt neserioase, deşi calculele antichităţii (vezi mai sus) au fost reînviate într-o formă şi mai complicată, de exemplu, de către Friedlieb (Leben J. Christi des Erlösers, Münster, 1887, p. 312). Cele 24 de clase de preoţi evrei, se spune, slujeau în fiecare săptămână la Templu; Zaharia era în clasa a opta, Abia. Templul fusese distrus 9 ab, anul 70 d. Hr.; tradiţia rabinică de mai târziu spune că clasa 1, Jojarib, slujea atunci. Din aceste date de neîncredere, asumând că Hristos s-a născut A.U.C. 749, şi că niciodată în 70 de ani turbulenţi succesiunea de săptămâni nu a eşuat, este calculat că clasa a opta slujea 2-9 octombrie, A.U.C. 748, când conceperea lui Hristos cade în martie, şi naşterea presupusă în decembrie. Kellner (op. cit., pp. 106, 107) arată cât de disperată este calcularea săptămânii lui Zaharia din oricare punct dinainte sau după ea.

 

Analogia festivalurilor Vechiului Testament. Se pare posibil, o analogie a relaţiei Paştelui Evreiesc şi a Cinzecimea la Paşte şi la Săptămâna Rusaliilor, pentru a conecta Naşterea cu sărbătoarea Corturilor, aşa cum a făcut, de exemplu, Lightfoot (Horć Hebr, et Talm., II, 32), argumentând din profeţia Vechiului Testament, de exemplu, Zaharia 14:16 şu; combinând, de asemenea, faptul morţii lui Hristos în Nisan cu profeţia lui Daniel de trei ani şi jumătate de slujire (9:27), el pune naşterea în Tisri, adică în septembrie. Pe atât de nedorit este şi de a conecta 25 decembrie cu sărbătoarea Răsăriteană (decembrie) a Dedicării (Jos. Ant. Jud., XII, vii, 6).

 

Natalis Invicti. Bine-ştiuta sărbătoare solară, totuşi, de Natalis Invicti, sărbătorită pe 25 decembrie, are o pretenţie puternică asupra responsabilităţii pentru data noastră din decembrie. Pentru istora cultului solar, poziţia sa în Imperiul Roman, şi sincretismul cu Mitharism, vezi Cumont's epoch-making "Textes et Monuments" etc., I, ii, 4, 6, p. 355. Mommsen (Corpus Inscriptionum Latinarum, 12, p. 338), a colectat evidenţa pentru sărbătoare, care şi-a atins culmea de popularitate sub Aurelian în 274. Filippo del Torre în 1700 a văzut pentru prima dată importanţa sa; aceasta este marcată, se spune, fără adăugirea Calendarului Filocalus. Ar fi imposibil aici chiar să trasăm istoria simbolismului solar şi a limbajului aşa cum este aplicat faţă de Dumnezeu, Mesia, şi Hristos în lucrările canonice evreieşti şi creştine, patristice sau devoţionale. Oficiile imnurilor şi ale Crăciunului abundă în instanţe; textele sunt bine aranjate de Cumont (op. cit., addit. Note C, p. 355).

 

Apropierile cele mai timpurii ale naşterilor lui Hristos şi soarele este în Cypr., "De pasch. Comp.", xix, "O quam prćclare providentia ut illo die quo natus est Sol . . . nasceretur Christus." – „O, ce minunat a acţionat Providenţa ca în acea zi în care s-a născut Soarele. . . Hristos să se nască”. În secolul al 4lea, Chrysostom, "del Solst. Et Ćquin." (II, p. 118, ed. 1588), spune: "Sed et dominus noster nascitur mense decembris . . . VIII Kal. Ian. . . . Sed et Invicti Natalem appelant. Quis utique tam invictus nisi dominus noster? . . . Vel quod dicant Solis esse natalem, ipse est Sol iustitić." - „Dar Domnul nostru, de asemenea, este născut în luna lui decembrie . . . a opta dinaintea calendelor din ianuarie [25 decembrie] . . ., Dar ei o numesc ‚Naşterea Necuceritului’. Care într-adevăr este aşa de necucerit ca Domnul Nostru . . .? Sau, dacă spun ei că e data de naştere a Soarelui, El este Soarele Dreptăţii.” Deja Tertulian (Apol., 16; cf. Ad. Nat., I, 13; Orig. c. Cels., VIII, 67, etc) a afirmat că Sol nu era Dumnezeul creştinilor; Augustin (Tract xxxiv, in Joan. In P. L., XXXV, 1652) denunţă identificarea eretică a lui Hristos cu Sol. Papa Leo I (Serm. xxxvii in nat. dom., VII, 4; xxii, II, 6 in P. L., LIV, 218 and 198) combate în mod amar supravieţuirile solare – creştinii, aflaţi pe treptele bisericii Apostolilor, se întorc să adore soarele ce răsare. Închinarea la soare are trăsături lăsate prin testament pentru închinarea populară modernă din Armenia, unde creştinii s-au conformat temporar şi extern cultului soarelui material (Cumont, op. cit., p. 356).

 

Ar trebui văzută aici şi o premeditată şi legitimă „botezare” a sărbătorii păgâne nu mai mult decât transferarea datei ce trebuie presupuse. „Naşterea pe munte” a lui Mithra şi a lui Hristos în „grotă” nu au nimic în comun: adoratorii păstori ai lui Mithra (Cumont, op. cit., I, ii, 4, p. 304 sqq.) sunt mai degrabă împrumutaţi din surse creştine decât vice versa.

 

Alte teorii de origine păgână. Originea Crăciunului nu ar trebui să se caute în Saturnalia (1-23 decembrie) şi nici în naşterea sfântă din timpul nopţii la Eleusis (see J.E. Harrison, Prolegom., p. 549) cu probabila sa legătură prin Frigia cu eretici Naaseni, sau chiar cu ceremonia alexandriniană citată mai sus; şi nici în riturile analoge faţă de cultul de la mijlocul iernii al lui Delfi al legănatului Dionysus, cu revocarea din mare spre o nouă naştere (Harrison, op. cit., 402 sqq.).

 

Teoria astronomică. Duchesne (Les origines du culte chrétien, Paris, 1902, 262 sqq.) avansează teoria „astronomică” că, dat fiind 25 martie ca zi de moarte a lui Hristos [din punct de vedere istoric imposibil, dar o tradiţie veche pe cât Tertulian (Adv. Jud., 8)], instinctul popular, cerând un număr exact de ani în viaţa divină, ar pune conceperea lui în aceiaşi dată, naşterea Sa 25 decembrie. Această teorie este cel mai bine susţinută de faptul că anumiţi Montanişti (Sozomen, Hist. Eccl., VII, 18) au ţinut Paştele pe 6 aprilie; atât 25 decembrie şi 6 ianuarie sunt astfel explicate în mod simultan. Socoteala, în plus, este în întregime în păstrarea argumentelor bazate pe număr şi astronomie şi „convenienţă”, pe atunci aşa de populare. Din nefericire, nu există nici o evidenţă contemporană pentru celebrarea în secolul al 4lea a concepţiei lui Hristos pe 25 martie.

 

Concluzie. Scriitorul prezent este înclinat să gândească că, dacă ar fi originea festivalului din Răsărit sau Apus, şi deşi abundenţa festivalurilor analoge din mijlocul iernii se poate să fi ajutat în mod indefinit alegerea datei din decembrie, acelaşi instinct care a pus Natalis Invicti în solstiţiul de iarnă ar fi satisfăcut, aparte de adaptarea deliberată sau calcului curios, de a pune acolo şi sărbătoarea creştină.

