Hartă Site Contact Despre noi FORUM
 Apologetică
 


Home
Arhiva editurii

 

Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Literatură
Mărturisiri
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri

Colaboratorii

 

 


Pagina de Apologetică

 

 

Teologia Icoanelor - o perspectivă protestantă

 

Capitolul 3 – Învătătura biblică şi icoana

 

3.1. Vechiul Testament si Noul Testament

 

3.1.1. Remarci preliminarii

 

Insistenta ortodoxă asupra Întrupării, ca fiind fundamentul pentru teologia icoanelor, dă nastere la un număr de întrebări. Prima se referă la natura relatiei dintre Vechiul Testament si Noul Testament cât si implicatiile sale pentru teologia icoanelor. A doua se referă la folosirea Scripturilor folosite de Părintii Bisericesti din cadrul controversei iconoclaste care ne duce la punerea la îndoială a metodei si legitimitătii principiilor hermeneutice si exegetice folosite pentru a construi si sustine o teologie a icoanelor. A treia are de a face cu accentul ortodox pe simtul vedere care derivă din notiunea Întrupării si care ne va duce să investigăm semnificatia acestui simt în cadrul planului de mântuire, în lumina revelatiei biblice.

 

Acest capitol va cerceta problemele mentionate anterior în legătură cu teologia icoanelor asa cum este găsită în scrierile teologilor ortodocsi precum si a face evaluarea metodei lor si a legitimitătii ei din punctul de vedere al hermeneuticii si exegezei contemporane.

 

3.1.2. Continuitate şi discontinuitate

 

3.1.2.1. Vechiul si Noul Testament

 

Reactia iconodulă împotriva folosintei iconoclaste a locus classicus, a Doua Poruncă, ca bază legală si prohibitie împotriva facerii de icoane accentuează problema validării învătăturii Vechiului Testament si autoritatea sa în legătură cu NT si praxisul si închinarea bisericii551. Interzicerile Vechiului Testament (Exod 20:4 si Deuteronom 4:14-19, 5:7-8, 12-21) referitoare la imagini sunt întelese de către apărătorii icoanelor ca fiind ‘o măsură provizorie, pedagogică care are de a face doar cu Vechiul Testament si nu este o interzicere în teorie’552. Aceste interziceri se preocupau doar cu invizibilitatea lui Dumnezeu si cu idolatria dintre evreii din Vechiul Testament553. Această notiune, fiind întărită de ambii propunătorii ai icoanelor, Sf. Ioan din Damasc si Sf. Teodor din Studite, a fost suplimentată de o idee aditională de discontinuitate dintre Vechiul Testament si Noul Testament554. În consecintă, Sf. Ioan si Sf. Teodor au folosit metoda alegorică de interpretare în tratarea lor a Vechiului Testament, în special la interzicerile împotriva imaginilor, în schimbul întelesului literal si al contextului istoric al acestor pasaje555. S-a făcut astfel o distinctie între Vechiul Testament si Noul Testament în care primul era văzut ca era Legii iar ultimul ca eră a harului556. O astfel de distinctie a continuat să accentueze discontinuitatea dintre Vechiul Testament si Noul Testament, astfel implicând faptul că interzicerile Vechiului Testament sunt invalide din punct de vedere teologic si în totalitate inaplicabile icoanelor557.

 

O astfel de întelegere a validitătii învătăturii Vechiului Testament si aplicatiile sale pentru teologia icoanelor pare a fi prea simplistă si înclinată de partea apărătorilor icoanelor. Acestei întelegeri îi lipseste abordarea sistematică fată de relatia dintre Vechiul Testament si Noul Testament în cadrul căruia se poate întelege că o teologie a icoanelor există în lumina relatiei dintre Testamente, în abundenta si complexitatea sa. Se pare de asemenea că interzicerile din Vechiul Testament constituie un factor semnificativ pentru teologia biblică în general si în particular are implicatii pentru teologia icoanelor.

 

Baker558 argumentează că relatia dintre Vechiul Testament si Noul Testament este bazată pe continuitatea istorica cât si pe cea lingvistică, literară, sociologică, psihologică, etică si a conceptelor si asemănărilor filozofice care constituie întreaga Biblie. Faptul că Noul Testament este ‘din punct de vedere istoric ultimul’ implică ideea că el este ‘la o anumită extindere derivat din Vechiul Testament’559. Vechiul Testament prezintă caracterul lui Dumnezeu care este iminent si ascuns prin faptele si cuvintele Lui din implicarea Sa în istoria răscumpărătoare a Israelului. El actionează din harul Său si conform vointei Sale divine constituie speranta viitoare a prezentei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Rezultă, deci, că ‘există o unitate esentială în cadrul Bibliei, o unitate ce reiese din istoria unei comunităti în care Dumnezeu s-a revelat pe Sine’560.

