De John Leadley Dagg D.D.
„Să iubeşti de Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău
şi cu toată tăria ta.”1 În acest fel Biblia ne porunceşte una din cele mai
mari îndatoriri. Nu sunt atribuite acesteia nici un fel de argumentări. Nu
se citează nimic ca dovadă că Dumnezeu există, sau că El deţine astfel de
perfecţiuni încât să se poată justifica pentru Sine dragoste supremă din
partea creaturilor Sale. Iehova iese înaintea subiectelor guvernării Sale şi
declară această poruncă. El nu aşteaptă nici un fel de introducere formală.
El îşi înalţă vocea cu maiestate. Fără nici promisiune şi fără de ameninţare,
El îşi proclamă legea Sa şi lasă în responsabilitatea supuşilor Săi. |
detalii |
Vremea actuală este
marcată de o confruntare spirituală acerbă între biserica lui Cristos și
lumea fără de Cristos. De fapt, în întreaga istorie a bisericii a existat o
asemenea confruntare. Astăzi însă această confruntare apare a se manifesta
mult mai subtil, în forme mult mai diversificate și intensitatea ei pare a
fi mult mai dură. Apostolul Pavel ne vorbește despre o luptă spirituală pe
care trebuie să o ducem în lume (Efes. 6:10-20). De aceea noi, ca și
credincioși, trebuie să fim bine pregătiți pentru această luptă. Astfel dar,
vom căuta să privim la câteva provocări din partea lumii, care încearcă să
distrugă biserica lui Cristos. Vom căuta să vedem cum putem fi noi „mai mult
decât biruitori” (Rom. 8:37) în această luptă spirituală. |
detalii |