 

Liturghia şi obiceiul

Calendarul. Fixarea acestei date i-a fixat şi pe cele ale Circumciderii şi ale Prezentării; despre Aşteptare şi, probabil, Anunţare B.V.M.; şi de Naştere şi Concepere a Botezului (cf. Thurston in Amer. Eccl. Rev., December, 1898). Până în secolul 10 Crăciunul era socotit, în domeniul papal, ca începutul anului eclesiastic, aşa cum încă mai este în Bule; Boniface VIII (1294-1303) a restaurat temporar această folosire, la care germanii ţin cel mai mult.

 

Populara facere-fericită. Codexul Theod., II, 8, 27 (cf. XV, 5,5) interzice, în 425, jocurile de circ pe 25 decembrie; deşi până la Codexul Just., III, 12, 6 (529) se impune încetarea muncii. Al Doilea Conciliu de la Tours (can. xi, xvii) proclamă în 566 sau 567, sanctitatea celor „doisprezece zile” de la Crăciun la Bobotează, şi datoria de postul Apariţiei; acela al lui Agde (506), în canoanele 63-64, ordonează o comuniune universală, şi ce a lui Braga (563) interzice postul de Crăciun. Popularele face-fericit, totuşi, au crescut aşa de mult încât „Legea Regelui Cnut”, fabricată c. 1110, a ordonat o abţinere de la Crăciun la Bobotează.

 

Cele trei Mase. Sacramentariile Galeziene şi cele Gregoriene oferă trei Mase în acest festival, şi acestea, cu o martirologie specială şi sublimă, şi dispensare, dacă este necesar, de la abstinenţă, încă ne mai marchează folosirea noastră. Deşi Roma oferă trei Mase la Naştere doar, Ildefonsus, un episcop spaniol, în 845, face aluzie la o triplă masă la Naştere, Paşte, Rusalii şi Transfigurare (P.L., CVI, 888). Aceste Mase, la miezul nopţii, apus, şi în moarte, erau în mod mistic conectate cu dispensaţiile autohtone iudaice şi creştine, sau (as by St. Thomas, Summa Theologica III:83:2) de tripla „naştere” a lui Hristos: în Eternitate, în Timp şi în Suflet. Culorile liturgice variau: negru, alb, roşu, sau (de exemplu la Narbonne) roşu, alb, violet erau folosite (Durand, Rat. Div. Off., VI, 13). Gloria se cânta numai la prima Masă a zilei.

 

Originea istorică a acestei triple Mase este probabil după cum urmează (cf. Thurston, in Amer. Eccl. Rev., January, 1899; Grisar, Anal. Rom., I, 595; Geschichte Roms . . . im Mittelalter I, 607, 397; Civ. Catt., 21 September, 1895, etc.): Prima Masă, sărbătorită la Oratorium Prćsepis in St. Mary Major – o biserică probabil imediat asimilată de biserica din Betleem – şi a treia, la St. Petru, reproduce în Roma dublul Oficiu de Crăciun menţionat de Etheria (vezi mai sus) la Betleem şi Ierusalim. A doua Masă era celebrată de papă în „capelă regală” a oficialilor Curţii Bizantine din Palestina, adică biserica St. Anastasia, original numită, ca biserica de la Constantinopole, Anastasis, şi clădită ca ea pentru a reproduce biserica Anastasis din Ierusalim – şi ca ea, în final, în abandonarea numelui „Anastasis” pentru cel al martirului St. Anastasia. A doua Masă ar fi prin urmare un compliment papal pentru biserica imperială la festivalul ei patronal. Cele trei staţii sunt astfel socotite, căci prin 1143 (cf. Ord. Romani in P. L., LXXVIII, 1032) papa a abandonat distanta Sf. Petru şi a rostit a treia Masă de la marele altar de la St. Mary Major. La această a treia Masă Leo III a inaugurat, în 800, prin încoronarea de către Charlemagne, Sfântul Imperiu Roman. Ziua a devenit una favorită pentru ceremoniile de la curte, şi în ea, de exemplu, William de Normandia a fost încoronat la Westminster.

 

Prezentările dramatice. Istoria dedicării a Oratorium Prćsepis în biserica liberiană, a osemintelor de acolo şi a imitărilor lor, nu aparţin acestei discuţii [cf. CRIB; RELICS. The data are well set out by Bonaccorsi (Il Natale, Rome, 1903, ch. iv)], dar practica de oferirea de expresii dramatice, sau cel puţin spectaculare a incidentelor Naşterii a dat naştere devreme la mai multe sau mai puţine mistere liturgice. Ordinarea lui Rouen şi a lui Reims, de exemplu, punea officium pastorum imediat după Te Deum şi înaintea Masei (cf. Ducange, Gloss. med. et inf. Lat., s.v. Pastores); Biserica de mai târziu a sarbatorit al doilea mister „profetic” după Tierce, în care Virgil şi Sibyl s-au unit cu profeţii Vechiului Testament în a-l onora pe Hristos. (For Virgil and Nativity play and prophecy see authorities in Comparetti, "Virgil in Middles Ages", p. 310 sqq.) „A-l de-iroda pe Irod”, adică de a interpreta exagerat, date din violenţa lui Irod în aceste piese.

 

Ieslea scenei naşterii. Sf. Francis de Assisi în 1223 a originat ieslea de azi prin a laiciza obiceiul de atunci eclesiastici, de aici extra-liturgic şi popular. Prezenţa unui bou şi măgar se datorează unei interpretări greşite a lui Isaia 1:3 şi Habacuc 3:2 (versiunea „Itala”), deşi ele apar în unica „Naştere” din secolul al 4lea descoperită în catacombele din Sf. Sebastian în 1877. Măgarul pe care a mers Balaam în misterul Reims a câştigat sărbătoare titlului Festum Asinorum (Ducange, op. cit., s.v. Festum).

 

Imnurile şi colindele. Degenerarea acestor piese în parte ocazionau răspândirea noelelor, pastorali, şi colindelor, la care s-au acordat, uneori, o poziţie cvasi-liturgică. Prudentius, în secolul 4, este primul (şi singurul din acel secol) de a produce un imn Naşterii, căci „Vox clara” (imn pentru Laude în Apariţie) şi „Christe Redemptor” (Vesperali şi Utrenii de Crăciun) nu pot fi atribuite lui Ambrozie. „A solis ortu” este cu certitudine, totuşi, de Sedulius (secolul 5). Germanul Weihnachtslieder datat din secolele 11 şi 12, cele mai timpurii noele din al 11lea, cele mai timpuri colinde din al 13lea. Faimoasa „Stabat Mater Speciosa” este atribuită lui Jacopone da Todi (1230-1306); „Adeste Fideles” este, cel mai timpuriu, din secolul 17. Aceste aere populare esenţiale, şi chiar cuvinte, totuşi, au existat cu mult înainte ca ele să fie puse în scris.

 

Felicitările şi prezentările. Obiceiurile păgâne care se centrau pe calendele din ianuarie gravitau Crăciunul. Tiele (Yule şi Crăciun, Londra 1899) a colectat mult exemplare interesante. Strenć (eacute; trennes) din 1 ianuarie roman (bitterly condemned by Tertullian, de Idol., xiv and x, and by Maximus of Turin, Hom. ciii, de Kal. gentil., in P. L., LVII, 492, etc.) supravieţuiesc ca daruri de crăciun, felicitări, cutii.

