În
turneul Vox Dei 2012 (făcut în vară), am ajuns să vizitez multe biserici și
să stau de vorbă cu mulți pastori și lucrători din bisericile noastre. Ca
apologet baptist am abordat multe aspecte istorice și doctrinare care
identifică credința și practica Baptistă. Unul din subiectele care încă
crează confuzie este cu referire la responsabilitatea pastorală pe care unii
păstori ar trebui să o aibă față de bisericuțele care nu au păstori.
Confuzii sunt create când nu este o claritate în rolul păstorului misionar
și a bisericilor care au nevoie de ajutorul spiritual acordat.
|
detalii |
Astazi,
pe de-o parte, numărul pastorilor nemulțumiți de starea bisericii pe care o
slujesc este în creștere și tot mai mulți doresc să părăsească slujirea, iar
pe de altă parte, numărul bisericilor și numărul membrilor bisericilor este
în scădere, în special pe continentul nostru. Fără a ne arunca în
generalizări ieftine putem spune că această insatisfacție produsă de starea
actuală a bisericilor ridică întrebări atât pentru lucrători, cât și pentru
biserică. Chiar dacă unele biserici astăzi sunt pe culmi spirituale ciclul
natural al vieții bisericii arată că acestea vor ajunge la un platou. Acest
blocaj spiritual distruge speranțe, mofturile și plictiseala se instalează,
formalismul religios este în creștere, orientarea ”în spre afară” (misiune)
este înlocuită de precupările din interior (supraviețuire). Grupul celor
dedicați din fiecare biserică este într-o continuă epuizare, un deficit în
slujire concretizat în invetiții mari și cu ”încasări” puține. Deci, care
este problema bisericii?|
detalii |
Cuvântul teologie înseamnă ad literam un
discurs cu privire la Dumnezeu dar în analogie cu alte cuvinte, ca geologie,
cronologie și biologie, înseamnă știința care tratează subiectul Dumnezeu. Ea se ocupă cu întrebări de genul: există
Dumnezeu; poate El fi cunoscut; care este natura Sa și caracterul; care sunt
relațiile pe care le are cu universul, mai ales cu ființele inteligente
posedate de naturi spirituale și mai presus de toate, cel mai important
pentru noi oamenii, cum s-a făcut cunoscut și în ce aspect se revelează
oamenilor păcătoși. Aceasta este teologia.|
detalii |
Noi avem mult de învățat de la ucenicii Domnului. Atunci când au avut
întrebări ei au venit întotdeauna la Domnul Isus cu ele. Una dintre
datoriile de bază ale unui ucenic (din orice domeniu uman) este aceea de
a-și aduce întrebările sale direct la mentorul lui. Cu atât mai mult, noi,
cei care suntem urmașii Domnului Isus Cristos, trebuie să facem așa.
Domeniul uceniciei noastre este și trebuie să fie deasupra tuturor
celorlalte domenii ale vieții. Pe de altă parte, Cel care ne este Mentor și
Învățător (Ioan 13:13) nu este Altul decât Unicul Fiu al lui Dumnezeu (Col.
1:15-19), „taina lui Dumnezeu Tatăl”, Cel „în care sunt ascunse toate
comorile înțelepciunii și ale științei” (Col. 2:2-3). Doar El poate să
răspundă la orice întrebare care ne frământă cu adevărat. Mai mult, atunci
când este vorba despre întrebări legate de semnificația și viitorul
istoriei, Domnul Isus Cristos este cel mai autorizat să răspundă
întrebărilor pe care noi, ca și ucenici ai Săi, le avem.|
detalii |
Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost
actualizată la versiunea 1.0!
Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi!Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare
propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!
Forum - actualizat şi diversificat, securitate
crescută, caracteristici de ultima ora
Pe pagina de
Resurse Baptiste
a site-lui, veţi găsi o serie de
subiecte
de studiu:
Pe pagina de
Teologie
Sistematică puteţi găsi o serie de
articole la subiectele
doctrinare despre:
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre
Duhul Sfânt şi alte duhuri)
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre
om, aşa cum a fost creat el)
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)