 

Această chestiune a sperantei si a implicării lui Dumnezeu în preocupările Lui cu o omenire din Vechiul Testament este un aspect de privire înainte a teologiei Vechiului Testament care pune ‘temeliile teologice pentru cel Nou’ si care este realizată pe deplin în Hristos, care apare ‘între Testamente’561. Venirea lui Hristos este văzută drept apogeul viitorului Vechiului Testament în asa fel încât El împlineste sperantele viitoare ale Vechiul Testament si explică Vechiul Testament în acelasi fel cum Vechiul Testament arată în viitor si explică venirea lui Hristos. Astfel, ‘la fel cum Vechiul Testament arată înainte către Noul, la fel si Noul Testament se uită înapoi la Vechiul’562.

 

Fiind destul de paradoxal, venirea lui Hristos reprezintă punctul de discontinuitate dintre Vechiul Testament si Noul Testament. În timp ce Isus este inseparabil de trecutul său iudaic si trebuie ‘abordat si înteles din punct de vedere istoric doar într-un context evreiesc’ afirmând ‘o continuitate de la Iudaism spre Crestinism’, El inaugurează, cu toate acestea, o nouă eră si o nouă entitate spirituală – Biserica563. Scrierile Noului Testament manifestă o continuitate cu traditiile mai vechi, istorice, însă interpretarea acestor traditii este ‘originală si creativă, urmând însăsi exemplu lui Isus’564. În consecintă, în timp ce obiectul principal al Vechiului Testament este Israelul ca o comunitate, Noul Testament se concentrează pe Hristos ca persoană si biserica – noua comunitate a poporului lui Dumnezeu. Biserica este înteleasă drept ‘Israelul lui Dumnezeu’ (Galateni 6:16) si fiecare individ din Hristos ca ‘o nouă făptură’ (2 Corinteni 5:17). Astfel, pe de-o parte biserica Noului Testament este legată din punct de vedere istoric cu Israelul Vechiului Testament în continuitatea cu el, dar pe de altă parte, existenta bisericii, originea ei si statutul ei geo-politic este unul de discontinuitate.

 

Din punct de vedere teologic, relatia dintre Vechiul Testament si Noul Testament este de asemenea atât de continuitate cât si de discontinuitate. Istoria promisiunii de mântuire cât si împlinirea ei care decurge în întregul Vechi si Nou Testament manifestă într-un mod fundamental o credintă în care ‘crezurile Vechiului Testament nu sunt doar simplul fundal pentru Noul Testament’, ci ‘o parte a ceea ce Noul Testament tratează ca fiind normativ din punct de vedere teologic’565. În timp ce credinta Vechiului Testament poate fi înteleasă ca ‘pre-crestină’, credinta Noului Testament nu este ‘antitetică’ cu cea a Vechiului Testament în ciuda discontinuitătii în persoana lui Hristos. Caracterul distinctiv al acestora este înteles datorită diferentelor pe accentul dintre Testamente, mai degrabă decât de origine566.

 

Darea Legii în Vechiul Testament manifestă modelul conform căreia Dumnezeu se preocupă cu Israel în Vechiul Testament si ulterior cu biserica în Noul Testament. Legea este descoperită în relatia de legământ dintre Yahweh si Israel, fiind bazată pe initiativa divină567 accentuează principiul teologic al Vechiului Testament - ‘harul este anterior legii’568. Virtutea harului, prin urmare, nu numai că constituie baza eticii Vechiului Testament si a legilor în general, ci si reprezintă un ‘principiu’ care trece ‘prin învătătura morală a întregii Biblii’ si a istoriei răscumpărătoare în care ‘harul lui Dumnezeu vine primul’ iar ‘răspunsul omului al doilea’569. Legea pare a fi un dar al harului lui Dumnezeu dat lui Israel în cadrul legământului lui Dumnezeu cu poporul Său, care nu este ‘un sfârsit în sine, ci mai degrabă calea de „a-L cunoaste pe Dumnezeu” în relatie personală de legământ’570. Relatia de legământ, în special ‘continuitatea relatiei lui Dumnezeu cu poporul Său si natura acestei relatii reprezintă o legătură vitală dintre statutul legii din Vechiul Testament si folosirea ei, în special a Decalogului, în Noul’571. Prin urmare, ‘legea are o validitate teologică si etică statornică… din pricina a ceea ce exprima ea… si spre ceea ce arată ea înainte… – o relatie răscumpărătoare, de legământ cu Dumnezeu’572. Aceasta, însă, implică faptul că există continuitate/discontinuitate ‘în etica biblică în ceea ce priveste legea, care este similară cu continuitatea/discontinuitatea ‘în teologia biblică în ceea ce priveste răscumpărarea573.