 

Butucul yule. Focurile calende erau un scandal chiar şi pentru Roma şi Sf. Boniface a obţinut de la Papa Zaharia abolirea lor. Dar probabil că butucul Yule în multele sale forme era în original aprins doar la vederea sezonului rece. Doar în 1577 acesta a devenit o ceremonie publică în Anglia; popularitatea sa, totuşi, a crescut imens, în special în Provence; în Tuscany, Crăciunul este numit simplu ceppo (bloc, butuc - Bonaccorsi, op. cit., p. 145, n. 2). În plus, acesta a devenit conectat cu alte folosinţe; în Anglia, un locuitor avea dreptul să se hrănească pe cheltuiala stăpânului său atât ca o roată, adică rotund, de lemn, dată lui, ar arde, stăpânul îi dădea unui arendaş o grămadă de lemne la naşterea unui copil; kindsfuss era un dar oferit copiilor la naşterea unei surori sau a unui frate, şi chiar la ferma de animale aceia a lui Hristos, fratele universal mic (Tiele, op. cit., p. 95 sqq.).

 

Verdeţuri. Gervase de Tilbury (secolul 13) spune că în Anglia grânele sunt expuse în noaptea de Crăciun pentru a dobândi fertilitate de la roua care cade ca răspuns la „Rorate Cćli”; tradiţia că pomii şi florile înfloresc noapte este prima dată citat dintr-un geograf arab din secolul 10, şi extins în Anglia. Într-o epică franceză din secolul 13, lumânările sunt văzute pe pomii înfloriţi. În Anglia toiagul lui Iosif din Arimatea a fost cel care a înflorit la Glastonbury şi în altă parte; când 3 septembrie a devenit 14 septembrie în 1752, 2000 de oameni au privit să vadă dacă spinul Quainton (cratagus prćcox) ar înflori în Crăciunul de Stil Nou; şi pentru că nu a făcut-o, ei au refuzat să ţină festivalul Noului Stil. Din acest crez practicile calende a decoraţiilor cu verdeţuri (interzise de Arhiepiscopul Martin of Braga, c. 575, P. L., LXXIII – vâscul era lăsat de Druizi) au dezvoltat pomul de Crăciun, prima dat menţionată în mod definit în 1605 la Strasburg, şi introdus în Franţa şi Anglia doar în 1840, de Prinţesa Helena of Mecklenburg şi Prince Consort respectiv.

 

Vizitatorul misterios. Doar cu mare atenţie ar trebui ca misteriosului binefăcător din noaptea de Crăciun – Knecht Ruprecht, Pelzmärtel pe un cal de lemn, St. Martin pe un încărcător alb, Sf. Nicolae şi echivalentul său „reformat” Părintele Crăciun – să fie atribuiţi cu păşirea unui sfânt în papuci lui Woden, care, împreună cu soţia sa Berchta, au coborât în nopţile dintre 25 decembrie şi 6 ianuarie, pe un cal alb pentru a binecuvânta pământul şi pe oameni. Focurile şi roţile strălucitoare i-au luminat pe dealuri, casele erau împodobite, procesele suspendate şi festivalurile celebrate (cf. Bonaccorse, op. cit., p. 151). Knecht Ruprecht, la oricare dată (prima dată găsit într-un mister din 1669 şi condamnat în 1689 ca un diavol) era doar un slujitor al Sfântului Copil.

 

Ritualuri necatolice. Dar fără îndoială că autenticul nuclei creştin a atras acumulările păgâne. Pentru calende tăcute; extraordinarul şi obscenul Modranicht; tortul în onoarea „placentei” Mariei, condamnat (692) la Conciliul Trullan, canonul 79; Tabulć Fortunć (hrană şi băutură oferită pentru a se obţine sporire, şi condamnat în 743) see Tiele, op. cit., ch. viii, ix – Datele lui Tiele sunt probabil de o mai mare valoare decât deducţiile sale –şi Ducange (op. cit., s. vv. Cervula and Kalendć).

 

În Anglia, Crăciunul a fost interzis de Actul Parlamentului în 1644; ziua trebuia să fie un post şi o zi marcată; magazinele au fost constrânse să fie deschise; plăcintele de prune şi plăcintele mărunţite erau condamnate drept păgâne. Conservativii au rezistat; la Canterbury s-a vărsat sânge; dar după Sectanţii Restaurării au continuat să numească Yuletide „Fooltide” [fluxul Yule în fluxul proştilor, într-o traducere liberă, n. tr.].

Naşterea lui Isus Hristos

de Daniel B. Wallace, Th.M., Ph.D.

 

Prefaţă

Următoarea lucrarea este parte a unui scurt serial de materiale devoţionale în legătură cu naşterea lui Hristos. Pentru unii, un astfel de material este cu greu devoţional deoarece se concentrează în principal pe istorie. Dar trebuie să ţinem în minte faptul că Isus la care ne închinam noi a fost într-adevăr născut în istoria timp-spaţiu. Şi că acel prunc din iesle a fost într-adevăr crucificat – şi tot aşa de sigur a înviat din morţi. Biblia este diferită de cărţile sacre ale altor religii deoarece ea invită la investigare istorică. Şi când aceasta a trecut testul – aşa cum o face întotdeauna., în mod inevitabil – aceasta inspiră o devoţiune mai mare în inima credinciosului pentru cel pe care noi îl numim Fiul lui Dumnezeu.

 

Anul în care a fost născut Isus

În emisfera vestică, noi împărţim timpul după naşterea lui Isus Hristos. Dar oare chiar a trăit el? Dacă este aşa, când s-a născut el?

 

Acum ceva vreme în urmă m-am băgat într-o conversaţie cu un om care pretindea că Dumnezeu nu exista. El era un ateist. Însă nu numai un ateist mediocru, înţelegeţi. El mai şi insista asupra faptului că Isus Hristos nu a existat niciodată! Acest tip era miez tare.

 

Acum acest ateist prieten avea o credinţă incredibilă – credinţă oarbă, aş putea adăuga. Fervoarea sa religioasă, de fapt, ar pune pe mulţi evanghelişti într-o stare de ruşine. Dar faptul că Isus Hristos a invadat istoria nu este doar închis faţă de mărturia Noului Testament – pe care de incontestabil ar părea aceasta! Însăşi duşmanii Creştinismului au pretinsă că el a trăit – şi că el a înfăptuit minuni! Documente evreieşti timpurii precum Mishnah şi chiar Josephus – precum şi istoricii dintre neamuri din primul secol – precum Thallus, Serapion şi Tacitus – toţi mărturisesc că unul pe numele Hristos a trăit în Palestina şi a murit sub Pilat din Pont. Aşa o pune şi cercetătorul britanic, F. F. Bruce, „Istoricitatea lui Hristos este pe cât de [sigură]. . . pe cât este şi cea a lui Iulius Cezar” (Documents, 119).

 

Acum rezultă în mod logic că dacă Isus Hristos a trăit (oare chiar e nevoie să spunem?), el trebuie să se fi născut. Evangheliile ne spun că naşterea sa a fost la scurt timp înainte ca Irod cel Mare să fi murit. Moartea lui Irod poate fi fixată cu certitudine.

 

Josephus înregistrează o eclipsă a lunii înainte ca Irod să fi murit. Aceasta s-a întâmplat pe 12 sau 13 martie anul 4 î. Hr. Josephus ne spune de asemenea că Irod a expirat înaintea Paştelui. Această sărbătoare a avut loc pe 11 aprilie, în acelaşi an, 4 î. Hr. Din alte detalii oferite de Josephus, putem trasa decesul lui Irod cel Mare ca având loc între 29 martie şi 4 aprilie în 4 î. Hr.

 

Ar putea suna cam ciudat să sugerăm că Isus Hristos s-a născut nu mai târziu de 4 î. Hr. din moment ce î. Hr. înseamnă „înainte de Hristos”. Dar calendarul nostru modern care împarte timpul între î. Hr. şi d. Hr. nu a fost inventat până în anul 525 d. Hr. În acea vreme, Papa Ioan Primul a întrebat pe un călugăr pe nume Dionysius să pregătească un calendar standardizat pentru Biserica apuseană. Din nefericire, sărmanul Dionysius a scăpat reala diviziune î. Hr. / d. Hr. cu cel puţin patru ani!

 

Acum Matei ne spune că Irod a ucis pe pruncii din Betleem de la vârsta de doi ani în jos. Data cea mai devreme când putea să se fi născut Isus, prin urmare, ieste anul 6 î. Hr. Printr-o varietate de alţi indicatori de timp, am putea fi relativ de încrezători că unul numit Mesia s-a născut ori în anul 5 ori devreme în anul 4 î. Hr.

 

Prietenul meu ateist aduce derâdere la o astfel de flexibilitate. El spune, „Dacă nu ştii exact când s-a născut Isus, cum ştii că el chiar a trăit?” Aceasta este din greu o întrebare raţională! Cealaltă zi am sunat-o pe mama mea să îi spun la mulţi ani. „Mamă, câte lumânări erau pe tortul din această zi de naştere?” am întrebat eu. „Nu ştiu, fiule – nu le mai ţin numărul de acum”, a suspinat ea. După o câteva minute de conversaţie plăcută, am terminat conversaţia la telefon.

 

Acum, de sigur, nu pot fi sigur, dar eu chiar cred că aceia era mama mea la capătul celălalt al telefonului. Ea nu putea să-şi aducă aminte câţi ani are (şi nici nu este senilă şi nici foarte bătrână), dar aceasta nu o face pe ea o scorneală a imaginaţiei mele, nu-i aşa? Pentru că dacă ea este doar o fantomă, atunci pentru ultimele trei minute nu aţi citit mai nimic!

 

Ziua în care s-a născut Isus

În acest 25 decembrie care are să vină majoritatea părinţilor o să-i mintă pe copiii lor cu privire la Sf. Nicolae. Unii dintre noi o să sărbătorim naşterea Salvatorului nostru. Dar oare s-a născut el în această zi?

 

S-a născut Isus chiar pe 25 decembrie? În fond fiecare lună din calendar a fost propusă de cercetătorii biblici. Atunci de ce sărbătorim noi naşterea lui în decembrie?

 

Tradiţia pentru 25 decembrie este de fapt chiar antică. Hipolit, în al doilea secol d. Hr., a argumentat că aceasta era data de naştere a lui Hristos. Între timp, în Biserica răsăriteană, 6 ianuarie era data ţinută.

 

Dar în secolul al 4lea, John Chrysostom a argumentat ideea că 25 decembrie era data corectă şi din acea zi şi până acum, Biserica din Răsărit, precum şi cea din Apus, a ţinut 25 decembrie ca dată oficială a naşterii lui Hristos.

 

În vremurile moderne, data tradiţională a fost schimbată. Cercetătorii moderni indică la faptul că atunci când Isus s-a născut, păstorii îşi duceau oile pe dealuri în jurul Betleemului. Luca ne spune că un înger a apărut la „câţiva păstori care stăteau în câmp [care] vegheau la turma lor noapte” (2:8).

 

Unii cercetători cred că oile erau de obicei aduse sub acoperiş din noiembrie şi până în martie; de asemenea, ele nu erau normal să fie pe câmp noaptea. Dar nu este o evidenţă grea pentru aceasta. De fapt, sursele evreieşti timpurii sugerează faptul că oile din jurul Betleemului erau afară în tot timpul anului. Aşa că puteţi vedea, 25 decembrie se potriveşte cu ambele, tradiţia precum şi cu naraţiunea biblică. Nu există vreo obiecţie răsunătoare faţă de aceasta.

 

Acum să admitem că oile din jurul Betleemului erau excepţia, nu regula. Acestea însă nu erau oi obişnuite. Ele erau miei de sacrificiu. Primăvara devreme ei urmau să fie ucişi la Paşte.

 

Şi Dumnezeu a revelat prima dată naşterea lui Mesia la aceşti păstori – păstori care îşi protejau mieii nevinovaţi care aveau să moară curând în locul oamenilor păcătoşi. Când ei au văzut pruncul, puteau ei să ştie? Ar fi putut ei să şoptească în inimile lor ceea ce urma să tune Ioan Botezătorul mai târziu, „Iată Mielul lui Dumnezeu care ia păcatul lumii!”

 

Acum, de sigur, nu putem fi absolut de siguri de ziua naşterii lui Hristos. Cel puţin, nu în partea aceasta de ceruri. Dar o dată timpurie de iarnă pare a fi o nimereală raţională ca oricare alta. Şi 25 decembrie a fost în frunte pentru 18 secole. Fără o prea multă evidenţă, nu pare a fi un bun motiv să schimbăm acum data sărbătorii.

 

Putem blama biserica antică pentru o mare parte din incertitudinile noastre. Vedeţi, ei nu au sărbătorit naşterea lui Hristos. Deloc. Pentru ei, aceasta era neînsemnată. Ei erau mult mai preocupaţi cu moartea… şi învierea sa.

 

Omul modern însă a întors aceasta. Un prunc care stă într-o iesle este inofensiv, fără ameninţare. Dar un om care moare pe o cruce – un om care pretinde a fi Dumnezeu – acel om este o ameninţare! El reclamă supunerea noastră! Nu putem să-l ignorăm. Trebuie ori să-l acceptăm ori să-l respingem. El nu ne lasă nici o cale de mijloc.

 

În acest sezon de Crăciun, priveşte încă o dată la o scenă de naştere. Scoateţi ochelarii coloraţi în roşu – amiroase aerul murdar, vezi răceala, animalele care tremură. Ele reprezintă sistemul sacrificial al Vechiului Testament. Ele sunt embleme ale morţii. Dar ele sunt simple umbre ale Pruncului în mijlocul lor. El s-a născut ca să moară… ca toţi cei care trăiesc în el să poată trăii.

 

Vizita magilor

Când Isus Hristos s-a născut, oamenii – cunoscuţi ca magi – au venit din est ca să i se închine. Ei erau oameni înţelepţi … sau astrologi?

 

Matei începe al doilea său capitol cu aceste cuvinte: „După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui”.

 

Cine erau aceşti oameni înţelepţi din răsărit? Matei aproape că nu ne spune nimic despre ei – el nu le menţionează numele lor, şi nici caţi erau – şi nici măcar din ce ţară veneau ei. Pe cât de misterios au apărut pe scenă, la fel au şi dispărut. . .

 

Deşi Matei nu ne spune multe, creştinii supra-zeloşi în decursul istoriei bisericii au umplut în mod dogmatic spaţiile libere. Prin secolul al 6lea d. Hr., acestor străini întunecaţi li s-a dat tronuri şi nume: Gaspar, Melchior şi Balthazar au fost nume pretinse dintre aceşti regi pretinşi. Dar aceasta nu are nimic de a face cu povestirea biblică: nu avem nici o idee care a fost numele lor – nici măcar numele lor. Puteau să fi fost 3 sau 300 din câte ştim! Dar un lucru îl ştim sigur: ei nu erau din familii regale. Magii antici erau sfătuitori religioşi şi politici la regii din răsărit – dar nu era nici un strop de sânge albastru printre ei.

 

Oare nu este adevărat că magii erau astrologi? Şi oare nu a prescris Dumnezeu moarte astrologilor în Vechiul Testament? ‚Nu întotdeauna’ şi ‚da’ sunt răspunsurile. În Deuteronom 17, Dumnezeu porunceşte poporului său să îi execute pe toţi astrologii cu pietre. Jean Dixon nu ar fi avut nici o şansă într-o astfel de teocraţie! Faptul că ea – şi alţii ca ea – sunt aşa de toleraţi în mod confortabili – chiar bine respectaţi! – în America modernă ar trebui să ne arate faptul că SUA este o ţară post-creştină – în cel mai bun caz. . .

 

Dar cum rămâne cu acei magi antici? Erau ei astrologi? În cele din urmă, ei au urmat o stea spre Betleem.

 

Am putea răspunde la aceasta în trei feluri: În primul rând, nu toţi magii erau astrologi, căci profetul Daniel era şeful magilor in curtea lui Nebucadneţar. Prin influenţa sa, fără îndoială că mulţi magi şi-au îndeplinit îndatoririle lor politice şi religioase ca închinători al Unui singur Dumnezeu adevărat.

 

În al doilea rând, există anumiţi cercetători biblici care cred că Isaia a prezis că o sta ar apare când Mesia se va naşte. Dacă această interpretare este corectă, atunci magii care s-au închinat noului născut rege urmau in mod clar pe Daniel, căci în mod sigur că el i-a învăţat din Isaia.

 

În al treilea rând, deşi puţin cred că ‚steaua’ pe care au văzut-o ei era un fenomen natural – ca o conjuncţie a lui Saturn şi Jupiter – aceasta nu se poate explica cum a stat steaua chiar deasupra Betleemului. În mod clar, ‚steaua’ era în întregime de origine supranaturală. Dacă este aşa, aceasta probabil că nu avea nimic de a face cu astrologia.

 

Prin urmare, magii în modul cel mai probabil că nu au subscris la astfel de prostii superstiţioase. Dacă era aşa, ei erau într-adevăr oameni înţelepţi

 

AM văzut un abţibild intră zi pe care scria „Înţelepţii încă îl mai caută”. De fapt, aceasta nu este chiar atât de exact. Biblia ne spune că „nici unul nu-l caută pe Dumnezeu, nici unul măcar”. Dar dacă el ne-a dus la sine, atunci noi am devenit înţelepţi. Căci este adevărat că „înţelepţii încă i se mai închină lui”.

 

Băieţii din Betleem

Una dintre cele mai mari cruzimi din istoria umană a fost uciderea pruncilor din Betleem de către Irod cel Mare. Dar oare chiar s-a întâmplat aceasta?

 

În al doilea capitol al evangheliei după Matei, citim că atunci când Irod a auzit de naşterea lui Mesia, „el a fost tulburat – şi tot Ierusalimul cu el”. Mai târziu, când înţelepţii nu i-au mai raportat acestuia, el a devenit furios şi a ordonat ca toţi băieţeii de până la doi ani din jurul Betleemului să fie ucişi!

 

Trei întrebări îmi vin în minte în timp ce considerăm acest incident crud: Prima, câţi bebeluşi a ucis de fapt Irod? A doua, ce vârstă avea Isus când s-a întâmplat aceasta? Şi în final, de ce nici un alt istoric antic nu înregistrează această nelegiuire? Cu alte cuvinte, oare chiar s-a întâmplat?

 

Caţi prunci a ucis Irod? Unii cercetători sugerează că în jur de 200! Dar majoritatea resping o asemenea cifră. Betleem era o comunitate mică – aproape o suburbie a Ierusalimului. Orăşelul în sine – şi zona din jurul ei – cu greu ar fi avut mai mult de 30 de prunci de parte bărbătească sub 2 ani. Majoritatea cercetătorilor de azi pun numărul între 20 şi 30.

 

Dar aceasta numai dacă au fost ucişi bebeluşii. De fapt, textul grecesc al lui Matei 2:16 ar putea însemna ‚prunci’ – nu doar ‚bebeluşi băieţi’. Şi din punct de vedere psihologic, acoliţii lui Irod nu s-ar mai fi necăjit să mai verifice genul victimelor lor. Numărul poate să fi fost cap de 50 sau 60.

 

În al doilea rând, câţi ani avea Isus când s-a întâmplat aceasta? Conform celor mai bune evidenţe cronologice, el nu putea să fie mai multe de trei sau patru luni în vârstă. El era mult mai probabil născut în iarna lui 5 sau 4 î. Hr. – Irod a murit devreme primăvara în 4 î. Hr. Deci de ce a ucis Irod pe toţi copiii de până la doi ani? Răspunsul la a treia întrebare ne-ar putea ajuta să răspundem pe aceasta. . .

 

În al treilea rând, de ce acest eveniment nu a fost înregistrat în afara Bibliei? În mod specific, de ce Josephus, primul istoric evreu al primului secol, a eşuat să menţioneze aceasta?

 

Josephus ne spune multe despre Irod. Cel mai bun cuvânt de a descrie domnia sa este ‚supraucide’. El şi-a ucis soţia favorită a tatălui său, şi-a înecat mama ei – şi apoi chiar a ucis-o! El i-a executat pe unul dintre cei mai de încredere prieteni, bărbierul său, şi 300 de lideri militari – toţi într-o zi de muncă! Apoi şi-a ucis trei dintre fii săi, presupunând că ar fi fost vinovaţi de trădare. Josephus ne spune că „Irod a produs atâtea nenorociri asupra (tuturor evreilor) cum nici o fiară nu putea face dacă ar fi avut puterea de a domni peste oameni” (Antiquities of the Jews 17:310). Uciderea pruncilor nu era ieşit din caracterul acestui rege crud. Şi a-i ucide pe cei până la 2 ani – pentru a se asigura că şi pruncul Isus era în linie cu nebuneasca sa gelozie după putere.

 

Josephus se poate să fi omis uciderea pruncilor din două motive: primul, nu era prieten al Creştinismului şi a lăsat aceasta în afară în mod intenţiona; sau al doilea, înainte ca Irod să moară el a închis circa 3000 de cetăţeni principali ai naţiunii şi a dat ordine ca ei să fie executaţi la ora morţii sale. El vroia să se asigure că avea să fie gemete când murea el. . . Israelul era aşa de preocupat cu aceasta încât uciderea clandestină a câtorva copii ar fi trecut nemenţionată. . .

 

Irod a crezut că a câştigat victoria asupra regelui evreilor. Aceasta însă fusese o simplă prefigurare a victoriei pe care satan a crezut că a avut-o când Isus stătea mort pe crucea romană. Însă mormântul gol a dovedit că acea vineri întunecată a fost cea mai rea înfrângere a lui satan!

 

Concluzie

Am privit la câteva aspecte ale naşterii lui Isus Hristos în acest scurt studiu. Acum, să punem lucrurile laolaltă.

 

În iarna lui 5 sau 4 î. Hr., Dumnezeu a invadat istoria prin a lua forma unui om. El s-a născut într-un mic orăşel din sudul Ierusalimului. Betleem, care înseamnă ‚casa pâinii’, a devenit într-adevăr vrednic de numele său într-o noapte de iarnă singuratică. Căci acolo, în acel orăşel, s-a născut Pâinea Vieţii. . .

 

Mama sa a pus pruncul într-o iesle – o copaie de hrănit – deoarece casa de oaspeţi unde trebuia să stea ei era ocupată. Naşterea acestui rege a fost sărbătorită în acea noapte doare de mama sa, soţul ei, şi de o mână de păstori. Păstorii erau în câmpurile din jurul Betleemului, păzindu-şi mieii care aveau să moară în următorul Paşte. Un înger li s-a arătat şi le-a dat anunţul naşterii: „astăzi în cetatea lui David s-a născut un Salvator, care este Hristos Domnul” (Luca 2:11). În simpla lor credinţă, ei s-au grăbit să vadă noul lor rege de curând născut.

 

La scurt timp după naşterea lui Mesia, magii din răsărit au ajuns la Ierusalim şi l-au întrebat pe regele Irod unde trebuia să se nască realul rege al iudeilor. Teologii de la curtea lui Irod ştiau bine Scripturile – în ‚Betleem’ au recitat ei. În mod ironic, deşi ei ştiau Scripturile, ei nu le-au crezut! Ei nici măcar nu s-au mai necăjit să călătorească cinci sau şase mile spre Betleem să-l vadă pe Mesia lor.

 

Dar Irod a crezut Scripturile! De acea a trimis el o armată de măcelari în Betleem pentru a-i ucide pe copiii inocenţi, în speranţă că va distruge acest rival la tronul său. Dar el era prea târziu. Magii au venit şi au plecat şi Isus era de acum în siguranţă în Egipt.

 

Şi magii au crezut Scripturile. Ei au călătorit câteva sute de mile pentru a se închina acestui Prunc. Ei au fost călăuziţi spre Betleem de acest fenomen ceresc supranatural – şi de Scripturi. Aparent, strămoşii lor au fost instruiţi de Daniel profetul despre venirea lui Mesia. . . Când ei au văzut copilul, ei s-au aplecat şi i s-au închinat. Acesta era Dumnezeu în trup. Ei nu putea face altceva.

 

Şi ei i-au adus daruri – aur, tămâie şi smirnă. Aceasta era o prezenţă neobişnuită – prin oricare standarde. Aurul, de sigur, putem cu toţii înţelege – dar tămâia şi smirna erau ciudate. Probabil că ei au citit profeţia lui Isaia că „naţiunile vor veni în lumina ta, şi regii la strălucirea ta. . . Vor aduce aur şi tămâie, şi vor aduce vestea bună. . .” (Isaia 60:3, 6). Aceasta explică tămâia, dar nu şi smirna.

 

Acum, smirna, ca şi tămâia, era un parfum. Dar spre deosebire de tămâie, smirna amirosea de moarte. În lumea antică, aceasta ere folosită pentru îmbălsămarea cadavrelor. Isus avea să fie îmbălsămat cu însăşi acest parfum (cf. Ioan 19:39).

 

Dacă magii se gândeau la moartea lui Isus când ei au adus smirna, ei ştiau fără nici o îndoială profeţia lui Daniel (9:24-27). În capitolul al nouălea din Daniel citim că ‚Mesia va fi stârpit’  şi aceasta ‚va face ispăşire pentru nelegiuire’ şi în cele din urmă ‚va aduce neprihănire veşnică’ (9: 26, 24).

 

Chiar şi la moartea Salvatorului nostru, umbra crucii cade deja peste faţa lui. . .

 

Teologii de la curtea lui Irod nu au crezut Scripturile. Ei erau nebuni. Irod a crezut, dar nu a ascultat. El era un nebun. Simplii păstori şi magii maiestăţii au crezut în acest Salvator prunc – şi aceasta li s-a socotit lor drept neprihănire. Fie ca şi noi să păşim pe urmele lor.

 

 

Crăciunul – Ce-l face important

de Pastor David L. Brown, Ph.D.

 

Acest articol poate fi reprodus dacă se face în întregime, incluzând această notă. Acesta nu poate fi reprodus pentru revânzări. Pamfletul tipărit este disponibil de la Logos Communication Consortium, Inc. P. O. Box 173, Oak Creek, WI 53154.

 

Ce face Crăciunul important?

 

Este oare data?

 

Unii cred în mod greşit că 25 decembrie a fost ziua când s-a născut Hristos. Adevărul sincer este că nimeni nu este exact de sigur când s-a născut Hristos. Biblia este bizar de tăcută în acest subiect!

 

Da-ţi voie să împărtăşesc câteva note istorice interesante. Ştiaţi că bisericile Apostolică şi cea timpurie nici măcar nu au sărbătorit ziua de naştere a lui Hristos? Singura recunoaştere a naşterii sale pe care am putut să o descopăr a fost la un secul după ce Hristos s-a înălţat la ceruri. Un om al bisericii din Roma i-a îndemnat pe oamenii din congregaţia sa să cânte rugăciuni muzicale, lăudându-l pe Dumnezeu pentru naşterea Domnului Isus. Nici o dată specifică nu era conectată cu încurajarea sa.

 

Este curios să notam faptul că Bisericile Ortodox Răsăritene cred că Isus s-a născut pe 6 ianuarie şi Bisericile Armene sărbătoresc naşterea Sa pe 19 ianuarie.

 

Un cercetător biblic, Frank R. Klassen, crede că Hristos s-a născut la 1 Aprilie, anul 5 î. Hr. De fapt este chiar teoria sa care dă socoteală de „Ziua Proştilor din Aprilie”, deoarece aceia care îşi aminteau de ziua de naştere reală a lui Hristos erau pociţi drept „Proştii lui Aprilie”.

 

Este oare aceasta posibil? Vă pot spune aceasta din cercetarea mea… Nimeni nu este capabil să determine originea Ziua Proştilor din Aprilie! ESTE posibil, deşi nimeni nu ştie sigur.

 

Cum a început sărbătorirea Crăciunului pe 25 decembrie?

 

Mulţi Romano-Catolici ar vrea să indice spre Papa Liberius, care în anul 354 d. Hr. a decretat Crăciunul spre a fi sărbătorit pe 25 decembrie. În realitate Împăratul Roman, Constantin a fost cel care a declarat 25 decembrie a fi data de naştere a lui Hristos în anul 336 d. Hr. Care a fost motivul său pentru aceasta? Aceasta s-a bazat pe presiunea politică! Mulţi membrii de biserică zeloşi au îndemnat decretul.

 

De ce 25 decembrie? Acea zi era deja observată ca o sărbătoare păgână… „SĂRBĂTOAREA lui SATURN, NAŞTEREA SOARELUI NECUCERIT”. Această sărbătoare păgână începea cu două săptămâni de festivităţi care includeau banchetul, băutul, absenţa de la muncă, prezentări muzicale speciale şi schimbarea de daruri.

 

Vă veţi aminti că Constantin a fost primul împărat „creştin” al Imperiului Roman. Drept rezultat al unei viziuni al crucii, înscrisă cu „In hoc signo vinces” care înseamnă în latină prin această emblemă vei cucerii în 312 d. Hr., Constantin a dat sprijinul deplin Creştinismului şi l-a proclamat ca fiind religia oficială a Imperiului. Se spune că el chiar a ordonat armatei sale să călărească pe spatele cailor printr-un rău pentru a-i „boteza” în Creştinism. A fost dorinţa lui Constantin de a „creştiniza” 25 decembrie ca oamenii să nu piardă o sărbătoare şi să poată să-l onoreze pe Hristos, Lumina Lumii, în locul zeului păgân Saturn şi Soarele!

 

Puteţi vedea dar că 25 decembrie este un SAC AMESTECAT. Aceasta NU este ziua care face ca Crăciunul să fie important!

 

Cum rămâne cu numele?

 

De unde provine numele de Crăciun [Christmas, în limba engleză, n. tr.]? Acesta provine din latinescul „Christes Masse” adică Masa lui Hristos. Aceasta a provenit din sărbătoarea Romano-Catolică cu acelaşi nume din anii 100 d. Hr. „Crăciun” nu este găsit în Biblie, şi nici nu este prescris ca o zi sfântă.

 

NU este NUMELE care face Crăciunul să fie important! Dar ce îl face important!

 

Este oare Moş Crăciun?

 

Acest „Vesel Spiriduş Bătrân” nu a existat niciodată. Atunci de unde îl avem noi? Ei bine, se pare că este o multă luptă în jurul tufişului. Cam aşa stau lucrurile. . . A existat un om de biserică pe nume Nicolae în Myra, care este în Asia Mică. El a trăit în anii 300 d. Hr. Nu se ştiu prea multe despre el, decât că el şi-a dat posesiunile sale copiilor săraci din parohia sa. El a fost „numit sfânt” probabil pentru că a adus doi copii înapoi la viaţă care au fost ucişi în mod vicios. În vremurile medievale el era Sfântul Patron Romano-Catolic al copiilor, negustorilor şi al marinarilor.

 

Sf. Nicolae avea o zi specială în 6 decembrie, care coincidea cu o Sărbătoare Romană, în care se dădeau daruri în secret. Nu am putut să descopăr nici o informaţie care să spună data când această tradiţie romană de dăruire de daruri în secret a fost transferată în ziua de Crăciun cu „Sfântul Nicolae” privit ca dătătorul. Dar se pare că tranziţia a avut loc în vremurile Americii Coloniale.

 

Ştim că olandezii l-au dus în Coloniile Americane drept „Santa Niklass” … prescurtat şi spus laolaltă, format SanteKlas sau Santa Claus (Moş Crăciun la români, n. tr.) aşa cum o spunem noi astăzi. Copiii olandezi aşteptau pe acest om prietenos să-i viziteze în ajunul lui 5 decembrie şi şi-ar aranja papucii lor de lemn în faţa şemineului şi aduce noroc casei.

 

Până aproape în prezent Santa Claus s-a dezvoltat aşa cum îl ştim noi. În 1822 un lucrător american numit Clement C. Moore l-a descris pe Santa în moc complet cu un costum îmblănit şi sania sa cu reni, căci copiii lui într-un poem l-au numit „O vizită de la Sf. Nicolae”. În 1823, la cererea prietenilor, Moore a publicat poemul său numit „Noaptea dinainte de Crăciun” în Troy, New York Sentinel. Acest iubit poem este fundamentul prezentului nostru Santa Claus (Moş Crăciun).

 

Pe cât este de interesant Santa Claus, şi istoria din jurul lui, NU SANTA face Crăciunul important!

 

Oare tradiţiile Crăciunului îl fac să fie important?

 

Există multe tradiţii interesante care încercuiesc sezonul de Crăciun. Aţi putea scrie o carte întreagă despre ele. Aş dori să iau în considerare doar câteva dintre ele şi să le explic originea lor.

 

Pomul de Crăciun

 

Un ritual roman timpuriu era acela de a se face schimb de ramuri de pomi veri în 1 ianuarie. Eu credeau că o să le aducă noroc.

 

Poporul Scandinaviei se închinau odată la pomii care erau mereu verzi. Ei credeau că spiritele ca dumnezeii locuiau în ei aşa că oamenii şi-au adus pomi în casa lor pentru a-i încânta pe aceste spirite şi să caute binecuvântarea lor. Când Evanghelia lui Hristos a ajuns la poporul Scandinav, ei au făcut din pomul care este verde întotdeauna parte a Festivalurilor lor Creştine.

 

Profetul Vechiului Testament Ieremia menţionează de asemenea de păgânii antici care făceau idoli şi se închinau lor. În Ieremia 10:3-5, aceasta este o referinţă la butucii Aşera, nu la pomii de „Crăciun”.

 

Dar cum a ajuns „Pomul de Crăciun” acolo unde este el astăzi? Germanii sunt responsabili pentru aducerea pomului de Crăciun în Lumea Nouă. Teologul german şi reformatorul Martin Luther (1483-1546) a fost probabil cel care a popularizat „Pomul de Crăciun” aşa cum îl ştim noi. Cam aşa este povestea. . . Într-un ajun clar, vioi de Crăciun, Martin Luther mergea acasă pe sub cerul plin de stele. Era aşa de frumos. În timp ce mergea el a încercat să se gândească cum să prindă frumuseţea acelui eveniment şi să o aducă copiilor lui acasă. Deodată s-a gândit la un pom mare verde care strălucea cu lumânări. El a purces să găsească un pom, l-a tăiat şi l-a dus acasă ca să-l decoreze. Copiii lui au fost încântaţi.

 

De aici avem începutul „Pomului de Crăciun” al zilelor noastre moderne cu toate îngrijirile.

 

Pe cât de interesant şi de frumoşi sunt Pomii de Crăciun, ei NU sunt motivul pentru care Crăciunul este important!

 

Vâscul

 

Nimeni nu ştie cum a devenit acesta parte a Crăciunului. Original acesta era un simbol păgân al pasiunilor erotice. Celticul antic, Preoţii Druid (vrăjitoare de sorţi) îl foloseau ca un farmec pentru a simboliza pasiunile păgâne.

 

Englezii primitivi credeau că aceasta poseda proprietăţi de vindecare, în timp ce romanii timpurii au privit vâscul ca un simbol de pace şi voie bună.

 

Oarecum din toate acestea a venit şi obiceiul nostru modern că o femeie care trece pe sub el ar trebui să fie sărutată şi dacă era nemăritată aceasta era un semn că trebuia să se mărite curând.

 

Aceasta cu siguranţă că NU este ceea ce face Crăciunul să fie important!

 

Butucii Yule

 

Obiceiul antic al norvegienilor şi al anglo-saxonilor era acela de a arde un buştean de stejar odată pe an în onoarea lui „THOR – Zeul Tunetului”. Atunci când aceşti oamenii au intrat în contact cu Evanghelia Mântuirii lui Isus Hristos, ei au „creştinizat” acest obicei şi l-au făcut o parte a Crăciunului lor, tradiţiile Yuletide (perioada Crăciunului).

 

Aceasta ESTE mai mult pentru Crăciun decât arderea unui mare butuc… cu siguranţă!

 

Felicitarea de Crăciun

 

Sunt aceste mici bijuterii ceea ce face Crăciunul special? În acest an americanii vor petrece circa 1 miliard de dolari pe felicitări şi alte 500 de milioane de dolari pe trimiterea lor! Wow. . . aoleu! Aceasta nu a fost decât din 1865 când Louis Prang din Boston a tipărit şi a vândut Felicitări de Crăciun în Statele Unite.

 

Este aceasta ceea ce face Crăciunul important?

 

Este oare spiritul de dăruire?

 

Mulţi vor agrea asupra faptului că această practică ne-a cam scăpat din mână. Crăciunul este supra-comercializat. „Spiritul de indulgenţă” a devenit regula, cu chitanţele de la cărţi de credit care să o dovedească. Crăciunul este ÎNCÂNTAREA NEGUSTORULUI şi DISPERAREA FUNCŢIONRULUI, ca să nu mai menţionăm cursa de şoareci de după Crăciun! 10 miliarde de dolari vor fi cu uşurinţă cheltuiţi în America în acest Crăciun pentru mai mult de 1 miliard de daruri, plus 150 de milioane da dolari valoarea hârtiei de împachetat. Nu mă mai întrebaţi de băuturile alcoolice care vor fi cumpărate şi consumate între Crăciun şi Anul Nou.

 

Ce ar fi spus Puritanii din America timpurie dacă ar fi văzut Crăciunul de azi? În vremurile coloniale ei numeau sărbătoarea sa „Zdrenţe Murdare” datorită caracteristicilor de păgânism pe care le implicau. Ei chiar au emis „Legi Albastre” interzicând ţinerea Crăciunului, făcând plăcinte mărunţite şi coacerea de budincă de prune. Puţin cam dur? Cred că da! Însă tot mai rămâne marea întrebare. CE FACE CRĂCIUNUL SPECIAL?

 

Dacă dezbrăcăm ziua, numele, Santa şi renii, pomul, vâscul, butucii Yule, felicitările şi toată comercializarea şi ce crezi că ar mai rămâne? Unii ar spune, „Doar un MARE EXCES DE DURERE DE CAP!” Şi ei ar fi parţial corect, căci atunci când luam lucrurile în faţă, pentru mulţi, 25 decembrie este doar o scuză de a avea o petrecere, să se îmbete, să cheltuie banii pe care nu-i au sau de care au nevoie în altă parte, se îmbuibă şi îşi iau liber de la lucru. Pentru alţii este un timp de „Nevroză de Crăciun”, singurătate, frică, deznădejde şi stres emoţional.

 

De ce să nu aruncăm într-un gunoi toată mizeria?

 

Simplu pentru că Crăciunul este mai mult decât o zi de tradiţionalism, comercialism, materialism şi indulgenţă. CRĂCIUNUL PIVOTEAZĂ ÎN JURUL UNEI PERSOANE, DOMNUL ISUS HRISTOS. CRĂCIUNUL ESTE UN TIMP DE A-L ÎNĂLŢA PE EL ŞI CEEA CE A FĂCUT EL PENTRU LUME. Hristos ESTE CEEA CE FACE CRĂCIUNUL SPECIAL!

 

Crăciunul din aceste zile a ajuns să-l includă pe Hristos, măcar într-o oarecare măsură, în ciuda acelora care ar încerca să-L izoleze de el. Lumea este cel mai puţin conştientă de Hristos. Milioane cântă frumoasele versete ale lui Philips Brooks, „O mic oraş din Betleem… O vin’ la noi, te naşti în noi, Domnul nost’ Emanuel”. Milioane mai multe vor repeta, „căci un copil ni s-a născut. Un fiu ni s-a dat. Şi numele lui va fi numit MINUNAT…

 

Nu abandona Crăciunul şi nu fi învins cu relele abuzului său, mai degrabă învinge răul cu bine (Romani 12:21). Priveşte la Crăciun ca o oportunitate de a ÎNĂLŢA PE HRISTOS. Îmi amintesc de scrisoarea lui Pavel către credincioşii romani care se ocupau cu „zilele speciale” – Romani 14:5. Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.

 

Nu ziua este ceea ce e important, nici obiceiurile care sunt observate. Ceea ce ESTE IMPORTANT este revelat în următorul verset, Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face… Romani 14:6. Dacă avem de gând să sărbătorim Crăciunul, trebuie să-l sărbătorim într-un fel care-L onorează pe Hristos! Aceasta este ceea ce s-a întâmplat în majoritatea creştinilor cu privire la Crăciun. Atunci când Evanghelia lui Hristos i-a atins pe păgâni ei au „creştinizat” tradiţiile lor şi le-au redirecţionat să arate spre Hristos. Nu sunt neapărat de acord cu reaccentuarea din anumite cazuri însă eu îl cunosc pe Hristos ca înălţat, mărit şi lăudat. Astăzi trebuie să facem la fel… SĂ-L PUNEM PE HRISTOS PE PRIMUL LOC. Să-L facem preeminent pentru că EL ESTE CEEA CE FACE CA CRĂCIUNUL SĂ FIE IMPORTANT.

 

Consideraţi de ce Hristos face Crăciunul important

 

„Cel mai Mare Dar” al Crăciunului este Hristos. Matei 1:21 ne spune de ce – „şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. Din nou în Matei 1:23 descoperim că el trebuia să fie numit EMANUEL, care înseamnă Dumnezeu este cu noi. Hristos s-a născut din fecioara Maria ca Dumnezeu în formă umană pentru a ne salva de vina, pedeapsa, puterea şi în cele din urmă de prezenţa păcatului. De aceia s-a referit apostolul Pavel la Hristos ca „Darul Nespus” în 2 Corinteni 9:15. Chiar şi apostolul Ioan ne spune de ce a venit Hristos „Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie mântuitorul lumii … Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea (omenirea), că a DAT pe singurul Lui Fiu, pentru ca ORICINE CREDE în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” 1 Ioan 4:14 şi Ioan 3:16. Luca a scris „Astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un mântuitor, care este Hristos, Domnul” Luca 2:11. Hristos este SINGURUL Mântuitor! În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi – Fapte 4:12.

 

Ai nevoie de un Salvator?

 

Desigur dacă eşti o fiinţă umană! De ce? „Pentru că toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” Romani 3:23.

 

Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” Romani 6:23.

 

Crăciunul poate însemna iertarea păcatelor TALE şi o VIAŢĂ NOUĂ din abundenţă pentru tine. Dacă încă nu l-ai primit pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel înviat, Dumnezeu în trup, de ce nu i-ai cere lui să-ţi ierte păcatele… de ce să nu te pocăieşti şi să te întorci la Hristos şi să-i ceri lui să te salveze chiar acum?

 

Rugăciune sugerată

 

Dragă Doamne Isuse,

 

Ştiu că sunt un păcătos. Mulţumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele. Aleg acum să mă întorc de la păcatele mele şi îmi deschid inima mea şi te primesc ca Domn şi Mântuitor al meu. Preia controlul vieţii mele şi ajută-mă să fiu tipul de persoană pe care tu vrei să fiu. Amin.

 

Exprimă această rugăciune dorinţa ta personală? Dacă este aşa, roagă-te sincer aceasta şi Isus Hristos va veni în inima ta aşa cum a promis el. Biblia spune în Ioan 1:12 „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”.

 

Un plan de crăciun

 

O, încă ceva. Ce ar fi ca în acest Crăciun să îţi iei Biblia şi să citeşti relatarea Zilei de Naştere a lui Hristos găsită în Matei 1:18 la 2:23 şi Luca 1:26 la 2:20. Citeşte-o şi întregii familii.

 

Sumar

 

Ce face Crăciunul important?

 

Domnul Isus Hristos.

 

Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine – Romani 12:21

 

Ce este nou?

Mapamond Creştin Baptist - ştiri de interes pentru creştinătatea română.

 

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Grup de Discuţii Apologetică - te poţi abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup de către membrii săi.

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

CHAT Creştin! - aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi. Teme diverse.

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Arhiva | Contact | Despre noi | Colaboratori
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate