De ce să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului?
Oare există cineva care să nu fie dureros
de conştient de conflictul care are loc la ambele capete ale graniţelor
Israelului? Trebuie să fi fost răpirea echipei olimpice israelite la
Munich în 1972 atunci când lupta israelită pentru supravieţuire a
devenit prima dată mai mult decât o lecţie de istorie în atrocităţile
naziste pentru mine. Şi de atunci, abia dacă trece o lună în care să nu
se reamintească de această luptă de o eră. Locul Ierusalimului la
intersecţia a trei religii mondiale a lăsat ca moştenire pentru acest
oraş o istorie violentă. Şi astfel, cererea psalmistului de a ne ruga
pentru pacea Ierusalimului nu este mai puţin urgentă astăzi.
[apasă aici]
sus
Creştinismul,
nu comunismul, oferă de acum cetăţenilor Moscovei speranţă
Soarele strălucea deschis şi aprins pe 19
august în timp ce un imn marţial slăvea comunismul şi vechea Uniune
Sovietică răsuna în jurul Pieţei Roşii din Moscova.
Muzica, trâmbiţând dintr-un difuzor zimţat de era
sovietică pus undeva în afara pieţei, comemora a 15-a aniversare a
încercării de lovitură eşuată împotriva preşedintelui sovietic Mikhail
Gorbachev. Tancurile treceau în şir prin Moscova
în acel august din 1991, însă sute de mii de ruşi obişnuiţi umpleau
străzile pentru a protesta lovitura. Unităţile militare cheie s-au
alăturat poporului, fanaticii au fost arestaţi şi cea care odinioară era
puternica Uniune Sovietică, deja înspre prăbuşire, avea curând să fie
istorie.
[apasă aici]
sus
Mai aproape de Domul
Acum se află mai aproape de Domnul.
A luptat cu multă suferinţă şi boală şi în cele din urmă, inima ei a
fost luată acasă la ceruri. E vorba despre bunica mea, Floarea
(numele ei), care în data de 1 octombrie 2006 s-a dus să fie acasă
cu Creatorul ei. A fost unul din motivele pentru care am întârziat
apariţia Publicaţiei de Apologetică, însă sper să fie un motiv de
încurajare pentru cei care vor citi aceste rânduri.
Deşi suferinţa trupească a îngreunat
în ultima parte a vieţii ei umblarea ei cu Domnul, în zilele
dinaintea trecerii ei la cele veşnice a fost cuprinsă de o frică de
moarte şi era îngrijorată de acest lucru. Cred că Tatăl ceresc a
privit cu îndurare la ea în acele clipe, la fel cum priveşte El la
noi de fiecare dată când uităm să ne încredem în El şi punem grijile
acestei lumi mai presus de Cuvântul Său, de Împărăţia Sa.
Circumstanţele au făcut ca în ultima săptămână din viaţa bunicii
mele eu să fiu plecat de acasă, revenind chiar în ziua dinaintea
morţii ei. Tăcea, deşi era în dureri groaznice. Am luat mâinile ei
în mâinile mele şi am rostit în şoaptă o rugăciune pentru ea, ştiind
că nu mai avea prea mult de trăit.
În ultima săptămână din viaţa ei,
Domnul a trimis la ea acasă pe un om al Său, care a încurajat-o să
treacă fără frică râul dinaintea porţii Împărăţiei Veşnice, şi a
încredinţat-o în mâna Domnului şi de atunci s-a produs o schimbare
minunată în ea. Suntem deplin încrezători că ea este acum cu Domnul
Cerurilor şi în curând ne vom revedea cu toţi la acele ţărmuri.
Dumnezeu să ne ajute să preţuim fiecare clipă din viaţa noastră şi
să o trăim pentru El, ca şi când ar fi ultima zi din viaţa noastră.
AMIN.
Laurenţiu Nica
sus
[