 

Noul Testament reprezintă oportunitatea pentru relatia intimă de legământ cu Dumnezeu prin Hristos, care a fost prevăzut în Vechiul Testament. Atitudinea lui Hristos fată de legea Vechiului Testament este atât afirmativă si în acelasi timp si inovatoare care implică ideea continuitătii si a discontinuitătii dintre Vechiul Testament si Noul Testament. Învătătura lui Isus derivă din cadrul legii Vechiului Testament si reprezintă în sine ‘substanta continutului pozitiv care „umple legea pe deplin” (Matei 5:17)’574 si desi El este ‘sfârsitul legii’, cu toate acestea El nu este ‘sfârsitul poruncii’575. În timp ce Isus reafirmă suportul Vechiului Testament cu privire la actiunile corecte, El pune mai mult accent pe atitudinea corectă si pe ‘intentia interioară’576 din mintea credinciosului, astfel extinzând granitele legii si aducând legea spre o nouă dimensiune prin a descoperi ‘concepte mai înalte de datorie care se află în spatele lor’577.

 

Astfel, însăsi Hristos împlineste rolul de slujitor. El este cel de la care se asteaptă să aducă lumina natiunilor si cunoasterea despre Dumnezeu pentru restul omenirii (Isaia 42:1-7, 50:4-11, 52:13-53:12). Aplicarea pentru Sine a acestor pasaje referitoare la Isus (Matei 8:17, 12:18-21; Marcu 10:45, Luca 4:18 su.) ‘arată că El se privea pe Sine ca asumându-si acest rol de Slujitor pe care Israel a esuat să-l împlinească’ în cadrul istoriei mântuirii578. Biserica, prin urmare, în calitate de noul Israel, reprezintă un ‘mostenitor spiritual’ legitim (Luca 22:29 su; Romani 4:16 su.; Galateni 3:14, 26-29; Efeseni 2:11-22; 3:6; 1 Petru 2:4-10) pentru rolul salvator al slujitorului în lume, exprimând în cadrul relatiei de legământ caracterul lui Dumnezeu si scopurile Sale referitoare la lume579.

 

Prin urmare, în timp ce crestinul nu mai este ‘sub lege’ (Romani 3:19; 6:14) si nu mai trăieste după cerintele legale ale Vechiului Testament, ‘cu toate acestea el nu este „fără lege”’ (1 Corinteni 9:21). Lui i se cere să trăiască ‘după Duhul’ care permite crestinului să îndeplinească ‘cererile neprihănite ale legii’ (Romani 8:4) prin dragostea care este împlinirea legii (Romani 13.8-10)580. Continuitatea şi/sau  discontinuitatea dintre Vechiul Testament si Noul Testament este înteleasă nu în termenii de ‘contrast dintre două legi, a lui Moise si a lui Isus’, ci în termenii ‘singurei dorinte a lui Dumnezeu care este partial înteleasă prin intermediul legii Vechiului Testament si mai deplin prin învătătura lui Isus’581.

 

3.1.2.2. Implicaţia etică a legii Vechiului Testament

 

Respingerea ortodoxă a celei de-a Doua Porunci ca fiind o bază legală împotriva folosirii icoanelor din vremea controversei iconoclaste si de către cărturarii contemporani ridică problema validitătii legii Vechiului Testament582. O altă problemă apare referitor la interpretarea acestei porunci. Aceasta este percepută ca interzicerea referitoare doar la invizibilitatea583 lui Dumnezeu si de aici si imposibilitatea descrierii divinitătii în formă artistică cât si la avertizarea evreilor împotriva idolatriei astfel limitate doar la Vechiul Testament584. Se pare, deci, că o astfel de interpretare pierde un aspect important al legii Vechiului Testament – adică semnificatia morală si etică si validitatea ei pentru Noul Testament si pentru teologia icoanelor585.

