Subiecte interesante din această lună

Site-uri Baptiste

Începând cu numărul din aprilie am pornit o pagină intitulată "Site-uri Baptiste". În acest număr vă prezentăm site-ul Bisericii Creştine Baptiste Nr. 3 Constanţa, unde puteţi găsi diferite resurse - http://www.speranta-ct.ro. | detalii |

sus

Idolatria

Idolatria etimologic denotă închinarea divină către o imagine, dar semnificaţia ei a fost extinsă la toate adulările divine către oricine sau orice în afară de adevăratul Dumnezeu. Sf. Toma (Summa Theol., II-II, q.XCIV) o tratează ca pe o specie a genului superstiţiilor, care sunt un viciu opus virtuţii religiei şi constă în darea unor onoruri (cultus) unor lucruri care nu sunt Dumnezeu sau către Dumnezeu Însuşi, într-un mod greşit. Nota specifică a idolatriei este directa ei opoziţie faţă de obiectul principal al închinării divine; ea acordă unei creaturi închinarea cuvenită numai lui Dumnezeu. Şi face asta în căteva feluri. Creatura este deseori reprezentată de o imagine, un idol. „Unele dintre infamele lucrări au făcut anumite imagini care, prin puterea diavolului, au produs efecte certe, de unde ei au crezut că acele imagini conţin ceva divin şi, în consecinţă, acea închinare divină le aparţine.” Aceasta a fost opinia lui Hermes Trismegistus. Alţii dădeau onoruri divine nu imaginilor, ci creaturilor pe care le reprezentau. Ambele sunt indicate în Faptele Apostolilor (Romani 1:23-25), unde se spune în primul rând: „ Ei au strămutat gloria incoruptibilului Dumnezeu în înfăţişarea imaginii unui om coruptibil, şi a păsărilor, şi a fiarelor patrupede şi a târâtoarelor”; şi al doilea: „Ei s-au închinat şi au servit altă creatură decât pe Dumnezeu”. Aceşti adulatori erau de trei feluri. Unii susţineau că anumiţi oameni erau zei şi îi onorau prin statui, de pildă Jupiter şi Mercur. Alţii opinau că întreaga lume erau un Dumnezeu, Dumnezeu fiind conceput ca sufletul raţional al lumii materiale. | detalii |

Învăţătura Domnului Isus

„Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin profeţi, de multe ori şi în multe feluri, la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi universul” (Evrei 1:1-3). Cuvintele acestea trebuie citite cu toată atenţia, deoarece ele ne s pun că atunci când a vorbit Domnul Isus a vorbit Dumnezeu prin El în modul cel mai direct, mai nemijlocit, posibil. Mai mult, ceea ce vorbeşte Dumnezeu direct prin Fiul Său este vorbirea ultimă, finală, definitivă, absolută a lui Dumnezeu către omenire în această fază din istoria omenirii. Domnul Isus Însuşi, declară solemn despre învăţătura Lui: „Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu Îl judec căci Eu n-am venit în lume să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cine Mă nesocoteşte (mă ignoră, nu Mă ia în serios) şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l condamna: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va condamna în ziua de apoi. | detalii |

Chemarea la ucenicie

de Pastor Marian Ghiţă

Isus a venit în Galileea (1:14) pentru a propovădui Evanghelia lui Dumnezeu. Galileea a fost terenul de lucru iniţial al propovăduirii Sale. El a misionat prin toată Galileea. De asemenea, conform v. 16,19, zona din jurul Mării Galileii a fost frecvent străbătută de Domnul Isus pentru lucrarea Sa misionară. În contextul lucrării Sale misionare Isus i-a întâlnit şi a chemat 4 pescari pentru a-I fi Lui ucenici. Ceea ce desprindem de aici este faptul că Isus Şi-a chemat ucenicii în cursul lucrării Sale misionare. El predica Evanghelia în diverse locuri şi în timpul predicării (în acest moment la Marea Galileii) au fost chemaţi aceşti ucenici. Nu Îl vedem pe Domnul Isus mai întâi să-Şi cheme ucenicii, ca apoi să înceapă lucrarea Sa de propovăduire a Evangheliei. Lucrarea efectivă este cadrul cel mai potrivit de a chema ucenici, dar şi de a-i învăţa şi echipa pentru lucrarea viitoare. Chiar termenul de „ucenic” înseamnă mai mult decât „elev” la şcoală. Ucenicul învaţă în toiul procesului de lucru. El învaţă teoretic dar şi practic. El vede pe învăţător făcând, îl aude învăţând, îi înţelege lucrarea şi învăţătura comunicând, practică lucrând el însuşi efectiv, şi aprofundează corelând toate acestea (ceea ce vede cu ceea ce aude, cu ceea ce înţelege, şi cu ceea ce practică). Ucenicia este un proces de însuşire şi învăţare în vederea lucrării viitoare în derularea lucrării învăţătorului. „Pe când trecea” Isus (v. 16 – imperfect, o acţiune în derulare) – atunci au fost chemaţi ucenicii Săi. | detalii |

sus

Iată ce vă propunem pentru numărul din Septembrie 2007 al Publicaţiei de Apologetică:

La Pagina de Apologetică: Continuăm materialele despre erezii.

Pagina de Media revine cu materiale, articole, documentare noi.

La Pagina de Istorie: continuarea manualului de Istorie Baptistă de J. M. Cramp (D.D.) (1796-1881), un renumit istoric baptist care tratează toate amănuntele istoriei mişcării Baptiste de la fondarea bisericii  creştine primare şi până în prezent. Luna viitoare veţi putea citi despre Perioada Agitată, din anul 1567 până în anul 1688

Vizitaţi pagina de Artă Creştină pentru a putea vedea noile lucrări de artă ale Silviei Cartacai. Începând cu numărul viitor vom prezenta pe rând lucrările ei însoţite de descrierea şi inspiraţia autoarei în momentul când a creat acea capodoperă.

Mai multe informaţii în numărul viitor.

Aşteptăm în continuare scrisorile şi emailurile dumneavoastră prin care să ne scrieţi, să comentaţi, sau să ne puneţi orice întrebare cu privire la materialele prezentate în aceste pagini. Multe din întrebări vor putea fi răspunse în cadrul paginii de Poşta Redacţiei. Mulţumim tuturor acelora care ne trimit comentariile, sugestiile şi opiniile lor, precum şi întrebările la care sperăm că am răspuns în mare parte la toţi cei care ne-au scris. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Nu pierdeţi deci numerele următoare

ale Publicaţiei de Apologetică

pentru a afla mai multe detalii!

sus