 

În primul rând trebuie tinut minte faptul că etica Vechiului Testament este inseparabilă de legea Vechiului Testament care există în cadrul continuitătii/discontinuitătii dintre Vechiul Testament si Noul Testament. Aceasta este continută în interiorul situatiei culturale si istorice în particular însă este si legată de religia Israelului. Natura relatiei din cadrul legământului dintre Dumnezeu si Israel si alegerea celui din urmă presupune starea si comportamentul ei în legătură cu Dumnezeu si cu natiunile din jur. Contextul cultural si istoric, totusi, la momentul dării legii ‘nu exclude posibilitatea că ar fi expresia concretă a anumitor principii’586 ce trebuiesc ascultate conform ‘principiilor sale moral esentiale si nu a detaliului ei legat de cultură’587. Particularitatea poruncilor si legilor date de Dumnezeu exprimare într-o perioadă specifică din cadrul istoriei de răscumpărare a Israelului înfătisa voia lui Dumnezeu revelată într-un mod specific care formează un principiu sau o paradigmă pentru ulterioara ‘constructie etică’588. Astfel, toate poruncile Vechiului Testament sunt specifice circumstantelor lor, toate trebuiau să fie văzute în lumina venirii lui Hristos, însă toate pot fi instructive în lumina principiului pe care îl întruchipează acestea589.

 

În plus, etica Vechiului Testament este bazată pe caracterul lui Dumnezeu care cere răspunsul ascultător al omului si presupune ‘distinctia etică si religioasă’ din partea Israelului590. Dumnezeul Vechiului Testament este înfătisat ca luând primul initiativa în planul Său de răscumpărare al întregii lumi prin Israel pe baza harului Său. Aceasta, deci, duce la o închinare exclusivă doar fată de El – poruncile au deci o semnificatie universală si validitate.

 

Wright591 sustine că interzicerea împotriva imaginilor gravate si a idolilor a fost dată nu în termeni de comparatie – anume că idolii sau imaginile sunt materiale în timp ce Dumnezeu este spiritual iar primele sunt vizibile în timp ce ultimul este invizibil. Problema pare a fi legată de substanta naturii lui Dumnezeu – unul care este ‘viu, activ, si unul care vorbeste’, opus fiind de dumnezeii si imaginile ‘lipsite de viată, impotente si surde’592. Astfel interzicerea ‘a fost o poruncă profund etică’ care implica o adecvată întelegere a lui Dumnezeu, ‘căci o părere falsă despre Dumnezeu ar distruge chiar si fundamentul central al eticii. Doar Dumnezeu cel viu al istoriei a putut initia, ascuti si motiva vietile morale ale poporului Său’593.

 

O astfel de întelegere apare a fi legată de doctrina creatiei si a răscumpărării pe o scară mai mare decât natiunea istorică a Israelului. Consecintele Căderii, care au dus la coruperea morală a omului, a creat un precedent pentru idolatrie nu numai pentru Israel ci si pentru întreaga omenire. Natura si scopul alegerii Israelului, în care el este ales ca mijloc de a răscumpăra lumea întreagă, are o semnificatie universală prin legile care i-au fost date594. Dumnezeul Vechiului Testament ‘a cărui revelatie de Sine nu a avut vreo formă care mai apoi să fie imitată’, ci a constat doar din cuvinte care ‘trebuiau a fi ascultate, exprimând vointa Aceluia cere a fost în mod personal impresionat de chemarea poporului Său si activ din punct de vedere personal… din partea lor’, cere o închinare exclusivă care este adresată doar Lui595. Deci, interzicerile reflectă o avertizare împotriva idolatriei596 - ‘o problemă fundamentală a existentei umane’597, fără a fi limitată doar pentru evrei598 – si sunt valide din punct de vedere etic de-a lungul Vechiului si Noului Testament, fiind exprimare în legile Vechiului Testament si mai târziu în învătătura lui Isus si a lui Pavel599.

 

În consecinţă, Ortodoxia este în pericolul de a pierde un punct semnificativ600. Această interzicere (Porunca a Doua) este dată în mod precis după Cădere din pricina corupţiei omului, care a rezultat în înclinarea umană spre idolatrie si prin urmare are semnificaţie si implicaţii universale. Idolatria, deci, rămâne un pericol real al praxisului Bisericii referitor la folosirea icoanelor.

 

În plus, accentul ortodox pe Întrupare ca fiind un punct de început pentru teologia icoanelor dă nastere la problema metodei referitoare la interpretarea Scripturii.

..... va continua în numărul viitor. Pe cei care doresc să primească prin email întreaga lucrare, îi rugăm să ne trimită un email prin care să solicite restul publicaţiei.

Puteţi citi alte articole de apologetică pe pagina site-lui.

sus

Ce este nou?

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o o serie de subiecte de studiu:

 

bullet
Apologetică
bullet
Biografii
bullet
Etică
bullet
Scrieri Primele Secole
bullet
Teologie Sistematică
 
Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.
 
Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectul doctrinar de ANTROPOLOGIE (doctrina despre om).
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 



 Home | Arhiva editurii 
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate